Sisteme și Raportări Financiare

CAPITOLUL 1

CONTABILITATEA - COMPONENTĂ A
SISTEMULUI INFORMAȚIONAL ECONOMIC

1.1. Locul contabilității în sistemul științelor economice

Localizarea contabilității în ansamblul cunoașterii științifice trebuie făcută pornind de
la clasificarea științelor. După obiectul de studiu, disciplinele științifice pot fi clasificate în:
științe ale naturii și științe sociale.
Având în vedere această delimitare, contabilitatea este o disciplină științifică din
domeniul științelor sociale, deoarece:
- este o creație a ființei umane ca răspuns la nevoi practice;
- reflectă fenomene, activități și fapte sociale;
- se adresează diferitelor grupuri de utilizatori care fac parte integrantă din societate
(manageri, bancheri, acționari, salariați, organisme fiscale, etc);
- produce situații financiare (bilanț, cont de profit și pierdere, situația variației
capitalurilor proprii, tabloul fluxurilor de trezorerie, politici contabile și note explicative) ce
furnizează informații pentru luarea deciziilor și care au un impact asupra comportamentului
indivizilor;
- este influențată de mediul economic, social, juridic și politic, adică de fenomene
sociale.
Ca domeniu al științelor economice, contabilitatea este astăzi adjudecată de două
familii de științe: economice și de gestiune.
Contabilitatea trebuie considerată ca o disciplină matură, cu mai multe teorii,
componentă a științelor de gestiune, abordare rezultată dintr-o nouă repoziționare a
disciplinelor științifice din domeniul social.

1.2. Obiectivele și funcțiile contabilității. Sisteme de organizare a

contabilității

Contabilitatea, ca știință și activitate practică, are o serie de obiective:

a) pe plan conceptual
- să-și definească grupul de fapte și fenomene investigate, adică obiectul de studiu;
- să-și precizeze metoda proprie de cercetare, mijloacele și procedeele adecvate;
- să delimiteze normele, principiile care guvernează obiectul studiat;
- să opereze cu o terminologie sau cu un vocabular specific.
b) pe plan practic
- să ofere informații necesare fundamentării planurilor și programelor de activitate –
bugetului de venituri și cheltuieli;
- să asigure urmărirea și controlul valoric al activităților desfășurate;
- să ofere informații necesare nevoilor proprii ale societății și ale terților;
- să asigure informațiile necesare pentru redactarea documentelor de sinteză;
- să asigure controlul integrității patrimoniului;

1
 Sisteme și Raportări Financiare

- să asigure informațiile necesare pentru obținerea „unei imagini fidele, clare și

complete a patrimoniului, situației financiare și rezultatelor obținute”
În activitatea practică de conducere, contabilitatea îndeplinește o seamă de funcții
importante.
Funcția de înregistrare constă în capacitatea ei de a reflecta, potrivit unor principii și
reguli proprii, operativ, precis și în complexitatea lor tranzacțiile economice ale unei entități,
care se pot exprima valoric, în scopul determinării periodice a situației patrimoniale și a
rezultatelor financiare.
Funcția de informare rezidă în furnizarea de informații asupra structurii și dinamicii
patrimoniului, a stadiului desfășurării activității economice și a rezultatelor obținute la
sfârșitul unei perioade de gestiune în scopul fundamentării deciziilor. Această funcție este
legată inseparabil de funcția de înregistrare a tranzacțiilor economice prin folosirea unor
principii și reguli proprii, contabilitatea având rolul de instrument de cunoaștere a realității.
Funcția de control gestionar este o rezultantă directă a funcției de informare. Ea
constă în verificarea cu ajutorul datelor contabile a modului de păstrare și utilizare a valorilor
materiale și bănești, de gospodărire a resurselor, verificarea gradului de realizare a
indicatorilor previzionați, a termenelor de achitare a datoriilor față de terți și de recuperare a
drepturilor, controlul respectării disciplinei financiare etc.
Funcția juridică. Contabilitatea, prin instrumentele sale este un important mijloc prin
care se face dovada efectuării operațiilor comerciale și financiare și existenței elementelor
patrimoniale. Astfel, documentele justificative, registrele contabile și situațiile financiare sunt
documente oficiale ale entităților economice ce servesc ca referințe de bază la reglementarea
răspunderilor în urma controlului financiar și de gestiune. De asemenea, acestea servesc ca
mijloc de probă în justiție pentru a dovedi realitatea unei operații, răspunderea materială,
respectiv vinovăția sau nevinovăția persoanelor care au participat la efectuarea ei.
Funcția previzională. Contabilitatea furnizează informații ce reprezintă o sursă exactă
și completă pentru analiza economico-financiară a activității și a stabilirii rezultatelor, dând
posibilitatea identificării tendințelor viitoare a fenomenelor și proceselor economice, adică a
prevederilor și a luării deciziilor curente și de perspectivă. Datele ei servesc la elaborarea
bugetului activității generale, bugetelor pe activități și a fundamentării programelor.
Funcția socială. În prezent, contabilitatea constituie tot mai mult o miză socială
pentru diferiți protagoniști sociali. Mulți autori o consideră „ca un joc social cu actorii și
regizorii săi, instanțele de normalizare și reglementare”. Categoriile de actori sunt
următoarele:
- entitățile economice, mai precis conducătorii lor;
- contabilii care întocmesc situațiile financiare și cei care garantează credibilitatea
informației contabile;
- utilizatorii de informații contabile care au nevoie de acestea pentru a determina
situația reală și a lua decizii;
- instanțele de normalizare contabilă.

Sisteme de organizare a contabilității

În sens larg, sistemul de organizare a contabilității reprezintă ansamblul concepțiilor,
teoriilor, principiilor, tehnicilor de înregistrare și control, jurisprudenței, al instituțiilor și
mecanismelor care concură la obținerea informațiilor contabile.
Pe parcursul evoluției contabilității, ca știință și practică, au fost create și adoptate mai
multe sisteme de organizare a contabilității în funcție de o serie de concepții și criterii majore,
între care cele mai importante sunt: concepția de reprezentare a obiectului contabilității,
conceptul de organizare a conturilor și obiectivele contabilității, cultura contabilă și
armonizare cu standardele.

2
 Sisteme și Raportări Financiare

Astfel, clasificarea sistemelor de contabilitate este următoarea:

1. După concepția de reprezentare a obiectului contabilității
- sistemul contabil în partidă simplă;
- sistemul contabil în partidă dublă;
- sistemul contabil în partizi multiple
2. După conceptul de organizare a conturilor și obiectivele contabilității
- sistemul contabil cu un singur circuit (monist);
- sistemul contabil cu dublu circuit (dualist)
3. După cultura contabilă și armonizare cu standardele
- sistemul contabil continental (european)
- sistemul contabil anglo-saxon
Contabilitatea în partidă simplă se numește astfel pentru că în concepția ei de
reprezentare o operație economică se înregistrează într-o singură partidă. De exemplu,
intrarea unei sume de bani în casierie se înregistrează în partida „Casa”.
Contabilitatea în partidă dublă conform căreia reprezentarea operațiilor economice
se face în două partizi, concomitent, o partidă care arată originea și o alta care indică
destinația. De exemplu, în cazul în care suma de bani intrată în casierie provine de la bancă,
se va înregistra în două partizi: partida „Banca” pentru a înregistra originea banilor și partida
„Casa” pentru a evidenția destinația acestora.
Sistemul de contabilitate cu un singur circuit (monist) organizează conturile într-un
singur flux în cadrul circuitului economic: capital – aprovizionare – exploatare – vânzare –
realizare, atât pentru relațiile cu terții (funcțiile externe), cât și cele ale gestiunii interne
(funcțiile interne).
Sistemul de contabilitate în dublu circuit (dualist) organizează conturile astfel încât
delimitează în circuite distincte pe cele care au ca obiect înregistrarea tranzacțiilor economice
legate de schimburile și relațiile cu terții, precum și rezultatele, și într-un alt circuit conturile
care înregistrează operațiile gestiunii interne.
Potrivit acestei abordări, sistemul de contabilitate cuprinde două componente:
- contabilitatea financiară/generală;
- contabilitatea de gestiune
În condițiile contabilității în dublu circuit, funcțiile acesteia se localizează pe fiecare
circuit1.
Contabilitatea financiară are următoarele funcții:
- funcția de înregistrare completă a tranzacțiilor entității în scopul determinării
periodice a situației patrimoniale și a rezultatului global;
- funcția de comunicare financiară externă (informarea terților);
- funcția de instrument de verificare și probă în relațiile de natură juridică și fiscală ale
entității;
- funcția de gestiune a entității;
- funcția de furnizarea de informații necesare pentru realizarea sintezelor
macroeconomice;
- funcția de informare pentru analize financiare.
Contabilitatea de gestiune se organizează de către fiecare entitate patrimonială în
funcție de necesități având drept funcții:
- funcția de determinare a costurilor pe produse, lucrări și sectoare de activitate;
- funcția de stabilire a rezultatelor și a rentabilității produselor, lucrărilor și serviciilor

1
Niculae Feleagă, Ion Ionaşcu, „Contabilitate financiară”, vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1993, pag. 16

3
 Sisteme și Raportări Financiare

executate;
- funcția de generare și furnizare de informații destinate întocmirii bugetului de venituri
și cheltuieli pe feluri de activități;
- funcția de urmărire și control a execuției bugetului de venituri și cheltuieli în scopul
cunoașterii rezultatelor și furnizării datelor necesare fundamentării deciziilor privind
gestiunea entităților.
- funcția de generare și furnizare de informații destinate actualizării indicatorilor de
gestiune din structura tabloului de bord a entității.
Sistemul de contabilitate în dublu circuit (dualist) este practicat îndeosebi în țările
Comunității europene, în timp ce în țările anglo-saxone și în America predomină
contabilitatea într-un singur circuit (monistă, integrată).
Sistemul contabil continental (european) s-a constituit pe baza uneia dintre cele mai
vechi culturi contabile. Se caracterizează prin promovarea conceptelor de normalizare, fără
să-și propună un cadru conceptual general și este strâns legat de fiscalitate. Acest sistem
contabil este cel mai bine armonizat cu standardele contabile internaționale.
Sistemul contabil anglo-saxon a fost creat în Anglia și Statele Unite ale Americii, pe
baza unei culturi contabile ce s-a format sub influența afacerilor financiare. Acest sistem are
drept caracteristică de bază faptul că este constituit pe un cadru conceptual general, care
cuprinde un sistem coerent de obiective și principii, fără să apeleze la norme și reglementări
rigide. Reglementările fiscale nu au nici o influență asupra contabilității.
Sistemul contabil anglo-saxon operează în mică măsură cu standardele contabile
internaționale.

1.3. Sistemul informațional contabil

În contextul evoluțiilor contemporane comunicarea financiară deține un loc important

în viața economică. Indiferent de sectorul de activitate, mediul concurențial, poziția pe piață,
toate entitățile sunt obligate să comunice atât pentru a fi competitive, cât și pentru a se face
cunoscute. Informarea asupra activității desfășurate, asupra performanțelor, asupra produselor
și tehnologiilor de fabricație reprezintă o necesitate justificată pentru a spori cota de piață,
pentru a atrage parteneri financiari și industriali sau pentru a satisface dorințele și nevoile
piețelor financiare.
În urma prelucrării, datele privind fenomenele și procesele economice consemnate în
documente devin informații utilizate pentru luarea deciziilor.
Informația, ca element în jurul căruia se concentrează toate acțiunile omului în context
social-economic, are în domeniul economico-financiar drept principal furnizor contabilitatea.
Operând cu informații, ca și materie primă, contabilitatea este văzută ca fiind „o tehnică de
ordin cantitativ, de colectare, prelucrare și analiză a informațiilor privind fluxurile economice
din activitatea unei întreprinderi”2. Astfel, în activitatea entităților o importanță aparte o au
informațiile contabile care sunt informații economice specifice rezultate din prelucrarea prin
metode, procedee și instrumente proprii a datelor din contabilitate.
Informația contabilă este reală, precisă, completă, operativă, reprezentând tabloul de
bord, suportul deciziilor economice, financiare și gestionare luate de manageri.
Contabilitatea oferă informații complexe privind valoarea activelor, datoriilor,
creanțelor, capitalurilor proprii, informații privind costurile produselor, lucrărilor executate, a
2
Colectiv de autori ai Catedrei de Economie şi Politici Economice de la Academia de Studii Economice din Bucureşti,
„Dicţionar de economie”, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 118

4
 Sisteme și Raportări Financiare

cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor financiare (profit sau pierdere)3.

Sistemul informațional contabil poate fi definit ca fiind ansamblul mijloacelor,
procedeelor și metodelor utilizate pentru colectarea, consemnarea, prelucrarea, transmiterea,
utilizarea și stocarea informațiilor contabile.
Contabilitatea este o sursă majoră de informații pentru conducerea oricărei entități, cu
cele două ramuri ale sale: contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune. Contabilitatea
furnizează informații cu privire la modul de gospodărire a resurselor de care dispune
(materiale, financiare, umane), evoluția producției obținute, costurile de producție, veniturile
realizate etc.
Funcția de informare a contabilității constă în furnizarea informațiilor în scopul
fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o funcție de informare internă (pentru
managementul entității) și o funcție de informare externă (a terților). Informațiile furnizate de
contabilitate stau la baza procesului decizional atât în interiorul cât și în exteriorul entității.
Ca disciplină științifică contabilitatea trebuie să asigure două categorii de informații,
și anume:
1) informații publice;
2) informații confidențiale.
Informațiile publice sunt de regulă sistematizate în situațiile financiare, fiind
destinate în principal utilizatorilor externi (terți), respectiv asociaților sau acționarilor,
clienților și furnizorilor, organelor financiare și de credit, administrației de stat, îndeosebi
celei fiscale și necesităților de agregare a soldurilor intermediare de gestiune în sistemul
conturilor naționale.
Anual, administratorii entităților economice trebuie să întocmească un set de situațiile
financiare în formă standardizată, compus din:
- Bilanț: arată resursele unei entități la un moment dat,
- Cont de profit și pierdere: cuprinde rezultatele activității desfășurate de entitate pe
parcursul unei perioade de raportare,
- Situația modificărilor capitalului propriu: prezintă modificările capitalului propriu
între începutul și sfârșitul unui exercițiu financiar,
- Situația fluxurilor de trezorerie: indică modul în care a evoluat numerarul între
începutul și sfârșitul unei perioade de timp,
- Politici contabile și note explicative.
Furnizarea informației publice constituie atributul principal al organizării și
conducerii contabilității financiare, care are ca obiect înregistrarea cronologică și sistematică
a fluxurilor reale, financiare și monetare ale entităților patrimoniale cu exteriorul, precum și
întocmirea periodică a situațiilor financiare. Contabilitatea financiară este standardizată, adică
se bazează pe norme privind producția, reprezentarea și utilizarea informațiilor contabile.
Informațiile confidențiale sunt sistematizate de regulă în documente și analize
destinate uzului intern al managerilor entităților economice de la diferite nivele
organizatorice. Numai pe baza acestor informații este posibilă luarea în timp oportun a tuturor
tipurilor de decizii care să permită adaptabilitatea entității la condițiile pieței concurențiale, la
contracararea factorilor perturbatori, exogeni și endogeni ai fiecărei entități patrimoniale.
Furnizarea acestor informații constituie atributul principal și scopul declarat al
contabilității de gestiune. Obiectivele sale fundamentale sunt cele privind cunoașterea
costurilor produselor obținute, lucrărilor efectuate și serviciilor prestate, iar dacă rezultatele
nu sunt mulțumitoare, acestea oferă posibilitatea analizei cauzelor deficiențelor. Organizarea
și funcționarea contabilității de gestiune se bazează pe concepte și principii pur interne al
căror conținut este liber de standardizare, fiind definit în funcție de propriile convenții ale
3
Mihai Epuran, Valeria Băbăiţă, Carmen Imbrescu, „Teoria contabilităţii”, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 29

5
 Sisteme și Raportări Financiare

fiecărei entități.

1.4. Calitatea informaţiei contabile

Informaţia reprezintă cel mai preţios produs al activităţii din domeniul financiar
contabil şi, prin prisma rolului primordial în adoptarea deciziilor, reprezintă factorul de a
cărui calitate depinde succesul pe piaţă al unei entităţi.
Calitatea este definită printr-un ansamblu de atribute ce condiţionează utilitatea
informaţiei în procesul decizional4.
Pentru a fi folositoare utilizatorilor săi, informaţia contabilă trebuie să îndeplinească
anumite atribute, denumite caracteristici calitative. Acestea sunt specifice normalizării
printr-un cadru conceptual şi mai puţin normalizării printr-un plan contabil.
În viziunea Comitetului pentru Standardele Contabile Internaţionale (Internaţional
Accounting Standards Board – IASB), caracteristicile calitative sunt atributele care determină
utilitatea informaţiei oferite de situaţiile financiare. Cele patru caracteristici principale sunt:
inteligibilitatea, relevanţa, credibilitatea şi comparabilitatea.

1) Inteligibilitatea informaţiilor
Conform Cadrului general IASB, informaţiile furnizate de situaţiile financiare trebuie
să fie uşor înţelese de către utilizatori. În acest scop trebuie asigurat un echilibru între
cunoştinţele de contabilitate, ale utilizatorilor privind afacerile şi activităţile economice, pe de
o parte, şi dorinţa aceloraşi utilizatori de a studia informaţiile depunând eforturi rezonabile,
pe de altă parte.
Deoarece sfera utilizatorilor este diversificată, informaţiile trebuie astfel prezentate
încât să răspundă cât mai multor cerinţe ale utilizatorilor. Dar, aşa cum se desprinde din
Cadrul general IASB, informaţiile despre probleme complexe care ar trebui incluse în
situaţiile financiare, datorită importanţei lor în luarea deciziilor economice ale utilizatorilor,
nu trebuie excluse doar din motivul că ar putea fi prea dificil de înţeles pentru anumiţi
utilizatori.
Inteligibilitatea asigură perceperea unitară a informaţiilor transmise prin situaţiile
financiare.

2) Relevanţa (pertinenţa) informaţiilor

Informaţiile au calitatea de relevanţă dacă vehiculează cunoştinţele necesare luării
deciziilor economice de către utilizatori, adică îi ajută pe aceştia să evalueze evenimentele
trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor anterioare.
Conform teoriilor privind informaţia5, relevanţa trebuie asigurată atât din punct de
vedere spaţial, cât şi temporal.
Relevanţa spaţială implică realizarea unei selecţii a informaţiilor şi prelucrarea
acestora în funcţie de nevoile unui utilizator, avându-se în vedere atât calitatea, cât şi
cantitatea informaţiilor.
Calităţile subordonate relevanţei spaţiale a informaţiilor sunt:
a) valoare predictivă: informaţiile privind poziţia financiară sau performanţele
precedente sunt folosite ca bază pentru previzionarea poziţiei financiare şi performanţelor
viitoare, a capacităţii întreprinderii de a profita de oportunităţi şi de a reacţiona la situaţii
nefavorabile, a altor aspecte din domenii de interes direct pentru utilizatori;
4
M. Niculescu, “Diagnostic global strategic”, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag.89.
5
Liliana Malciu, “Cererea şi oferta de informaţii contabile”, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag. 32

6
 Sisteme și Raportări Financiare

b) valoare retrospectivă (de confirmare): informaţiile din situaţiile financiare sunt

utilizate pentru a analiza previziunile anterioare şi a pune la punct controlul de gestiune al
întreprinderii, permiţând confirmarea sau corectarea evaluărilor şi previziunilor anterioare.
Informaţiile trebuie să aibă simultan un rol retroactiv, dar şi predictiv, confirmator şi
previzional. Retroactiv sau confirmator în sensul că relevă adevărul despre poziţia financiară
şi rezultatul întreprinderii, predictiv sau previzional în sensul anticipării poziţiei şi
performanţei financiare viitoare şi a altor probleme despre care utilizatorii sunt interesaţi.6
Din punct de vedere temporal, relevanţa implică actualizarea informaţiilor, deoarece
acestea sunt o resursă perisabilă.

3) Credibilitatea (fiabilitatea) informaţiilor

Informaţia este fiabilă atunci când este lipsită de eroare, deformare sau părtinire care
să conducă la interpretări eronate, utilizatorii pot avea încredere că aceasta prezintă o imagine
fidelă a tranzacţiilor sau altor evenimente.
Într-o altă accepţie7, informaţia este credibilă atunci când este liberă de eroare,
deformare sau părtinire, iar utilizatorii pot avea încredere că aceasta reprezintă corect,
rezonabil şi raţional realitatea modelată.
Conform Cadrului IASB credibilitatea informaţiei implică: reprezentarea fidelă,
neutralitate, prudenţă şi exhaustivitate.
Imaginea fidelă (reprezentarea fidelă) a tranzacţiilor sau altor evenimente este un
prim element care contribuie la asigurarea credibilităţii informaţiei prezentate în situaţiile
financiare prin asigurarea unui echilibru între informaţia prezentata cifric şi descriptiv şi
fenomenul inductor al informaţiei.
Informaţia trebuie să prezinte în mod corect fenomenele şi procesele pe care le
sugerează că le reprezintă sau ar putea fi aşteptat în mod rezonabil că reprezintă pentru
utilizatori. Această caracteristică se concretizează la nivelul Bilanţului în prezentarea
elementelor de active, datorii şi capitaluri proprii ale entităţii care la data raportării
îndeplinesc criteriile de recunoaştere.
Conform Cadrului IASB informaţiile sunt credibile dacă se respectă prevalenţa
conţinutului economic asupra formei juridice, respectiv operaţiile şi evenimentele sunt
contabilizate şi prezentate în concordanţă cu fondul şi realitatea economică şi nu doar cu
forma lor juridică. Fondul tranzacţiilor sau al altor evenimente nu este întotdeauna în
concordanţă cu ceea ce transpune din forma lor legală sau juridică sau convenţională.
Pentru a fi credibilă, o informaţie trebuie să fie neutră, să fie lipsită, pe cât posibil de
subiectivitate. Neutralitatea este asigurată atunci când prin modul de selectare şi prezentare a
informaţiilor nu sunt influenţate deciziile luate sau formularea raţionamentelor alese care
conduc la modelarea rezultatelor.
Prin prudenţă se înţelege includerea unui grad de precauţie sau atenţie în folosirea
raţionamentelor necesare pentru a face evaluările cerute în condiţiile de incertitudine. În acest
sens, trebuie luate precauţiile necesare pentru a evita prezentarea utilizatorilor de informaţii a
unei poziţii financiare sau a unui rezultat supraevaluat.
O altă componentă care asigură credibilitatea informaţiei, este integralitatea (sau
exhaustivitatea). O informaţie incompletă ar putea să fie falsă sau să inducă în eroare şi astfel
să devină necredibilă şi defectuoasă din punct de vedere al relevanţei, influenţând negativ
decizia economică a utilizatorului.

4) Comparabilitatea

6
Mihai Ristea, „Bază şi alternativ în contabilitatea întreprinderii”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2003, pag. 34.
7
Mihai Ristea, „Bază şi alternativ în contabilitatea întreprinderii”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2003, pag. 37.

7
 Sisteme și Raportări Financiare

Situaţiile financiare trebuie să furnizeze utilizatorilor informaţii comparabile pentru a

evalua şi identifica tendinţele în poziţia financiară şi performanţele unei entităţi la un moment
dat sau relativ la alte entităţi.
Conform Cadrului IASB, comparabilitatea îmbracă un dublu aspect:
- comparabilitatea în timp: pentru a putea fi comparate în timp situaţiile financiare,
evaluarea şi prezentarea tranzacţiilor şi a altor evenimente trebuie realizate în mod
consecvent, respectându-se permanenţa metodelor;
- comparabilitatea în spaţiu: utilizatorii trebuie să fie în măsură să compare situaţiile
financiare ale unor entităţi diferite, implicând uniformitatea metodelor.
Comparabilitatea între întreprinderi şi consecvenţa în aplicarea politicilor contabile în
timp asigură creşterea valorii informaţionale a oportunităţilor economice şi a performanţelor,
iar semnificaţia informaţiei, în special a celei calitative, depinde de abilitatea utilizatorilor de
a o raporta la anumite standarde.

5) Relaţia relevanţă – credibilitate

Utilitatea informaţiei oferite de situaţiile financiare se realizează atunci când ambele
caracteristici sunt îndeplinite.
Uneori pentru ca informaţia să fie relevantă este necesar ca prezentarea ei să fie
facută în detrimentul credibilităţii, prin neprezentarea tuturor aspectelor unor tranzacţii sau
evenimente. Dar, dacă se aşteaptă ca acestea să fie cunoscute, informaţia va fi credibilă, dar
ea îşi pierde puterea de influenţare a deciziilor utilizatorilor. Cu toate acestea considerăm că
cele două calităţi trebuie să fie îndeplinite, fără a încerca să decidem dacă o mai bună
credibilitate suplineşte o relevanţă mai scazută sau invers. Aceste două calităţi bine definite
se completează reciproc fără a se intersecta. Astfel, relevanţa se referă la realizarea legăturii
între fenomenul economic şi decizia luată pentru entitate, în timp ce credibilitatea
caracterizează legatura dintre fenomenul economic şi reprezentarea sa în situaţiile financiare
atât din punct de vedere descriptiv cât şi valoric.
Pentru ca informaţiile financiare să răspundă cerinţelor de relevanţă şi credibilitate,
trebuie satisfăcute următoarele restricţii: oportunitatea, raportul cost-beneficiu şi echilibrul
între caracteristicile calitative.

1.4. Utilizatorii informațiilor contabile și necesitățile lor

informaționale

Informațiile contabile furnizate de către entitate stau la baza numeroaselor decizii

economice, motiv pentru care elaborarea regulilor de producție și de difuzare a informațiilor
contabile interesează un grup larg de utilizatori.
Utilizatorii de informații pot fi clasificați în mai multe categorii, folosind diferite
criterii8: poziția utilizatorilor vizavi de entitate și abilitatea utilizatorilor de a interpreta
informațiile contabile.
În funcție de poziția utilizatorilor vizavi de entitate aceștia pot fi:
1) utilizatori interni, reprezentați de membrii managementului unei entități și angajații,
care au nevoie de informații suplimentare față de cele publicate;
2) utilizatori externi nu sunt o categorie omogenă, fiind reprezentați de investitori,
creditori, parteneri comerciali, fiscalitate, analiști financiari, publicul.
Din punct de vedere al abilității de a interpreta informațiile contabile, utilizatorii pot

8
Liliana Malciu, „Cererea şi oferta de informaţii contabile”, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag. 15

8
 Sisteme și Raportări Financiare

fi clasificați în:
1) utilizatori naivi
2) utilizatori care dispun de experiența necesară interpretării deținând cunoștințe
suficiente privind afacerile și activitățile economice și având disponibilitatea de a studia
informațiile contabile.

Necesitățile informaționale ale utilizatorilor informațiilor contabile

Cadrul general al IASB vizează satisfacerea necesităților informaționale ale unui
complex de șapte categorii de utilizatori: investitori actuali și potențiali, personalul angajat,
creditorii, furnizorii și alți creditori comerciali, clienții, guvernele și instituțiile acestora,
precum și publicul.
În cele ce urmează vom prezenta pe lângă necesitățile informaționale ale acestor categorii
de utilizatori și pe cele ale analiștilor financiari și ale managerilor.
Investitorii actuali și potențiali
Investitorii sunt ofertanții de capital în condiții de risc. Ei și consultanții lor sunt
preocupați de riscul inerent al investițiilor în care s-au angajat sau intenționează să se
angajeze și de rentabilitatea pe care acestea o produc sau o vor produce. În funcție de aceste
informații ei decid dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă părți din capital.
În primul rând, investitorii sunt interesați de capacitatea entității de a realiza câștiguri
viitoare9, adică de capacitatea acesteia de a adopta o strategie prin care să obțină o creștere a
bogăției sale, obținerea de fonduri noi și va putea să transforme beneficiile în disponibilități.
De asemenea, investitorii sunt interesați de informații care le permit să evalueze
capacitatea entității de a plăti dividende.
Investitorii doresc să măsoare și riscul investițiilor lor. Conform teoriei financiare,
riscul total al unui activ se compune din riscul specific (nu depinde de caracteristicile proprii
ale titlului) și riscul sistematic (măsoară sensibilitatea titlului la fluctuațiile pieței). Numai a
doua componentă este remunerată pe o piață echilibrată. Pentru a putea determina acest
indicator investitorii solicită informații contabile referitoare la rentabilitatea activului care
sunt corelate cu rentabilitatea pieței.
În calitatea lor de proprietari, investitorii doresc să afle dacă managerii și-au însușit o
parte din bogăția entității, solicitând informații despre remunerațiile directe și indirecte ale
acestora, precum și despre natura și valoarea cheltuielilor generale.
Personalul angajat
Deși nu există o presiune a acestui grup de utilizatori asupra entităților privind
producția și difuzarea de informații sociale, ei doresc să consulte situațiile financiare, din mai
multe considerente.
În primul rând, personalul angajat și grupurile sale reprezentative (sindicatele) sunt
interesați de informații privind stabilitatea și profitabilitatea angajatorilor lor. Ei solicită
informații despre mărimea profitului și a modului de utilizarea a acestuia, considerând că
dacă profitul este mare pot solicita o mărire a salariilor. Practic, o majorarea a salariilor se
face în detrimentul investițiilor, ceea ce poate afecta scăderea poziției entității pe piață, și ca
urmare creșterile actuale ale salariilor pot periclita, în viitor, menținerea locurilor de muncă.
Astfel, acest grup ar trebui să se intereseze de performanțele și perspectivele entității
din punct de vedere al negocierii salariale și al securității locurilor de muncă, precum și de
performanțele sectoriale pentru a putea înțelege deciziile managerilor privind extinderea sau
restrângerea unui sector de activitate.
Uneori, interesul salariaților vizează informații care depășesc sfera contabilității

9
Niculae Feleagă, „Îmblânzirea junglei contabilităţii”, Editura Economică, Bucureşti, 1996, pag. 35

9
 Sisteme și Raportări Financiare

financiare10, și anume: programul de producție, evoluția generală a comenzilor, situația

locurilor de muncă în entitate, măsuri prevăzute pentru ameliorarea, reînnoirea, transformarea
echipamentului de lucru sau a metodelor de producție și de exploatare, precum și incidența lor
asupra condițiilor de muncă.
Salariații mai sunt interesați și de informații care le permit să evalueze capacitatea
entității de a le oferii beneficii de pensionare și oportunități profesionale (stagii sau programe
de calificare).
Creditorii financiari
Entitățile se finanțează făcând apel la creditarea bancară și la împrumuturile din
emisiunea de obligațiuni. Astfel, creditorii financiari se regăsesc atât în sistemul bancar și al
altor instituții de credit, cât și pe piața financiară.
Nevoile informaționale ale celor două categorii diferă, creditorii obligatari solicitând
o gamă mai complexă de informații11 (prețul de emisiune și prețul de rambursare al
obligațiunilor, modul de rambursare a împrumutului, tipul ratei dobânzii).
În primul rând creditorii financiari sunt interesați de capacitatea de rambursare a
împrumuturilor, determinată din motive de prudență prin evaluarea activelor și datoriilor la
valoarea lor de lichidare. De asemenea, ei sunt interesați de capacitatea entității de a crea
profit, aceasta fiind principala sursă de acoperire a dobânzilor aferente împrumuturilor. În
plus, aprecierea corectă a beneficiilor viitoare se poate face numai în corelație cu riscurile
probabile, fiind astfel necesară determinarea riscului fiecărei operațiuni de creditare.
O altă informație importantă pentru creditori este lichiditatea. Ei sunt interesați de
destinația creditelor pe termen scurt, care nu trebuie folosite pentru finanțarea imobilizărilor
deoarece utilizarea lor în acest scop ar putea situa debitorul în imposibilitatea de rambursare a
creditelor și dobânzilor aferente la scadență.
De asemenea, creditorii acordă o atenție deosebită sistemului de garanții, deoarece în
situația de lichidare a entității creditorii ipotecari vor fi achitați înaintea celor chirografari.
Furnizorii și alți creditori comerciali
Furnizorii și alți creditori sunt interesați de solvabilitatea entității și de alte informații
care le permit să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fi plătite la scadență. Ei
doresc o evaluare prudentă a patrimoniului debitorului, care să-i ferească de consecințele
negative ale intrării în stare de insolvabilitate a acestuia.
De asemenea, ei doresc să cunoască probabilitatea ca entitatea să-și continue
activitatea și perspectivele de creștere economică a acesteia care pot influența volumul și
valoarea comenzilor pe care le vor primi.
În general, acești utilizatori sunt interesați de entitate pe o perioadă mai scurtă decât
creditorii, cu excepția cazului în care ei sunt dependenți de continuarea activității entității,
atunci când aceasta este un client major.
Clienții
Clienții au nevoie de informații contabile care să le permită evaluarea continuității
activității unei entități, în vederea aprecierii riscurilor privind securitatea aprovizionării lor. În
special sunt interesați de aceste informații clienții care au o colaborare pe termen lung cu
entitatea respectivă sau sunt dependenți de ea. De asemenea, în cazul în care bunurile
cumpărate ar putea necesita servicii de întreținere și reparații, clienții doresc să știe dacă vor
putea beneficia de aceste servicii.

Guvernul și instituțiile acestuia

10
Liliana Malciu, „Cererea şi oferta de informaţii contabile”, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag. 24
11
Niculae Feleagă, Ion Ionaşcu, „Tratat de contabilitate financiară” vol I, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag. 50

10
 Sisteme și Raportări Financiare

Statul, în calitate de garant al interesului general, se implică în procesul de

normalizare contabilă pentru a asigura utilizatorilor o calitate minimală a informației
publicate.
În calitatea sa de utilizator, statul apelează la aceste informații pentru realizarea
funcției fiscale. Astfel, informațiile contabile sunt utilizate pentru stabilirea bazelor de
impozitare, pentru determinarea unor impozite directe și indirecte și a taxelor: impozitul pe
profit, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe dividende, impozitul pe venitul din salarii etc.
Dacă luăm în considerare și alte funcții ale statului (investitor, client, furnizor) se
poate spune că acesta utilizează informația contabilă similar grupurilor de utilizatori cu care
se identifică.
Publicul
Evoluția unei entități și hotărârile sale îi interesează pe toți cei care iau decizii
economice bazate pe relația lor cu această entitate și pe cunoștințele lor despre aceasta12.
Entitățile pot afecta publicul într-o varietate de moduri. De exemplu, responsabilii
politici ai comunităților locale sunt preocupați de contribuția entității la creșterea economiei
locale, îndeosebi în ceea ce privește numărul de angajați, colaborarea cu furnizorii locali,
impozitele și taxele vărsate de acestea la bugetul local. Mișcările ecologiste și cele de
protecția consumatorilor sunt interesate de consecințele activităților desfășurate de entități.
Cercetătorii se interesează, de o manieră generală, asupra formei, conținutului și calității
rapoartelor anuale.
Analiștii financiari
Pentru realizarea unei analize strategice și financiare principala sursă de informații
este contabilitatea. Totuși, aceasta nu este sursa unică de informații, fiind completată de
informații de ordin general, cum ar fi: mediul politic sau social, climatul relațional al entității.
Analiștii financiari trebuie să dețină pe lângă cunoștințe solide de contabilitate,
gestiune și analiză financiară și abilitatea de a sintetiza și interpreta informațiile.
Managerii
Managerii sunt principala categorie de utilizatori de informații contabile. Ei sunt
percepuți în perioada contemporană ca fiind persoane cu abilități multidisciplinare de
interpretare a informațiilor, ceea ce atestă faptul că ei exercită o profesiune ce reunește un
grad ridicat de cunoștințe și practici, specifice unui spectru larg de domenii13.
În orice activitate de conducere a unei entități, cea mai importantă “materie primă” de
care are nevoie și cu care managerul lucrează în mod curent este informația.
Pentru luarea deciziilor, managerii utilizează informații în primul rând din
contabilitatea de gestiune, dar și din contabilitatea financiară care produce și ea informații
pentru gestiunea curentă a clienților sau furnizorilor și pentru fundamentarea deciziei de
investiție și finanțare. De asemenea, managerii utilizează din situațiile financiare informațiile
referitoare la poziția financiară, rezultatele obținute și modificările poziției financiare a
entității.
Informațiile solicitate de manageri se regăsesc, în principal, în rapoarte nepublicate,
forma acestora fiind dependentă de obiectivele urmărite de către aceștia. Aceste obiective
sunt legate de îndeplinirea funcțiilor manageriale, și anume: funcția administrativă, funcția de
planificare, funcția de control și funcția decizională.
Pentru creșterea valențelor informaționale ale contabilității financiare, managerii pot
solicita un sistem de rapoarte întocmite în baza criteriilor de gestiune, independent de
constrângerile contabilității financiare.
12
Niculae Feleagă, Liliana Feleagă, „Contabilitatea Financiară. O abordare europeană şi internaţională”, Editura Economică,
Bucureşti, 2007, pag. 50.
13
Briciu Sorin, „Contabilitate managerială”, Editura Economică, Bucureşti, 2006, pag. 18-19.

11
Sisteme și Raportări Financiare

12