CARACTERIZARE HARAP-ALB

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult,

publicat în revista „Convorbiri literare”, în anul 1877.
Personajul principal al operei este Harap-Alb, fiind un
personaj caracterizat atât direct de către narator și de alte
personaje, cât și indirect din acțiunile sale și din relația cu
celelalte personaje.
Din caracterizarea directă realizată de către narator aflăm
că Harap-Alb era unul dintre cei trei fii ai unui crai, el fiind
mezinul. Singura caracterizare directă adresată lui Harap-Alb,
respectiv de către verișoarele sale este atunci când vorbeau între
ele despre răutatea spânului spunând că Harap-Alb are o
înfățișare mult mai plăcută decât a spânului, semănând mult mai
bine cu ele. (“Și din ceasul acela, au început a vorbi între ele
(…) că Harap-Alb, sluga lui, are o înfățișare mult mai plăcută…)
naratorul îi evidențiaza încă de la început lipsa de experiență și
naivitatea, prin sintagma ,,boboc în felul său”. Acest lucru ne
este subliniat și prin intermediul autocaracterizării, fiul craiului
mărturisind spânului că ,,din copilăria mea sunt deprins a asculta
de tata”.
Totodată, Harap-Alb este caracterizat și în mod indirect, prin
limbajul său, faptele și comportamentul pe care îl are, relația sa
cu celelalte personaje. Statutul inițial al eroului este cel de
neinițiat. Mezinul craiului este naiv, nu știe să distingă adevărul
de minciună, să vadă caracterul unui om dincolo de aparențe.
Are nevoie de experiența vieții spre a dobândi înțelepciune. Se
deosebește de frații săi încă de la început prin bunătate. Prin
felul în care vorbește, putem realiza faptul că este un tânăr
respectuos și educat, adresându-se Sfintei Duminici
prin ,,mătușă” și milos în adâncul sufletului său nobil îi
spune ,,dela mine puțin, de la Dumnezeu mult”. Fiu iubitor și
dornic să obțina aprecierea tatălui, se supără și se întristează
când vede rușinea simțita de tatăl său văzând lașitatea fiilor săi,
și se hotărăște să o obțina chiar și cu prețul vieții, ,,nu m-oi mai
întoarce, să știu bine că m-oi întâlni și cu moartea în cale”
“făcându-se roșu cum îi gotca (…) începe a plânge în inima sa,
lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale
tatălui său”. Deși are calitățile necesare unui viitor împărat,
acestea nu sunt evidențiate de la început, ci sunt descoperite prin
intermediul probelor la care este supus, când dovedește
generozitate, prietenie, respectarea jurământului, curaj,
responsabilitate.
Numele de Harap-Alb semnifică sclav alb, rob de origine
nobilă, dar și condiția de învățăcel, faptul de a fi supus inițierii,
transformării. Cele trei nume ale lui corespund etapelor
drumului inițiatic: „fiul craiului” la început semnificând
naivitatea, „Harap-Alb” pe parcusrul călătoriei, reprezentând
învățăcenia,iar la final „împăratul” adică inițiatul. Chibzuit, el
iși plănuiește îndeaproape călătoria, ascultând sfaturile primite
întrucât iși cunoștea lipsa de experiență. De-a lungul călătoriei
sale iniţiatice, Harap-Alb este ajutat de calul său, de crai, de
Sfânta Duminică, de furnici şi regina albinelor, de cele cinci
fiinţe cu trăsături exagerate şi caricaturizate şi chiar de fiica
Împăratului Roş, care îl readuce la viaţă. Spânul joacă de
asemenea un rol important în evoluţia lui Harap-Alb, după cum
consideră şi calul: “trebuincios ca să mai prindă tinerii la minte.”
Astfel, în urma numeroaselor probe la care este supus, Harap-
Alb evoluează şi devine pregătit pentru a conduce împărăţia
unchiului său, alături de fiica Împăratului Roş. Protagonistul este
un om milos, trăsătură ce reiese din citatul:“dar tot mai bine să
dau prin apă, cum a da Dumnezeu, decât să curm viața atâtor
gazulite nevinovate.” Eliberarea de jurământ constituie finalul
inițierii. Pentru vrednicia lui, primește răsplata, respectiv
împărația, dar și nunta.
În concluzie, Harap-Alb este eroul vrednic care traversează o
serie de probe, se maturizează și devine împărat. Dupa cum
afirma si Andrei Oișteanu în lucrarea sa intitulata ,,Grădina de
dincolo”, ,,drumul lui Harap-Alb nu este un drum fizic,
geografic, ci un drum spiritual de perfecționare și purificare, un
drum de inițiere, un drum către centru, un drum de la starea de
profan către sacru, de la o margine a pământului la altă
margine”, drum care are ca finalizare crearea unui împarat
înzestrat cu toate calitățile necesare.