Insula Mauritius a fost descoperită în 

1507 de portughezul Pedro Mascarenhas. Pe

atunci, ea era încă nelocuită, însă ulterior, în 1598, amiralul van Warwick a ocupat
insula, care a devenit colonie olandeză și a rămas așa până în 1710, purtând
numele principelui Mauriciu de Orania (în neerlandeză Maurits, latină Mauritius).
Între anii 1715-1810, insula devine colonie franceză – „Île de France” și este folosită
ca o importantă escală spre India și Ceylon. În 1810 este ocupată de Marea
Britanie și devine, în urma Tratatului de la Paris (1814), posesiune engleză (fiind
rebotezată Mauritius). După desființarea sclaviei în anul 1834, pe plantațiile
de trestie de zahăr sunt aduși muncitori din India și China. În 12
martie 1968 Mauritius își declară independența de stat ca dominion în
cadrul Commonwealth-ului, iar la data de 12 martie 1992 devine republică. Datorită
stabilității politice, în ciuda structurării vieții interne pe comunități etnoconfesionale
sau istorice, economia țării a înregistrat un continuu progres, fapt pentru care
Mauritius este considerat „unicul nou stat industrializat”
al continentului african. Președintele Cassam Uteem, ales în 1992 (reales mai apoi
în 1997), promovează o politică de restructurare a economiei, vizând diversificarea
ramurilor industriale active și stimularea turismului. Alegerile legislative,care au avut
loc în 11 septembrie 2000, sunt câștigate de opoziție, alianța între Mișcarea Militantă
Mauritană (MMM) și Mișcarea Socialistă Mauritană (MSM). Sir Anerood Jugnauth,
membru al MMM, fost premier în perioada 1982-95, devine șef al guvernului, iar Paul
Bérenger, președintele MSM, vicepremier, urmând ca peste trei ani să preia funcția
de prim-ministru. Înțelegerea a fost respectată și Paul Bérenger devine primul
premier neindian din istoria Mauritiusului. Guvernul continuă politica de dezvoltare a
sectorului de înaltă tehnologie (high-tech) în economie.