Lucru individual Vutcariov Elena gr.

33B

Vertebrate din preajma omului.

Odată intrat în arena lumii înconjurătoare la una din ultimele
etape ale evoluţiei organismelor pe Terra, omul, a început să
valorifice în interesele proprii suprafeţe terestre şi acvatice
enorme ale planetei; fapt care i-a impus pe confraţii săi –
animalele – să bată în retragere, refugiindu-se în habitatele
neafectate încă de prezenţa omului. Unele dintre vieţuitoare au
fost nevoite să se adapteze treptat la noile condiţii de viaţă create
de către om şi, chiar, să le folosească în deplină măsură în
interesul supravieţuirii; aşa încât ele s-au apropiat de om la
propriu şi la figurat şi au început să convieţuiască cu acesta,
folosindu-se pe bună dreptate de tot ce a creat omul în habitatele
naturale de odinioară ale animalelor.
Această categorie de animale a fost numită de specialişti –
animale sinantrope (din greacă syn „împreună”, şi anthropos
„om”). Astfel, unele dintre ele se folosesc de lăcaşurile umane
pentru a-şi pune la adăpost sigur cuiburile lor (vrăbiile,
rândunicile, berzele, graurii, porumbeii, răpitoarele de noapte şi
de zi), altele le folosesc nu numai ca loc de trai, dar şi pentru
alimentarea cu proviziile acumulate de om sau cu animalele
domestice (şoarecii, şobolanii, nevăstuicile, jderii, aricii,
vulpile). O altă „armată” întreagă de vertebrate îşi fac
adăposturi, se hrănesc şi se reproduc pe terenurile din preajma
omului (livadă, grădină, parc etc.) – amfibienii (broasca-râioasă-
verde, broasca-mare-de-lac, brotăcelul), şopârlele şi şerpii
(şopârla-verde, şarpele-decasă, năpârca), păsările (piţigoii,
ciocănitorile, ciorile, pupăza, grangurul etc.) şi mamiferele
(cârtiţa, orbetele, ariciul, hermina, vulpea, dihorul, liliecii ş.a.).
Animalele sinantrope, prin activităţile lor vitale multiple dar şi
prin prezenţa lor constantă şi sociabilă s-au afirmat deja ca un
aliat fidel şi benefic al omului, de unde rezultă înalta noastră
resposabilitate faţă de bunăstarea şi proliferarea acestui grup
ecologic neobişnuit de animale.
Reprezentanti:
1.Parus major - Piţigoi-mare
2.Streptopelia decaocto - Guguştiuc
3.Dendrocopos major - Ciocănitoare- pestriţă-mare
4. Sturnus vulgaris – Graur
5. Erinaceus europaeus – Arici
Passer domesticus Vrabie-de-casă -este o pasăre mică (14–16
cm) sedentară sinantropă din familia  cu penele de culoare
cafenie împestrițate cu negru pe spate, cu fruntea, creștetul și
pieptul cenușii, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată.
Masculul are penajul cafeniu-pătat pe spate; fruntea, creștetul și
pieptul sunt cenușii, iar bărbia neagră; femela este cafeniu-
striată.Are ciocul conic, dur, ascuțit la vârf, de culoare cenușie.
Picioarele sunt subțiri, cenușiu-maronii.
Păsările construiesc în arbori sau stresinile caselor cuiburi
sferice. Masculul este responsabil de construirea cuibului. In
timpul constructiei, masculul va incerca sa atraga femela. Ea
poate ajuta la construirea in continuare, daca este interesata de
imperechere.Femela depune de trei ori pe an 4-5 ouă albe pătate.
Ouăle sunt clocite timp de 14 zile de ambii părinți.
Unul dintre motivele pentru care vrabiile sunt adaptate vietii in
asezarile umane este furnizarea constanta de hrana. Vrabiile au
invatat usor sa manance "mancare servita" de prin parcuri sau
terase.
Ciconia ciconia - Barză-albă (cocostârc)- este o pasăre mare
Penajul său este în principal alb, cu aripile parțial negre. Adulții
au picioare portocalii lungi și ciocuri roșii lungi. Este o pasăre
migratoare pe distanțe mari. Zonele preferate de hrănire ale
berzei albe sunt pajiștile ierboase, terenurile agricole și zonele
umede cu ape de mică adâncime. Evită suprafețele acoperite cu
iarbă înaltă și arbuști.
Carnivoră, barza albă mănâncă o gamă largă de animale, de la
insecte, pești, amfibieni, reptile, mamifere mici și păsări mici.
Își ia cea mai mare parte a hranei de la sol, din vegetația joasă și
din apa puțin adâncă. Este monogamă, dar nu se împerechează
pe viață. Ambii membri ai perechii construiesc un cuib mare,
care poate fi folosit mai mulți ani. În fiecare an, femelele pot
pune de obicei patru ouă, care eclozează asincron la 33-34 de
zile după ouat. Ambii părinți clocesc ouăle pe rând și îi hrănesc
pe pui. Puii părăsesc cuibul la 58-64 zile după eclozare și
continuă să fie hrăniți de părinți încă 7-20 de zile. Sunetul
principal produs de barza albă adultă este un clămpănit
zgomotos din cioc, care a fost asemănat cu focul de mitralieră
din depărtare. Pasărea face aceste sunete prin deschiderea și
închiderea rapidă a ciocului, astfel încât să se producă un pocnet
de fiecare dată când ciocul se închide.
Mustela erminea – Hermină -este o specie de
animale carnivore.  Herminele au blană prețioasă, de culoare
cafenie vara, și albă, fină și lucioasă iarna. Sunt de talie mică,
având corpul alungit și subțire, de până la 32 cm. Picioarele-i
sunt scurte, iar coada (al cărei vârf este negru) măsoară între 6,5
și 12 cm.
Preferă să trăiască în rădăcinile de copaci sau pietre, odihnindu-
se în fân și sub bușteni.
Dieta hermină constă în principal din rozătoare mici. Spre
deosebire de alte specii din familia nevăstuică, ei pot vâna, nu
numai la rozătoare mici, dar mai mari;
Hermină pot ataca animale mai mari decât propria sa
dimensiune, de exemplu; iepuri sau iepuri. Dacă nu puteți găsi
nimic comestibil, este capabil de a urca în casele oamenilor și să
mănânce stocurile de pește sau carne, și să mănânce gunoi.
Atunci când produsele alimentare este suficient de hermină face
rezerve miniere. Atacuri de animale de pradă, concentrându-se
în diferite moduri, în funcție de tipul acesteia. De exemplu, de
vânătoarea rozătoarelor este ghidat de miros. În cazul în care
acest lucru este insectele, el ascultă sunetele, iar când vânează
pești, este ghidat de viziunea sa. Nu pot trăi în captivitate, ei nu
pot tolera lipsa libertății de mișcare. Atunci când sunt prinși
pentru grădina zoologică, animalele reacționează prost, ei nu
doresc să se reproducă și să moară repede în captivitate.
Sezonul de imperechere are loc în aprilie-iulie. Sarcina dureaza
280 de zile, cu o perioadă latentă. Înainte de apariția puilor fac
cuibul undeva sub o piatră, copaci căzuți, sau într-o depresiune..
Uneori, numărul acestora poate ajunge la 18. Nou-născuți sunt
mici, orbi și fără dinți. Pe lângă trupurile lor sunt acoperite cu
blana de culoare roșu închis și un fund roz vârf negru pe coada
vine la o săptămână după naștere.

Sturnus vulgaris – Graur este o pasăre migratoare, sedentară

sau călătoare. Iernează, de regulă, în regiunile mediteraneene. De
multe ori își petrece iarna și prin părțile noastre. Sosește la noi pe
la mijlocul lui februarie, ocupând pădurile din luncile inundabile
sau cele de lângă așezările omenești.
Graurul își face cuibul în scorburi, în crăpăturile zidurilor sau
stâncilor, în căsuțele, confecționate de tinerii naturaliști. De multe
ori se folosește și de cuibul altor păsări. Cele 4-7 ouă lunguiețe,
albastre-palide le clocește împreună cu femela 14-15 zile. Puișorii
eclozați sunt orbi, aproape goi și mereu înfometați. Părinții zboară
după insecte de 200-300 ori pe zi.
Graurii se hrănesc, mai ales, cu insecte, viermi, melci și cu alte
nevertebrate majoritatea cărora sunt dăunători ai plantelor. Prin
aceasta graurii aduc un mare folos. Ei pot, însă, aduce și daune,
de exemplu, atunci când se înnădesc la cireșe, vișine, struguri sau
în timpul deplasării lor de toamnă când se adună în stoluri cu
miile.

Bufo viridis - Broască-râioasă-verde

 Republica Moldova este găsită pretutindeni, mai ales în zonele
de stepă, de câmpie și de deal și pe lângă locuința omului; evită
zonele împădurite. Este cea mai răspândită specie de amfibieni
din localitățile rurale și urbane, întâlnindu-se mai ales pe
terenurile agricole, unde își găsește hrana (în special insecte).
Se hrănește cu râme, melci, păianjeni, insecte și larvele lor. Este
o broască folositoare consumând multe coleoptere (gândaci de
Colorado etc.) și coropișnițe dăunătoare agriculturii.
Broasca râioasă verde este o specie crepuscular-nocturnă fiind
activă noaptea și în amurg. Ziua stă ascunsă în galerii de
rozătoare sau săpate de ea, ori în crăpăturile zidurilor, ieșind
după apusul soarelui pentru a se hrăni. Indivizii tineri pot fi
întâlniți și ziua. În perioada rece a anului hibernează pe uscat, în
galerii pe care le sapă în pământ. În martie-aprilie iese din
vizuinile subterane unde a iernat și se îndreaptă spre bazinele
acvatice din apropiere pentru reproducere. După împerechere,
femela depune 10000-14000 ouă mici (1½ mm în diametru), de
culoare neagră, dispuse în două șiraguri în cordoanele
gelatinoase și transparente, cu lungimea de 3-4 m. După 3-5 zile,
din ouăle depuse eclozează larve mici (mormolocii) de 2-3 mm,
a căror dezvoltare ajunge până la 45 de zile. Mormolocii se
transformă în broscuțe mici care părăsesc lacurile într-un număr
enorm imediat după ploaie. Maturitatea sexuală o atinge la 2-3
ani. Ajunge până la 11 cm lungime; obișnuit, lungimea medie a
corpului este de 7 cm; masculul este mai mic decât femela. În
condiții naturale poate trăi 7-12 ani, iar în captivitate 17 ani.