You are on page 1of 8

Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava

Facultatea de Inginerie Alimentară


Program de studiu Controlul si Expertiza Produselor Alimentare

Legile electrolizei

Studentă : Gînscă Simona-Maria


Scopul lucrării:
Lucrarea îşi propune verificarea legilor lui Faraday.
Estimând masa cationului, se poate determina echivalentul electrochimic K şi mai
apoi, luând în considerare caracteristicile electrolitului, se poate calcula numărul lui
Faraday, F. Astfel, putem face un calcul estimativ pentru sarcina electrică elementară
e.
Teoria lucrării:
La trecerea curentului electric printr-o soluţie a unei sări metalice are loc
separarea ionilor de semn contrar ai acesteia şi depunerea lor la electrozi -
fenomen datorat electrolizei.
Considerăm un vas cu un electrolit, iar în interior, de o parte şi de alta, două
plăci metalice (vezi figura 1). Între aceste plăci vom aplica un câmp electric cu
ajutorul unui generator de tensiune continuă. Apariţia acestuia în vasul cu soluţie
conduce, într-o primă etapă, la separarea substanţelor ionice în ionii pozitivi şi
negativi ce-i compun (fenomen ce poartă numele de disociere electrolitică).
Imediat apoi, tot datorită câmpului electric, apare ordonarea ionilor respectivi.
Astfel, cei negativi se orientează către electrodul pozitiv numit anod (acesti ioni
vor fi numiţi din acest motiv anioni) iar cei pozitivi se orientează către
electrodul negativ numit catod.
În felul acesta, în vas, pe direcţia câmpului electric se realizează mişcarea
dirijată a purtătorilor de sarcină (ionilor soluţiei) care determină apariţia unui
curent electric, curent ce se manifestă prin depunerea de substanţă la electrozii
instalaţiei. Sensul curentului electric este considerat pe direcţia de deplasare a
purtătorilor pozitivi (în sensul câmpului electric).
Electronii intră în celula de conducţie prin catod. Ei se combină şi
neutralizează ionii pozitivi (cationii) din soluţie, cationii fiind astfel reduşi. Ionii
negativi (anionii) poartă electronii prin soluţie şi se descarcă la anod, electronii
continuând traseul în circuitul exterior. Anionii sunt astfel oxidaţi.
Reducerea este adiţia de electroni la specia chimică, proces care în cazul
nostru are loc la catod, iar oxidarea este îndepărtarea de electroni, fenomen care
în electroliză are loc la anod.
Procesul de dirijare a ionilor către electrozi şi transformarea lor în atomi
sau radicali prin neutralizare se numeşte electroliză.
Masa de substanţă depusă pe unul dintre electrozi (m) este proporţională cu
echivalentul ei electrochimic, K, şi cu cantitatea de electricitate, Q, ce trece prin
soluţie.
m=K*Q (1)
unde K (constanta de proporţionalitate) se numeşte echivalent electrochimic şi
este numeric egală cu masa substanţei depusă la unul dintre electrozi când prin
electrolit trece o cantitate de electricitate egală cu un coulomb.
Expresia (1) este şi prima lege a electrolizei, enunţată de Faraday în anul
1833.
Cunoaştem relaţia de definire a curentului electric:

adică sarcina ce trece prin circuit în unitatea de timp. Putem rescrie relaţia (1)
astfel:

o nouă forma a primei legi a electrolizei.


Echivalentul electrochimic, K, depinde de natura substanţei depuse la electrod
prin intermediul masei atomice a elementului (A), de valenţa substanţei (n) şi de
un factor de proporţionalitate constant (F), numit numărul lui Faraday.
Rezumând această dependenţă, putem scrie ce-a de-a doua lege a electrolizei:

Valoarea constantei lui Faraday este F = 96 400C.


Enunţurile celor două legi sunt următoarele:
1. Masa de substanţă (m) separată dintr-un electrolit este proporţională cu
sarcina electrică (Q) transportată.
2. Echivalentul electrochimic (factorul de proporţionalitate) depinde de natura
substanţei, astfel:
- direct proporţional cu masa atomică a substanţei (A);
- invers proporţional cu valenţa acesteia (n).
Reunind cele două afirmaţii, obţinem:

Unitatea de măsură pentru echivalentul electrochimic este:

Explicaţia legilor electrolizei se poate da dacă se admite existenţa unei sarcini


elementare pe care o poartă ionul monovalent. S-a confirmat experimental că orice
sarcină electrică este un număr întreg de sarcini elementare, ceea ce înseamnă că
sarcinile electrice au o structură discontinuă.
Să considerăm că, în electroliza unei substanţe, cationul are masa atomică A
şi valenţa n. El este încărcat cu o sarcină electrică, notată cu q. Fie NA numărul lui
Avogadro (= 6,023·1023 molecule/mol).
La catod se va depune cantitatea de substanţă:

unde N reprezintă numărul total de ioni transportaţi spre catod iar A/NA
reprezintă masa acestuia.
Sarcina totală transportată în acest proces va fi:

astfel că, masa de substanţă depusă la catod se poate scrie:


Pe de altă parte, identificând cu relaţia (3a), obţinem că raportul dintre sarcina
cationului şi valenţa sa este constantă:

Întrucât n nu poate fi decât un număr întreg, înseamnă că sarcina transportă


nu poate fi decât multiplu întreg de F/NA = 1,6·10-19C. Particula elementară care
poartă această sarcină a fost numită electron.
Materiale necesare:
Montajul cuprinde o sursă de tensiune continuă care va alimenta cei doi
electrozi din soluţia electrolitică (vezi fig.2). Este important ca circuitul să
conţină un ampermetru pentru a putea pune în evidenţă intensitatea curentului
electric ce-l străbate.

Mod de lucru:
Se măsoară inițial un recipient cu apă. Se face electroliza sulfatului de cupru
dizolvat in apă. Pentru a se observa mai bine fenomenul se montează în circuit
două becuri.
După un timp fixat, se întrerupe, se recântărește și se calculează masa de cupru
depusă.
Se vor face 7 determinări, din 5 în 5 minute(urmărindu-se cu atenție curentul pe
ampermetru). Se va trasa dependența m în funcție de timp. Din panta dreptei se vor
determina constanta K si apoi constanta lui Faraday, cunoscând masa atomică a
cuprului și valența acestuia.
Cu relația (7) se va astima sarcina elementară e. Rezultatele se consemnează în
tabel.

Observații:

A pm K
Nr crt t pt n I (A) p I/A F (C) e(C)
(u.a) (g) (g/C)
0,00079
1 180 5,64 0,804
1
0,00043
2 360 5,61 0,878
5
0,00027
3 540 5,61 1,05
9
3,2x
0,00024
4 720 1 64 2 5,62 0,01 1,114 1,097 85281,7 10
9 19
0,00021
5 900 5,61 1,257
9
0,00021
6 1080 5,62 1,332
9
0,00017
7 1260 5,61 1,248
7

Concluzii:
În urma măsurătorilor efectuate pentru determinarea echivalentului electrochimic,
K, iar apoi sarcina electrică elementară, e, pentru a verifica legile electrolizei, am
obținut valori ale masei de cupru cu diferențe mici între ele,iar erorile care au
aparut au fost din cauza neatenției experimentatorului.

You might also like