ARTROZELE COLOANEI VERTEBRALE
Kinetoterapia în afecţiuni reumatologice
Curs 12
Artrozele vertebrale şi leziunile
degenerative ale discurilor
intervertebrale.
Kinetoterapia în artrozele
intervertebrale.
ANATOMIE PATOLOGICĂ
• Procesele de uzură la nivelul coloanei vertebrale
afectează atât discul intervertebral (discartroză),
cât şi articulaţia interapofizară (artroză posterioară
şi interspinoasă).
• În momentul când apar osteofitele (osteofitoză),
putem vorbi de o spondiloză vertebrală.
• Osteofitul (rezultat al unei stări mecanice şi
degenerative) este un produs osos, crescând în
general la periferia suprafeţelor articulare la
jocţiunea condro-sinovială. El are o origine
intraarticulară şi este constituit din ţesut osos
normal din punct de vedere histologic.
ANATOMIE PATOLOGICĂ
• Artroza interapofizară este caracterizată prin
leziuni identice cu cele întâlnite la nivelul
articulaţiilor membrelor.
• Artroza interspinoasă (sindromul Baastrup) este
consecinţa punerii în contact, în mod anormal, a
două apofize spinoase vecine, cu remodelaj
reciproc. Se întâlneşte în cazul unei hiperlordoze
(sindrom trofostatic, tasare de corp vertebral).
• Uncartroza este o formă particulară de artroză
vertebrală, întâlnită mai ales la nivelul coloanei
cervicale unde există articulaţii adevărate între
corpii vertebrali.
Procesul degenerativ localizat la nivelul
coloanei vertebrale include artroza articulaţiilor
mobile interapofizare (discartroza) şi osteofitoza
corpilor vertebrali (spondiloza).
Cu toate că în diferite segmente poate să
domine una sau alta dintre aceste modificări,
situaţia cea mai frecvent întâlnită este cea a
coexistenţei lor zonale, realizând aspectul mixt
al spondilartrozei.
ANATOMIE PATOLOGICĂ
• Discartroza apare precoce şi presupune următoarele
modificări:
- discul intervertebral prezintă unele semne de uzură la
nivelul inelului fibros, care se fisurează ca urmare a leziunilor
degenerative şi sub influenţa traumatismelor şi solicitărilor
zilnice;
- nucleul pulpos se deshidratează, se turteşte şi tinde să
migreze prin fisurile inelului fibros;
- discul diminuă în înălţime, iar materialul discal fie se
deplasează înainte sau înapoi împingând ligamentul
longitudinal anterior sau posterior, fie străbate platoul
cartilaginos, făcându-şi loc în structura osoasă a corpului
vertebral: herniile intrasomatice.
TOPOGRAFIE
• Discartroza constituie o entitate frecvent întâlnită
la nivelul segmentului cervical, dar şi lombar
(cervicalgie, lombalgie cu nevralgie).
• Artroza interapofizară este cervicală, dorsală şi
lombară, putând avea răsunet clinic important
datorită vecinătăţii unui element anatomic
important (rădăcina nervoasă).
• Spondiloza (osteofitoza vertebrală difuză) este
modificarea degenerativă cea mai frecventă, de
obicei asimptomatică.
1
 ETIOPATOGENIE TABLOUL CLINIC
• Incidenţa artrozei intervertebrale creşte paralel cu
vârsta, 75-80% dintre subiecţii de peste 40 de ani
• SIMPTOME:
având artroză cervicală (uncartroză sau artroză
interapofizară). – durere articulară: difuză, vag
localizată, cu debut insidios şi
• În etiopatogenia artrozei intervertebrale intervin toţi evoluţie îndelungată, de intensitate moderată;
factorii implicaţi în artroze, dintre care menţionăm:
- microtraumatismele; – redoare articulară < 30’;
– reducerea mobilităţii;
- bolile vertebrale anterioare (boala Scheuermann);
– impotenţă funcţională de diferite grade;
- tulburările de statică;
– rar, sindroame radiculare: nevralgia cervicobrahială,
- malformaţiile congenitale (blocuri intervertebrale); sindrom de apertură toracică, nevralgie intercostală,
- surmenajul profesional sau sportiv. nevralgie sciatică şi crurală.

TABLOUL CLINIC
• SEMNE CLINICE:
– sensibilitate la palpare;
– mărire de volum;
• Mecanică. – tumefacţie de părţi moi;
– cracmente articulare;
• Osoasă. – limitarea mişcărilor active şi pasive;
– deformări şi anchiloze;
• Sinovială. – anomalii de statică vertebrală (în special datorită unei
atitudini antalgice);
– diminuarea reflexelor osteotendinoase (stiloidian,
• Musculară. tricipital);
– contactură musculară dureroasă;
• Neurologică. – semne medulare.

DIAGNOSTIC PARACLINIC DIAGNOSTIC PARACLINIC

• EXPLORARI BIOLOGICE • EXPLORARI IMAGISTICE

– teste de rutină; – Radiologie
– teste pentru artroză secundară; – CT
– markeri ai metabolismului osului şi – RMN
cartilajului;
– examenul lichidului sinovial; – Artroscopie
– hemoleucograma; – Biopsie sinovială
– electroforeză;
– Mielografie
– VSH.

2
 EVOLUŢIE ŞI COMPLICAŢII
DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL • Evoluţia artrozelor intervertebrale este lentă, leziunile
degenerative ale coloanei accentuându-se cu vârsta.
• Coloana vertebrală • Prognosticul bolii este favorabil în general. Complicaţiile
nervoase sunt cele mai importante şi sunt realizate prin
– Boala Forestier compresiune radiculară sau medulară.
– Morbul Pott • Compresiunile radiculare apar în artrozele cervicale şi
– SA lombare, când se îngustează găurile de conjugare şi se
restrânge spaţiul de emergenţă a rădăcinilor nervoase
– Osteoporoza rezultând compresiunea. Clinic, apar nevralgii.
– Metastaze vertebrale • Sindroamele de compresiune medulară sunt determinate
– Afecţiuni viscerale care pot produce dureri de artroza cervicală. Clinic, se remarcă la nivelul MI
vertebrale (litiază biliară sau renală, pancreatită hipertonie şi deficit motor (sindroame piramidale) şi o
acută sau cronică) diminuare a sensibilităţii profunde, iar la MS un tablou
amiotrific sau senzitivo-motor.

SPONDILOZA SPONDILOZA CERVICALĂ

•  discului iv

• Osteofitoză marginală.

• Scleroză subcondrală.

• Osteoporoză

vertebrală.

• Osteofitele se inseră la câţiva milimetri de marginea platoului

vertebral şi prezintă o concavitate externă (cioc de papagal),
dezvoltându-se orizontal.

SPONDILOZA CERVICALĂ

• Rectitudinea
coloanei cervicale.
• Îngustarea spaţiului
C5-C6.
• Osteofitoza
anterioară şi
posterioară.

3
 SPONDILOZA CERVICALĂ

• Protruzia nucleului
pulpos C5-C6.

• Compresie
medulară.

NODULII SCHMORL SPONDILOZA LOMBARĂ

• Apar în:
– spondiloză;
– osteoporoză;
– boala
Scheuermann;

• Hernierea nucleului pulpos al discului iv;

• Netezi, delimitati de scleroză.

SPONDILOZA LOMBARĂ

• Scolioza.
• Osteofite voluminoase.
• Scleroza marginală.
• Îngustarea spaţiului iv.

4
 MIELOGRAFIE

• Lipiodol
• Întreruperea
substanţei de
contrast
• Hernierea
discului iv L4-L5

TRATAMENTUL ARTROZEI INTERVERTEBRALE TRATAMENTUL ARTROZEI INTERVERTEBRALE

 Obiective  Obiective
creşterea tonusului şi a stării psihice generale şi reechilibrarea sistemului nervos vegetativ;
speciale;
relaxarea generală;
menţinerea şi corectarea posturilor şi a
aliniamentului corpului; scăderea iritaţiei radiculare sau medulare;
conservarea funcţiei statice şi dinamice a consolidarea stabilităţii articulaţiei afectate şi
corpului; scăderea încărcării;
asigurarea unor unghiuri de mobilitate asuplizarea trunchiului inferior;
funcţionale şi evitarea atitudinilor vicioase;
reeducarea mersului şi păstrarea independenţei
ameliorarea durerii; funcţionale.
scăderea contracturii musculare şi a tonusului
muscular;

TIPURI DE TRATAMENT ÎN ARTROZĂ

 Tratament profilactic ce urmăreşte corectarea tulburărilor de statică, evitarea
microtraumatismelor şi a surmenajului profesional.
 Tratament curativ – conservator şi/sau chirurgical:
 mijloace igieno-dietetice – se urmăreşte o diminuare a travaliului mecanic
vertebral:
- repaus, în special în perioadele de intensificare a durerilor;
- dietă hipocalorică la obezi;
 mijloace ortopedice – care să reducă suprasolicitarea regională: utilizarea
unei minerve în artroza cervială sau a unui lombostat în artroza lombară;
 mijloace medicamentoase – medicamente ce îmbunătăţesc troficitatea
cartilaginoasă (lozinol, cartirec) şi antiinflamatoare analgetice (indometacin);
 mijloace fizicale – electroterapia, roentgenterapia, masoterapia, termoterapia;
 balneoterapia – utilă în special în afara crizelor dureroase (2 cure/an);
 Kinetoterapie;
 tratament chirurgical – rezervat complicaţiilor nervoase ale artrozelor
intervertebrale (sindroame radiculare sau de compresiune medulară).