You are on page 1of 2

Ilie Cioara - Imobilitatea mintii -

TrezireaInteligentei.ro

(Aboneaza-te! Instaleaza aplicatia Trezirea Inteligentei)

Insul, ca personalitate sau „ego“ structurat psihologic pe experienţele trecutului, se manifestă ca o


trestie bătută de vânt, în continuă agitaţie.

Cunoştinţele adunate şi înregistrate memorial fac din el un posedat. Fiindcă tot ceea ce omul
adună îl subjugă şi îl stăpâneşte în aşa măsură, încât face imposibilă întâlnirea lui cu frumuseţea
clipei. De fapt, nu acumulările sunt ceva de incriminat. Dimpotrivă! Multe din ele sunt chiar
necesare pentru o mai bună orientare în viaţă. Răul sau pericolul constă în importanţa
psihologică pe care ne-o atribuim pe baza lor.

Din simpla autoapreciere se naşte îngâmfarea. Apoi, prin amplificare, apar vanitatea, orgoliul,
trufia cu impulsuri ambiţioase, în final, toate acestea zămislesc contradicţii şi conflicte cu înscrisuri
degradante de manifestări smintite.

De fiecare dată când întâmpinăm noutatea vieţii cu ecranul acumulărilor noastre memoriale – ca
realizări ale unor trăiri anterioare – vom culege numai necazuri şi amărăciuni. Fiindcă noutatea
prezentului, diferită de la o clipă la alta, ne obligă să-i ieşim în întâmpinare cu o minte potrivită,
capabilă să înţeleagă veşnica ei prospeţime şi frumuseţe înnoitoare.

Prin urmare, numai o minte nouă ne oferă însuşirea de fiinţă completă, capabilă să înţeleagă şi să
acţioneze corespunzător pentru transformarea radicală a structurii egocentrice, de care aminteam
la început. Tacă, deci, mintea veche – creaţie a timpului – obsesivă şi traumatizantă!

Indată ce ea îşi curmă întreaga pălăvrăgeală, în acea clipă de răgaz noi celule
cerebrale intră în funcţiune, făcând astfel posibilă corecta înţelegere a noului adus
de mişcarea viului.

Singurul instrument folosit la desprinderea minţii de trecutul său este Atenţia


lucidă. Ea este întocmai ca o flacără, care arde şi dizolvă tot ce întâlneşte în cale, fără să lase în
urma ei reziduuri memoriale. De fapt, această străfulgerare luminoasă ne este solicitată chiar de
respectul pe care trebuie să-l acordăm realităţii Sacrului.

Noua minte, total independentă de trecut, vede, ascultă şi înţelege cu întreaga fiinţă realitatea
faptelor care se succed, dându-le importanţa cuventiă şi corecta interpretare, fără nici un fel de
dificultate.

Intreaga mişcare a vieţii întâmpinată cu o asemenea minte se înscrie, în mod natural, printr-o
constantă bucurie. Orice grijă, teamă sau tristeţe sunt spontan dizolvate în climatul de
seninătate şi armonie care ne-a cuprins întreaga făptură.

In final, să ne reamintim cât mai des, că scopul coborârii noastre la reîncarnare


este acela de a întâlni Sublima Iubire, care ne uneşte cu Divinitatea.

Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

Sustine acest website!

Faceti din lume un loc mai bun pentru toata lumea.

Vezi si alte articole similare:

Afișări pagină: 8

You might also like