You are on page 1of 3

Leoaica tânără, iubirea

Leoaica tânără, iubirea


mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura


se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,


la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...
Leoaică tânără, iubirea
de Nichita Stănescu

 Tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând


neomodernismului

Poezia Leoaică tânără, iubirea face parte din al doilea volum al lui Nichita Stănescu – O viziune
a sentimentelor (1964), volum ce are ca temă iubirea ca stare de certitudine. Poezia aparține
neomodernismului prin ineditul abordării temei, fiind caracterizată de ambiguitatea limbajului poetic,
insolitul imaginilor artistice, noutatea metaforelor și înnoirile prozodice ( vers liber și ingambament).
Tema poeziei este neîntâlnirea neașteptată cu iubirea, ca o întâmplare a ființei. Apariția bruscă,
surprinzătoare a iubirii, intruziunea ei violentă, agresivă în existența umană transformă definitiv
percepția bărbatului îndrăgostit asupra lumii și asupra sa. Iubirea este o stare de vibrație continuă, o
cale spre revelație și o modalitate de integrare în armoniile universale.
Motivul central al textului, care prin repetare devine laitmotiv, este acela al leoaicei, simbol
pentru iubirea ca pasiune și fascinație copleșitoare. Viziunea asupra lumii se transpune într-o viziune
inedită asupra sentimentului concretizat în imaginea leoaicei. Situat în centrul lumii sale, eul trăiește
plenar iubirea, sub semnul certitudinilor.
Titlul, incipit liric, definieste iubirea prin intermediul unei metafore surprinzătoare. Metafora
explicită a iubirii imaginate ca o leoaică tânără propune o perspectivă atipică pentru cititorul de
poezie clasică, prin ideea de ferocitate. Analogia dintre iubire și o leoaică tânără, evidențiată în
apoziție, evocă sensuri latente ale sentimentului: cruzime, forță, senzualitate, dar și stare hipnotică,
neputința prăzii de a i se sustrage.
Lirismul subiectiv are ca repere transmiterea în mod direct a sentimentelor și prezența mărcilor
eului liric, pronume și verbe la persoana I singular: mi-a sărit, mă pândise, mi-am dus.
Compozițional, poezia are trei secvențe lirice, corespunzătoare celor trei strofe: în prima este
prezentată întâlnirea neașteptată cu iubirea, cea de-a doua descrie, într-un tablou cosmogonic,
metamorfoza luminii ca efect al iubirii, iar în ultima secvență este redată constatarea metamorfozei
ființei ca urmare a întâlniriii cu iubirea și proiecția în eternitate a sentimentului.
Simetria se realizează prin cele două imagini ale iubirii leoaică, plasate la începutul și la sfârșitul
textului poetic. Leoaică tânără și leoaică arămie se corelează cu două percepții diferite ale eului
asupra lumii, ce sugerează faptul că transformarea produsă de iubire este ireversibilă. Discursul liric
ia forma unei confesiuni despre propria aventură în trăirea sentimentului.
Prima secvență prezintă în manieră metaforică momentul îndrăgostirii propriu-zise, ca o întâlnire
neașteptată a ființei umane cu iubirea, cu toate că sentimentul exista deja în stare latentă în sufletul
omului: Leoaică tânără, iubirea/mi-a sărit în față./Mă pândise-n încordare/mai demult. Scena
vânătorii atribuie însușiri precum: sălbatică, necruțătoare, puternică. Violența revelației este sugerată
de imaginea colților albi și sugestia rănirii: Colții albi mi i-a înfipt în față.
Cea de-a doua secvență poetică este un tablou cosmogonic ce sugerează trecerea într-o altă stare
a existenței. Totul în jur se transformă sub influența dinamizatoare a iubirii: Și deodată-n jurul meu,
natura/ se făcu un cerc, de-a-dura/când mai larg, când mai aproape,/ ca o strângere de ape.
Viziunea poetică a universului în expansiune, perceput prin simțiri omenești aparent autonome, ca
privirea și auzul, se completează prin imaginea universului ca un cerc, simbol al perfecțiunii, al
metamorfozei. Metaforele insolite Și privirea-n sus țâșni,/curcubeu tăiat în două, /și auzul
o-ntâlni/tocmai lângă ciocârlii redau, prin mișcarea ascensională, starea extatică provocată de
întâlnirea ființei cu iubirea și aspirația spre transcendent.
Ultima secvență ilustrează faptul că ființa umană nu se mai recunoaște după întâlnirea cu iubirea.
Metamorfoxa după trăirea iubirii este ireversibilă. Transformările sufletești se reflectă în plan fizic:
Mi-am dus mâna la sprânceană,/la tâmplă și la bărbie,/dar mâna nu le mai știe. Cele patru detalii
fizice sunt metafore ale cunoașterii poetice: sprânceană, tâmplă, bărbie ( contemplație, refecție,
rostire), iar mâna, metaforă a creației sau a cunoșterii concrete, palpabile.
Finalul poeziei evidențiază ideea potrivit căreia iubirea proiectează omul în eternitate, accentuată
de epitetul cu valoare metaforică leoaică arămie și de repetiția înc-o vreme/și-ncă-o vreme... Precizia
temporală din strofele anterioare (azi, deodată) este înlocuită cu abolirea timpului, în starea de grație a
iubirii.
Sursele expreivității și ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivel
lexical, expresivitatea provine din asociații semantice inedite, alăturând sfera vânătorii, cu cea a
revelației și cu aceea a corpului: față, mâna, sprânceană, tâmplă, bărbie. Ambiguitatea este produsă
de metaforele insolite: leoaică tânără, iubirea, un cerc de-a-dura, privirea-n sus țâșmi,/curcubeu tăiat
în două. Poezia neomodernistă Leoaică tînără, iubirea este alcătuită din trei strofe, cu rimă, ritm și
măsură variabile. Înnoiri prozodice sunt versul liber și ingambamentul.
Așadar, poezia neomodernistă Leoaică tânără, iubirea de Nichita Stănescu ilustrează într-o
manieră inedită întâlnirea omului cu iubirea. Sentimentul se corporalizează sub forma unei leoaice,
animal feroce, a cărei pradă este întreaga ființă a celui îndrăgostit.

749

You might also like