You are on page 1of 2

INTRODUCERE

Dezvoltarea tehnologiei şi a ştiinţei în domeniul materialelor folosite în construcţii cât


şi a ideologiei de proiectare şi execuţie a construcţiilor a dus la evoluţia rapidă a acestora.
Tendinţa de sporire a suprafeţei şi înălţimii clădirilor de locuit, publice şi industriale
precum şi dotarea cu instalaţii din ce în ce mai complexe a acestora este evidentă în ultimii ani.
Acest lucru implică o atenţie mărită faţă de problemele ce ţin atât de prevenirea cât şi
de stingerea incendiilor.
Motivaţia care a stat la baza alegerii subiectului acestei lucrări, a fost dorinţa de a
prezenta importanţa pe care o are cunoaşterea modului de comportare a unei construcţii şi
materialelor componente în timpul unui incendiu.
Este foarte important ca membrii echipajelor de intervenţie şi mai ales cei responsabili
de conducerea şi desfăşurarea intervenţiei să cunoască semnele pe care o structură le prezintă în
timpul unui incendiu. Acestea pot da informaţii semnificative cu privire la durata incendiului,
gradul de evoluţie, materialele implicate, nivelul capacităţii portante a elementelor de rezistenţă
şi probabilitatea apariţiei unei eventuale prăbuşiri a structurii.
Aceste date sunt utile şi în alegerea metodelor adecvate de realizare a intervenţiei
pentru a asigura oportunitatea şi eficacitatea acesteia precum şi de a limita pe cât posibil
pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele materiale.
Detalii importante pot fi obţinute şi prin analizarea unei construcţii după ce incendiul a
fost stins, din punct de vedere al determinării cauzelor ce au condus la iniţierea incendiului,
efectele acestuia asupra construcţiei şi prevenirea unor astfel de fenomene în viitor.
Analiza comportamentului unei structuri şi obţinerea de date în timpul unui incendiu se
poate face şi prin intermediul tehnologiei computerizate existente în prezent.
Astfel, cu ajutorul programelor de operare se pot construi clădiri virtuale şi se pot
simula incendii prin intermediul cărora sunt obţinute rezultate foarte aproape de adevăr, fără a
mai fi nevoie de a se realiza experimente la scară reală, reducându-se astfel costurile, pagubele
materiale şi poluarea ce rezultă în cazul unor astfel de experimente.
Prin această lucrare doresc să evidenţiez efectele pe care le are un incendiu asupra unei
structuri, asupra materialelor de construcţie, metode de îmbunătăţire a rezistenţei la foc a
acestora şi importanţa proiectării şi construirii în conformitate cu cerinţele actelor normative în
vigoare.

You might also like