MONITORIZAREA ȘI ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CRITIC

Definiția pacientului critic

 urgență care are sau care este expusă riscului de a avea disfuncție organică acută, potențial reversibilă
 pacienți electivi care sunt supuși unor proceduri complexe chirurgicale sau intervenționale și care prezintă
sau au un risc crescut de disfuncție organică – au nevoie de suport și monitorizare intensivă a funcțiilor vitale

Asistenta medicală de Terapie Intensivă (AMTI)

 Cunoștințe teoretice și practice specializate
 Experiență în lucrul cu bolnavii critici
 Evaluează și monitorizează atent pacientul critic pentru a identifica din timp modificările subtile ale stării
bolnavului, modificări care impugn o intervenție imediată

Rolurile AMTI
 Pacienții din TI sunt instabili, necesită o atentă monitorizare respiratorie și cardio-vasculară (și nu numai) și,
bineînțeles, frecvente ajustări ale tratamentului
 AMTI trebuie să fie capabilă să culeagă, să interpreteze și să analizeze o gamă largă de informații preluate de
la patul bolnavului sau din documentele medicale, informații, care în mod obișnuit, sunt într-o continuă
schimbare

MONITORIZAREA ȘI ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CRITIC

 Aglomerarea de bolnavi gravi, cu afecțiuni severe și disfuncții organice multiple – monitorizare complexă,
intervenții terapeutice frecvente
 Risc major și permanent de evenimente cu implicații vitale, neașteptate – atenție sporită pentru identificarea
precoce a evenimentelor/ semnelor premonitorii
 Utilizarea de aparatură complexă (infuzomate, seringi automate, aparat de dializă, defibrilator, ventilator
mecanic) – cunoștințe temeinice pentru manipularea și întrebuințarea fiecăruia
 Echipa medicală numeroasă și multidisciplinară – comunicare și cooperare bună
 Lumina aprinsă continuu 24h/24h
 Zgomot permanent și intens produs de aparatura în funcțiune, alarme și personal numeros
 Comunicarea cu pacientul este adesea dificilă sau uneori imposibilă din cauza bolii
 Încărcătura de muncă este mare, sarcinile sunt numeroase și complexe (preluarea pacientului, evaluare,
monitorizare, tratament, consemnarea în F.O)
 Stres fizic și psihic intens – contact cu pacienți foarte gravi, rata de mortalitate mare, multă muncă, atenție
sporită și distributivă, intervenție promptă în situații amenințătoare de viață – ”sindrom de epuizare”

Atribuțiile AMTI
 Preluarea pacientului
 Monitorizarea
 Recoltarea de probe biologice
 Efectuarea tratamentului
 Completarea actelor medicale
 Pregătirea materialelor și a pacientului pentru explorări, manevre sau tehnici medicale
 Asistarea medicului la consultul medical, manevre sau tehnici
 Transportul pacientului în condiții de securitate
 Îngrijirea de rutină a pacientului
 Asigurarea mediului propice pentru pacient
 Comunicarea cu pacientul, familia acestuia și restul echipei medicale
 Transferul pacientului către alte secții și departamente
 Prevenția infecțiilor în TI
 Promovarea securității și calității muncii

1. Preluarea pacientului
 La internarea în TI, pacientul va fi preluat de AMTI
 Bolnav + acte medicale + informații verbale de la persoana care aduce bolnavul

Informații verbale de la persoana care aduce bolnavul:

 Datele de identificare ale pacientului (nume, sex, vârstă) și secția/ departamentul/spitalul de unde vine (sala
de operație, altă secție a spitalului, UPU, transfer din alt spital)
 Diagnosticul de bază, motivul internării în TI, intervenția chirurgicală avută
 Investigațiile diagnostice anterioare și rezultatul lor pe scurt
 Tratamentele anterioare
 Starea actuală
 Recomandările de monitorizare și tratament
 AMTI trebuie să verifice consemnarea recomandărilor de monitorizare și tratament în actele medicale
 Dacă e cazul, va pune întrebări suplimentare
 La intrarea în tură: AMTI trebuie să preia pacienții pe care-i va avea în îngrijire
 AMTI care predă tura trebuie să ofere verbal informațiile legate de pacienții avuți în îngrijire AMTI care preia
tura

2. Monitorizarea
 Este o îndatorire esențială a AMTI
 Gradul de monitorizare a pacientului depinde de severitatea bolii și trebuie consemnat
corespunzător în actele medicale

Monitorizarea aparatului respirator

 Evaluarea clinică a mișcărilor cutiei toracice (amplitudine, frecvență, simetrie, travaliu respirator crescut,
recrutarea musculaturii respiratorii accesorii, balans toraco-abdominal, stridor inspirator, tiraj intercostal),
caracterul tusei (frecvență, eficiență), caracterul sputei (cantitate, aspect), eficiența reflexelor de protecție a
căii aeriene, culoarea tegumentelor, prezența transpirațiilor profuze, ”lupta cu ventilatorul”
 Frecvența respirațiilor pe minut – electrozii ECG
 Saturația în O2 a sângelui periferic – pulsoximetrie
 Monitorizarea parametrilor suportului ventilator invaziv sau noninvaziv (FiO2, volum curent, frecvență,
presiunile în căile aeriene, CO2 la sfârșitul expirului, complianță)

Observaţia clinică a respiraţiei

 Dispneea- simptom subiectiv prin care pacientul declară că nu poate respira sau că se asfixiaza.̆ Pentru
evaluarea ventilaţiei în caz de dispnee se apreciaza:̆
 frecvenţa respiraţiei (normal: 14-18 respirații/minut)
 se măsoară volumul curent mediu (VC) cu ajutorul unui spirometru portabil (8 ml/kg/-1).
 Cu ajutorul celor 2 valori se poate calcula ventilaţia pulmonară şi ventilaţia alveolara.̆ Bolnavul poate fi:
 polipneic (respiraţia este rapidă dar VC este conservat, uneori chiar crescut sau puţin diminuat)
 tahipneic (frecvenţa respiratorie este considerabil mărita,̆ VC fiind puţin superior spaţiului mort)
 bradipneic (ventilaţia alveolară scade rapid proporţional cu scăderea volumului expirat)
 Tirajul - depresie supra- sau subclaviculară care apare în inspiraţie prin punerea în joc a muşchilor respiratori
accesori. Semnifică decompensarea respiraţiei.
 Cornajul, stridorul, wheezing-ul semnifică obstrucţia căilor respiratorii terminale este un zgomot inspirator
datorat unui debit crescut de gaz în raportul cu diametrul căii laringo-traheale. Poate fi vorba şi de o
strâmtorare a orificiului glotic consecutiv unui edem, corp străin, etc.
 Transpiraţiile se datorează hipercapniei care stimulează revărsarea de catecolamine endogene. Sunt profuze şi
predomină în partea superioară a corpului
 Trepiedul hipercapniei este definit de transpiraţii, tahicardie şi hipertensiune.
 Cianoza nu are nici o relaţie cu cantitatea CO2, ea se datorează coloraţiei albăstrui a hemoglobinei nesaturate
 La auscultaţia plămânilor pot apare raluri bronşice, crepitante sau subcrepitante, care traduc o atingere
parenchimatoasă sau raluri sibilante care evocă un bronhohospasm.
 Semne cardio-vasculare: tahicardie, galop drept, semnul Harzer, suflu tricuspidian, hipertrofie auriculara,̆ de
ventricul drept sau cord pulmonar acut. În stadiu avansat apare bradicardie şi colaps.
 Semnele neurologice agitaţie şi agresivitate, mişcări sacadate ale membrelor, mişcări clonice ale buzelor şi
pleoapelor, obnubilare şi comă.
 Monitorizarea aparatului respirator

Evaluarea/monitorizarea gazelor sangvine arterial

PaO2= 95-100 mmHg

Monitorizarea CO2 în aerul expirat - cu ajutorul capnografelor

Aspectul fiziologic al curbei de capnografie

Pulsoximetria determină saturaţia hemoglobinei şi frecvenţa pulsului din sângele periferic capilar (SpO2) pe baza
principiilor spectrofotometriei şi pletismografiei.

• SpO2= 94-100%
Monitorizarea saturaţiei de oxigen în sângele venos amestecat (SVO2)
 Este o metodă invazivă bazată pe principii asemănătoare pulsoximetriei.
 Se plasează un cateter venos central cu 2 canale fibro-optice, unul pentru emisia de lumină roşie în
torentul sanguin din artera pulmonară (sânge venos), iar al 2- lea pentru captarea şi conducerea spre
detectorul extern al luminii reflectate
 SvO2= 77-68%
 O scădere a acestor valori denotă un consum sporit de O2 sau o lipsă de aport.
 O creştere a SV2 oglindeşte un consum scăzut de O2.

OXIGENOTERAPIA
 mecanism: creșterea FiO2, PAO2, PaO2
 se poate realiza în ventilație spontană sau artificială
 dispozitive:
 flux mare
 flux mic

ELIBERAREA CĂILOR AERIENE

 intubaţie oro-traheală
 aspiraţia secrețiilor traheo-bronșice
 bronho-fibroscopie

SUPORTUL VENTILATOR
Clasificare:
• invaziv (ventilație pe sonda de intubație oro- • controlat
traheală) • asistat
• non-invaziv (ventilație pe mască facială) • asistat – controlat

Aspiraţia traheo-bronşică
 Reprezintă aspiraţia secreţiilor din trahee şi bronhiile principale cu ajutorul unei sonde moi, sterile, prin
canula de intubaţie sau traheostomie.
 Echipamentul necesar trebuie să fie steril: sonde aspirație, mănuși sterile, soluție salină sterilă pentru
spălarea sondei și a căilor respiratorii în cazul prezenței secrețiilor aderente, vâscoase, balon Ruben atașat
la o sursă de O2 suplimentară, sursă de aspirație capabilă să asigure reglarea presiunii de aspirație
 În cazul pacienților IOT și ventilați mecanic este utilă folosirea unui circuit de aspirație în sistem închis
pentru a preveni contaminarea
 Este necesară explicarea procedurii pacientului

Îngrijirea pacientului IOT și VM

 Menținerea căii aeriene (dezobstrucția și aspirația traheală, securizarea sondei IOT – fașă de tifon,
verificarea presiunii în balonaș manometru- 20-25 mmHg)
 Asigurarea medicației și nutriției necesare
 Mobilizarea frecventă a pacienților, comunicarea cu ei
 Igiena orală

Monitorizarea pacientului în cursul sevrajului de pe ventilator

 Observarea nivelului de conștiență
 Ridicarea patului la 45-60 grade
 Monitorizarea semnelor vitale
 Aspirarea secrețiilor
 Monitorizarea oxigenării
 Sesizarea apariției de complicații: dispnee, tahicardie, aritmii, paloare, cianoză, agitație
Kinetoterapia respiratorie
 Tapotajul şi vibraţiile toracice se utilizează ca metode adjuvante pentru drenajul postural, ajutând la
mobilizarea secreţiilor din căile aeriene mici spre cele de calibru mai mare de unde sunt aspirate sau
eliminate prin tuse.
 Tapotajul se efectuează cu mâna ţinută sub formă de cupă şi determină compresia prin intermediul
aerului captat între mână şi piele a segmentului pulmonar adiacent fără lezarea peretelui toracic.
 Vibraţiile toracice se efectuează în timpul expirului cu mâinile ţinute una peste cealaltă. Mâinile se
aşează pe peretele toracic corespunzător segmentului pulmonar interesat şi se aplică mişcări vibratorii în
timpul expirului, astfel creşte presiunea intrapulmonară, ajutând la eliminarea secreţiilor.

Monitorizarea aparatului cardio-vascular

 Monitorizarea noninvazivă și invazivă a tensiunii arteriale
 Monitorizarea frecvenței cardiace prin ECG (puls central) și pulsoximetrie (puls periferic)
 Monitorizarea electrocardiografică, în una, două sau mai multe derivații
 Monitorizarea presiunii venoase centrale
 Monitorizarea debitului cardiac și a altor parametrii hemodinamici cu ajutorul cateterului din artera
pulmonară, ecocardiografie, aparatul PICCO, LIDCO, VIGILEO
 Monitorizarea saturației în O2 a sângelui venos amestecat (SvO2) sau a sângelui venos central (ScvO2)

Monitorizarea noninvazivă a tensiunii arteriale

Când?
Tot timpul în TI
Frecvență:
 Depinde de pacient – la 5, 10, 15, 30 minute
Manșete corespunzătoare:
 lățime 1.5 din diametrul brațului, 2/3 din braț prea strânsă/ prea mică - valori fals ridicate ale TA!
 prea largă/prea mare - valori fals scăzute ale TA!
De regulă de partea opusă liniei venoase/pulsoximetrului
De partea opusă în caz de fistulă A-V, limfadenectomie axilară, etc.

Măsurarea TA
- De evitat TAM< 65mmHg – perfuzia renală și cerebrală
- De evitat TAD< 50mmHg – perfuzia coronariană
Palparea pulsului la artera radială = TAS >90mmHg

Monitorizarea invazivă a tensiunii arteriale

Afișaj bătaie cu bătaie a FC și a TA

Cateterism arterial – indicații

Pacient critic
 Diferențierea insuficienței respiratorii tip I de cea de tip II
 Identificarea dezechilibrelor acido-bazice
 Evaluarea rapidă a Hb și a electroliților
 Măsurarea lactatului = produs al metabolismului anaerob
 Evaluarea globală a resuscitării volemice adecvate (pH, lactat).
 Chirurgia majoră
 Instabilitatea cardio-vasculară
 Cardiopatia ischemică moderată sau severă
 Boli cerebro-vasculare
 Dezechilibre acido–bazice
 Suport inotrop sau vasopresor
 Eșecul măsurării non-invazive a TA
 Recoltarea frecventă de sânge arterial
 Monitorizarea undei de puls pentru debitul cardiac și pentru estimarea volumului tele-diastolic

Cateterism arterial – contraindicații

Contraindicații absolute
 Puncția pielii cu celulită  Traumă scheletică subiacentă (risc de infecție)
 Puncția acolo unde este o grefă  Un test Allen pozitiv
 Prezența unei fistule arterio-venoase
Contraindicații relative
 Probleme de coagulare (pot duce la formarea de hematoame/ischemie distală)
 Insuficiență renală cronică (puncția arterială poate ascunde formarea unei fistule arteriovenoase în
viitor)
 Testul Allen

Pacientul strânge pumnul. Sunt apăsate concomitent arterele ulnară și radială. Deschizând pumnul și ținând
compresiv ambele artere, mâna va fi palidă. Deschizând pumnul și eliberând presiunea de pe artera ulnară se
va observa recolorarea mâinii.

Anatomia și locul de inserție a cateterului arterial

Un număr de artere superficiale sunt potrivite pentru canulare arterială.
Artera radială la încheietura mâinii, ideal a mâinii nedominante - locul cel mai folosit

Artera radială este preferată datorită:

 localizării, ușor de reperat
 poziția sa superficială la capătul distal al radiusului între tendoanele brahioradialului și flexorului radial al
carpului
 țesuturile vascularizate de artera radială au o circulație colaterală, prin artera ulnară
 locul canulei poate fi, de asemenea, ușor de inspectat

Alte situsuri includ arterele femurale.

Pas cu pas – canularea arterială

1. Explicați pacientului în termeni simpli și asigurați-vă că acceptă procedura.
2. Locul de puncție trebuie ales prin examinarea pacientului și evaluarea eventualelor contraindicații.
3. Pregătiți-vă echipamentul pentru inserarea liniei arteriale

Necesar:
 Mănuși sterile, câmpuri sterile  Lidocaină 1% și un ac de 25G pentru infiltrarea
 Comprese lidocainei
 Soluție antiseptică pentru piele  Seringă de 5 ml, soluție salină
 Canula arterială  Pansament

Monitorizarea ECG

ECG continuu
Când? În TI 
Tip:
Ø 3-electrozi: Roșu=Dreapta Galben = Stânga Negru=Apex poate afișa Derivațiile D I, II, III
Ø 5-electrozi: Roșu=Dreapta Galben = Stânga Negru= sub Roșu Verde sub Galben
Alb/Maro=central poate afișa toate derivațiile: I, II, III, avR, avL, avF, V1-V6
 Frecvența cardiacă
 Ritmul cardiac (D II)
 Segment ST

Atașarea electrozilor:
 pe proeminențe osoase
 se evită regiunile cu țesut adipos, păr
 departe unul de celălalt pentru a evita micro-voltajul
 să aibă contact bun cu pielea
 securizarea cu bandă adezivă în cazul în care nu vor fi accesibili intra-operator

Dacă nu există traseu ECG pe monitor:

 Se verifică contactul cu pacientul
 Se verifică conectarea corectă a cablurilor între ele și cu monitorul
 Se schimbă setările: se modifică derivațiile, dimensiunea ECG

REGULI:
 ECG- ul trebuie să se audă tot timpul
 Dacă există artefacte/ aritmii pe ECG – se ia pulsul la artera radială
 PULSOXIMETRIA
 Dispozitiv care se plasează pe țesuturi periferice subțiri care permit transiluminare: degetele de la mână,
lobul urechii sau aripa nazală
 Are o sursă de lumină roșie și un senzor
 Absorbția luminii roșii este diferită în funcție de gradul încărcării cu oxigen a hemoglobinei
 Măsoară saturația în oxigen a sângelui arterial periferic

Avantaje:
 evaluarea continuă și non-invazivă a oxigenării sângelui arterial
 măsurarea frecvenței cardiace
 detectarea aritmiilor (fără diagnostic)
 determinarea amplitudinii undei de puls
 evaluarea grosieră a perfuziei periferice

Dezavantaje:
 Frecvente artefacte determinate de mișcarea pacientului/ frison
 Evaluarea fără precizie a oxigenării sângelui
 Inacuratețe - când perfuzia tisulară este scăzută (șoc, hta)
 Interferențe cu electro-cauterul
ALARMA DE LA PULSOXIMETRU ESTE ÎNTOTDEAUNA PORNITĂ!!!

Monitorizarea presiunii venoase centrale

 Presiunea venoasă centrală (PVC) reprezintă unul din parametrii cei mai frecvent evaluaţi, fiind o măsură
indirectă a stării de volemie a bolnavului.
 Strict anatomic PVC este presiunea sanguină măsurată în vena cavă superioară la joncţiunea cu atriul drept.
 În mod normal, în plan orizontal, există aceiaşi presiune medie în atriul drept, vena cavă superioară şi vena
cavă inferioară deasupra diafragmului.

Locurile de inserție ale cateterului venos central

CVC în:
 Vena jugulară internă
 Vena subclaviculară
 Vena femurală

Accesul venos central

Avantaje:
 Acces venos sigur și de durată
 Permite administrarea catecolaminelor şi a substanţelor hipertone
Dezavantaje:
 Risc de complicaţii:
 la instalare - pneumotorax, hematom cervical sau mediastinal, tulburări de ritm;
 în cursul folosirii – infecţie, embolie gazoasă

Dispozitivele folosite pentru abordul venos central

Kit-ul pentru montarea CVC conține:

1. Cateter venos central 6. Seringă
2. Cleme glisante 7. Acul introductor
3. Firul ghid 8. Acul seringii
4. Dilatator 9. Capace de injectare
5. Cleme de fixare

Monitorizarea presiunii venoase centrale

 Măsurarea PVC se face fie cu un manometru simplu umplut cu soluţie izotonică, fie cu ajutorul unui
traductor de presiune. Acesta din urmă este mult mai util deoarece furnizează informaţii în plus prin
vizualizarea undei de presiune din atriul drept.
 Citirea PVC se face prin aprecierea corectă a „liniei O” care corespunde atriului drept. Markerul anatomic cel
mai utilizat este linia medio-axilară în spaţiul IV intercostal.
 Valorile normale ale PVC se situează între 3-15 mmHg.
 PVC se modifică cu ventilaţia, deoarece variaţiile presiunii intratoracice se transmit rapid prin pericard şi
peretele subţire al atriului drept şi venei cave. Astfel:
 în respiraţia spontană, în faza inspiratorie, PVC scade la valori „negative” prin presiunea intrapleurală.
  Ventilaţia cu PEEP, tusea şi manevra Valsalva cresc PVC-ul.

Monitorizarea debitului cardiac

 Calculul debitului cardiac prin metoda termodiluţiei.
 Debitul cardiac (DC) reprezintă volumul de sânge ejectat de ventricolul stâng într-un minut
 VN = 4-8 l/min-1
 Acest indice oferă date despre statusul cardiac, în special despre performanţa ventricolului stâng, fiind util şi
în evaluarea răspunsului cordului la terapia aplicata.̆
 Metoda termodiluţiei presupune injectarea a 5-10 ml de lichid izoton (glucoza 5%) la o temperatură
crescută (mai scăzută decât cea a sângelui) prin lumenul cateterului plasat în atriul drept. Fluxul rece se
amestecă cu sângele răcindu-l. Modificarea de temperatură este sesizată de termistonul plasat în artera
pulmonară, debitul cardiac fiind invers cu modificarea temperaturii. Un computer alcătuieşte curbele de
temperatură/timp şi calculează datele.

Monitorizarea sistemului nervos central

 Monitorizarea clinică a stării de conștiență, a reflexelor de protecție ale căii aeriene, a motilității spontane a
membrelor, a asimetriei faciale, a
 stării pupilelor și a deglutiției
 Monitorizarea presiunii intracraniene, dacă este cazul.

Monitorizarea temperaturii
 Monitorizarea temperaturii centrale prin senzor de temperatură plasat intrarectal/esofagian/ în sonda
vezicală
 Monitorizarea temperaturii periferice prin senzor de temperatură plasat la nivelul extremităților – NU în TI =
lentoare!!!
Valori normale:
În conditii de repaus: 37 ±0,6ºC
 Temp. orală ~ 36,7ºC
 Temp. rectală > 0,5 ºC fată de temp. orală
 Temp. axilară < 0,5 ºC fată de temp. orală
În conditii de efort fizic: 38ºC
Ritm de variatie circadian (~ 0,6º)
 valori scăzute: dimineata (3 a.m)
 valori crescute: seara (6 p.m)
Temperatura internă = valoare de bilanț între producerea de căldură numită termogeneză și pierderea de
căldură numită termoliză.

Pacient hipotermic - Instituirea măsurilor de încălzire activă: Încălzire forţată cu aer - Izolaţie pasivă - Creşterea
temperaturii ambientale (minim 20- 24ºC sau 68º-75ºF)
 Febra se defineşte ca o creştere a temperaturii corporale peste 37 grade.
 Subfebrilitate: 37-38°C
 Febra moderată: 38-39°C
 Febra ridicată 39-41°C
 Hiperpirexie: 41-42°C

Monitorizarea diurezei
 Măsurarea orară a debitului urinar colectat prin cateter urinar – sonda Foley cu balonaș
Monitorizarea aparatului digestiv
 Monitorizarea clinică a toleranței digestive - cantitate ingerată, vărsături
 Monitorizarea drenajelor digestive: drenaje gastrice, biliare, pancreatice
 Monitorizarea tranzitului intestinal (zgomote hidro-aerice, prezența tranzitului
pentru gaze, frecvența, cantitatea și aspectul scaunelor
 Monitorizarea stomelor: jejunostomii, ileostomii (cantitatea, aspectul lichidelor)
 Măsurarea presiunii intra-abdominale - este indicată la pacienţii cu risc de dezvoltare a hipertensiunii
intraabdominale sau a sindromului de compartiment intraabdominal (conţinutul abdominal depăşeşte
capacitatea de expansiune a cavităţii abdominale).

Nutriție
 Nutriţia artificială este indicată atunci când bolnavul nu poate, nu vrea sau boala nu îi permite să se
alimenteze pe cale naturală.
 Nutriţie enterală sau nutriţie parenterală
 AMTI trebuie să cunoască soluțiile nutritive, modul și ritmul de administrare, efectele adverse, complicațiile
și modul de intervenție în cazul acestora.
 Utilizarea pompelor de infuzie
 Bolnavul în perioada postoperatorie
Monitorizarea plăgii chirurgicale

 Aspectul pansamentului – infiltrare? cantitate?

 Tuburi de dren – aspect? cantitate?
 Recoltarea culturilor pentru antibiogramă din plagă când există semne de infecție

Prevenirea şi îngrijirea escarelor

 Escarele sunt zone localizate de leziuni la nivelul pielii şi a ţesuturilor subiacente datorată unui aport
insuficient de sânge din cauza presiunii.
 Apariţia escarelor depinde de o serie de factori cum sunt:
 imobilizarea,
 malnutriţia
 deshidratarea
 diaforeza
 incontinenţa

Metode de prevenire a escarelor

 Repoziţionarea periodică a pacientului, pe o parte sau alta la fiecare 2 ore.
 Folosirea dispozitivelor de prevenire a escarelor (colac, saltea din zăpadă artificială, burete special, saltele
speciale pneumatice care se umflă şi se dezumflă periodic).
 Se poziţionează partea de sus a patului la un unghi mai mic de 30 de grade dacă nu este contraindicat
(pentru evitarea poziţiei şezânde).
 Se folosesc dispozitive de ajutor pentru modificarea poziţiei pacientului.
 Se tratează incontinenţa pacientului dacă este posibil, dacă nu se folosesc scutece speciale, care se
schimbă cât mai des posibil.
 Se tratează diaforeza prin baie frecventă şi folosirea de saltele speciale.
 Se protejează proeminenţele osoase prin protectoare (cot, călcâi).
 Se asigură o hidratare şi o nutriţie corespunzătoare.

Administrarea medicamentelor pe cale intravenoasă

= mijlocul terapeutic cel mai utilizat în TI

- Abord venos periferic sau central
- Seringi automate sau pompe de infuzie

Durerea

 Parenteral (intravenos) / transdermic/ per os/ pe cateter (plasat în spațiul peridural, intratecal, la nivelul
plexurilor sau nervilor periferici)
 Administrare: la intervale fixe de timp/ la ”cerere”/ PCA (”patient controlled analgesia”)

AMTI trebuie :
 să recunoască durerea acută și cronică și să-i cuantifice intensitatea
 Să cunoască principalele tipuri de analgetice, efectele adverse, indicații și contraindicații
 Să știe dozele maxime admise ale analgeticelor
 Să știe rutele de administrare ale analgeticelor
 După administrarea analgeticului, scorul durerii trebuie să scadă sub 3; dacă nu se întâmplă asta, trebuie
anunțat medicul
 Să discute cu pacientul, să-l încurajeze, să-i distragă atenția

Igiena bolnavului

 Igiena generală: spălarea tegumentelor pe întreg corpul cu lavete cu apă și săpun sau cu mănuși
preimpregnate cu soluție dezinfectantă și emolientă
 Igiena bucală: la pacientul conștient - asistarea acestuia la spălarea dinților și folosirea apei de gură; la
pacientul IOT – igienizarea cavității orale cu apă oxigenată și aplicarea de soluții de clorhexidină
 Igiena cavității nazale: instilare de ser fiziologic – rol: curățire și umectare
 Igiena ochilor: cu ser fiziologic steril pornind de la colțul extern către cel intern, cu tampoane sterile,
separate
 Igiena perineală
 Igiena părului: pieptănarea și protejarea cu o bonetă
 Raderea bărbii
 Igiena unghiilor

Mobilizarea pacientului în TI

 Mobilizare activă: schimbarea poziției în pat, staționare la marginea patului, mers prin salon
 Mobilizare pasivă: la pacientul IOT - flexia/ extensia membrelor

Asigurarea mediului pentru pacientul din TI

 Confort termic (învelire adecvată, setarea temperaturii aerului condiționat, măsuri specifice de răcire/
încălzire)
 Grad de iluminarea adecvat momentului (zi/ noapte)
 Controlarea gradului de zgomot (păstrarea unui nivel minim de zgomot produs de personal, setarea
adecvată a intensității alarmelor sonore, discuții cu voce joasă între membrii personalului medical)

Prevenția și controlul infecțiilor în TI

 TI = risc crescut de infecții

 Protocoale de prevenție și control a infecțiilor
 Spălarea pe mâini, respectarea asepsiei și antisepsiei la orice manevră medicală, respectarea măsurilor
de izolare!!!

Completarea actelor medicale

Obligația AMTI:
Notarea în documentele medicale (FO și fișa de TI):

 Parametrii monitorizați, manevrele medicale și tratamentul efectuat

 Momentul efectuării (data, ora, uneori minutul)
 Preparatul comercial, doza și calea de administrare
 Efectele secundare și măsurile terapeutice luate
 Bilanțul hidric: total ”intrări” vs. ”ieșiri” în 24h

Transportul pacientului în condiții de securitate

 Către alte compartimente ale spitalului (sală de operație, radiologie, CT, RMN)
 Pregătirea pacientului: informare, echipare adecvată, administrare de substanțe specifice, monitorizare
 Pregătirea logisticii: documente medicale, aparate de monitorizare, de ventilație, targă de transport,
personal de însoțire – brancardier
 AMTI răspunde de securitatea pacientului în cursul transportului, responsabilitate împărțită cu medicul dacă
și acesta însoțește pacientul

Comunicarea cu pacientul, familia și restul echipei medicale

 AMTI - abilități psihologice și de comunicare deosebite

 Comunicare:
 verbală prin cuvinte vorbite sau scrise
 sau non-verbală – ”limbajul trupului”
 Lipsa de comunicare dintre AMTI și bolnav = efecte asupra bolnavului: depresie, disperare, evoluția
nefavorabilă sub tratament
 Încrederea este importantă!!!

Concluzii

 AMTI are numeroase sarcini în cadrul nursingului pacientului din TI, care este un pacient special, grav, cu
numeroase probleme de sănătate și afecțiuni coexistente
 AMTI trebuie să-și îndeplinească aceste sarcini cu mult profesionalism și implicare pentru că de modul în
care-și va îndeplini sarcinile depinde evoluția pacientului din TI