Peretele celular (PC)

Formaţiune celulară rigidă ce asigură menţinerea formei celulei bacteriene, în

condiţiile unei diferenţe de presiune osmotică între interiorul celulei şi mediul exterior (5-
20 atm.). Cu structură aparte pentru gram + şi gram -. Alcătuit din peptidoglican
(mureina): Nacetilglucozamina, acidul Nacetil muramic şi 5 resturi de aminoacizi.
Exemplu:

Nacetilglucozamina -----> acid Nacetil muramic

|
1. L-Ala
|
2. D-Glu
|
3. Di-aa -gram + : lyzina, ornitina, prolina, etc.
| -gram - : acidul L-mezo-diaminopimelic
4. D-Ala
|
5. D-Ala

Legăturile interpeptidice dintre catenele liniare se formează prin legătura dintre:

diaminoacidul din poziţia 3 de pe o catenă (I) şi D-Ala din poziţia 4 de pe alta catenă (II).
Observaţii:
- la bacterii gram + pot apărea peptide intermediare (exemplu: la Stafilococ -5
resturi de glicină);
- la bacterii gram - legătura între L mezodiaminopimelic dintr-o catenă cu D-Ala
din altă catenă se face fără peptide intermediare.
Glicanul dă rigiditatea moleculei (PC)

Fig. 5 – Structura peretelui celular la bacterii gram pozitive (80)

Peretele celular la bacterii gram poztive

- mai gros decât la gram negative.
- 40 de straturi suprapuse de peptidoglican (50% din greutate este mureină)
- există Pz în cantitate mare, legate covalent de acidul Nacetil muramic
Polizaharidele sunt: - acizii teichoici
- acizii teichuronici
 - acizii lipoteihoici

- Acizii teichoici - (teichos = perete - în limba greacă)

- polimeri de glicerol fosfat sau ribitol fosfat de care se leagă
resturi de monozaharuri şi D-Ala
- sunt principalele antigene de suprafaţă ale bacteriilor gram
pozitive.
- Acizii teichuronici - sunt polimeri de acid - manozuronic şi glucozu-ronic
- numai la unele specii bacteriene
- Acizii lipoteihoici - se leagă de membrana citoplasmatică şi străbat toată
grosimea PC (consolidare)

Peretele celular la bacterii gram negative

- subţire şi cu o structură complexă
- proporţie scăzută de mureină (5-10% din greutatea uscată)
- proporţie scăzută de polizaharide, dar crescută în proteine şi lipide.

Structura peretelui celular

- peptidoglicanul (PG) - cu 1-2 straturi moleculare (perete subţire)
- molecule de lipoproteină (LP)
- partea proteică se leagă de peptidoglican
- partea lipidică pătrunde în membrana externă a PC (rol de ancorare)
- membrana externă (ME) a PC
- dublu strat fosfolipidic cu proteine - minore

- majore
- proteinele majore ale ME a PC:
- se asociază în triplete cu trei molecule de LP (lipoproteine) şi formează
canale de difuziune pentru substanţe nutritive cu greutate moleculară mică.
Exemple de proteine la E. coli:
- OmP A - receptor pentru pilul F
- ancorează ME de PG (peptidoglican)
- proteina Lamb B - receptor pentru bacteriofagul (BF )
- “trece” maltodextranii prin pori
- proteina TSx - receptor pentru BF.T6
- “trece” nucleozidele prin pori
- proteine OmP C, OmP D, OmP F, etc.
- Proteine minore ale ME a PC
- transport specific pentru : - complexe de Fe
- vitamina B12, nucleotide
- receptori pentru pili sexuali, colicine, BF
- implicate în replicarea ADN şi diviziunea celulară
- Spaţiul periplasmic - între PG şi ME. În acest spaţiu se concentrează enzimele
hidrolazice.
- LPZ - Lipopolizaharidul
- specific doar bacteriilor gram negative - similar cu antigenul “O” (endotoxina)
 - lipidul A - intră în ME a PC
- conferă toxicitatea.
- polizaharidele - proemină pe suprafaţa ME
- formează unităţi repetitive
- componenta polizaharidică conferă specificitatea antigenică a bacteriilor gram
-.
- “sâmbure” proteic, care conferă imunogenicitate

Funcţiile peretelui celular

 Asigură menţinerea formei celulei + rigiditate
 Bariera osmotică
- “sita” moleculară pentru bacterii gram +
- sisteme de transport activ la bacterii gram -
- porine (canale)
- proteine “carrier”
- acţiunea hidrolazelor
 Primer (matriţa)
- sinteza proprie
- autolizine ale PC - degradarea unor zone limitate de PC, cu refacerea
ulterioara a acestor zone.
 Ţinta de acţiune a antibioticelor : exemplu ß lactaminele
 Posedă antigene de suprafaţă celulară
- antigenul O: la gram -
- carbohidrat C la streptococ, cu rol în identificarea serologică.
 Cilii (flagelii)
Structuri helicoidale subţiri şi lungi, flexibile
- Conferă mobilitate celulei (organe de locomoţie)
- Formaţiuni neobligatorii
- Cocii nu au cili
- Subunităţi proteice de flagelină, polimerizate (cilindru gol) cu GM 35 000
daltoni.

Structura:
- corpuscul bazal (15 proteine distincte)
- 2 discuri perechi - LP - L - în LPZ din ME a PC
- P - în peptidoglican PC
- SM - S - la suprafaţa MC
- M - implantat în MC
Cele două perechi de discuri sunt legate printr-un cilindru proteic
- cârligul - unghi de 90° (manşon proteic)
- filamentul axial - cilul propriu-zis (flagelina polimerizată)

Fig. 6 – Ultrastructura cilului (64)

Rolurile cililor:
- mobilitate dirijată, prin transducţie senzorială, spre diferite
substanţe.
- chemiotaxie - spre substanţe nutritive.
- aerotaxie - spre zone de concentraţie mare de O2.
- fototaxie - spre sursă de lumină.
- electronotransfertaxia - spre substanţe ce funcţionează ca acceptori de electroni
(ex.: nitrat).
- identificare bacteriană microscopică - coloraţia Leifson.
- identificare imunologică - posedă AG. H ciliar.
 Mobilitatea bacteriană
Transducţia senzorială = coordonarea mişcărilor bacteriei printr-un sistem de
metilare/demetilare ale unor proteine:
- metilarea - asigură mişcarea bacteriei în sens anti-orar (înainte)
- demetilarea - asigură mişcarea bacteriei în sens orar (înapoi)
Energia necesară mişcărilor ciliare este preluată din energia rezultată din lanţul
respirator al MC (stare de MC energizată)
- discul M (din MC) acţionează ca un “motor”
Procesele de metilare/demetilare
- sunt dependente de c GMP
- sunt evidenţiate prin experimentul Adler (evidenţiază chemiotaxia)

Mobilitatea la Spirochete
- aparatul locomotor al Treponemei pallidum e situat între peptidoglican şi ME a
PC- are o formă în spirală.

Fig. 7 – Spirochete cu aparat locomotor pericelular (64)

Examinarea mobilităţii bacteriene în laborator:

 În preparatul nativ
 Pe mediul MIU (mobilitate - indol-uree) - mediu opalescent: mobilitate
pozitivă
 Examinarea cililor la microscop optic (coloraţia Leifson sau impregnare
argentică)
 Ciliatura în microscopie electronică (dispoziţia cililor pe o celulă bacteriană).
 Ciliatura:
 celula atriche - fără cili
 celula monotriche - celula cu un cil la un capăt al celulei
bacteriene.
 celula amfitriche - celula cu cili la ambele capete ale celulei bacteriene.
 celula lofotriche - mănunchi de cili la un capăt al celulei
bacteriene.
 celula peritriche - cili repartizaţi uniform pe întreaga suprafaţă bacteriană.

Fig. – 8 Cili peritrichi – bacterie flagelată – Proteus Sp. (60)

Pilii sau fimbriile

- Sunt formaţiuni filamentoase rigide, scurte
- Nu sunt organe locomotorii
- Pot fi comuni sau sexuali
 Pilii comuni
- aproximativ 100 pe o celulă bacteriană.
- sunt polimeri de pileină - ce reprezintă un antigen piliar
- scurţi L = 2 µm
- aspect de cilindri goi în interior
- rol în aderarea pe suprafeţe netede ca de ex.: mucoase, hematii (evidenţiată prin
reacţia de hemaglutinare (HA)
- pili cu HA manozosensibilă - aparţin bacteriilor nepatogene
- pili cu HA manozorezistentă - aparţin bacteriilor patogene
- exemple de bacterii cu pili: E. Coli
 Pilii sexuali
- realizează transferul intercelular de material genetic (conjugarea bacteriană).
- 1-4 pili pe o celulă (max. 4)
- lungime 20 µm, cu extremitate în buton
- sunt denumiţi pili F (codificaţi de către plasmida F de “fertilitate”)
- pot constitui receptori pentru BF (bacteriofagi). (BF foloseşte pilul sexual
pentru introducerea materialului său genetic în celula bacteriană infectată)

Fig. 9 – Pili şi flageli bacterieni – imagine electronomicroscopică (E. Coli) (81)

Sporul
Forma de rezistenţă în mediu neprielnic ce apare în interiorul unor anumite celule
bacteriene; exemple:
 genul Bacillus - bacili sporulaţi aerobi
- cu spor care nu deformează celula (diametrul spor < diam. celulei)
 genul Clostridium
- bacili sporulaţi anaerobi
- cu spor care deformează celula (diametrul spor mai mare ca diametrul celulei)
- Spor localizat terminal: aspect în ac de gămălie ca la bacilul tetanic
- Spor localizat subterminal: aspect în “rachetă de tenis” ca la Clostr-idium
botulinum
- Spor localizat central (“bărcuţă”), la Clostridium sporogenes.
Structura sporului în microscopia electronică:
 protoplast sporal = acid nucleic + citoplasmă
 perete sporal
 cortexul sporal
 învelişuri sporale multistratificate cu legături disulfidice
Compoziţia chimică:
- posedă cantităţi mari de calciu dipicolinat (5-15 )
- conţinut redus în apă liberă (=> termorezistenţa sporului)
- bogăţia legăturilor disulfhidrice din învelişuri conferă impermeabilitatea
sporului, împreună cu cele 2 unităţi de membrană.
- activitate metabolică foarte scăzută (celulă “dormantă” care persistă zeci de ani).

Fig. 10 – Sporul bacterian (85)

Sporularea
- controlată genetic (30 operoni formaţi din 250 gene)
- există factori sigma specifici sporulării
- are loc în condiţii de mediu nefavorabile.
Stadiile procesului de sporulare:
 Separarea acidului nucleic sporal (ADN)
 Formarea unui buzunar de membrană şi citoplasmă în jurul acidului nucleic
sporal
 Adăugarea succesivă a straturilor sporale
 Germinarea, iniţiată de - hidratarea sporului
- eliminarea calciului
- temperaturi > 20°-30° C
 Importanţa studierii sporului în:
 Identificarea bacteriană (coloraţii speciale)
 Stabilirea regulilor de sterilizare (pe baza termorezistenţei)
 Studierea proceselor de diferenţiere celulară.

Mecanismul coloraţiilor Gram şi Ziehl - Nielsen

Proprietatea de Gram ţine de integritatea şi structura PC.
De exemplu, protoplaştii, sferoplaştii, formele L se colorează gram-negativ
deoarece nu au perete celular.
- Structura particulară a PC la genul Mycobacterium conferă acido-alcoolo-
rezistenţă bacilului tuberculos (BK):
- PC la BK e foarte bogat în lipide (20-40 din greutatea uscată)
- PC conţine acid micolic (conferă acido-alcoolo-rezistenţă)
- PC este pluristratificat (reţele lipopolizaharidice).