Unitatea de studiu 10

INTRODUCERE ÎN MERCEOLOGIA INDUSTRIALĂ

10.1. Introducere
10.2. Obiectivele unităţii de studiu
10.3. Particularităţi privind mărfurile industriale
10.4. Clasificarea mărfurilor industriale
10.5. Mărfuri ceramice
10.6. Defectele mărfurilor ceramice
10.7. Verificarea calităţii mărfurilor ceramice pentru menaj şi decorative
10.8. Rezumat
10.9. Teste de autoevaluare
10.10. Concluzii
10.11. Bibliografie

10.1. Introducere

Merceologia industrială este acea parte a merceologiei în care se studiază

calitatea şi sortimentul mărfurilor nealimentare provenind, în principal, din domeniul
anorganic având un grad avansat de prelucrare industrială.
Mărfurile alimentare se obţin, aproape exclusiv, din materii prime de origine
organică, animală sau vegetală, utilizându-se ca atare sau în urma unui proces relativ
de prelucrare; sunt destinate alimentaţiei, au o durabilitate restrânsă în timp, iar
caracteristicile de calitate sunt legate, în principal de valoarea alimentară şi gustativă
a produselor respective.
Au o importanţă deosebită, mărfurile alimentare stând la baza vieţii oamenilor.
Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 100 minute

10.2. Obiectivele unităţii de studiu

În urma parcurgerii acestei unităţi de învăţare, studenţii vor trebui să :

✓ însuşirea noţiunilor teoretice de baza legate de anumite particularităţi privind
mărfurile industriale,
✓ însuşirea noţiunilor teoretice legate de clasificarea mărfurilor industriale,
aspecte teoretice ale mărfurilor ceramice şi defectele acestora,
✓ însuşirea noţiunilor teoretice legate de verificarea calităţii mărfurilor ceramice
pentru menaj şi decorative;

10.3. Particularităţi privind mărfurile industriale

Consideraţii generale
Merceologia industrială este acea parte a merceologiei în care se studiază
calitatea şi sortimentul mărfurilor nealimentare provenind, în principal, din domeniul
anorganic având un grad avansat de prelucrare industrială. Mărfurile alimentare se
obţin, aproape exclusiv, din materii prime de origine organică, animală sau vegetală,
utilizându-se ca atare sau în urma unui proces relativ de prelucrare; sunt destinate
alimentaţiei, au o durabilitate restrânsă în timp, iar caracteristicile de calitate sunt
legate, în principal de valoarea alimentară şi gustativă a produselor respective. Au o
importanţă deosebită, mărfurile alimentare stând la baza vieţii oamenilor.
Mărfurile industriale provin, cu unele excepţii, din domeniul anorganic:
minerale, roci metale şi semimetale, aliaje, sticlă, ceramică ş.a. Produsele din lemn,
unele produse textile, de pielărie şi blănuri au origine organică. De regulă, produsele
industriale, prezintă un grad avansat de prelucrare tehnologică şi sunt destinate a
satisface alte nevoi ale omului decât cea de alimentaţie. Mărfurile industriale acoperă
nevoile de protecţie biologică ale omului: îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă, cele
de igienă şi confort ambiental. Din ce în ce, mai multe produse industriale sunt
destinate uşurării muncii în gospodăria omenească, sau satisfacerii unor nevoi
sociale, culturale, sportive şi de protecţie. Mărfurile industriale nu-şi pierd valoarea de
întrebuinţare imediat după consumare, cum este cazul produselor cum este cazul
produselor alimentare. „Consumarea” produselor industriale presupune o utilizare
prelungită în timp şi pe toată durata de utilizare. Mărfurile industriale trebuie să-şi
păstreze proprietăţile fizice, chimice, mecanice, ergonomice, de protecţie,
caracteristicile tehnico-funcţionale pe toată durata consumului.
Mărfurile industriale trebuiesc astfel concepute încât pe toată durata existenţei
lor, de la producere, circulaţie, consum, şi post-consum să fie compatibile cu
principiile dezvoltării durabile, contribuind la sanogeneza şi menţinerea echilibrului
ecologic al mediului natural şi al celui antropizat. Aceasta presupune tehnologii
„curate” din care rezultă eco-produsele, neagresive faţă de om şi mediu pe timpul
utilizării precum şi modalităţi de reîntoarcere în mediu, după utilizare, dezmembrare
etc. prin valorificare corespunzătoare economică şi ecologică.
Mărfurile industriale pot avea o durată de utilizare prelungită prin folosirea lor
atentă, prin întreţinere şi reparaţii la timpul potrivit. În acest sens, prevederile de
garanţie şi post-garanţie pentru mărfurile industriale au un specific aparte faţă de cele
alimentare, atât ca durată, cât şi ca modalitate. Pentru multe mărfuri industriale este
necesară asigurarea de accesorii şi piese de schimb pe durata prevăzută pentru
folosirea normală a produsului (8-10-15 ani).
Multe mărfuri industriale prezintă un grad ridicat de tehnicitate, astfel încât
utilizarea şi întreţinerea lor necesită cunoştinţe specifice, fapt pentru care trebuie
însoţite de cărţile lor tehnice de utilizare redactate în limba utilizatorului.
Practica actuală în care cartea tehnică a produsului apare în diferite limbi,
uneori nici măcar într-o limbă de circulaţie este nu numai nelegală, dar şi păgubitoare
pentru utilizator. Aceiaşi atenţie trebuie dată şi certificatului de garanţie, obligatoriu
pentru toate produsele cu întrebuinţare îndelungată. Mărfurile industriale trebuiesc
protejate prin ambalare corespunzătoare şi asigurarea de condiţii specifice în timpul
transportului, păstrării şi depozitării lor. Factorii de risc pentru produsele industriale
sunt diferiţi, de ordin general sau specific. Umiditatea în exces este dăunătoare pentru
produsele din metal (coroziune), lemn, mobilă, textile, piele, blănuri (alterare,
putrezire); presiunea şi şocurile mecanice pot distruge sau diminua calitativ aparatele
electrocasnice şi electronice, mobilă produsele din sticlă şi ceramică, confecţiile din
textile şi piele; căldura excesivă şi diferitele radiaţii pot provoca autoaprinderea,
decolorarea sau degradarea, după caz, a unor produse din lemn, textile, piele,
produse chimice, lacuri, vopsele etc.
Calitatea unor produse industriale poate fi influenţată de o serie de factori
biologici sau biochimici, de bacterii, insecte, mucegaiuri. Printre acestea: produsele
din lemn, mobilă, textile, piele, blănuri, dar şi aparate, maşini şi instalaţii, care au
componente sensibile la aceşti factori.
Calitatea şi cerinţa comercială a unor produse industriale este influenţată,
uneori hotărâtor, de factori estetici şi conjucturali. Moda, croiala, culoarea, stilul,
accesoriile, pot influenţa hotărâtor alegerea cumpărătorului pentru produsele de
îmbrăcăminte, încălţăminte, blănuri, mobilă, articole decorative etc. Dar şi celelalte
mărfuri industriale sunt influenţate de cerinţele estetice, chiar dacă mai puţin decât
cele amintite. Mărimea dimensională, forma, aspectul, culoarea, simplitatea sau din
contră complexitatea, mono sau polifuncţionalitatea, trăsăturile ergonomice,
influenţează alegerea în domeniul mărfurilor electrotehnice, electrocasnice,
electronice, autoturisme etc., chiar dacă hotărâtoare sunt caracteristicile tehnico-
funcţionale, de performanţă, ale aparatelor şi maşinilor respective. Merceologia
industrială studiază tendinţele de creştere a calităţii produselor, şi a diversificării lor
sortimentale în condiţiile dezvoltării durabile, modul în care aceste produse asigură
nevoile umane şi sociale pentru care au fost fabricate, nivelul de satisfacere pe care
le asigură caracteristicile de calitate, după caz, cele tehnico-funcţionale, ergonomice,
ecologice şi estetice, precum şi mijloacele prin care aceste caracteristici, ce definesc
valoarea lor de întrebuinţare sunt păstrate sau conservate prin ambalare, mod de
transport, păstrare, depozitare, comercializare şi utilizare. Cât timp marfa este
obiectul principal al comerţului, cunoştinţele de merceologie sunt necesare pentru toţi
participanţii care lucrează în domeniul circulaţiei tehnico-economice a mărfurilor, a
comerţului intern şi internaţional. La acestea se adaugă, în mod necesar, cunoştinţele
manageriale, de marketing, de economie generală şi comercială, de legislaţie
generală şi specfică comerţului intern şi internaţional, de cunoştinţe privind
transporturile, asigurările, operaţiunile cu valută ş.a.
Fără aceste cunoştinţe, în cele de faţă subliniem cele de merceologie, fără a
diminua importanţa celorlalte, eficienţa muncii unui manager în comerţ va fi minimă şi
cel mult, conjucturală.

10.4. Clasificarea mărfurilor industriale

Mărfurile industriale pot fi clasificate după diferite criterii, printre care:

• materia primă din care provine:
- mărfuri din metal (laminate, trefilate, turnate, ambalaje, maşini, instalaţii etc.);
- mărfuri din lemn (cherestea, semifabricate, mobilă etc.);
- mărfuri din sticlă (geamuri, oglinzi, borcane, butelii, corpuri de iluminat etc.);
- mărfuri ceramice (obiecte de menaj, sanitare, izolatoare electrice etc.);
- mărfuri din fibre textile (fibre, fire, ţesături, tricotaje, confecţii textile etc.);
- mărfuri din piele (încălţăminte, produse de marochinărie, blănuri etc.);
- mărfuri din cauciuc şi mase plastice (mingi, anvelope, folii, plăci, tuburi, confecţii şi
ambalaje etc.);
- mărfuri chimice (acizi, baze, săruri, produse de sinteză, medicamente, detergenţi,
lacuri şi vopsele, mase plastice etc.);
-
• după destinaţie:
- materiale de construcţie (din metal, lemn, sticlă, ceramică etc.);
- articole de uz gospodăresc (veselă, tacâmuri, unelte şi scule etc.);
- articole pentru iluminat (materiale electrotehnice, lămpi, corpuri de iluminat etc.);
- aparate şi maşini demotice (aparate electrocasnice, electronice ş.a.);
- aparate şi maşini birotice şi informatice (maşini de scris şi procesat, copiatoare,
faxuri, calculatoare, multimedia);
- mobilă (pentru: locuinţă, birouri, săli de spectacol, mijloace de transport);
- materiale şi confecţii pentru îmbrăcăminte (fire, ţesături, tricotaje şi confecţii din
textile şi înlocuitori), accesorii;
- produse chimice pentru protecţie şi finisări (lacuri, emailuri, vopsele etc.);
- combustibili, carburanţi, lubrifianţi;
- produse chimice pentru igienă, sănătate, confort (săpunuri, detergenţi,
medicamente, cosmetice etc.);
- instrumente muzicale (cu coarde, cu percuţie, de suflat etc., electronice);
- articole pentru sport şi turism (materiale, aparate, confecţii);
- articole pentru fotografiat şi filmat (materiale fotosensibile, aparate de fotografiat,
de filmat, de vizionat, de proiectat, substanţe chimice pentru prelucrarea
materialelor fotosensibile). Aparate noi, electronice pentru foto-film;
- autoturisme, moto şi biciclete (diferite mijloace de transport obişnuite şi de
performanţă, accesorii şi piese de schimb).
Domeniul mărfurilor industriale este larg, cuprinde peste 300.000 de produse
nominalizate, diversificate ca tipo-dimensiuni, la care se adaugă accesoriile, piesele
de schimb şi materialele consumabile. În acest curs vor fi prezentate un număr redus
din cele mai reprezentative produse industriale (domotice, birotice, informatice
multimedia, ceramică, produse textile etc.).

10.5. Mărfurile ceramice

Mărfurile ceramice constituie o grupă importantă de mărfuri şi cuprinde articole

de menaj, articole decorative, obiecte ceramice sanitare, materiale de construcţii de
finisaj (plăci ceramice), materiale de construcţii (cărămizi, ţigle, ţevi etc.), ceramică
tehnică şi altele. Acest sector de mărfuri cunoaşte o dezvoltare foarte mare ca urmare
a realizărilor tehnice în domeniu şi a înlocuirii multor materiale de construcţii de finisaj
cu plăcile ceramice, dar şi datorită ritmului mare de creştere a construcţiilor de
locuinţe şi a construcţiilor în general. Principalii producători români de articole de
menaj sunt: ARPO – Curtea de Argeş, IRIS – Cluj, Porţelanul – Alba Iulia ş.a. iar
pentru articole sanitare şi materiale de construcţii de finisaj : CESAROM – Bucureşti,
SANEX – Cluj, Soceram – Ploieşti etc. Mărfurile de porţelan şi faianţă româneşti se
exportă în multe ţări şi sunt cunoscute mărcile de porţelan românesc.
Alături de mărfurile industriei ceramice sunt apreciate şi exportate mărfurile
ceramice artizanale realizate pe plan local cu o valoare estetică şi artistică deosebită.
Ele constituie un izvor de inspiraţie pentru design-ul mărfurilor industriale. Mărfurile
industrial artizanale sunt: articole de ceramică roşie de Horezu, jud. Vâlcea, ceramică
albă de Vadul Crişului (jud. Bihor), ceramica neagră de Mărginea (jud. Suceava). În
prezent, în industria ceramică se urmăreşte o retehnologizare care să asigure
creşterea calităţii produselor, scăderea costurilor şi lărgirea ofertei de mărfuri.

MATERII PRIME
Produsele ceramice se obţin din materiale ceramice rezultate din arderea unor
amestecuri de silicaţi sau oxizi. Spre deosebire de produsele din sticlă, produsele
ceramice prezintă o structură poli cristalină, fiind alcătuită din particule cu diametre
ce variază de la câţiva micrometri la câţiva milimetri, unite între ele ca urmare a
fenomenelor fizico-chimice ce au loc în timpul arderii.
Pentru obţinerea produselor ceramice se utilizează două grupe mari de materii
prime (fig. 1) şi anume: materii prime pentru obţinerea produsului ceramic brut (ciob);
materii prime pentru glazuri şi decoruri.
10.5.1. Proprietăţi materii prime
Pentru formarea produsului ceramic brut se utilizează materii prime principale
plastice şi neplastice şi materii prime auxiliare (plastifianţi, lubrifianţi, fluidizanţi).
Materiile prime plastice constituie partea principala a masei ceramice care realizează
legătura între toţi constituenţii acesteia. Ele sunt materiale argiloase, formate din
hidrosilicaţi de aluminiu (xAl2O3ּ)din care fac parte argilele şi caolinurile.
Materialele argiloase au structura cristalină şi o compoziţie chimico-
mineralogică diferită, împărţindu-se în două mari grupe şi anume : argilele şi
caolinurile care au luat naştere prin degradarea sau descompunerea rocilor
feldspatice. Principalele proprietăţi ale materiilor prime plastice sunt: plasticitatea,
puterea liantă, hidroscopicitatea şi contracţia la uscare.
Plasticitatea este proprietatea materialelor argiloase de a forma în amestec cu
apă, peste care pot fi modelate şi care îşi păstrează şi îşi consolidează forma prin
uscare şi ardere ulterioară.
Plasticitatea este determinată de natura materialelor plastice, de forma şi
dimensiunile granulelor ; ea se poate mări sau micşora prin adăugarea de materiale
neplastice.
 Puterea liantă a materialelor argiloase reprezintă proprietatea acestora de a
forma în amestec cu apa paste a căror rezistenţă mecanică variază în funcţie de
conţinutul de apă. Se exprimă prin cantitatea de apă necesară pentru obţinerea unei
paste cu rezistenţă mecanică maximă;
Higroscopicitatea este proprietatea materialelor argiloase de a absorbi apa, a
se hidrata formând pelicule apoase în jurul particulelor argiloase, care determină
apariţia proprietăţilor plastice;
Capacitatea la uscare constă în micşorarea dimensiunilor produselor fasonate
dintr-un material argilos umezit, ca urmare a eliminării apei dintre porii şi capilarele
masei şi a apei absorbite la suprafaţa particulelor. O contracţie mare la uscare
conduce la deformări sau fisurări ale produselor.
Argilele sunt materii prime plastice cu structura fină, unsuroase la pipăit. În
compoziţia lor intră o complexitate de minerale argiloase alături de resturi minerale
sau organice. Prezintă principala proprietate ca în amestec cu apa formează o masă
plastică ce se poate modela cu uşurinţă, şi care prin uscare, îşi menţine forma, iar
prin ardere se durifică, căpătând totuşi o culoare albă cu nuanţe gălbui până la alb-
cenuşiu sau culoarea cafeniu deschis până la ocru. Argilele utilizate în industria
noastră ceramică, provenite de la Recea, Binloca, Danis, se clasifică în şase sorturi
notate de la A1 la A6 , în funcţie de destinaţie.
Caolinurile sun materiale argiloase mai curate. Au structura cristalină
pronunţată, cu o plasticitate mai redusă decât argilele. Constituentul lor principal este
caolinitul (Al2O3 ּ 2SiO2 ּ 2H2O). Au culoarea deschisă, predominând albul. Ca şi
argilele, caolinul se clasifică în 6 sorturi, notate C1…C6 şi se utilizează pentru
porţelanul de menaj de calitatea superioară, porţelan electrotehnic, sanitar, faianţă de
menaj, gresie fină, placaje ceramice etc.
Materiile prime neplastice sunt denumite şi materii degresante şi sunt
utilizate în formarea masei ceramice în scopul diminuării plasticităţii, a reducerii
contracţiei la uscare şi ardere, precum şi a accelerării procesului de uscare.
După natura şi rolul lor, materiile prime neplastice pot fi:
-materii prime neplastice fondante (fondanţi);
-materii prime neplastice refractare.
Fondanţii posedă proprietatea de a scădea în masa ceramică temperatura
necesară apariţiei fazei topite, formând totodată, prin topire, faza lichidă.
Principalii fondanţi utilizaţi sunt: feldspaţii (alumino-silicaţi, anhidri de sodiu, de
potasiu şi de calciu) folosiţi cu precădere în masele de ceramică fină, cenuşă de oase
(cu conţinut ridicat de fosfat tricalcic, fosfat de magneziu, oxid şi floruri de calciu)
prezente în compoziţia masei ceramice pentru obţinerea porţelanului fosfatice,
dolomita şi calcarul.
Materiile prime auxiliare sunt acelea care pot îmbunătăţi unele proprietăţi ale
maselor ceramice. Astfel, plastifianţii (lianţi) (bentonite, guma arabică, parafina,
dextrina, alcoolul polivinilic), îmbunătăţesc prelucrabilitatea, mărind rezistenţa
mecanică a produselor nearse.
Lubrifianţii (motorina, stearaţii de bariu, magneziu, aluminiu, zinc, petrolul
lampant, oleina) uşurează fasonarea masei ceramice prin presare datorită acţiunii lor
lubrifiere.
Fluidizanţii (carbonat de sodiu, silicatul de sodiu, lignina, acidul tanic)
contribuie la stabilizarea barbotinelor ceramice cu un conţinut redus de apă.
Rolul materiilor prime pentru glazură si decor
Glazurile sunt sticle uşor fuzibile, depuse în straturi subţiri pe suprafaţa
produselor ceramice. Ele au rolul de a impermeabiliza produsele faţă de apă şi agenţii
chimici, contribuind totodată la înfrumuseţarea lor. Glazurile utilizate sunt de regulă
transparente şi incolore. Prin adaos de substanţe colorante se pot obţine glazuri
divers colorate, iar folosirea opacizanţilor înlătură transparenţa glazurilor. Compoziţia
glazurilor cuprinde în special silicea combinată cu oxizi alcalini, alcalino-pământoşi,
oxizi de plumb, alumină, oxizi de bor, de fosfor. În funcţie de această compoziţie de
deosebesc: glazuri plumbice utilizate îndeosebi pentru glazurarea articolelor de
olărie; glazuri alcaline şi glazuri alcalino-pământoase folosite pentru produsele din
porţelan sau gresie; glazuri alcalino-plumbo-calcaroase şi glazuri plumbo-borice
destinate produselor de faianţă.
În funcţie de operaţiile ce intervin în timpul preparării glazurilor acestea pot fi:
glazuri crude obţinute prin simpla măcinare a componenţilor; glazuri fritate (numite
frite ) la care o parte din componenţii solubili în apă se topesc sau se sinterizează cu
o parte din silice formând un amestec de silicaţi în apă.
Materiile prime pentru decorarea produselor ceramice sunt oxizi sau alte
combinaţii ale metalelor grele numiţi pigmenţi ceramici. Aplicarea decorului pe bază
de pigmenţi ceramici se poate face pe glazură sau sub glazură. În cazul utilizării
pigmenţilor pentru decorarea pe glazură aceştia trebuie să posede proprietatea de a
pătrunde în glazură fără a se descompune la ardere şi de a-şi păstra o anumită
intensitate a colorării.
Produsele decorate peste glazură prezintă un luciu mai slab al culorilor.
Pigmenţii pentru decorarea sub glazură trebuie să aibă stabilitate la temperatura de
ardere a produselor după glazurare (1450 0C). Sunt utilizaţi compuşii de fier ce dau
culori roşii închise, roşii brune; compuşii de crom pentru culoarea verde deschis;
compuşii de cobalt ce conferă culoarea albastră; compuşii cu mangan pentru culori
ca brun, brun-violet, portocaliu; aurul şi platina în stare coloidală.
Opacizanţii sunt materiale care au rolul de a conferi un aspect lăptos. Ei pot
rămâne ca particule fine, uniform dispersate în masa glazurii sau pot produce bule de
gaz nedizolvate în glazură, conferind aspect caracteristic. Ca opacizanţi se folosesc:
oxidul de staniu, oxidul de titan, oxidul de zirconiu, oxidul de stibiu, fluorina, criolitul
etc.
Influenţa operaţiilor de obţinere a mărfurilor ceramice asupra calităţii
Pentru realizarea unor mărfuri ceramice de calitate care să asigure
competitivitate pe piaţa internă cât şi pe cea externă, trebuie ca fazele procesului
tehnologic să se execute corespunzător pentru evitarea defectelor. Principalele
operaţii în formarea mărfurilor sunt prezentate în fig.2.
Prepararea masei ceramice
Se realizează din amestecul de materii prime pentru produsul ceramic brut cu
apă. Materiile prime sunt dozate conform reţetei de fabricaţie, supuse sistării,
deferizării şi omogenizării deoarece prezintă importanţă proporţia, granulaţia şi
puritatea. În urma amestecului cu apa, masa ceramică poate fi sub formă de: pastă
ceramică, barbotină ceramică (24-35%) şi pulbere ceramică. Granulaţia
componenţilor determină calitatea produsului ceramic brut, de aceea sitarea se va
executa cu deosebită atenţie.
Fasonarea masei ceramice
Este operaţia care dă formă obiectului şi poate fi: fasonare plastică pentru
paste ceramice; fasonare prin turnare pentru barbotine; fasonare prin presare pentru
pulberi ceramice.
Metoda de fasonare se alege în funcţie de caracteristicile pe care dorim să le
aibă obiectul ceramic (tabelul nr. 1). Din operaţia de fasonare pot rezulta multe
defecte de fasonare ca: deformări, diferenţe de masă, incluziuni, grosime neuniformă,
rugozităţi pe suprafaţa produselor etc.

10.5.2. Uscarea produselor fasonate

Se realizează în scopul trecerii masei ceramice fasonate din stare plastică în
stare rigidă, creşterii rezistenţei mecanice a produselor fasonate, înlăturării
fenomenului de deformare ca urmare a evaporării bruşce a apei şi a eliminării
contracţiei. Uscarea se poate realiza pe cale naturală (şoproane) sau artificială
(tunele de uscare). În cazul în care uscarea nu este condusă corespunzător pot să
apară defecte ca : deformări, fisuri, crăpături etc.
 10.5.3.. Arderea I – a (arderea produselor uscate)
Se realizează în cuptoare speciale şi are loc modificarea proprietăţilor, astfel
are loc creşterea capacităţii, a rezistenţei mecanice şi modificarea culorii. Până la 500
0
C îşi pierde apa de cristalizare, masa ceramică devine poroasă şi sfărâmicioasă, iar
prin amestecarea cu apă nu mai dă un material fasonabil. Pe la 750 0C este tot
poroasă, dar rezistentă. La 1000 0C porozitatea scade din cauza unui fenomen de
clincherizare adică se formează o topitură parţială care astupă porii şi reduce
porozitatea. Clincherizarea poate progresa până la vitrifiere. Produsul rezultat din
prima ardere se numeşte biscuit.

10.5.4..Glazurarea
Constă în depunerea unui strat subţire sticlos pe suprafaţa produsului, care
pătrunde în interiorul porilor şi îi umple, masa ceramică devenind compactă pe
această suprafaţă. Rezultă un produs ceramic cu proprietăţi îmbunătăţite şi anume:
luciul, impermeabilitatea la apă şi gaze, proprietăţi mecanice şi chimice superioare.
Glazurile utilizate pot fi: transparente sau incolore şi artistice (mate, metalizate,
cristalizate, colorate etc.). În condiţiile în care glazurarea nu este executată conform
prevederilor respective pot apare defecte ca: scurgeri de glazură, lipsă de glazură,
exfolieri de glazură, grunzi pe suprafaţa produsului (din cauza nesistării
corespunzătoare) etc.

10.5.5. Arderea a II –a (arderea produselor glazurate)

Se realizează la temperaturi mai scăzute decât prima ardere. În urma arderii
glazurii se realizează aderenţa stratului de glazură pe suprafaţa produsului ceramic.

10.5.6. Decorarea
Este operaţia de îmbunătăţire a aspectului exterior prin creşterea proprietăţilor
estetice. Se realizează prin: decorare pe glazură şi sub glazură. Procedeele de
decorare sunt diverse (tabelul nr.2) şi influenţează mult calitatea mărfurilor.

10.5.7. Arderea decorului (Arderea a II-a)

Se realizează la temperaturi şi mai mici decât arderea glazurii şi anume la 400-
500 0C. În urma acesteia se conferă rezistenţă decorului la acţiuni mecanice şi
chimice. Defecte rezultate: decor supraars, decor neaderent etc.

10.6. Defectele mărfurilor ceramice

Defectele mărfurilor ceramice pot fi clasificate după cauzele apariţiei lor

(calitate necorespunzătoare a materiilor prime, obţinere) în trei grupe: de formă şi
dimensiuni, de dimensiuni, de suprafaţă şi decor. După mărimea lor apreciată prin
observare vizuală de la o anumită distanţă se clasifică în: defecte foarte mici, defecte
mici şi defecte vizibile. Defectele care se observă prin examinarea vizuală foarte
amănunţită de la distanţă mai mică de 0,5 m sunt considerate foarte mici, cele
examinate de la distanţă de 0,5 m sunt defecte mici, iar cele observate prin examinare
vizuală de la distanţă de 0,7 m sunt defecte vizibile. Cunoaşterea defectelor
mărfurilor ceramice are o foarte mare importanţă deoarece în funcţie de numărul
defectelor, mărimea şi poziţionarea lor se face sortarea pe calităţi, care au preţuri
diferenţiate în funcţie de calitate.

10.6.1. Defectele de formă şi dimensiuni

Defectele de formă şi dimensiuni sunt abateri de la forma normală a obiectului
sau de la dimensiunile admise din normative . Cele mai frecvente defecte de formă
sunt: deformarea marginilor faţă de planul orizontal, ovalitatea şi neplaneitatea
suprafeţei de sprijin.
Defectele de dimensiune se referă la abateri de la înălţimea totală sau
diametrului obiectului, capacitate, grosime etc.
10.6.2. Defectele de suprafaţă
Defectele de suprafaţă sunt defecte care afectează calitatea articolului
referitoare la culoare şi aspectul general. Aspectul general este afectat de: glazură,
pori, băşici, granule, griş, fisuri, ştirbituri, puncte colorate şi altele. Defectele de
culoare şi nuanţă trebuie să aibă în vedere că gradul de alb admis este de min. 62%
cu excepţia porţelanului fosfatic la care gradul de alb admis este de min. 75%.
Defectele de glazură sunt rezultatele din operaţiile de glazurare şi ardere a glazurii şi
apar sub formă de glazură ondulată, mată, scurgeri de glazură, lipsă de glazură etc.

10.6.3. Defectele de decor

Sunt cauzate din operaţia de decorare prin nerespectarea decorului de
referinţă care contribuie la valoarea estetică a produsului. Aceste defecte mai sunt
cauzate şi de operaţia de ardere a decorului sau vâscozitatea pastei folosite la decor.
Apar sub forma de : decor asimetric, scurgeri de colorant, stropituri de colorant,
stropituri de colorant, abateri de la continuitatea contururilor, abateri de la nuanţă şi
culoarea decorului, uşoară neuniformizare a linilor sau benzilor, uşoară matisare a
decorului etc. Se mai cuprinde ca defecte şi emisia de substanţe toxice din decor,
respectiv plumb şi cadmiu.
Mărcile de articole ceramice româneşti, în special cele de porţelan fig. 5 s-au
făcut cunoscute pe piaţa mondială prin calitatea produselor, aşa se explică valoarea
mare a exporturilor de mărfuri ceramice în foarte multe ţări.

10.7. Verificarea calităţii mărfurilor ceramice pentru menaj şi decorative

Verificarea calităţi mărfurilor ceramice pentru menaj şi decorative se face prin
analiză organoleptică şi prin analize de laborator. Analiza organoleptică se face
pentru identificarea tipului de masă ceramică şi verificarea condiţiilor de aspect
(verificarea formei, dimensiunilor şi defectele conform condiţiilor de admisibilitate).
Identificarea tipului de masă ceramică se face prin examinarea : structurii ciobului,
culoarea în secţiune, grosimea pereţilor, sunetul la lovire, transluciditatea şi
acoperirea cu glazură (tabelul nr.7).

Identificarea tipului de masă ceramică

Nr. Criteriul de Ceramică
Porţelan Semiporţelan Faianţă
crt. identificare comună
1 Culoarea în Alb-albăstrui Alb-cenuşiu Alb- Brun-roşcat
Secţiune Alb-gălbui gălbui Negru
2 Aspectul în Compact, fin, Semicompact, Poros, Grăunţos
spărtură glazura nu fin, glazura nu glazura Glazura
diferă de ciob diferă de ciob diferă de apare
ciob, distinct
apare ca
strat
distinct
3 Grosimea pereţilor Pereţi subţiri, Pereţi foarte Pereţi Pereţi groşi
şi masa piesei masă mare groşi, masă mare groşi dar dar masă
masă mică foarte mică
4 Sunetul la lovire Clar, prelung Clar şi scurt Scurt şi Scurt,
înfundat înfundat
5 Transluciditatea Translucid Opac Opac Opac
până la
grosimea de
3mm
6 Acoperirea cu Suprafaţa de Suprafaţa de Total Diferă după
glazură sprijin sprijin glazurat calitate
neglazurată neglazurată
 Verificarea translucidităţii se face prin aşezarea obiectului în faţa unei surse
de lumină de 100W la distanţa de 50 cm, iar la trecerea mâinii între obiect şi sursa de
lumină să se observe umbra acesteia pe suprafaţă. Verificarea condiţiilor de aspect
este foarte importantă deoarece cuprinde dimensiunile, forma şi defectele. Forma se
verifică vizual, comparată cu modelul etalon şi uneori prin măsurare . Dimensiunile se
verifică prin măsurare şi apoi e încadrează în grupa respectivă (tabelul nr.8) în funcţie
de destinaţia produsului adică dacă este articol de menaj sau decorativ.

Număr maxim de defecte cumulate admise la acelaşi produs

Nr. Număr maxim defecte la
Grupa de mărfuri
crt. calitatea
1 I II III
Articole de menaj din porţelan:
- articole mici (până la diametrul de
200 mm sau capacitate până la 250 4 5 6
cm3)
- articole mari (peste 200 mm 6 7 8
diametru şi peste 250 cm3 capacitate)
2 Articole decorative din porţelan:
- mici (până a 120 mm diametru sau 3 4 -
înălţime) 4 5 -
- mijlocii (121 – 260 mm) 5 6 -
- mari (peste 260 mm)

Defectele de aspect şi condiţiile de admisibilitate pentru fiecare clasă de

calitate sunt prevăzute în STAS – 3152-92 pentru articolele de porţelan şi STAS –
2337-90 pentru articolele se faianţă. Dintre cele mai importante menţionăm: defecte
de culoare, de glazură şi defectele
 de formă şi dimensiuni (ovalitatea, planeitatea suprafeţei de sprijin şi deformarea
marginilor faţă de planul orizontal). Condiţiile de admisibilitate pentru articolele de
porţelan la grupa defectelor de forme şi dimensiuni este prezentată în tabelul nr.9.

Condiţiile de admisibilitate a articolelor de menaj din porţelan

Condiţii de admisibilitate
Nr.
Caracteristica Calitatea Calitatea Calitatea
crt.
I a II-a a III-a
1 Ovalitate, % max 1 1,5 2,5
2 Deformarea marginilor , faţă
1 1,5 2,5
de planul orizontal, mm, max.
3 Planeitatea suprafeţei de Să asigure o bună stabilitate. Să nu
sprijin prezinte mişcări de balans ale
suportului şi capacelor.

Verificarea ovalităţii se face prin măsurarea diferenţei între două diametre

perpendiculare şi calculul, procentual prin raportul dintre diferenţa celor două
diametre perpendiculare, în mm şi diametrul nominal în mm.
Analiza de laborator pentru verificarea calităţii cuprinde verificarea unor
caracteristici de calitate. Astfel se verifică prin metode de laborator: rezistenţa la şoc
termic, absorbită de apă, rezistenţa la acizi a glazurii, emisia de substanţe toxice din
decor (Pb şi Cd, în mg/l) toxicitatea glazurii ş.a. .
• Rezistenţa la şoc termic se exprimă prin absenţa sau prezenţa fisurilor şi
crăpăturilor în obiectele care sunt supuse încălzirii şi răciri bruşce în apă în condiţii
date.
• Emanaţia de substanţe toxice din decor şi toxicitatea glazurii prezintă o
foarte mare importanţă pentru condiţiile igienico-sanitare ale mărfurilor ceramice de
menaj . Verificarea emanaţiei de substanţe toxice din decor prin depistarea urmelor
de plumb şi cadmiu se face prin metoda spectrofotometrică de absorbţie atomică.
Valorile admise ale urmelor de plumb şi cadmiu sunt prezentate în tabelul nr.10.

Condiţii de admisibilitate a urmelor de plumb şi cadmiu din decorul

obiectelor de porţelan
Nr. Emisia de substanţe toxice, mg/l
Tipul de veselă
crt. Plumb (max.) Cadmiu (max.)
1 Veselă adâncă 1100 mm 2,0 0,2
2 Veselă adâncă > 1100 mm 7,0 0,7
3 Veselă întinsă 20,0 2,0

Toxicitatea glazurii se exprimă convenţional prin constatarea urmelor de

plumb cedate de suprafaţa glazurată a obiectului în contact cu o soluţie de acid
acetic 4%.
• Rezistenţa la acizi a glazurii. Se prezintă convenţional prin pierderea în
masa exprimată la 1 dm 2 a unei epruvete introdusă într-o soluţie de acid clorhidric
10%, în condiţii date de lucru.
• Stabilitatea glazurii la colorare sub acţiunea pigmenţilor din ceai sau
cafea. Reprezintă rezistenţa glazurii la acţiunea pigmenţilor din ceai sau cafea prin
fierbere cu o infuzie concentrată n autoclavă, timp de o oră şi timp de 24 ore. Nu
trebuie să prezinte modificări ale nuanţei glazurii.
• Rezistenţa la manipulare în maşina de spălat reprezintă rezistenţa
produselor ceramice la spălare în maşina de spălat specială cu introducerea apei la
temperatura de 800C şi utilizând detergenţi pentru spălări grele. Se menţionează
numărul de ciclii de spălare (câteva mii de ciclii de spălare) la care are loc prima
spargere a obiectelor ceramice.
 • Rezistenţa la ciobire a obiectelor ceramice reprezintă rezistenţa
obiectului la căderea de la înălţimea de 2 m de-a lungul unei suprafeţe de oţel
înclinată la un unghi de 80 0. Nu se admit ciobiri.
• Rezistenţa la spargere a obiectului ceramic reprezintă rezistenţa
obiectului ceramic la căderea unei greutăţi cu masa de 35g de la înălţimea de 120
cm. Nu se admit spargeri.
Ultimele patru caracteristici se verifică la comercializarea lor pe piaţa UE. De
aceea produsele ceramice româneşti trebuie să se încadreze în aceste normative
atunci când sunt exportate în ţările pieţei UE.
Condiţiile de marcare, ambalare, depozitare şi transport
Marcarea pieselor de menaj se face pe spatele obiectului cu trei menţiuni şi
anume: marca de fabrică a producătorului;calitatea; inscripţia „lucru manual” numai
produsele decorate manual. Marcarea cu marca de calitate şi „lucrul manual” trebuie
făcută la cald , iar marcarea calităţii trebuie făcută prin stampilare la rece, cu o
vopsea rezistentă cu următoarele culori: roşu – calitatea I;verde – calitatea a II –
a;albastru – calitatea a III –a .
Ambalarea se face cu grijă folosind cutii de carton duplex sau triplex şi
protejate între ele cu hârtie de mătase, creponată sau manşon din carton ondulat.
Cutiile se lipesc cu bandă gumată. Fiecare ambalaj trebuie să aibă o etichetă cu
următoarele menţiuni: marca de fabrică, denumirea produsului, calitatea, modelul şi
felul decorării, numărul bucăţilor ambalate, semnul CTC, numărul ambalatorului,
numărul lotului şu data fabricaţiei şi numărul stasului. Ambalajul trebuie să fie
prevăzut cu semnul avertizor pentru mărfuri fragile.
Depozitarea se face în spaţii închise, curate şi ferite de umiditate.
Transportul trebuie făcut cu mijloace acoperite şi prevăzute cu semnele avertizoare
de fragilitate, respectiv simbolul „FRAGIL”.

10.8.Rezumat

Această temă conţine precizări la modalităţile, familiarizarea şi capacitatea

studenţilor de înţelegere privind mărfurile industriale, clasificarea acestora, mărfurile
ceramice şi defectele acestora, precum şi verificarea calităţii mărfurilor ceramice
pentru menaj şi decorative, condiţiile de marcare, ambalare, depozitare şi transport.

Cuvintele cheie sunt folosite pentru a identifica noţiunile noi introduse în unitatea de
studiu curentă: merceologie industrială, mărfuri ceramice, plasticitate, puterea
liantă, higroscopicitatea, caolinurile, fluidizanţi, fasonare.

10.9. Teste de autoevaluare

Conditii de calitate privind marfurile ceramice (Defecte, metode folosite)

10.10. Concluzii

Merceologia industrială este acea parte a merceologiei în care se studiază

calitatea şi sortimentul mărfurilor nealimentare provenind, în principal, din domeniul
anorganic având un grad avansat de prelucrare industrială.
Mărfurile industriale provin, cu unele excepţii, din domeniul anorganic:
minerale, roci metale şi semimetale, aliaje, sticlă, ceramică ş.a. Produsele din lemn,
unele produse textile, de pielărie şi blănuri au origine organică.
Mărfurile industriale pot fi clasificate după diferite criterii, printre care:
• materia primă din care provine
• după destinaţie
Mărfurile ceramice constituie o grupă importantă de mărfuri şi cuprinde
articole de menaj, articole decorative, obiecte ceramice sanitare, materiale de
construcţii de finisaj (plăci ceramice), materiale de construcţii (cărămizi, ţigle, ţevi
etc.), ceramică tehnică şi altele
Alături de mărfurile industriei ceramice sunt apreciate şi exportate mărfurile
ceramice artizanale realizate pe plan local cu o valoare estetică şi artistică
deosebită. Ele constituie un izvor de inspiraţie pentru design-ul mărfurilor industriale
Defectele mărfurilor ceramice pot fi clasificate după cauzele apariţiei lor
(calitate necorespunzătoare a materiilor prime, obţinere) în trei grupe: de formă şi
dimensiuni, de dimensiuni, de suprafaţă şi decor. După mărimea lor apreciată prin
observare vizuală de la o anumită distanţă se clasifică în: defecte foarte mici,
defecte mici şi defecte vizibile.
Analiza de laborator pentru verificarea calităţii cuprinde verificarea unor
caracteristici de calitate. Astfel se verifică prin metode de laborator: rezistenţa la
şoc termic, absorbită de apă, rezistenţa la acizi a glazurii, emisia de substanţe
toxice din decor (Pb şi Cd, în mg/l) toxicitatea glazurii ş.a.

10.11. Bibliografie

Popa, M Calitatea Siguranta Alimentara, Editura

Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca,2006
Achim, M.I., Popa, “Bazele Merceologiei”, Seria Didactica,
M. Univ. ,,1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, 2000.
Popa, Maria Merceologia Mărfurilor Alimentare –
curs, Seria Didactica, Univ. ,,1 Decembrie
1918”, Alba Iulia, 2004
Popa, Maria Merceologia Mărfurilor Alimentare –
Indrumător de lucrări practice, Seria
Didactica, Univ. ,,1 Decembrie 1918”, Alba
Iulia, 2000.
Dima, D ş.a ,Îndrumător pentru determinarea calităţii
mărfurilor , Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1977.
Mâlcomete, O. Merceologie, Editura Fundaţiei
Academice “Gheorghe Zane”, 1995.
Dinu, V., s.a. Merceologie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997.
Vestemean, L., s.a Merceologie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997.
Păcuraru, Gh., s.a., Merceologie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997.
Vlănţoiu, Gh., ş.a. Chimie analitică şi analize tehnice,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1997.
Giaccio, M., Merceologia, Monduzzi Editore, Bologna,
Morgante, A., 1993.
Riganti, V.
Olaru, M., ş.a. Bazele merceologiei – lucrări practice şi
studii de caz, Academia de Studii
Economice, Bucureşti, 1997.
Falniţă, E, Băbăiţă, C. Bazele merceologiei – lucrări şi aplicaţii,
Universitatea din Timişoara,1993
 Dima, D. Îndrumător pentru lucrări de laborator la
merceologia produselor alimentare,
Academia de Studii Economice, Bucureşti,
1985.
Popa, Maria Bazele Merceologiei –indrumator de
laborator, Seria Didactica, Univ. ,,1
Decembrie 1918”, Alba Iulia, 2001.