GEORGE ȘTEFAN SAVU

Un fapt de viață!

În urmă cu puțin timp, un foarte bun prieten, scriitorul-avocat dr. George Vlaicu,
îmi relata că, în zile mari de sărbători creștine ori calendaristice sau când își
serbează aniversarea nașterii ori onomastica, pe numerele sale de telefon 0722.
379. 988 și 0736. 949. 161 primește, spre reala sa încântare, zeci de apeluri și sms-
uri de felicitare. În cele mai multe cazuri, aprecia el cam în proporție de 85%,
expeditorii acestora nu-și declină deloc identitatea, lăsând-l pe cel felicitat să
ghicească, după voce sau după conținutul textului scris(!), cu cine a vorbit sau de
la cine a primit mesajul. Ca și cum ar avea toate numerele de telefon ale tuturor
prietenilor sau cunoștințelor introduse în agendă; ca și cum n-ar exista
posibilitatea, oarecum regretabilă și jenantă, de a confunda vocea unuia cu a
altuia; ca și cum ar avea răgazul ca la fiacare apel sau sms primit să-și pună
ochelarii și să privească ecranul telefonului. Ba mai mult, unii apelanți insistă
secunde îndelungate și-l întreabă fără nici-o reținere: „George” sau „Georgică” ori
„Gogule” sau „domnule ...”, după caz în funcție de natura relațiilor dintre ei, „știi
cu cine vorbești”? Respectiv, „știți cu cine vorbiți”? Și amicul George Vlaicu, din
bun-simț și din profund respect pentru anonimul de la celălalt capăt al firului
virtual, îi răspunde invariabil: „Cum să nu, te/vă am în agendă, mă bucur să
primesc aceste felicitări de la tine/dumneavoastră, la rându-mi îți/vă adresez
etc.... etc...”! Apoi închide, fără a bănui câtuși de puțin de la cine a primit și cui i-a
urat, bineînțeles, de bine! N-ar fi mult mai bine dacă apelantul ar afirma de la
început „sunt X,Y...”, respectiv să-și semneze mesajul? E tot o chestie de bun-simț
și de respect!
N-aș fi consemnat acest banal „fapt de viață” dacă, din păcate, nu ar fi
generalizat în corespondența electronică și nu m-ar fi sesizat mai multe persoane,
din mediile și din societățile pe care le frecventez, în legătură cu „chestia” de mai
sus.