Efectul Fotoelectric și Efectul Compton

Efectul fotoelectric extern constã în emisia de electroni în exterior de cãtre

unele metale, sub acþiunea unui flux de radiaþii electromagnetice.
Efectul fotoelectric a fost descoperit în 1887, de fizicianul german H. Hertz,
prin producerea descãrcãrii electrice între douã sfere de zinc la iluminarea uneia
dintre ele cu radiaþii ultraviolete. În anul 1888, fizicianul englez W. Hallwachs
constatã cã sub acþiunea radiaþiilor ultraviolete o placã de zinc conectatã la un
electroscop: se descarcã dacã a fost iniþial încãrcatã negativ; se încarcã pozitiv
dacã a fost iniþial neutrã; rãmâne încãrcatã pozitiv dacã a fost încãrcatã pozitiv, dar
foiþele electroscopului se depãrteazã mai mult.
Legile experimentale ale efectului fotoelectric, enunþate dupã anul
1890, pot fi verificate cu o celulã fotoelectricã, conectatã într-un montaj potețiometric,
cãreia îi mãsurãm intensitatea curentului anodic Ia pentru diferite tensiuni între
anodul A ºi catodul C. Reprezentãm graficul caracteristicii de current Ia = f (UAC ).
Celula fotoelectricã este un mic balon de sticlã vidat, acoperit pe o porþiune
interioarã cu un strat metalic ce constituie catodul.

Anodul este un fir metalic (circular sau liniar) aºezat în faþa catodului. Aceºti
electrozi sunt conectaþi, prin douã fire metalice care trec prin peretele de sticlã, în
circuitul exterior care conþine microampermetru, voltmetru ºi generator de tensiune
variabilã. Electronii obþinuþi prin efect fotoelectric extern sunt acceleraþi (dacã UAC
> 0) sau frânaþi (dacã UAC < 0) în câmpul electric dintre anod ºi catod. Curentul de
saturaþie reprezintã valoarea maximã a intensitãþii care se obþine începând cu o
anumitã valoare a tensiunii dintre anod ºi catod, când toþi electronii obþinuþi prin
efect fotoelectric (numiþi ºi fotoelectroni) la un anumit flux luminos constant sunt
colectaþi de anod