Simbolismul mării în opera lui Ioan Hrisostom∗

Dr. Tincuța Cloșcă (Ojog)∗∗

Keywords: symbolism, sea, Jean Chrysostom, rock, life

Abstract: The Symbolism of the Sea in the John Chrysostom's Work
The symbolism of the sea appears both in the Bible and in secular Greek and Latin literature.
In Late Antiquity, Christian and pagan authors have followed this symbol, giving it a wider
significance. In this paper we will analyze the symbolism of the sea in the work of John Chrysostom.
The way he is useing the image of the sea is part of an ancient tradition that gave the sea a symbolic
value, either by highlighting its roughness in order to express the vicissitudes of life, or to see it as the
center of malicious and hostile forces that bring sufference to humans. However, the man always tried
to deal with the sea, to tame it or even to make it his ally. In Chrysostom’s work, the sea and its
auxilliary components may represent either the very image of human existence and the different stages
of life that man must go through or, through its continuous flow, it can be the destructive force that
leads man to death. Like many Greek and Latin ecclesiastical writers of the fourth century, John
Chrysostom frequently used the image of the sea in his work, particularly in homilies, and treaties,
catechesis, biblical comments, and in his letters to highlight the truths of the Christian faith, to make
them more accessible to his audience, and to guide them towards a life closer to the demands of
Christianity. Moreover, the symbolism of the sea serves to elucidate and facilitate the understanding of
abstract and spiritual ideas of Christian teaching, becoming one of the finest ways of transmitting the
message of the Gospel, a very subtle way of expessing the demands of Christian morality and to
convince the Christians to follow them in their life.

Mots-clès: symbolisme, mer, Jean Chrysosome, la roche, la vie

Résumé: Le symbolisme de la mer dans l’œuvre de Jean Chrysostome
Le symbolisme de la mer apparaît tant dans la Bible que dans la littérature profane gréco-
latine. Dans l’Antiquité tardive, les auteurs chrétiens et païens ont repris ce motif, en lui donnant une
signification plus large. Dans le présent travail nous allons analyser le symbolisme de la mer dans
l’œuvre de Jean Chrysostome. Sa manière d’utiliser l’image de la mer s’inscrit dans une tradition
ancienne, qui a conféré à la mer une valeur symbolique, soit afin de mettre en relief sa cruauté pour
représenter les vicissitudes de la vie, soit pour voir en elle le centre des forces malfaisantes et hostiles
à l’homme. Pourtant, depuis toujours, l’homme a essayé de pactiser avec la mer, de l’apprivoiser ou
même en faire un allié. Dans l’œuvre de Chrysostome, la mer et ses composants auxiliaires peuvent
représenter soit l’image même de l’existence humaine et des différentes étapes de la vie que l’homme
doit parcourir, soit, par son flux sans arrêt, la force destructrice qui mène l’homme à la disparition.
Tout comme beaucoup d’autres écrivains ecclésiastiques grecs et latins du IVe siècle, Jean
Chrysostome a employé fréquemment l’image de la mer dans son œuvre, particulièrement dans les
homélies, mais aussi dans les traités, les catéchèses, les commentaires de la Bible, et dans ses épîtres
pour mettre en valeur les vérités de la foi chrétienne, pour les rendre plus accessibles à ses écouteurs et

∗
Cercetările au fost finanţate din Fodul Social European de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 [proiect POSDRU/CPP 107/DMI 1.5/S/78342].
∗∗
Having initially a classical formation, which I adapted to the strictness of my historical background, studying ancient
poetics and rhetoric and familiarizing myself with aspects of historical, religious and cultural perspectives of the 4th and 5th
centuries, I wrote a thesis (Simbolismul corabiei în opera lui Ioan Hrisostom - The symbolism of the ship in the work of John
Chrysostom) on the history of the spread of Christianity in which the literary dimension seems to prevail. The preparation of
this paper has been facilitated for me by a POSDRU documentation stage conducted in 2011 at the Dipartimento di Studi
classici e Cristiani dell'Università degli Studi di Bari. Several articles published in specialized reviews (Classica et
Christiana, Acta Moldaviae Meridionalis, Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Theologia Catholica, Cercetări istorice, Studia
Antiqua et Archaeologica) and seminars presented at various scientific meetings (The colloquia of the Doctoral School, The
annual national sessions of scientific communications of museums from Vaslui and Bacău, Romania, The national sessions of
the scientific students associations) made known some preliminary results of my doctoral research.
les diriger vers un mode de vie plus approprié aux exigences du christianisme. Qui plus est, le
symbolisme de la mer sert à élucider et à faciliter la compréhension des idées abstraites et spirituelles
de l’enseignement chrétien, devenant l’un des moyens les plus pénétrants de transmettre le message
évangélique, une façon très subtile de faire connaître les exigences de la morale chrétienne et de
convaincre les chrétiens de les mettre en pratique.

Simbolismul ni se prezintă ca o categorie mai largă și cuprinzătoare, incluzând un întreg șir de

termeni, ca de pildă: eikon, typos, mimesis, homeotes, morphe, schema, eidos, tropologia, enigma,
mysterion, allegoria, parabole, symbolon, semeion, figura, imago, simulacrum, speculum, similitudo,
forma, exemplum species, effigies, signum etc. Utilizând întregul câmp al terminologiei enumerate mai
sus, apropiată, deși diferită ca semnificație, comentatorii Scripturii se refereau la exprimarea
imagistică a realităților spirituale cu caracteristici foarte diferite. Aceste imagini sunt integral materiale
și posedă o formă concret perceptibilă senzorial1.
Interpretând simbolic numeroase pasaje ale textelor biblice, Părinții Bisericii se comportă ca
moștenitori ai tradițiilor culturii elenistice și antice târzii, întrucât la termenii menționați anterior
recurgeau și talmudiștii evrei antici în interpretarea Torrei, precum și scriitorii și filosofii greci și
romani cugetând asupra miturilor antice2. Altfel spus, motivele gândirii simbolice creștine au multe
puncte în comun cu motivele concepției generale despre lume alegorico-simbolice antice târzii,
concepție proprie stoicilor, gnosticilor, platonicienilor și comentatorilor alexandrini ai Torrei, ca și
multor curente eclectice filosofico-religioase, grupărilor și gânditorilor izolați din acele timpuri.
Așadar, simbolismul nu permitea doar apărarea postulatelor creștinismului, ci, în același timp, și a
legendelor antice ale grecilor și romanilor despre zeii lor3.
Din întregul câmp al terminologiei simbolismului, vom analiza în continuare doar metaforele
și comparațiile referitoare la mare din opera lui Ioan Hrisostom. Se știe că acestea erau procedee
didactice și retorice cel mai la îndemână. Iisus însuși a vorbit în parabole și prin intermediul
metaforelor și comparațiilor. Această practică a fost continuată de către autorii celor patru Evanghelii,
de apostolul Pavel în epistolele sale4, care a subliniat misterul adevărului creștin și incapacitatea
cuvintelor de a-l exprima5, și de către scriitorii patristici.
Maniera lui Ioan Hrisostom de a utiliza imaginea mării se înscrie într-o veche tradiție6, care i-a
conferit mării o valoare simbolică, fie de a-i reliefa cruzimea pentru a reprezenta vicisitudinile vieții,
fie de a vedea în ea centrul forțelor răufăcătoare și ostile omului. Cu toate acestea, dintotdeauna, omul
a încercat să pactizeze cu marea, să o domesticească sau chiar să-și facă din aceasta un aliat7.
În cadrul simbolismului religios al mării foarte bine conturate, autorii biblici au preluat fără
nici un problemă vechile imagini mitice. Marea de aramă8 introduce, poate, în cultul de la Templu,
simbolismul cosmic al Oceanului primordial, dacă este adevărat că este o reprezentare a acestuia9. Dar
Biblia utilizează mai degrabă o altă categorie de simboluri. Adâncul mării furnizează imaginea cea mai
1
V. V. Bîcicov, Estetica Antichităţii târzii, traducere de Lucian Dragomirescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984,
p. 354.
2
Ibidem, p. 313.
3
Ibidem, p. 349.
4
Averil Cameron, Christianity and the Rhetoric of Empire. The Development of Christian Discourse, University of
California Press, Berkeley, 1991, p. 48.
5
1 Cor., 4, 20: „Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere”; 2 Cor., 3, 3: „Arătându-vă că sunteţi
scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe
tablele de carne ale inimii”.
6
Eilt Eildert Pot, De maritiene beeldspraak bij Euripides, diss. Utrecht, 1943; Dirk van Nes, Die maritime
Bildersprache des Aischylos, Groningen, 1963; Jean Dumortier, Les images dans la poésie d'Eschyle. Études de langue et de
style, Les Belles Lettres, Paris, 1965; Jean Tailllardat, Les images d'Aristophane. Études de langue et de style, Les Belles
Lettres, Paris, 1965; A. Lesky, Θάλαττα. Der Weg der Griechen zum Meer, New York, 1973; H. van Looy, ΠΕΙΣΜΑ –
ΚΑΛΩΣ – ΟΡΜΟΣ – ΛΙΜΗΝ, în Stemmata. Mélanges de philologie, d'histoire et d'archeologie grecques offerts à Jules
Labarbe, Liége-Louvanin-la-Neuve, 1987, pp. 187-205; Ch. G. Staar, The Influence of Sea Power on Ancient History, New
York-Oxford, 1989.
7
François-Xavier Druet, Langage, images et visages de la mort chez Jean Chrysostome, Namur, 1990, p. 233.
8
3Rg., 7, 23: „A mai făcut o mare, turnată din aramă, de zece coţi de la o margine a ei până la cealaltă margine,
rotundă de jur împrejur; înaltă de cinci coţi şi groasă cât o cuprindea o sfoară de treizeci de coţi”.
9
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori,
numere, traducere de Micaela Slăvescu, Laurențiu Loicaș (coord.), Polirom, Iași, 2009, p. 269.
grăitoare a unui pericol de moarte, căci fundul mării este socotit a fi vecin cu Șeolul10. De asemenea,
marea este adesea un simbol al potrivniciei lui Dumnezeu: Iezechiel face o profeție în legătură cu
Tyrul, vestindu-i ridicarea adâncului și acoperirea cu apele cele mari11. În sfârșit, o atmosferă malefică,
dezordonată, orgolioasă continuă să învăluie marea, reprezentată încă, ocazional, de chipul fiarelor
mitologice. În acest caz, ea simbolizează puterile ostile pe care Yahweh trebuie să le biruiască pentru
a-și impune planul12. În limbajul figurat folosit de Isaia și Ieremia, marea se supune întru totul poruncii
lui Dumnezeu13. În alte locuri din Vechiul Testament14, găsim manifestări ale puterii miraculoase a lui
Dumnezeu, care a avut de a face cu marea15.
Simbolismul religios al mării nu este pierdut din vedere nici de Noul Testament. Aceasta se
vede chiar în Evanghelii. Marea rămâne locul demonic în care se aruncă porcii îndrăciți16. Dezlănțuită,
ea îi înspăimântă în continuare pe oameni. Însă Iisus manifestă față de ea puterea divină ce biruie
stihiile: el vine la ai săi mergând pe apele mării17 sau o liniștește cu un simplu cuvânt ce parcă o
exorcizează18 și, la acest semn, ucenicii recunosc în El o prezență supraomenească19.
În sfârșit, vizionarul Apocalipsei nu se mulțumește să pună doar în legătură cu marea puterile
malefice pe care Iisus trebuie să le înfrunte pe parcursul istoriei20, ci, descriind noua creație unde
regalitatea lui se va afirma în mod desăvârșit, evocă ziua extraordinară când „marea nu va mai fi”21.
Așadar, marea, ca abis satanic și putere a dezordinii, va dispărea. Însă va rămâne, în cer, acea mare de
cristal22 care se întinde cât vezi cu ochii înaintea tronului divin, simbolizând pacea luminoasă într-un
univers reînnoit23.
Simbolismul mării dobândește noi semnificații la Părinții Bisericii. Astfel, lui Teofil al
Antiohiei, în lucrarea Ad Autolycum lumea i se prezintă asemenea unei mări, pe întinsul căreia
Bisericile creștine reprezintă insule salvatoare, dătătoare de viață, iar ereziile – blocuri de stâncă
sterpe: „Putem spune că lumea este pentru noi o imagine a mării. După cum marea ar seca din pricina
apei ei sarate, dacă n-ar fi hranită prin vărsarea în ea a râurilor și izvoarelor, tot așa și lumea ar fi pierit
din pricina răutății și păcatului înmulțit în ea, dacă n-ar fi legea lui Dumnezeu și profeții, care revarsă
și izvorăsc bunătatea, dulceața, îndurarea, dreptatea și învățătura sfintelor porunci ale lui Dumnezeu.
Și după cum în mare sunt insule locuite, cu apă bună de băut, pomi roditori, care au țărmuri de care te
poți apropia și porturi, în care își pot găsi refugiul cei prinși pe mare de furtună, tot așa și Dumnezeu în
lumea învălurată și înviforată de păcate, adună, adică sfintele biserici, în care sunt, ca în insule, porturi
primitoare, adică învățăturile adevărului, spre care aleargă cei care vor să se mântuie, cei care s-au
îndrăgostit de adevăr și vor să scape de urgia și judecata lui Dumnezeu. Și după cum în mare sunt și
alte insule, stâncoase, fără de apă, neroditoare, sălbatice și nelocuite, spre vătămarea corăbierilor și a

10
Iona, 2, 6: „Apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat, iarba mării s-a încolăcit în jurul
capului meu”.
11
Iez., 26, 19: „Că aşa zice Domnul Dumnezeu: «Când te voi face cetate pustie, asemenea cetăţilor nelocuite, când
voi ridica împotriva ta adâncul şi te vor acoperi apele cele mari...»”.
12
J. de Fraine, P. Grelot, Mare, în Vocabular de teologie biblică, Leon-Dufour Xavier (coord.), traducerea de
Francisca Baltaceanu, Mihaela Barbus, Monica Broșteanu, Editura Arhiepiscopia Romano-Catolică, București, 2001, p. 389.
13
Is., 17, 12: „Ah! Această zarvă de popoare este ca vuietul de ape multe, acest zgomot de neamuri este ca
zgomotul de ape mari”; Ier., 6, 23: „Şi sunt cruzi şi neînduraţi; glasul lor mugeşte ca marea şi vin pe cai, gata să lupte ca un
singur om, împotriva ta, fiica Sionului”.
14
Ies.., 14, 15: „Iar tu ridică-n toiagul şi-ţi întinde mâna asupra mării şi o desparte şi vor trece fiii lui Israel prin
mijlocul mării, ca pe uscat”; Ps., 77, 16: „Despicat-a marea şi i-a trecut pe ei; stătut-au apele ca un zid”; Iona, 1, 4: „Dar
Domnul a ridicat un vânt năpraznic pe mare şi o furtună puternică s-a stârnit, încât corabia era gata să se sfărâme”.
15
J. G. S. S. Thomson, Mare, în Dicționarul biblic, J. Dumitru Douglas (ed.), Liviu Pup, John Tipei (trad.), Editura
„Cartea Creștină”, Oradea, 1995, p. 804.
16
Mc., 5, 13: „Şi El le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe
ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare”.
17
Mc., 6, 49: „Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat”; In., 6, 19: „După ce au
vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-Se de corabie, ei s-au
înfricoşat”.
18
Mc., 4, 39: „Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a
făcut linişte mare”.
19
Mc., 4, 41: „Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că şi vântul şi marea
I se supun?”
20
Ap., 13, 1; 17, 1.
21
Ap., 21, 1.
22
Ap., 4, 6.
23
J. de Fraine, P. Grelot, op. cit., p. 390.
celor prinși de furtună, de care se sfărâmă corabiile și pier cei care coboară în ele, tot așa în lume
învățături rătăcite, adică erezii, care pierd pe cei ce se apropie de ele. Învățăturile acelea nu sunt
conduse de Cuvântul adevărului. Și precum pirații, după ce au umplut corabiile cu călători, sfărâmă
corabiile în locurile de care am vorbit, că să le nimiceasca, tot așa se întâmplă și cu cei rătăciți de la
adevăr; pier din pricina rătăcirii”24. Lui Clement Alexandrinul, în Paedagogus, „vinul cel mult se
aseamănă cu amenințarea mării25.
La Grigore de Nyssa în De vita Mosis și într-o omilie In Cantorum întâlnim sintagma „marea
vieții”26. În cea de III-a omilie In Cantorum, scria: „Deci, dacă îşi aduce cineva sufletul într-o astfel de
stare, ca să-l aibă senin într-o linişte netulburată, neagitat de duhurile răutăţii, neumflat de mândrie,
neînspumat de valurile mâniei, nici învolburat de vreo altă patimă, dacă sufletul este astfel, îi linişteşte
în sine pe cei ce au suferit pe marea vieţii de furtunile relelor de tot felul, dăruindu-le, prin virtute,
viaţă lină şi nefrământată, încât cei ce au ajuns în el se află în afară primejdiei scufundării în mare”27.
Același autor, interpretând cuvintele psalmului: „Cei ce se coboară în mare, pe corăbii”, numește
„mare” viaţa materială, tulburată de toate vânturile ispitelor şi umflată de patimi neîntrerupte28.
Vasile de Caesarea spune într-o omilie In Principium Proverbiorum că nici situaţiile fericite şi
căutate cu multă străduință de majoritatea oamenilor nu sunt permanente şi de lungă durată, dar nici
situaţiile tulburi şi grele din viaţă nu rămân neschimbate, ci unele şi altele sunt supuse unor schimbări
neaşteptate, întrucât „după cum este cu neputinţă ca marea să rămână mult timp în aceeaşi stare, că
acum este liniştită şi nemişcată şi după puţin timp o vezi frământată de furia vânturilor, sălbăticită şi
clocotitoare din pricina furtunilor, dar apoi o profundă linişte o stăpâneşte, tot aşa şi situaţiile din viaţă
se întorc cu uşurinţă când într-o parte, când în alta”29.
Palladius magistrat al oraşului Suedra, într-o epistolă trimisă lui Epifanie, episcop al
Constanţiei din insula Cipru cerând lămuriri cu privire la credinţa în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi alte
articole de credinţă, spunea: „noi, care suntem învăţaţi cu cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu, ne
străduim să scăpăm din talazurile acestei lumi şi vrem să ne îndreptăm corabia spre limanul cel liniştit
al lui Hristos”30.
În mediul latin, Ipolit din Roma iubitor de filosofie simbolico-religioasă, descrie lumea sub
forma unei mări agitate31. Pentru Lactanțiu marea reprezintă viața. Acesta, în Divinae institutiones,
spunea că filosofii păgâni, în căutarea adevărului, „rătăcesc precum pe o mare întinsă, neînţelegând
încotro sunt purtaţi, deoarece nu discern drumul şi nici nu urmează vreun comandant”32. Calea pe care
trebuie s-o urmeze în viață este aceeași cu cea a corăbiilor pe mare: „Dacă întotdeauna îţi vei ridica
ochii spre cer şi vei observa de unde răsare soarele şi-l vei lua în viaţă drept călăuză, precum pe mare,
paşii se vor îndrepta de la sine pe drumul cel bun; ... astfel ne va conduce, ne va dirija, încât ne va
orienta spre portul cel mai de preţ al înţelepciunii şi virtuţii, fără putinţă de rătăcire”33.
La Ioan Hrisostom, marea și componentele ei auxiliare pot reprezenta fie viața, fie, prin fluxul
ei neîntrerupt, aceea forță distructivă care îl duce pe om la pierire.
Constituind un obstacol care trebuie depășit, marea reprezintă în opera hrisostomică imaginea
însăși a existenței terestre, dar și a diferitelor etape ale vieții pe care omul trebuie să le parcurgă. În
încercarea sa de a-i convinge pe creștini să se ferească de viciile specifice fiecărei vârste și să se
apropie mai mult de virtute, într-una dintre omiliile In Matthaeum, Hrisostom spunea: „Marea întinsă
este viaţa noastră. Şi după cum pe mare sunt diferite golfuri şi după cum mările au diferite furtuni –
Marea Egee este bântuită de vânturi, Marea Tireniană este anevoioasă, pentru că-i îngustă, Marea
Caribdei de lângă Libia este greu de străbătut, pentru că se împotmolesc în ea corăbii, Marea de
Marmara, din faţa Mării Negre, este anevoioasă din pricină că-i furioasă şi învălurată, Marea de
dincolo de Cadix, din pricina pustietăţii ei, pentru că nu-i umblată şi pentru că nu ştim ce locuri sunt la

24
Thphl. Ant., Autol., 2, 14 (PSB 2, p. 306; PG 6, col. 1075).
25
Clem., Paed., 2, 2, 28, 3 (PSB 4, pp. 245-246; PG 8, col. 423).
26
Gr. Nyss., V. Mos.: „cei ce prin cugetul lor lipsit de cârmaci rătăcesc pe marea vieţii, după pilda Sarrei şi a lui
Avraam să se îndrepte iarăşi către limanul voii lui Dumnezeu” (PSB 29, p. 24; PG 44, col. 302).
27
Gr. Nyss., Hom. in Cant., 3 (PSB 29, p. 149; PG 44, col. 815).
28
Gr. Nyss., Pss. Titt., 8 (PSB 30, pp. 156-157; PG 44, col. 474).
29
Bas., Prov., 12, 15 (PSB 17, p. 485; PG 31, col. 418).
30
Epiph., Anc., (ed. Adrian Muraru 2007, pp. 43-45; PG 43, col. 14-15).
31
Hipp., Dem. de Chr., 59 (PL 10, col. 774-775).
32
Lact., Inst., 6, 8, 2 (ed. Constantin Arieșan 2004, p. 265; PL 6, col. 660).
33
Lact., Inst., 6, 8, 5 (ed. Constantin Arieșan 2004, p. 265; PL 6, col. 660).
capătul ei, şi fiecare mare este anevoioasă pentru altă pricină – tot aşa şi cu viaţa noastră. Cea dintâi
mare este marea vârstei copilăriei, care este tare agitată din pricina neştiinţei, a uşurătăţii şi a
nestatorniciei. De aceea punem copiilor pedagogi şi dascăli, ca aceaştia, prin purtarea lor de grijă, să
dea firii ceea ce îi lipseşte, întocmai ca pe mare, prin meşteșugul conducerii corăbiei. După vârsta
aceasta urmează vârsta tinereţii, o mare în care valurile sunt puternice, ca şi în Marea Egee, din pricina
că ne paşte pofta. Şi vârsta aceasta este lipsită de îndreptar, nu numai din pricina că-i tulburată mai
puternic, dar şi din pricină că păcatele acestei vârste nu sunt ţinute de rău, iar tinerii nu mai au dascăli
şi pedagogi. Gândeşte-te cât de mare este furtuna când vânturile suflă mai cu putere, când cârmaciul
este slab şi nu-i poate veni nimeni în ajutor. După această vârstă vine vârsta bărbăţiei, în care apar
grijile gospodăriei, grijile casnice, când vine peste bărbat: femeia, căsătoria, naşterea de copii,
gospodărirea casei şi alte ploi de griji. Acum mai cu seamă înfloresc iubirea de arginţi şi invidia”34.
Din această metaforă, dezvoltată în maniera oratorilor profani, oratorul creștin nu a păstrat decât
esențialul. Așadar, rezultă că marea reprezintă dificultățile aproape de nedepășit ale vieții umane,
pentru că provoacă naufragii în diferite momente ale vieții omului. Aceasta este trăsătura
predominantă, dacă nu chiar definiția însăși a existenței umane. Pentru fiecare vârstă, amenințarea este
subliniată printr-un termen figurat: „agitația” – pentru copilărie, „vânturile violente” – pentru
adolescență și „ploile de griji” – pentru vârsta adultă.
În unele scrieri hrisostomice, marea este descrisă ca fiind „plină de stânci tăinuite sub apă”
(pevlago" uJfavlwn gevmon kaiV spilavdwn): cei trei tineri duși în Babilon, locuind într-o țară barbară și
atât de îndepărtată și îndurând amara robie, se aflau „ca într-o mare plină de stânci și de primejdii,
siliți să meargă pe marea aceea cumplită fără căpitan, fără cârmaci, fără corăbieri și fără pânze”35. Alte
atribute ale mării ca metaforă a vieții sunt: „răscolită din străfunduri” (ejk buqw``n seiomevnhn)36,
„înfuriată și zămislitoare de cumplite naufragii” (mainomevnh" kaiV calepaV nauavgia wjdinouvsh")37,
„pline de tumult şi tulburare, toate cu promontorii și bancuri de nisip, toate cu stânci tăinuite sub apă”
(qoruvbwn gevmei kaiV tarach``" pavnta skovpeloi kaiV krhmnoiv pavnta u@faloi kaiV spilavde")38 și
„având fiare și pirați, promontorii și stânci, tulburată de multe valuri și furtuni” (qhriva e!cousan kaiV
peirataV" skopevlou" e!cousan kaiV spilavda", uJpoV kumavtwn tarattomevnhn pollw``n kai
ceimwvnwn)39.
În altele, însă, viața este asemenea unei mări liniștite și lipsite de valuri. Acest fapt se
datorează străduinței celor ce o trăiesc. Printre aceștia se află și anagnostul Teodot, care a reușit să
depășească necazurile venite asupra lui. De aceea, Hrisostom îl îndeamna, într-o scrisoare scrisă din
Aravison în anul 406, să continue să călătorească cu multă bucurie pe această „mare liniştită şi lipsită
de valuri”40.
Comparată câteodată cu o mare întinsă, viața este închipuită ca o traversare a mării: viața
prezentă este marea, iar trăirea ei constă în a te arunca în ea pentru a efectua trecerea41. Hrisostom
prezintă două situații: pe de o parte, dificultățile călătoriei de traversarea a mării42 și, pe de altă parte,

34
Chrys., Hom. in Mt., 81, 5 (PSB 23, pp. 924-925; PG 58, col. 737).
35
Chrys., Laed., 15 (ed. Dumitru Fecioru 2008, p. 206; PG 52, col. 476).
36
Chrys., Pan. Rom., 1: „Viaţa se aseamănă cu o mare răscolită din străfunduri...” (ed. Dumitru Fecioru 2002, p.
405; PG 50, col. 611).
37
Chrys., Hom. in Rom. 5:3., 1: „Lumea este ca o mare înfuriată, zămislitoare de cumplite naufragii; şi nu era cu
nimic mai liniştită” (ed. Dumitru Fecioru 2006, p. 81; PG 51, col. 158).
38
Chrys., Saturn., 1: „lucrurile din viaţa aceasta sunt ca marea înfuriată, în fiecare zi dau naştere la necunoscute şi
cumplite naufragii. Toate sunt pline de zgomot şi tulburare. Toate cu stânci primejdoase şi prăpăstii” (ed. Dumitru Fecioru
2008, p. 127; PG 52, col. 415).
39
Chrys., Hom. in Gen., 9, 2: „Tu navighezi pe o mare întinsă şi nemăsurată, pe marea acestei vieţi, o mare plină de
fiare grozave, plină de piscuri prăpăstioase şi de stânci, plină de furtuni şi de vijelii, şi foarte mulţi suferă sfărâmare de
corabie pe această mare” (PSB 21, pp. 360-361; PG 54, col. 623).
40
Chrys., Ep. 136 (ed. Dumitru Fecioru 2008, p. 225; PG 52, col. 694).
41
Chrys., Oppugn., 3, 18: „Puneţi-le totul la îndemână, astfel ca fiii voştri să traversese cu bine marea acestei vieţi”
(ed. Dumitru Fecioru 2007, p. 310; PG 47, col. 381); Hom. in II Thess., 2: „Dacă cuvintele ce le aude au în ele cele bune, va
călători pe marea vieții acesteia fără primejdii, iar de vor avea cele contrare, de multe ori va scufunda și cugetul și sufletul”
(ed. Theodosie Athanasiu 1905, p. 304; PG 62, col. 478).
42
Chrys., Hom. in Heb., 34: „De aceea, ne trebuie multă putere, fiindcă şi noi călătorim pe o mare întinsă, plină de
multe dihănii, de multe stânci, care ne pricinuiesc multe primejdii şi care chiar pe timpul cel mai senin, fără de veste stârneşte
cea mai grozavă furtună” (ed. Theodosie Athanasiu 1923, p. 390; PG 63, col. 236).
săgețile de care viața este înțesată43. Nesiguranța oricărei călătorii pe mare constituie trăsătura
caracteristică care inspiră comparația dintre trecerea vieții și traversarea mării. Această imaginea se
regăsește adesea când se vorbește despre viața spirituală, căreia nu-i lipsesc furtunile44: „Aşa v-a lăsat
şi pe voi diavolul. A găsit corabia voastră cea duhovnicească plină de multă bogăţie; văzându-vă
nespusa voastră comoară, pe care aţi putut-o aduna atât din post, cât şi din predici, a adus înaintea
voastră, ca o furtună, alergările acelea de cai, nefolositoare şi vătămătoare, şi v-a lăsat goi şi lipsiţi de
toată bogăţia voastră45.
Despre o traversare a mării este vorba și atunci când credincioșii săvârșesc „înotarea postului”
(toVn plou``n th``" nhsteiva")46: „După cum pe mare sunt ţărmuri, coaste de mare şi porturi, pentru ca să
alerge acolo corăbierii după ce i-au lovit valurile şi s-au împotrivit furiei vânturilor, pentru a se odihni
puţin, şi aşa să plece mai departe, tot aşa şi acum în postul acesta de patruzeci de zile”47. Cele două
zile de la sfârșitul fiecărei săptămâni din timpul Postului Paștelui, în care cel care postește are
dezlegare la vin și untdelemn, potrivit tradiției creștine, sunt ca „niște coaste de mare, țărmuri și
porturi”. În aceste zile, postitorii pot să se odihnească puţin, să-și refacă trupul de ostenelile postului şi
să-și mângâie sufletul, pentru ca iarăşi, după trecerea lor, să se înfrâneze, ca să ajungă la ziua
Domnului, băgând „corabia lor cea duhovnicească plină în limanul Sfântului Praznic”48.
Asocierea mării cu o forță ucigătoare apare destul de constant, mai ales în literatura greacă49.
Așa cum am precizat deja, Vechiul Testament, în Psalmi, întrebuințează oceanul ca simbol pentru
dușmani, pericol și moarte50. Opera hrisostomică lasă să se întrevadă faptul că în spatele imaginii mării
se află o forță nimicitoare, fiind o amenințare pentru fericirea vieții. Certitudinea acestei forțe nu face
decât să scadă valoarea fericirii umane: „Noi, cei care mai suntem încă în viață, spunea în
Panegyricum in Eusthathium Antiochae episcopum, noi ne clătinăm ca și cum am fi în mijlocul
oceanului, noi suntem supuși multor schimbări. Suntem ca aceia de pe mare: când ridicați în sus de
valuri, când pogorâți în adânc. Dar nici urcarea nu e sigură și nici pogorârea veșnică! Și pe una și pe
alta o pricinuiesc apele cele mișcătoare și fără odihnă. De aceea, lucrurile omenești nu sunt trainice și

43
Chrys., Ep. 136: „omul care săvârşeşte virtutea cu inima curată şi cu căldură are, chiar pe o mare înfuriată, vânt
bun şi călătoreşte în linişte; chiar de se ridică din toate părţile nenumărate valuri, el este deplin liniştit; chiar de vin de
pretutindeni mii de săgeţi, rămâne nerănit, primeşte săgeţile, dar nu suferă nimic din pricina lor” (ed. Dumitru Fecioru 2008,
p. 225; PG 52, col. 694).
44
Chrys., Hom. in Mt., 15, 10: „Scoate din valuri pe cei ce sunt pe cale să se înece! Coboară-te în învolburarea
mării!” (PSB 23, p. 192; PG 57, col. 236-237); Hom. in Gen., 17, 3: „Care furtună, atât de puternică, ţi-a înecat iute toată
încărcătura corabiei tale (PSB 21, p. 192; PG 53, col. 137); Ep. Olymp., 3, 1: „nu te preda demonului deprimării, ci domină
cu raţiunea furtuna, fiindcă poţi, şi hula valului nu e mai mare decât meşteşugul tău” (ed. Dumitru Fecioru 2008, p. 137; SC
13bis, p. 97); Ep. 221: „...chiar de va ajunge mai cumplită furtuna care bântuie acum, chiar de vor fi mai mari valuri, să nu
încetezi a împlini slujba în care ai fost pus de la început, şi anume să stârpeşti păgânismul, să zideşti biserici, să ai grijă de
suflete... Căpitanul de corabie nu părăseşte cârma când vede marea furioasă şi răzvrătită...”(ed. Dumitru Fecioru 2008, p. 281;
PG 52, col. 732-733); Ep. 193: „În acest chip, furtuna ce te-a lovit, chiar de ar ajunge mai puternică, se va potoli. În acest
chip, şi cei prinşi de furtună vor avea răsplată mai mare, odată cu scăparea din necazuri” (ed. Dumitru Fecioru 2008, p. 263;
PG 52, col. 720); Ep. Olymp., 3, 1: „...este vădit că furtuna din sufletul tău e mult mai puternică. Dar cu cât furtuna e mai
puternică, apoi cu atât şi răsplata este mai mare dacă înduri furtuna cu mulţumită şi cu bărbăţia cuvenită, precum o şi înduri.
Un căpitan de corabie răstoarnă corabia dacă ridică prea sus pânzele când bate vânt puternic, dar dacă le întinde cu măsură şi
cum se cuvine, călătoreşte în deplină siguranţă” (ed. Dumitru Fecioru 2008, pp. 26-27; SC 13bis, p. 97); Ep. 125: „...iar
corăbierii, în loc să ţină în mâini cârma şi vâslele, îşi strâng în mâini genunchii, neştiind ce să facă în faţa greutăţilor furtunii;
nu se mai uită nici la cer, nici la mare, nici la uscat, ci stau întinşi în aşternuturile lor, plângând şi văitându-se. Aşa se
întâmplă pe mare. Pe marea noastră, însă, furtuna este mai cumplită, valurile mai primejdioase” (ed. Dumitru Fecioru 2008,
p. 209; PG 52, col. 682); Thdr., 2, 5: „Nu voi fi mai rău decât cei ce călătoresc pe mare. Aceştia, când văd pe alţi călători în
primejdie de moarte, purtaţi pe scânduri în voia valurilor din pricină că le-a fost sfârmată corabia de furtună, caută să salveze
de la înec nişte oameni necunoscuţi, dar cunoscuţi numai după nenorocirea în care se zbat; coboară frânghii, dau drumul la
ancore şi îi iau în bărci. Dacă însă cei naufragiaţi nu vor să primească ajutorul dat, nimeni nu ar putea să învinuiască de
pierderea lor pe cei care au încercat să-i scape de la înec” (ed. Dumitru Fecioru 2007, p. 388; PG 47, col. 315); Laz., 6, 5:
„Dacă te năpădeşte furtuna gândurilor, fugi în port, uşurează-ţi sufletul cu cele istorisite în pilda aceasta” (ed. Dumitru
Fecioru 2005, p. 135; PG 48, col. 1034).
45
Chrys., Hom. in Gen., 6, 1 (PSB 21, p. 78; PG 53, col. 55).
46
Chrys., Cuvânt la Cuvântul ce zice: „Şi era tot pământul o gură şi o limbă tuturor” (Fac., 10, 1): „Iată am ajuns
la sfârşitul sfintelor patruzeci de zile. Am săvârşit înotarea postului şi am sosit la liman cu darul lui Dumnezeu” (ed. I.
Slătineanu 1995, p. 163).
47
Chrys., Hom. in Gen., 11, 2 (PSB 21, p. 130; PG 53, col. 92).
48
Chrys., Hom. in Gen., 11, 2 (PSB 21, p. 130; PG 53, col. 92).
49
L. Radermacher, „Das Meer und die Toten”, în AAWW, 86, 1949, pp. 307-315.
50
Philippe Reymond, L'eau, sa vie et la signification dans l'Ancien Testament, Leiden, Brill, 1958.
neclintite, ci cu dese și grabnice schimbări”51. Marea ca metaforă a unei forțe distructive apare și într-o
omilie la Quales ducendae sint uxores: „După cum acolo o mică izbitură de val scufundă corabia, tot
aşa şi aici, o dată cu moartea înainte devreme a femeii, se duce şi toată averea lui”52.
Nenorocirile provocate de dezlănțuirea mării sunt comparate cu consecințele trimiterii sale în
exil. În acest sens, în cea de-a VII-a scrisoare adresate celei mai devotate prietene, Olimpiada, îi scria:
„Văd o mare furioasă din toate părţile răscolită din însuşi adâncul ei, marinari plutind morţi în ape,
alţii gata să se înece, scândurile corăbiilor desfăcându-se, pânzele rupte, catargele sfărâmate, vâslele
căzute din mâna vâslaşilor, cârmacii în loc să şadă la cârme stând pe punţi cu mâinile pe genunchi şi
neputincioşi în faţa celor ce se întâmplă, doar suspinând, strigând, jelindu-se şi văitându-se; nu se mai
vede nici cer, nici mare, ci totul este întuneric adânc, neluminat şi beznă care nu-i lasă să vadă nici
măcar pe cel de lângă el, mugetul uriaş al valurilor şi fiarele mării năpustiindu-se din toate părţile
asupra celor ce plutesc”53.
Se poate observa că anumite atribute ale mării pot avea o valoare diferită în funcție de
contextele în care acestea apar. De pildă, stânca ascunsă în „marea vieții” simbolizează pericolul:
„Corăbierul se bucură de mulţimea mărfurilor din corabie, întinde cu multă plăcere pânzele şi străbate
întinsul oceanului, dar adesea, chiar în gura portului, corabia i se sfărâmă de o stâncă ascunsă sub
mare, sau din altă pricină asemănătoare neaşteptată, şi pierde toată încărcătura; abia scapă el, cu trupul
gol, după acele mii şi mii de primejdii îndurate pe mare”54. De asemenea, într-unul dintre comentariile
In epistulam secundam ad Timotheum, întâlnim că „stâncile din apă pricinuiesc naufragiile cele mai
grozave”55. În unele situații, stânca care pune în primejdie viața umană poate să aibă și o dimensiune
pozitivă, ca fiind un loc inaccesibil agitației existenței umane56. De pildă, fericitul Eustație „stă ca pe o
piatră tare, ca pe o stâncă înaltă și râde de toate valurile”57. Și Iosif, cel care a sfătuit pe desfrânata
aceea ticăloasă şi nenorocită să se poarte cum se cuvine, „a fugit de valuri şi a alergat la stânca cea tare
a fecioriei, lăsându-şi haina în mâinile ei”58. Iar într-o scrisoare către Malh, Hrisostom îl îndemna să
nu se întristeze și nici să nu pună pe seama păcatelor sale moartea fiicei sale, întrucât aceasta, „...
scăpată de valurile vieţii de aici, a poposit pe o stâncă tare, având cu ea, ca într-o visterie nefurată,
toate bunătăţile pe care le-a adunat”59.
Din cele prezentate mai sus, putem concluziona că pentru Ioan Hrisostom marea și
componentele ei auxiliare pot reprezenta fie imaginea însăși a existenței umane și a diferitelor etape
ale vieții pe care omul trebuie să le parcurgă, fie, prin fluxul ei neîntrerupt, acea forță distructivă care îl
duce pe om la pierire. De asemenea, metaforele și comparațiile referitoare la mare din scrierile
hrisostomice sunt supuse nevoilor expunerii, acestea servesc, precum pildele Mântuitorului, la a
elucida şi a facilita înţelegerea ideilor abstracte şi spirituale ale învăţăturii creştine, devenind unul
dintre mijloacele cele mai penetrante ale transmiterii mesajului evenghelic, o cale foarte subtilă de a
face cunoscute exigenţele moralei creştine şi de a-i convinge pe creștini de a le pune în practică.

Abrevieri:
Izvoare
Colecții

PSB = Părinți și Scriitori Bisericești, București, 1979 -.

PG = Patrologiae Cursus Completus. Series Graeca, ed. J.-P. Migne, Paris,1857-1866.
PL = Patrologiae Cursus Completus. Series Latina, ed. J.-P. Migne, Paris, 1844-1864.

51
Chrys., Pan. Eust. Ant., 1 (ed. Dumitru Fecioru 2002, p. 385, PG 50, col. 598).
52
Chrys., Laud. Max., 4 (ed. Dumitru Fecioru 2006, p. 200; PG 51, col. 232).
53
Chrys., Ep. Olymp., 7, 1a (ed. Dumitru Fecioru 2008, p. 143; SC 13bis, p. 105).
54
Chrys., Hom. in Rom. 5:3, 1 (ed. Dumitru Fecioru 2006, p. 78; PG 51, col. 155); Hom. in Heb., 14, 4: „Avem
nevoie de vânturi prielnice, avem nevoie, zic, de a le cunoaşte toate acestea, aşa că să putem călători pe timpul zilei fără
naufragiu şi fără primejdii. Căci, iubiţilor, în fiecare zi întâmpinăm multe stânci în cale şi de multe ori pe zi se izbeşte corabia
vieţii noastre de ele şi ameninţă a se scufunda” (ed. Theodosie Athanasiu 1923, p. 206; PG 63, col. 116).
55
Chrys., Hom. in II Tim., 9, 3 (ed. rom., p. 108; PG 62, col. 654).
56
François-Xavier Druet, op. cit., p. 32.
57
Chrys., Pan. Eust. Ant., 1 (ed. Dumitru Fecioru 2002, p. 385; PG 50, col. 597).
58
Chrys., Scand., 22 (ed. Dumitru Fecioru 2008, p. 282; PG 52, col. 525).
59
Chrys., Ep. 71 (ed. Dumitru Fecioru 2008, p. 165; PG 52, col. 647).
 Surse:
Thphl. Ant., Autol.: Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, în Apologeţi de limbă greacă,
traducere, introducere, note și indice de Teodor Bodogae, Olimp Căciulă, Dumitru Fecioru, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, pp. 267-368.
Clem., Paed.: Clement Alexandrinul, Pedagogul, în idem, Scrieri, I, traducere note şi indici de
Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1982 (PSB 4), pp. 165-428.
Gr. Nyss., V. Mos.: Grigore de Nyssa, Despre viața lui Moise, în idem, Scrieri, I, traducere de
Dumitru Stăniloae şi Ioan Buga, note de Dumitru Stăniloae, indice de Ioan Buga, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982 (PSB 29), pp. 21-112.
Gr. Nyss., Hom. in Cant.: Grigore de Nyssa, Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor, în
Scrieri, I, traducere de Dumitru Stăniloae şi Ioan Buga, note de Dumitru Stăniloae, indice de Ioan
Buga, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982 (PSB
29), pp. 113-332.
Gr. Nyss., Pss. Titt.: Grigore de Nyssa, La Titlurile Psalmilor, în în Scrieri, I, traducere de
Dumitru Stăniloae şi Ioan Buga, note de Dumitru Stăniloae, indice de Ioan Buga, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982 (PSB 29), pp. 135-186.
Bas., Prov.: Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron. Omilii la Psalmi. Omilii şi cuvântări, în
idem, Scrieri, I, traducere, introducere, note şi indici de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986 (PSB 17).
Epiph., Anc.: Epifanie al Salaminei, Ancoratus, ediţie bilingvă, traducere şi note de O. Coman,
studiu introductiv de D. Mîrşanu, ediție îngrijită de Adrian Muraru, Polirom, Iaşi, 2007.
Lact., Inst.: Lactantius, Instituţiile divine, traducere și note de P. Pistol, studiu introductiv de
Constantin Arieșan, Timișoara, 2004.
Chrys., Hom. in Mt.: Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în idem, Scrieri, III, traducere,
introducere, indici şi note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994 (PSB 23).
Chrys., Laed.: Ioan Gură de Aur, Despre desfătarea celor viitoare. Să nu deznădăjduim. Nouă
cuvântări la Cartea Facerii, traducere din limba greacă veche şi note de Dumitru Fecioru, Bucureşti,
2008.
Chrys., Pan. Rom.: Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la
sfinţi, traducere din limba greacă veche şi note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române Bucureşti, 2002.
Chrys., Hom. in Rom. 5:3.: Ioan Gură de Aur, Despre schimbarea numelor. Despre răbdare.
Despre milostenie. Despre tăria credinţei. Despre Propovăduirea Evangheliei şi alte omilii, traducere
din limba greacă veche şi note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006.
Chrys., Saturn.: Ioan Gură de Aur, Despre desfătarea celor viitoare. Să nu deznădăjduim.
Nouă cuvântări la Cartea Facerii, traducere din limba greacă veche şi note de Dumitru Fecioru,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008.
Chrys., Hom. in Gen.: Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, în idem, Scrieri, I, traducere,
introducere, indici şi note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987 (PSB 21).
Chrys., Ep.: Ioan Gură de Aur, Scrisorile. Către persoane oficiale. Către diaconiţa Olimpiada.
Către alte persoane, traducere din limba greacă şi note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române Bucureşti, 2008.
Chrys., Oppugn.: Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre
creşterea copiilor, traducere din limba greacă veche şi note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007.
Chrys., Hom. in II Thess.: Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către
Coloseni, I şi II Thesaloniceni, traducere din limba greacă de Theodosie Athanasiu, Bucureşti, 1905.
Chrys., Hom. in Heb.: Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către evrei,
traducere de Theodosie Athanasiu, Bucureşti, 1923.
 Chrys., Ep. Olymp.: Ioan Gură de Aur, Scrisorile. Către persoane oficiale. Către diaconiţa
Olimpiada. Către alte persoane, traducere din limba greacă şi note de Dumitru Fecioru, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române Bucureşti, 2008.
Chrys., Thdr.: Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea
copiilor, traducere din limba greacă veche şi note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007.
Chrys., Laz: Ioan Gură de Aur, Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi providenţă. Despre
rugăciune. Despre vieţuirea după Dumnezeu, traducere din limba greacă veche şi note de Dumitru
Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005.
Chrys., Laud. Max.: Ioan Gură de Aur, Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre
milostenie. Despre tăria credinţei. Despre Propovăduirea Evangheliei şi alte omilii, traducere din
limba greacă veche şi note de Dumitru Fecioru, Bucureşti, 2006.
Chrys., Hom. in II Tim.: Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la a doua Epistolă către Timotei. Epistola
către Tit. Epistola către Filimon, Bucureşti, 2005.
Chrys., Pan. Eust. Ant.: Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de
laudă la sfinţi, traducere din limba greacă veche şi note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002.
Chrys., Scand.: Ioan Gură de Aur, Despre desfătarea celor viitoare. Să nu deznădăjduim.
Nouă cuvântări la Cartea Facerii, traducere din limba greacă veche şi note de Dumitru Fecioru,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008.

Referințe bibliografice:
Dicționare:
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi,
forme, figuri, culori, numere, traducere de Micaela Slăvescu, Laurențiu Loicaș (coord.), Polirom, Iași,
2009.
Dicționarul biblic, J. D. Douglas (ed.), Liviu Pup, John Tipei (trad.), Editura „Cartea
Creștină”, Oradea, 1995.
Vocabular de teologie biblică, Leon-Dufour Xavier (coord.), traducerea de Baltaceanu
Francisca, Barbus Mihaela, Broșteanu Monica, Editura Arhiepiscopia Romano-Catolică, București,
2001.
Lucrări generale și speciale:
Bîcicov, V. V., Estetica Antichităţii târzii, traducere de L. Dragomirescu, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1984.
Cameron, Averil, Christianity and the Rhetoric of Empire. The Development of Christian
Discourse, University of California Press, Berkeley, 1991.
Druet, François-Xavier, Langage, images et visages de la mort chez Jean Chrysostome,
Namur, 1990.
Dumortier, Jean, Les images dans la poésie d'Eschyle. Études de langue et de style, Les Belles
Lettres, Paris, 1965.
Lesky, A., Θάλαττα. Der Weg der Griechen zum Meer, New York, 1973.
Looy, H. Van, „ΠΕΙΣΜΑ – ΚΑΛΩΣ – ΟΡΜΟΣ – ΛΙΜΗΝ”, în Stemmata. Mélanges de
philologie, d'histoire et d'archeologie grecques offerts à Jules Labarbe, Liége-Louvanin-la-Neuve,
1987, pp. 187-205.
Nes, van Dirk Die maritime Bildersprache des Aischylos, Groningen, 1963.
Pot, Eilt Eildert, De maritiene beeldspraak bij Euripides, diss. Utrecht, 1943.
Radermacher, L., „Das Meer und die Toten”, în AAWW, 86, 1949, pp. 307-315.
Reymond, Philippe, L'eau, sa vie et la signification dans l'Ancien Testament, Leiden, Brill,
1958.
Staar, Ch. G., The Influence of Sea Power on Ancient History, New York-Oxford, 1989.
Tailllardat, Jean, Les images d'Aristophane. Études de langue et de style, Les Belles Lettres,
Paris, 1965.

Dr. Tincuța Cloșcă (Ojog)