Zehnte Vorlesung/ Cursul Nr.

10
Gefühl, Eros, Liebe, Leidenschaft. Transformationen der
Affektivität/der Emotionalität und der Liebeskonzeption in der
deutschen Literatur der 2.Hälfte des 18.Jahrhunderts/ Sentiment,
eros, dragoste, pasiune. Transformarea afectivității/ a
emoționalității și a concepției despre iubire în literatura germană
din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea

1. Dialogul lui J.W.Goethe cu Napoleon. Amorul sau/și politica?

În după-amiaza zilei de 2 octombrie 1808 are loc o întâlnire între împăratul
Napoleon și Johann Wolfgang Goethe. Napoleon îi mărturișește lui Johann
Wolfgang Goethe că a citit de șapte ori romanul „Die Leiden des jungen
Werthers”/”Suferințele tânărului Werther”(Leipzig, 1774). Napoleon vrea să
știe de ce J.W.Goethe a dorit să amestece motivul ambiției personale lezate
(a se lua în considerare relatările și comentariile lui Werther din Partea a II-a a
romanului, în special scrisorile din 15 martie și 16 martie) cu motivul iubirii
pătimașe în romanul său de debut. Napoleon consideră că acest amestec ar
diminua disponibilitatea cititorilor de a înțelege influența copleșitoare a iubirii.
Pentru Napoleon accentele de critică socială sunt punctul oarecum slab al
romanului lui Goethe; Napoleon și-ar fi dorit un roman de dragoste în formă
purü, necontaminată de politică.
2. De ce tronează piesa lui Lessing „Emilia Galotti”(premiera are loc în 1772)
pe masa de lucru a lui Werther?
Criticii literari apreciază deseori tocmai acele vădite accente de critică
socială din Partea a II-a a romanului lui J.W.Goethe „Die Leiden des jungen
Werther”/ „Suferintele tânărului Werther” care i-au displăcut lui Napoleon.
Dacă vom considera, de exemplu, că piesa lui Lessing „Emilia Galotti”
tronează pe masa de lucru a lui Werther pentru ideea de moarte liber
consimțită (Freitod) ca formă de protest împotriva nedreptății sociale... atunci
am putea ajunge, la rândul nostru, la concluzia că Werther, care are conștiința
propriei sale valori, refuză să trăiască într-o lume marcată de profundă
inechitate socială, de constrângeri lezante și de prejudecăți. Este gestul radical
al lui Werther în primul rând o formă de protest împotriva abuzurilor săvârșite
de aristocrații care dețin puterea în stat? Inserția socială devine indezirabilă
1
pentru Werther acolo unde aceasta ar presupune abdicare de la un set de
valori și dezicere de sine? Cert este că Werther îndură un episod de gravă
umilire atunci când i se dă de înțeles că subalternii nu sunt bineveniți la o
adunare a unei nobile societăți de domni și doamne în casa contelui de C.:
Am avut un necaz care are să mă alunge de aici, scrâșnesc din dinți!
Drace! Nu-i nimic de făcut, dar de asta sunteți vinovați numai voi, toți,
care m-ați îmboldit, m-ați împins și m-ați chinuit să-mi iau un post ce nu
era potrivit pentru mine. Acuma am văzut ce înseamnă! Acuma ați văzut
și voi!1
Însuși J.W.Goethe ține să evidențieze, ce-i drept, mult mai târziu, în
„Dichtung und Wahrheit”/„Poezie și adevăr” performanța lui Lessing de a
descrie în mod „incisiv și amar pasiunile și intrigile celor sus-puși” prin piesa sa
de teatru „Emilia Galotti”. Oarecum derutant este faptul că Goethe
menționează această performanță a lui Lessing într-un context în care același
J.W.Goethe afirmă că tendința spre „înjosirea claselor mai înalte ale societății”
prin „malițiozitatea autorului de satiră” și spre deliciul unui „public bucuros de
răutate” tinde să fie mai degrabă în dezacord cu „firea bună și generoasă a
germanului” și corespunde unui „spirit tulburat al acelor vremuri”:
Germanului, bun și generos din fire, nu-i place ca cineva să fie
brutalizat. Dar cum nimeni pe lumea asta, oricât de bine ar gândi, nu este
sigur că nu i se poate strecura ceva împotriva firii lui, cum pe de altă
parte comedia, dacă este vorba să placă, presupune sau trezește
totdeauna în spectator o anumită malițiozitate, se ajunge astfel pe o cale
normală la o atitudine considerată până atunci ca nefirească. Această
atitudine constă în a înjosi sau în a atinge într-un fel oarecare clasele mai
înalte ale societății. Satira în proză sau cea poetică se ferise până atunci
să atingă curtea și nobilimea. Rabener nu-și îngăduise în această direcție
nici o batjocorire și își limitase satira lui la clasele de jos.[...] Pasul cel mai
hotărâtor l-a făcut însă Lessing în Emilia Galotti, unde sunt descrise
incisiv și amar pasiunile și intrigile celor sus-puși. Toate acestea găseau
aprobarea spiritului tulburat al vremii[...]2
În cadrul seminarului am venit însă și în contact cu noua concepție
dramaturgică a lui Gotthold Ephraim Lessing(1729-1781) care obișnuia să

1
Suferințele tânărului Werther, Partea a II-a, scrisoarea lui Werther din 15 martie.
2
Goethe, Johann Wolfgang: Poezie și adevăr, Partea a Treia, Cartea a treisprezecea.

2
sublinieze: „Der mitleidigste Mensch ist der beste Mensch.”/ „Omul care
manifestă compasiune de cel mai înalt grad este cel mai bun dintre noi.”
În perioada 1755-1757 Lessing dezvoltă o nouă teorie privitoare la rolul
afectelor în cadrul unui program luminist de ameliorare morală a spectatorului.
Importante detalii legate de etapele elaborării acestei teorii sunt furnizate de
scrisorile lui Lessing către prietenii săi Moses Mendelssohn și Friedrich Nicolai.
Lessing își expune, de exemplu, punctul său de vedere într-o epistolă adresată
lui Nicolai din data de 13 noiembrie 1756:
 Der erste Grundsatz lautet: „Die Tragödie soll bessern.”/ Un prim
principiu de bază este: Tragedia trebuie să ducă la îndreptarea noastră.
 Der erste Grundsatz gibt den Endzweck an./ Acest prim principiu de bază
indică scopul final.
 Der zweite Grundsatz lautet: „Die Tragödie soll Leidenschaften
erregen.”/ Al doilea principiu de bază este: Tragedia trebuie să
declanșeze pasiuni.
 Der zweite Grundsatz gibt die Mittel an./ Al doilea principiu de bază
indică mijloacele.
 Das Mitleiden des Zuschauers ist die Leidenschaft, die wir brauchen./
Compasiunea spectatorului este acea pasiune de care avem nevoie.
 Der mitleidigste Mensch ist der beste Mensch./ Omul care manifestă
compasiune de cel mai înalt grad este cel mai bun dintre noi.
 Wer uns mitleidig macht, macht uns besser und tugendhafter./ Cine ne
determină să manifestăm compasiune, acela ne face să fim mai buni și
mai plini de virtute.
 Schrecken und Bewunderung sind keine Leidenschaften nach meinem
Verstande./ Potrivit puterii mele de judecată spaima și admirația nu sunt
pasiuni.
 Schrecken kann das Mitleiden des Zuschauers bewirken, das Mitleiden
setzt eine Identifikation des Zuschauers mit der Hauptfigur voraus, doch
die Bewunderung setzt dem Mitleiden Schranken./ Spaima poate
declanșa compasiunea spectatorului, compasiunea necesită o
odentificare a spectatorului cu figura centrală dar admirația limitează
compasiunea.

3
  Die Wahrscheinlichkeit der Umstände und der Charaktere erleichtert
eine Identifikation des Zuschauers mit der Hauptfigur und das Mitleiden./
Verosimilul împrejurărilor și al caracterelor facilitează identificarea
spectatorului cu figura centrală și compasiunea.
Iată încă un motiv pentru care editorul fictiv al epistolelor lui Werther
menționează că a „adunat cu sârguință toate cele aflate cu privira la povestea
bietului Werther”.
Iată de ce același editor fictiv al epistolelor lui Werther invită pe cititori să nu
refuze destinului lui Werther lacrimile lor.

3. „Moartea lui Jerusalem, pricinuită de nefericita lui iubire pentru soția

unui prieten” și „întâmplări asemănătoare” îl „zguduiseră pasional” pe
tânărul J.W.Goethe
În ziua de 30 octombrie 1772 se sinucide Karl Wilhelm Jerusalem (1747-
1772). În cadrul autobiografiei sale „Dichtung und Wahrheit”/ „Poezie și
adevăr” J.W.Goethe va comenta acest episod din viața sa după cum urmează:
Auf einmal erfahre ich die Nachricht von Jerusalems Tode und
unmittelbar nach dem allgemeinen Gerüchte sogleich die genaueste und
umständlichste Beschreibung des Vorganges, und in diesem Augenblick
war der Plan zu Werthern gefunden, das Ganze schoss von allen Seiten
zusammen und ward eine solide Masse[...]3
Deodată am primit însă vestea morții lui Jerusalem, apoi curând, după
zvonurile generale, descrierea exactă și amănunțită a întâmplării sale și ,
în acel moment, planul lui Werther a fost găsit, întregul s-a închegat și a
devenit o masă compactă[...]
Vestea morții lui Jersualem poate să rămână în planul secund acolo unde o
serie de amănunte legate de viața amoroasă a tânărului J.W.Goethe ar putea să
conducă mai degrabă la elucidarea măcar parțială a cazului Werther.
Oare personajul de ficțiune Lotte, de care se îndrăgostește Werther, nu
seamănă izbitor cu Charlotte Buff, tânăra și atrăgătoarea soție a lui Kestner?
Și nu are personajul de ficțiune Lotte cumva ochii negri ai lui Maximiliane
von La Roche, fiica lui Sophie von La Roche?
3
Goethe, Johann Wolfgang: Dichtung und Wahrheit, Dritter Teil, Dreizehntes Buch/ Goethe, Johann Wolfgang:
Poezie și adevăr, Partea a Treia, Cartea a treisprezecea.

4
 Maximiliane von La Roche se căsătorește cu diplomatul și comerciantul
Peter Anton Brentano în ziua de 9 ianuarie 1774? Să fie o simplă întâmplare
faptul că J.W.Goethe începe trei săptămâni mai târziu să formuleze primele
epistole ale lui Werther?
Nu este deloc nesemnificativ și faptul că J.W.Goethe trimite familiei
Kestner din Hanovra în luna septembrie a lui 1774 un exemplar al romanului
său „Die Leiden des jungen Werther”/ „Suferintele tânărului Werther”
împreună cu o scrisoare înflăcărată adresată lui Charlotte:
Lotte[...] dieses Exemplar ist mir so wert, als wäre es das einzige
Exemplar auf der Welt. Du sollst es haben, Lotte, ich habe es hundertmal
geküsst, hab es weggeschlossen, dass es niemand berühre, o Lotte!
Iată ce mărturisește J.W.Goethe în autobiografia sa „Dichtung und Wahrheit”/
„Poezie și adevăr” (Partea a Treia, Cartea a treisprezecea):
Moartea lui Jerusalem, pricinuită de nefericita lui iubire pentru soția unui
prieten, m-a trezit din visare, pentru că nu puteam privi într-o simplă stare
de spirit contemplativă situația lui și a mea, iar întâmplările mele
asemănătoare din aceeași vreme mă zguduiseră pasional; nu puteam să nu
dau operei, pe care tocmai o scriam, acea înflăcărare care șterge orice
deosebire dintre poezie și realitate. Mă izolasem cu desăvârșire, rugasem pe
prieteni să nu mă mai viziteze și nu mai aveam nici o altă preocupare în
afară de acele în legătură directă cu lucrarea mea. Am adunat laolaltă tot ce
avea ceva comun cu proiectul meu și am retrăit în închipuire toate
întâmplările apropiate ale existenței mele, cărora nu le dădusem încă o
întrebuințare poetică. În aceste împrejurări, după multe și lungi pregătiri
tainice, am scris romanul Werther în patru săptămâni, fără să fi așternut
mai înainte pe hârtie o schiță a întregului sau fără să fi tratat separat vreo
parte a lui.
Manuscrisul terminat, cu puține corecturi și schimbări, stătea acum în
fața mea[...] Cum scrisesem această mică operă într-o stare aproape
inconștientă, la fel cu cea a somnabulului, mi s-a părut ciudat lucru să
schimb sau să îndrept ceva din ea[...] Prin această compoziție, mai mult
decât prin oricare alta, eu mă salvasem dintr-o situație furtunoasă în care
fusesem azvârlit cu violență prin vină proprie și străină, printr-un fel de
viață întâmplător și ales, prin premeditare și grabă, prin îndărătnicie și
slăbiciune. M-am simțit ca după o spovedanie, din nou voios, liber și

5
 pregătit pentru o nouă viață[...] mă simțeam liniștit și luminat, ca unul care
transformasem realitatea în poezie[...]4

4. Obiectivul prezentei noastre întâlniri

În cele ce urmează vom continua să investigăm modul în care romanul de

debut al lui J.W.Goethe inaugurează un proces de transformare a
afectivității/ a emoționalității și a concepției despre iubire în
literatura germană din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Vom relua firul narațiunii întrerupt data trecută tot cu ajutorul lui
Hans-Edwin Friedrich5 (la 5, 6 și 7)

5. Klopstock: Nichts kann die Liebenden im Jenseits trennen/ Klopstock: Pe

tărâmul de dincolo de moarte nimic nu-i poate despărți pe îndrăgostiți
Empfinden ist bei Klopstock ein Erkenntnismodus./ Simțămintele sunt la
Klopstock un mod de comprehensiune, o formă de cunoaștere.
Klopstock spricht von einer religiösen Vorgängigkeit der Liebe./ Pentru
Klopstock iubirea nu se supune restricțiilor sociale deoarece mai întâi a fost
iubirea din rai a lui Adam și Eva.
Die Ewigkeit der Liebe findet bei Klopstock ihre Bekräftigung im Ausblick auf
das Jenseits als „der Ruhe Gefilde, wo nichts die Liebenden trennet”./ Iubirea
veșnică își găsește la Klopstock întemeierea prin perspectiva vieții de dincolo de
moarte, un tărâm unde domnește pacea și unde nimic nu-i poate despărți pe
îndrăgostiți.
Irdische und ewige Liebe sind für Klopstock identisch./ Pentru Klopstock iubirea
pământească și iubirea veșnică sunt identice.
Die Liebenden sind von Gott ewig erschaffen./ Cei doi îndrăgostiți sunt zămisliți
de Creator pentru totdeauna.
Die Liebenden sind für einander erschaffen./ Cei doi îndrăgostiți sunt făcuți
unul pentru celălalt.

4
Goethe, Johann Wolfgang: Poezie și adevăr, Partea a Treia, Cartea a Treisprezecea.
5
Friedrich, Hans-Edwin: „Ewig lieben”, zugleich aber „menschlich lieben”? Zur Reflexion der empfindsamen
Liebeskonzeption von Gellert und Klopstock bis Goethe und Jacobi, In: Aufklärung 13(2001), pag.148-189.

6
Sie finden sich auf der Erde und lieben sich./ Ei se găsesc unul pe altul pe
pământ și se iubesc.
Kein Schicksal kann sie trennen./ Destinul nu-i poate despărți.
Sie finden sich auf der Erde, sie lieben sich und sie lieben sich ewig./ Ei se
găsesc unul pe celălalt pe pământ, se iubesc și se iubesc pentru totdeauna,
chiar și dincolo de moarte.

6. Zwei für einander bestimmte Seelen und eine unbegreifliche „Liebe, die
stark wie der Tod” sei. Christoph Marin Wielands Brief an Klopstock/
Două suflete zămislite pentru a fi împreună pe pământ și o iubire
inexplicabilă care e atotputernică și inevitabilă precum moartea
Christoph Martin Wieland adresează următoarele rânduri lui Klopstock după
ce a aflat de căsătorirea lui Klopstock cu Meta:
Eine Liebe von der man ohne Hyperbole sagen kann, sie sei stark wie
der Tod. Ich sehe mich also genötigt hier etwas Unbegreifliches
anzunehmen und zu glauben, dass wenigstens in der Auferstehung diese
zwei Seelen, die die Natur einander bestimmte, sich erkennnen werden. 6
O iubire despre care se poate afirma fără hiperbolă că este puternică
precum moartea. Mă văd așadar nevoit să presupun aici că există ceva
greu de înțeles și să cred că măcar după resurecție aceste două suflete, a
căror uniune a fost hotărâtă dinainte de natură, se vor recunoaște unul
pe celălalt.

7. Der Kollaps der empfindsamen Liebeskonzeption: Goethes „Leiden des

jungen Werthers”(Hans-Edwin Friedrich7)
Hans Edwin Friedrich subliniază că romanul de debut al lui J.W.Goethe „Die
Leiden des jungen Werthers”/”Suferințele tânărului Werther”distruge în mod
radical concepția sentimentalistă despre iubire. Mai mult decât atât, Hans-
Edwin Friedrich consideră că acest roman al lui J.W.Goethe este exorbitant prin

6
Citat după Hans-Edwin Friedrich.
7
Friedrich, Hans-Edwin: „Ewig lieben”, zugleich aber „menschlich lieben”? Zur Reflexion der empfindsamen
Liebeskonzeption von Gellert und Klopstock bis Goethe und Jacobi, In: Aufklärung 13(2001), pag.148-189.

7
calitatea poetică a scriiturii și prin complexitatea reflecțiilor; Hans Edwin
Friedrich distinge două direcții principale în acest sens:
- În roman sunt formulate, pe de o parte, reflecții privitoare la concepția
despre iubire a lui Klopstock care arată aspectele metafizice ale iubirii
ca fundament al condiției umane de unde rezultă la Goethe o tensiune
între limitarea existenței terestriene și totalitatea perspectivelor
metafizice de dezmărginire. Această tensiune generează o disproporție
și o radicalizare a aspectelor metafizice ale iubirii în defavoarea iubirii
pe pământ și conduce la o serie de aporii.
- Pe de altă parte postulatul dogmatic al lui Klopstock își pierde
valabilitatea în romanul de debut al lui J.W.Goethe. Concepția despre
adevăr a lui Klopstock este relativizată; adevărul și existența terestriană
nu mai sunt conectate în mod nemijlocit.
Încă din prima scrisoare a lui Werther (scrisoarea lui Werther din 4 mai 1771)
exemplul sărmanei Lenore arată riscurile pe care le implică iubirea:
Die arme Leonore! Und doch war ich unschuldig! Konnte ich dafür, dass,
während die eigensinnigen Reize ihrer Schwester mir einen angenehmen
Unterhalt verschafften, dass eine Leidenschaft in dem armen Herzen sich
bildete! Und doch – bin ich ganz unschuldig? Habe ich nicht ihre
Empfindungen genährt?
Biata Leonore! Și totuși eram nevinovat! Ce puteam să fac dacă, în timp
ce farmecul ciudat al surorii ei îmi dăruia clipe plăcute, în sărmana ei
inimă se năștea o pasiune?! Si totuși, sunt pe de-a-ntregul nevinovat? Nu
i-am hranit eu sensibilitatea?
Abia după aceea Werther activează în epistolele sale topica iubirii înnobilate
cu dimensiunea metafizică. În finalul scrisorii din 10 mai Werther așterne, de
exemplu, pe hârtie următorul gând:
Mein Freund, wenn es denn um meine Augen dämmert, und die Welt
um mich her und Himmel ganz in meiner Seele ruht, wie die Gestalt
einer Geliebten, dann sehne ich mich oft und denke: ach könntest das
wieder ausdrücken, könntest du dem Papier einhauchen, was so voll, so
warm in dir lebt, dass es würde der Spiegel deiner Seele, wie deine Seele
ist der Spiegel des unendlichen Gottes.

8
 [...] Când apoi se întunecă în preajma ochilor mei, și lumea din jur și cerul
se odihnește în sufletul meu asemeni chipului unei iubite, atunci mă simt
cuprins de dor și cuget: o dacă ai putea să exprimi din nou acestea toate,
dacă ai putea să insufli hârtiei ceea ce trăiește atât de plin și de fierbinte
în tine, așa încât să devină oglinda sufletului tău, așa cum sufletul tău e
oglinda dumnezeului celui fără de sfârșit!

După ce Lotte va ocupa această poziție pentru Werther vom putem citi că
femeia adulată Lotte este sfântă: „Sie ist mir heilig.”
Tot în acord cu erotica mistică a lui Klopstock este și iubirea lui Werther
care îndeplinește funcția de întemeiere a unui sens mai înalt al firii: „Es ist
doch gewiss, dass in der Welt den Menschen nichts nothwendig macht als die
Liebe.”/ „Este cert că numai iubirea face necesară existența omului pe această
lume.”
Dacă dragostea este unică dătătoare de sens și dacă iubirea este cea
care exprimă esența ființei umane, atunci e tot atât de adevărat că absența
iubirii este egală cu lipsa unui sens mai înalt al vieții omului: „Wilhelm, was ist
unserem Herzen die Welt ohne Liebe! Was eine Zauberlaterne ist, ohne Licht!”
La Klopstock ideea unei forțe formative a iubirii rămâne latentă; pentru
Werther iubirea este în mod explicit o expresie a propriei sale individualități și
un mijloc de a atinge un nivel maxim de integralitate psihică:
Ich habe das Herz gefühlt, die große Seele, in deren Gegenwart ich mir
schien zu sein als ich war, weil ich alles war was ich sein konnte. Guter
Gott, blieb da eine einzige Kraft meiner Seele ungenutzt, konnt ich nicht
vor ihr all das wunderbare Gefühl entwickeln, mit dem mein Herz die
Natur umfasst?
Werther radicalizează latura individuală a iubirii; acolo unde Gellert inițiase
deja oarecum timid un discurs al tendinței spre izolare pe care o manifestă doi
oameni care se iubesc, J.W.Goethe face un important pas înainte atunci când
hotărăște ca întregul său roman epistolar să focalizeze aproape în exclusivitate
un singur îndrăgostit care este Werther. Numai că această decizie majoră
conduce la aporii, la probleme insolubile...
Iubirea concepută de Werther ca fiind întreagă și nemăsurată
contrastează dur cu îndrăgita concepție sentimentalist-utilitaristă privitoare la

9
o căsnicie bazată pe iubire rezonabilă. Pentru Werther căsnicia de tip
sentimentalist-utilitarist, această uniune bazată pe iubire strunită și rezonabilă,
reprezintă mai degrabă o formă rudimentară de socializare care promite să
ucidă aproape orice urmă de dragoste autentică. Iubirea lui Werther nu are a
îndeplini funcții care să aducă beneficii pentru societate.
Așa se și explică relativa indolență manifestată de Werther față de
problema logodnei lui Lotte cu Albert. Lotte este doar logodită cu Albert atunci
când Werther face cunoștință cu ea. Werther se complace într-o stare
alarmantă de aparentă nehotărâre, el nu încearcă să-l îndepărteze pe rivalul
său Albert și nu luptă pentru a o cuceri pe Lotte. Werther refuză de fapt în mod
consecvent orice tentativă de a converti sentimentul său de iubire într-o formă
socială palpabilă de conviețuire.
Werther traversează o parte din fazele specifice oricărui alt îndrăgostit.
Numai că Werther este fascinat și de o unică idee a iubirii care nu cunoaște
limite. El este copleșit de disproporția dintre iubirea nelimitată și precaritatea
existenței terestriene ceea ce îl va conduce la o singură concluzie: e captiv în
propria lui țesătură de opinii și fantezii și sinuciderea este singura scăpare.
În mai multe rânduri Werther ne vorbește despre riscul iubirii
neîmplinite. Conceptul său metafizic de iubire nu ne trimite la acea ipostază
extrem de dureroasă și totodată cât se poate de larg răspândită a celui părăsit
care continuă să iubească fără speranță. Lotte devine sursa unei crize
existențiale majore; toate rugăciunile lui Werther se îndreaptă spre Lotte,
imaginea lui Lotte a luat în stăpânire întreaga lui forță imaginativă, Lotte este
unicul său punct de reper.
Iubirea metafizică a lui Werther, care conștientizează în mod dureros
discrepanța dintre idealul unei iubiri nelimitate și fatale limitări legate de
statutul de terestrian conduce cu necesitate la însingurare, la izolare, la
solipsism. Lotte îi cere zadarnic lui Werther gesturi de caldă simpatie în cadrul
unei simple relații de prietenie.
Werther înțelege gradual caracterul inevitabil al crizei de comunicare.
Nu se simte în stare să dea glas farmecului indicibil al lui Lotte.
Între replicile sale pline de condescendență și furtuna din sufletul său
este un dezacord deprimant.

10
 Vocea catifelată a lui Lotte are de la bun început un efect hipnotic asupra
lui, sensul cuvintelor rostite de ea în timpul călătoririi cu trăsura devine
irelevant. Lotte interpretează greșit surâsul blajin al celui din fața ei; ea crede
că Werther aprobă toate opiniile ei. Lotte apreciază prezența unui nou
admirator în prejma ei. Ea nu intuiește inițial mai nimic din ceea ce se petrece
în sufletul lui Werther.
Tulburătoare sunt acele pasaje în care Werther nutrește speranța că
două suflete nemuritoare se pot iubi nestingherite pe un soi de tărâm mirific
care se află de dincolo de moarte.

11