CAPITOLUL II

AFECȚIUNILE ARTICULAȚIEI COTULUI

Traumatismele cotului pot determina ca tip de leziuni contuzii, plăgi, arsuri, entorse,
luxații, fracturi, leziuni de nervi și vase [17].

II.1 ENTORSELE ȘI LUXAȚIILE COTULUI

Luxațiile cotului sunt reprezentate de o deplasare permanent a extremităților superioare

ale celor două oase ale antebrațului în raport cu humerusul în articulația humero-antebrahială.

După direcția în care acestea se deplasează, luxația poate fi:

- luxație posterioară;
- luxație anterioară.
Cele mai frecvente sunt luxațiile posterioare. Există însă și luxații izolate de radius
și de cubitus precum și luxații divergente cubitusul luxându-se înăuntru, radiusul în afară în
care este interesată obligatoriu și articulația radio-cubitală superioară.
Frecvență, mecanism de producere.
Incidența maximă este întâlnită la tineri (10-20 de ani), de obicei în urma unui accident
de sport, și la bătrâni ca urmare a unei căderi cu sprijin pe mână.
Clasificare
- Luxații ale extremităților proximale ale radiusului și cubitusului;
- Posterioare/ externe/ interne/ anterioare/ divergente;
- Luxații izolate ale cubitusului;
- Luxații izolate ale radiusului;
Luxația posterioară a extremităților proximale ale radiusului și cubitusului este cea mai
frecventă și la aceasta ne vom referi în continuare.

25
 Mecanism de producere. Indirect: cădere pe podul palmei cu antebrațul în hiperextensie
și supinație.
Anatomie patologică.
- Coronoida alunecă în spatele trohleei, plasându-se în foseta olecraniană;
- Capul radial (solidarizat la cubitus prin ligamentul inelar) urmează deplasarea
extremității cubitale superioare.

Examen clinic
- Atitudinea pacientului cu cotul semi-flectat și susținut în această poziție cu
mâna sănătoasă („atitudinea umilă”);

- Inspecție: tumefacția globală a cotului datorată leziunii părților moi;

- Palparea va trebui să evidențieze raporturile dintre olecran, epicondil și
epitrohlee; în mod normal aceste trei repere anatomice realizează un triunghi (Nelaton) cu
vârful distal; în luxația posterioară de cot acest triunghi se modifică: olecranul este situat
posterior și ascensionat;

- Tracțiunea antebrațului în ax nu reduce proeminența olecranului

(semnul Astley Cooper negativ);

- Încercarea de mobilizare a cotului este foarte dureroasă;

- Distanța acromion-epicondil este redusă comparativ;
- Se va verifica starea neurovasculară a antebrațului și a mâinii;
Complicații:
- leziunile vasculo-nervoase;
- fracturile asociate;
- luxațiile deschise;

ireductibilitatea [17].
Fracturile diafizei humerale
Interesează porțiunea aproape cilindrică a humerusului delimitată proximal de
marginea superioară a inserții marelui pectoral și inferior de o linie convențională situate la
patru laturi de deget deasupra interliniului articular al cotului. Sunt leziuni relative frecvente și
reprezintă aproximativ 4% din totalul fracturilor.

26
 Se întâlnesc mai frecvent la adulți și mai rar la vârstnici, unde întâlnim mai des
fracturile extremității proximale a humerusului.

Mecanismul de producere este cel mai frecvent indirect, prin inflexiunea sau
torsionarea brutală a brațului. Se produc prin căderi pe mână, pe cot, torsionări ale membrului
superior.

Prin torsiune se produce o fractură spiroidă care uneori are și al treilea fragment, lucru
ce confer o instabilitate a focarului de fractură.

Clasificare. Se folosește clasificarea AO comună fracturilor diafizare.

Aspecte clinice. Comune fracturilor diafizare.

Complicații specifice. Lezarea nervului radial primar (în timpul fracturii) sau secundar
(în timpul manevrelor de reducere) [18].

II.2 FRACTURILE HUMERUSULUI DISTAL

Delimitare. Fracturile situate sub un plan orizontal ce trece la 8 cm deasupra cotului (Fig.
II.1).
Frecvență. 3% din fracturile adultului; mai frecvente la copil.
Este mai rar direct, prin lovitură în zona cotului și mai frecvent prin hiperextensie, hiperflexie
sau deviația lateral a cotului.

- fractura prin hiperextensie (copil);

- fractura prin hiperflexie (adult).

Anatomia patologică.
Fracturile pot fi extraarticulare (metafizare sau la nivelul epicondilului epitrohleei) sau
intra-articulare.

Clasificare:
- fracturi extra-articulare;

27
 - fracturile parțial articulare (unicondiliene);

- fracturile supra- și intercondiliene.

Aspecte clinice
- impotența funcțională totală la nivelul cotului;

- dureri vii la palpare și mobilizare;

- cotul în semiflexie este susținut de pacient cu mâna sănătoasă;

- deformarea în “lovitură de topor” vizibilă posterior;

- la tracțiune proeminența olecranului dispare (semnul Astley-Cooper);

- echimoză liniară transversală deasupra plicii cotului (semnul Kimmirsson) [18].

Fig. II.1: Fractură de humerus distal.

()https://www.consultatieortopedie.ro/servicii/traume-sau-fracturi/fracturi-umar-sau-brat/fractura-
extremitate-inferioaradistala-humerus/

28
 II.3 FRACTURILE OLECRANULUI

Fracturile de olecran (Fig. II.2) sunt frecvente și apar de regulă în mod izolat (nu sunt
asociate altor leziuni).

Fractura de olecran poate apărea în mai multe moduri:

- Ca unire a unui traumatism direct.
Acesta se poate produce în timpul căderii (aterizării direct pe cot) sau în urma unei lovituri cu
un obiect dur (o bâtă de baseball, ciocnirea de bord în timpul unui accident rutier).

- Ca urmare a unui traumatism indirect.

Aceasta poate interveni în urma unei căderi pe mână cu cotul în extensie. Mușchiul triceps de
pe partea posteriaoară a brațului poate „smulge” olecranul de pe cubitus.

Frecvență. 2-3% din fracturile scheletului.

Particularități. Sunt fracturi articulare și necesită o reducere perfectă.

Fig. II.2: Fractură de olecran. (https://mediprice.ro/produs/osteosinteza-fractura-olecran/)

Mecanism de producere
- mecanism indirect: cădere cu sprijin pe palmă, hiperextensia antebrațului.
- mecanism direct: lovitură cu un corp dur pe olecran.
Anatomie patologică
Deplasarea este caracteristică: prin contracția tricepsului fragmentul proximal este ascensionat

29
realizând îndepărtarea fragmentelor (diastazis).

Aspecte clinice
- atitudine “de umilință” a pacientului;
- dureri la nivelul cotului;
- impotență funcțională: imposibilitatea extensiei antebrațului;
- în fracturile cu deplasare se palpează posterioară un șanț inter-fragmentar;
Complicații:
- leziunea nervului cubital;
- redoarea cotului;
- artroza cotului în caz de reducere imperfectă [19].

II.4 FRACTURILE EXTREMITĂȚII PROXIMALE A RADIUSULUI

În funcție de sediul fracturii se clasifică în fracturile cupușoarei radiale și fracturile

gâtului radial.

Fracturile capului radial apar mai frecvent la adulți și se produc prin mechanism
indirect, prin cădere pe mână cu antebrațul în extensie.

După Masson fracturile capului radial sunt de 3 tipuri:

- Tipul I – fractură marginală fără deplasare

- Tipul II – fractură marginală cu deplasare

- Tipul III – fractură cominutivă a întregului cap

Clinic bolnavul se prezintă cu antebrațul în ușoară flexie și acuză dureri pe fața internă
a cotului sub condilul numeral. Durerile sunt accentuate în timpul mișcărilor de prono-
supinație sau la compresiunea direct pe capul radial.

II.5 FRACTURILE CUPUȘOAREI RADIALE

Delimitare. Fracturile radiusului situate deasupra unui plan care trece tuberozitatea
bicipitală.

30
Frecvență. Rare la adult (1,4% din fracturile scheletului) și frecvente la copil.
Mecanismul de producere este indirect: căderile pe mână.
Clasificare (Mason)
tip I: fracturi fără deplasare;
tip II: fracturi deplasate;
tip III: fracturi cominutive.
Aspecte clinice
- dureri și impotență funcțională la nivelul cotului;
- dureri la palpare imediat sub epicondil;
- durerile sunt accentuate de pronosupinație;

Complicații: instabilitatea cotului și artroză de cot [20].

II.6 FRACTURILE DIFIZARE ALE OASELOR ANTEBRAȚULUI

Delimitare. Între două planuri ce trec unul prin tuberozitatea bicipitală și al doilea la 4 cm
deasupra interliniului articular radio-carpian.

Frecvență. 3% din fracturi.

Mecanism de producere
- indirect (căderi cu sprijin pe mână);
- direct când oasele sunt lovite de un corp dur;
Clasificare:
- fracturile pot fi în treimea superioară, medie sau inferioară;
- fractura antebrațului (sunt interesate ambele oase);

- fractura radiusului (fără deplasare, fără luxație radio-cubitală inferioară);

- fractura cubitusului (fără deplasare, fără luxația cupușoarei radiale);
- fractura luxație Monteggia;
- fractura luxație Galeazzi.
Aspecte clinice.
Comune fracurilor diafizare.

31
Se vor examina atent cotul și pumnul pentru a identifica o eventuală fractură-luxație [17].

II.7 FRACTURILE RADIUSULUI DISTAL

Delimitare. Fracturile radiusului distal situate sub un plan ce trece la 4 cm deasupra

interliniului radio-carpian.

Frecvență. Sunt cele mai frecvente fracturi ale membrului superior, cele mai frecvente fracturi
ale corpului și reprezintă 20-%٪ din totalul fracturilor.

Mecanism de producere. Indirect: cădere pe mână cu pumnul în hiperextensie (frecvent) sau în

hiperflexie (rar) [19].

Clasificare
- fractura metafizară cu deplasare posterioară (Pouteau Colles): are traiectul situat
la 15-25 mm de suprafața articulară a radiusului; tasare la nivelul țesutului spongios al corticalei
posterioare;

- fractura metafizară cu deplasare anterioară (Goyrand-Smith);

- fractura marginală anterioară;
- fractura marginală posterioară;
- fractura stiloidei radiale;
- fracturi articulare (simple sau cominutive) [18].

32