FIȘĂ DE CITIT

A. Ciocârlanul

Ciocârlanul sau ciocârlia moţată este o pasăre sedentară prezentă în Europa de Est şi Vest, dar şi Asia.
Se poate recunoaşte uşor după moţul de pene din vârful capului. Penajul de pe partea dorsală este crem
cu desene cafenii, iar pe partea ventrală este mai deschis, bate spre alb, pieptul şi părţile laterale sunt
roşcate. Corpul are lungimea de 17 cm, greutatea de 30-45 g, iar deschiderea aripilor de 28-34 cm.
Seamănă cu ciocârlia, dar nu este ca ea, o pasăre migratoare. Deseori poate fi observată pe marginea
şoselelor, pe câmpurile de la sate. Se hrăneşte cu insecte, dar, în perioade nefavorabile, mănâncă şi
seminţe. Femela face 4-5 ouă, pe care le cloceşte împreună cu masculul timp de două săptămâni. Puii
zboară după 20 de zile. Această pasăre obişnuieşte să cânte în timpul zborului, dar şi când stă pe sol.

B. Moţul ciocârlanului

Ce i-a venit berzei odată să rămână iarna pe la noi, ca să vadă şi ea zăpada şi să ştie ce e acela frig! Zis
şi făcut! S-a cuibărit cum a ştiut mai bine şi a privit la cârdurile de cocori şi berze care zburau spre
ţările calde.

Toamna a fost lungă, cu soare şi vânticel cald. Barza râdea acum singură de graba suratelor ei
călătoare:

- Auzi, să părăsesc eu frumuseşe de locuri!

Barza clămpănea fericită în cuibarul ei de pe casă, uimind tot satul, care nu mai văzuse asemenea
minune. La un moment dat, vremea s-a schimbat. Cerul atârna greu. Dând semne de lapoviţă şi
ninsoare, iar barza de strângea şi se minuna de cum se schimbase timpul.

Într-o noapte de iarnă, s-a pornit un vifor dintre cele pustiitoare, ce vântură şi răstoarnă totul în cale. În
mânia aceea a viforniţei, barza fu smulsă din cuibul ei şi dusă hăt departe, tocmai în pustiul câmpului.
Când se lumină de ziuă, biata barză se trezi îngheţată bocnă şi atât de flămândă, încât abia reuşi să se
scuture de zăpadă.

După un timp, ciripi un ciocârlan zbârlit şi sprinten, care căuta împrejur ceva de ciugulit. Când îl văzu
barza aşa de mititel şi jucăuş, îşi lăsă aripile în jos de milă şi clămpăni:

- Tii, măi copile, ai să răceşti! Vine încoace la tuşica şi vâră-te sub o aripă să te încălzeşti!

- Dar ce, acum e vremea de încălzit?

- Cât eşti de mititel, ai putea muri de ger...

- Hi-hi, ce e gerul acesta pe lângă cele apucate de mine în tinereţe! râse ciocârlanul.

- Ce vorbeşti tu de tinereţe, măi copile?

Atunci, ciocârlanul începu a ciripi ca din amintire:

- Apoi, să-ţi spun drept, eu când eram flăcău, un străbunic de-al dumitale îşi petrecea tinereţea tot

pe aici. Atunci a fost iarnă grea, un ger cumplit! Dar eram puternici şi am rezistat.

Barza nu se mai putu stăpâni şi se răsti înciudată:

- Va să zică, tu, o nucşoară de pasăre, să fii mai bătrân ca mine?

1
FIȘĂ DE CITIT

- Mult mai bătrân...

- Ptiu, dihanie, fugi din faţa mea, că intru în păcat cu tine!

Şi barza, poc, dădu cu ciocul în capul ciocârlanului de-i scoase penele ţugui în creştet.

Se spune că, de atunci, ciocârlanul a rămas cu un moţ în vârful capului, iar barza nu mai întârzie iarna
pe la noi, ca să nu ajungă de râsul copiilor.