04.

O ÎMPUŞCĂTURĂ CARE A SCHIMBAT LUMEA – ASASINAREA LUI FRANZ

FERDINAND

Aşa cum bine se cunoaşte, asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo, la data
de 28 iunie 1914, a fost scânteia care a aprins marea conflagraţie a Primului Război Mondial.
Franz Ferdinand s-a născut la 18 decembrie 1863, ca unul din cei 70 de arhiduci ai Austriei
(pe atunci, imperiul nu se numea încă Austro-Ungaria). A devenit foarte bogat încă din
copilărie, când vărul lui a murit şi acesta a fost ales să moştenească o vastă avere. Un alt
deces, survenit în anul 1889, i-a schimbat decisiv destinul: sinuciderea vărului său, prinţul
moştenitor Rudolf. Astfel, tatăl lui Franz Ferdinand a devenit moştenitorul tronului Austro-
Ungariei, dar acesta a renunţat curând la poziţia dobândită, lăsându-l pe Franz Ferdinand
următorul în linia succesorală. Avea încă această calitate atunci când a murit, într-un
moment în care împăratul Franz Joseph I avea 84 de ani, iar Franz Ferdinand avea 50.

Franz Ferdinand
 Dacă analizăm majoritatea biografiilor lui Franz Ferdinand, fie ele mai lungi sau mai
scurte, vom constata că nu erau prea mulţi care să-l placă exceptând-o pe soţia sa, ducesa
Sophie. Aceasta era o aristocrată din Böhmen (azi regiunea se numeşte Čechy), dar nu avea
sânge regal. Prin urmare, casa imperială i-a exclus de la succesiunea la tron şi atât pe Sophie,
cât şi pe copiii acesteia. Din această cauză, cuplul nu prea era acceptat nici de aristocraţia
austriacă, deşi Franz Ferdinand urma să fie viitorul împărat, iar mulţi chiar se străduiau să le
arate arhiducelui şi ducesei cât de mult îi detestă. Un alt element asupra căruia toate
biografiile insistă este pasiunea lui Franz Ferdinand pentru vânătoare: aproximativ 250.000
de animale şi-au găsit moartea de mâna lui, în cei 50 de ani de viaţă pe care i-a avut.
Acestea sunt însă amănunte de viaţă personală, iar ceea ce contează cu adevărat sunt
convingerile sale. Era foarte conservator şi, ca să fim politicoşi, hai să spune că era
„neluminat”: îi detesta pe unguri, credea despre slavi că ar fi nu tocmai oameni şi, vorbind
despre sârbi, le spunea „porci”. Era însă un catolic fervent, posedând inclusiv tendinţele
antisemitice şi antiiezuite ale vremii. Îşi iubea cu pasiune soţia, dar şi Imperiul Austriac.
Acum, să-l cunoaştem şi pe asasin, Gavrilo Princip. Princip era membru al mişcării
Tinerilor Bosniaci (Mlada Bosna), una din numeroasele societăţi secrete cu acţiuni violente din
Balcani şi cea care a decis că Franz Ferdinand trebuie ucis cu ocazia vizitei sale în Bosnia, pe
care arhiducele o anunţase în luna martie 1914. Aşadar, în luna mai, Princip şi doi asociaţi
de-ai lui au mers la Beograd, în Serbia, unde au primit, de la organizaţia Mâna Neagră (Crna
ruka), patru pistoale şi şase bombe. Princip a efectuat, tot atunci, câteva exerciţii de tragere cu
pistolul, într-un parc din oraş. Acest fapt nu este ceva tocmai relevant pentru povestea
noastră, dar am considerat de cuviinţă să îl menţionăm: oamenii obişnuiau pe atunci să facă
exerciţii de tir în parcuri publice. Astfel, la sfârşitul lui mai, Princip şi complicii săi au plecat
spre Sarajevo, unde au ajuns după opt zile, cu scopul de a-l ucide pe arhiduce. Este
important să menţionăm că autorităţile austriece şi arhiducele în persoană conştientizau că
există pericolul unui atentat, din moment ce astfel de evenimente erau la ordinea zilei în
imperiu şi mai ales în Balcani.
În prima zi a călătoriei spre Sarajevo, motorul automobilului cu care mergea s-a
supraîncălzit, iar Franz Ferdinand a declarat celor din jurul său: „Călătoria noastră începe
sub auspicii extrem de «bune»; aici, maşina noastră ia foc, iar acolo vor arunca cu bombe
asupra noastră.” În seara anterioară zilei în care erau programaţi să ajungă la Sarajevo, Franz
Ferdinand şi Sophie le-au făcut o surpriză tuturor, sosind mai devreme, şi au petrecut o seară
minunată, plimbându-se prin oraş, care era la acea vreme destul de exotic. Mai târziu în acea
seară, a survenit unul din cele mai mari momente premonitorii din toate timpurile: un
membru al parlamentului bosniac, care insistase anterior ca întreaga călătorie a lui Franz
Ferdinand şi a Sophiei să fie anulată, datorită ameninţărilor existente, a fost prezentat
Sophiei, care i-a spus: „Lucrurile nu se întâmplă întotdeauna aşa cum le vedeţi
dumneavoastră. Oriunde am fost, toată lumea, până la ultimul sârb, ne-a salutat cu mare
prietenie, politeţe şi căldură sinceră, aşa că suntem foarte fericiţi c-am făcut această vizită.”
Până acum, foarte bine, dar apoi parlamentarul, pe nume Jozo Sunarić, i-a răspuns:
„Înălţimea voastră, mă rog lui Dumnezeu ca, atunci când voi avea onoarea de a vă reîntâlni
mâine seară, să puteţi spune din nou aceste cuvinte.” A urmat apoi un mare banchet, iar a
doua zi dimineaţa - întâmplător aniversarea a 14 ani de la căsătoria lor - coloana oficială a
arhiducelui a părăsit gara din Sarajevo, conform programului.

Gavrilo Princip

Nu mai puţin de şapte membri ai organizaţiei Tinerii Bosniaci erau plasaţi la podurile
din oraş, dintre care pe unul dintre ele se ştia că trebuia să treacă arhiducele. Unul dintre
atentatori a aruncat o bombă spre maşina sa, dar aceasta a ricoşat după ce s-a lovit de capotă,
rănind doi însoţitori ai arhiducelui. Coloana oficială şi-a continuat drumul spre primăria
oraşului, unde s-au ţinut numeroasele discursuri de rigoare, iar după aceasta Franz
Ferdinand şi-a schimbat programul: a decis să-i viziteze la spital pe cei ce fuseseră răniţi de
bomba aruncată asupra lui, pentru a vedea dacă sunt bine. Dar decizia luată pe moment nu a
fost comunicată şi suitei, aşa încât s-a creat o confuzie generală cu privire la traseu. Când
şoferul maşinii în care se afla arhiducele a cotit pe o stradă, generalul care era cu el în maşină
i-a cerut să întoarcă, pentru a continua pe acelaşi drum. Şoferul a oprit maşina, care nu avea
marşarier, exact în locul unde se afla Gavrilo Princip. Care n-a avut altceva de făcut decât să
ridice pistolul şi să tragă de două ori de la mică distanţă. Sophie a murit pe loc, iar ultimele
cuvinte ale lui Franz Ferdinand au fost: „Sophie, Sophie, nu muri! Trebuie să trăieşti pentru
copii”. A murit şi el, la scurt timp după acestea. Este totuşi uimitor că tot acest plan a reuşit.
Fusese pregătit de nişte amatori, iar autorităţile austriece n-au luat nicio măsură. O mulţime
de oameni erau convinşi că Mâna Neagră era implicată, dar toţi s-ar fi aşteptat ca atacul să fie
ceva mai bine planificat, în fapt să fie cât de cât planificat.
Vestea asasinatului s-a răspândit instantaneu în întreaga Europă şi, până la sfârşitul lui
iulie, în Bosnia au fost arestaţi mai bine de 5.000 de sârbi, mulţi dintre ei fiind mai târziu
spânzuraţi, după ce a început războiul. Şi Princip a fost arestat, dar mai avea 27 de zile până
la împlinirea vârstei necesare pentru a putea fi condamnat la moarte, în conformitate cu
legea austriacă. Unii lideri europeni au fost îngrijoraţi de consecinţele politice ale
asasinatului, dar majoritatea au considerat că era doar o altă crimă în Balcani, ceva normal.
Doliul după Franz Ferdinand n-a fost deloc evident, nici măcar la Viena; nimeni nu-l iubea
pe acesta. Serviciul funerar a durat doar 15 minute.
Dar un lucru a devenit evident doar la ani de zile distanţă. Princip sau sârbii sau Mâna
Neagră sau oricine s-ar fi spus că a fost în spatele atentatului, au omorât exact pe cine nu
trebuia. Franz Ferdinand, deşi se referea la sârbi ca fiind porci sau credea că sistemul
autocratic rusesc era un bun model de conducere, deşi era retrograd în concepţiile sale, avea
două idei de o importanţă covârşitoare:
1. spre deosebire de majoritatea opiniei publice din imperiu, se pronunţa ferm
împotriva unui război cu Rusia şi a repetat deseori că va face tot ce-i stă în putinţă să-l evite;
2. de vreme ce punea imperiul deasupra convingerilor personale, pentru a face ca
lucrurile să meargă bine din nou, agrea ideea de a transforma statul bipartit austro-ungar
într-unul tripartit: Austria, Ungaria şi o uniune a popoarelor slave, ca o a treia parte a
imperiului.
Aşa încât, atunci când un sârb l-a ucis pe Franz Ferdinand, el a ucis nu doar interesele
sârbeşti, dar din moment ce Imperiul Austro-Ungar a folosit asasinatul ca o justificare pentru
a ataca Serbia, chiar dacă asta însemna război cu Rusia, Princip a omorât singura persoană
din imperiu care era hotărâtă şi ar fi putut evita războiul - Franz Ferdinand.