Misionarismul şi ideea de cruciadă au fost factori a căror importanţă este în mod vădit exagerată de

cronicarii şi istoriografii contemporani ai evenimentelor şi de unii dintre istoricii moderni. Expediţiile şi

cuceririle spaniole şi, parţial, cele portugheze au fost înţelese ca un capitol din istoria omenirii, plin de
dinamism misionar, de supremă manifestare a solidarităţii creştine, a religiozităţii şi exaltării, realizat sub
forma de cruciada, de război sfînt, în vederea convertirii paginilor şi a râspmdirii învăţăturii lui Cristos, un
fel de continuare a Reconquistei iberice, dar în scopul convertirii musulmanilor şi a paginilor pe alte
meleaguri, transoceanice. La baza acestor opinii au stat afirmaţiile iniţiatorilor sau conducătorilor unor
expediţii de explorare şi de colonizare. Henric Navigatorul a afirmat că scopul principal al expediţiilor
africane este „să slujească lui Dumnezeu".

Aur au căutat deci portughezii şi pe coastele Africii, şi vor caută a poi în India şi în Extremul Orient; aur
era cuvîntul magic care va împinge pe spanioli dincolo de Oceanul Atlantic, în America, despre aur
întrebau europenii de îndată ce puneau piciorul pe un ţărm necunoscut şi acest cuvînt apare aproape în
toate rapoartele marilor navigatori către suveranii lor. Mitul aurului a constituit imboldul cel mai eficace
în organizarea şi realizarea marilor explorări şi descoperiri. Aur căuta Columb în America, aur căutau
Cor-tes în Mexic şi Pizarro în Peru.

Iniţiativa explorărilor nu aparţinea însă exclusiv monarhiei. Navigatorii portughezi, spanioli şi italieni în
slujba statelor iberic1 ' 96 sînt o altă componentă în ansamblul factorilor umani care au promovat şi
stimulat marile descoperiri. Iniţiatori au fost şi orăşenii înstăriţi, burghezia, care avea preocupări
comerciale şi maritime, dar şi unii feudali laici şi chiar ecleziastici. Un rol a jucat deci şi Biserica catolică.
Expediţiile navigatorilor portughezi şi spanioli din secolul al XV-lea nu au fost simple improvizaţii,
începuturile navigaţiei spaniole sînt legate de caracterul războiului cu musulmanii, care a dat un impuls
navigaţiei şi i-a transformat pe locuitorii viitoarelor monarhii creştine în navigatori iscusiţi, pentru că
Islamul nu stăpînea numai uscatul, o mare parte a Peninsulei Iberice, el stăpînea şi mările. Duşmanul
trebuia combătut, şi a fost combătut şi pe mare, iar aceasta necesitate, impusă de la început, a
contribuit la dezvoltarea flotelor naţionale.

Rivalitatea cu Portugalia a fost încă un factor care a dat un viu impuls organizării şi echipării flotei
spaniole. Pretenţiile spaniole asupra Africii de Nord, a insulelor Canare şi chiar asupra Guineei sau
asupra comerţului cu ele, au fost un alt factor care a stimulat dezvoltarea construirii de corăbii militare şi
comerciale

Mayaşii ocupau în perioada premergătoare cuceririi spaniole o regiune situată în zona tropicală a
„Mediteranei americane", articulată din punctul de vedere al peisajului în zone de natura variată. Ea
cuprindea Guatemala, în afara de coasta Pacificului, părţile apusene ale El Salvadorului si Hondurasului,
întregul Honduras britanic, Peninsula Yucatan, apoi regiunile Campeche, Tabasco şi Chiapas din Mexic.

. Marile afaceri cu sclavi devin, în spaţiul atlantic, un apanaj aproape exclusiv al portughezilor şi
spaniolilor — obişnuiţi cu robirea maurilor în timpul Re-conquisteî, cu acele razzias fulgerătoare în
regatul mauritan al Granadei. Expediţiile vizează regiunile din nord şi nord-vest ale Africii.
După descoperirea Lumii Noi, spaniolii şi portughezii au introdus cultivarea trestiei de zahăr, pe
continentul american; în unele părţi, de exemplu în Brazilia, economia zahărului a devenit economia
dominantă1 . Capitaluri noi, oameni noi sînt atraşi, fără încetare, peste Atlantic şi de mirajul zahărului.

Portugalia şi Spania au devenit promotoare ale marelui curent al descoperirilor, ele au întemeiat, cele
dintîi şi pentru întîia oară, imperii planetare, reunind sub o conducere unică ţari şi teritorii din
continente diferite, despărţite numai de oceane. Se afirma ca în imperiul regelui spaniol soarele nu
apune niciodată. Spania şi Portugalia au explorat, au cucerit şi supus teritorii extraeuropene întinse,
ridicînd pretenţii de dominaţie exclusivă, delimitînd sferele lor de interese şi de influenţă. Dar intenţiile
nu erau pe măsura mijloacelor. Cele două ţări nu au fost în stare să-şi menţină monopolul şi de aceea au
fost mai tîrziu depăşite, înfrînte, imperiile lor s-au dezagregat.

Expediţiile navigatorilor portughezi şi spanioli din secolul al XV-lea nu au fost simple improvizaţii,
începuturile navigaţiei spaniole sînt legate de caracterul războiului cu musulmanii, care a dat un impuls
navigaţiei şi i-a transformat pe locuitorii viitoarelor monarhii creştine în navigatori iscusiţi, pentru că
Islamul nu stăpînea numai uscatul, o mare parte a Peninsulei Iberice, el stăpînea şi mările. Duşmanul
trebuia combătut, şi a fost combătut şi pe mare, iar aceasta necesitate, impusă de la început, a
contribuit la dezvoltarea flotelor naţionale

O altă componentă socială, ale cărei interes şi importanţă în realizarea marilor explorări şi descoperiri a
fost pînă nu de mult ignorată sau subestimată: aristocraţia funciară spaniolă şi cea portugheză

Columb
Cristoforo Colombo, pe care spaniolii îl numesc Cristobal Colon, iar noi îi spunem Cristofor Columb, dar
care nu a semnat niciodată altfel decît Christoferens (XPO FERENS: Purtătorul lui Hristos), s-a născut la
Genova între 25 august şi 31 octombrie 1451, într-o familie modestă, după cum rezultă din compararea
unor date notariale din această vreme cu altele, ulterioare, privind activitatea lui Columb în Portugalia şi
Castilia. Nici una dintre opiniile despre obîrşia sa spaniolă, portugheză, evreiască sau franceză nu a putut
fi demonstrata documentar, în schimb, izvoarele confirmă, aproape în întregimea lor, originea sa
genoveza.

Proiectul de a atinge ţărmurile Asiei navigînd spre apus, de a ajunge în Cipangu şi în Imperiul Marelui
Han, a fost prezentat la 1484 de Columb lui Joâo al II-lea, regele Portugaliei. Il refuza ulterior (problem
financiare). Columb găsi un protector în persoana lui Fray Antonio de Marchena, custode de Sevilla,
cunoscut prin preocupările sale în domeniul astronomiei. Cu ajutorul lui, Columb intra în legătură cu
Henric de Guzmân, duce de Medinasidonia, dar complicaţiile intervenite în raporturile acestuia cu
coroana spaniolă l-au lipsit pe Columb de sprijinul marelui nobil spaniol, în schimb, Don Luis de la Cerda,
duce de Medinaceli, se arătă dispus să pună la dispoziţia lui Columb mijloacele necesare pentru
organizarea unei expediţii spre Cipangu şi ceru în acest sens aprobarea curţii.

La l mai 1486 Columb e primit în audienţă la Alcazarul din Cordoba, de regina Isabella; ea aflase despre
proiectul sau şi a fost, de la început, cucerită de planurile sale. Dar fondurile, şi aşa precare, nu puteau fi
investite într-o încercare al cărei succes nu era sigur. O comisie specială sub preşedinţia lui Hemando de
Talavera, confesorul reginei şi viitor arhiepiscop de Granada, se întruni, la început la Cordoba, apoi la
Salamanca. Comisia regală, conştientă de riscul unei asemenea expediţii manifesta neîncredere faţă de
datele expuse cu patos de genovez. Ele se bazau în aceeaşi măsură pe geografi şi cosmografi de
notorietate, ca şi pe profeţi şi pe scrieri medievale mistice. Proiectul nu a fost respins, dar nici aprobat:
verdictul a fost amînat. Urmară ani de aşteptare, ani de dezamăgiri şi de speranţe, de optimism, urmat
de amărăciune, întors în Spania, Columb se consolă doar cu munca, cu studiul neîntrerupt. Fostul
confesor al reginei, Juan Perez, interveni pentru a i se acorda o nouă audienţă lui Columb. Planul
acestuia de a ajunge în Indii si de a reînnoda, peste teritoriile ocupate de turci şi de musulmani,
legaturile cu Orientul îndepărtat oferea posibilitatea reluării activităţii misionarilor creştini în Orient.

Costul expediţiei şi sprijinul Isabellei fiind asigurate, rămîneau de rezolvat doar aspectele juridice şi
administrative ale întreprinderii, trebuiau elaborate stipulaţiile înţelegerii ce urma a fi încheiată între
suveranii spanioli şi navigatorul genovez.

Un document oficial expediat din Granada, cu aceeaşi data de 17 aprilie 1492, înmînat lui Columb şi
destinat Marelui Han, nu lăsa vreo îndoială asupra obiectivelor expediţiei: căutarea unui drum spre
imperiul Marelui Han, spre Indii, pro aliquibus causis et ne-gociis servititm Dei, acfidei ortodoxe
augmentum, necnon bene-ficium et utilitatem nostram concernentibus (pentru anumite pricini şi treburi
privind slujirea lui Dumnezeu şi creşterea dreptei credinţe cît şi pentru cîştigul şi folosul nostru).
Reconquista se încheiase si începuse o era noua, era căutării de profituri în expansiunile transoceanice.

Prin documentul regal din 30 aprilie 1492 se ordonase „celor din Paloş", „să echipeze în termen de 10
zile corăbiile pentru expediţia pe mare a lui Cristobal Colon, amiral al Mării Oceanice". La 22 mai 1492
Columb prezentă la Paloş, pe atunci unul dintre cele mai active porturi ale Castiliei, ordinul de a i se
pune la dispoziţie trei caravele. Oraşul oferi numai două corăbii: „Mina" şi „Pinta". A treia, „Santa
Măria", fusese contractată de Columb direct de la proprietarul ei, Juan de la Cosa.

„Pornirăm vineri în ziua de 3 august 1492 la orele opt din insula (de la barra) Saltes şi navigaram împinşi
de o puternică briză (vira-zon) pîna la apusul soarelui către sud, cale de 60 de mile, adică 15 leghe şi apoi
către sud-vest şi sud, cuart la sud-vest şi sud, pe drumul spre Canare." Cu această, aparent banală, frază
începe după un Cuvînt înainte, Jurnalul de bord al lui Cristofor Columb. Se consemna geneza unei fapte
nemuritoare, preambulul înfruntării biruitoare a Oceanului, al descoperirii unei noi lumi. Era prologul
victoriei, îndrăznelii şi tenacităţii; pentru Columb, prologul împlinirii, după atîta umilinţă şi înjosire.

Zile întregi navele continuau să navigheze spre apus, la o latitudine aproape complet lipsită de furtuni.
Zilele treceau plictisitoare, în continuă aşteptare. Deodată zăriră în apa mării, o iarba foarte verde,
desprinsă parca de puţina vreme de pe vreun mal: escadra pătrunsese în Marea Sargaselor, acea parte
din Oceanul Atlantic între insulele Bermude, arhipelagul Antilelor şi cel al Azorelor, acoperită de o masa
imensă de alge,

Joi, 6 decembrie, navigînd în preajma capului Alfa y Omega, Columb zări în direcţia nord-est o regiune
muntoasă. Era insula Haiti, pe care Columb o numi Espanola (în formă latinizată mai tîrziu: Hispaniola),
întrucît cîmpiile frumoase îi aminteau de cele ale Castiliei. Porturi, promontoru, insule mărunte primiră
nume spaniole: Cabo de la Estrella, Cabo Cinquin, Puerto de la Concep-cion, Isola de la Tortuga etc.
Băştinaşii, după ce trecuseră peste spaima primelor momente, veniră în întîmpinarea spaniolilor, ofe-
rindu-le fructe, cartofi, pîine din „mam", peşte, raţe. Nici pomeneala de paiaţe, de fast, de bogăţiile
descrise de Marco Polo.

Problema asigurării stapînirii asupra pămînturilor descoperite şi a celor ce urmau a fi descoperite în

viitor va avea implicaţii internaţionale. Descoperirea lui Columb a produs nelinişte la Curtea portugheza.
Spania încercă să obţină sprijinul papei Alexandru al Vl-lea Borgia, faţă de protestele sau de pretenţiile
portugheze, căci papalitatea era forul suprem care sancţiona stăpînirea unor teritorii noi. Ea consfinţise
deja, înainte de anul 1492, prin cîteva bule, ca Dum diversas din 1452, Romanus pontifex din 1455 şi
Inter caetera din 1456, smAeterni regis din anul 1481, autoritatea portughezilor asupra teritoriilor
descoperite din Africa pîna în Indii. Imediat după descoperirea „Indiilor" de către Columb, monarhia
spaniolă trecu la ofensiva diplomatică în vederea asigurării pleni-Potenţei sale asupra drumului spre vest
şi a teritoriilor descoperite.

America, descoperită, nu era nici cunoscută, nici identificată. Această sarcina de lărgire a descoperirilor,
a explorărilor, a fost realizată de Cristofor Columb şi de o întreagă pleiadă de continuatori. Spaţiul
maritim al Antilelor punea probleme noi spaniolilor stabiliţi în Hispaniola. Colonizarea prin violenţă a
acestei zone, controlul spaniol asupra ei au cunoscut două faze: expediţiile de explorare, de descoperire,
de recunoaştere a ţărmurilor şi colonizarea, în prima fază, Columb a avut un rol hotărâtor, în cea de-a
doua, care se încheie pe Ia 1515 cu ocuparea organizată a Cubei, w nord şi a istmului Panama, în sud, s-
au pus bazele expansiunii ulterioare a spaniolilor pe continentul american.

între timp, Columb terminase pregătirile pentru cea de-a doua expediţie: 14 caravele şi 3 vase mari de
transport (naos), vreo l 500 de oameni, animale de povară, animale domestice duse cu scopul de a fi
aclimatizate în Indiile Apusene, apoi seminţe de legume, cereale, trestie de zahăr. Din Canare au fost
luaţi porci şi cîini pe care cuceritorii castillani i-au dresat apoi pentru vînătoarea de oameni. Această
armadă na mai avea misiunea de a explora, de a descoperi, ci pe cea de a lua în stăpînire, de a coloniza.
Era prima mare încercare de colonizare în Lumea Nouă.

expansiunii civilizaţiei europene, a osmozei americano-europene. Ca toate realizările deschizătorilor de

drumuri, fapta lui Columb îşi dobîndeşte proporţiile adevărate şi semnificaţia ei privită prin prisma
consecinţelor. Ea a deschis calea descoperirilor ulterioare, pe cea a explorării uriaşului continent
apusean. A iniţiat colonizarea Lumii Noi, exploatarea ei. A fost preludiul descoperirii şi cuceririi
Mexicului, a Peruului, cu consecinţe colosale pentru economia spaniolă şi cea europeană. A creat
condiţii pentru dezvoltarea nebănuită a navigaţiei, a schimbului şi a industriei. A contribuit, Prin
consecinţe, ca element de subversiune la descompunerea societăţii feudale. A stat la baza plămădirii
lumii modeme şi, cu toate 215 mij bacele violente, cu toate crimele care au însoţit cuceririle coloniale,
ea a contribuit la punerea temeliilor unei civilizaţii., ale unei lumi noi. Fapta lui Columb, cele patru
expediţii, este remarcabilă şi prin rezultatele geografice obţinute. Amiralul a fost primul european care a
străbătut Oceanul Atlantic în regiunea subtropicala şi tropicală a emisferei nordice şi primul care a
navigat în zona Mediteranei americane, în Marea Caraibilor. Columb a pus bazele descoperirii părţii
continentale a Americii de Sud şi a Americii Centrale. El a descoperit Antilele Mari: Cuba, Haiti, Jamaica,
Puerto Rico, partea centrală a arhipelagului Bahamas, o bună parte din Antilele Mici, Trinidad. Fapta sa a
iniţiat descoperirea întregului continent american, desavîrsită lent în decursul secolelor următoare.

Descoperirile şi apoi Conquista au dus Ia confruntarea spaniolilor cu o alta lume, fundamental deosebită
prin cultura sa, prin rasa şi moravuri, de cea europeana de la sfârşitul secolului al XV-lea.