UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SECȚIA: TEOLOGIE PASTORALĂ

ASCULTAREA ȘI ÎNȚELEGEREA ÎN FAMILIA

CREȘTINĂ

Lucrare de seminar la Teologie Morală

COORDONATOR:

Pr. Conf. Univ. Dr. Picu-Nelu Ocoleanu

STUDENT:

Manolache Constantin- Adrian

Anul IV, sem. II

CRAIOVA

2023
 Cuprins

● Introducere

● Capitolul I - Ascultarea în familia creștină

● Capitolul II - Înțelegerea în familia creștină

● Capitolul III - Familia între tradiție și modernitate

● Concluzii

● Bibliografie
 Introducere

Așa cum ne învață Sfânta Scriptură oamenii nu pot trăi absolut izolați, ei își duc viața în
cadrul societății, iar în sânul acesteia s-au statornicit instituții fundamentale specifice cum
sunt: familia, statul, Biserica. Familia creștină este un așezământ divin, alcătuit din părinții și
copii, care-și duc viața laolaltă în credință și iubire.

La temelia familiei stă căsătoria. Legătura aceasta a fost rânduită de Dumnezeu odată
cu crearea omului: ,,Și a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu
l-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: ,,Creșteți și vă
înmulțiți și umpleți pământul”1.

După cum bine cunoaștem familia are anumite reguli cu privire la întemeierea ei, și mai
ales pe lângă aceste reguli presupune și cultivarea unor virtuți pe baza cărora să reziste și să
persiste în adevărata ei valoare. Dintre aceste virtuți amintim ascultarea și înțelegerea.

Despre modul în care se cuvine să ne folosim de aceste virtuți și care sunt roadele
acestora vom discuta în rândurile de mai jos.

1
Facere 1, 27-28.
 Capitolul I

Ascultarea în familia creștină

După cum bine știm în familie există reguli și cutume clare care au fost transmise din
generație în generație. La baza păstrării acestor cutume este ascultarea care se cuvine să plece
în primul rând de la copii. Nucleul familiei este ascultarea.

Ascultarea de părinți nu se cuvine să ia însă forma unei dictaturi a părinților riscând o

depersonalizare a copiilor, ci se cuvine să fie firească, ca fiind o manifestare a dragostei, a
respectului și a recunoștinței copiilor față de părinții lor. Această poruncă nu se adresează atât
celor mici care nu înțeleg poruncile și ascultă de părinți, indiferent de voia lor, cât celor mari,
care pot refuza această ascultare. În perioada Vechiului Testament, cuvintele adresate copiilor
care nu-și respectau părinții erau deosebit de aspre: ,,Blestemat să fie cel ce va grăi de rău pe
tatăl său sau pe mama sa”2.

Ascultarea și îngrijirea părinților de către copii lor se arată a fi pricina de cinste și de

binecuvântare pentru cei din urmă: ,,Fiilor, ascultați-mă pe mine, tatăl, și vă purtați așa ca să
vă mântuiți, că Domnul a înălțat pe tată peste fii și a întărit judecata mamei peste copii. Cel
care cinstește pe tată se va curăți de păcat”3. Din aceste versete înțelegem că ascultarea
întărește relațiile dintre membrii familiei și de asemenea păstrează vie rădăcina familiei și a
armoniei care se cuvine să fie prezentă în permanență. Rolul ascultării este de a primi sfaturi
de la părinți în vederea dobândirii unei experiențe și mai ales în vederea dobândirii unei
înțelepciuni care conturează personalitatea copilului.

Fără această ascultare familia nu poate rezista.

Neascultarea de părinți este un păcat, aceasta prinzând rădăcini din cauza necredinței.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne îndepărtăm de cei care nu-și ascultă părinții, căci
unii ca aceștia nu au frică de Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne ascultăm părinții ,,în Domnul” deci nu

oricum, zicând ,,Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul, că aceasta este cu dreptate”4.

2
Deuteronom 27, 16.
3
Sirah 3, 1-3.
4
Efeseni 6, 1.
Deși putem lega această condiție și de porunca din Decalog, cred că ea trimite mai mult la
cuvintele Mântuitorului și ale Sfinților Apostoli.

Nu se cuvine să ne disprețuim părinții dacă ne devin dușmani, nu se cuvine să-i

disprețuim, a-i vorbi de rău sau a-i urî, căci Mântuitorul ne spune ,,Iubiți pe vrăjmașii voștri,
faceți bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântați pe cei ce vă blestemă; rugați-vă pentru cei
ce vă fac necazuri”5. Se cuvine să ascultăm cuvintele lui Dumnezeu și niciodată să nu ne
îndepărtăm de ele ,,Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”6.
Ascultarea lipsită de libertatea înțelegătoare și de dragostea jertfelnică devine cu adevărat o
silnicie. Dacă privim din alt punct de vedere, a omului modern, ascultarea poate fi percepută
ca o închisoare a voii proprii pentru care, ca să o salveze, omul ajunge să respingă cu
vehemență orice sfat sau comuniune cu aproapele lui. Individul începe să se simtă hăituit de
suspiciunea că celălalt indiferent cine este acesta (părinte, soț, soție, prieten) vrea să-i
îngrădească libertatea și să profite de deschiderea și de bunătatea lui.

Ca urmare, se închide tot mai mult în sine, fără să-și dea seama că libertatea pe care se
luptă să și-o salveze nu mai este decât efectul unor mecanisme de apărare, expresia unei
adevărate psihopatologii. Întotdeauna se cuvine să avem în vedere modul în care gestionăm
această ascultare și de asemenea cum se cuvine să o folosim pentru a avea o viață creștină
adevărată, o armonie permanentă în familie. Fără această armonie familia nu poate rezista și
nu poate prinde contur.

Roadele ascultării sunt prezente atunci când ascultarea este îndeplinită în adevăratul ei
sens ,,Copiilor, ascultați pe părinții voștri, întru toate, căci aceasta este bineplăcut
Domnului”7. Roadele ascultării sunt strâns legate de creșterea în duhul credinței, al iubirii față
de Dumnezeu și față de oameni, al activității rodnice în viața comunității, în folosul acesteia
și al lor înșiși. Roadele ascultării sunt legate și de soți, care se cuvine să trăiască în deplină
ascultare unul față de celălalt. Atunci când ascultarea este îndeplinită și liniștea în familie
începe să prindă rădăcini, și duce la ajutorarea între soți de-a lungul întregii vieți, atât în cele
ale mântuirii, cât și în traiul lor de toate zilele.

Niciodată să nu neglijăm această ascultare pentru că fără ea familia creștină nu ar avea

niciun sens. Această ascultare conturează fondul familiei și îi dă un contrast adevărat și curat.

5
Luca 6, 27-28.
6
Fapte 5, 29.
7
Coloseni 3, 20.
Ascultarea se cuvine să fie în permanență atât între soți cât și între copii și părinți. Ascultarea
întărește relațiile între membrii familiei.

În cadrul căsătoriei este necesară respectarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Dacă
fiecare dintre soți își jertfește voia proprie și face răbdare, atunci nu se va simte asuprit,
pentru că acest lucru îl face din dragoste simțind astfel înlăuntrul său o mângâiere plăcută.
Educarea copiilor începe din clipa zămislirii lor. Sfântul Porfirie ne spune că cea mai
adevărată cale care asigură izbândirea și rodirea aducătoare de viață și fericire pământească,
care este aceea a sfințeniei și a rugăciunii. Părinții trebuie să se dăruiască iubirii de
Dumnezeu.
 Capitolul II

Înțelegerea în familia creștină

Dacă discutăm de înțelegere înțelegem că aceasta nu este altceva decât pricepere,

iscusință și mai ales rațiune. Comportamentul unui bun creștin nu poate spune multe despre
acest lucru și mai ales comportamentul lui în sânul familiei. Dacă atunci când se află în
anumite împrejurări are un comportament reținut, revenind acasă poate să îți exprime
nemulțumirile și neplăcerile existente, descărcând asupra celor dragi tensiune negativă. Acest
lucru se întâmplă datorită necredinței, datorită lipsei de o conduită morală bine definită.

Ca să avem mereu înțelegere în familie se cuvine să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea

putere să ne înfrânăm de la cuvinte de hulă, de la cuvinte de vicleșug. Să îi cerem Lui putere
ca să ne înfrânăm la insulte. Înțelegerea ne face să renunțăm la insulte și la stările negative
care survin în sufletul nostru și care nu fac altceva decât să ne îndepărteze de cei din jur.
Înțelegerea ne ajută să ne dăm seama că fiecare întâmplare din viața noastră este o încercare,
este o lecție, din care noi se cuvine să înțelegem anumite lucruri care ne sunt folositoare pe
parcursul vieții. Se cuvine să cerem de la Dumnezeu inimă înțeleaptă și pază a simțurilor, ca
să putem cunoaște vicleșugurile și dibăciile vrăjmașului și să nu cădem în cursa vrăjmașului.

Înțelegerea ne face să alungăm orice răutate de la sufletul nostru și văpaia răutății.

Înțelegerea are rolul de a ne învăța să nu pornim cu ură împotriva aproapelui, să nu ne
prefacem cu inima că iubim pe fratele nostru, nici să-l înșelăm sau să îi dorim necazuri.
Curăția este plăcută lui Dumnezeu. Se cuvine întotdeauna să avem grijă să păstrăm ceea ce
este bine ,,Toate să le încercați; țineți ce este bine”8.

Tot înțelegerea ne învață să nu fim lacomi, să nu cădem în lăcomie. Sfântul Apostol

Pavel spune că ,,iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor”9. Fără cuvântul lui
Dumnezeu nu putem înțelege rostul familiei. Ea este într-o permanentă legătură cu ascultarea.
Ascultarea izvorăște din înțelegere. Cele două sunt într-o permanentă conlucrare și mai ales
într-o permanentă evoluție.

Se cuvine să învățăm cum să ascultăm și mai ales cum să reușim să înțelegem. Prin
aceste două reușim să avem familii creștine adevărate.
8
I Tesaloniceni 5, 21.
9
Timotei 6, 10.
 Dumnezeu este într-un anumit fel dator să aibă grijă de copii. Copilul este ocrotit de
Dumnezeu, de îngerul păzitor și de părinți. Cu cât acesta crește, cu atât părinții se izbesc de
responsabilități.

Părinții au datoria să le asculte copiilor nemulțumirile, apăsările, și neliniștea și mai

ales au datoria de a-i ajuta să treacă peste orice nemulțumire.

De asemenea părinții au datoria să își îndrume copii spre cele bune, spre cele
trebuincioase și totodată spre cele folositoare sufletului. Părinții se cuvine să le asculte
copiilor nemulțumirile și să-i ajute într-un mod delicat, care cultivă mărinimia în sufletele lor,
încât să înțeleagă binele ca necesitate.

Prin această înțelegere se conturează și respectul soților unul față de celălalt. Soții au
datoria să se iubească, să se sfătuiască indiferent de situație, indiferent de gravitatea
problemei, și niciodată să nu facă nimic fără să nu se consulte unul cu celălalt.

Prin înțelegere este scos omul cel adevărat din fiecare persoană. Omul adevărat luptă cu
toată energia sa spirituală, în primul rând, ca să simplifice viața, să înțeleagă ceea ce trăiește.
Înțelegerea în familie ne face să ne dăm seama că adevărata bogăție a unui om este familia.
Omul care își face un scop în viață din a aduna averi și bani, este un om slab, este câștigat de
diavol. După ce dobândește averi intervine frica ca să nu le piardă. Prin aceasta devine nu
stăpânul lor, ci paznicul fără minte al comorilor false ale diavolului. Omul are datoria să
păzească cuvântul lui Dumnezeu.

Această păzire este esența vieții, care ne ajută să nu ne lăsăm înșelați de diavol.
Înșelarea diavolului ne îndepărtează de familie, ne îndepărtează de Dumnezeu.

Cu cât se apropie Dumnezeu de om, cu atât omul se vede pe sine mai păcătos.
Ascultarea și înțelegerea izvorăsc din frica lui Dumnezeu care este începutul și rădăcina
evlaviei omenești. Unde este frica lui Dumnezeu acolo este înălțarea spre virtute, iar unde
este nepăsarea și lipsa de frică de Dumnezeu, acolo este coborâre spre rele. Voia lui
Dumnezeu nu e numai legea noastră cea mai înaltă, ci este și binele nostru cel mai înalt. Cine
păzește poruncile Domnului, pe acela Domnul îl păzește de orice rău. Fără Dumnezeu nu
putem face nimic ,,Dumnezeu nu te va lăsa, dar teme-te ca să nu-l părăsești tu pe el”10.

10
Din învățăturile părintelui Arsenie Boca, Mărgăritare duhovnicești, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului
Calinic, Episcopul Argeșului, Ediția a III-a revizuită, Editura Credința Strămoșească, 2009, p. 116.
 Îndeplinirea voii lui Dumnezeu se cuvine să plece din adâncul sufletului, din conștiință
sinceră și din credință adevărată și prin ajutorul lui Dumnezeu ,,Adu-ți aminte întotdeauna de
Dumnezeu ca și el să-și aducă aminte de tine”11. Se cuvine să ne aducem aminte în
permanență de Dumnezeu pentru că El este ajutorul, și El ne dă răspuns ,,Spune-mi, Doamne,
trebuie oare să fac acest lucru sau nu”12.

Ascultarea în familie vine de la Dumnezeu, El este Cel care ne trimite putere să

ascultăm, El ne trimite putere să înțelegem cum se cuvine să ascultăm și de ce se cuvine să
ascultăm. Ascultarea nu are valoare fără înțelegere. Cele două întăresc legătura între soți. Nu
se cuvin neglijate aceste două. Nu se cuvine să ne lăsăm înșelați de noi doctrine, principii,
idei referitoare la familie, pentru că nu sunt folositoare și nu au rolul de a întări familia ci mai
degrabă să o distrugă. Nu se cuvine să confundăm aceste două elemente cu o permisiune
masivă. Ascultarea și înțelegerea în cadrul familiei au rolul de a întări căldura familiei, care
este celula de bază a societății. Avem datoria de a păstra importanța familiei așa cum am
primit-o de la strămoșii noștri și de a o transmite mai departe. Credința este cea care ne ajută
să trecem peste învățăturile greșite asupra familiei. Se cuvine să îi cerem lui Dumnezeu
putere ca să înțelegem și să nu ne îndepărtăm de realitatea cea curată și îndrumătoare pe
drumul vieții.

Înțelegerea în familie dă posibilitatea să fie creionat sentimentul de exprimare liberă a

copiilor față de părinți. În viață, copii pot să își exprime cu mult mai multă încredere
indiferent de locul unde se află. Această putere de exprimare se formează în familie prin
implicarea și voința părinților. Fără această voință a părinților care se cuvine să fie sinceră și
curată copii nu se pot dezvolta, atât mental cât și sentimental. Înțelegerea este baza familiei,
este baza relațiilor dintre membrii familiei. Înțelegerea dă un fond bine definit imaginii
creștine a familiei. Dă un fond adevăratului tablou al familiei creștine care se cuvine să fie
mereu armonioasă și plină de liniște și pace. Înțelegerea ne arată calea către adevărata
familie. Înțelegerea ne arată calea spre o nouă viață, spre o nouă orientare și îndreptare. 13

Înțelegerea dă un fond bine definit și regulilor familiei. Înțelegerea ne face să prețuim și

mai bine familia, ne face să vedem cât de importantă este, și că ea ne ferește de căderea în
desfrânare. Înțelegerea ne ferește de adulter. Ea împiedică adulterul. Dacă înțelegerea este

11
Idem.
12
Isaia 8, 20.
13
Sfântul Filaret, Arhiepiscopul Moscovei, Învățături despre viața de familie, Editura Sophia, 2011.
curată și sinceră ferește membrii familiei de păcat. Se cuvine ca atunci de câte ori suntem
ispitiți de diavol să căutăm înlăuntrul nostru, să căutăm în noi înșine, să ne recunoaștem
greșelile, și să înțelegem că dacă lucrăm la cultivarea temperamentului și caracterului nostru
în cadrul familiei, înțelegerea nu are sens.

Prin înțelegere împlinim porunca Domnului ca să avem pace și să căutăm în lumină

pentru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Fără această căutare în lumină nu vom dobândi
răspuns.

Se cuvine să avem mereu voință să cultivăm înțelegerea și niciodată să nu renunțăm la

ea, pentru că aceasta ține echilibrul familiei, acesta ține balanța familiei și mai ales păstrează
flacăra vie a familiei adevărate creștine. Se cuvine să avem mereu grijă la modul de abordare
în cadrul familiei cu privire la anumite lucruri, propuneri, pentru că acest lucru păstrează
înțelegerea în familie și niciodată nu lasă să se piardă.

Se cuvine să nu ne îndepărtăm de înțelegere, să nu neglijăm, pentru că îndepărtarea de

ea duce la dezbinarea familiei și pătrunderea răutății între membrii familiei, și această răutate
nu face altceva decât să risipească esența familiei, să risipească importanța familiei și acest
lucru duce la rătăcire și la răpirea sufletului de către diavol.

Înțelegerea are rolul de a cerceta pe fiecare, de a ne determina să ne cercetăm fiecare în

parte. Fără această cercetare omul trăiește într-o rătăcire permanentă și se îndepărtează de
Dumnezeu.14

Mereu să căutăm să devenim înțelegători și să ne formăm un exercițiu al răbdării care

mereu se cuvine să fie cultivat și înnoit.

Cultivarea se cuvine să fie permanentă și niciodată schimbată, același lucru se cuvine să

fie și cu înnoirea.

Fără această înțelegere familia nu poate rezista, nu poate fi ținută vie în esența ei și mai
ales nu poate să fie familie adevărată.

Înțelegerea stă la baza familiei, fără înțelegere nu pot rezista relațiile dintre membrii
familiei, nu pot fi cultivate și nici îmbunătățite și fără îmbunătățire familia nu poate rezista.
Fără înțelegere în familie nu putem conviețui, nu putem trăi.

14
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Schitul Lacu, 2000.
 Înțelegerea este într-o permanentă legătură cu ascultarea și niciodată această legătură nu
se termină.

Înțelegerea este conturată atunci când conștientizăm greșelile celor din familie și pe ale
noastre. Când există acest proces de conștientizare atunci dovedim că dorim îndreptarea
greșelilor lor și ale noastre. Înțelegerea ne învață să acceptăm și lucruri mai puțin plăcute, dar
care pot rodi în timp.

Înțelegerea este însoțită și de convingere, de convingere sinceră și curată. Fără

convingere fermă nu putem face nimic, nu putem evolua duhovnicește.

Se cuvine să avem mereu în minte și în gând aceste lucruri și să nu ne îndepărtăm de

ele, pentru că îndepărtarea duce la o trăire într-o profundă neînțelegere atât a noastră cât și a
celor din jur.

Înțelegerea ne face să vedem cât de mult se cuvine să ne prețuim familiile și cât de

multă grijă se cuvine să avem și când se întemeiază și după aceea, pe tot parcursul vieții
noastre.

Orice fel de problemă în familie se rezolvă prin înțelegere și ascultare a ceea ce este
bun, a ceea ce este folositor. Fără ascultare nu poate fi cultivat sentimentul de înțelegere. Fără
ascultare nu putem înțelege ceea ce avem de făcut, ceea ce se cuvine să facem și de ce se
cuvine să facem. Prin ascultare care este urmată de înțelegere vom găsi răspuns la aceste
întrebări. Fără aceste două căi nu putem găsi răspuns.

În lumina credinței creștine, soții își sunt unul altuia dar. Acest dar este de la Dumnezeu
creatorul care iubește întreaga făptură. Prin iubirea Lui s-au făcut toate. Prin iubirea Lui față
de oameni ajungem la o înțelepciune mult mai bine creionată. Această creionare ne face să
vedem adevărul și să înțelegem adevărul, și mai ales să știm să înțelegem și să percepem
sincer adevărul.

Înțelegerea ne ajută să conviețuim și cu ceilalți oameni. Ne ajută să înțelegem că există

și multe neajunsuri, neînțelegeri și mai mult decât atât există și multă superficialitate. De aici
ne dăm seama că înțelegerea nu face altceva decât să ne pregătească pentru viață, să ne
antreneze atât pentru binele pe care ni-l face cineva cât și pentru răul pe care ni-l poate face
cineva. Ea ne pregătește pe drumul vieții.
 Înțelegerea ne întărește convingerea despre viață și despre lume. Fără această
convingere omul nu poate trăi, nu poate raționaliza, nu poate înțelege adevărata învățătură de
credință.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că se cuvine să punem accentul pe virtuți și pe

cultivarea lor permanentă.15

El ne învață că virtutea robilor este esențială. El ne arată care este rostul acestei
esențialități.

Tot el ne învață că este dificil să acceptăm diferențele dintre noi, de aici își fac apariția
și conflictele. De aici apar și neînțelegerile. Ca să gestionăm un conflict se cuvine să apelăm
la înțelegere care se cuvine împletită cu dragoste

Indiferent de gravitatea problemei, dacă știm să o gestionăm și să căutăm rezolvare ea

poate fi rezolvată.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că se cuvine să învățăm să respectăm părerea

partenerului, chiar dacă uneori nu ești de acord cu el. 16

Această înțelegere împletită cu alte virtuți folositoare va duce la încredere în relație.

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază și comunicarea așteptărilor. Avem așteptări unul
de la celălalt, și pentru că nu le împlinim, nu reușim să le împlinim, sfârșim prin a fi
dezamăgiți.

Nu este suficient să ne comunicăm așteptările, ci se cuvine să ne facem înțeleși. Multe

cupluri trăiesc în dezamăgire permanentă deoarece nu știu să vorbească pe înțelesul celuilalt.

Se cuvine să ținem seama de modul în care cel de lângă noi percepe lucrurile. Se cuvine
să învățăm să ne exprimăm și mulțumirea față de partenerul nostru, atât printr-un limbaj
adecvat, cât și prin gesturi practice.

Pe lângă faptul că este nevoie să ne câștigăm încrederea unul față de celălalt, se cuvine
să învățăm cum să comunicăm mai bine, și mai mult decât atât cum să ne acceptăm unul pe
celălalt. Dacă trecem prin anumite momente, prin anumite stări neplăcute, care creează un

15
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie, traducere: Pr. Marcel Handres, Editura Învierea, 2005

16
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre familia creștină, Editura Cuvântul Vieții
disconfort se cuvine să nu ne pierdem speranța și încrederea. Se cuvine să căutăm să aplicăm
alte principii care ne sunt de folos.

În căsătorie, unde evlavia adevărată și o virtute solidă sunt salvarea inevitabilă,

încrederea reciprocă se cuvine să înlăture pentru totdeauna orice bănuială injurioasă, orice
invidie nestăpânită, orice pretenție neliniștitoare, orice îndrumare. Se cuvine să fugim de
anumite vicii ca ne răpesc sufletul și ne întunecă mintea și ne fac să nu mai trăim în dreapta
credință. Viciile ne îndepărtează de familie, ne îndepărtează de înțelegerea în familie, aceste
lucruri ducând la ruinarea familiei. Se cuvine să nu devenim robi viciilor care sunt dăunătoare
pentru familie, și care duc la destrămarea ei.

Tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că viciile sunt dăunătoare pentru familie. Se
cuvine să fugim de adulter. Să nu umblăm după despărțiri, sau după alte lucruri
necuvântătoare și mai ales după infidelitate. Infidelitatea duce la pierderea parfumului
familiei, și căldura ei. Se cuvine să nu pierdem parfumul și căldura familiei, pentru că această
pierdere ne îndepărtează de esențialul vieții noastre, ne îndepărtează de ceea ce ne este de
folos în viață.17

Înțelegerea este cea care ne face să ne ajutăm unul pe celălalt în cadrul familiei, să ne
sfătuim, să ne îngăduim unul pe altul. Fără această îngăduință distrugem temelia familiei.
Îngăduința ne ajută să ne modelăm ca și persoane, ne învață să ne modelăm noi înșine. Ne
face să ne vedem cu luciditate greșelile și defectele, și să căutăm cu sinceritate îndreptarea.
Tot prin înțelegere este îndepărtat și adulterul. Prin înțelegere găsim răspuns la cauzele care
duc la săvârșirea adulterului și totodată găsirea răspunsurilor în vederea rezolvării
problemelor și mai ales acoperirea golurilor din familie, indiferent de natura lor, și de
gravitatea lor. Dacă Dumnezeu nu ne-ar da ajutor nu am putea trece peste anumite momente.
Dumnezeu ne dă putere să trecem peste orice. Dumnezeu ne arată că puterea Lui este
adevărată și vine de la El. Prin iubirea Lui față de oameni trimite putere și încredere omului.

Înțelegerea ne trezește la realitate, ne trezește conștiința și de asemenea o și antrenează,

și de asemenea o conturează dându-i un fond bine definit și bine stabilit. Fără acest fond nu
putem înțelege valoarea lucrurilor. Nu putem percepe lucrurile care ne sunt de folos în viață,
și de care ne folosim în viață.

17
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre familia creștină, Editura Cuvântul Vieții
 Se cuvine ca să știm și să avem în vedere că la temelia familiei este atât înțelegerea cât
și ascultarea. Cele două elemente sunt într-o continuă legătură și într-o conlucrare
permanentă. Această stabilitate ține familia în picioare, ține lumina aprinsă. 18

Lipsa de înțelegere duce la neiubire, duce la ură, la o permanentă ură. Lipsa de

înțelegere duce la o ură atât cu noi înșine cât și cu cei din jur, care duce la o îndepărtare, la o
nedumerire permanentă.

Lipsa de înțelegere ne face să nu ne înțelegem nici pe noi înșine, să nu ne înțelegem

nici calitățile și nici defectele. Lipsa de înțelegere ne îndepărtează de persoanele apropiate, în
afară de cei din familie. Ne îndepărtează nu numai sufletește cât și trupește. Prin lipsă de
înțelegere ne scoatem din suflet ceea ce avem mai bun, ne îndepărtăm de ceea ce avem în noi
folositor, îndepărtându-ne de darurile Duhului Sfânt. Nu se cuvine să vedem înțelegerea cu
un caracter monoform. Nu se cuvine să vedem numai partea văzută. Nu se cuvine să vedem
doar strălucirea formei la prima vedere. Se cuvine să privim partea profundă a ei. Ea
îmbunătățește relațiile umane, îmbunătățește legătura sufletească a oamenilor.

Nu este vorba de o legătură la modul formal, o legătură doar fizică. Este vorba de o
legătură profund determinată, profund schimbătoare.

Valorile familiei se cuvine să fie repere pentru copil. Copilul se cuvine să vadă un
model în părinții lor, se cuvine să vadă un exemplu. Copilul se dezvoltă privind exemplul
părinților lui. Dacă nu are model copilul nu se poate dezvolta, nu se poate educa. Acest
proces de modelare se face prin comunicare permanentă a copiilor cu părinții. Fără această
comunicare copilul nu se poate dezvolta.

Omul este o făptură creatoare. Omul creează din ceea ce a creat Dumnezeu. Dumnezeu
a făcut ceea ce ne înconjoară și omul creează din această creație a lui Dumnezeu. Același
lucru este și în familie. Copii sunt atât creația lui Dumnezeu cât și darul lui Dumnezeu
familiei și părinții creează prin copii lor. Prin copii lor creează și descoperă darurile pe care
le-a dat copiilor lor.

18
Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit, Familie, copii și tineri, Editura Renașterea
 Capitolul III

Familia între tradiție și modernitate

După cum vedem, căsătoria presupune multă jertfă, precum și Apostolul Neamurilor,
Sfântul Pavel, și împreună cu el mulți părinți ai Bisericii vorbesc adesea despre căsătorie,
arătând scopul acesteia, acela de înmulțire. În ziua de astăzi imaginea întâlnirii trupești dintre
bărbat și femeie a fost pervertită. Totdeauna au existat crize în familie. În societatea actuală
familia naturală, tradițională se află în criză profundă din cauza faptului că vedem foarte
multe cazuri de familii destrămate sau dezorganizate. Aceste familii sunt destrămate din
cauza neînțelegerii din ambele părți. Aceste categorii menționate nu sunt altceva decât o
problemă care ne privește pe noi pe toți chemându-ne în întâmpinare, spre a ne implica și
responsabiliza în ameliorarea lor, prin acte caritabile și filantropie, prin dragoste și prin
stăruința în rugăciune pentru ei. Familia este singura care înnoiește permanent lumea,
aducând cu sine copii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor întemeia la rândul lor alte
familii. 19

Așadar, familia conferă prin structura sa unitatea întregii societăți. Familia este baza
educației copiilor. Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. Copii se cuvine să
vadă unitatea iubirii părinților și toate darurile pe care le primesc din aceasta. Mama se
cuvine să se străduiască și să le arate copiilor iubirea plină de grijă și ocrotire a tatălui. Se
cuvine să avem conștiința responsabilității familiei și mai întâi a societății altfel spus, în
raport cu responsabilitățile tradiționale ale părinților întreolaltă și față de copii, ale copiilor și
comunitatea în familie și care sunt reduse uneori, tendențios, la unul de subordonare
dictatorială, tiranic chiar observăm că se vorbește tot mai mult de responsabilitatea
indivizilor, a persoanelor în familie.

Familia nu se cuvine să fie izolată de societate. Ea nu este locul unor simple legături și
interese private. Niciodată să nu ne îndepărtăm de colaborarea din familie. Se cuvine să avem
o colaborare cât mai deschisă, cât mai bine concretizată și mai mult decât atât colaborarea se
cuvine să fie însoțită de voință sinceră și curată. Voința este cea care ne îndeamnă la toate
lucrurile bune. Ea ne pune în gând dorința de a face ceea ce este bun, de a face ceea ce este de

19
Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit, Familie, copii și tineri, Editura Renașterea
folos, ceea ce este trebuincios, pentru a putea păși cu încredere pe ascunsul vieții croit de
Dumnezeu.

Ascultarea și înțelegerea ne ajută să scăpăm de patimi.

Patimile sunt cele care înăbușesc sufletul și întunecă mintea. Patimile sunt cele care
dezbină familia. 20 Atunci când un membru al familiei are anumite patimi, are anumite
slăbiciuni, este disprețuit. De aici ne dăm seama că prin faptul că ființa umană este slăbită și
este cuprinsă foarte ușor de patimi este marginalizată. În familie acest lucru nu se cuvine să
se întâmple. Membrii familiei au datoria de a-l ajuta să scape de acele patimi, să scape de
acele slăbiciuni pentru că numai în familie găsim suport și susținere. Familia este cea care are
datoria să îl susțină pentru a putea scăpa.

Are datoria să îi întărească convingerea, să îi întărească speranța și voința. Nu se cuvine

să fie lăsat pradă acelor patimi, pentru că acest lucru înseamnă lipsă de înțelegere și de ajutor.
Se cuvine să ne ajutăm unul pe celălalt și să punem suflet în ceea ce facem. Mai mult decât
atât se cuvine să fim iubitori de dreptate și de adevăr, și de asemenea iubitori de Hristos.

Părinții nu au rolul de conducători totalitari, nu au rolul de a da anumite reguli pe care

copii se cuvine să le execute, ci părinții au calitatea de creatori. Spre deosebire de Dumnezeu
care a creat lumea din nimic, noi avem puterea de a crea din creația lui Dumnezeu. Avem
datoria de a păstra esența vie a creației lui Dumnezeu. 21

Părinții au această calitate de creatori, de a crea si de a forma. Cu ajutorul părinților

copiii se formează, și o dată formați vor vedea când vor ajunge la un anumit grad de
maturitate cât de importantă este modelarea și vor crea și ei la rândul lor din copii lor.
Această creativitate se cuvine să persiste din generație în generație spre menținerea coroanei
familiei.

Dacă nu ar exista calitatea de a crea dintr-un ceva nu ar fi posibilă evoluția omului ca

ființă și persoană. Se cuvine să avem mereu în vedere acest lucru și să nu îl disprețuim. 22

20 Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Viața de familie, vol. IV, Editura Evanghelismos, București, 2003.

21 Congresul Internațional, Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin, București, 2001.

22 Jack O. Balswick, Judith K. Balswick, O perspectivă creștină asupra căminului contemporan, Editura Casa Cărții.
 Orice părinte are datoria de a își îndruma copilul spre calea cea bună, spre cele ce îi
sunt de folos.

Părinții se cuvine să vină cu exemplul lor în fata copiilor. Se cuvine să vină cu propriul
exemplu, pentru a-și putea forma copii.

Nu se cuvine ca părinții să se îndepărteze de copii lor, acest lucru fiind un păcat.

Părinții care se îndepărtează de copii lor vor da socoteală în fața lui Dumnezeu pentru
lucrurile bune pe care puteau să le facă și nu le-au făcut. Se cuvine ca mereu să ne protejăm
copii, să nu îi lăsăm în mâna diavolului și mai ales să nu îi creștem fără de credință și fără de
Dumnezeu. Se cuvine să nu ne creștem copii în dreapta credință și în adevărul cel definit.

Copii ajung în brațele lui Dumnezeu, fiindcă sunt cei mai aproape de El. Dacă înțelepții
îl înțeleg pe Dumnezeu ca pe o necesitate în explicarea lumii, copii îl au ca pe un Tată de pe
celălalt țărm. Se cuvine ca părinții să fie cuviincioși, să fie credincioși, să păstreze învățătura
de credință. Copii sunt avuția părinților. Părinții se cuvine să fie darnici, să nu aibă tendință
de zgârcenie. Împărăția lui Dumnezeu este făgăduința copiilor. Nu se cuvine să ne împiedice
larma grijilor.

Atunci când nu există înțelegere în familie copilul rămâne debusolat și nu știu ce să

culeagă de părinții și mai ales nu știu ce este bine și ce este rău și acest lucru duce la un
deznodământ tragic. Părinții se cuvine să ceară ajutorul lui Dumnezeu atunci când se văd
depășiți de anumite situații și nu le pot ține sub control. Se cuvine să se roage lui Dumnezeu
pentru a le da putere să țină situațiile sub control și mai ales să țină balanța mereu echilibrată.
Această echilibrare se menține prin voință curată și sinceră. Sinceritatea în familie este
esențială. Din sinceritate izvorăște și înțelegerea și ascultare. Din sinceritate izvorăsc cele
două elemente care stau la baza familiei, și care conturează dimensiunea familiei. Fără acest
contur familia nu ar avea un fond bine definit.

Părinții au datoria să reziste la ispitele care vin în familie, la ispitele din jurul lor.
Dumnezeu niciodată nu ispitește ,,Dumnezeu poate ierta oricât, până și pe diavol, dacă i-ar
cere, bunătatea lui nu cere margini”23. Se cuvine să acceptăm și egoismul oamenilor și
răutatea lor. Avem datoria de a-l accepta pe Hristos în viața noastră și restul vor veni de la
sine. De ispite nu vom scăpa niciodată cum nu a scăpat nici Fiul lui Dumnezeu. Avem datoria

23
Monahul Neofit, Rugăciuni către tineri sau despre o exorcizare a României, lucrare tipărită cu
binecuvântarea Prea Sfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Editura Credința Strămoșească, 2005, p. 242.
de a trece peste ispite. Avem datoria de a-l accepta pe Hristos. Cine nu îl acceptă pe Hristos
nu acceptă nici existența ispitelor.

Iubirea lui Hristos ne ridică și ne ajută. Dumnezeu abia așteaptă să ne învețe ceea ce
este bine și ceea ce este rău. Omul doar un singur lucru poate să-l facă singur, să păcătuiască.
Orice altceva are împreună lucrător pe Iisus Hristos.

Omul este împreună lucrător cu Hristos. Nimic nu poate face omul fără ajutorul lui
Hristos. Ajutorul vine din iubirea Lui față de oameni care este permanentă.

Nu se cuvine ca părinții să se neîngrijească de copii lor, sau să îi lase într-o

necunoștință. Părinții au datoria să își pregătească copii pentru viață.

Menirea părinților este de a-și apăra copii de puterea și înșelăciunea diavolului, și de

căderea în ispită. Menirea lor este de a-și îndruma copii spre adevărata învățătură de credință
și spre cele ale lui Dumnezeu, pentru că pe baza lor avem o bază bine definită, și mai mult
decât atât o viziune corectă asupra vieții și asupra misiunii pe care o avem pe pământ de la
Dumnezeu. Fără voia lui Dumnezeu nu putem avea o bază bine definită. Voia lui Dumnezeu
este întotdeauna permanentă. El voiește ca toți să ne mântuim și să ajungem la cunoștința
adevărului. Dumnezeu voiește ca toții oamenii să ajungă la deplinătatea adevărului. Dacă ne
referim la familie, prin păstrarea esenței familiei și prin nașterea de prunci împlinim porunca
lui Dumnezeu ,,Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți”24. De aici înțelegem
că părinții au datoria să-și primească pruncii de la Dumnezeu cu multă bucurie și cu multă
încredere curată și sinceră. Fără această încredere nu putem vedea adevărata lumină a
familiei. Lumina familiei se cuvine să fie ținută aprinsă de către membrii ei. Ei au datoria de
a păstra flacăra vie și adevărată a familiei. Nu se cuvine să ne îndepărtăm de această păstrare
a flăcării vii, pentru că îndepărtarea aceasta duce la perimarea unității familiei.

Dacă în Vechiul Testament familia era o legătură naturală firească, dintre un bărbat și o
femeie, odată cu nașterea creștinismului, ea este ridicată de Hristos la rang de Taină. Locul în
care ia naștere familia creștină nu poate fi altul decât Biserica, prin lucrarea Duhului Sfânt.

În Vechiul Testament, în cartea Facerii ne este prezentat faptul că legătura care se

realizează dintre un bărbat și o femeie devine mai puternică decât o legătură de sânge, căci a
spus Dumnezeu ,,va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi

24
Facere 1, 27-28.
amândoi un trup”25. Biserica îndeamnă pe membrii familiei să petreacă viața într-o atmosferă
de rugăciune, avându-l în felul acesta mereu pe Dumnezeu în mijlocul ei, fiind conștient că
tot ceea ce fac se cuvine să fie spre mântuire.

Dacă ne uităm în societatea de astăzi observăm că există din ce în ce mai mult un

proces de superficialitate, cu atât mai mult în cadrul familiei. Există multe cauze care duc la
acest proces, cum ar fi adulterul care duce la încălcarea jurământului conjugal și care duce la
stingerea dragostei binecuvântată de Dumnezeu, concubinajul care nu urmărește decât
satisfacerea plăcerii trupești, și divorțul care se produce datorită dispariției iubirii și
respectului dintre soți.

Familia se confruntă astăzi și cu un atac ideologic, o propagandă împământenită care

încearcă să înlocuiască familia creștină cu ceva necreștin, considerând că familia creștină este
depășită.

Familia își va putea reveni din această criză doar atunci când oamenii nu se vor mai
privi ca obiecte, ci ca subiecți chemați să se mântuiască unul pe celălalt.

Se cuvine să nu ne lăsăm înșelați de învățături greșite care nu fac altceva decât să

contribuie la slăbirea și distrugerea familiei.

Sfântul Apostol Pavel ne învață că soții au datoria să se iubească și să se cinstească, să

fie fideli unul altuia, să-și iubească copiii, asigurându-le în primul rând o educație bună.

Tot Sfântul Apostol Pavel ne învață că familia este ferirea de desfrânare. Soții au
datoria să trăiască în pace și în credință și să nu se lase înșelați de ispite și de pofte trupești.
Despre nașterea de prunci ni se prezintă în Cartea Facerii, unde ni se spune că familia este
nașterea de prunci și ajutorul reciproc ,,Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor
potrivit pentru el”26. De aici ne dăm seama că Dumnezeu a voit ca omul să nu fie singur, și să
aibă un ajutor potrivit. Dumnezeu ne arată prin aceasta importanța familiei și care este rolul
ei. Rolul și rostul familiei este deosebit de important, atât ca și continuitate biologică a
societății prin copii, dar și pe cea culturală, din tată în fiu, prin educație, ca fiind unitatea
primordială a întregii societăți, și de asemenea așezământul divin creat de Dumnezeu în rai.
Se cuvine să ne îndepărtăm de disprețul față de familie, față de nașterea de prunci, și de
scopurile căsătoriei, și mai ales de individualism și de egoism. Individualismul este dăunător

25
Facere 2, 24.
26
Facere 2, 18.
pentru familie. Acesta duce la o închidere în sine, la tulburare de personalitate și la o
nedumerire permanentă.

Se cuvine să păstrăm această legătură vie a familiei și niciodată să nu ne îndepărtăm de

ea și de valoarea ei și niciodată să nu ne îndepărtăm de la această esență pentru că ea este
cârmuitoare vieții noastre, familia ocupând întotdeauna un loc central în viața omenirii,
indiferent de pervertirile voite și obligatorii ale prezentului, de regulă reliefat în trecut și
proiectat inutil în viitor, care nu face altceva decât să diminueze natura reală a familiei.

Mereu ne punem întrebarea de ce familia este creștină când există și familii musulmane
hinduse și altele. Explicația o găsim în Sfânta Scriptură atunci când Mântuitorul nostru Iisus
Hristos nu a preschimbat apa în vin ca modalitate de începere a operei sale mântuitoare, ci a
binecuvântat prin prezența Lui instituția minții, chiar dacă El era prezent la o nuntă iudaică și
nu creștină.

Familia este cea care ne îndeamnă la bună cuviință ,,spre bună cuviință și alipirea
neclintită de Domnul”27, adică să trăim într-o viață curată și întru Hristos pentru a dobândi
viața veșnică, care este numai la Dumnezeu cel adevărat și niciodată schimbat, El mereu este
același și în permanență în viața noastră și niciodată nu ne lasă în necunoștință.

Voia lui Dumnezeu este pentru toți oamenii. Voia lui Dumnezeu este ca toți oamenii să
se mântuiască.

Soții au datoria să se respecte unul pe celălalt, și să se ajute unul pe celălalt. Nu se

cuvine ca soții să nu se respecte. Soții au datoria de a trăi în dreapta credință și de a păzi
poruncile lui Dumnezeu, și de a nu se îndepărta de ele. Au datoria de a-și menține familia
după poruncile lui Dumnezeu și mai mult decât atât de a le transmite și copiilor.

Se cuvine ca părinții să își îndrume copii în dreapta credință și să îi ferească de tot răul
și de toată puterea vrăjmașului. Dumnezeu este Cel care le dă putere să își ferească copii de
ispite. Dumnezeu le trezește conștiința părinților de a-și îndruma copii spre calea cea bună,
care duce la Dumnezeu și mai ales le pune în minte și în gând dorința de a-și apăra copii cu
dorință puternică curată și sinceră. Dacă dorința este sinceră și curată va da roade bune pentru
familie.

Dacă nu este sinceră nu poate da roade bune pentru familie. Nu poate aduce ceva bun și
folositoare pentru familie. Nu poate aduce decât neînțelegere și nemulțumiri din partea
27
I Corinteni 7, 32-35.
tuturor membrilor familiei. Se cuvine ca ori de câte ori întâmpinăm anumite momente de
nemulțumire și de neliniște să ne aducem aminte de Dumnezeu și să ne rugăm pentru ca
Dumnezeu să trimită pe Duhul Sfânt în sufletul și în viața noastră. Prin rugăciune depășim
nemulțumirile și nu ne lăsăm robi acestor nemulțumiri.

Părinții au datoria să își învețe copii să asculte, să mediteze și să mulțumească pentru

ceea ce primesc. Copii au datoria de a-și asculta părinții fără întârziere.

Atunci când copilul are nevoie de ceva folositor părinții au datoria să le ofere ,,Atunci
voi trebuie cu toată bunăvoința să le îndepliniți cererea”28. Părinții nu trebuie să se
contrazică în fața copiilor sau să își arunce cuvinte grele. Degeaba cerem respect și ascultare
de la copii care aud astfel de cuvinte de la părinții lor ,,Tatăl care se maimuțărește în mod
exagerat în fața copiilor săi, să nu se poată aștepta le respectul cuvenit din partea acestora și
nici nu poate îndrepta comportamentul lor necuviincios”29.

Părinții trebuie să încerce să câștige inima copilului lor, cultivând o relație bazată pe
sinceritate și încredere reciprocă ,,Suspiciunea și lipsa de încredere ucid dragostea”30.

Părinții au datoria să fie un exemplu de iubire față de adevărul creștin și față de credință
pentru că numai așa vor iubi adevărul. Copiii ar trebui să ajungă să urască minciuna. Părinții
au datoria să îi îndepărteze de minciună. Sfânta Scriptură ne învață ,,năravul omului mincinos
este ocară și rușinea lui este cu el pururea”31, pentru că acest lucru vine de la diavol care
,,este mincinos și tatăl minciunii”32.

Părinții au datoria să dea copiilor o educație bună, creștinească, aceasta fiind provizia
cea mai bună pentru viața lor. Diavolul mereu încearcă pe omul cel bun, să îl atragă și să îl
împingă în locurile cele mai rele, dar cu cât îl împinge mai jos cu atât Dumnezeu îl ridică mai
sus.

Uneori părinții fac rău copiilor lor din prea multă dragoste ce le-o poartă. Nu trebuie ca
dragostea să deraieze pentru că acest lucru face rău copilului. Din fericire, unii copii au
înlăuntrul lor bărbăție și scapă de sub jugul părinților, însă se distrug. Dragostea are nevoie de

28
Sfântul Nichifor cel Lepros, Dumnezeu este prietenul meu. Rugăciuni - minuni - mărturia vieții, ediție
îngrijită de L. S. Desartovici, Editura Sophia, București, p. 30.
29
Irineu, Episcop de Ecaterinburg și Irbițk, Mamă, ai grijă! Călăuziri pentru creșterea și educarea ortodoxă a
copiilor, se tipărește cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și
Teleormanului, traducere din limba greacă de Diac. Drd. Nicușor Morlova, Editura Buna Vestire, Bacău, 2002.
30
Idem, p. 34.
31
Sirah 20, 27.
32
Ioan 8, 44.
o măsură, de o frânare. Toate trebuie făcute cu măsură, cu o anumită frânare. Prin această
înfrânare copilul capătă o întărire, o rădăcină puternică, așa cum ne spune Părintele Paisie
,,Când copilul se umple cu Hristos de mic, merge la Biserică cu părinții, se împărtășește,
cântă, se roagă, mai târziu, când se mărește și pleacă departe de părinți, chiar de se află
într-un mediu urât, nu se primejduiește. Căci este ca lemnul care, fiind îmbibat bine cu ulei
de in, nu-l mai vatămă ploaia, deoarece este îmbibat cu uleiul, și nu primește apa”33.

Familia este o binecuvântare și lumină a iubirii Preasfintei Treimi, întrucât în ea omul

trăiește taina și bucuria filiației. Din interiorul familiei copilul învață să caute familia
spirituală sfințitoare, care nu este decât Biserica, ai cărei membri sunt numiți fii și fiice, frați
și surori, părinți și maici duhovnicești în Hristos, Fiul Tatălui ceresc, Duhul Sfânt care
purcede din Tatăl care este creatorul și făcătorul a tot și toate.

Părinții au datoria de a-și cerceta copilul. Trebuie să stea de vorbă cu copilul lor, să îl
asculte. Numai așa își vor da seama de ce este neascultător. Părinții trebuie să își pună
întrebarea dacă cumva greșesc în educația copiilor, dacă cumva fac ceva ce nu trebuie în
educația copilului.

Pe baza acestei întrebări vor găsi răspuns. Părinții trebuie să păstreze un contact
emoțional cu copilul lor în permanență. Acest contact se întărește prin răbdare și ascultare.
Ascultarea este cheia principală. Nu trebuie să confundăm ascultarea cu o libertate absurdă
acordată copilului.

Ascultarea presupune darea posibilității copilului de a-și exprima punctul de vedere, iar
dacă nu este bun părintele are datoria de a-i explica copilului ceea ce este bine și caute să
modeleze punctul de vedere greșit al copilului. Din familie izvorăște educația copiilor. Din
familie copii sunt formați și pregătiți pentru viață. Părinții au datoria să caute să fie un model
pentru copii lor. Au datoria să fie un model pozitiv, un model demn de urmat. Perioada
adolescenței este una frumoasă pentru copil. Este perioada în care copilul are nevoie de
îndrumări. Aceste îndrumări nu pot avea temei fără înțelegere. Părinții au datoria să-și
îndrume copii în paralel cu tentațiile vremii. Părinții au datoria să își ferească copii de ispitele
vremii și să le îndrepte gândul către Dumnezeu. Se cuvine ca părinții să fie credincioși, să
aibă credință sinceră. Dacă părinții nu au credință sinceră nici copiilor lor nu le pot transmite
nici copiilor lor dorința de apropiere față de Dumnezeu.

33
Atanasie Rakovalis, Părintele Paisie mi-a spus..., traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu,
Schitul Lacu - Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2006, p. 45.
 Iubirea părinților față de copii are un rol deosebit în educația copiilor. Nu se cuvine ca
părinții să fie impunători față de copii lor pentru că reacția lor este de rezistență. Dacă părinții
vor încearcă să le sugereze copiilor anumite lucruri speciale, el este atras și uneori chiar
fascinat, și încep să asculte de sfaturile părintești, și de îndrumările cele folositoare pentru
întregirea familiei. 34

Există situații când părinții nu fac față la tentațiile vremii. Se cuvine să se roage lui
Dumnezeu mult mai mult ca să le dea înțelepciune ca să le poată răspunde copiilor și să aibă
capacitatea să le dea un răspuns mult mai special decât ceea ce aud în lume. Rugăciunea
părinților față de copii este deosebit de importantă. Are un efect foarte important asupra
comportamentului copiilor. Dacă rugăciunea este făcută sincer și curat copii vor simți puterea
dumnezeiască și își vor schimba gândurile și intențiile, și vor înțelege că unele tentații sunt
dăunătoare pentru suflet și aduc roade bune.

Familia este esența societății. Familia este baza perpetuării speciei umane. Fără familia
creștină nu ar fi posibilă perpetuarea într-un mod creștin și într-un mod bine plăcut lui
Dumnezeu. Biserica are datoria de a-i îndruma pe cei tineri să tânjească după familie, să își
dorească să își întemeieze o familie. Prin ascultare și înțelegere se poate realiza acest lucru.
Prin ele tinerii pot vedea cu adevărat ceea ce înseamnă familia și care este rostul ei în
societate. Fără familie societatea nu ar putea rezista, nu ar putea evolua. Dumnezeu nu a voit
ca omul să fie singur, ci să aibă un ajutor potrivit. Acest ajutor conturează familia, și mai ales
ajutorul vine din înțelegere curată și din ascultarea sinceră. Cele două fac omul să înțeleagă
că esența oricărui lucru sau a oricărei realizări sunt cele două, adică ascultarea și înțelegerea.
Unde nu există aceste două elemente familia nu poate rezista, nu poate fi ținută la adevărata
ei valoare și importanță.35

Părinții au datoria să își modeleze atunci când ei se află în perioada de modelare, atunci
când ei încep să culeagă informații, să își caute modele pentru a avea de unde să aleagă.
Copilul, prin creația lui, caută modelele, modelele care i se par că sunt demne de urmat și mai
mult decât atât demne de inspirat. Părinții trebuie să fie primele modele ale copiilor, primele
puncte de îndrumare și de conviețuire. Fără aceste modele copilul nu se poate forma, nu se
poate dezvolta, și mai mult decât atât nu știe ce să aleagă, nu știe pe cine și ce să urmeze, și
trăiește într-o nedumerire permanentă care nu-l fac decât să se îndepărteze de adevăr. Biserica

34
Familia creștină, O binecuvântare pentru Biserică și societate, Editura Basilica
35
Zăgrean, Ioan, Morala creștină, Editura IBMBOR, București, 1974
are datoria să îndrume copii spre adevăr, spre Hristos, și spre strădania de a fi asemenea lui
Dumnezeu.

În preajma copiilor trebuie să devină sfinți prin răbdare și blândețe și iubirea lor. În
fiecare zi au datoria să o ia de la început, să dea dovadă de o altă stare de spirit de un sincer
entuziasm.

Sfântul Vasile cel Mare spune că familia are și sensul de pregătire pentru viața veșnică
și de pregătirea tinerilor pentru viață. 36

Alegerea partenerului ține tot de înțelegere și ascultare. Această alegere ține de felul
nostru de a fi, de felul nostru de a reacționa și de a ne manifesta. Alegerea partenerului ne
poate schimba viața atât în bine cât și în rău. Acest lucru depinde de cât de mult îi cerem
ajutorul lui Dumnezeu și de cât de mult ne rugăm sincer. Fără Dumnezeu nu se pot face
acestea. El ne ajută să decidem ceea ce este bine și ceea ce este rău, pentru că El veghează
permanent până la sfârșitul veacurilor.

Există mulți părinți care nu fac față la tentațiile vremii. Din prea multă iubire părinții își
scapă deseori copii de sub control. Din cauza iubirii prea multe copii înțeleg că totul li se
cuvine fără a avea simțul oferirii. Dar deși iubim sincer, aflăm cu multă surprindere că avem
adeseori tendința să îi idolatrizăm. Pentru fiecare scăpare de sub control a copiilor, părinții
vor socoteală lui Dumnezeu. Viitorul apropiat este în mâinile tinerilor. Ignorăm faptul că tot
ceea ce este ascuns în noi se va manifesta în ei și de aceea avem mare nevoie de sfat. Părinții
au o mare răspundere. Ei au misiunea de a educa suflet, trup și minte.

Părinții au mereu dorința de a-și vedea copii formați în ciuda tuturor ideologiilor și a
influențelor nocive de tot felul care există în societate, care îi asaltează încă din cea mai
fragedă pruncie. Aceasta este o misiune destul de grea pentru părinți. Pentru a o putea duce la
capăt părinții trebuie să se roage cu adevărat lui Dumnezeu, să păzească poruncile Lui cu
dorință sinceră și nestrămutată. Numai așa Dumnezeu le va da înțelepciune să găsească soluții
pentru probleme, pentru că la Dumnezeu toate sunt cu putință.

36
Sfântul Vasile cel Mare, Învățături către fiul duhovnicesc, traducere de I Popa, tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Teofan,
Mitropolitul Olteniei, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2007.
 Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul spune că părinții trebuie să se dăruiască unei adevărate
iubiri de Dumnezeu. Ei trebuie să devină sfinți prin blândețe în preajma copiilor. Fiecare zi
trebuie să fie un nou început.37

Sfântul Porfirie accentuează ceea ce am menționat mai sus, ideea referitoare la calea
cea adevărată care asigură izbândirea și rodirea aducătoare de viață și fericire pământească
este cea a sfințeniei și a rugăciunii. Părintele Arsenie Boca spune că rugăciunea să nu
lipsească niciodată. Tot Părintele Arsenie Boca spune că trebuie să fim buni, iubitori, și să ne
schimbăm viața, și mai mult decât atât să nu ne lăsăm de Biserică. Biserica să ne fie tot
timpul Biserică.

Privind din alt punct de vedere familia nu este doar bucurie și confort. Este și o armă de
luptă continuă, unde ne batem pentru păstrarea și transmiterea virtuților, iubirea.

Când tinerii participă la căsătorie conștient, iau har pentru a întemeia trainic edificiul
fericirii lor pe stânca neclintită a poruncilor lui Dumnezeu, pentru a-l statornici pe iubirea
Lui.

Atunci când vedem slăbirea familiei nu se cuvine să stăm. Se cuvine să ne luptăm în

permanență pentru pacea și unitatea ei.

Atunci când ne iubim cu adevărat copii, și ne străduim să-i creștem ,,întru învățătura și
certarea Domnului”38.

Întărirea familiei ne conduce pe tărâmul vieții veșnice și negrăite, în fericita Împărăție a

lui Dumnezeu.

Soția trebuie să fie cea mai importantă persoană și cea mai frumoasă binecuvântare pe
care Dumnezeu i-o poate oferi bărbatului. Soția este binecuvântare pentru soț pentru a-i
umple și a-i împodobi sufletul cu mângâiere, sensibilitate. Soțul are datoria de a împodobi
sufletul soției sale cu voință, fermitate, caracter și personalitate.

În familie este nevoie de o continuă prezență a inimii, de această stare de relație cu

Dumnezeu, aceasta este esența rugăciunii. O tăiere adâncă înseamnă și o rugăciune adâncă.
Tăierea adâncă și rugăciunea adâncă sunt într-o continuă legătură.

37
Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor, Editura Sophia.

38
Efeseni 6, 4.
 Pentru liniștea în familie este nevoie de o rugăciune adâncă, de o trăire lăuntrică bine
cristalizată. Acesta este punctul central de rezistență al familiei. Părintele Arsenie Papacioc
ne spune să nu pierdem credința, să nu ne pierdem încrederea. Niciodată să nu ne descurajăm.

Întotdeauna să avem nădejdea că se poate mai mult și mai bine.

Sfinții Apostoli ne învață care sunt îndatoririle mamei, care se împlinesc cu

conștiinciozitate sinceră, fără aceasta nimic nu se poate împlini. Mântuirea nu se dobândește
prin împlinirea datoriilor pe care ni le impun poziția socială și ocupația noastră. Mântuirea
prin împlinirea îndatoririlor lăsate de Dumnezeu și prin păzirea lor cu cea mai mare râvnă.
Mereu să ne punem încrederea în voia Domnului ,,Dumnezeu dragoste este”39.

Nimeni nu se căsătorește cu intenția de a-și răni partenerul. Însă oamenii sfârșesc

adesea prin a săvârși acest lucru din ignoranță, iar rana se transformă cu ușurință în
resentimente, furie și ură. Cultura occidentală modernă este dominată de întâietatea
individului în fața rolului acelui individ ca parte a unei comunități. Aceasta a condus la
atitudinea centrată strict pe sine în numeroase aspecte ale vieților noastre personale, o
tendință care este cu siguranță contrară mesajului Evangheliei creștine, care recomandă
iubirea altruistă, necondiționată. Pentru creștin, singura împlinire adevărată a individualității
proprii constă în predarea voluntară, chiar cu bucurie, a sinelui acela individual înaintea lui
Dumnezeu și a celorlalți pe altarul iubirii. Sfântul Duh este cel care sfințește prin unirea a
două persoane într-una singură, o transformare intimă înfricoșătoare care reflectă și ne
pregătește pentru unirea noastră finală cu Dumnezeu.

Această nevoie de a avea nevoie de cineva și a avea încredere în cineva este nu numai
pentru satisfacerea propriilor noastre nevoi egoiste, ci, mai important, pentru a îndeplini
nevoia noastră înnăscută, de a oferi dragoste altora, întrucât suntem creați în acest mod: după
chipul lui Dumnezeu, care nu este altceva decât iubire sinceră și mereu vie și adevărată și mai
mult decât atât permanentă. Mai mult decât atât nevoie de a avea pe cineva este și de sfătuire,
a da sfaturi unul altuia. Preotul Pavel Gumerov spune că a da sfaturi este un lucru deosebit de
ușor și plăcut.

39
I Ioan 4, 8.
 Nu există persoană care să nu dea sfaturi, să nu îi placă să dea sfaturi. Sfătuirea soților
trebuie să fie permanentă și niciodată diferită, pentru că prin sfătuire soții se completează
unul pe celălalt și emană un parfum călduros. 40

40
Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru soți și părinți, traducător Diana Guțu, Editura Meteor Press, colecție Religie, 2018.
 Concluzii

Ca să avem mereu înțelegere în familie se cuvine să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea

putere să ne înfrânăm de la cuvinte de hulă, de la cuvinte de vicleșug. Să îi cerem Lui putere
ca să ne înfrânăm la insulte.

În familie este nevoie de o continuă prezență a inimii, de această stare de relație cu

Dumnezeu, aceasta este esența rugăciunii. O tăiere adâncă înseamnă și o rugăciune adâncă.
Tăierea adâncă și rugăciunea adâncă sunt într-o continuă legătură.

Ascultarea în familie vine de la Dumnezeu, El este Cel care ne trimite putere să

ascultăm, El ne trimite putere să înțelegem cum se cuvine să ascultăm și de ce se cuvine să
ascultăm.
Se cuvine ca familia să fie vatră în care locul dragostei să nu se stingă niciodată și de la
care să nu încălzească omul și obștea omenească.
 BIBLIOGRAFIE

I. Cărți scripturistice

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1982.

II. Cărți duhovnicești

1. Aghioritul, Benedict, Patimile și vindecarea lor, Editura Evanghelios, București, 2002.

2. Atanasie Rakovalis, Părintele Paisie mi-a spus..., traducere din limba greacă de Ieroschim.
Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu - Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București,
2006.

3. Constantinescu, Grația Lungu, Pârvu, Părintele Iustin, Viața și învățăturile unui

mărturisitor, note și indici de nume Protos. Teodosie Paraschiv, Ediția a II-a revizuită și
adăugită, Iași, 2007.

4. Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Schitul Lacu,
2000.

5. Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Despre dragostea lui Dumnezeu față de oameni,
tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Editura Credința
Strămoșească, 2010.

6. Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Mărgăritare duhovnicești, tipărită cu

binecuvântarea Prea Sfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Ediția a III-a revizuită, Editura
Credința Strămoșească, 2009.

7. Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Omul, zidire de mare preț, tipărită cu
binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Ediția a III-a revizuită,
Editura Credința Strămoșească, 2013.
8. Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Rostul încercărilor, tipărită cu binecuvântarea
Înalt Prea Sfințitului Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Editura Credința
Strămoșească, 2013.

9. Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Tineri, familia și copiii născuți în lanțuri (Despre
legile și fărădelegile familiei creștine), tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului
Calinic, Episcopul Argeșului, Ediția a III-a revizuită și îmbunătățită, Editura Credința
Strămoșească, 2013.

10. Galeriu, Părintele Constantin, Jertfă și înviere în familia creștină astăzi, Doxologia.

11. Irineu, Episcop de Ecaterinburg și Irbițk, Mamă, ai grijă! Călăuziri pentru creșterea și
educarea ortodoxă a copiilor, se tipărește cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte
Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, traducere din limba greacă de Diac. Drd.
Nicușor Morlova, Editura Buna Vestire, Bacău, 2002.

12. Învățături ale Părintelui Arsenie Boca, Calendar creștin ortodox, tipărit cu binecuvântarea
Prea Sfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Editura Episcopiei Devei și
Hunedoarei, Deva, 2015.

13. John Meyendorff, Căsătoria - perspectivă ortodoxă, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007.

14. Mehedințu, Pr. Dr. Viorel, Iisus Hristos în creație și în viața noastră, Editura Vremea,
București, 2019.

15. Monahul Neofit, Rugăciuni către tineri sau despre o exorcizare a României, lucrare
tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Calinic, Episcopul Argeșului, Editura Credința
Strămoșească, 2005.

16. Ocoleanu, Preot Lect. Univ. Dr. Picu, Iisus Hristos Mijlocitorul. Sensul diaconal al eticii
sociale ortodoxe, Editura Christiana, București, 2008.

17. Părintele Cleopa, Despre frica de Dumnezeu și despre dreapta socoteală, Editura
Trinitas, Iași, 2002.

18. Petcu, Liviu, Desfrânarea și avortul - răni de moarte ale iubirii. O perspectivă a Sfinților
Părinți în actualitate, Editura Fundației Academice Axis, Iași, 2008.

19. Petre Țuțea, Omul - tratat de antropologie creștină, Editura Timpul, Iași, 2008.
20. Rugăciuni și învățături de credință ortodoxă, tipărită cu binecuvântarea și precuvântarea
Înalt Prea Sfințitului Dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Editura Mitropoliei
Olteniei, 1984.

21. Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Ediția a II-a revizuită,
Editura Platytera, colecție Isihasm, 2006.

22. Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru soți și părinți, traducător Diana Guțu,
Editura Meteor Press, colecție Religie, 2018.

23. Sfântul Nichifor cel Lepros, Dumnezeu este prietenul meu. Rugăciuni - minuni - mărturia
vieții, ediție îngrijită de L. S. Desartovici, Editura Sophia, București.

24. Vasilache, Protosinghel Dr. V., Predicatorul Sfinților Patriarhii, Pe căile Domnului.
Predici rostite la Radio, Donația Preot Profesor Nicolae M. Popescu, Editura Contemporană,
București - Calea Rahovei.

25. Zăgrean, Ioan, Morala creștină, Editura IBMBOR, București, 1974.

III. Cărți patristice

1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie, traducere: Pr. Marcel
Handres, Editura Învierea, 2005.

2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre familia creștină, Editura Cuvântul Vieții.

3. Sfântul Vasile cel Mare, Învățături către fiul duhovnicesc, traducere de I Popa, tipărită cu
binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Teofan, Mitropolitul Olteniei, Editura Mitropoliei
Olteniei, Craiova, 2007.
IV. Cărți speciale

1. Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit, Familie, copii și tineri, Editura Renașterea.

2. Bacoianis, Arhimandrit Vasilios, Căsătoria, secretele alegerii, secretele bucuriei, secretele

trăiniciei, Editura Tabor, 2010.

3. Ciprian Vasile Rus, Mihaela Rus, Rolul Bisericii în familia creștină contemporană, Editura
Universitara, 2021.

4. Congresul Internațional, Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin, București,
2001.

5. Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Viața de familie, vol. IV, Editura
Evanghelismos, București, 2003.

6. Eduard Boitan, Credința românilor în prezent și Biblia. Îndreptar de credință, București,

2012.

7. Familia creștină, O binecuvântare pentru Biserică și societate, Editura Basilica.

8. Familia ortodoxă. Colecția anului 2011, Editura Familia ortodoxă, 2012.

9. Gumerov, Preot Pavel, Familia mica biserică, Editura Sophia, 2017.

10. Ieronim Sinaitul, Frumusețea și sublimul iubirii creștine reflectate în viața de familie și în
viața societății, Editura Basilica, București, 2001.

11. Iordache, Preot Mihai, Familia creștină și educația copiilor. Izvoare patristice, repere
morale și provocări actuale, Editura Basilica, 2020.

12. Jack O. Balswick, Judith K. Balswick, O perspectivă creștină asupra căminului

contemporan, Editura Casa Cărții.

13. Mihoc, Pr. Dr. Constantin, Taina Căsătoriei și Familia creștină în învățăturile marilor
Părinți ai Bisericii din secolul IV, Editura Oastea Domnului, 2009.

14. Protoiereu Alexei Uminski, Adolescentul în familie și în Biserică. Depășirea zonelor

neîncrederii, Editura Egumenița.
15. Sfântul Filaret, Arhiepiscopul Moscovei, Învățături despre viața de familie, Editura
Sophia, 2011.

16. S. Hatzinikolaou, Arhimandritul Asterie, Problemele familiei contemporane, traducere de

Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2021.

17. Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor, Editura
Sophia.

18. Teofan, Arhim. Dr. Mada, Familia creștină la Sfântul Ioan Gură de Aur, Ediția a III-a,
Editura Pro Universitatea, 2013.

19. Teșu, Pr. Prof. dr. Ioan, Familia creștină, socială a iubirii și a desăvârșirii, Editura
Doxologia, 2012.

20. Tkacev, Părintele Andrei, Iubim, sfătuim, educăm. Carte pentru părinții care își iubesc
copiii, traducere de Doina Scrinciuc, Editura Predania, 2021.

V. Cărți de spiritualitate

1. Kaldas, Pr. Antonios, Ireni Attia, Doi devin una. Ghid creștin-ortodox pentru logodnă și
căsnicie, traducere de Radu Trandafir, Editura Doxologia, 2020.

2. Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000.

3. Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1995.