Economia Transporturilor, Sem I

CURS 1
ECONOMIE GENERALĂ
Noțiuni introductive

1. TEORIA CONSUMATORULUI

Utilitatea totală a unui bun oarecare, X, măsoară nivelul de satisfacție pe care

consumatorul / utilizatorul o obține prin consumul unei anumite cantități din acel bun.
Pentru a determina sensul și ritmul în care utilitatea totală evoluează, atunci când
cantitatea din bunul X crește, se folosește conceptul de utilitate marginală (Um).
Utilitatea marginală poate fi definită ca fiind satisfacția obținută de
consumator/utilizator prin consumul unei unități suplimentare de produs (bun).
𝜕𝑈(𝑥)
𝑈𝑚 (𝑥) = 𝜕𝑥

U(x)

x
Fig. 1. Variația utilității totale în raport cu cantitatea consumată

Pe măsură ce utilizatorul consumă din ce in ce mai mult dintr-un bun X, utilitatea totală
va crește dar cu o rată din ce în ce mai mică. Utilitatea totală scontată a se obține atinge un
punct de maxim. Dacă se continua consumul după atingerea acestui punct, utilitatea totală
începe să scadă.

1
Economia Transporturilor, Sem I

Um(x)

Fig. 2. Variația utilității marginale în raport cu cantitatea consumată

Utilitatea marginală scade pe măsură ce creşte cantitatea consumată. Ea devine zero

atunci când utilitatea totală este maximă şi este negativă atunci când utilitatea totală scade.

Curba de indiferență (izoutilitate) prezintă ansamblul combinațiilor de consum de

bunuri şi servicii pentru care utilizatorul resimte același nivel de satisfacție (utilitate).

Fig. 3. Curba de indiferență (izoutilitate)

2
Economia Transporturilor, Sem I

Proprietăţile curbei de indiferenţă

- Intersecţia a două curbe de indiferenţă este imposibilă
- Curbele de indiferență sunt descrescătoare - individul nu-şi va continua niciodată
consumul unui bun dincolo de punctul de sațietate, când utilitatea marginală a bunului
respectiv devine negativă.
- Curbele de indiferență sunt convexe - înclinația lor se diminuează în mod progresiv de
la stânga la dreapta.

Rata marginală de substituire (RMS)

Rata marginală de substituire (RMS) între două bunuri, Y și X, măsoară variația
cantității necesare a fi consumate din bunul Y, de-a lungul unei curbe de indiferență, pentru a
compensa o variație infinit de mică a cantității consumate din bunul X, astfel încât nivelul
utilității totale să rămână neschimbat.
𝜕𝑦
𝑅𝑀𝑆 = −
𝜕𝑥
Între două puncte se poate calcula o rată medie de substituire ( RmS ).
∆𝑦
𝑅𝑚𝑆 = −
∆𝑥

Echilibrul consumatorului
Constrângerea bugetară (dreapta bugetului) - exprimă mulțimea punctelor reprezentând
combinațiile (X, Y) ce pot fi procurate de un consumator ținând seama de venitul său și de
preturile bunurilor X și Y.
y

B x
Fig.4. Dreapta bugetului
𝑉 = 𝑥𝑝𝑥 + 𝑦𝑝𝑦

3
Economia Transporturilor, Sem I

∆𝑦 𝑝𝑥
Panta dreptei bugetului: =−
∆𝑥 𝑝𝑦

Punctul de optim al consumatorului este caracterizat de utilitatea totală a resurselor

avute la dispoziție și atingerea unui nivel maxim de utilitate.
Astfel spus, combinația optimală este definită de punctul în care curba de indiferență
este tangentă la dreapta bugetară

B x

Fig. 5. Punctul de optim al consumatorului

În figura 5 avem:
E – punctul de optim
AB – constrângerea bugetară
Suprafața hașurată – ansamblul combinațiilor de consum accesibile.
Structura bunurilor cumpărate este optimă, atunci când utilitatea marginală pe unitatea
monetară cheltuită (Um/p) este aceeaşi pentru toate bunurile cumpărate. Dacă presupunem că
un consumator cheltuiește tot bugetul său pentru cumpărarea a două bunuri X şi Y, atunci el
este în echilibru, când este îndeplinită relaţia:
𝑈𝑚 (𝑥) 𝑈𝑚 (𝑦)
=
𝑝𝑥 𝑝𝑦
Adica:
𝑝𝑥 𝑈𝑚 (𝑥)
=
𝑝𝑦 𝑈𝑚 (𝑦)

Pentru determinarea pozitiei de optim a utilizatorului se poate utiliza funcţia Lagrange:

𝓛(𝒙, 𝒚, 𝝀) = 𝑼(𝒙, 𝒚) + 𝝀(𝑽 − 𝒙𝒑𝒙 − 𝒚𝒑𝒚 )
unde:

4
Economia Transporturilor, Sem I

U(x,y) reprezintă funcţia de utilitate

𝜆 - multiplicatorul Lagrange
px, py – preturile bunurilor X şi Y;
x, y – cantități din bunurile X şi Y
Condiţiile de optim:
𝜕ℒ
=0
𝜕𝑥
𝜕ℒ
=0
𝜕𝑦
𝜕ℒ
{ 𝜕𝜆 = 0

Funcţia de cerere
Curba cererii pentru un anumit bun sau serviciu arată cum evoluează cererea unui
individ pentru acel bun atunci când prețul acestuia variază.

px

Fig. 5. Curba cererii

Cererea unui bun este funcție descrescătoare de prețul său.

Determinarea funcției de cerere când este cunoscută funcția de utilitate

Cunoscând funcția de utilitate U = U(x,y) şi dreapta bugetului, pentru a ajunge la funcția
de cerere pentru bunul X , X = f(Px,Py.V), procedăm astfel:
Folosim două relaţii:
- condiţia alegerii optimale a consumatorului
𝑈𝑚 (𝑥) 𝑝𝑥
=
𝑈𝑚 (𝑦) 𝑝𝑦

5
Economia Transporturilor, Sem I

- ecuaţia constrângerii bugetare (dreapta bugetului)

𝑉 = 𝑥𝑝𝑥 + 𝑦𝑝𝑦

6
Economia Transporturilor, Sem I

CURS 2
ECONOMIE GENERALĂ
Noțiuni introductive

2. TEORIA PRODUCĂTORULUI

2.1. Tipologii de costuri

Pornind de la mai multe criterii se pot defini o diversitate de forme ale costurilor, cele
mai semnificative fiind:
În funcție de volumul producției
A. Costul total (global) – toate cheltuielile corespunzătoare unui nivel de producție
dat. Acesta cuprinde:
- costuri fixe (CF) – costurile care nu variază în raport cu nivelul producției
(amortizarea capitalului fix, cheltuielile de întreținere, dobânzi, chirii, salariile
personalului de conducere și administrativ etc.)
- costuri variabile (CV) – costurile a căror valoare variază în raport cu nivelul
producţiei
Costul total (CT) se determină prin însumarea costurilor fixe și a celor variabile:
CT = CF + CV

CT
CV

CF

0 Q

Fig.1. Evoluția costului total, variabil și fix

Economia Transporturilor, Sem I

B. Costul mediu (unitar) - exprimă costurile totale pe unitatea de produs. El se

determină prin raportarea costului total la producția obținută. Acesta poate fi cost mediu
fix, variabil şi total:
- costul mediu fix (cF) reprezintă costul fix ce revine fiecărei unități de producție
𝐶𝐹
𝑐𝐹 =
𝑄
- costul mediu variabil (cV) reprezintă costul variabil suportat de fiecare unitate de
producţie.
𝐶𝑉
𝑐𝑉 =
𝑄
- costul mediu total (cT) reprezintă costul suportat de fiecare unitate de producție și
se determină prin raportul dintre costul total și producția obținută
𝐶𝑇 𝐶𝐹 + 𝐶𝑉
𝑐𝑇 = = = 𝑐𝐹 + 𝑐𝑉
𝑄 𝑄
C. Costul marginal – costul suplimentar generat de creșterea producției cu o unitate
∆𝐶𝑇 𝜕𝐶𝑇
𝑐𝑚 = =
∆𝑄 𝜕𝑄
Având în vedere faptul că, de regulă, costul fix este nu depinde de volumul producției, costul
fix marginal este zero și, prin urmare, costul marginal arată creșterea pe care o antrenează
producția unei unități suplimentare în costul variabil.
∆𝐶𝑉 𝜕𝐶𝑉
𝑐𝑚 = =
∆𝑄 𝜕𝑄
c

cT
cm
cM

cF

0 Q

Fig.2. Evoluția costului fix mediu, variabil mediu, total mediu şi marginal
Economia Transporturilor, Sem I

Curba costului marginal trece prin punctul de minim al curbei costului total mediu şi al curbei
costului variabil mediu.

2.2. Tipologii de încasări

Încasarea totală – R – (cifra de afaceri) – totalitatea încasărilor rezultate din vânzarea

întregului volum de producție.
Încasarea medie – rM – (prețul)– încasarea obținută din vânzarea unei unități de produs
𝑅
𝑟𝑀 =
𝑄
Încasarea marginală – rm – încasarea obținută din vânzarea unei unități suplimentare de
produs.
∆𝑅 𝜕𝑅
𝑟𝑚 = =
∆𝑄 𝜕𝑄

rm rM

0 Q

Fig. 3. Încasări totale, medii şi marginale

Economia Transporturilor, Sem I

2.3. Oferta
Oferta reprezintă cantitatea de bunuri și servicii pe care diferiți agenți economici vânzători sunt
dispuși să o cedeze pe piață contra plată, la un anumit nivel al prețului şi într-o anumită perioadă
de timp
În principiu, oferta este o funcție care depinde în primul rând de preț. Oferta unui bun este
funcție crescătoare de prețul său (oferta creste pe măsură ce creste prețul). Aceasta se explică
prin faptul că prețul situându-se la un nivel mai ridicat, producătorii urmăresc să ofere cât mai
multe produse pentru a-și spori profitul. Prin creșterea prețului, crește diferența dintre preț și
costul de producție și prin aceasta se mărește profitul.
p

0 Q

Fig. 3. Curba ofertei

 CURS 3
ECONOMIE GENERALĂ
Noțiuni introductive

3. TEORIA PIEŢELOR

Piața unui bun poate fi definită ca locul de întâlnire, la un moment dat, a cererii
(consumatori) cu oferta (producători).
În tabelul 1 sunt prezentate tipurile de piață în funcție de gradul de competiție și
trăsăturile lor.
Tabelul 1 Tipuri de piață
Tipul de Numărul de participanţi Accesul pe Natura
piaţă La cererea La oferta piaţă produselor
produselor de pe piaţă
de pe piaţă
Concurența Foarte mulţi Foarte mulţi Nelimitată Omogene
perfectă (nediferenţiate)
Concurența Mulţi sau Foarte mulţi Nelimitată Diferenţiate
monopolistă câţiva
Oligopolul Foarte mulţi Puţini Limitată pentru Nediferenţiate
ofertanţi sau
Diferenţiate
Oligopsonul Puţini Foarte mulţi Limitată pentru Nediferenţiate
cumpărători sau
Diferenţiate
Monopolul Foarte mulţi Unul singur Restrânsă sau Unic
complet
blocată pentru
ofertanţi
Monopsonul Unul singur Foarte mulţi Restrânsă sau Unic
complet
blocată pentru
cumpărători
 3.1. Concurența perfectă
3.1.1. Fixarea prețului
Prețul de echilibru al pieței se formează la un moment dat și este valabil o perioadă
foarte scurtă. El rezultă din întâlnirea curbelor ofertei și cererii.

pe
D

0 Qe Q

Fig. 1. Stabilirea prețului pe piața concurențială perfectă

Realizarea echilibrului unei firme in cazul concurenței perfecte, adică ajungerea în

situația în care profitul total devine maxim posibil, este asigurată de tendința spontană de
egalizare a costului marginal și a prețului de vânzare. Deci, condiția echilibrului firmei este:
Costul marginal = Prețul de vânzare
În ipoteza că prețul de vânzare ar fi inferior minimului costului total mediu, oricare ar
fi volumul producției la care s-ar opri firma, încasările ei totale obținute prin vânzarea
producției la prețul pieței nu ar putea acoperi cheltuielile efectuate. S-ar părea că nu există altă
soluție decât închiderea întreprinderii. Dacă însă această situație a fost provocată de o
conjunctură nefavorabilă trecătoare, firma își poate propune să supraviețuiască, încercând să
reducă la minimum pierderile. Pentru aceasta este necesară cunoașterea nivelului costurilor
variabile.
Dacă preţul de vânzare, adică preţul de echilibru al pieţei (OP), este superior minimului
costului mediu variabil, optând pentru cantitatea la care se asigură egalitatea Preţ de vânzare =
Cost marginal, firma reuşeşte să-şi acopere din încasările obţinute totalitatea costurilor
variabile, obţinând şi un surplus din care-şi poate recupera o parte din costurile fixe angajate
de obicei la început. Recuperarea restului costurilor fixe poate fi amânată până la depăşirea
conjuncturii nefavorabile de pe piaţă.

Fig. 2. Prețul de vânzare inferior minimului costului total mediu

Procedând astfel, firma va înregistra pentru producția OQ2 pierderi echivalente cu

suprafața dreptunghiului PBFG, dar acestea vor fi mai mici decât în cazul închiderii, când nu
ar mai putea recupera decât foarte puțin din valoarea utilajelor, a clădirilor, pentru care
cheltuielile au fost efectuate înainte de punerea în funcțiune a întreprinderii.
Dacă însă conjunctura se înrăutăţeşte iar preţul de vânzare coboară şi sub minimul
costului mediu variabil Q1A, firma nu-şi mai poate asigura încasările necesare acoperirii
cheltuielilor cu plata salariilor şi cu achiziţionarea materiilor prime, materialelor,
combustibilului pentru fabricaţie. Ea este nevoită să-şi înceteze activitatea, să se închidă. De
aceea minimul costului mediu variabil este denumit punct de închidere a firmei.
1. Un monopol este caracterizat de o curbă a costurilor totale de forma:

CT(x)=0.1x3-1.3x2+6x
unde Q reprezintă cantitatea de produse realizată.

Curba cererii este de forma:

p=20-x

Se cere:
a) Să se construiască curbele costurilor totale medii, marginale, încasărilor medii şi
marginale.
b) Determinaţi cantitatea vândută şi preţul cerut dacă monopolul funcţionează
corespunzător unei gestiuni de maximizare a profitului. Care este acest profit?
c) Presupunând că statul impune stabilirea preţului la nivelul costului marginal, să se
determine cantitatea vândută şi preţul cerut. Care este profitul realizat în acest tip
de gestiune?
d) Dacă monopolul funcţionează corespunzător unei gestiuni la echilibru bugetar
care este cantitatea vândută şi preţul cerut?
e) Determinaţi nivelul producţiei în cazul în care monopolul funcţionează
corespunzător unei gestiuni de maximizare a cifrei de afaceri. Care este preţul de
vânzare şi profitul obţinut în acest caz?

1
 CURS 4
ECONOMIE GENERALĂ
Noțiuni introductive

3. TEORIA PIEŢELOR
3.2. Monopolul
Pentru realizarea obiectivului său, obţinerea unui profit total cât mai ridicat, ca şi firma
din concurenţa perfectă, monopolistul compară două serii de date: cele referitoare la costuri,
pe de o parte, şi cele care privesc încasările, venitul său, pe de altă parte. Curbele costurilor
unitare, cel puţin ca formă, nu diferă de cele ale unei firme din situaţia de concurenţă perfectă.
În schimb, datele referitoare la încasări diferă fundamental: curba încasării medii este distinctă
şi deasupra curbei încasării marginale.

TIPURI DE GESTIUNI ÎN MONOPOL

A. Maximizarea profitului

Să admitem că modul de gestiune ales urmărește maximizarea profitului Π, definit ca

diferență între încasările totale R și costul de producție C, ambele fiind funcții de cantitatea
produsă Q, adică:

𝛱 = 𝑅(𝑄) − 𝐶(𝑄).

Profitul este maxim când d / dQ = 0 şi d 2  / dQ 2  0 .

• Prima condiție conduce la 𝑑𝑅/𝑑𝑄 = 𝑑𝐶/𝑑𝑄, ceea ce echivalează cu egalitatea dintre

încasarea marginală, rm și costul marginal, cm.
• A doua condiție echivalează cu 𝑑 2 𝑅/𝑑𝑄 2 < 𝑑 2 𝐶/𝑑𝑄 2, adică 𝑑𝑟𝑚 /𝑑𝑄 < 𝑑𝑐𝑚 /𝑑𝑄, ceea ce
înseamnă că în punctul de intersecție al celor două curbe panta cererii, r(Q), rămâne inferioară
celei a ofertei (curba costului marginal, dC/dQ).

În figura 1 este prezentat nivelul Q* al producției care asigură echilibrul stabil al

producătorului în condițiile maximizării profitului. (Pentru simplificare s-au admis variații
liniare ale prețului mediu, rM şi marginal, rm, în raport cu cantitatea produsă Q). Sporirea
producției dincolo de Q* ar face să scadă profitul total al întreprinderii, întrucât cm este mai
mare decât rm, după cum o producție inferioară lui Q* (cu cm mai mic decât rm) stimulează
producătorul să-şi intensifice activitatea.
 p

P cm
r1
cT

N1 N

M rM
rm

0 Q* Q

Fig. 1. Echilibrul producătorului în condițiile maximizării profitului .

Așa cum s-a arătat, situația prezentată în figura 1 este caracteristică modului de gestiune
care urmărește maximizarea profitului.

B. Gestiunea de echilibru

Gestiunea de echilibru - profit total nul. Aceasta corespunde poziției de monopol,

administrat de puterea publică care dorește să-și suprime supraprofiturile și să evite eforturi
suplimentare pentru contribuabili. Nivelul producției de echilibru este Qe (figura 2), pentru care
profilul este nul

𝛱 = 0; R=CT; rM=cT

Acest tip de gestiune determină o risipă economică, în sensul că provoacă o utilizare

ineficientă a resurselor.
 c, r

cm

cT

re
rM
rm

0 Qe Q

Fig. 2. Echilibrul producătorului în cazul gestiunii de echilibru (profit nul)

și a stabilirii prețului la nivelul costului marginal.

Se observă că la nivelul de producție Qe, prețul de vânzare re acoperă exact costul mediu,
cT, dar este mult inferior costului marginal cm. Apare absurd ca prețurile să nu reflecte
dificultățile de obținere a bunurilor. Prețul prea scăzut încurajează consumul unui bun al cărui
cost marginal este mult superior.

C. Stabilirea prețului la nivelul costului marginal

Gestiunea care înlătură obiecția de mai sus este cea care stabilește prețuri la nivelul
costului marginal pentru bunurile şi serviciile furnizate de monopolurile publice. Stabilirea
prețului pe baza costului marginal determină producția Qm.

p=cm

În cazul monopolului, perechea preț-cantitate se determină simultan. Chiar și în acest mod

de gestiune, apar dificultăți de punere în aplicare. Este, în special, cazul în care intersecția dintre
curba cm şi rM (dreaptă, în situațiile prezentate în figurile 1 și 2) este situată sub curba cT (figura 3).
 c, r
cm

cT

Deficit

rM

0 Qm Q

Fig. 3. Deficitul care poate sa apară în cazul stabilirii prețului la nivelul costului marginal.

D. Gestiunea de maximizare a cifrei de afaceri

În acest tip de gestiune se urmărește maximizarea încasărilor totale, adică dR/dQ=0, rm=0
(fig. 4).

c, r

P1 P cm
cT

N1
N
rm
rM

0 Q* Q

Fig. 4. Gestiunea de maximizare a cifrei de afaceri

 CURS 5+6
FORMALIZAREA SISTEMULUI DE ACTIVITĂȚI SOCIO-ECONOMICE ȘI A
SISTEMULUI DE TRANSPORT

Pentru modelarea interacțiunii dintre activitățile mediului economic și social și

transporturi sunt conceptualizate, pe de o parte activitățile de utilizare a terenului și, pe de altă
parte, sistemul de transport, ca „obiecte“ (=subsisteme) ale unui sistem (UT-T (utilizarea
terenului - transport)).
Cele mai multe din experiențele de pretutindeni demonstrează că valoarea traficului
este determinată de nivelul activităților de utilizare a terenului și de performanțele sistemului
de transport.
Analiza de sistem oferă un cadru convenabil pentru p1anificarea, proiectarea şi
conducerea sistemelor tehnice mari. Unul dintre primele obiective ale planificării oricărui
sistem de transport și a soluțiilor de amenajare a terenului este acela de a oferi siguranța că
există un echilibru eficient între activitatea de utilizare a terenului și capacitățile de transport.

1. Formalizarea sistemului de activități socio-economice

1.1. Codificarea activităților economice și sociale

Activitățile de utilizare a terenului au fost clasificate şi înregistrate așa cum se prezintă
în tabelul 1.
Tabelul 1. Clasificarea activităților de utilizare a terenului (prelucrare după Popa, M., 2004)
Codul
Activitatea de utilizare a terenului
activității*
1 Activități de extracție
2 Activități de producție
3 Activități de comunicații (incluzând activități de stocare, service, staționare sau
alte zone legate de aceste activități)
4 Activități de distribuție cu bucate
5 Servicii
6 Servicii comunitare și necomerciale de petrecere a timpului liber
7 Activități rezidențiale
*Tabelul inițial conține 65 coduri

1
 1.2. Zonarea și constituirea centroizilor de zonă

Nevoia de transport pentru o activitate economico-socială care ocupă o unitate de

suprafață de teren este diferită de la o activitate la alta. Din acest motiv, spațiul de analiză
trebuie separat în zone caracterizate de o singură funcție economică.
Reprezentarea abstractizată a zonei se face printr-un punct imaginar numit „centroid de
zonă” care are asociat întregul nivel de activitate al zonei pe care o reprezintă. Centroidul de
zonă poate fi identificat ca centrul de arie al suprafeței ocupate.
Principiile de separare a spațiului de analiză în zone pot fi:
- Funcția unică a zonei trebuie să se regăsească în „Clasificarea generală a activităților
de utilizare a terenului”;
- Zona trebuie suficient de mică pentru a se putea surprinde majoritatea deplasărilor
efectuate între zone (zonele cu întindere mare nu vor permite identificarea nevoii de
transport din interior);
- Zona trebuie să aibă o densitate a activității suficient de uniformă pentru o
identificare facilă a centroidului de zonă;
- Separarea spațiului de analiză este indicat să se facă cu ajutorul căilor de
comunicație existente deja.
În „Planul urbanistic general” al oricărui oraș din România, există o separare a spațiului
urban în zone cu diferite destinații. În figura 1 se regăsește o porțiune din PUG București.
Codificarea principală a activităților, așa cum se observă în figura 1, este realizată cu litere,
existând și o subdiviziune a zonelor în funcție de intensitatea utilizării terenului.
În tabelul 2 este prezentată codificarea zonelor de activități principale din PUG
București.
Tabelul 2. Codificarea zonelor de activități principale din PUG București
Codul Activitatea principală a zonei
CP Zone protejate
CB Zone situate în afara perimetrului central care grupează funcțiuni complexe de
importantă supramunicipală și municipală
CA Zone centrale situate în afara limitelor zonei protejate
L Zone de locuit
A Zone de activități productive
V Zone cu spații verzi

2
T Zone de transport
G Zone cu activități de gospodărie comunală
S Zone cu destinație specială
R Zone cu echipamente tehnice majore
Ex Zone aflate în afara teritoriului administrativ al Municipiului București
M Zone mixte

Fig.1. Porțiune din „Planul urbanistic general” al Municipiului București

3
 În general, se presupune că zonele exterioare spațiului de analiză nu generează şi nici nu
atrag trafic către, respectiv din aria studiată. O zonă este descrisă de date economice şi sociale
rezultate din studii demografice, recensăminte, înregistrări financiare şi surse speciale.

2. Formalizarea sistemului de transport

Pentru formalizarea sistemului de transport este utilizată teoria matematică a grafurilor

pentru a reprezenta transportul ca un ansamblu de legături cu durate de transport sau costuri
generalizate asociate fiecărei legături.
În figura 2 este prezentat un exemplu de reţea simplă exprimată printr-o matrice a
nodurilor. Rețeaua este formată din 5 noduri (centroizi de zonă) şi 8 arce (legături directe)
orientate. Dificultatea de transport pe fiecare legătură este măsurată în durată de transport.
Matricea duratelor de transport este reprezentată în tabelul 3.

10

1 20

20
15 25

10
5

5 10

Sursa: Popa, M., 2004 3 4

Fig. 2. Exemplu de rețea simplă

4
 Tabelul 3. Matricea duratelor de transport
La 1 2 3 4 5
De la
1 - 10 10 20 -
2 20 - 15 - -
3 10 - - (5) -
4 20 - (5) - 10
5 - 25 - 10 -
Sursa: Popa, M., 2004

Unitățile de măsură adecvate traficului pot fi: numărul de pietoni, vehicule, călători sau
tone de marfă, asociat sau nu unității de lungime și/sau unității de timp.
Cea mai comună modalitate de a reprezenta o rețea de transport prin intermediul teoriei
grafurilor cuprinde:
- Selecția legăturilor oferite de rețea (străzile) cu sensurile de parcurgere şi lungimile
constructive dar şi cu alte caracteristici de exploatare;
- Reprezentarea intersecțiilor dintre legături ca noduri, iar a legăturilor ca arce;
Graful rețelei este apoi suprapus spațiului reprezentat cu centroizi de zonă.

Centroizii de zonă sunt conectați la cel mai apropiat nod al grafului rețelei printr-un arc
cu dimensiunea nulă (fig. 3).

Sursa: Popa, M., 2004

Fig. 3. Exemplu de rețea urbană cu străzi și intersecții
a) Formalizată prin arce și noduri;
b) A - centroid de zonă conectat prin arce cu dimensiune nulă

5
 Într-un mediu congestionat, întârzierile apar mai mult în intersecții. Astfel, în rețeaua
congestionată este mai potrivit ca elementul purtător al dimensiunii (arcul) să fie folosit
pentru a formaliza dificultatea tranzitării intersecției, iar nodul pentru indicarea mijlocului
străzii.
În plus, o zonă poate avea două funcții, de generare a unor deplasări și/sau de atragere a
unor fluxuri, iar reprezentarea lor se realizează prin intermediul a doi centroizi de zonă fiecare
cu funcția sa distinctă.
În figura 4 sunt reprezentate aceste modificări ale formalizării reţelei.

Sursa: Popa, M., 2004

Fig. 3. Exemplu de rețea urbană cu străzi și intersecții
a) Formalizată prin arce și noduri;
b) A1, B1 – centroizi de zonă cu funcții distincte conectați prin arce cu dimensiune nulă

6
 FORMALIZAREA SISTEMULUI DE ACTIVITĂŢI ECONOMICE ŞI SISTEMULUI DE
TRANSPORT
Planul de urbanism general (PUG) al municipiului Bucureşti indică separarea în zone de activităţi
economico-sociale.
Pentru familiarizarea cu informaţiile din PUG, fiecare student va selecta o porţiune, de preferat una
cunoscută, pe care o va reprezenta la o scară convenabilă pe un format standard, la alegere, identificând
totodată codificarea activităţilor desfăşurate în fiecare zonă. În figura 1 este reprezentată o porţiune din
PUG, pentru exemplificare.

Fig. 1. Zone de activităţi într-un spaţiu de analiză, corespunzător PUG Bucureşti

Folosind un sistem de coordonate rectangulare fiecare student va identifica coordonatele

centroizilor de zonă.
Se va reprezenta formal reţeaua stradală şi centroizii de zonă prin intermediul unui graf planar cu
noduri şi arce.
Formalizarea sistemului „sistem de activităţi – sistem de transport” (cunoscut şi prin acronimul SA-
ST) se completează cu ajutorul unei matrice de incidenţă a arcelor în noduri şi a unei matrice a lungimii
arcelor. Se presupune că reţeaua stradală nu este congestionată.

Indicaţii pentru rezolvare

1. Zonele se împart în poligoane regulate pentru care se pot identifica centrele de arie, cu uşurinţă. Se
întocmeşte un tabel (Tab.1) în care se completează coordonatele centrelor de arie pentru poligoanele
regulate (obţinute prin măsurare pe reprezentarea la scară), cu ajutorul căruia se calculează coordonatele
centroizilor de zonă.
Pentru spaţiul de analiză din figura 1, reprezentarea la scară se realizează cu ajutorul determinării
lăţimii unei străzi cunoscute, păstrând proporţia dintre lăţimea şi înălţimea reprezentării. O scară
convenabilă pentru o reprezentare pe format A4 poate fi scara 1:3000.
Pentru spaţiul de analiză reprezentat în figura 1 se poate realiza reprezentarea din figura 2, cu
separarea, în interiorul celor 4 zone, unor poligoane regulate (cu linie întreruptă), pentru care se identifică
centrele de arie şi coordonatele relative faţă de poziţia 0(0,0).
În figura 2 s-au reprezentat cu linie punctată diagonalele paralelogramului HMO1J, pentru
identificarea centrului său de arie.
În cazul triunghiurilor, centrul de arie este poziţionat la intersecţia medianelor (a se vedea triunghiul
ELV din figura 2, unde este suficientă reprezentarea a două dintre mediane).
Coordonatele centroidului de zonă (pentru zona L3a) se determină apoi cu formula:
x A + x 2 A2 + x3 A3 + x 4 A4 + x5 A5
x L 3a = 1 1
A1 + A2 + A3 + A4 + A5
y A + y 2 A2 + y3 A3 + y 4 A4 + y5 A5
y L 3a = 1 1
A1 + A2 + A3 + A4 + A5
 Identificarea coordonatelor poligoanelor elementare se realizează prin măsurare. Pentru calculul
ariilor elementare este suficientă măsurarea şi precizarea în coloana dedicată a tabelului 2, a elementelor ce
stau la baza calculului acestei arii.

A B C D E F

G H
I

J L4a
L1a2
M
K L
L3a
N
S V
O1 P R
T U
Z A1
W Y
E1
B1
H1 K1 C1 D1
F1 G1
J1 M1 L1
I1

L1a1
N1 O2 P1 R1 S1 T1
0(0,0)
Fig.2. Împărţirea zonelor în poligoane regulate pentru

Tabelul 1.
Calculul coordonatelor centroizilor de zonă

Nr. Poligonul Centrul de Aria Centroidul

zonei elementar arie al suprafeţei zonei
regulat, poligonului poligonului compusă
din zonă coord coord Valori din
onata onata măsurate poligoane
x y x y
L3a HMO1J
MNE1
E1G1O1
JKJ1W
PKRY
Total
L4a
.
.
.

Total

2. Străzile sunt reprezentate prin arce iar intersecţiile prin noduri, în cazul unei reţele necongestionate. În
figura 3, sunt reprezentate intersecţiile stradale prin noduri notate cu litere mici. Legătura dintre centroizii
de zonă şi reţea se realizează prin arce reprezentate prin linie punctată şi pe normala la cel mai apropiat arc.
Se pot considera situaţii ale unor legături multiple de la centroidul de zonă la reţea. Ele reprezintă, de cele
mai multe ori, deplasările pe jos, efectuate de locuitorul mediu situat în centroid.
Formalizarea stemului de activităţi economice şi stemului de transport 3
Reţeaua stradală este parte a unei reţele mai mari şi arcele de la periferia ariei de studiu sunt
„nelegate” de cel de-al doilea nod.
Matricea de incidenţă are dimensiunea 15  15.
Lungimile arcelor pot fi măsurate la scara reprezentării.

L1a2
b
a

L4a c
L3a d
e f
g
j
L1a1 h i k
l
o
m n

Fig.3. Reţeaua stradală formalizată prin intermediul grafului planar şi centroizii de zonă
 CURS 7

CEREREA DE TRANSPORT

Modelele de cerere formalizează alegerile utilizatorului referitoare la:

• decizia de a efectua sau nu deplasarea pentru un anumit motiv sau scop, (s);
• destinația deplasării, (d);
• modul de transport folosit, (m);
• itinerariul străbătut, (k),

într-un interval de timp de referință predeterminat, h.

Cel mai utilizat model pentru determinarea cererii de transport este Modelul în patru paşi
(etape). Structura modelului este prezentată în figura 1.

GENERAREA DEPLASĂRILOR

REPARTIŢIA PE DESTINAŢII

ALEGEREA MODALĂ

DISTRIBUŢIA PE ITINERARII
(RUTE)

Fig. 1. Structura modelului de cerere “în patru etape”

Primele două etape ale determinării cererii de transport mai sunt considerate şi modele
de interacţiune între sistemul de activităţi şi sistemul de transport şi prezintă un nivel ridicat de
agregare a variabilelor economice utilizate în modelare.
 Generarea deplasărilor – determinarea cererii globale

Modelul de cerere globală sau de generare furnizează numărul mediu d os de deplasări

efectuate din zona generică, O, pentru un motiv, s, în intervalul de referinţă dat.

Uneori scopul deplasării este individualizat la un unic motiv, de exemplu “la locul de
muncă”, “la cumpărături” ...etc.

În categoria modelelor de determinare a cererii globale de transport se gasesc modelele

matematice cu ajutorul cărora se determină numărul total de deplasări generate de fiecare zonă
indifferent de destinaţie, itinerariu sau mod.

Cererea generate depinde de caracteristicile economice şi sociale ale spaţiului analizat

şi de caracteristicile reţelei. În plus, cererea generată depinde de intervalul orar din zi şi de
scopurile deplasării.

Estimarea cererii globale de transport. Modelul regresiei liniare simple.

Pentru a determina cererea globala este necesar să se cunoască caracteristici sociale şi

economice ale spaţiului de analiză, agregate la nivelul fiecărei zone omogene. Acestea sunt
(Exemplu: tabelul 1):

- Populaţia totală a zonei;

- Venitul mediu pe familie;
- Numărul mediu de persoane active dintr-o familie;
- Număr mediu de membri pe familie

Tabelul 1 Caracteristici sociale şi economice ale spaţiului de analiză, agregate la nivelul

fiecărei zone omogene

Număr
Număr mediu de mediu de Venit mediu Populaţia
Zona membri pe familie persoane pe gospodărie totală a
(gospodărie) active din [u.m.] zonei
gospodărie
G1
G2
G3
… … … … …
Gn
Pe lânga aceste caracteristici sociale şi economice, prin intermediul anchetelor la domiciliu,
trebuie determinată populatia activa şi comportamentul populatiei active vis-a-vis de
deplasarile efectuate zilnic:

- număr mediu de persoane active dintr-o familie (xi);

- numărul mediu de deplasări pe familie (yi);
- venitul mediu pe familie.

Se utilizează modelul regresiei liniare simple pentru a determina o ecuaţie de regresie între
indicatorii consideraţi.

Se determină intensitatea dependenţei între mărimile x şi y, prin intermediul coeficientului de

corelaţie.

 (x i − x)( y i − y )
r= i =1

n  sx  s y

unde: x , y - mediile valorilor x i şi y i ;

n – numărul de inregistrări din anchetă;

n n
 xi  yi
x = i =1 ; y= i =1
n n

n-numărul perechilor de măsurare x i şi y i ;

s x şi s y - valorile abaterilor standard ale mărimilor x şi y

n n
 ( x i − x) 2  ( yi − y) 2
i =1 i =1
sx = ; sy =
n n

Pentru determinarea semnificaţia dependenţei între x şi y.

R = r n −1  3

Ecuaţiei de regresie a lui y fata de x este:

sy
y=r ( x − x) + y
sx
 Modelul de regresie, obţinut cu ajutorul datelor din ancheta efectuată pe un eşantion
relevant de gospodării, specifică numărul de deplasări efectuate în medie pe zi la nivelul
fiecărei familii – y, în funcţie de structura familiei (număr mediu de persoane active dintr-o
familie - x). Pentru a tine cont şi de veniturile medii ale familiei se consideră o variabilă
binară z cu următoarele valori:

- z=1, pentru gospodăriile cu venituri mari ;

- z=0, în toate celelalte cazuri.
𝑠𝑦
𝑦 = 𝑟 𝑠 (𝑥 − 𝑥) + 𝑦+z
𝑥

Exemplu:
1. Pentru estimarea cererii globale generate într-un spațiu de analiză a fost proiectat un
sondaj realizat pe un eșantion reprezentativ de locuitori.

Notăm cu x i - număr mediu de persoane active dintr-o familie şi cu y i - numărul mediu de

deplasări pe familie. Valorile determinate sunt prezentate în tabelul 2:

Tabel 2

Nr. crt. xi yi Nr. crt. xi yi

1 0 2 8 2 4.8
2 0.8 3 9 2 5.3
3 1 4 10 0.2 2.7
4 3 6.2 11 1.5 4
5 4 6.2 12 1.8 4
6 4 7 13 2.5 5.3
7 0.2 2.4 14 3 6

Spaţiul de analiză este format din 3 zone pentru care se cunosc datele din tabelul 3:
 Tabel 3
Număr
Număr mediu de mediu de Venit mediu Populaţia
Zona membri pe familie personae pe gospodărie totală a
(gospodărie) active din [u.m.] zonei
gospodărie
G1 2 1 2.000 20.000
G2 3 2 4.000 60.000
G3 2,5 2 6.000 100.000
Pentru a tine cont de veniturile medii ale familiei, se consideră o variabilă binară, z, cu
următoarele valori:
- z=1, pentru gospodăriile cu venituri mari (>4000);
- z=0, în toate celelalte cazuri.
Să se determine cererea globala pentru G1, G2 şi G3.

Indicatii pentru rezolvare

Pentru determinarea coeficientului de corelaţie, r, se realizează tabelul 4:

Tabel 4

xi yi xi − x yi − y ( xi − x) 2 ( yi − y) 2 ( xi − x)( y i − y )

x1 y1

x2 y2

…
x14 y14
14 14 - - 14 14 14

 xi  yi
i =1
 ( xi − x ) 2
i =1
 ( yi − y) 2
i =1
 (x
i =1
i − x)( yi − y )
i =1

Se stabileste modelul de regresie obţinut cu ajutorul datelor din ancheta efectuată: numărul de
deplasări efectuate în medie, pe ziua de lucru a săptămânii, la nivelul fiecărei familii – y, în
funcţie de număr mediu de persoane active dintr-o familie - x şi în funcţie de veniturile medii
ale familiei - z.

Pentru determinarea numărului de deplasări dintr-o zi se poate utiliza tabelul 5.

Calculul numărului total de deplasări dintr-o zi, folosind modelul regresiei liniare
Număr Număr Număr Număr
Număr
de mediu de Venit de total de
mediu de Populaţia
familii persoane mediu pe Variabila deplasări, deplasări,
Zona membri pe totală a
din active din gospodărie binară, z pe în zonă,
familie zonei
zonă gospodărie, [u.m.] familie, y într-o zi
(gospodărie)
x
G1 2 20.000 1 2.000
G2 3 60.000 2 4.000
G3 2,5 100.000 2 6.000
Total
 CURS 8
CEREREA DE TRANSPORT
Repartiţia pe destinatii

Această etapă a concentrate multe studii pentru modelul în migraţie alternantă. În această
etapă, numărul de deplasări generate in fiecare zonă în parte este repartizat destinaţiilor
potenţiale din aria de analiză şi din afara ei.
Atractivitatea unei zone este data de masurători asupra intensitătii activităţilor din fiecare
zonă în parte. Există trei tipuri de zone:
- Zone rezidentiale (care au locuinţe) care genereaza călătorii
- Zone care nu au locuinte, dar au alte activităţi sunt zone care atrag călătorii;
- Zone mixte care au si locuinte şi alte activităti – generează şi atrag călătorii.
Fluxurile generate de zonele care generează călătorii (rezidenţiale şi mixte) sunt atrase în mai
mare măsură către zonele cu activităţicare au intensitate mai mare şi care se găsesc mai
aproape de zona generatoare.
Modelul mathematic utilizat pentru repartiţia pe destinaţii este numit model gravitational
(model derivat din legea entropiei dar care are ca inspiraţie legea atracţiei universale).
Legea entropiei: toate sistemele fizice lasate libere tind sa devina dezordonate, sageata
timpului fiind indreptata intotdeauna in jos. Aceasta sageata, numita si “evolutia timpului“
arata ca , odata cu trecerea timpului, totul se deterioreaza, putrezeste, moare, se consuma, se
dezordoneaza ,se strica echilibrul, se invecheste,se uzeaza, se degradeaza.
Legea atracţiei universal (Isaac Newton): Două corpuri punctiforme de masă m1 și m2 se
atrag reciproc printr-o forță direct proporțională cu produsul maselor corpurilor și invers
proporțională cu pătratul distanței dintre ele, orientată pe direcția dreptei ce unește centrele de
greutate ale celor două corpuri.
𝑚1 × 𝑚2
𝐹1,2 = 𝐺
𝑑21,2
unde:
F este magnitudinea forței gravitaționale dintre cele două corpuri,
G este un coeficient de proporționalitate numit constanta atracției universale(=6,674 ×
10−11 N m2 kg−2)
m1 este masa primului corp,
m2 este masa celui de al II-lea corp,
d este distanța dintre cele două corpuri.
Numărul de deplasări de la o zona i, generatoare, la o zona j, atrăgătoare, este:
𝑔𝑖 𝑥𝑎𝑗
𝑡𝑖,𝑗 =
𝑓(𝑑𝑖,𝑗 )
unde:

gi reprezintă numărul de călătorii generate;

aj – numărul de călătorii atrase;
f(di,j) – funcţia dificultăţilor la deplasare (rezistenţă la deplasare) – poate fi de forma
exponentială sau putere

Cele mai utilizate formulari ale modelului sunt:

gi  a j
a) t ij = 
d ij

−  d ij
b) tij =    g i  a j  e

unde: dij reprezintă distanţă, durată, cost generalizat al deplasării de la i la j;

α, α’ – parametru de ajustare;
β, β’ – parametru care caracterizează dificultăţile mai mari sau mai mici de realizare a
deplasărilor între sectoarele i şi j.
Parametrii α şi β se determină exogen din fluxurile determinate cu ajutorul anchetelor
de trafic.

Rezultatul etapei a doua este reprezentat de matricea origine – destinaţie (O-D) în care
elementele ti,j reprezintă numărul total de deplasări de la zona de origine i la zona de destinaţie
j.
Matricea OD este prezentata în tabelul 1.
 Tabelul 1. Matrice O-D

z1 z2 z3 z4 … zk
z1 - t1,2 t1,3 t1,4 … t1,k
z2 t2,1 - t2,3 t2,4 … t2,k
z3 t3,1 t3,2 - t3,4 … t3,k
z4 t4,1 t4,2 t4,3 - … t4,k
… … … … … … …
zk tk,1 tk,2 tk,3 tk,4 … -

Matricea O-D rezultată din prima iteraţie de calcul ar trebui să aibă următoarele proprietăţi:
- Suma pe linie ar trebui să fie egală cu numărul total de deplasări generate de zona
indicate pe linie;
- Suma pe coloană ar trebui să fie egală cu numărul total de deplasări atrase în fiecare
zonă indicate pe coloană.
Egalităţile nu se obţin din prima iteraţie de calcul si de aceea se incearcă ajustarea valorilor.
Ajustarea se poate realiza utilizând metoda celor mai mici pătrate:
2
∑[𝑡𝑖,𝑗 − 𝑔𝑖 ∙ 𝑎𝑗 ∙ 𝑓(𝑑𝑖,𝑗 )] → 𝑚𝑖𝑛
𝑖,𝑗

Primul termen reprezintă valorile observate ale fluxurilor în timp ce al doilea reprezintă
valorile calculate pentru ti,j.
O altă metodă este cea a factorilor de corecţie care constă în determinarea pentr început a lui
ti,j după care se calculează:
𝑔𝑖
𝑡′𝑖,𝑗 = 𝑡𝑖,𝑗
∑𝑗 𝑡𝑖,𝑗
urmat de calculul lui:
𝑔𝑖
𝑡′′𝑖,𝑗 = 𝑡′𝑖,𝑗
∑𝑗 𝑡′𝑖,𝑗
Calculul se repeat până la o convergenţă suficientă.

Alte medote de ajustare cunoscute si folosite sunt:

- metoda convergenţei la generare;
- metoda convergenţei la destinaţie.
Metoda convergenţei la generare

−  'd ij
t ij =  ' g i  a j  e

g i =  t ij
j

−  'd ij
g i =   ' g i  a j  e
j

−  'd ij
g i =  'g i   a j  e
j

1
'=
−  'd ij
 a j e
j

−  'd ij
gi  a j  e
t ij =
−  'd ij
 a j e
j =1

Metoda convergenţei la destinaţie

−  'd ij
t ij =  ' g i  a j  e

a j =  t ij
i

−  'd ij
a i =   'g i  a j  e
i

−  'd ij
a j =  'a j   g i  e
i

1
'=
−  'd ij
 gi  e
i

−  'd ij
gi  a j  e
t ij =
−  'd ij
 gi  e
i =1

Pot fi formulate următoarele aprecieri critice asupra modelelor gravitaţionale:

- calculele sunt voluminoase;
- valoarea parametrilor, în special a celui care caracterizează dificultatea de deplasare, poate
să fie dificilă pentru diferite categorii de populaţie şi pentru diferite tipuri de legături;
- nu este evident ca parametrii ramân constanţi în timp. Parametrul β creşte pe măsură ce
aglomerarea urbană este mai numeroasă.
  = 0,8 + ni 10 −5

unde ni reprezintă populaţia zonei i

APLICATIE

Într-o arie de studiu divizată în patru zone omogene din punct de vedere al activităţilor
economice şi sociale, ancheta realizată pentru determinarea deplasărilor între zone, a relevat
faptul că 1 şi 2 generează şi atrag deplasări, iar zonele 3 şi 4 sunt ocupate preponderent cu
activităţi economice care doar atrag deplasări, aşa cum este prezentat în tabelul 1.

Tabel 1

Zona
1 2 3 4
Călătorii
Generate ( g i ) 2100+10 n s 2000+10 n s - -
Atrase (ai ) 1000 1200 1100+10 n s 800+10 n s

unde n s reprezintă numărul de ordine al studentului, indicat de conducătorul activităţilor

practice.
Se mai cunosc şi:
- parametrii de ajustare 𝛼 ′ = 10−3 şi 𝛽 ′ = 0,7
- matricea distanţelor corespunzătoare repartizării deplasărilor generate

d ij (km) 1 2 3 4

1 2 3 4 5
2 3 2 5 6
 Să se determine Matricea de repartizare pe destinaţii a călătoriilor utilizând modelul
−  'd ij
gi  a j  e
gravitaţional restrictionat in origine: t ij =
−  'd ij
 a j e
j =1

Indicaţii:

Elementele matricei origine destinaţie se înscriu într-un tabel de forma:

Destinaţie
1 2 3 4
Origine
1 t11 t12 t13 t14
2 t 21 t 22 t 23 t 24
Elementele t ij reprezintă numărul de călătorii repartizate şi se face convenţia că pot fi aproximate la numere

întregi după regula: dacă partea fracţionară este mai mare decât 0,5 aproximarea se face prin adaos şi dacă nu,
prin lipsă.
 CURS 9

CEREREA DE TRANSPORT

Alegerea modală

Prin intermediul modelelor de alegere modală se obţine proporţia din totalul deplasărilor care,
provenind dintr-o zonă de origine, o, se efectuează către o zonă de destinaţie, d, pentru un
motiv, s, când se utilizează modul de transport, m, Psod(m).

În practică sunt utilizate de multe ori modele de alegere modală Probit sau Logit.

Factorii care influențează alegerea modului de transport și constituie atribute ale alternativelor
pentru modelarea acestor alegeri pot fi împărțite în trei grupe:

I. Caracteristicile utilizatorului:
- Posesia autoturismului;
- Posesia carnetului de conducere sau disponibilitatea unui conducător auto;
- Caracteristicile şi structura familiei;
- Venitul familiei;
- Constrângeri de natură exogenă;
- Densitatea rezidenţială unde locuieşte.
II. Caracteristicile deplasărilor
- Scopul călătoriei;
- Perioada zilei în care se efectuează deplasarea.
III. Caracteristicile alternativelor de transport şi a utilităţilor fizice ale sistemului de
transport:
- Cantitative – durata deplasării;
– costurile totale monetare
- Calitative – confort şi comoditate;
– regularitate;
– securitate şi siguranţă a deplasării

Modelele Logit (Logarithmic Probability Unit) - Modelul Logit binomial

Modelele Logit sunt cele mai utilizate modele.

Pentru modelul Logit binomial funcţia densităţii de probabilitate logaritmice este:

 e− x
f ( x) =
(e − x + 1) 2
,

unde   R,   0 este parametru de scară.

În consecinţă:

𝑒 −𝜇𝑉1
𝑝{1,2} (1) = 𝑒 −𝜇𝑉1 +𝑒 −𝜇𝑉2 ;

Pentru alegerea între mai multe moduri de transport se poate folosi modelul Logit de
distribuţie modală de forma (fig. 1):

− C ijk
e
pk =
e
− C ijm ;
m

unde: cijk reprezintă costul generalizat pentru efectuarea deplasării între originea i şi destinaţia

j, folosind modul k şi are următoarea expresie:

cijk =   kp  xkp
p

unde:

xkp reprezintă componentele p ale costului generalizat, folosind modul k (durata de mers

în vehicul, cost monetar, durată de acces la sistem, etc.)

θ - parametrii de echivalare în unităţi monetare a componentelor de cost generalizat.

Pentru o situaţie de alegere binară între folosirea zilnică a automobilului sau a

autobuzului, costurile generalizate pot fi modelate cu următoarele expresii:

Caut = 0.2  ttaut + 0.1  caut + 0.3  et aut [u.m.]

Cbus = 0.2  ttbus + 0.1  cbus + 0.3  et bus + 0.3 [u.m.]

unde: tt reprezintă durata de transport în vehicul [min.]

 c – costul monetar al deplasării [u.m.]

et – durata de acces la vehicul, de mers pe jos şi de aşteptare la autobuz, de mers până

la parcare [min]

Număr total de deplasări

Alegerea modală

Mod A Mod B Mod C

Fig. 1 Structura de alegere modală cu N căi

Modelul Logit grupat (Nested Logit)

O alta repartiţie modală între alternative corelate este cea care foloseşte o „structură ierarhică”.
Pentru acest caz, opţiunile care au elemente comune sunt luate împreună în afectarea primară.
După ce acestea sunt separate, urmează într-un nivel ierarhic inferior, afectarea secundară.

Acestea sunt metodele practice cele mai folosite pentru repartiţia pe moduri de transport public,
unde se consideră, ca o primă etapă, alegerea dintre autobuz şi toate celelalte transporturi
publice cu cale dedicată, pentru fiecare pereche de zone. În a doua etapă se realizează repartiţia
între modurile de transport cu cale dedicată (metrou, tramvai, monorail etc.) pe baza costului
generalizat minim – afectarea tot sau nimic.
 Număr de deplasări între
originea i şi destinaţia j

Afectare primară

Mod
Mod A compus

Afectare secundară

Mod B Mod C

Fig. 2 Alegerea modală cu structură ierarhică grupată

APLICAŢIE

Se consideră următorul model Logit de distribuţie modală:

−Cijk
e
pk =
e
−Cijm ;
m

unde: cijk reprezintă costul generalizat pentru efectuarea deplasării între originea i şi destinaţia

j, folosind modul k şi are următoarea expresie:

cijk =   kp  xkp
p

unde:

xkp reprezintă componentele p ale costului generalizat, folosind modul k (durata de mers

în vehicul, cost monetar, durată de acces la sistem, etc.)

θ - parametrii de echivalare în unităţi monetare a componentelor de cost generalizat.

 Pentru o situaţie de alegere binară între folosirea zilnică a autoturismului sau a
autobuzului, costurile generalizate pot fi modelate cu următoarele expresii:

Caut = 0.2  ttaut + 0.1  caut + 0.3  et aut [u.m.]

Cbus = 0.2  ttbus + 0.1  cbus + 0.3  et bus + 0.3 [u.m.]

unde: tt reprezintă durata de transport în vehicul [min.]

c – costul monetar al deplasării [u.m]

et – durata de acces la vehicul, de mers pe jos şi de aşteptare la autobuz, de mers până

la parcare [min]

Valorile medii ale acestor variabile obţinute din anchete de trafic sunt prezentate în
tabelul 1.

Variabile
Mod
tt [min.] c [USD] et [min.]

autoturism 20 50 0

autobuz 30 20 5

Să se determine proporţia utilizatorilor de automobil atunci când parametrul de ajustare a

modelului Logit τ are valoarea 0,4.
 Curs 10
1. CEREREA DE TRANSPORT

1.4. Alocarea cererii pe rute (itinerare) de transport

Alocarea cererii pe itinerare de transport reprezintă ultima etapă în modelul de determinare a

cererii de transport „în patru etape”. Obiectivele etapei, pe lângă estimarea rutelor utilizate
pentru fiecare relaţie din „matricea modală O-D” sunt:

- Analiza perechilor O-D care solicită un anumit arc;

- Evaluarea unor indicatori de utilizare a reţelei modale;
- Estimarea costurilor generalizate pentru fiecare pereche O-D;
- Identificarea celor mai solicitate arce.
Datele de intrare necesare modelului de afectare pe itinerare sunt:

- Reţeaua de transport, codificată prin intermediul teoriei grafurilor;

- Matricea O-D pentru intervalul de timp de referinţă considerat;
- Principiile de selectare a rutelor.
Afectarea cererii pe ruta de cost minim, fără restricţii de capacitate
Este cunoscută în literatură ca metoda de distribuţie „tot sau nimic”.Cererea modală între o
origine şi o destinaţie este alocată unei singure rute, pentru care s-a identificat costul total de
dimensiunea cea mai redusă, din multimea costurilor tuturor rutelor posibile. Aceasta
presupune:

- Nu există congestie care să modifice costul deplasării pe vreun arc;

- Se cunosc costurile generalizate pentru fiecare legărură a reţelei;
- Toţi utilizatorii consideră aceleaşi atribute pentru alegerea rutei şi le percep în
acelaşi mod.
Metoda este precedată de o etapă numită „a arborilor de cost minim”.
Un model de determinare a arborelui de cost minim este prezentat în cele ce urmează. Fie
reţeaua cu arce unidirecţionale din figura 3

2 8
1 2 3

9 3 3 3 3
2 1
4 5 6
2 1
4 4
6
7
Fig. 3. Reţeaua cu arce şi noduri şi costuri generalizate
 Se construieşte un tabel care conţine pentru fiecare nod toate arcele cu originea în acel
nod aranjate în ordine crescătoare a costului.

Pas 1: Determinarea celui mai apropiat nod de nodul de origine:

Se consideră coloana 1 (corespunzătoare nodului 1) ca fiind coloana de origine. Se

alege arcul cu valoarea cea mai mică şi se încercuieşte.

Pentru pregătirea pasului următor, în tabelul construit, se scrie durata până la nodul
corespunzător arcului cu valoarea cea mai mică deasupra coloanei corespunzătoare şi se taie
toate arcele terminate în acest nod.

Pas 2: Determinarea celui de-al doilea cel mai apropiat nod de nodul de origine.

Se examinează valorile cele mai apropiate de cele două noduri din arborele de cost
minim (nodul de origine şi cel găsit la pasul 1) şi se procedează analog ca la Pas 1.

Pas 3: Se procedează analog până la determinarea întregului arbore de cost generalizat

minim. Se construieşte arborele de cost generalizat minim.
 Curs 11

Afectarea cu restricţii de capacitate, prin alocare treptată

Se consideră reţeaua din figura de mai jos, în care în ora de vârf de trafic, prin nodul A intră
în reţea Q1=500 veh. ech./h. având destinaţia nodul F, iar dinspre nodul B către nodul D
circulă Q2=200 veh.ech./h.
Costul pe fiecare arc este dependent de fluxul q pe acel arc; dependenţa costurilor de fluxuri
este prezentată în tabel.
. C D
A

E
B F

Reţeaua de transport modală

Funcţiile costurilor pe arce

Arcul Expresia funcţiei costului pe arc

[u.m./veh.ech./h]
A-C 1+0,01q
C-D 0,5+0,01q
C-E 0,5+0,1q
E-C 0,5+0,1q
C-F 0,2+0,05q
B-E 1+0,01q
E-F 0,5+0,01q
D-F 0,3+0,07q
F-D 0,3+0,07q
Folosind tehnica de afectare cu ponderi descrescătoare (40%, 30%, 20%, 10%) să se determine
repartizarea fluxurilor la echilibru, în ora de vârf de trafic. Care este valoarea totală a costului
desfăşurării traficului în reţeaua analizată?

Rezolvare:

Pentru rezolvarea problemei se poate utiliza un tabel pentru a putea analiza modificarea
costului generalizat al străbaterii fiecărui arc, pe măsură ce se mai adaugă proporţii din fluxul
de transport.
Arc Fct cost Cost la flux 40%Q Cost 30%Q Flux Cost 20%Q Flux Cost 10%Q Flux Cost Cost
unitar liber [veh.ech/h] unitar [veh.ech/h intermediar unitar [veh.ech/h intermediar unitar [veh.ech/h] total unitar pe total
[um/veh.ech/h] pe arc (40%+30%) pe arc (40%+30%+ pe arc afectat arc pe arc
(40%Q) (70%Q) 20%) (90%Q) (100%Q)
A-C 1+0,01q 1 200 3 150 350
C-D 0,5+0,01q 0.5 - 0.5 150+60 210
C-E 0,5+0,1q 0.5 - 0.5 - -
E-C 0,5+0,1q 0.5 - 0.5 60 60
C-F 0,2+0,05q 0.2 200 10.2 - 200
B-E 1+0,01q 1 80 1.8 60 140
E-F 0,5+0,01q 0.5 80 1.3 - 80
D-F 0,3+0,07q 0.3 - 0.3 150 150
F-D 0,3+0,07q 0.3 80 5.9 - 80

200
C D
1 0.5
0 1 1.2 40% Q1 A
A B C D E F 0.3 0.3
(A,C)1 (B,E)1 (C,F)0.2 (D,F)0.3 (E,C)0.5 (F,D)0.3 200
0.5 0.5 80
(C,D)0.5 (E,F)0.5
(C,E)0.5 0.2

80
E
40% Q2 1 80 0.5
0 1.5 1.8 1 1.5 B F
A B C D E F
(A,C)1 (B,E)1 (C,F)0.2 (D,F)0.3 (E,F)0.5 (F,D)0.3
(C,D)0.5 (E,C)0.5
(C,E)0.5
 200+ 150+
150 C 60 D
3 0.5
0 3 3.5 3.5 3.8 40% Q1 A
A B C D E F 5.9
(A,C)3 (B,E)1.8 (C,D)0.5 (D,F)0.3 (E,C)0.5 (F,D)5.9 200 0.3
0.5 0.5 80
(C,E)0.5 (E,F)1.3
60
(C,F)10.2 10.2
80+ 150
60 E
40% Q2 1.8 80 1.3
0 2.3 2.8 1.8 B F
A B C D E F
(A,C)3 (B,E)1.8 (C,D)0.5 (D,F)0.3 (E,C)0.5 (F,D)5.9
(C,E)0.5 (E,F)1.3
(C,F)10.2

………………………..
Afectarea cu restricţii de capacitate, prin ajustări repetate

Pentru a ajunge din localitatea A în localitatea B, folosind reţeaua de transport rutier,

utilizatorii transportului indiviadual cu automobile, tranzitează un oraş, O, folosind una din
cele două rute: ruta 1sau ruta 2.
Aceiaşi utilizatori au însă la dispoziţie şi o a treia rută, 3, care ocoleşte oraşul, de multe ori
cunoscută sub denumirea de „centura” oraşului. Funcţiile de cost de utilizare, în minute,
dependente de fluxul de trafic, q, pentru fiecare alternativă itinerarică sunt prezentate în
tabelul 9.9. De la A la B tranzitează în ora de vârf de trafic de dimineaţă un număr Q=5000
veh.e./h.
Se cere:
a) Să se identifice fluxurile alocate la echilibru Wardrop (corespunzător principiului întâi al
afectării fluxurilor în reţea),
b) Utilizând o tehnică de afectare prin ajustări repetate ( cunoscută şi ca metoda „mediilor
succesive”), să se determine fluxul de trafic care solicită fiecare itinerariu în ora de vârf.
Tabelul 9.9

Funcţiile costului de utilizare, dependente de fluxul q, care solicită fiecare rută

Ruta Funcţia costului de utilizare, [min]

1 c1=10+0,01q1
2 c2=7+0,01q2
3 c3=15+0,001q3

Ruta 1

A O B

Ruta 2 Ruta 3

Fig.9.9. Reprezentarea schematică a oraşului O cu cele trei itinerarii de tranzitare de la A la B (adaptare după
Ortuzar, 1994)1.

Rezolvare

a) Din enunţul principilui întâi al lui Wardrop:

„În condiţii de echilibru, cererea se repartizează într-o reţea congestionată astfel încât toţi utilizatorii
rutelor între două noduri O-D obţin costuri egale şi minime, în timp ce toate rutele neutilizate au

1 Ortuzar, J. de D., Willumsen, L. (1994) Modelling transport. second edition, John Wiley & Sons, New York.
costuri mai mari sau egale”, se poate identifica pentru situaţia particulară, reprezentată în figura 9.9,
sistemul de relaţii:

c1 (Q1 ) = c 2 (Q2 ) = c1 (Q3 )

Q1 + Q2 + Q3 = Q = 5000 veh.e./h.

Rezolvarea acestui sistem este simplă doar în cazul particular prezentat în problemă. Atunci când
reţeaua este multiplu conectivă, nodurile asigurând o diversitate largă de legături, se demonstreză
că echilibrul nu este unic, iar modelele matematice de identificare a unui echilibru local sunt
numeroase.

Astfel, sistemul (9.1) se scrie convenabil:

10 + 0,01Q1 = 7 + 0,01Q2

10 + 0,01Q1 = 15 + 0,001Q3 (9.2)

Q1 + Q2 + Q3 = 5000

În ultima relaţie a sistemului (9.2) se înlocuiesc expresiile lui Q2 şi Q 3 în funcţie de Q1 , din primele
două relaţii.

Rezultă Q1 = 808 veh.e./h (cu rotunjire prin reducere, care va conduce apoi la erori de rotunjire în
determinarea lui Q2 şi Q 3 ).

Urmând calculele, Q2 = 1108 veh.e./h. şi Q3 = 3080 veh.e./h.

b. Se poate folosi un tabel (aşa cum este tabelul 9.10), unde se alocă pentru început tot
fluxul de vehicule itinerariului cu costul de utilizare la flux liber cel mai scăzut. În
următoarele iteraţii, se ajustează alocarea diminuând fluxul alocat în etapa anterioară cu o
dimensiune descrescătoare, care va fi redistribuită rutei de cost minim, din noile condiţii.

Tabelul 9.10

Afectarea pe itinerarii, cu restricţii de capacitate, prin metoda mediilor succesive

Pasul alo- 1 Fluxul care flux de fluxul pe costul fluxul pe costul fluxul pe costul
cării n = generează corecţie, ruta 1, de utili- ruta 2, de utili- ruta 3, de utili-
n costul de qc=ΦxQ q1 zare, q2 zare, q3 zare,
utilizare c1 c2 c3
cel mai [min] [min] [min]
mare, Q
1 1 - - - 10 5000 57 - 15
2 1/2 5000 2500 2500 35 2500 32 - 15
3 1/3 2500 834 1666 26,6 2500 32 834 15,8
4 1/4 2500 625 1666 26,6 1875 25,8 1459 16,5
5 1/5 1666 333 1333 23,3 1875 25,8 1792 16,8
 6 1/6 1875 313 1333 23,3 1562 22,6 2105 17,1
7 1/7 1333 190 1143 22,4 1562 22,6 2295 17,3
8 1/8 1562 195 1142 22,4 1367 20,7 2490 17,5
9 1/9 1142 127 1015 20,2 1367 20,7 2617 17,6
10 1/10 1367 137 1015 20,2 1230 19,3 2754 17,8
11 1/11 1015 92 923 19,2 1230 19,3 2846 17,9
12 1/12 1230 103 923 19,2 1127 18,3 2976 18
13 1/13 923 71 852 18,5 1127 18,3 3047 18
14 1/14 852 61 791 17,9 1127 18,3 3107 18,1
15 1/17 1127 75 791 17,9 1052 18,05 3182 18,2