volum coordonat de Guglielmo Cavallo OMUL BIZANTIN Traducere de Ion Mircea Postfata de Claudia Tija-Mircea POLIROM 2000empaths gal Lun glteane? get Ldn eretiih. Wey Wek iS eretyb te iii) edn pig aes er Lis Pelee nc, Lae A tot iimt Deed sal QOH coche SPREAD Hse om ldap gas sirens pine, WBA Abt aetenze “oh Bg Eh eeate bisFBaT sraplteeed eaten od aie brace ales delee ha ite eri db be Ue Me pjets ale, iertioen sp ype: Py papebadh: ke LTE ha HS bite “AS he Tetgeet gk bihoegen tusc iqur ah ear yottriqat loeb wrest aunt abet” thee diotaes sad nce Spies ty eset toe tata tunel ART GAO AR daveb HED eeaadig es ail dip ete bl iM Mole he aMtett alae ih Pte seh on DILet tweens cerry TERT ameter a Gp A ai RE yy PREY eee Tne urbana ido 4, roth HEL Oe nouista ty Tugria sey wttang Jeoq abs tart de banavo: ie aw: CAT et se tomdeal gine Sitch; hevsear tga PAcjaery rps Frc x idpsipatton eames jtiano =pctiois Hoagie tek ited ctee a eb Obie peo ively ambiniititeceidedonie Slaw tie de uibaiiereg inh ining BERL eve E ; iasegsen MimiUe mowh irri ep ebidariclaly alee AY by AERTS, Dent ¢ soglmennnngy Paley hedaurp é0 attivmoiee. ipenbeyicaathidiaosints gucion oe Huh, rh payed fama, Rnndeisiaile tone CMeutatiche ender iem achat Lanntatiionttt mb enyreech, socutll Buratdineriphg ach yarreboiaisesas Wut yal delledies 4 aie veryyeepey ict Strand ales.2ige) senna ube ey dependent 9 what ga Ee Bio-weaees. Ayre gehts aera comet wb qe ayitehtiede vba ei, @ Mle deapepb snr athiictgee te ceiretisd airtel areca Caw tg ov deters biasinre # ie ixtncie ceperulis, darebapen quent? notes mantel orsclal oe Rietath cel teraven!, fame aLait ours da arineeata cele geri needing: Hy iane:! latiekes mealuncerriin a bileetel eqystend Meautasectdd tea col tare divfkqoure o activitete, dar uile erhakiol" , ou eat ia oe thf shearers Stee ater onto ddgarsiite v mulciitenyt watinficdtoage as fossil, peiveg hare gt past, mane tppecml bg. pitchar< sel ralewla’o wtare de prmacenplopmnivk, ene if Gebtiinl-atnonitincionk rodact sbwbal wgirnieitier hen ist faerie! So Sgmnonsint epltonitedt cht cua, wastatar oth folder Apetpisaw ain? eMedia has Perego eet sarmarrapiphesrih sib ah ize as Sed eA vias Suntbapeends SabptbmesobviPings ob apa JniatIM( nfl) Efe nitosiqart didecin chrolemeoan: Gites jt uaa tice ote rag G8 ei ain) hiker ‘umrtoud (i echo hia hv ontiniohpst do lew |) -aie Shen atts Bui teyh Hos He E muliuiiat ekrwelior cul: care inu peteds. at minimums Un prltagncconnedis tipi vince: dine des dy: Pai served tee yail eb fib Pbhabede de soy team; des spony legos, rebuerl eyed iy dal) vifsasied UE pahds itne(ichedmal Mdpedea ice iy icdelt! Segiedoare r y So -arrhl Wad, -Penrry veers deepeedomt Wy aca een bees: bp Ubud dang irrkaty eels Eb tanas i 4 pedi (6 cM atey ab Rete Rp peeled conceppie) antion, ty finStih du evoren parkas: 1A lice bat suas Pdethyrractderitind. ene! prs nat popiay, Dyiyutad mati amtaih primey ia bogatacial Seine, prin manne + drnagia pecenaedy tn eastrat La fel gindeyee Artatetel fie mo Beled repitie ‘Din-i sven ge bape crestind in nt 4 totul depemdont dé alti) Termont-mcundar treme ae Ff Propetiiaievoers + Bayt wail fa robnriettele ic wtrdtinn akesi sirficia constituie astazi o categorie uzuala, susceptibila de definitii economice si sociale precise, dar de la bun inceput relative. lele IV-VI) va intilni in izvoarele scrise prezenta obsesiva a acestei eategorii si a personajelor sale: saraci ghemuiti pe sub portaluri, nou-nascuti abandonati pe stréizi, schilozi, bolnavi, fArani minati inspre orag de felurite pricini, infometati in ciutarea hranei, salahori in etiutare de lucru cu ziua, cersetori invalizi sau nu. Noutatea radicala qi violenta a unui asemenea tablou se datoreste oare unei econjuncturi sociale fara precedent sau operei de atestare a acestei conjuncturi? in fata unei mutatii atit de decisive din istoria imperiului, intrebarea trebuie si fie pusi, Nu e mai pujin adevarat ca termenii limbii grecesti consemneaz’ deja, in momentul crucial de care varbim, o lunga istorie de la Homer incoace. Existé doi termeni fundamentali care desemneaza cele doud moduri ale siriciei: penés, cel care desfasoara o activitate, dar ale ciirui eforturi nu ajung pentru a-i garanta o subzistent& satisfacdtoare i sigura, si ptdchos, cel redus la o stare de prostratie pasiva, care il face intru totul dependent de alfii. Termeni secundari (cum ar fi deomenos, ,nevoiag”) completeaza definitia ,saraciei” ca stare de priva- fiuni gi lipsuri, considerata indeajuns de grava incit pe baza ei sA se produc& — ineepind cu secolul al [l-lea ~ 0 discriminare de statut-in sinul populatiei libere: siracul (in latina pauper) nu poate si depund miirturie. E asimilat saracilor cel care nu posedA un minimum de cineizeci de monede de aur (aurei); aga spune legea, reluata apoi in Digesta, valabili deci in anul 533. Pentru vremea aceea era o suma modesta, dar, cu siguranta, deloc neglijabila. Opus s&racului, bogatul e definit si el potrivit conceptici antice, in functie de averea personala, in cazul lui, exeedentara. Saracul poseda mai putin, bogatul mai mult decit are nevoie. Ceea ce-i prisoseste bogatului trebuie, prin urmare, iransferat cu ,magnanimitate”, printr-o donatie generoas&, in cadrul urbei gi in favoarea acesteia. La fel gindeste Aristotel in a sa Bticd Nicomahied, Prin urmare, aceast& conceptie nu-] pune pe bogat inaintea sfracului, cum va face propoviduirea crestina in secolul al IV-lea. Inca pe deplin clasica, intrucit tine de formatia predicatorilor, aceast& propo- viiduire dispune de propriile izvoare: Septuaginta gi Noul Testament, eu alte cuyinte de discursul gi referinele unci civilizatii straine oragului clasic. Limba greaci in care se exprim’i acum aceasté propoviduire24 OMUL BIZANTIN tinde si steargi diferenta dintre penés gi ptéchos, chiar dac& predicatorii sint atenti si o pastreze. Cite texte, in schimb, de la Fericiri — crora le sint dedicate numerease predici — la Psalmi, cum e Psalmul 112 (7), ,Cel ce scoate din pulbere pe cel siirac...”, nu fac o figura buna pe frontispiciile agezdmintelor de caritate! Chiar gi aici hogatul se situeazi pe o pozitie excedenta, pentru care trebuie si gaseascA o solutie: gindirea care actioneaz& aici este cea anticA dar, o data increstinata, ea va aduce cu sine doua modificari esentiale. In primul rind, beneficiari nu mai sint concitadinii care aplaudA splen: doarea unui omagiu inchinat valorilor comune ale oragului, ci sdraci care agteapt& un gest de compasiune, in schimbul e&ruia se oferd ca intercesori intre binefacitorii lor si Dumnezeu. Ulterior, bogatul nu mai e definit in raport cu un etalon (¢o metrion): de-acum intreaga sa avere trebuie dizolvata in sensul unei distribuiri caritabile. Istoria sociala si culturala a secolelor [V-VI nu se -bazeaz& complet pe aceste conceptii cregtine; ea opereaz& totugi in asa fel incit le va introduce in oragele care mentin vigoarea formelor lor traditionale, dar adéu- gindu-le acum infiitigarea nou a unei Biserici episcopale, ai c&rei episcopi sint recrutati din rindul notabilitatilor orasului. Inflorirea acelei istorii in limba greac& se plaseaz& intre anii 370 si 450; dup& aceast& dat&, mesajul episcopal se orienteaz& spre alte obiective. Increstinarea se manifesta, pe de alt parte, prin avintul monahismului, strain vietii ordigenesti prin esenta sa (chiar dacd in aceasta epocd se mai intimpla ca monahii si strabatd strazile oraselor); monahismului insa fi este har&zit s& indeplineased o functie fundamentala, intrucit e intrinsee legat de raspunsul pe care epoca il di Monahismul nu propovéiduieste; el prezintd naratiuni exemplare, ,poves- tiri folositoare sufletului”, in care prezenta siracilor e inci mai apastitoare decit in predicile episcopale, Mai mult, monahismul compune (eu tot mai mare ardoare dupa anul 450) Viefile sfintilor siti faimosi, chemate sa intrefind fervoarea comemordrilor acestora, ca gi evlavia fata de miindstirile gi, in unele ecazuri, chiar faté de mormintele lor, Influenta, amprenta, lectia monahismului se afirmd in interiorul aceleiasi Biserici episeopale, cum mirturisese cei mai strAluciti exponenti ai ei: Vasile cel Mare din Cezareea, Grigorie de Nyssa, Ioan Gur de Aur. La aceste opere de autor, ca si la toate celelalte care nu vor fi ilustrate aici in mod special, se adaug’ numeroasele inscriptii si, de asemenea, ordonantele Bisericii si mAsurile uate de legislatorul imperial. Din aceasta multitudine de texte - al cdror comentariu ar putea beneficia de suportul documentatiei neserise a siturilor arheo- logice, de cel al artelor figurative sau al monedelor — se iveste un model de raporturi sociale, fara un veritabil precedent istoric, a carui piatraé unghiulara o reprezinta séracii; un model, evident, care nu e prejudiciat de celelalte, ramase in uz: cel al oragului sau al statului imperial, Prin urmare, este inevitabili intrebarea pe care am formulat-o SARACUL, 25 in deschidere: aceea a raportului istoric si dialectic dintre o conjunctura data si discursul care o comenteazé. Ce putem vedea, ce se ascunde in spatele acestui comentariu? Sdracul in structura sociald a Antichitdpii tirzit fnainte de toate, si intelegem mai bine ce insemna in vremea aceea wirdcia fn viata de fiecare zi. Regimul alimentar al stracilor era, in fcelasi timp, neindestuldtor gi discontinuu, fie raportat la ratiile consi- flerate ,normale” in acea societate, fie in termeni absoluti; locuintele lor erau precare, cel mai adesea inchiriate ; cei de la orag nu stiau unde lirmau s& fie ingropati sau sfirseau in groapa comund. Atunei cind oxista, celula conjugal sau familial a siracului cra inseparabilé de Ocupatia sa gi constant supusa suigurilor sau coborigilor sale; prin lurmare, gi ea era instabild. Munca lui era putin sau deloe calificata si destul de discontinua. Se indeletmicea cu lucruri simple, cum ar fi impletiturile din nuiele, sau cu slujbe ugoare, cum ar fi cea de paznic; din rindurile saracilor se alegeau lucratorii sezonieri pentru muncile cimpului si salahorii pentru gantierele de constructii, o mina de lucru pe cit de insistent, pe atit de discontinuu ceruta intre anii 450 si 550. Retributia lor era pe mdsura tabloului deseris; era mica, total sau partial in natura; in cele mai fericite cazuri era varsata in moneda de nur divizionara, dac& nu chiar in moneda de bronz a micilor tranzaetii de toate zilele, de altfel deosebit de freevente; dar transformarile in moneda de aur devin din ce in ce mai numeroase, in ciuda faptului ed impiratul Anastasios bate 0 monedA grea de bronz (498); aurul, incepind cu domnia lui Anastasios, devine moneda pentru pliitile fiscale. Posibi- litatea de a pune ceva deoparte din munca umilé ramine redusa sau nula; cu timpul, precaritatea sau lipsa specializdrii imping aceasta munci pe treapta cea mai de jos de pe scara productici, in orage, ca gi la tara. Pe de alt& parte, vedem saracii suferinzi. Nenorociri si holi ti mina lu disperarea de ptckos pe cei din rangul pénes, care nu mai reugese sf se intretina decit cu mare greutate. Cei in virsta (prin ,bitrinete” @ definita inaptitudinea pentru munca), copiii orfani sau abandonati nu-si pot procura nici macar strictul necesar supravietuirii. De altfel, este posibil ca starea de sandtate a celor saraci sa fi fost agravata de carantele datorate malnutritiei gi, probabil, de o fragilitate psihici Aporita. Oricum ar fi fost, bolile endemice gi alte infirmita{i au pentru sliraci consecinte dintre cele mai grave. Propovaduirea crestina va gisi, desigur, pentru toate motive edificatoare sau miraculoase in Evangheliile sale, Dar nu a fost ea oare stimulata chiar de conjunc- turi? inainte chiar ca aceeagi legislayie imperiala a secolului al Vi-lea aio sugerezé explicit, toate izvoarele — serise sau de altdé natura — intr-adevir, © conjuncturf istoricé in care, la inceput, consemneaz’,26 OMUL BIZANTIN saracii pitrund masiv intr-o societate erestind antied inci, determinind, se pare, alterarea schemelor traditionale, pind cind structura insiigi avea si se modifice din cauza lor. Tnainte de toate, se pare ei putem distinge o relativa abundenta demografica incepind cu prima jumitate a secolului al V-lea, dacd nu chiar cu a doua jumitate a secolului al IV-lea. Ea este explicabila daca evolutia normala a c&siitoriilor gi nasterilor nu a fost obstructionata de nici un factor decisiv timp de cel pufin una sau dow generati intre timp, epigrafia provinciilor atestA — in ciuda unei mortalitati infantile probabil ridicate — familii cu mai mulfi copii, eare, totugi — trebuie si admitem —, nu puteau fi prea s&race. intr-adevdr, perioada pe care o cercetim este ferita de mari calamitati, Pe de alti parte, sustragerea ascetici de la eis&torie continua in Orient de la sfirgitul seeolului al IJ-lea, cind cei dintii atingi de acest fenomen au fost faranii egipteni, dar efectele ordonatoare sau perturbatoare nu sint inci sesizabile, In absenta unor mutatii spectaculoase de natura ecolo- gicd sau tehnicit si pe fondul unei evalutii extrem de lente a structurilor sociale existente, numai o erestere demografici poate explica eveni- mentele care au loc dupa anul 450. Oragele sint asaltate atunci de o populatie care vine de la tar si care, o data urbanizata, nu va gisi nimie de lucru. Se verified 0 schimbare accentuaté a sealei gi a freeventei fenomenelor de violenta urbana: gloata ordgenilor impotriva reprezentan- tilor puterii; grupuri etnice, grupuri confesionale, factiuni ale Circului unele impotriva celorlalte, in Antiohia gi in Constantinopol. Insistenta legislatiei iustiniene pare sa ateste o noua reerudescenta a abandonu- rilor de nou-nascuti si copii pe drumurile publice. Monahismul cenobitic ecunoaste un avint fari precedent, despre care marturisese atit literatura hagiografica, cit si realizarea unor mari centre, cum e Qal’at Sim’an din nordul Siriei, la construirea céruia au participat mii de oameni in vremea lui Zenon (474-475). Pini si politica imperial, tinind cont de aspectele ei monetare, presupune existenta unui numir adecvat de oameni, fie ci e vorba de marile luerdri de la hotarele imperiului, cum ecea de la Dara sub Anastasios, sau de actiunea de recucerire inaugurata de Leon I (457-474) si continuata eu tenacitate de Justinian (527-575). Cregterea demografica este intrerupta in timpul domniei lui Justinian pentru ca imperiul pierduse multe teritorii, iar capacititile lui de reimprospatare erau fragile. Va iegi vlAguit dupa anul 550 din cauza rzhoaielor (in ciuda aportului popoarelor barbare), ca si a efectelor cumulate ale monahismului, ale tulburarilor din provincii, ale réscoalelor samaritenilor gi iudeilor din Palestina, ale devastarilor persane din Siria; in sfirgit, din cauza unui deceniu de nenoraciri diverse, printre care marea cium din 542-544, Dar explozia demografici a durat indeajuns pentru a favoriza in acest imperiu, in mod public cregtin, elaborarea unui model religios i social destinat s{ supravietuiascai conjuncturii care i-a dat nagtere si pe care siracii ingisi il justified. prietena s SARACUL 7 Ideologia gi statutul sdrdciet Prezenta saracilor e atestata chiar din Evanghelii, iar solidaritatea ou cei sarmani gi cu marginalizatii, din timpul primelor comunitafi cregtine. Constantin, cel dintii impirat erestin, pune bazele modelului jn chestiune incredintind Bisericii, prin intermediul dispenselor fiscale, unele misiuni de asisten}é sau cel putin de interes publ’ , de pildaé pompele funcbre din Constantinopol; in acest scop, numeroasele pra- viilii din capitalé, ca si posesiunile imobiliare ale Marii Biserici vor fi declarate imune din punct de vedere fiscal, dack e s& dam. crezare mirturiei lui Tustinian. Procedind astfel, Constantin a aplieat pur si pimplu acelui nou organism eare era Biserica, si dintr-o responsabi- litate de conceptie noua, un principiu tradijional. In a doua jumitate 4 secolului al [V-lea insa discursul civic confirma in felul sau aparitia problemei, 0 data cu semnalarea in orag a unor intrugi, periculogi din porspectiva urbei clasice, valorizati ins din perspectiva cregtina. Unui sncerdot al politeismului restaurat Iustinian fi cita, de exemplu, eficaci- intea asistentei cregtine si iudaice; in acea vreme nimeni nu va dovedi © gensibilitate mai moderna decit acest nostalgic. Libanios, la rindul ahu, imputa manifestarile ilicite care au loc in teatre unor straini fard domiciliu stabil, fara profesie sau familie, pufini de altfel. Propovaduind iubirea pentru cei sdraci", Grigorie de Nyssa deplinge grupurile de Nenorociti stringi in cete la periferiile oragelor, rogi de o molima care ‘io infatiseaza privirilor lui ca o noua oroare gi care, dupa toate aparen- jolo, e lepra. Acum putem enumera trisiiturile ce fundamenteazd definitia social a saracului: dezradacinat, singur, instabil, lipsit de resurse, uneori debil fizic. i ‘Pot acum incepe elaborarea unor réspunsuri noi, Se observ atit logiitura dintre caritate si abstinenta sexuala, pe care Peter Brown a comentat-o cu atita pertinenta, cit gi procesul de inerestinare a valorilor tradifionale ale daruirii. Aceasta din urmii isi schimba ¢i destinataral, nu doar continutul. Propovaduirea dezvolté tema pomenii si a recom- pensei coresti a acesteia. Hagiografia furnizeasii ca model mila faird de margini a femeilor singure, instarite, dar devotate Bisericii, cum sint Macrina, sora lui Grigorie de Nyssa, sau tinféira viduvi Olimpiada, tuala a lui Ioan Gur& de Aur. La rindul sau, episcopul {gi asum& in raport cu oragul antic un rol nu mai putin original al hutoritafii. loan Gura de Aur face referire intr-o predic& la registral whracilor, fecioarelor gi vaduvelor, tinut de Biseriea din Antiohia, Dou Jogi (din 416 si 418) atesta existenta purtatorilor de lectica. dependenti de patriarhul Alexandriei (aga-numi{ii parabalani sau parabolant), Vasile din Cezareca oferd un oxemplu complet, El reugogte st rezalve criza de provizii ¢ obabil in anul 368 gi infiinyea oni lovine eotaten28 OMUL BIZANTIN la portile acesteia un centru de primire a vagabonzilor gi bolnavilor, in special — dupii cite se pare — leprogi. In aceasta epoci de fapt se inventeaza spitalul, si aceasta reprezinté o data istorici de mare importan{a; nu trebuie si interpretam insa gresit o notiune pe care secole intregi o separ& de cea curenta din zilele noastre. Intr-adevar, principalul scop al spitalului in Antichitatea crestina este de a-i aduna sub acoperigul sau pe cei care au nevoie de asistenta, in primul rind pe cei care se afla in imposibilitatea de a-si asigura propriile mijloace de subzisten{:, Saracii valizi din punet de vedere fizic rimin insa dificil de clasificat in oragul in curs de increstinare, iar o lege din anul 382 le interzice s& cergeased in capitala. Monahismul incaled granitele oragelor sau, mai bine zis, le aboleste, dar In multe puncte ia contact eu problema siirdeiei gi a saracilor. inainte de toate, monahii — ce renunta la orice obligatie social, fami- lial, carnala gi la orice proprietate — se gasesc acum in situatia de a manifesta 0 maxima disponibilitate pentru dezradacinatii ce reclamd caritatea erestini. Apoi, la sfirsitul secalului al 1V-lea, monahismul cunoaste trei forme fundamentale, temeinic atestate: viata stabil in comunitate; eremitismul; viaja nomada, voluntar citadin’, adeseori heterodox, Aceste trei forme suplinese de fapt o saracie cumpatata, venerata de public, sustinuté prin chiar darurile acestuia, in incertitu- dinile mizeriei comune. Nu este exelus ca, in parte cel putin, femeile si barbafii (acegtia din urma mult mai frecvent mentionati in izvoarele grecegti) s4 fi preferat prima formii celei de-a doua. In sfirgit, monahismul contureaz& deja chipurile sfintilor sii, ale cdror biruinte ascetice sint incununate de diruirea puterilor suprafiresti care le permit s&-] imite pe Hristos. Minunile legate de indestularea cu hrana si de vindecari acorda, fireste, un loc important siracilor, intre anii 370 gi 420, toate aceste fenomene sint clar observabile si in acelagi timp fluide, pe punctul dea se nagte, Tabloul se precizeaza de altminteri in intervalul dintre anii 451 si 565. Izvoarele nu las nici un dubiu asupra realititii si urgentei problemei sdrdciei si a sdracilor. Daca propovaduirea va incepe de acum incolo si slabeascd, legislatia si istoriografie, hagiografia si arheologia se intree in schimb in a furniza informafii concrete gi contemporane asupra ecelor doua sfracii: a celor care lucreazi gi a celor inapti de munca. Se urmdreste elaborarea unui statut juridie al sirdciei. El incepe cu lucratorul daruit unei meserii bine definite, care poate asigura supravietuirea lui si alor sii. O lege din anul 539 reconfirma imposi- bilitatea de a depune mérturie pentru cei eare nu detin cel putin cincizeci de monede de aur, in afara cazului in care exist garantia uner terfi; daci o asemenea garantie lipseste, siracul nu poate fi interogat decit sub tortura, aidoma sclavului. In secolul al V-lea, discriminarea pedepselor pentru acelagi delict il pune po sirac in SARACUL 29 Aceeasi pozitic ca pe acel humilior al inaltului Imperiu. Diferenta de ftatut rezervata sdracului poate fi sesizati mai cu seama in ecea ce priveste cisatoria. Sigur, o lege din anul 454 condamna confuzia dintre ,infamie” i sdracie, O alt& lege, din anul 538, prevede insa ratificarea lnei scari sociale a formelor de casatorie, in cadrul cdreia pentru Ahiraci, soldati, jarani (,ultimul nivel al populatiei citadine”) se constata chsitoria prin coabitare, pentru ca sint, zice legislatorul, ,straini vietii ¢ivile” gi absorbiti de ocupatiile lor; stabilitatea ecupatiilor este, prin lirmare, temelia acestui soi de cAsitorie, cum bine vazuse Libanios, Pe o treapta inferioara lucrAtorului, iati-l pe saracul ,abilitat si cireule”. EB vorba de o migeare de mari proportii, indreptata dinspre fate spre orase, dar puternic atrasd, de asemenea, de Locurile Sfinte fnu de regiuni cu mare inflorire monastica, precum Siria nordic dupa nul 450. Sub st&pinirea lui Iustinian, se sustrag legii {arani gerbi, s¢lavi, contribuabili ; aceasta nu e o noutate. Constantinopolul se umple do oameni care nu gstiu s& facd nimic, in vreme ce prestatia calificata, solid incadrata in interiorul breslelor, tsi mentine pretul si chiar reu- (ogte si-l mareasca faré sA para cd prin aceasta sporeste numarul ofectivelor. O succesiune de legi, datind din al patrulea deceniu al Hocolului al VI-lea, mentioneaza o crestere a presiunii sociale. O lege (lin anul 535 fi are drept tinta pe proxenefii ce reeruteazi de prin sate fete s&race, adesea foarte tinere, ademenite cu daruri in haine gi Inciil(iminte, fpturi vindute uneori chiar de familiile lor gi apoi reti- hute prin contracte dubioase; raul, la inceput limitat, s-a intins ca 0 opidemie in toata capital, In acelagi an, politia capitalei — prea adesea omplice cu réufacAtorii — este reorganizata. in anul 539 a fost infiin- {uti o magistratura specialé pentru epurarea Constantinopolului de ‘coi vintura-lume ,abili” care i] imptnzesc gi care ar putea deveni dolineventi. Inca o data este interzis cergitul. Cei veniti de la tara si din provineii sint trimigi im tinuturile lor de obirsie, nu inainte ins dy a fi examinate eventualele abuzuri carora le-ar fi putut eddea victime intre timp, Cei care, dimpotriva, tsi au domiciliul in orag sint Ungajati in servicii publice, mereu in céutare de mina de lucru sau, mai bine spus, de salahori: sectorul edilitar, brutarii, horticulturd. Tn anul 514, potrivit relat&rii unui preot Tesalonic, o lege reia problema copiilor abandonati, pe care unii ii adunau de pe strazi gi fi crogteau apoi ca sclavi, Ne aflam in momentul declangarii marii ciume, tile ciirei efecte devastatoare sint, poate, direct proportionale cu un folativ excedent demografic. Alte izvoare, invocind criminalitatea si violenja, completeaza tabloul, O lege din 589 interzice fabriearea si comercializarea privati a armelor in capitald gi in toate orasele, cu exceptia ,cutitelor mici care nu pot fi utilizate ca arme de lupta?. Mpocn este, am mai spus, martora unor grave fenomene de yiolenti Urbana gi chiar a unor valuri de teroare, stirnite de grapuri de turbu- longi proclama adepti ai factiunilor ,albagtrilor” gi ,verzile30 OMUL BIZANTIN Frimintarile se succedai. $i totusi, chiar daca pare rafional 8&4 presupunem existenta unei leg&turi intre sirdcia ,apt&” gi marginalitatea criminala, nici unul dintre izvoarele pe care le-am consultat nu ne incurajeaza in acest sens. Dintre revolte, una singura e atribuitd in chip explicit »Siracilor” (ptécho#); ea # izbuenit in anul 553, ca reactie la o masura defavorabilé monedei de bronz — moneda lor. fn afara oragului, sau de la un orag Ja altul, soarta ii mina pe siiracii ,apfi acolo unde {gi pot oferi serviciile necalificate: in primul rind pe gantiere de constructii de toate felurile, care sint, in aceasta perioada, numeroase si rSspindite in tot imperiul. Drumurile ji poarta ins& deopotriva spre manistiri. in acest secol, avintul monahismului in afara oragelor cunoagte 0 amploare care nu poate fi redus& nici la motivatiile de ordin spiritual dezvoltate in literatura monastica, nici la un simplu joc de factori conjuncturali. Socialmente complex, mona- hismul aduce in orice caz o solujie pentru stiricia experimentata de aceast societate, De fapt, monahul reproduce intocmai — dupa cum am afirmat — condifiile extreme ale sirdciei active. Comunitatea unei man&stiri in sinul cireia intra de bundvoie individul fi garanteaza stabilitatea conditiei in aga masura, tncit, la rindul sau, se poate dedica ocrotirii acelor frati pe care boala sau biitrinetea ii condamna la inaetivitate. Aceasti comunitate monastic nu falimenteaz& nicio- dat&, datorit& fie activitatilor proprii (bunSoara productia de ulei din Siria de nord sau din jurul Betleemului), fie, mai ales, scutirilor fiscale, veniturilor gi donatiilor continue prin care se recunoaste rolul spiritual si social pe care il au acum monahii. Arheologia dezminte pe alocuri modelul lipsei de averi individuale. in Egipt (de exemplu la al-Bawiti, fondat in secolu] a] VI-lea, ori in zona Celle, care se dezvolta incepind cu secolul al V-lea), aceeagi arheologie reveleaza confortul unor locuinte individuale. Cu toate acestea, manastirile ramin pentru multi refugiul predilect al s&rfciei stabilizate. Mai mult, unele domicilii fortate ale preotilor monastici siriaci de prin secolul al VI-lea sint inck - sau poate in primul rind — lAcaguri de azil; autorii monastici stiu prea bine c& anumite vocatii nu sint altceva decit evadari. In sfirsit, manastirile pot oferi locuri de munca provizorii celor aflati in trecere. Monahismul eremitic se sustine singur, prin horticultur4 gi artizanat, mai mult la nivel elementar; izolarea individuald, departarea de lumea satului nu sint decit relative. Cit despre c&lugirii peregrini, ei bat strazile oragelor si drumurile de eomunicatie, in ciuda interdictiilor canonice, mereu pe urmele subversiunii eretice ai cirei purt&tori sint adesea. Si sdracii ,inap{i” se deplaseaza, adesea de-a lungul acelorasi itinerare, spre oragele gi spre marile m&nistiri, mai ales spre Constantinopol, Siria de nord gi Tara Sfinta. ,Povestirile folositoare sufletului” continua si propuna modele individuale de ,caritate nemijlocita” printre laici, cum e cel al cergetorului care pune bani deoparte pentru a-i da pomani SARACUL 31 celui mai sirac decit el. Existé grupuri de Jaici care fae din ajutorul dat saracilor o dimensiune a viefii cucernice care-i fine laolalté. Egiptul are confreriile sale. ,Slujbele” (diakoniai) din Antichia si Constantinopol par, curios, legate de ambiente monofizite. Asociatii ,ale milosteniei” (philoponiat) separa sexele; in gindirea crestin& a secolului al IV-lea 8 poate observa un raport deja marcat intre caritate gi castitate. Participantii depun sume de bani, de pildA pentru distribuirea de imbrAcdminte ; noaptea colind& strazile, cAutind bolnavi pentru a-i ingrij Sau morti pentru a-i inmorminta. Primul loc le revine fns& fundatiilor de asisten{a, in legitura cu care aceasta epocd va aduce la lumina, nu intimplator, o tipologie de lunga durata. Aceasta conceptie asistentiala precizeazd de fapt categoriile de suferinzi e&rora li se poate yeni in ajutor prin repartizarea lor in ageziminte distincte: brephotropheia pentru nou-nascuti, orphanotropkeia pentru orfani, gerontokemeia pentru bitrini, nosokomeia pentru bolnavi gi, in plus, ageziminte pentru hevoiagi (ptéchotropheta), pentru drumetii sdéraci (xenodocheia), sau minastirea fondata de Teodora pentru tinerele salvate de la prostituti Reulitatea nu putea sa fie la fel de precisi; cum s-a vitzut, acei ptdchoi sint indeosebi leprogi, iar incepind cu secolul al VI-lea xenon capata sonsul de ,spital”. Cu alte cuvinte, dacd de-acum incolo spitalul va face parte din peisaj, in epoc& scopul su rémine mai degraba asistenta deceit tratamentul; asistenta pentru saraci, prin urmare, si in primul rind pentru cei a caror boalA duce la invaliditate. Aceasta nu inseamnii — yam vedea — ci figura medicului ar fi cu totul absenti, Bisericile gi manstirile sint dotate cu o ,cameri de oaspeti", dar adevarata specializare apare, de pild’, in mandstirea palestiniand a abatelui Theodosios, mort in anul 529, Theodosies punea in practica, serie un hagiograf, cuvintul Apostolului: ,Fiecdruia dupa trebuintele wale”. Asigura deci asistentA adecvata pentru orice om doborit de suferin}a, fie el lepros, infometat sau insingurat. Atunei avea si fie elnborat statutul aga-zisei ,case a milei”, in temeiul principiilor adop- tute de Constantin in ceea ce priveste posesiunile Bisericii: dispensé fiscal drept contrapartida pentru un serviciu considerat de interes public; inalienabilitatea bunurilor. Astfel, privilegiate prin chiar insiir- cintrile atribuite lor, asezamintele de pietate sint fie independente, fie Proprietatea laicilor, inclusiv a imparatului, a episcopatelor sau a alter miinistiri. Lipseste de aici propovaduirea, infloritoare intre a doua jumitate a secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea, fiinded 6 #-a axat mai apoi pe teme teologice; dar inva{Atura sa intemeiase dujio tradifie. Aceasta traditie continui s& se exprime prin inseriptiile edificiilor gi prin practica testamentelor si sa fie alimentati, de aceasta data, de importanta productie hagiografici a monahilor. Istoriografia fomnaleaza la imparati gesturi de generozitate, impiirtirea de pomeni, widirea ori dotarea unor spitale sau leprozerii, Sub acest: aspect, impiiratul re laici sau un diriguitor preocupat sii gliseasci nui © numai primul di32 OMUL BIZANTIN solutii pentru o problema socialA devenita urgenta; legislatia sa in materie e justificata de traditia virtutii imperiale a filantropiei, care imbraca aici forma sa incregtinatd, orientata in mod specific catre cei sdraci. Testamentele in favoarea saracilor sint garantate impotriva oricdrei contestatii de o lege din 455, reinnoité in 631. Mogtenitorul cdruia ii revine indatorirea de a inalta un asezdmint spitalicesc ramine sub supraveghere legala pina la terminarea lucrarilor, Legatele testa- mentare inchinate lui Hristos sau vreunui sfint vor fi interpretate In favoarea sdracilor si indreptate spre agezimintul cel mai apropiat sau vor fi distribuite, si ele sub control, de episcopul locului. Cu toate acestea, in materie de asisten{a episcopul nu pare s& mai indeplineasc& rolul fundamental pe care-l juease in epoca lui Vasile din Cezareea, pe cind pozitia sa in eragele provinciei ramine la fel de importanta ca in secolul al ['V-lea. Acest enunt nu e valabil pentru patriarhul Alexandriei, cel putin daca judecam dupa Viafa Sfintului Ioan Milostivul (4620), serisé de contemporanul gi colegul siu de studii Leontios, episcop la Neapole (Cipru). Alexandria este ins, oricum am privi-o, un caz special. Aceleasi observatii sint valabile pentru episcopul Hypatios din Efes, care, intre anii 531 si 537, adreseaza o epistola ,,credinciogilor” (pistoi) din oras; este vorba de un grup Adeseori atestat, cdruia el ji oferé un regulament al pompelor funebre asigurate de Biserica localA; docu- mentul e contemporan cu novella avind acelasi subiect, care face refe- rinfé la Marea Lavra din Constantinopol. Cu toate acestea, dupa anul 450, serviciul insusi al asistentei pare a trece, in esenfa si pentru mult timp, in mfinile monahilor, chiar daca initiativele monastice, oricare ar fi ele, rimin subordonate autoritatii episcopale, dup precepte fie ale legii, fie ale dreptului canonic. S-ar putea obiecta c& aceasta ar fi o interpretare indusi de pre- dominanta literaturii hagiografice fata de celelalte izvoare, in mod special a literaturii hagiografice scrise in secolul al VI-lea spre gloria marilor manastiri din Palestina, Dar aceasta inflorire a genului hagio- grafic e prin ea insiigi semnificativa in raport cu eclipsa propovaduirii episcopale. Liberi, cel putin in principiu, de orice relatie cu lumea, daruiti ,vietii ingeresti®, monahii se prezinta gi se afirma ca interme- irii, mulfumité unor mijloace cum sint pomana si inter- cesiunea divind. Intr-adevar, comunitatile lor primesc edificii, rente, donafii, un aflux continuu de daruri mai mari sau mai mici. Pe de alt& parte, disciplina lor, care a rupt orice legitura cu oragul antic, fi face prin excelenta disponibili fata de multimea sracilor. Prezenta lor este agadar, in chip mutual, un factor de atractie spre Tara Sfinti, de exemplu. Atit siracia, cit gi asistenja de care ea beneficiazd comport& doua niveluri de semnifieatie: pe de o parte, incontestabila urgenti Sociala gi politici, pe de alta, acel element esential si indispensabil dialecticii crestine a mintuirii care este siracul. Saracul e una dintre infafigdrile lui Hristos, dar caritatea este imitarea lui Hristos gi se SARACUL a3 manifesta, in cazul exemplar si in acelasi timp exceptional al sfintilor, prin tipologia minunilor savirgite de ci, Ignorarea acestei laturi spiri- tuale poate conduce la interpretdri eronate: este destul si amintim in acest sens problema vindecarilor si a medicilor. Monahii hagiografi ytiau, desigur, cd boala — si, prin urmare, cerinta vindecarii — atinge toate nivelurile sociale: 0 dovedeste numarul mare al minunilor, iar geea ce intentioneazd ei si demonstreze prin ele este superioritatea rugaciunii bolnavilor gi a vindecdrilor miraculoase inf&ptuite de citre ofinti, in raport cu interventia fiziologica gi, la urma urmei, contra cost 4 medicului. In realitate, raporturile dintre monahi gi asez4mintele lor tu medicina sint extrem de variate si complicate si nu prezinta interes pontru cercetarea de fata. in principiu insa ,casele milei” erau dedicate color care, in perfecté si supremA dizgratie, cumulau in sine boala gi wlirticia. Am stiruit indelung asupra acestei perioade pentru c& ea va constitui matricea unui model care o depasegte gi care ii supraviefuieste. Un model nascut la intilnirea dintre o conjuncturé data gi transformarea in sens eregtin a societiitii civile clasice gi a imparatului ei. Un model garantat, Ia rindul lui, ca fiind clasic de autoritatea pe care o vor reprezenta, de-a lungul secolelor, Parintii Bisericii grecegti si legislatia lustiniand. Discernem aici definigia ambivalent& a unei saracii lovite do incapacitate civila, dar, prin aceasta, nu mai putin investiti cu o barecare valoare spirituala; increstinarea darului; statutul privilegiat, recunescut de acum incolo, al ageziimintelor care acorda asistenta; in afirgit, rolul econferit fiecdruia — fie el monah, episcop, laic sau impa- ratul insugi ~ ca interlocutor al sAracilor in opera de salvare. Perioada plaboriirii acestui model se incheie o data cu cucerirea arabia din secolul ) Vil-lea, care avea 54 amputeze imperiului regiunile sale meridionale, tit de populate gsi de active. Sdrdcia in Bizant intre ,secolele intunecate” si secolud al X-lea © data cu secolul al VI-lea, imperiul intra intr-un ev intunecat, la Afirgitul céruia echilibrele sociale apar modificate: un secol al raz- Honiclor continue si al unei prime interdictii a icoanelor din 729 pind in 787. Toate acestea se traduc printr-o severi diminuare a izvoarelor Fotorice gi a hagiografiei. In schimb, activitatea juridicd nu inceteaz’- Do fapt, legislatia iustinian& tindea, cum am vazut, s& constituie un Aiatut al stracie: judiciar si penal, continuind sub acest aspect Opera intreprins’ in epoca Severilor. O asemenea oper e dusd la bun Wiirgit de codicele din 726 (Bkloge), care stabilegte — cel putin pentra \inele delicte ~ alternativa dintre pedeapsa financiari, dae’ vinovatul winstirit” (cuporos), gi pedeapsa corporalii, daci vinovatul o ysirac’’a4 ‘OMUL BIZANTIN sau ,sarac lipit pAmintului”. Interdictiile preexistente sint, evident, reinnoite. Diseriminarea dintre diferitele forme de cisAtorie este, din contri, aboliti, dup& ce o lege a impiritesei Irina (780; 797-802) considera binecuvintarea nuptiala nu doar suficienta, ci si obligatorie. Codurile de legi ale lui Vasile I (867-886), Frockeiron si Epanagége, reiau aceste dispozitii, care se vor regasi in Manualul tn sase carfi (Hexabiblos) al lui Constantin Armenopulos, judecdtor in’ Tesalonic (unde igi va publica lucrarea in 1345). In interiorul categoriei astfel constituite subzista cele doud dimen- siuni dintotdeauna ale saraciei: sdracul incapabil si-gi satisfaca necesi- tiitile zilnice gi cel care, dimpotriva, desfagoard 0 activitate. La sfirsitul secolului al VUlI-lea, sfracul ,inapt” putea fi intilnit in ageziminte asemindtoare celor din trecut, dar intr-o societate acum diferita. Cel de-al doilea Sinod ecumenic de la Niceea, cu prima restabilire a cultului icoanelor (787), stabileste statutul elericilor, monahilor gi agezimin. telor acestora, Intemeiate pe dispozitiile juridice si canonice ale epocii anterioare, canoanele Sinodului reprezinta, la rindul lor, un punct de plecare pentru epoca desehist o data eu secolul al IX-lea gi care este, ined de la inceput, 0 epoca de redresare. Revirimentul se incadreaza totugi intr-o societate a cérei structuré si ale cfrei echilibre au cunoseut modificari. Oragul antic, in special, face loc unei forme urbane a cérei importanti este incontestabil mai mica. Episcopii si manahii isi mentin locul gi secolul al IX-lea marcheaza triumful primatului monastic. Dar autoritatea revendicaté de Biseried asupra laicilor si asupra impara- tului insugi are, de aceasta data, drept miza disciplina gi devofiunea. Nici elocinta, nici hagiografia, acum gi ele in revenire, nu redau nevoin- telor celor siiraci rolul pe care |-au avut pind in pragul secolului al VIl-lea E cert c& Viafa lui Theophylakt din Nicomedia (cca 786-cca 840), scris& in jurul anului 900 de un cleric al bisericii acestuia, ne prezinta figura exemplar a unui episcop care pare a urma traditia asistentei episcopale. ‘Theophylakt, povesteste hagiograful, fice parte initial din personalul patriarhului Tarasios (784-806), gi el dedicat caritipii, Ajuns episcop al Nicomediei, Theopylakt a pus sf se zideasc un complex dotat cu un sanctuar al sfintilor Cosma si Damian, inzestrat cu paturi, paturi gicu tot cele era de trebuinta celor ,sirmani” si pentru care aloca o renté; aduce aici medici si personal de serviciu, complexul luind forma unei man&stiri. Agadar, continua autorul, ,casa de tratament” (iatreion) astfel creaté exista i acum, continuind sa functioneze. Pe de alta parte, Theophylakt tinea un registru al sdracilor : nume, familie, prove- nient&, infatisare; cei inscrigi in registru beneficiari de o portie de hhrana lunara, toate acestea amintesc de registrele saracilor atestate in aceeasi epoci in Occident. Aceast& practicA rimasese tn vigoare gi in Nicomedia, ca gi participarea personala, initiat’ de episcop, la ingrijirea celor bolnavi, Imitindu-l pe Hristos, Theophylakt ii vizita, la SARACUL a8 drept vorbind, zilnic: in sfinta zi de vineri, dupa ce-gi petrecea noaptea in rugaciune, ii cufunda intr-o baie calda gi nu se dadea in laturi s8-i spele cu miinile sale, in special pe leprogi. Aceasta importanté nara- fiune se leaga in mod fericit de pildele episcopale de la sfirgitul seco- Jului al TV-lea gi de dubla asistenta acordata sdracilor, sindtogi sau suferinzi, Ajutorul acordat celor din urma riimine, inainte de toate, o lucrare a milosteniei crestine; se contureazé insa totodata, in mod cit he poate de explicit, rolul medicinei; de la ea igi trage spitalul numele', 4i nu de la cel de azil, ca in epoca lui Iustinian; nu mai este vorba de lin xenon, ci de un iatreion. Viafa lui Theophylakt, cu informatiile sale detaliate, ramine un caz singular in hagiografia secolelor al IX-lea gi al X-lea. in mod sigur, ymila” (sympatheia) si ,pomana” (eleémosyné) rimin trasdturi distine- tive ale encomionului hagiografic, dar lor nu li se acordé aceeasi important&. Scriitorii ménastirii Studion, de pildé, care, in cimp monastic, domina acea perioada, sint pe parcursul secolului al IX-lea ‘ngajati cu precidere in conflictul cu puterea imperialé. Regulamentul miindstirii citadine, deseris in Viafa sfintului Theodor Studitul (}826) i care devine curind un model, nu se aseamana deloe cu organizarea opiscopali pe care am examinat-o anterior si nici macar nu aminteste do marile manastiri din secolul al VI-ea. in mandstirea Studion era un wllugiir care indeplinea functia ,primirii de oaspefi”, un xenodochos. ‘Trebuia si-i intimpine pe acostia cu respect religios, sd le spele picioa- rele gi si le dea cele trebuitoare pentru somn, s& le faca rost de paturi. Inca Stilitul (7879) va face acte de mare generozitate in anii sai de jorviciu militar, dar in Viafe lui nu gisim alte informatii. Alte opere hagiografice neglijeazi raportul boalé/saracie in mAsura in care pun ceentul pe raportul medicina/miracol. E cazul Minunilor sfintului Artemios, la Constantinopol (a cdror culegere se prelungeste pind in pocolul al VIII-lea), gi al Viefti sfintului Samson, care ar putea data din fecolul al VII-lea sau de Ja inceputul secolului urmétor. Aceasta din urmé se prezinté ca Viafd a fondatorului unui spital deja atestat in Constantinopol sub domnia lui Iustinian; autorul lauda deopotriva gliinja medicald gi puterea taumaturgicé a personajului siu, putere cure nu-l va piirisi nici in mormint. La rindul séu, monahismul supra- viejuiegte si in afara oragelor. Doar c& mulfimile de nevoiasi din nocolele al V-lea gi al VI-lea gi vizitatorii monahilor din Olimpul Bitiniei wou din Latrogul seeolului al [X-lea nu mai au nimie in comun, Ménastirile do acest fel nu sint lipsite de ,aziluri” (xenodocheia), cum ar fi ,enorma” findajie mentionaté in Viafa lui Mihail Maleinos (1961), Dar dacd vielile acestor monahi reiau fidel schema anticd, potrivit céreia fuga do lume gi asceza sint incununate cu harul savirsirii de minuni, minunile mbn grench; modie = iatros, dec\ spital (,easd do tratamont”) = éatrelon (nt),a6 OMUL BIZANTIN in sine au pierdut acea substanga socialé conereta in care le incadra hagiografia secolului al VI-lea. Este greu si rezisti tentatici de a explica o asemenea schimba: printr-o distribugie diferité a populatiei in detrimentul oraselor si printr-o descrestere demografica generald. Am vazut deja concursul factorilor care par sa fi condus lao diminuare a populatiei dupa anul 550, inainte ca unele regiuni, de altfel dintre cele'mai populate, sa-i fie sustrase Imperiului Bizantin de cucerirea araba. Secolele al VIl-lea si a] Vill-lea sint mareate de insecuritatea provinciilor gi de repetatele asalturi ale ciumei, pina la jumatatea secolului al VIll-lea; dupa aceasta perioada ciuma dispare, pind in secolul al XIV-lea. Dac& aceasta ipoteza generali e adevarata, se intelege de ce oragele au incetat si mai reprezinte poli de atractie! Mai mult chiar, impotriva lor opereazi factori de tip neconjunetural. Teritoriul imperiului e acum subdivizat in circumscripfii concepute pentru stare de razboi, themele, in care oragele igi pierd pozitia traditionala. Decad Atena si Corintul, Sardes in Licia; Efesul si Magnesia pe Meiandros se restring considerabil; textele reflecté chiar o involutie a Constantinopolului in secolul al IX-lea se inregistreazi o redresare, al cirei inceput gia carei amploare variazé de la un loc la altul si ale carei efecte pot fi observate in secolul al X-lea, dar mai ales in secolul al XI-lea. in secolul al X-lea, in capitala pot fi vazute scene care amintese de secolul al Vi-lea. in 927-928, imperiul trebuie sf faced fata unei ierni foarte aspre, care ya grabi la sate un proces despre eare vom vorbi mai tirziu. Imparatul Romanos I pregateste adaposturi pe sub portaluri si d& ordin sa se distribuie lunar monede de argint sracilor fntilnifi in eale; mai mult, pune sa se dea fn fiecare lund o treime de solid nevoia- pilor (penétes) in biseriei. Probabil ca acegtia erau inscrigi in registre, asemenea celor semnalati anterior in Nicomedia. Andrei cel Nebun- -pentru-Hristos, a cdrui Viafd dateazi de prin a doua jumatate a secolului al X-lea, doarme gi el prin goproane, sufera de foame si frig, nimereste printre desfrinati, stringe pomeni care-i sint furate de alti sdraci; este insi vorba de o povestire cireia autorul ii imprima o culoare ,antica”. Vechiul model iustinian al ,casei milei” ramine yalabil si preductiv. Astfel, intr-o epistoli serisé in do: iul sdu fortat (868-869), patriarhul Photios se plinge de faptul ci adversarii s&i au ajuns si-i expulzeze gi sd-i spolieze pe acei sArmani (ptdchoi) leprogi pe care el ii luase spre ingrijire ,pentru ispisirea pacatelor [sale]” Modelul igi p&stra interesul patrimonial gi fiscal si, totodata, religios. © lege a Iui Nikephor al II-lea Phocas (964) aduce o marturie impor- tanta in aceasta privinja. Imparatul constata, pe de o parte, ci siriicia monahilor nu mai e decit o amintire, iar condifia lor este din zi in zi mai infloriteare, mulfumita neincetatelor donafii, de altfel rau gestio- nate; pe de alta parte, ci fundatiile destinate bolnavilor sau bitrinil sint acum peste masurd de numeroase in raport cu necesitijile SARACUL, 37 In consecinta, impiratul fi indeamna staruitor pe monahi si se intoareé In modelul vechilor Parinfi ai pustiei gi interzice noile fundatii mands- tiregti, cu exceptia celor situate in tinuturi indep&rtate si nelocuite, Vor fi autorizate numai donatiile care au drept scop ameliorarea fun- datiilor existente. Mai mult, imparatul invocd preceptul evanghelic care indeamnd la vinzarea propriilor bunuri gi la impartirea cistigului In siraci. Intr-un cuvint, modelul vechi de patru secole are efecte conjunctural pervese. Secolul al X-lea insuflé un putermic avint filantropiei imperiale, manifestaté in forme protocolare. In 899, T'ratatul asupra prioritdtilor do Philotheos consemneaza prezenta a ,doisprezeco frati skraci” printre invitatii la masa de Craciun a imparatului, Romanos I (920-944) pri- meste zilnie la masé trei nevoiagi cArora le di cite o moneda de aur, jar in zilele de post, rdic& miercurea gi vinerea, procedeazd la fel cu (wei monahi saraci; pot fi sesizate aici semnalmentele unei saracii ftatutare, Constantin al VIl-lea va largi si va dota corespunzator 0 leprozerie in care, se pare, va presta el insugi servicii de asistenta, Acensti practici, atestaté de citre Ioan Tzimiskes (969-976), devine ayndar traditionala, semnificind prin antonomaza imitarea lui Hristos. Prin urmare, impiratul intretine o relatie privile; cu modelul hristic, dupa ce in epocd Hristos insugi era considerat basileus ceresc. Istoria agezArilor rurale din secolele al IX-lea si al X-lea aduce in qoeni sirdcia ca statut, intr-o clasificare socialé care rimine inainte do toate fiscala. ,Siracul” (penés) se gasegte fata in fata cu ,bogatul” (plousios) gi mai ales cu ,cel puternic” (dynatos), intr-un cuplu care, doxigur, nu ¢ nou, dar care se prezint& ca un echivalent grecese cit se ponte de potrivit al perechii carolingiene potens/pauper; de aici se toduce ca gi in lumea bizantina, concomitent cu cea occidental, ,saracul” fe defineste in temeiul nu atit al unei deficiente de ordin material, cit al unei disfunctii sociale. Si totugi, o inovatie irumpe din intunericul fwoolului al VITI-lea ; corpusul contribuabililor apare divizat intre ,militari” i weivili”. Primii, inscrigi intr-un registru fiscal distinct, sint obligati Ressonel sau prin intermediul unui membru al familiei) si presteze _ terviciu militar, echipindu-se pe propria cheltuiala; aceasta obligatic ite garantata printr-un bun funciar, pentru care se primeste in com- Henwatie o facilitate fiscala. Doua texte de la inceputul secolului vorbesc (lenpre soldati ,nevoiasi” (ptéchoi): primul, din Cronica. Ini Theophanes, | fheo referire la momentul in care Nikephor I (802-811) dispune inre- r Jaren fortaté a reerutilor sdraci, care trebuie si fie echipati pe spezele watului; al doilea, din Viefa lui Philaretos, despre care vom mai vorbi, luce in scené un soldat care nu poseda decit o céruta gi un cal, Calul Meare si numai mila sfintului fi va ing’idui soldatului s4-1 inlocuiascd. Alol sirdeia se confirma in cadrul unui statut. Si ne intoarcem ins& ln \wiracii" din agezdrile rurale, Satele nu gisau modificat structura, PAranii continua sf fie proprictari sau arendagi ai ptiminturilor pe38 OMUL BIZANTIN care le cultiva. Loturile aparfin, in marea lor majoritate, comunitatii satului; unele dintre ele sint independente, altele fac parte din mari proprietati. Aceasta inseamna ci renta funciar& e imp&rtité intre fisc gi mari proprietari de terenuri, al céror principal interes este de a avea un numar cit mai mare de arendagi gi de a plati cit mai pufine impozite cu putinta. Aceasté situatie are rid&eini stravechi, La sfirgitul secolului al TV-lea, jAranii proprietari se vedeau pringi intre doud tiruri: pe de o parte, agentii fiscului, cu propriile presiuni, iar pe de alta, cei ,puternici”, care aveau mijloace pentru a se interpune — cu forta armelor sau prin influenta politicd — intre autoritatea public& gi arendagii lor si, prin urmare, posibilitatea de a-si insugi averile altora ori de a ingloba in propriile mogii loturile ,Arinesti independente. O lege din 328, reluataé de Codex Iustinianus, fixeazi in limbaj propriu perechea potentiores/tenuiores. Novellele grecem'i ale lu. Iustinian Si plaseaza pe aceleasi pozifii pe dynatoi. In secolere al [X-lea gi al X-lea, cel care se afld fata in faté cu ,cel puternic” este ,siracul”, Ajungem acum la Viafa Jui Philaretos Milostivul (1792), compusa in 821-822 de monahul Niketas, eare-i era nepot gi fin. Philaretos, asemenea sofiei sale, cra de stirpe nobila gi ,foarte bogat” (plousios), definind numeroase terenuri. Sfracirea acestui nou lov incepe o daté cu incursiu- nile arabe, cind vecinii il vad redus la o sAricie pasiva (ptécheia): de-acum Philaretos nu va mai putea nici séi-gi intre}ind, nici sd-si exploateze paminturile cared apartin. Vecinii impart deci intre ei aceast& proprie- tate, nelasindu-i lui Philaretos decit casa piirinteascd gsi pamintul din jurul ei. Agadar, acesti vecini sint de doud tipuri. Unii igi ating seopul pe calea solicitarilor, gi acegtia sint ,faranii” (gedrgoi), alfii cu forta, si acegtia din urma sint ,cei puternici”, pe care Niketas fi numegte nu dynatoi, ci dynastai, termen cu 0 conotafie publick mai puternic&. Cu toate acestea, Philaretos continua sii fie milostiv cu ,sirmanii” (ptéchoi) de la tara. Si alte relatari hagiografice depun marturie ew privire la realitatile secolului al X-lea. Viafa fui Paul cel Tindr (4955), monah in muntele Latros, din finutul Miletului, relateazi un episod care a avut loc pe proprietatile imperiale gestionate de un prdtospatharios, in apropierea cirora trdiese ,siraci” (penétes), Acestia sint asupriti de vecini, inrudifi intre ei, care se comportii ca o banda de tilhari. $i in acest caz, ceea ce amintitul prétospatharios incearca si apere este o stare de slabiciune socialé ; numai ci puterea adversarilor sii e atit de mare, incit, fara interventia sfintului, gestul lar fi costat scump. Mihail Maleinos (+961) provine dintr-o mare familie din thema Charsianon-ului, situata in golful lui Kizil Irmak. Inainte de a piir&si aceastA lume, Mihail igi transmite dispozitiile testamentare prin care isi doneaz bunurile ,celor lipsifi” (ptéchoi), Hagiograful serie ec atunci au putut fi vazute turme de animale gi numeroase bunuri trecind in miinile ,sdracilor” (penétes), nimeni alti decit tairanii din veeiniitate, Mai e nevoie si reamintim Viaje lui Nikon ,Metanoitul”, invegistrath pe lo SARACUL 39 jumatatea secolului al X-lea, a c&rei redactare dateazé cel mai devreme de la sfirgitul secolului al XI-lea? Povestea igi are inceputul sub domnia Jui Nikephor al II-lea Phocas (963-969), intr-o thema nordicé din Asia Mick, ,Intr-una din zile, tata] su il trimise s& inspecteze proprictatile fumiliei”, care erau considerabile. ,Vazu toata truda gi suferinta celor are tréjau acolo ca serbi, legafi neintrerupt de muncile cimpului. Ii fu mila de viata séracilor (penétes), jalnicd, oprimata gi isi declara” intentia de a se retrage departe de lume. Doua texte istoriografice din secolul al X-lea ae inscriu pe aceeasi directie. Viafa Jui Vasile I, compusd in mediul aulic pe la jumatatea socolului, in encomionul la adresa impiratului se referd la indulgenta #0 fiscal, care se manifesta printr-un recensdmint ratat, ce le permite airacilor s& fncalce terenurile vecine. In continuare, Leon Diaconul, jstoriograful lui Ioan I Tzimiskes (969-976), consemneazA compor- {nmentul acestuia din urm& dupé ce gi-a asasinat unchiul, Nikephor al U-lea Phocas, al cdrui succesor avea si devind, Ioan gi-a imparyit fy dowd importantul stu patrimoniu; o parte a folosit-o la zidirea gi dotarea unei leprozerii plasate la intrarea in capital; cealalté jumatate pivnu imparfit-o ,faranii” (gedrgoi) din zonele limitrofe domeniilor in chestiune. Astfel, sArdcia {Aranilor poate sd nu fie doar un statut, @aracterizindu-se, intr-un asemenea caz, prin dificultatea de a intra in posesia wnor terenuri gi unelte de munca, despre care texte exemplare ‘wrati c& le erau puse gratuit la dispozitie. Pe de alta parte, ,{aranii” aint slabi. Tocmai acest al doilea aspect va fi ilustrat de legislatia jwcolului al X-lea, motivata de evolutia generala a societtii, ca gi de eonsecintele foametei din 927-928. Legile care se succeda fac apel la opozitii de termeni care nu sint noi, dar care in aceste legi asuma o semnificatie contemporana. Obiectivul aste de a proteja bunurile {Aranesti - si deci interesele fiscului — de cei puternici”, decisi s& acapareze bunurile altora prin orice mijloace $i ere nu 0 data sfirgese prin a absorbi intreaga comunitate rurald ai elirei membri devenisera. Nu e important si reproducem aici detaliat provederile imperiale, Continutul lor este acelasi pina la marea lege din 996, ca dovada a faptului ca fenomenul nu putuse fi stopat. Legislatia Jn cauzi manifest’ interes pentru expunerea unei elasificari sociale. Logea din 935 prezinta detaliat categoria ,celor puternici”: titulari ai nei demnitati sau ai unei insdrcinari: senatori, guvernatori de theme ; arhiepiscopi, mitropoliti, egumeni; ingrijitori ai agezamintelor de pietate nu ai proprietatilor imperiale. Intr-un cuvint, dacd bundstarea acestei eategorii poate fi implicita, criteriul explicit este intotdeauna o delegare \ puterii publice sau o forma de autoritate; atunci ,saracii” se definesc prin lipsa acestor mijloace, Alte ocurente ii opun pe ,sdraci” ,bogatilor™: 0 loge emanata intre 959 si 963, referitoare la plata judecatorilor de pitre cei chemati in judecata, ii distinge pe ,cei care triiese in tihna” (euporountes, termen utilizat in clasificarea penala din 726) de ygloata40 OMUL BIZANTIN: taranilor” si de ,ceilalti saraci”. Legea din 996, care incununeaza seria, opune ,sdracilor” (penétes) atit pe ,bogati” (plousioi), cit si pe ,cei puternici”, detinatori ai ,puterii” (dynasteia). In document e mentionat sdracul ,lipsit de orice putere” (adynafos). In aceeasi perioada, legi de orientare analoaga se straduiese sf conserve si bunurile ,militarilor’, despre care am vorbit mai inainte. Legea din 967 ii distinge pe acestia de ,civili” (politikoi) $i mai cu seam’ de ,siraci”. Legea din 959-963 introduce distinctii interne pentru fiecare grup: sint specificati, pe de o parte, ,militarii” — mai mult sau mai putin saraci in raport cu averea de patru livre (288 solizi), decretata ca inalienabila — gi, pe de alta parte, ,civilii”, care nu dispun de valori mai mari de 50 de solizi: putem recunoagte aici perpetuarea criteriului de altadata, Faria a intra in amanunte, si notim ef actele de vinzare a parcelelor de teren din aceasti perioada inelud gi prejuri cu mult sub aceasta cifrd. Sérdcie si mutafii sociale in secolele al XI-lea si al XUL-lea Secolele al XI-lea si al Xl-lea apartin unei perioade noi si pregatese de pe acum o modernitate, e drept, inc indeprtati. Poate ci acesta este motivul pentru care cele dou& denumiri ale ,saracului” pe care le-am urmarit din Antichitate pind in acest moment par si se confunde intr-o oarecare masuré. In multitudinea de texte ce ne-au paryenit, personajele care ne intereseazd nu sint intotdeauna desemnate explicit ar putea sa fie nevoie si le reperdm noi ingine, in contextul unei societiti in continua evolutic, in prima jumiéitate a secolului al XI-lea, puterea imperiali rimine mostenirea recunoscuta a descendentilor directi ai lui Vasile I. Trece, prin urmare, in miinile aristocratiei provinciale gi militare, ale carei familii urca pe scena istoriei politice incepind chiar cu secolul al IX-lea Urcarea pe tron a lui Alexios I (1081) consaera pentru un veac intreg victoria Comnenilor in aceasta competitie. Viata urbana — acolo unde exist gi unde inaintarea tured nu i-a produs prea multe neajunsuri— redevine activa gi deschis&, confirmind revirimentul din secolul al X-lea. E drept, cele mai bune informatii intrate in posesia noastra se referd tot la capitala; al doilea oras al imperiului, Tesalonic, nu a fost studiat, in ceea ce priveste aceasti epoci, pe misura generozititii surselor existente. In sfirsit, milostenia laied igi sustine in continuare, imper- turbabil4, fundatiile pe care legea din 964 le frinase prea putin. Fundatiile se supun definitiei cunoscute: fondatorul intelege sa acjioneze pentru mintuirea proprie si a celor dragi prin mijlocirea monahilor si cu ajutorul pomenilor; din aceca clipa opera de binefacere ponte sii aspire, in orice situatie, fie la imunitati fiseale care ii vor face proprietigile mai SARACUL al rentabile, fie la profit: al comunitatilor monastice, daca asezdmintul e utonom, si al familiilor fondatoare, inainte de toate, dacd acesta ramine proprietate privata. Actele care s-au pastrat demonstreaza ins& importanta capitala acordata inca de pe atunci comemoririi liturgice fi mortilor. Principiul, fireste, nu e nou; anvergura lui insd pare sa fie. Activitatea oragelor in veacurile al XI-lea gi al XIl-lea este evidenta li 0 prima lectura a izvoarelor. O chestiune mai delicat& ramine cea privitoare la recunoasterea sAriciei citadine, Istoriografia atest& prezenta 4) presiunea populatiei capitalei cind e pus in joc tronul. Acest ,popor? (dios, polittkoi), care aminteste rolul public si chiar puterea armatit {i démoi-lor din secolul al Vi-lea, e alcatuit din ,lumea prAvaliilor Moytegugaresti sia tirgului” (dupa Psellos), grupata in propriile bresle. Autfel se intimpla in 1042, cind poporul o apari pe Zoe, suveran’ logitima prin nastere, de atacul intreprins impotriva ei ‘de Mihail ii) V-lea; in 1047, cu prilejul tentativei de uzurpare initiate de Leon Pornikios; in 1057, cind Isaac Comnenul ia puterea cu ajutorul patriar- lului Mihail 1 Kerularios (si acesta se sprijinea pe populatia capitalei) ; {) 1059, in momentul in care Constantin Ducas se prezinta in fata hroslelor capitalei in calitate de suveran escatologic. Se intelege de la gine ci acest popor nu este in intregime gi intotdeauna bogat, chiar (eh e cu neputint&é sd-i surprindem cu claritate distinctiile interne. Migefrile din 1042 par sa fi fost totugi cele mai violente, am putea pine chiar cele mai revolutionare. Mihail Attaliates consemneazit fiwaltul asupra regedintelor celor care se inrudeau cu imparatul sau @riu foarte influenti; afirma cA s-a jefuit ,o bog&tie acumulata prin iMitea nelegiuiri si cladita pe gemetele saracilor”, si nu numai la oras, im bine se intelege. Sardcia lucratorilor este insi intotdeauna la vedere: ea survine de indata ce imprejurarile conduc la agravarea prosiunii fiscale. Aga se intimpla in 1091. In capitala blocata de turei i pecenegi, patriarbul Antiohiei, Ioan, adreseaz’ impAratului un discurs ilbjenitor. De fapt, Alexios I a indr&znit si se atingd de tezaurul Winericii, din necesitati de rézboi, gi Ioan denunta aceasta politic’ _ theapabilé s8-i asigure autorului ei victoria, Sint deci inutile, continud |, marsurile acestor nenorociti care, abandonindu-gi privaliile, se vid jo deasupra constringi s4-gi procure fiecare cite o faclie pentru a ‘Pirticipa la procesiuni, in vreme ce nu au, probabil, mijloace nici Pentru a-si agonisi o bucata de piine. La sate, confruntarea dintre ,cel puternic” gi ,,cel siirac” se mentine Jo jumatatea secolului al XI-lea: o m&rturiseste registrul de rezolutii fil judecitorului Bustathios. Conditia taranilor continua si oscileze si independen{a, sub egida unui stat care, o data cu familia Comnenilor, trece de partea celor puternici, pe care cu numai \ih Aeeol in urma ii combitea. Decumentele de arhiva atest o clasi- ficnre fiscal bazata pe numarul de animale de poyars; dowd perechi ilo bois 0 pereche; o sin ; nici una, Cei care nu poseda nimic”42 OMUL BIZANTIN (aktéménes), care ,nu sint subiecti ai taxei fiscale” (ateleis), merit, firé nici o indoiald, definitia de sdraci; cu atit mai mult o merita cei jliberi” (eleutheroi) veniti nu se stie de unde gi angajati de marii proprietari de teren, care in aceasta epoca vor obtine autorizatia de a-i inserie in propriile registre fiscale. In stadiul actual al cercetarii arheo- logice, totusi, variatiile de tip conjunctural sau regional ne scapa in marea lor majoritate. in veacurile al XI-lea si al XIll-lea izvoarele documenteaza din now existenta activitatilor asistentiale, nu fara a privilegia, ined o data, capitala. Din nov, in fata acestei evidente redresari, ne intrebam care a fost incidenta factorului social si a celui cultural in acest reviriment. Pe de alt& parte, istoriografia si documentele pAstrate oferi doua méarturii diferite. Documentele se succeda pornind dela un model, care este regulamentul (typikon) Binefacdtoarei Maici a Domnului (Euergétis) din Constantinopol, compus pe la jumatatea secolului al XI-lea. In continuare, ele pun in centrul dispozitivului lor comemorarea liturgicd a mortilor: monahii in modelul traditional, familia fondatorului (5i mai tirziu fondatorul insusi) in fundatiile laice. Ospitalitatea fafa de drumetjii sdraci sau fata de sdracii bolnavi; impiirtirea resturilor de la mesele manfstiresti sau a ratiilor fixe de piine gi vin in zilele de sirbtoare sau de comemorare: acesta este, in masur& variabila, rolul asistentei, Oricum, ea ramine net subordonata liturghiei. Aga se face cai Mihail Attaliates adiposteste doisprezece b&trini sdraci la Rodosto, in 1077, iar Ioan al IL-lea Comnenul tngrijeste douazeci gi patru de béitrini in complexul lui Hristos Pantocrator (1136); treizeci gi gase de bolnavi se roagi pentru fratele Isaac in agezmintul pe care acesta |-a inchinat Salvatoarei Lumii (Kosmoséteira), situat in apropierea unui sat de pe proprietatea sa din Tracia (1152). Cifrele vorbese de la sine. Tot Isaac Comnenul expune cu minutie rugdciunile care se cuvine sii urmeze distribuirii de alimente din zilele de sirbatoare, mai ales de ziua Adormirii Maicii Domnului, cind o suta de sAraci se yor intoarce la casele lor numai dupa ce igi vor inalfa miinile citre cer gi vor striga de patruzeci de ori ,Kyrie eleison”, spre lauda fondatorului. Ratiile alimentare care urmeazi sf fie distribuite sint gi ele precise gi deci limitate. E limpede agadar cA milostenia rimine parte integranta a programului, dar numai sub forma emblematicii, cel putin in exemplele anterior mentionate. Cu toate acestea, laicii continua si beneficieze de privilegiile cunoscute. Acestea reprezinta insi si o favoare imperialii acordata fondatorului dintr-un motiv sau altul: deci, ca intotdeauna, reprezinti un factor economic stimulativ. In sfirgit, in secolul al XI-lea, sediile monastice sint adeseori incredintate ca donatii eu titlu viager (eharistiké) unor administratori laici, pe care patriarhul Ioan al Antiohiei ii va acuza do neglijent& in administrarea pomenilor gi ajutoarelor previizute (intre L085 si 1092) SARACUL a3 Istoriografia face apel la simboluri atunci cind igi da silinja si vada in tmp&rat imitatorul prin excelenti al lui Hristos, impiirat cerese El insugi. Forma emblematica pe care oia aceasta imitatie trebuie c&utata in ingrijirile acordate leprosilor de suveran in persoan: o intimplare de acest fel e amintit’ intr-un calendar cregtin pe luna ianuarie, un menologhion consacrat lui Mihail al IV-lea, eitruia gi Psellos ii atribui de altminteri, 0 asemenea practici. Admiterea leprogilor la masa lui Alexios I este un alt element din encomionul prenuntat de Manuel Staboromanos. In sfirgit, destinatia de leprozerie pe care o va avea nyezimintul lui Hristes Pantroerator, inaljat in 1136 de Toan al II-lea, » mai mult decit limpede. Acestea fiind spuse, istoria inregistreazi {neti o serie de misuri imperiale care predispun la o lecturd sociala. Mihail al IV-lea intemeiazd un azil si o maniistire destinate peniten- (olor. Constantin al 1X-lea restaureazé complexul Sfintului Gheorghe al Maginilor de R&zboi (,Manganon”). Alexios I intemeiazd un eomplex asistential important — cimin pentru orfani, azil pentru saraci, lepro- yorie, in fruntea cAruia pune un orphanotrophos (,hranitorul orfa- nilor”); functia, atestaté inci din secolul al VI-lea, dobindeste acum o important’ noua. Mai mult, Alexios I vine in ajutorul citorva cilugirite po care evenimentele le-au silit si fuga din Iberia gi care au ajuns sa vergeasea prin capitala. Toate acestea depind de antica philantrépia imperiala, Totugi, eredem cé se poate distinge aici o situatjie de mare fensiune sociala, determinata, fara indoiali, de evolutia razboiului, dur probabil si de o oarecare presiune demograficd, ipatezd ce ar putea fi confirmaté de o cereetare asupra fenomenului destelenirilor, daca um avea acces la asemenea documente, Un exemplu izolat, si de aceea oul atit mai atractiv, ¢ cel al satului Rhadolibos din Tracia, care inregis- fronzi un reviriment intre inceputul secolului al XII-lea si jumatatea weeolului al XIV-lea, cu o desp&durire in secolul al XIII-lea; am dori 4h putem dispune de o serie de asemenea exemple. Oricum ar sta luerurile, ar fi eronat si discernem in aceste m&suri rispunsul direct Jn 0 conjunetur social; fune\ia liturgicé a siracilor, medierea agtep- (ati din partea monahilor, ,iubirea monahilor” infeleasa ca virtute jmperiala, toate sint inseparabile de urgentele efective. Seriitorii bisericesti din secolul al XIJ-lea denunta aparitiile suspecte in numele crestinatatii. Pe strazile capitalei, falgi ascefi isi etaleazd rini imaginare, care fac impresie asupra unor pierde-vara. In Viega lui Kyril Phileotul, monahul Nicolae se lanseazii intr-o diatriba violenta Jn adresa c&iugdrului ritécitor, pAcdtos si parazit, care freeventeazi comemoriirile liturgice si mosele altora: figura siniveche si intotdeauna nelinistitoare, Literatura epoeii Comnenilor Wohijeazi tema siriciei profesionale. Q gisim, de pildé, in creatia pooticd a ,sirma Prodromos" (Ptochoprodromos), in care autorul dA wtrilucire bogt imbii vernaculare, eno virtuozitate intr-adeyar wruditd, Intr-o compozitie poetic’ inchinats impliratului loan cel Negru”44 OMUL BIZANTIN (Mavroyannis), autorul descrie viata vrednicd de mild a unui poet infometat, a cérui nevasté lipsitA de inima il tine ea pe un strain in fata usii. O alta compozitie este plind de reprosuri la adresa egumenilor capitalei, opunind luxului desantat de la mesele gi din baile lor aspri- mea traiului in curatie, menirea gi virtutea de c&patii a monahului de rind, a cérui am4raciune textul va fi vrut s& 0 exprime. In cadrul societafii bizantine, s4racii se manifesta din acest moment in doua registre distincte. Pe de o parte, ramine tipologia traditionalé a nevoiagilor in perspectiva liturgica, legata de discriminarile seculare ale dreptului. Pe de alta, se contureaz’ un tip deja modern de siracie. Sdrdcia in uitimele secole ale Bizanfului E dificil si tratezi situatia complexa a imperiului in anii 1204-1261. Regiunile supuse dominatiei latine se regdsesc — cel putin unele dintre ele — intr-o documentatie aparte. Imperiul Niceei pare a se bucura in epocd de o prosperitate relativa, provizorie in Asia Mica. In epoca restauratiei din 1261, aceast& prosperitate e in declin, din cauza stra- mutarii populatiei din calea turcilor si a presiunii mongole. Patriarhul Germanos al Il-lea (1222-1240) rdmine in contact cu turma sa de ere- dinciogi in capitala ccupata. Rosteste atunci cel putin o omilie despre pomana gi despre judecata, dar culegerea omiliilor sale (cod, Paris, Coist. 278) agteapta incd sA fie studiat&, ca gi predica tinutd in Tesalonic. Nu se vor gasi aici insi prea multe detalii asupra acestei perioade ‘Trebuie totusi si ludm aminte cA figura imparatului igi menfine aura virtutii caritabile. O virtute care justificd pina si faptul cé populatia vedea in Ioan al Ill-lea Vatatzes, imparat al Niceei (1222-1254), un sfint, dar nu vom comenta aceasta credinfa populara, din care i se va trage si renumele de ,daruitor de pomeni”, cu aluzie le sfintul patriarh Ioan al Alexandriei din secolul al VI-lea. Tabloul se va imboga{i dupa restar ratia paleologé gi ca efect al relativei abundente de surse documentare gi literare care, de alifel, cd departe de a fi utilizate dupa cum ar merita. Aceste surse ne permit sa distingem dou seri de factori in istoria sociala i in reeru- deseenta sdraciei care pare sa se fi manifestat atunci, Pe de o parte, se inregistreazA numeroase tulburdri, in timp ce continua farimifarea imperiului: expedifii latine de recucerire mascate sub forma eruciadelor, rivalitatea republicilor mercantile italiene, setea de putere a statului sirb, incursiunile mercenarilor catalani in secolul al XIV-lea, fnaintarea turcilor care preseazf populatia din provineii. Apoi marea ciuma va lovi imperiul in 1347. In plus, pacea civila e compromisa. Societatea va fi divizatd in urma conflictului dintre patriarhul Arsenic si Mihail al VIII-lea Paleologul. La moartea lui Mihail al [X-lea (1820) incepe un rizboi de e care va sfigia imperiul pentru multi ani _fibaeurile vrij SARACUL 45 Intr-un asemenea context, partidul zelotilor ia puterea in Tesalonic in 1842, pentru a o pastra pina in 1349, manifestind 0 atitudine absolut (ntiaristocratica. Zelotii figurau, de altfel, printre adversarii lui Grigorie Palamas, teologul mistic al miscarii isihaste. Triumful lui Grigorie, care il va urca pe scaunul episcopal al Tesalonicului (1349-1358), inseamna de fapt ca ortedoxia conservatoare s-a impus in fata unui umanism @ fa grecque, a carui modernitate implica deschiderea citre Oecident. Pe de alta parte, avintul economic gi, mai exact, comercial al Mediteranei ii va anima si pe bizantinii secolului al XIV-lea: manistiri din Athos proprietare de paminturi cultivate cu griu gi cu vité-de-vie, uristocrati constantinopolitani care se daruiese comer{ului, breslele Insegi, care ramin active. Nu e mai putin adevarat ci marele comer} nue ine& la indemina greeilor, iar conjunetura politic va provoca 0 devalorizare a monedei si, in consecinti, 0 escaladare a preturilor. Acesta este climatul in care siracii de la tara si cei din orage reyin in prim-plan. O dat& in plus, s&racia ruralé nu face obiectul discutiei, dar este Wtestataé in documente. Pentru secolul al XTV-lea, arhivele muntelui Athos dezvaluie nu doar disproportiile dintre fermele taranesti de pe posesiunile sale, dar si fragilitatea gi instabilitatea celor mai mici ca juprafata si ca numar de lucratori. Exista, fara indoiala, un raport inure aceasté tending si importanta deosebitii a numarului celor ,liberi”, \iranii fari paimint despre care s-a mai vorbit. Totodata, cota de oxploatare directa a aceloragi proprietati pare si creased, probabil ca phypuns la deschiderea mediteraneana a negotului cu grine. Exista in med cert o corelatie intre toate acestea. Ar fi eronat totugi si ne imaginéim ei intregul monahism. rural s-ar fi aflat intr-o situatic prospera. Fara a mai vorbi de monahii care sint alungati din propriile Miicnguri ca urmare a evenimentelor, dupa cum se poate citi in cel de-al doilea testament al lui Hariton, egumen al mandstirii Kuthulurus din muntele Athos (30 noiembric 1370): Hariton isi aminteste ca, la insta- Javea sa in functie, manastirea traia intr-o siracie ajunsé in pragul gurgetoriei gi nu dispunea de resurse sau de ziduri care sd 0 apere de ilor. In privinta sairaciei urbane, existé deocamdata documente referitoare mai ales la Constantinopol gi Tesalonic, doud tieuri, fara indoiala, de prima importanta si de aceea, intr-un anume ' #0n8, exceptionale. Trebuie sa distingem in primul rind elementul conjunetural, cum gio, buntivar’, cel adus la lumini de serisorile pe care patriarhul Athonasie I le adreseaza suveranului situ intre 1803 si 1310. in ele glisim informajii despre capital marcatii profund, inci din 1302, de 6 foamete care ya culmina in iarna din 1306-1307, In realitate, in marele aflux de refuginti goniji de spaima pericalului tureese, cea mai activi gi mai noeiva dintre tonte devine specula cu grin gi eu piine.