Vorlesung 5

Vorlesung Nr.5
„Ich kehre in mich selbst zurück und finde eine Welt! Wieder mehr in
Ahndung[...]als in Darstellung und lebendiger Kraft”./ „Mă întorc în mine
însumi și găsesc o lume! Și de data asta mai mult ca o presimțire[...] decât
ca o reprezentare și o forță vie”

Introducere. Sarcini de lucru

Am notat deja că pentru Werther, autorul epistolei din 22 mai, sinuciderea
este legată de un tainic și dulce sentiment al libertății, de gândul că ar putea
evada oricând din temnița unei vieți pline de constrângeri umilitoare și am văzut
mai apoi că J.W.Goethe vorbește despre moartea ca de o evadare din „temnița”
unei vieți pline de constrângeri acolo unde Platon vorbește în dialogul sau
„Phaidon sau Despre suflet” de moarte ca de o eliberare a sufletului indestructibl
și nemuritor din „mormântul” care este corpul fizic:
Am 22.Mai
Dass das Leben des Menschen nur ein Traum sei, ist manchen schon so
vorgekommen, und auch mit mir zieht dieses Gefühl immer herum.Wenn
ich die Einschränkung so ansehe, in welche die tätigen und forschenden
Kräfte des Menschen eingesperrt sind, wenn ich sehe, wie alle
Wirksamkeit dahinaus läuft, sich die Befriedigung von Bedürfnissen zu
verschaffen, die wieder keinen Zweck haben, als unsere arme Existenz zu
verlängern, und dann, dass alle Beruhigung über gewisse Punkte des
Nachforschens nur eine träumende Resignation ist, da man sich die
Wände, zwischen denen man gefangen sitzt, mit bunten Gestalten und
lichten Aussichten bemalt. Das alles, Wilhelm, macht mich stumm. Ich
kehre in mich selbst zurück und finde eine Welt! Wieder mehr in
Ahndung und dunkler Begier als in Darstellung und lebendiger Kraft.
Und da schwimmt alles vor meinen Sinnen, und ich lächele dann so
träumend weiter in die Welt.
Dass die Kinder nicht wissen, warum sie wollen, darin sind alle
hochgelehrte Schul- und Hofmeister einig. Dass aber auch Erwachsene
gleich Kindern auf diesem Erdboden herumtaumeln, gleichwie jene
nicht wissen, woher sie kommen und wohin sie gehen, ebenso durch
Biskuit und Birkenreiser regiert werden, das will niemand gern
glauben, und mich dünkt, man kann’s mit Händen greifen.

1
 Ich gestehe dir gern, denn ich weiß, was du mir hierauf sagen
möchtest, dass diejenige die glücklichsten sind, die gleich den Kindern in
Tag hineinleben, ihre Puppe herumschleppen, aus- und anziehen und mit
großem Respekt um die Schublade herumschleichen, wo Mama das
Zuckerbrot hineinverschlossen hat, und wenn sie das gewünschte endlich
erhaschen, es mit vollen Backen verzehren und rufen: „Mehr!” Das sind
glückliche Geschöpfe! Auch denen ist’s wohl, die ihren
Lumpenbeschäftigungen oder wohl gar ihren Leidenschaften prächtige
Titel geben und sie dem Menschengeschlechte als Riesenoperationen zu
dessen Heil und Wohlfahrt anschreiben. Wohl dem, der so sein kann!
Wer aber in seiner Demut erkennt, wo das alles hinausläuft, der so
sieht wie artig jeder Bürger, dem’s wohl ist, sein Gärtchen zum Paradiese
zuzustutzen weiß und wie unverdrossen dann doch auch der Unglückliche
unter der Bürde seinen Weg fortkeucht und alle gleich interessiert sind,
das Licht dieser Sonne noch eine Minute länger zu sehen, ja! Der ist still
und bildet auch seine Welt aus sich selbst und ist auch glücklich, weil
er ein Mensch ist. Und dann, so eingeschränkt er ist, hält er doch immer
im Herzen das süße Gefühl von Freiheit und dass er diesen Kerker
verlassen kann, wann er will.1

Vă propun să ne concentrăm în cele ce urmează pe următoarele afirmații

ale lui Werther (epistola lui Werther din 22 mai):

 Dass das Leben des Menschen nur ein Traum sei, ist manchen schon so
vorgekommen, und auch mit mir zieht dieses Gefühl immer herum.

 Ich kehre in mich selbst zurück und finde eine Welt! Wieder mehr in
Ahndung[...] als in Darstellung und lebendiger Kraft.

Mă întorc în mine însumi și găsesc o lume! Și de data asta mai mult ca

o presimțire[...] decât ca o reprezentare și o forță vie.
1
Goethe, Johann Wolfgang: Die Leiden des jungen Werthers.Erzählungen, Editura Kriterion, Bucureöti, 1981,
pag. 29-30. Pentru versiunea în limba română vezi pag. 14/15. Citatele în limba germană din romanul epistolar
al lui Johann Wolfgang Goethe „Die Leiden des jungen Werthers” sunt din volumul 29 al Colecției Kriterion
Schulausgabe care a fost îngrijit de Dietmar Hellermann și care poartă titlul Johann Wolfgang Goethe: Die
Leiden des jungen Werthers. Erzählungen( Editura Kriterion, București, 1981); această ediție a romanului dă
întâietate primei versiuni a romanului apărută la Leipzig în 1774 plecând de la ediția berlineză a operelor lui
Goethe(Berliner Ausgabe, 1961/68). Toate citatele în limba română din romanul epistolar al lui J.W.Goethe
„Suferințele tânărului Werther” respectă traducerea lui Alexandru Philippide. Goethe, Johann Wolfgang:
Suferințele tânărului Werther, traducere de Alexandru Philippide, Colecția Cartier Clasic coordonată de Liliana
Lupașcu, ediția a III-a, Editura Cartier, Chișinău, 2005.

2
  Dass die Kinder nicht wissen, warum sie wollen, darin sind alle
hochgelehrte Schul- und Hofmeister einig. Dass aber auch Erwachsene
gleich Kindern auf diesem Erdboden herumtaumeln, gleichwie jene
nicht wissen, woher sie kommen und wohin sie gehen, ebenso durch
Biskuit und Birkenreiser regiert werden, das will niemand gern
glauben, und mich dünkt, man kann’s mit Händen greifen.

Și în urma analizei sperăm să putem lămuri parțial:

 De ce întreabă Werther în epistola din 4 mai 1771: „Bester Freund, was ist
das Herz des Menschen?”/ „Ce e și inima omului, iubite prietene!”

 De ce exclamă Werther în prima lui epistolă din 4 mai 1771 „O was ist
der Mensch, dass er über sich klagen darf!”/ „O, ce ființă e și omul că se
poate plânge de el însuși!”(Trimitere la Psalmii 7, 8 din Vechiul
Testament (Psalmii 8:4,5 Îmi zic: Ce este omul ca să te gândești la el?/ Și
fiul omului, ca să-l bagi în seamă?/ L-ai făcut cu puțin mai prejos decât
Dumnezeu)

1) Despre privirea orientată spre interior în psihologia

secolului XX. De la controversata psihologie
introspecționistă la tehnica verbalizării(Sigmund Freud) și
până la „emotional self-awareness”(Daniel Goleman)
Ich kehre in mich selbst zurück und finde eine Welt!
J.W.Goethe

a) Ce este introspecția?/ Was ist die Innenschau?

 Introspecția este „vedere sau privire orientată spre interior, spre
propriile stări și desfășurări subiective, spre deosebire de
extrospecție, care este orientată în afară, spre lumea obiectivă.”2
 „Introspecția desemnează un fenomen sau o dimensiune reală a
psihicului.”3
2
Paul Popescu-Neveanu: Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978, pag.376.
3
Ibidem.

3
  „În percepția obiectului este inclusă și percepția de sine a
observatorului. În cunoașterea lumii se implică și cunoașterea de
sine. Conștiința de sine și conștiința despre lume sînt
indisociabile.”4
 „Introspecția ca autopercepere prelungită prin autocunoaștere
constituie o latură necesară” a vieții psihice.5
 „Socrate leagă efortul autocunoașterii de sine cu desăvîrșirea
morală.”6
 „Așadar autoperfecționarea nu este redusă doar la decizii pentru
sine.”7
 Veriga internă nu poate fi izolată de relațiile cu ambianța.8

b) Autocunoașterea este mult mai dificilă decât cunoașterea lumii

 „Asocierea spontană a sinelui cu lumea” este firească, situația se
schimbă „când lumea subiectivă devine obiect al cunoașterii
sistematice, cînd intervine disocierea și opoziția dintre subiectul
cunoscător și un obiect al cunoasterii”.9
 Atunci devine evident faptul că „autocunoașterea este mult mai
dificilă decît cunoașterea lumii”.10
 „Omul este un subiect precumpânitor extrospectiv.”11

c) De la meditație și contemplare speculativă asupra vieții psihice

individuale la controversata psihologie introspecționistă
 Psihologia descinde din filosofie „ca o extensiune a meditației și
contemplării speculative asupra vieții psihice individuale.”12

4
Paul Popescu-Neveanu: Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978, pag.376-377.
5
Paul Popescu-Neveanu: Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978, pag.377.
6
Ibidem.
7
Ibidem.
8
Ibidem.
9
Ibidem.
10
Ibidem.
11
Ibidem.
12
Ibidem.

4
  „Psihologia introspecționistă este viciată din punct de vedere
metodologic.”13
 Kant a declarat imposibilitatea psihologiei introspecționiste.14
 Ne putem dedubla încât să fim concomitent actor și spectator?15
 Poți să privești pe fereastră pentru a te vedea trecând pe stradă?16
 „Introspecția concepută ca metodă unică de edificare științifică a
psihologiei a eșuat, de unde si semnificația minoră, chiar
peiorativă ce însoțește acest termen în limbajul psihologiei
contemporane.”17
 Psihologia nu a abandonat cu totul introspecția; introspecția este
menținută ca metodă auxiliară.18
d) Necunoscutul din sine. Poate fi exprimat tot ceea ce constituie
simțire și afectivitate?
 Se pune problema competenței celor care practică introspecția.
 Este meritul lui Sigmund Freud(1856-1894), părintele
psihanalizei, de a fi arătat faptul că numai o parte din ceea ce
reprezintă activitate psihică intră în sfera conștiinței de sine.
Activitatea inconștientă nu este direct accesibilă și
conștientizarea ei prin verbalizare nu este facilă.19
 „Nu tot ceea ce constituie simțire și afectivitate este susceptibil
de a fi exprimat verbal.”20
 În fața „necunoscutului din sine[...] subiectul este înclinat să
suplinească deficiturile cu plăsmuiri fanteziste”21.
 Se recurge și la empatie (subiectul cercetător se transpune în
situația altuia și încearcă să reconstruiască experiențele
subiective ale altei persoane). Dar și aici se pune problema
transpoziției; sunt reeditate toate dificultățile introspecției.22
13
Ibidem, pag.378.
14
Ibidem.
15
Ibidem.
16
Ibidem.
17
Ibidem, pag.377.
18
Ibidem, pag.378.
19
Ibidem.
20
Ibidem.
21
Ibidem.
22
Ibidem, pag.379.

5
  „Cunoașterea nemijlocită a psihicului de către psihic este o
iluzie.”23

e) Introversiune versus extraversiune, introvertit versus extravertit

Introversiunea nu e atât analiză introspectivă cât mai ales „orientarea
tipică a conștiinței către propriul eu, predominarea tendinței de a
examina propriile desfășurări sufletești”, predominarea tendinței „de a
se închide în sine”.24

f) Inteligența emoțională, conștientizare de sine(„emotional self-

awareness”)și empatie. Daniel Goleman inaugurează o nouă
eră
Atât Psihosinteza, care benefixiază de cultura ezoterică a lui
Roberto Assagioli(1888-1974), contemporanul lui Sigmund
Freud, cât și Psihologia psihanalitica a
Sinelui(Psychoanalytische Selbstpsychologie, Erwin Bartosch),
care se detașează de linia ortodoxă a psihanalizei, încearcă să
reabiliteze introspecția și empatia... însă abia Daniel Goleman
reușește să inaugureze o nouă eră cu bestseller-ul său
„Emotional Intelligence. Why it can matter more than
IQ”(1995). Daniel Goleman, care beneficiază de progresul
psihologiei și al neuroștiinței, arată rolul covârșitor pe care
emoțiile îl joacă în procesul de formare și de dezvoltare a
personalității umane. EQ, coeficientul de inteligență
emoțională este mai important decât IQ, coeficientul de
inteligență înnăscută. Inteligența emoțională sau „emotional
literacy” presupune conștientizare de sine, autoreglare
emoțională, motivație, empatie și abilități sociale. Concluziile
la care ajunge Goleman sunt încurajatoare. Inteligența
emoțională poate fi upgradată; temperamentul nu este o fatalitate
(„temperament is not destiny”), chiar și în cazul unor traume
23
Ibidem.
24
Ibidem, pag.380.

6
 profunde există posibilitatea a ceea ce Daniel Goleman numește
„emotional relearning”.25

2) Dass das Leben des Menschen nur ein Traum sei, ist
manchen schon so vorgekommen, und auch mit mir zieht
dieses Gefühl immer herum[...]Ich kehre in mich selbst
zurück und finde eine Welt!

„Dass das Leben des Menschen nur ein Traum sei, ist manchen schon so
vorgekommen, und auch mit mir zieht dieses Gefühl immer herum.” Așa își
începe Werther epistola din 22 mai 1771.
Războiul de treizeci de ani(1618-1648) aduce cu sine moartea
violentă a unei treimi din populația Germaniei, distrugeri însemnate,
foamete și molimă. În acest context nu este de mirare că asocierea vieții
omului cu un vis, îndemnul la contemplarea propriei lumi interioare ca
sursă de autentică bucurie a înțeleptului în vremuri grele și solitudinea
gânditorului pesimist sunt elemente recurente în literatura Barocului
nordic(1600-1720).

a) „Dein Leben ist kein Leben gewesen, sondern ein Tod[...] deine Jahre
ein schwerer Traum”. „Der Abenteuerliche Simplicissimus Teutsch”
(„Aventurosul Simplicissimus Germanul”), romanul lui Hans Jakob
Christoffel von Grimmelshausen

În centrul acțiunii celui mai important roman în limba germană al

Barocului (1600-1720) se află Melchior Sternfels von
Fuchshaim/Simplicissimus (Nerodul). Grimmelshausen relatează cu umor
negru viața plină de nevoi, de umilințe și de peripeții ale lui
Simplicissimus care este martorul Războiului de 30 de ani (1616-1648).
Către finele existenței sale Simplicissimus rămâne izolat pe o insulă, el
privește înapoi și constată cu amărăciune:

25
Goelman, Daniel: Emotional Intelligence. Why it can matter more than IQ, Bloomsbury, London/Oxford/New
York/New Delhi/Sydney, 1996.

7
 Dein Leben ist kein Leben gewesen, sondern ein Tod, deine

Tage ein schwerer Schatten, deine Jahre ein schwerer Traum,

meine beste Jugend ist verloren, nichts erfreut mich, ich bin mir

selber Feind, ich war rein und einfältig, ich bin falsch, verlogen,

unruhig und gottlos geworden. Adieu Welt, denn du nimmst uns

gefangen[...] du betrübest, du tröstest nicht, du raubst und gibst

nicht wieder[...] Bei dir ist keine Freude ohne Kummer, kein

Frieden ohne Uneinigkeit, keine Liebe ohne Argwohn, keine Ruhe

ohne Furcht, keine Fülle ohne Mängel, keine Ehre ohne Make[l...]

keine Freundschaft ohne Falschheit.

b) „Dies alles ist in dir. Lass deinen eitlen Wahn/ und eh du förder gehst,
so geh in dich zurück”. Paul Fleming(1609-1640)

Iată, de exemplu, și un poem al lui Paul Fleming(1609-1640) din

volumul „Teutsche Poemata” apărut în 1641/1642, așadar la un an
după moartea sa prematură:
An sich
Sei dennoch unverzagt, gib dennoch unverloren,
weich keinem Glücke nicht, steh höher als der Neid,
vergnüge dich an dir und acht es für kein Leid,
hat sich gleich wider dich Glück, Ort und Zeit verschworen.

Was dich betrübt und labt, halt Alles für erkoren,

Nimm dein Verhängnis an, lass Alles unbereut.
Tu, was getan muss sein, und eh man dirs gebeut.
Was du noch hoffen kannst, das wird noch stets geboren.
8
 Was klagt, was lobt man doch? Sein Unglück und sein Glücke
ist ihm ein jeder selbst. Schau alle Sachen an,
dies Alles ist in dir. Lass deinen eitlen Wahn,

und eh du förder gehst, so geh in dich zurücke.

Wer sein selbst Meister ist und sich beherrschen kann,
dem ist die weite Welt und Alles untertan.

c) „Der hohen Taten Ruhm muss wie ein Traum vergehn”. Andreas
Gryphius (1616-1664)
Andreas Gryphius(1616-1664) deplânge în „Sonn- und Feyertags-Sonette”
(1639) fragilitatea fericirii muritorilor, caducitatea a toate ce sunt (memento
mori), perisabilitatea și deșertăciunea (vanitas) monumentalelor și eroicelor
proiecte umane precum și incapacitatea oamenilor de aduna adevăratele
comori, care sunt în ceruri:
Es ist alles eitel26
Du siehst, wohin du siehst, nur Eitelkeit auf Erden,
Was dieser heute baut, reißt jener morgen ein;
Wo jetzt noch Städte stehn, wird eine Wiese sein,
Auf der ein Schäferskind wird spielen mit den Herden.

Was jetzt noch prächtig blüht, soll bald zertreten werden,

Was jetzt so pocht und trotzt, ist morgen Asch und Bein;
Nichts ist, das ewig sei, kein Erz, kein Marmorstein,
Jetzt lacht das Glück uns an, bald donnern die Beschwerden.

26
Variantă modernizată a sonetului lui Andreas Gryphius. Sonetul este o poezie cu formă fixă compusă din 14
versuri împărțite în patru strofe: două catrene urmate de două terțete.

9
 Der hohen Taten Ruhm muss wie ein Traum vergehn,
Soll denn das Spiel der Zeit, der leichte Mensch, bestehn.
Ach! Was ist alles dies, was wir für köstlich achten.

Als schlechte Nichtigkeit, als Schatten, Staub und Wind,

Als eine Wiesenblum, die man nicht wiederfind’t.
Noch will, was ewig ist, kein einzig Mensch betrachten.

Andreas Gryphius face trimitere prin titlul sonetului, „Es ist alles eitel”,
la Ecleziastul 1,2 din Vechiul Testament(Titlul ebraic al acestei cărți este
qoheleth. Autorul este considerat a fi însuși Solomon.):

Ecleziastul 1, 2/ Das Buch Kohelet 1.2

Deșertăciunea înțelepciunii omenești

1Cuvintele Ecleziastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.

2. O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Ecleziastul, o deșertăciune a
deșertăciunilor! Totul este deșertăciune./ Windhauch, Windhauch, sagte
Kohelet. Windhauch, Windhauch, das ist alles Windhauch.
3. Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare?/ Welchen
Vorteil hat der Mensch von all seinem Besitz, für den er sich anstrengt unter der
Sonne?
4. Un neam trece, altul vine, și pământul rămâne veșnic în picioare.- Eine
Generation geht, eine andere kommt/ Die Erde steht in Ewigkeit.
.................................................................................................................................
16. Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut în înțelepciune pe
toți cei care au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, și mintea mea a văzut
multă înțelepciune și știință.
17. Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea, și să cunosc prostia și
nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt.

10
18. Căci unde este multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe,
are și multă durere./ Viel Wissen, viel Ärger., wer das Können mehrt, der mehrt
die Sorge.
Deșertăciunea plăcerii și bogăției

2 Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie, și gustă

fericirea.” Dar iată că și aceasta este o deșertăciune.
2. Am zis râsului: Ești o nebunie! Și veseliei: Ce te înșeli degeaba?
.................................................................................................................................
4. Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii
.................................................................................................................................
9. Am ajuns mare, mai mare decât toți cei ce erau înaintea mea în Ierusalim.
Mi-am păstrat chiar înțelepciunea.
.................................................................................................................................
11. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le
făcusem cu mâinile mele, și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate
este numai deșertăciune și goană după vânt, și că nu este nimic trainic sub soare.
14 Înțeleptul își are ochii in cap, iar nebunul umblă în intuneric Dar am
băgat de seamă că și unul și altul au aceeași soartă. / Der Gebildete hat
Augen im Kopf, der Ungebildete tappt im Dunkeln. Aber ich erkannte
auch: Beide trifft dasselbe Geschick.
.................................................................................................................................
Și nebunul și înțeleptul trebuie să moară.

11
3. „Rațiunea ne duce într-un labirint”, „vocea inimii ne conduce
spre credință”. Tânărul J.W.Goethe lectureaza eseul lui Johann
Georg Hamann „Sokratische Denkwürdigkeiten”(1759)

a) Vă propun să ne concentrăm în cele ce urmează pe următoarele pasaje ale

scrisorii lui Werther din 22 mai:
Wenn ich die Einschränkung so ansehe, in welche die tätigen und forschenden
Kräfte des Menschen eingesperrt sind[....]
nur eine träumende Resignation..., da man sich die Wände, zwischen denen
man gefangen sitzt, mit bunten Gestalten und lichten Aussichten bemalt.
numai resemnare visătoare ... că spiritul își zugrăvește pereții între care este
închis cu figuri colorate și priveliști luminoase
Das alles, Wilhelm, macht mich stumm.
Toate acestea, Wilhelm, mă fac să amuțesc.
Ich kehre in mich selbst zurück und finde eine Welt!
Mă întorc în mine însumi și găsesc o lume!
Wieder mehr in Ahndung und dunkler Begier als in Darstellung und
lebendiger Kraft.
mai mult ca o presimțire și ca o dorință obscură decât ca o reprezentare și o
forță vie
und ich lächele dann so träumend weiter in die Welt.
și surâd visător mai departe
Dass die Kinder nicht wissen, warum sie wollen[...]
Că cei mici nu știu pentru ce anume vor ceva
Dass aber auch Erwachsene gleich Kindern auf diesem Erdboden
herumtaumeln,
Dar că și adulții, ca și copiii, merg șovăind prin lumea asta
gleichwie jene nicht wissen, woher sie kommen und wohin sie gehen, ebenso
durch Biskuit und Birkenreiser regiert werden,

12
fără să știe nici de unde vin și nici încotro se duc, și sunt cârmuiți la fel cu
prăjituri și vergi de mesteacăn
das will niemand gern glauben
asta nu vrea s-o creadă nimeni
Der ist still und bildet auch seine Welt aus sich selbst und ist auch glücklich,
weil er ein Mensch ist.
Acela este liniștit și își alcătuiește o lume din propria ființă și e fericit fiindcă e
om.
În epistola din 4 mai 1771 Werther se întreabă: „Bester Freund,
was ist das Herz des Menschen?”/ „Ce e și inima omului, iubite
prietene!”

b) Socrate și iar Socrate!

Sfârșitul marelui filosof Socrate a inspirat nenumărați gânditori și

artiști.
Vom putea afla în cele ce urmează că întrebarea din prima
epistolă a lui Werther legată de inima omului precum și unele idei
din epistola lui Werther redactată in ziua de 22 mai sunt așternute
pe hârtie de tânărul Johann Wolfgang Goethe și sub influența
incontestabilă a lui Johann Georg Hamann care publică în 1759
eseul său „Sokratische Denkwürdigkeiten”.

c) Johann Georg Hamann: Sokratische Denkwürdigkeiten(1759)

Tânărul Johann Wolfgang Goethe trebuie să fi asistat la frânturi
de discuții despre scrierile lui Johann Georg Hamann(1730-1788) încă
din 1768/1769, în cadrul cercului de pietiști din jurul lui Susanna
Katharina Klettenberg, care manifesta un interes crescut față de
lumea de idei a lui Hamann.

13
 J.W.Goethe declară însă că Johann Gottfried Herder(1744-1803),
care dorește, în esență, să scrie o istorie a sufletului omenesc, așa
cum ne este revelat la diferite popoare și în diferite epoci 27, este cel
care i-a recomandat în 1770/1771 la Strassburg scrierile lui Johann
Georg Hamann.
Lucrarea lui Johann Georg Hamann „Die Sokratischen
Denkwürdigkeiten” este tipărită în luna decembrie a lui 1759; în
pofida recenziilor mai degrabă nefavorabile această lucrare a lui
Johann Georg Hamann are mare succes la public, în luna iunie a lui
1760 întreg lotul de exemplare este epuizat.
Istoria acestei lucrări este dramatică. În 1756 Hamannn este trimis
de colegul său de studii Berens pentru patru ani cu sarcini comerciale
și politice la Londra. Hamann nu se descurcă și se refugiază în studiul
Bibliei. În primăvara lui 1758 Hamann are o revelație; luministul
raționalist devine pios și își dă demisia. Berens fuge la Kant și
amândoi fac eforturi disperate să-l readucă la convingerile
luminiștilor. Un schimb de scrisori intens arată cum noua atitudine a
lui Hamann este de neclintit: Hamann ajunge la concluzia că există un
conflict fundamental între luminism și creștinism. El îi reproșează lui
Kant că s-a lăsat sedus de simple cuvinte la modă: rațiunea și bunul
simț.
J.W.Goethe citește cu mare interes această lucrare a lui Hamann
și se pare că este atât de entuziasmat încât declară, într-o scrisoare
adresată lui Herder de la începutul lui 1772, că intenționează să
scrie o dramă despre Socrate. Acest proiect dramatic este însă
repede abandonat.
J.W.Goethe este fascinat de-a lungul întregii sale vieți de „stilul
sibilinic” al lui Hamann, „magul din nord”, și adună în biblioteca sa
toate lucrările publicate de Hamann.

27
Berg, Eberhard: Johann Gottfried Herder.În: Marschall, Wolfgang(ed.): Klassiker der Kulturanthropologie von
Montaigne bis Margaret Mead, C.H.Beck, München, 1990, pag.51.

14
 Fritz Blanke menționează următoarele aspecte ale modului în
care Goethe se raportează la Hamann:
 Spre deosebire de Moses Mendelssohn și de mulți alți autori ai
unor recenzii apărute imediat după publicarea lucrării lui
Hamann „Sokratische Denkwürdigkeiten”(1759), tânărul
J.W.Goethe înțelege mesajul pietistului Hamann, care critică
excesele raționaliștilor luminiști și dorește să repună credința
pe un nou piedestal.
 J.W.Goethe preia de la Johann Georg Hamann din „Sokratische
Denkwürdigkeiten”(1759) ideea că cei mulți sunt ignoranți și
că cei înțelepți sunt eroi, că sunt puțini la număr, se lovesc de
neînțelegerea celorlalți și rămân însingurați.
 Aceste idei îl vor marca pe Goethe pentru toată viața.

Werther ne vorbește în scrisoarea din 22 mai despre forțele

cercetătoare limitate ale omului, despre „resemnarea visătoare” a
omului care constată că „spiritul își zugrăvește pereții între care este
închis cu figuri colorate și priveliști luminoase”, Werther mărturisește
că se întoarce în sine însuși și găsește o lume, dar autocunoașterea
este și ea iluzorie, sondarea propriei vieți sufletești este „mai mult ca
o presimțire[...] decât ca o reprezentare și o forță vie” așa că surâde
visător mai departe.
Iată ce scrie Johann Georg Hamann în „Sokratische
Denkwürdigkeiten”(1759):
 Natura și istoria sunt o carte sigilată. Sigiliul nu poate fi
îndepărtat prin rațiune, ci prin revelație./ Natur und Geschichte
sind ein versiegeltes Buch. Das Siegel kann man nicht mit der
Vernunft aufbrechen, nur mit der Offenbarung.
 Socrate[...] știa că nu știe /Sokrates[...] wusste, dass er nichts
wusste).
15
 Neștiința lui Socrate era simțire aleasă/ Die Unwissenheit des
Sokrates war Empfindung.
 Necunoașterea se manifestă prin simțăminte./ Das Nichtwissen
äußert sich als Empfindung.
 Simțămintele sunt opusul teoremelor./ Die Empfindung ist der
Gegensatz zum Lehrsatz.
 Simțămintele se deosebesc față de teoreme așa cum se
deosebește un animal viu de coastele sale anatomice./ Die
Empfindung ist wie das lebende Tier, der Lehrsatz ist das
anatomische Gerippe.
 Un om care crede în adevăr este mai pătruns de adevăr decât
cel care a demonstrat adevărul./ Der Mensch, der an die
Wahrheit glaubt, ist sicherer als einer, der sie bewiesen hat.
 Un daimon(spirit tutelar) îi dă omului ceva ce nu poate fi
înfăptuit de către rațiune./ Ein Dämon gibt dem Menschen das,
was die Vernunft nicht vollbringen kann.
 Socrate avea acel daimon, acel spirit tutelar, și se putea bizui pe
cunoștințele acestuia./ Sokrates hatte einen Genius, auf dessen
Wissenschaft er sich verlassen konnte.
 Rațiunea ne năucește./ Die Vernunft verwirrt uns.
 Rațiunea ne conduce către un labirint./ Die Vernunft führt uns
in ein Labyrinth.
 Propria noastră existență și existența a toate cele ce sunt în
jurul nostru nu pot fi deslușite în vreun alt mod decât prin cel al
credinței./ Unser ganzes Dasein und die Existenz aller Dinge
außer uns muss gegalubt werden und kann auf keine andere Art
ausgemacht werden.

16
  Credința nu este opera rațiunii și nu poate fi supusă unui atac
din partea rațiunii./ Der Glaube ist kein Werk der Vernunft und
kann daher auch keinem Angriff derselben unterliegen.
 Dar cel care aude vocea daimonului, adică vocea spiritului său
tutelar, acela aude vocea inimii sale și găsește astfel drumul
spre credința sa./ Wer die Stimme des Dämons hört, der hört
die Stimme seines Herzens und findet dadurch zu seinem
Glauben.
 Socrate este cel care ne-a învățat adevărul și a fost condamnat
la moarte./ Sokrates, der Geburtshelfer der Wahrheit, der die
Wahrheit erkannte und lehrte, wurde zum Tode verurteilt.
 Dumnezeu care este sursa adevărului ar avea parte de un sfârșit
și mai cumplit decât Socrate dacă ar veni pe Pământ./ Gott, der
die Wahrheit erzeugt, würde noch schlimmer als Sokrates
enden.

Fizionomistul Lavater(1741-1801), care știa cât de mult îl admiră

J.W.Goethe pe Johann Georg Hamann, l-a rugat pe tânărul
J.W.Goethe să-i deseneze un portret al lui Hamann pentru tratatul
său de fizionomie („Physiognomische Fragmente zur Beförderung der
Menschenkenntnis und Menschenliebe”, 4 vol.). Însă J.W.Goethe îi
răspunde în 1776 pe un ton oarecum surprinzător de aspru: „Hamann
mach ich nicht”!
Lavater va dezvălui la sfârșitul volumului 4 al tratatului său de
fizionomie numele autorilor de portrete cu o singură excepție;
fizionomistul Lavater trece sub tăcere contribuția consistentă a lui
J.W.Goethe. De ce trebuie să rămână secretă contribuția lui
J.W.Goethe? Lavater respectă dorința lui J.W.Goethe.
Johann Georg Hamann lăudase piesa de debut a lui J.W.Goethe
„Götz von Berlichingen mit der Eisernen Hand”(1773). Ce s-a

17
întâmplat între 1773 și 1776? De ce refuză Goethe comanda lui
Lavater?
J.W.Goethe este fascinat în mod constant de personalitatea lui
Hamann și achizitionează aproape cu evlavie fiecare nouă publicație
a lui Hamann.
Dar fascinația nu este reciprocă, Hamann va păstra constant un
aer de superioritate iritată față de J.W.Goethe.
Goethe nu intră niciodată în dialog direct cu Hamann; Herder îl
ține la curent pe Goethe în legătură cu noile proiecte ale lui Hamann,
tot Herder îl informează și pe Hamann în legătură cu ceea ce publică
J.W.Goethe. Interesul lui Hamann față de noile creații ale lui
J.W.Goethe este minimal.
J.W.Goethe trebuie să fi fost extrem de dezamăgit când află cum
Johann Georg Hamann obișnuiește să ironizeze suferințele mărunte
ale personajului Werther din romanul său de debut „Die Leiden des
jungen Werthers”(1774).
Hamann trebuie să fi fost, la rândul lui, nemulțumit de teologia
subversivă a romanului lui J.W.Goethe așa cum rezultă și dintr-o
scrisoare a lui Hamann adresată în data de 13.3.1775 lui Kant.
Hamann salută din acest motiv și inițiativa lui Christoph Friedrich
Nicolai de a publica în 1775 o parodie a romanului lui J.W.Goethe,
„Suferințele tânărului Werther”.

18