Realismul se defineste ca fiind un curent literar care a luat naștere la mijlocul

secolului al XIX-lea, în Franța, ca o reactie antiromantica și a durat până în secolul

XX, având ca principiu de bază reflectarea credibilă, verosimilă a realității în datele
ei esențiale, obiective. Este o ideologie estetică, în care se pune accentul pe relaţia
dintre artă şi realitate. Instrumentul indispensabil al artei autorului este observarea
atentă a realităţii şi reflectarea ei veridică, obiectivă în creaţie. Realismul se axează
pe cunoașterea și înțelegerea lumii, iar in literatura romana ii are ca reprezentanti
pe Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu, George Calinescu si Marin
Preda.
Opera, „O scrisoare pierdută” scrisa de Ion Luca Caragiale, este publicata in
revista „Convorbiri literare” in anul 1884. Textul este o comedie, specie a genului
dramatic, apartinand realismului clasic, în care comicul se amestecă cu tragicul si
este evidențiat un conflict superficial, soluționat de obicei într-un final fericit. Din
punctul de vedere a orientarii tematice, se înscrie în comicul de moravuri. Sunt
redate detaliat realitati precum santajul politic, actionarea politicienilor in functie de
propriul interes si imaginea cetateanului de rand, dezorientat, dar care are
constiinta civica.
Titlul constituie motivul central, dar si intriga piesei. Prima este o scrisoare de
dragoste a lui Tipatescu pentru Zoe, gasita de cetatenul turmentat, sustrasa cu
viclesug de catre Catavencu, pierduta apoi in incaierarea dinaintea alegerilor,
regasita de catre cetateanul turmentat si in final inapoiata Zoei. O alta scrisoare
asemanatoare este cea prin care Agamemnon Dandanache isi castiga postul de
deputat. Aflata la inceputul si la sfarsitul operei, motivul, da o simetrie piesei. La
nivel simbolic, scrisoare devine o arma de santaj folosita pentru preluarea puterii,
denotand lipsa de scrupule a personajelor.
Tema operei dramatice reprezinta viata distorsionata a burgheziei romanesti
de la sfarsitul secolului al XIX-lea, descrisa detaliat in toate aspectele sale. Astfel,
are loc prezentarea vietii social-politice dintr-un oras de provincie pe fondul agitatiei
specifice campaniei electorale, accentul punandu-se pe contrastul dintre aparenta si
esenta, dintre ceea ce sunt personajele in realitate si ce vor sa para. Politica este
dominata de santaj, de jocuri de culise, lasand impresia ca cetateanul de rand are
un rol politic major datorita puterii votului sau. Tema este dublata de o viziune
ironica si caricaturala a autorului aspra lumii.
O scena reprezentativa in acest sens este discutia initiala, din scena I, actul I
dintre Tipatescu si Pristanda. Ghita, da umil raportul prefectului despre rondul zilei
executand cu slugarnicie ordinele primite. Coruptia si abuzul in serviciu sunt trecute
cu vederea, Tipatescu constient de salariul mic al lui Pristanda, nu reactioneaza la
steagurile pe care acesta le fura.
O alta scena reprezentativa este cea in care Zoe il convinge pe Tipatescu,
prin santaj emotional, sa-si dea votul candidatului aflat in opozitie, de dragul
reputatiei ei, astfel exprimand imoralitatea vietii personale si inconsecventa
deciziilor politice.
Reperele spatio-temporale sunt si ele importante in conturarea temei si a
viziunii ironice a lui Caragiale asupra lumii. Actiunea este plasata in capitala unui
judet de munte, in zilele noastre. Nu exista o determinare spatio-temporaprin indici
exacti. Din textul dialogat, reiese insa ca actiunea este plasata in anul de gratie
1883, de-a lungul a trei zile, in timpul alegerilor.
In opinia mea, tema si viziunea ironica, caricaturala despre lume a autorului
se reflecta in mod original in „O scrisoare pierduta”. Prin diferite tipuri de comic,
opera dramatica provoaca rasul, dar, in acelasi timp atrage atentia cititorilor asupra
ridicolului comediei umane.