Secţiunea 3.

Revizuirea constituţiei

- revizuirea (modificarea) constituţiei - când anumite prevederi ale ei nu

mai corespund realităţilor sociale sau când ea trebuie pusă în acord cu
reglementări internaționale
- opera puterii constituante
instituite sau derivate
- la inițiativa și după procedura
stabilită de constituția în vigoare
- principiul simetriei și supremația constituției → constituţia ar trebui
revizuită de către organul care a adoptat-o sau cel puţin de către unul
similar şi după aceeaşi procedură sau, în orice caz, după o procedură
solemnă → o constituţie este rigidă
- constituţii suple sau flexibile: modificabile pe cale parlamentară şi
după aceeaşi procedură ca cea a legilor obișnuite
În România
- iniţiatorii: - preşedintele României la propunerea Guvernului
- 1/4 din numărul deputaţilor sau senatorilor
- cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot provenind
din cel puţin jumătate din judeţele ţării, în fiecare judeţ trebuind să se
înregistreze cel puţin 20.000 de semnături
- controlul prealabil și din oficiu al Curţii Constituţionale sub aspectul
respectării condiţiilor de formă şi a celor de fond referitoare la
dispoziţiile care nu pot fi revizuite şi a perioadei în care revizuirea nu
poate avea loc:
- nu pot fi revizuite dispoziţiile referitoare la forma de
guvernământ, la limba oficială, la drepturile şi libertăţile fundamentale
(în sensul suprimării sau al restrângerii lor), la garanţiile acestora, la
caracterul suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român, la
integritatea teritorială, la pluralism şi la independenţa justiţiei
- revizuirea nu poate avea loc pe perioada prelungirii
mandatului vechiului Parlament, pe perioada stării de urgenţă, a stării de
asediu sau a stării de război
- decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei
iniţiative de revizuire împiedică luarea acesteia în discuţie de organul de
revizuire
- organul de revizuire: - Parlamentul, separat fiecare Cameră
- cvorum de vot de 2/3 din membrii fiecărei
Camere
- dacă există divergenţe între Camere, se instituie
o comisie de mediere compusă din parlamentari din ambele Camere,
comisie care încearcă elaborarea unui text comun pornind de la
prevederile aflate în divergență
- în caz de reuşită în acest sens textul comun este
supus și el votului separat al Camerelor, cu acelaşi cvorum de 2/3
 - în cazul în care textul comun este respins de
una din Camere, el este supus votului în şedinţă comună a Camerelor, cu
un cvorum de 3/4 din membri
- în cazul în care nu s-a ajuns la un text comun,
prevederile în divergenţă sunt de asemenea supuse votului în ședință
comună cu cvorumul de 3/4 din membri
- controlul din oficiu al Curții Constituționale, în termen de 5 zile de la,
adoptare, sub aspectul condițiilor de fond menționate
- o decizie de neconstituționalitate atrage
retrimiterea legii la Parlament, care este obligat să o modifice conform
deciziei Curții, numai așa ea putând fi publicată
- o decizie de constituționalitate are ca efect
trimiterea legii la Monitorul Oficial în vederea publicării
- organizarea unui referendum popular de aprobare a legii, în termen de
30 de zile de la adoptare:
- în caz de neorganizare a referendumului, de
neîntrunire a cvorumului de prezență la referendum sau de respingere a
ei la referendum, legea constituțională nu mai intră în vigoare
- legea este încorporată în Constituție, care se republică în consecință

Secţiunea 4. Suspendarea şi abrogarea Constituţiei

- suspendarea Constituţiei - scoaterea ei din vigoare, total sau parţial, cu
titlu temporar
- trebuie prevăzută de Constituţia însăşi
pentru a fi valabilă juridic, în caz contrar ea echivalând cu o lovitură de
stat şi, deci, cu abandonul statului de drept şi al sistemului democratic
- Constituția României din 1991 nu prevede nimic referitor la
suspendarea ei
- abrogarea Constituţiei - scoaterea ei din vigoare cu titlu definitiv şi
total
- se produce atunci când este adoptată o
Constituţie nouă
- opera puterii constituante originare
→ abrogarea trebuie să fie totală, spre deosebire de legile obişnuite,
pentru care abrogarea poate fi şi parţială; o abrogare parţială semnifică
de fapt o revizuire (chiar mascată sub forma unei adoptări), care trebuie
să aibă loc, aşa cum am arătat, în condiţiile prevăzute de Constituţia
existentă

CAPITOLUL V. FORMA DE STAT. ORGANIZAREA

TERITORIULUI
Secţiunea 1. Forma de stat

- forma de stat - modul în care e organizată puterea de stat

 - cuprinde: - forma de guvernământ
- structura de stat
- regimul politic

Subsecţiunea 1.1. Forma de guvernământ

- forma de guvernământ în sensul vechi (larg) – titularul suveranității

→ monocrația (o singură persoană)
aristocrația/oligarhia (un grup de persoane)
democrația (națiunea)
în sensul modern (restrâns) - modul de
constituire a funcţiei de şef al statului şi de exercitare a ei în relaţia cu
adunările alese reprezentative → monarhia
republica
- monarhia - are în frunte un şef de stat ereditar (sub diverse denumiri)
→ funcția se transmite între rudele de sânge în ordinea crescătoare a
gradelor de rudenie și, eventual, în ordinea descrescătoare a vârstei, fie
pe linie exclusiv masculină, fie pe linie masculină și feminină deopotrivă
- absolută - toate puterile sunt concentrate în monarh
- limitată - puterea monarhului este concurată de alte puteri
ale statului, în primul rând de organul reprezentativ ales al naţiunii
(parlamentul), conform unei Constituţii:
- monarhul are un rol preponderent
 - monarhul şi organul reprezentativ au o poziţie
egală, puterea de legiferare aparţinându-le în comun
- monarhul are un rol redus, simbolic, fiind
formal titularul puterii executive
- exemple: Marea Britanie, Olanda, Belgia, Spania, Suedia,
Norvegia, Danemarca, Luxemburg, Liechtenstein, Monaco
- republica - are în frunte un șef de stat ales pe durată limitată sau pe
viață (cu denumirea de preşedinte sau alta)
- alegere directă de către electorat (națiune) → republică
prezidențială și semi-prezidențială
- alegere de către organul reprezentativ → republică
parlamentară
- alegere de către un corp electoral special → republică
parlamentară, prezidențială și semi-prezidențială
- republica parlamentară - şeful statului este ales fie de către parlament,
fie de către un corp electoral special în care este implicat preponderent
parlamentul → poziţia șefului statului este inferioară celei a
parlamentului iar prerogativele mici sau chiar simbolice
- exemple: Italia, Germania, Ungaria, Cehia,
Slovacia, Letonia, Estonia, Grecia
- republica prezidenţială şi semi-prezidenţială - şeful statului este ales de
către electorat, adică prin vot direct, sau de către un corp electoral
special ales la nivelul electoratului, adică prin vot indirect →
preşedintele dobândeşte o legitimitate egală cu cea a parlamentului,
prerogativele sale fiind mai mari
- există sau nu un prim-
ministru, adică un şef al guvernului, prerogativele şefului statului
depinzând şi de acest aspect
- exemple de republici
de tip prezidenţial: Statele Unite, statele din America Centrală şi de Sud,
Cipru
- exemple de republici
de tip semi-prezidenţial: Franţa, Irlanda, Portugalia, Lituania, Finlanda,
Islanda, România, Rusia, Polonia; în unele state sistemul alunecă spre
cel parlamentar, în altele alunecă spre cel prezidențial iar în altele se
situează pe la mijloc între cele două modele
- funcţia de preşedinte - de regulă individuală (unipersonală)
- prin excepţie colegială: în fosta Iugoslavie
(colegiul președinților celor 6 republici componente), în România sub
imperiul Constituţiei din 1948 (Colegiul Marii Adunări Naționale), în
Elveţia (Consiliul federal – guvernul)

Subsecţiunea 1.2. Structura de stat

- teritoriul – element esențial al statului

- structura de stat - organizarea puterii de stat în raport cu teritoriul
→ state unitare sau simple şi state federative sau compuse
- statul unitar - unităţile sale administrativ-teritoriale, deși pot fi
autonome, nu beneficiază de suveranitate internă → organele
deliberative locale nu au putere legislativă, autonomia lor fiind
consacrată şi limitată de Constituţia și de legile adoptate la nivel central
→ există un singur nivel de organe centrale, adică un singur parlament,
un singur guvern, un singur şef de stat, o singură instanţă judecătorească
supremă, precum și o singură Constituție și o singură cetăţenie
- exemple: România, Ungaria, Bulgaria, Cehia,
Slovacia, Norvegia, Suedia, Finlanda, Croația, Slovenia
- statul compus sau federativ - se compune din două sau mai multe
entități a căror autonomie echivalează cu o suveranitate internă → există
două nivele de organe centrale ale puterii: nivelul federaţiei în ansamblul
său şi nivelul entităţilor sale → parlament la ambele nivele, guverne la
ambele nivele, instanţe judecătoreşti supreme la ambele nivele, dar nu și
şefi de stat la ambele nivele, deoarece şeful statului este expresia
acestuia din urmă iar statul este unul singur
→ constituție la ambele nivele și cetățenie la ambele nivele
- parlament bicameral, o cameră fiind
aleasă prin vot universal, direct sau indirect, iar cealaltă fiind alcătuită
din delegați ai componentelor federaţiei (ai parlamentelor sau ai
guvernelor lor), deoarece le reprezintă pe acestea din urmă
 - subiect de drept internaţional în
exclusivitate, deoarece raporturile dintre el şi componentele sale sunt de
drept intern, stabilite printr-o Constituţie, chiar dacă federaţia a luat
naştere printr-un tratat internaţional → suveranitate exclusiv internă a
componentelor statului
- atribuţiile strict necesare asigurării
coeziunii statului, de exemplu în materie de apărare şi politică externă,
de monedă, de comerţ exterior, de căi ferate, de poştă etc. (principiul
subsidiarității) → atribuțiile cele mai numeroase aparţin componentelor
statului
- a luat naştere fie prin unirea a două
sau mai multor state suverane, fie prin transformarea unor state unitare
- exemple: Statele Unite ale Americii,
Canada, Australia, Mexic, Belgia, Germania, Elveția, Rusia, Austria,
Bosnia-Herțegovina, fosta Cehoslovacie, fostele Iugoslavii (cea lărgită,
cu 6 componente, și cea redusă, cu 2 componente), fosta URSS
- variante ale statelor compuse - acelea în care există unele regiuni sau
zone a căror autonomie echivalează cu o suveranitate internă, fără ca
întregul teritoriu să fie federalizat; exemple: Marea Britanie cu Scoția,
Italia cu Tirolul de Sud, Spania cu Catalonia
- acelea în care există în cadrul
componentelor statului regiuni sau zone a căror autonomie nu
echivalează cu o suveranitate internă, dar care depăşeşte simpla
descentralizare întâlnită în statele unitare; exemple: fosta Iugoslavie cu
fostul Kosovo şi Voievodina în cadrul Serbiei; fosta URSS cu Cecenia și
Inguşetia în cadrul Rusiei
- asociaţia de state ≠ statul compus
- fenomen ale vieţii internaţionale, deoarece
componentele sale continuă să rămână subiecte distincte de drept pe plan
internaţional, fiind legate între ele prin raporturi de drept internaţional
- poate fi sau nu subiect de drept internațional
- poate avea sau nu o constituție proprie
- variante: - uniunea personală
- uniunea reală
- confederaţia
- organizația internațională
- uniunea personală - şef de stat comun pentru statele membre
- fie consecinţa combinată a legilor de succesiune la
tron şi a căsătoriei, fie a alegerii, când tronul este electiv
- exemple: Anglia şi Hanovra între 1714 şi 1837,
Olanda şi Luxemburg între 1890 şi 1915, Belgia şi Congo între 1885 şi
1908, Suedia, Danemarca şi Norvegia (câte două sau toate trei), Spania
şi Imperiul Romano-Germanic (sub domnia lui Carol Quintul)
- uniunea reală - şef de stat comun
- alte organe comune
- eventual personalitate juridică internaţională proprie
 - exemple: Principatele Române între 1859 şi 1862;
Austria şi Ungaria între 1867 şi 1918; Norvegia şi Suedia între 1815 şi
1905; Commonwealth-ul britanic (format între Marea Britanie și foste
colonii devenite state suverane, plus teritorii dependente de Marea
Britanie) azi
- confederaţia - organe comune mai importante (de exemplu o adunare
reprezentativă)
- eventual o Constituţie comună
- eventual personalitate juridică externă proprie
- exemple: Sfântul Imperiu Romano-Germanic între 962-
1806; confederaţia americană (a viitoarelor State Unite) între 1778 şi
1787; confederaţia germanică între 1815 şi 1871; confederaţia elveţiană
între 1291 şi 1848; confederaţia Senegambia (Senegal şi Gambia) între
1981 şi 1982; confederaţia Republica Arabă Unită (Egipt, Siria şi
Yemen) între 1958 şi 1961.
- organizația internațională - organe comune
- personalitate internațională proprie
- patronează adoptarea de conven ții
internaționale de către statele membre și poate încheia ea însăși
convenții internaționale
- de cooperare (interguvernamentale) -
organele comune au dreptul de a emite doar recomandări sau, cu
aprobarea statelor, acte obligatorii pentru state și particulari
 - supranaționale - organele comune au
dreptul de a emite, pe lângă recomandări, acte obligatorii pentru state și
particulari, fără aprobarea statelor

- România - stat unitar - deşi unităţile sale administrativ-teritoriale

beneficiază de autonomie în gestionarea resurselor locale, există un
singur parlament, un singur guvern, un singur for judecătoresc suprem, o
singură Constituție şi o singură cetăţenie
- stat indivizibil - nici teritoriul și nici populaţia nu pot fi
înstrăinate
- pe teritoriul ţării nu pot fi colonizate sau
strămutate populaţii străine