You are on page 1of 2

Cod ECLI

ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAŞI
SECŢIA I CIVILĂ
Dosar nr. 6598/99/2019
ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 07 Martie 2023


Instanţa constituită din:
Președinte Dascălu Crina Elena
Grefier Chirilă Carmen Adina

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIEREA CONEST SA,
CONSTRUCŢII ERBAŞU SA, CONSIX CONSTRUCŢII SRL, SCIPCT INSTALAŢII SRL prin
liderul de asociere CONEST SA şi pe pârâtul MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR, având ca obiect
pretenţii.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns apărătorul reclamantei Asocierea Conest
SA, Construcţii Erbaşu SA, Consix Construcţii SRL, Scipct Instalaţii SRL prin liderul de asociere
Conest SA, avocat Horoi Irina, reprezentantul pârâtului Municipiul Iaşi prin Primar, consilier
juridic Alexandroaia Mihaela.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care aduce la cunoştinţa instanţei faptul
că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, expertul Pahone
Cristian a depus la dosar răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă, semnat şi de
către expertul consultant Postolache Angela încuviinţat reclamantei, după care:
Apărătorul reclamantei solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de răspunsul la
obiecţiuni. De asemenea, dacă nu sunt şi exemplare pentru comunicare şi având în vede că ieri s-a
depus răspunsul la obiecţiuni, solicită să i se permită să facă acum fotografii de pe acest răspuns.
Instanţa arată că nu sunt depuse exemplare pentru comunicare şi nici nu este scanat răspunsul
la obiecţiuni.
Reprezentantul pârâtei precizează că are cerere de acces la dosarul electronic şi va descărca
de acolo răspunsul la obiecţiuni, după ce va fi scanat.
Văzând data înaintării răspunsului la obiecţiuni de către expert, care a fost depus în cursul
zilei de ieri, pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de cuprinsul acestuia, instanţa va
acorda termen nou de judecată.
Instanţa permite doamnei avocat să ia dosarul pentru a efectua fotografii de pe răspunsul la
obiecţiuni.
INSTANŢA,

Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de cuprinsul răspunsului la obiecţiunile la


raportul de expertiză contabilă, instanţa va amâna cauza şi va acorda un nou termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,


ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:

Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 02.05.2023, ora 10:00, pentru când
părţile au termen în cunoştinţă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 07 Martie 2023.

Preşedinte, Grefier,
Dascălu Crina Elena Chirilă Carmen Adina
1
DOSAR nr. 6598/99/2019
 
 
STADIU PROCESUAL: FOND

pretenţii
obligaţie de a face
 
 
TERMEN DE JUDECATĂ: 02.05.2023
CIV D 5, ora 10:00
 
 
 
RECLAMANTĂ – av Cosma Romeo, Horoi Irina, Iuraşcu
Manuela
1. TC ASOCIEREA CONEST SA, CONSTRUCŢII ERBAŞU
SA, CONSIX CONSTRUCŢII SRL, SCIPCT INSTALAŢII
SRL PRIN LIDERUL DE ASOCIERE CONEST SA -
 
PÂRÂT – cs jr Alexandroaia Mihaela
2. TC MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR -
 
 
Citativ creat la data de 07/03/2023.
Imprimat de Chirilă Carmen Adina la data de 14/03/2023 14:24

You might also like