Referat Rezistența Materialelor

Fier Forjat

Fierul Forjat
În prezent fierul constituie cel mai important metal util datorită rolului pe care îl au cele două
aliaje ale sale fonta și oțelul, dar și combinația între fier și carbon rezultând fierul forjat.

Fierul este unul din cele șapte metale din antichitate și importanța sa a crescut odată cu
perfecționarea mijloacelor de examinare. Unele documente arată că a apărut pentru prima dată
cu 5000 de ani înaintea erei noastre, însă foarte vechi, sunt destul de rare datorită faptului că
acest metal se corodează foarte ușor.

Face parte din categoria celor mai răspândite metale în scoarța terestră (4.7%) sub
formă de combinație chimică (oxizi, carbonați, sulfuri, punct de vedere chimic este un
element din grupa a VIII-a a sistemului periodic, cu numărul 26 și masa atomică 55,847 în
combinațiile unde fierul prezintă valențele II, III, IV, ceea mai mare stabilitate chimică având-
o combinațiile fierului trivalent. La temperatură obișnuită se prezintă fenomenul de pasivitate
față de acizii concentrați, reacționând însă cu acizii diluați.

Fierul este un metal moale din motiv care, exceptând alungirea prezentă proprietăților
mecanice inferioare: rezistența la rupere, rezistența la tracțiune ( 25 daN/mm^2), alungire
(50%), rezistență (30 dN/mm^2) și duritate Brenell (Hb )(80%).

Carbonul, în diferite proporții sau chiar în cantități mici, influențează substanțial

proprietăți fizico-mecanice ale fierului formând cele două mari clase de aliaje: fonta și oțelul.
Se mia spune că tendința fierului, cu unele metale sau semi-metale( Mn, Si, Cr) sau o
categorie de aliaje speciale, numite feroaliaje și care sunt utilizate în special la obținerea
numeroaselor mărci de fonte și oțeluri .

Fierul forjat este un aliaj de fier cu un conținut foarte scăzut de carbon ( mai puțin de
0,08%), spre deosebire de cel al fontei (2,1% până la 4%).

Este o masă semi-topită de fier cu incluziuni fibroase de zgură (până la 2% din

greutate), ceea ce îi conferă un bob asemănător culorii lemnului care este vizibil atunci când
este gravat, ruginit, sau îndoit până la punctul de eșec.

Microstructura materialului prezintă incluziuni de zgură întunecată în ferită. Este un

soi moale, ductil, fibros, care este produs dintr-o
dintr-o masă semifuzată de globule de fier relativ
pure, parțial înconjurate de zgură. De obicei, conține mai puțin de 1% sau 2% zgură. Fierul
forjat este magnetic, rezistent la coroziune și ușor de sudat. Are elasticitate ridicată și
rezistență la tracțiune. Acesta poate fi încălzit și reîncălzit și lucrat în diferite forme.

Fierul forjat este foarte rafinat, cu o cantitate mică de zgură de silicat forjată în fibre.
Se compune din aproximativ 99,4% fier în masă. Prezența zgurii poate fi benefică pentru
operațiunile de fierărie, cum ar fi sudarea prin forjare, datorită incluziunilor silicate fiind un
lux care conferă materialului structura fibroasă unică.

Filamentele silicate ale zgurii protejează, de asemenea, fierul de coroziune și

diminuează efectul oboselii cauzate de șocuri și vibrații.

Fierul forjat nu mai este produs la scară comercială. Multe produse descrise ca fier
forjat, cum ar fi șinele de protecție, modele care se găsesc prin grădină și porțile, sunt de fapt
fabricate din oțel ușor, de exemplu Turnul Eiffel.
Eiffel. Ei păstrează această descriere deoarece sunt
făcuți să semene cu obiecte care în trecut au fost forjate (lucrate) manual de către un fierar
(deși multe obiecte care în trecut au fost forjate (lucrate) manual de către un fierar (deși multe
obiecte decorative din fier, inclusiv garduri și porți, au fost adesea turnate, mai degrabă decât
forjate).

Fierul forjat este o formă de fier comercial care conține mai puțin de 0,1% carbon, mai
puțin de 0,25% din totalul impurităților de sulf, fosfor, siliciu și mangan și mai puțin de 2%
zgură în greutate.

Multe obiecte, înainte de a ajunge să fie realizate din oțel ușor, au fost produse din fier
forjat, inclusiv nituri, cuie, sârmă, lanțuri, șine, cuplaje de cale ferată, țevi de apă și abur,
piulițe, șuruburi, potcoave, balustrade, anvelope de vagoane, curele pentru grinzi de acoperiș
din lemn și fierărie ornamentală, printre multe alte lucrări.

Fierul forjat a fost folosit de mai multe secole și este fierul la care se face referire de-a
lungul istoriei occidentale. Cealaltă formă de fier, fonta, a fost folosită în China din cele mai
vechi timpuri, dar nu a fost introdusă În Europa de Vest până în secolul al 15-lea, chiar și
atunci, datorită fragilității sale, ar putea fi folosit doar pentru un număr limitat de scopuri. În
ceea mai mare parte a Evului Mediu, fierul a fost produs prin reducerea directă a minereului
în bloomeries acționate manual, deși puterea apei începuse să fie folosită până în 1104.

Înainte de dezvoltarea unor metode eficiente de fabricare a oțelului și disponibilitatea

unor cantități mari de oțel, fierul forjat a fost cea mai comună formă de fier maleabil. Acesta a
primit numele de fier forjat, deoarece a fost ciocănit, laminat sau altfel lucrat în timpul în
care era suficient de fierbinte pentru a expulza zgura topită. Echivalentul funcțional modern al
fierului forjat este oțelul ușor, numit și oțel cu conținut scăzut de carbon. Nici fierul forjat,
nici oțelul ușor nu conține suficient carbon pentru a putea fii întărit prin încălzire și răcire.
 Din punct de vedere istoric, o cantitate modestă de fier forjat a fost rafinată în oțel care
a fost folosit în principal pentru a produce săbii, tacâmuri, dălți, topoare și alte unelte , cum ar
fi arcuri , balustrade, bare de susținere, ancore. Cererea de fier forjat a atins apogeul în anii
1860, fiind la mare căutare de nave de război și de utilizare a căilor ferate. Cu toate acestea
proprietățile oțelului ușor, precum fragilitatea, s-a îmbunătățit cu o metalurgie feroasă mai
bună și pe măsură ce oțelul a devenit mai puțin costisitor de realizat datorită procesului
Bessemer și procesul Siemens-Martin, în care utilizarea fierului a scăzut foarte mult.

 Proprietăți ale fierului forjat

Proprietățile materialelor sunt proprietăți intensive, ceea ce înseamnă că sunt
independente de cantitatea de masă și pot varia de la un loc la altul în cadrul
sistemului în orice moment. Baza științei materialelor implică studierea structurii
materialelor și raportarea acestora la proprietățile lor (mecanice, electrice etc). Odată
ce un om de știință în domeniul materialelor știe despre această corelație structură-
proprietate, ei pot continua să studieze performanța relativă a unui material într-o
anumită aplicație. Principalii factori determinanți ai structurii unui material și, prin
urmare, ai proprietăților sale sunt elementele sale chimice constitutive și modul în care
a fost prelucrat în forma sa finală.

 Proprietățile mecanice ale fierului forjat

Materialele sunt frecvent alese pentru diverse aplicații, deoarece au combinații dorite de
caracteristici mecanice. Pentru aplicațiile structurale, proprietățile materialelor sunt
esențiale.

 Rezistența fierului forjat

În mecanica materialelor, rezistența unui material este capacitatea sa de a rezista la o

sarcină fără defecțiuni sau deformări plastice. Rezistența materialelor ia în considerare
în esență relația dintre sarcinile externe aplicate unui material și deformarea rezultată
sau modificarea dimensiunilor materialului. Rezistența unui material este capacitatea
sa de a rezista la această sarcină aplicată fără defecțiuni sau deformări plastice.

 Rezistența la tracțiune supremă

Rezistența finală la tracțiune a fierului forjat variază foarte mult și este între 240-350 MPa.

Rezistența finală la tracțiune este maximă pe curba de stres-deformare inginerească.

Acest lucru corespunde stresului maxim care poate fi susținut de o structură în tensiune.
Puterea supremă la tracțiune este adesea scurtată la o rezistență la tracțiune sau chiar la
final. Dacă acest stres este aplicat și menținut, va rezulta o fractură. Adesea, această
valoare este semnificativ mai mare decât stresul randamentului ( de la 50% până la 60%
mai mult decât randamentul pentru unele tipuri de metale). Atunci când un material ductil
atinge puterea sa finală, se confruntă cu gât în cazul în care zona transversală se reduce la
nivel local. Curba stres-tulpină nu conține stres mai mare decât puterea finală. Chiar dacă
deformările pot continua să crească, stresul scade de obicei după ce puterea finală a fost
atinsă. Este o proprietate intensivă, care prin urmare, valoarea sa nu depinde de mărimea
eșantionului de testare. Cu toate acestea, ea depinde de alți factori, cum ar fi prepararea
eșantionului, prezența sau nu prezența a unor defecte de suprafață, precum și temperatura
mediului și a materialului de testare.

Rezistența la tracțiune maximă variază de la 50 MPa pentru un aluminiu până la 3000

MPa pentru oțeluri de foarte înaltă rezistență.