DIN VIAȚA DE ZI CU ZI (8)

Are cineva o altă părere (lll)?

(Continuare din numărul trecut). Dacă nu aș mai avea și altceva de făcut, n-aș mai
pleca din Giurgiu, unde am întâlnit cele mai frumoase, mai inteligente și mai
drăgăstoase fete din lume, din câte am văzut vreodată! Una din ele, poetă bine
apreciată pe plan local, cu șanse mari să fie primită fără pile în Filiala Poezie
București, mă invită acasă la o cafea, accept și, până s-o pregătească, știind dintr-
o discuție prealabilă că am înclinații literare și că lucrez la prima mea carte, îmi
oferă spre lectură un număr foarte vechi, dar bine conservat, al revistei „Universul
literar”, din 12 iunie 1916. În el, ce revelație!, dau de „Rondelul orașului mic”,
dedicat de Alexandru Macedonski urbei în care mă aflu, când o fi trecut cu treburi
pe aici. Din acest rondel, de o frumusețe și profunzime impresionante, redau
prima strofă, cea mai definitorie: „Orașul mic te fură-ncet / Cu ale lui tăcute
strade, / Cu oameni proști, dar cumsecade, / Ce nici nu știu că sunt poet”. Ce să
mai zic! Potrivit scopului pentru care sunt în această cochetă metropolă, raportez
aprecierea de „proști” la o anume categorie de funcționari ai statului, și anume la
polițiștii rutieri din Giurgiu și cum previn ei încălcările normelor legale de
circulație pe drumurile publice, prin exploatarea eficientă a aparatelor radar.
Parafrazându-l pe Macedonski, realizez cît de „proști” erau aceștia cu ani în urmă,
când amplasau radarele numai pe străzi foarte aglomerate, în apropierea
unităților școlare, a marilor magazine, în apropierea curbelor periculoase și dacă
în aceste zone vreun șofer, mai grăbit sau iresponsabil, depășea limita de viteză
legală, era sancționat potrivit reglementărilor de atunci. Proști, proști, poate zice
cineva, dar se executa cu adevărat muncă de prevenție, că vreun elev sau vreun
cumpărător ori ce alt pieton ar fi putut fi accidentat de vitezoman. Precum același
vitezoman, intrând în curbă periculoasă cu peste n km/h ar fi putut zbura în
decor. Astăzi, prin deșteptarea polițiștilor rutieri, soarta acestor participanți la
trafic nu mai contează. Ei dispun radarele numai în locuri în care niciodată nu s-a
înregistrat vreun eveniment grav de circulație, numai pe porțiuni de șosele
perfect drepte de se poate observa și o mâță de la un kilometru și pe care,
intenționat, se menține aberanta limită maximă de 50 km/h, cu excepția
autostrăzilor, numai în zone în care nu există trafic pietonal. Ce-or preveni, numai
ei știu! După cum se cunoaște public, mânuitorii aparatelor radar, amplasate
aiurea, nu previn absolut nimic; sarcina lor este numai și numai să aducă bani
nemunciți statului, adică să cerșească! (va continua).
George Șt. Savu