Copilăria mea privea pe râul

Rodit cu cerul toamnei argeșene,

Copilăria mea privea pe grâul
De aur greu din lanuri moldovene.
S-a dus albastrul cer senin
Acum privesc la marea ce rodește, Şi primăvara s-a sfârşit -
În umbră și lumină, doar cu spume, Te-am aşteptat în lung suspin,
La pescăruși, la pânza ce albește Tu, n-ai venit!
Pe țărmul vrăjit regăsit în lume.
Şi vara, şi nopţile ei,
Copilăria mea era lăstunul S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Din cuibul prins sub streșini de colină, Te-am aşteptat pe lângă tei,
Copilăria mea era cătunul Tu, n-ai venit!
De pe câmpii cu unduire lină.
Târziu, şi toamna a plecat,
Acum sunt valul nesfârșit ce tună, Frunzişul tot e răvăşit -
Purtând pe spate ceruri schimbătoare, Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Sunt pasărea ce țipă prin furtună Tu, n-ai venit!
Cu aripi arcuite peste mare.
Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
Ion Pillat – Împlinire De mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!

George Bacovia – Ecou de romanță

În mintea omului rămâne Aci revăd, revăd un tânăr...

Tabloul fericirii stinse... La braț el poartă o femeie...
Astfel tresar și-n al meu suflet Le bate inima-n unire
Reamintirile întinse; Și află-a raiurilor cheie!

Aci revăd o albă casă... Pădurea-n umbră le-nfășoară

O horă, fete, fluturi, salbe, Amorul lor ca un tezaur
Frunzișuri, vii și flori pe câmpuri Și soarele prin frunze-apune
Și porumbei cu aripi albe! În fundul unui cer de aur!

Aci mă văd pe alte țărmuri Dar, Doamne, pentru ce pe lume

Pribeag prin țările străine, Când verși atâta fericire
Pe margine de-albastre lacuri Ne-o iei îndată ce ne-ai dat-o
Cu negre stânci și vechi ruine! Ș-abia ne lași o suvenire?

Al. Macedonski – Amintiri

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum. [...]

V. Alecsandri – Iarna
 Lacul codrilor albastru
Mi-i fraged sufletul, până pe buze mi-i fraged,
Nuferi galbeni îl încarcă;
poate de iarba ce creşte acuma la noi;
Tresărind în cercuri albe
cu bice de aur trec sub fereastra mea ploi –
El cutremură o barcă.
stau singură şi-mi aduc aminte de multe:
Și eu trec de-a lung de maluri,
Când eram mică legasem un leagăn de-o creangă.
Parc-ascult și parc-aștept
„Vreau s-ajung steaua de-acolo...” strigam bunicului.
Ea din trestii să răsară
O, cât de sus s-au suit duşmănoasele stele...
Și să-mi cadă lin pe piept;
Nu le mai văd, le-am uitat lumina curată.
Să sărim în luntrea mică,
Mi-i inima tristă. Mama mi-a scris c-au tăiat
Îngânați de glas de ape,
pomii din fundul grădinii, leagănul putred;
Și să scap din mână cârma,
odată cu dânsul, va fi căzut în buruieni
Și lopețile să-mi scape;
copilăria mea – şi o mănâncă furnicile... […]
Să plutim cuprinși de farmec
Şi singură mai târziu am plecat.
Sub lumina blândei lune -
Pe tărâmul zmeului mişună oameni.
Vântu-n trestii lin foșnească,
În jurul inimilor lor un şarpe mic
Undoioasa apă sune!
se-ncolăceşte; ei sunt trişti şi răi.
Dar nu vine... Singuratic
Magda Isanos – Copilăria mea
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
Carte frumoasă cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaş cumpănită; M. Eminescu – Lacul
Eşti ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis.

Eşti ca vioara, singură ce cântă

lubirea toată pe un fir de păr,
Şi paginile tale, adevăr,
S-au tipărit cu litera cea sfântă.

Un om de sânge ia din pisc noroi

Şi zămisleşte marea lui fantomă
De reverie, umbră şi aromă,
Şi o pogoară vie printre noi.

Dar jertfa lui zadarnică se pare,

Pe cât e ghiersul cărţii de frumos.
Carte iubită, fără de folos,
Tu nu răspunzi la nicio întrebare.

Tudor Arghezi – Ex libris