O scrisoare pierduta de lon Luca Caragiale Specie a genului dramatic, comedia apare in antichitate si va fi reluata in perioada clasica. Daca tragedia cultiva riguarea si unitatea, creiona personaje supuse destinului, privea cu nostalgie spre trecut, avea un limbaj solemn si nobil si indemna omul superior sa aspire catre libertate si demintate in ciuda sacrificiilor, comedia prefer varietatea, incurcaturile de situatii, neprevazutul, creeaza personaje supuse hazardului, exalta cu bucurie clipa prezentului si anticipeaza viitorul, cultiva oralitatea, expresiile populare, limbajul familiar si subliniaza limitele conditiei umane, acceptandu-le si privindu-le cu umor. lon Luca Caragiale, unul dintre clasicii literaturii romane este considerat creatorul dramaturgiei romanesti. Convins de faptul ca ironia si rasul pot indeparta vicii umane, Caragiale cultiva comedia, alegandu-si personajele din burghezia de mijloc imbogatita peste noapte, dar incapabila sa se desprinda de mahala. “O scrisoare pierduta” apare in anul 1884 si, alaturi de “O noapre furtunoasa”, “D’ale carnavalului” si “Conul Leonica fata cu reactiunea” face obiectul studiului critic in care Titu Maiorescu exemplifica teoria inaltarii impersonale prin arta (“Comediile d-lui I.L.Caragiale”). Tema comediei o reprezinta contrastul dintre fond si forma, dintre realitatea si pretentiile unei clase care trece printr-un moment favorabil afirmarii ei. Dramaturgul critica modalitatea corupta prin care se desfasurau alegerile in trecut. Expozitiunea fixeaza drept indici spatio-temporali “capitala unui judet de munte, in zilele noastre”, in preajma alegerilor parlamentare. Conflictul este prefigurat chiar din incipit si reprezinta axa in jurul careia se dezvolta actiunea bazata pe imprejurari, pasiuni si caractere care se ciocnesc. El se structureaza in jurul ratacirii unei scrisori de dragoste pe care prefectulTipatescu i-o trimite sotiei lui Trahanache. Aceasta o pierde si, ajunsa in mainile lui Nae Catavencu, scrisoarea devine element de santaj. Conflictul centrat se amplifica, acumuleaza conflicte periferice generate de: aspiratia lui Agamemnon Dandanache, deputatul impus de la centru, iritarea cuplului Farfuridi-Branzovenescu, de intrarile si iesirile repetate ale cetateanului turmentat. Punctul culminant il reprezinta momentul in care, in invalmaseala produsa la sedinta de sustinere a canditaturilor, Catavencu pierde scrisoarea. Deznodamantul este tipic comediilor lui Caragiale: adversarii se impaca, animati de dorinte comune si sarbatoresc alegerea noului deputat. Lumea prezentata isi dovedeste astfel superficialitatea, dar si pitorescul, personajele putand fi considerate “vanatori de profituri” intr-un regim “curat constitutional” Suprapersonaj al comediei, scrisoarea provoaca o serie de incurcaturi, reusind intr-o lume haotica sa reanime pasiunile politice stinse, sa regrupeze forte risipite, sa dea sperante, sa semene frica, sa ingrase vocile de tot felul. Nu intamplator, ci printr-o ironie studiata, totul se datoreaza cetateanului turmentat prin intermediul catuia scrisoarea trece de la o partida la alta, provocand panica si rasturnand planuri. “Turmentatul” este cel care va readuce evenimentele la dimensiunile adevarate. Apare in piesa si o a doua scrisoare, cea a becherului care repeat in esenta aceiasi dubla semnificatie, amoroasa si politica, sip e care o foloseste Dandanache si familia sa “de la 1848”. Caragiale introduce secventa tocmai pentru a ilustra ca practica santajului nu esueaza in toate cazurile, ca superioritatea o detine cel care e “mai canalie”. Personajele prin mana carora trece scrisoarea nu au ca trasatura dominant inteligenta, ci norocul sau ghinionul, deci intamplarea. Esenta lor este comica, pentru ca sunt manipulate de obiecte, destinul lor ia dimensiuni grotesti si le situeaza intr-o comedie a iluziei. Categorie estetica, comical este generat de obiceiuri si mentalitati si este greu de definit intrucat difera de la o epoca la alta, de la o cultura la alta, asociindu-se cu satira, ironia, parodia sau nonsensul. El implica un contrast intre esenta si aparenta, serios si delizoriu, iluzie si realitate, viata si automatism.Caragiale, prin intermediul comicului si ironiei nu isi sanctioneaza numai personajele, ci si procedeele literare “la moda”. Ironia se realizeaza in opera sa din contrastul intre ceea ce se spune intr-un enunt si intentia care se ascunde dincolo de cuvinte. In “O scrisoare pierduta”, comical de situatie puncteaza incurcatura, coincidenta, echivocul, triunghiul conjugal, aparitiile cetateanului turmentat, prostia cuplului Farfuridi-Branzovenescu. Comical de carcater sustine realismul comediei, ironizand intamplari in care evolueaza tipuri umane precum: demagogul (Nae Catavencu), senilul santajist (Dandanache), incornoratul (Trahanache), functionarul umil (Pristanda). Savuros este comical de limbaj, care ilustreaza prostia, nepriceperea, ipocrizia, aroganta nejustificata sau lipsa de patriotism: “famelie”, “renumeratie”, “dupa lupte seculare care au durat 30 de ani”. Garabet Ibraileanu, in studiul “Numele proprii in opera lui |.L.Caragiale”, surprinde important ape care dramaturgul o dadea alegerii unui nume potrivit pentru o structura umana. Astfel, firea duplicitara a lui Pristanda ilustreaza chiar jocul popular “pristandaua”, care se danseaza dupa strigaturi, doi pasi la stanga, doi pasi la dreapta. Firea latratoare, agresiva si ipocrita a lui Catavencu se pliaza pe termenii de “cataveica”, haina cu doua fete, si “cata”, femeie de mahala. Aruncat in delizoriu prin intermediul numelui este si Agamemnon Dandanache. In mod penibil, numele eroului mitologic este diminutivat “Agamita”, in timp de “dandanaua” reprezinta o incurcatura, o gafa. Daca Branzovenescu si Farfuridi aspurne cu rezonanta culinara, Trahanache apare ilustrativ pentru tipul batranului zaharisit si usor de condus(trahana inseamna coca moale). Pompiliu Constantinescu remarca “simetria clasica a intrigii” care este “moliereasca”. Pierderea, gasirea, pierderea scrisorii creeaza confuzie, declanseaza spectacolul “mastilor” si dezvaluie lipsa de consistenta a lumii. Autorul asaza “sub lupa” evolutia personajelor, formele parvenirii, ambitia si orgoliul. El dezvaluie esenta gaunoasa a celor care, incercand sa-si ascunda nimicul interior, devin protagonistii unui vast balci improvizat in care totul este trecator, nimic durabil.