

Început


Date biografice


Lucrări principale


Note


Bibliografie


Legături externe

Nikolai Berdiaev
53 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Unelte














De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nikolai Berdiaev
 Date personale

Născut 6/18 martie 1874[1][3] 

Kiev, Imperiul Rus[4][5][6][7] 

Decedat 24 martie 1948 (74 de ani)[4][8][9][1] 

Clamart, Île-de-France, Franța[4][7] 

Înmormântat Clamart 

Părinți Alexandre Michailovitch Berdiaev[*]

Alina Sergeevna Kudasheva[*] 

Frați și surori Berdeaev, Serghei Aleksandrovici[*] 

Căsătorit cu Berdeaeva, Lidia Iudifovna[*] 

Cetățenie  Franța
 Imperiul Rus
 Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste
 Republica Rusă
 RSFS Rusă
 Republica de la Weimar 

Religie Biserica Ortodoxă 

Ocupație filozof
publicist
cadru didactic universitar[*]
teolog[*] 

Limbi vorbite limba rusă  

[10]
 Activitate

Domiciliu Kiev
Sankt Petersburg
Berlin
Moscova
Paris
Clamart  

Alma mater Universitatea Națională Taras Șevcenko

din Kiev  

Organizație Universitatea de Stat din Moscova  

Influențat de Jakob Böhme[2], Immanuel

Kant[2], Friedrich Wilhelm
Schelling[2], Arthur
Schopenhauer[2], Friedrich
Nietzsche[2], Feodor Dostoievski[2], Lev
Tolstoi[2], Nikolai Fiodorovici
Fiodorov[*][2], Vladimir
Soloviov[2], Bulgakov, Serghei
Nikolaevici[*][2], Konstantin Nikolaevici
Leontiev[*], Søren Kierkegaard, Aleksei
Homiakov, Franz von Baader[*]  

Partid politic Soiuz osvobojdenia[*]  

Modifică date / text 

Nikolai Alexandrovici Berdiaev (în rusă Николай Александрович Бердяев; n. 6/18

martie 1874, Kiev, Imperiul Rus – d. 24 martie 1948, Clamart, Île-de-France, Franța)
a fost un filosof rus care s-a ocupat, între altele, de filosofia religiei. Este un
reprezentant al existențialismului.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Kiev într-o familie din aristocrația militară. La 14 ani citește Critica
rațiunii pure a lui Kant și Fenomenologia spiritului a lui Hegel. Urmează școala de
cadeți din Kiev și apoi Universitatea, unde se împrietenește cu Leon Șestov.
Începând din 1894 se apropie de marxism. În 1901 este deportat la Vologda, în nord,
împreună cu mai mulți studenți social-democrați, dar perioada marxistă a lui Berdiaev
se apropie de sfârșit. În lucrarea sa Cunoașterea de sine. Încercare de autobiografie
filozofică spune: „Știu bine ce e marxismul, pentru că nu-l știu din afară, ci dinăuntru,
și îmi provoacă chinuri.”
 Berdiaev în 1912

Devine preocupat de filosofia religiei. În 1907 se mută la Moscova, unde înființează o

„Societate filozofico-religioasă”, citește opera lui Vladimir Soloviov și călătorește.
În 1916 fondează revista Puti (Calea). Devine profesor de filosofie și istorie la
Universitatea din Moscova, dar la scurt timp este arestat și anchetat de serviciile de
securitate sovietice. În septembrie 1922 Berdiaev este exilat de regimul bolșevic, din
motive ideologice, împreună cu încă 25 de intelectuali. Se stabilește pentru doi ani
la Berlin, unde întemeiază o „Academie Rusă de Filosofie Religioasă”. În 1924 se
mută la Clamart, lângă Paris, ține conferințe în mai multe țări, publică lucrări.
Universitatea din Cambridge îi conferă titlul de „Doctor în teologie honoris causa”.

Lucrări principale[modificare | modificare sursă]

 Sensul creației. Încercare de îndreptățire a omului, Tübingen, 1927
 Un nou Ev Mediu, Paris, 1927
 Marxismul și religia, Paris, 1931
 Creștinismul și lupta de clasă, Paris, 1932
 Spirit și libertate. Încercare de filosofie creștină, Tübingen, 1930
 Omul și mașina, Paris, 1934
 Creștinism și realitate socială, Paris, 1934
 Eul și lumea obiectelor. O încercare de filosofie a singurătății și comuniunii,
Paris, 1934
 Despre menirea omului. Încercare de etică paradoxală, Paris, 1935
 Cinci medfitații asupra existenței, Paris, 1936
 Originea și sensul comunismului rus, Luzern, 1937
 Despre sclavia și libertatea omului. Încercare de filosofie personalistă, Paris,
1946
 Spiritul lui Dostoievski, Paris, 1946
 O încercare de metafizică eshatologică. Creație și obiectivare, Paris, 1946
 Dialectica existențială a divinului și omenescului, Paris, 1947
 Sensul istoriei, Paris, 1948
 Despre spiritul burghez, Paris, 1949-1950
 Adevăr și revelație, Paris, 1954
 Filosofia inegalității, Lausanne, 1980