Introduction

Vascular reperfusion injury, also known as the ischemic-reperfusion injury, is a paradoxical

concept that is still under exploration, where reperfusion can occasionally exacerbate the cellular
damage already caused by ischemia/hypoxia. Sepsis, acute coronary syndrome, cerebral infarct,
organ transplant, and limb injuries are some of the most commonly encountered pathologies
resulting in ischemia. The idea stems from the fact that when there is massive blood loss, a
thrombus, or an embolism present, the blood, as well as oxygen supply to the organs, is
compromised, resulting in cellular damage.
Post revascularization, there is a sudden increase in blood and oxygen flow that triggers the
activation of the inflammatory process, release of cytokines, and results in further damage to
cells and their membranes. This usually forms the under-lying mechanism of post-ischemic
complications. Organs usually involved in vascular reperfusion injury are heart, brain, liver,
skeletal muscles, gut, and kidneys, but it can also induce systemic inflammation, eventually
leading to multi-organ failure.

Etiology
Ischemic cerebral stroke, acute coronary syndrome/myocardial infarction, traumatic limb injuries
or organ lacerations, and organ transplants are the most commonly encountered situations
associated with the possibility of ischemia and hypoxia. The first line of treatment is always
thrombolytic therapy or an invasive revascularization procedure. Quite often, there are instances
when post revascularization, greater damage is done to the already damaged cells and
membranes. This is also sometimes called the “second hit” phenomenon. The main concern
remains that early revascularization should be achieved in order to prevent initial extensive
cellular damage.

Epidemiology
The prevalence of reperfusion injury is directly proportional to the duration for which ischemia
remains. It has been shown through studies that those receiving thrombolytic therapy within 1
hour had a 51% infarct size reduction compared to the 31% reduction seen in those receiving
treatment after 1 to 2 hours. Rates of symptomatic intracerebral hemorrhage after a cerebral
infarct are generally higher in intra-arterial lytic trials (e.g., 10%) than in intravenous lytic trials
(e.g., 6.4%). The rates of symptomatic ICH following revascularization with a device are even
lower and range from 4% to 2%.

Pathophysiology
Mechanisms of injury involved in vascular reperfusion are three-fold:
 Increased formation of reactive oxygen species
 Microvascular vasoconstriction
 Adhesion of neutrophils to endothelial lining, their activation, and release of cytokines.
Whenever there is impairment of blood flow to the tissues, there is tissue hypoxia, which triggers
anaerobic respiration resulting in depletion of cellular ATP reserves. Ionic pumps like Na/K
ATPase pumps start malfunctioning due to low ATP stores leading to ionic imbalance. The
Na/Ca exchange pumps are activated, resulting in increased intracellular calcium levels. These
increased calcium levels also explain the hyper-contractile myocardial tissues seen in post –MI
cardiac tissues. In certain studies, it is also postulated that post revascularization there is the
opening of the mitochondrial permeability transition pore (mPTP). It is responsible for
mitochondrial and cardio-myocyte death. Platelet activation has also been shown to play a role in
reperfusion injury, especially in myocytes. Whether this cellular injury is irreversible or
reversible will depend on the duration for which the cell remained in a hypoxic state.
Once blood flow to a hypoxic tissue is restored, an increased supply of molecular oxygen leads
to activation of pathways resulting in increased production of ROS. The enzymes involved in
these pathways are NADPH oxidase, xanthine oxidase, and nitric oxide synthase. Primary ROS,
such as superoxide and secondary such as hydroxyl, peroxynitrite, and hypochlorous, are formed.
This damages the micro-vasculature as well as membranes, including those of the mitochondria.
Damaged mitochondrial membranes lead to the release of caspases and cytochromes and
activation of the process of apoptosis.
Further, increased activity of nitric oxide synthase forms a nitric oxide which reacts with
superoxide to give peroxynitrite that potentiates the damage to nucleic acids/proteins and lipids.
Hypoxia causes the conversion of NAD-reducing xanthine dehydrogenase into oxygen radicle,
producing xanthine oxidase. During decreased oxygen supply, ATP is broken down into
hypoxanthine. Reperfusion introduces oxygen, which reacts with hypoxanthine in the presence
of xanthine oxidase forming hydrogen peroxide and superoxide anions. These further react with
iron to give hydroxyl radicles.
Propylhydroxylase is a set of enzymes that are oxygen dependent because they need oxygen as a
co-factor. In the hypoxic state, there is inhibition of these enzymes, causing post-translational
changes in nucleic acids, protein oxidation as well as lipid peroxidation. Studies have been done
to show that structural and functional damage can occur to glycocalyx, which is the endothelial
lining on the luminal side.
There is evidence to state that ROS formed by one enzymatic pathway goes onto activate and
speed up the production of more ROS by other pathways. The rate at which ROS are formed
exceeds the rate at which they can be detoxified. These ROS then go onto activate
neutrophils. Adherence of these neutrophils to endothelial lining causes the release of cytokines
and damage to the membrane along with activation of the entire inflammatory and complement
cascade.

History and Physical

Once reperfusion injury has occurred, it can present as acute heart failure, cerebral dysfunction,
SIRS (systemic inflammatory response system), and multi-organ failure. The most common
presentation of reperfusion in the heart is ventricular arrhythmias, myocardial wall rupture,
microvasculature abnormalities, and myocyte death. Myocardial stunning occurs post
percutaneous coronary intervention (PCI) and is thought to be due to the oxidative stress and
high levels of intracellular calcium.
In cases of cerebral ischemic injury, hemorrhagic transformation of the infarct or development of
cerebral edema, which is evident by focal neurological deficits and decreased neurology is
indicative of reperfusion injury. These changes are usually picked up on repeat CT scans of the
brain. With limb ischemia, pain that is out of proportion to the physical findings, decreased
pulses, skin changes, and decreased sensations are all indicative of a possible reperfusion injury.
Patients can occasionally present with nasal or oral bleeding indicative of deranged coagulation
or increased drowsiness or delirium suggestive of possible hepatic and renal shut-down. These
are most often seen in cases of multi-organ failure due to reperfusion injury.

Evaluation
Following an episode of ischemia that has been treated with revascularization; the patient should
be placed under strict observation. All baseline investigations such as complete blood count
showing increased white blood cell count decreased platelets, renal function tests showing
elevation in urea and creatinine levels, and liver function tests especially post-liver transplant or
resection; all give clues towards a diagnosis of reperfusion injury. Coagulation profiles,
electrolyte levels, and strict fluid input and output monitoring should be done to assess renal
function.
Post myocardial infarction, repeat ECGs, and echo-cardiograph should be done to assess the
myocardial function and for any possible arrhythmias. Any worsening seen in baseline and
relevant investigation post-ischemic episode is usually warranted to reperfusion injury.

Treatment / Management
The main aim of treatment modalities is to decrease the formation of ROS, introduce monoclonal
antibodies that will prevent the binding of inflammatory mediators to endothelial linings, and to
decrease the neutrophilic activation. Ischemic pre or post-conditioning, antioxidants, and
controlled reperfusion appear to decrease the degree of reperfusion injury. Pre-conditioning
involves exposing the organ to small periods of ischemia before the actual ischemic insult to the
organ takes place. On the contrary, post-conditioning involves partial or episodic, limited
reperfusion of the ischemic organ; this helps to slow down the washout of adenosine, allows
opioids and nitric oxide to form, as well as down-regulate tissue factor production.
Various studies are being done on animals to ascertain the efficacy of these treatment modalities.
Therapeutic hypothermia is postulated to have a protective role in ischemia due to its effect on
microRNA. Hypothermia also correlates with the upregulation of inhibitor of apoptosis
stimulating protein of p53 (iASPP) and decreasing its target organs, which, in turn, has a
neuroprotective effect. Hyperbaric oxygen therapy appears to reduce neutrophils and endothelial
adhesion by preventing intercellular adhesion molecule-1 (ICAM-1) binding to CD18 due to
inhibition of CD 18 polarisation. This is mediated via nitric oxide and requires nitric oxide
synthase. The role of peptides in protecting against cellular injury due to ROS due to their
properties like low toxicity, good solubility, immunogenicity, and distinct tissue distribution
pattern is also a topic of study.
Clinical trials are underway to assess the protective effect of hypercapnic acidosis in ischemic-
reperfusion injuries, mainly involving the retina but also the central nervous system, lungs, and
myocardium. Concluding evidence of these studies has shown that hypercapnic acidosis has an
attenuating effect on the inflammatory, oxidative, and apoptotic processes.
Further studies done regarding retinal ischemia-reperfusion injuries have shown beneficial
effects of pioglitazone. Its use has been associated with the inactivation of glial cells and, in turn,
the process of gliosis and fibrosis as well as inhibiting apoptosis. The NF-κB pathway is possibly
involved in the process mentioned above. Superoxide dismutase, catalase, and glutathione are
some of the free radicle scavengers involved in the detoxification of the reactive oxygen species.
The safety and efficacy of using recombinant; monoclonal antibodies against CD18 subunit of
beta-2 integrin receptors in reducing leukocyte adhesion to endothelial linings are being studied.
Animal studies using various methods of modulating the cytokine response have shown
beneficial effects from modulation of IL-1 and TNF.
So far, treatment modalities have not shown promising clinical outcomes due to the following
restraints such as multiple mechanisms involved in injury; mechanisms like neutrophilic
activation cannot be entirely blunted due to its very essential role in healing; multiple co-morbid
like diabetes, hypertension, and elevated lipid levels; and the inability to administer treatment at
the optimal time.
Activated platelets and their aggregation along with P- selectins are thought to play a role in
reperfusion injury; hence the use of glycoprotein 2b/3a inhibitors are said to have a protective
role against reperfusion injuries. Comparative studies between using a combination of hydrogen
and carbon monoxide vs. usage of only hydrogen gas to reduce the oxidative stress and reactive
oxygen species have also been conducted. These studies concluded that dual gas therapy is more
beneficial. Adenosine has been shown to have protective effects against reperfusion injury by
replenishing ATP reserves, causing vasodilation, and attenuating the adverse effect of ROS by
neutrophilic and platelet aggregation inhibition.

Differential Diagnosis
Whenever there is an ischemic insult of an organ, its management involves revascularization or
thrombolytic therapy. Following this management, if there is progressive clinical deterioration it
is indicative of reperfusion injury. It is imperative to diagnose this as early as possible and to
differentiate it from other post-ischemic complications such as arrhythmias due to possible
electrolyte imbalance, activation of latent infections due to ischemic stress, blood loss resulting
in hypovolemia in addition to ischemia resulting in acute renal shutdown or hypoxia-induced
brain injury resulting in neurological and possible autonomic deficits.

Prognosis
The most important prognostic factor remains the duration of ischemia which goes on to
determine whether the cellular injury is reversible or irreversible. In addition, the presence of
other co-morbid as well as the history of prior ischemic insult to the same organ is associated
with a worse prognosis. These risk factors include stenosis of >80%, pre-morbid hypertension,
and poor collaterals.
In patients with ischemic stroke and embolism, endarterectomy can be used as a modality to
restore blood flow. After blood flow restoration these people are at a danger of developing
hyperperfusion or reperfusion injury. The potential risk of developing this can be estimated by
transcranial doppler USG (TCD) or by estimating the cerebrovascular reactivity to CO2 by
giving acetazolamide. Use TCD both post and pre-op to regulate cerebral blood flow.

Complications
Ischemia-reperfusion (I/R) injury is associated with numerous retinal diseases, such as diabetic
retinopathy, acute glaucoma, and other vascular retinopathies. In the case of coronary ischemia,
it can result in septal or ventricular wall rupture or arrhythmias. Cerebral ischemia can be
complicated by the development of cerebral edema or hemorrhagic transformation of the infarct.
When limbs are involved it can exacerbate the damage to endothelial lining, increasing capillary
permeability and leading to edema. This can eventually result in acute compartment syndrome.
Occasionally reperfusion injury is seen to activate the systemic inflammatory process and
eventually result in multi-organ failure.

Deterrence and Patient Education

Patient education is vital to the early diagnosis of reperfusion injury considering in cases of limb
ischemia symptoms like increased pain and decreased sensation are indicative of injury. Careful
follow-up laboratory evaluation as well as close monitoring of renal function with fluid input and
output are also crucial. Interdepartmental coordination and communication remains the mainstay
of good healthcare provision. Patients should also be canceled well regarding the concept that
revascularization following an ischemic episode is absolutely important and that it will always be
associated with reperfusion injury that can exacerbate the initial injury. Early detection of
ischemia as in cases of myocardial or cerebral infarction remains important.

Introducere Leziunea de reperfuziune vasculară, cunoscută și sub numele de leziune ischemică-

reperfuziune, este un concept paradoxal aflat încă în explorare, în care reperfuziunea poate
agrava uneori leziunile celulare deja cauzate de ischemie/hipoxie. Sepsele, sindromul coronarian
acut, infarctul cerebral, transplantul de organe și leziunile la nivelul membrelor sunt câteva dintre
patologiile întâlnite cel mai frecvent, care rezultă în ischemie. Ideea derivă din faptul că în cazul
unei pierderi masive de sânge, a existenței unui trombus sau a unui embol, alimentarea cu sânge
și oxigen a organelor este compromisă, ducând la leziuni celulare.
După revascularizare, apare o creștere bruscă a fluxului sanguin și a oxigenului, care declanșează
procesul inflamator, eliberarea de citokine și duce la noi leziuni ale celulelor și membranelor
acestora. Acesta formează de obicei mecanismul subiacent al complicatiilor post-ischemice.
Organele implicate în mod obișnuit în leziunea de reperfuziune vasculară sunt inima, creierul,
ficatul, mușchii scheletici, intestinele și rinichii, dar poate induce și inflamație sistemică,
conducând în cele din urmă la insuficiență multi-organică.
Etiologie Accidentele cerebrale ischemice, sindromul coronarian acut/infarctul miocardic,
leziunile traumatice ale membrelor sau rupturile de organe sunt situațiile întâlnite cel mai
frecvent asociate cu posibilitatea ischemiei și hipoxiei. Prima linie de tratament este întotdeauna
terapia trombolitică sau un procedeu invaziv de revascularizare. Adesea, există situații când,
după revascularizare, se produc leziuni mai mari celulelor și membranelor deja deteriorate. Acest
lucru este numit uneori fenomenul "a doua lovitură". Principala preocupare rămâne aceea că
revascularizarea timpurie ar trebui să fie realizată pentru a preveni leziunile celulare inițiale
extinse.
Epidemiologie Prevalența leziunii de reperfuziune este direct proporțională cu durata ischemiei.
Studiile au arătat că cei care primesc terapie trombolitică în decurs de 1 oră au avut o reducere a
dimensiunii infarctului cu 51% în comparație cu reducerea de 31% observată la cei care primesc
tratament după 1 până la 2 ore. Ratele hemoragiilor intracerebrale simptomatice după un infarct
cerebral sunt în general mai mari în cadrul studiilor trombolitice intra-arteriale (de exemplu,
10%) decât în studiile trombolitice intravenoase (de exemplu, 6,4%). Ratele ICH simptomatice
după revascularizare cu un dispozitiv sunt chiar mai mici și variază între 4% și 2%.
Patofiziologie Mecanismele de leziune implicate în reperfuziunea vasculară sunt de trei tipuri: •
Creșterea formării de specii reactive de oxigen • Vasoconstricția microvasculară • Adezarea
neutrofilelor la stratul endotelial, activarea acestora și eliberarea citokinelor.
Oricând există o deficiență a fluxului sanguin către țesuturi, apare hipoxia, care declanșează
respirația anaerobă, ducând la epuizarea rezervelor celulare de ATP. Pompele ionice precum
pompele de Na/K ATPază încep să funcționeze necorespunzător din cauza rezervelor scăzute de
ATP, ducând la dezechilibrul ionic. Schimbul de Na/Ca este activat, ducând la creșterea
nivelurilor de calciu intracelular. Aceste niveluri crescute de calciu explică și țesuturile
miocardice hiper-contratile observate în țesuturile cardiace post-MI. În anumite studii, se
presupune că după revascularizare apare deschiderea porului de tranziție a permeabilității
mitocondriale (mPTP). Acesta este responsabil pentru moartea mitocondrială și a
cardiomiocitelor. S-a demonstrat și că activarea trombocitelor joacă un rol în leziunea de
reperfuziune, în special în miocite. Dacă această leziune celulară este ireversibilă sau reversibilă
va depinde de durata pentru care celula a rămas într-o stare hipoxică.
Odată cu restaurarea fluxului de sânge către un țesut hipoxic, creșterea aportului de oxigen
molecular duce la activarea căilor care duc la producția crescută de ROS. Enzimele implicate în
aceste căi sunt NADPH oxidaza, xantin oxidaza și sintaza de oxid nitric. Se formează ROS
primare, cum ar fi superoxidul și secundare, cum ar fi hidroxilul, peroxinitritul și hipocloritul.
Acestea dăunează microvasculaturii și membranelor, inclusiv celor ale mitocondriilor.
Membranele mitocondriale deteriorate duc la eliberarea caspazelor și cromocromurilor și la
activarea procesului de apoptoză.
În plus, creșterea activității sintazei de oxid nitric formează un oxid nitric care reacționează cu
superoxidul pentru a forma peroxinitritul care potențează daunele aduse acizilor nucleici,
proteinelor și lipidelor. Hipoxia cauzează conversia xantin dehidrogenazei reduse NAD în radical
de oxigen, producând xantin oxidază. În timpul scăderii aportului de oxigen, ATP este
descompus în hipoxantină. Reperfuziunea introduce oxigen, care reacționează cu hipoxantina în
prezența xantin oxidazei, formând peroxid de hidrogen și anioni de superoxid. Acestea
reacționează mai departe cu fierul pentru a da radicale hidroxilice.
Propilhidroxilaza este un ansamblu de enzime dependente de oxigen, deoarece au nevoie de
oxigen ca cofactor. În starea hipoxică, există inhibarea acestor enzime, cauzând modificări post-
translaționale în acizii nucleici, oxidarea proteinelor, precum și peroxidarea lipidelor. S-au făcut
studii pentru a arăta că se poate produce deteriorarea structurală și funcțională a glicocalixului,
care este stratul endotelial de pe partea luminală.
Există dovezi care indică faptul că ROS formate printr-o cale enzimatică trec mai departe pentru
a activa și accelera producția de mai multe ROS prin alte căi. Viteza la care sunt formate ROS
depășește viteza la care acestea pot fi detoxificate. Aceste ROS trec apoi pentru a activa
neutrofilele. Aderența acestor neutrofile la stratul endotelial provoacă eliberarea citokinelor și
deteriorarea membranei, împreună cu activarea întregului lanț inflamator și complementar.
Istoric și Examinare Fizică După ce a avut loc leziunea de reperfuziune, aceasta se poate
manifesta ca insuficiență cardiacă acută, disfuncție cerebrală, SIRS (sistemul de răspuns
inflamator sistemic) și insuficiență multi-organică. Prezentarea cea mai comună a reperfuziunii
în inimă este aritmia ventriculară, ruptura peretelui miocardic, anomalii ale microvasculaturii și
moartea miocitelor. Uimitoarea miocardică apare după intervenția coronariană percutanată (PCI)
și se crede că se datorează stresului oxidativ și nivelurilor ridicate de calciu intracelular.
În cazurile de leziune ischemică cerebrală, transformarea hemoragică a infarctului sau
dezvoltarea edemului cerebral, care se manifestă prin deficite neurologice focale și neurologie
scăzută, este indicativă pentru leziunea de reperfuziune. Aceste modificări sunt de obicei
evidențiate în scanările CT repetate ale creierului. În cazul ischemiei membrelor, durerea care
este disproporționată față de constatările fizice, pulsuri diminuate, modificări ale pielii și senzații
reduse sunt toate indicative ale unei posibile leziuni de reperfuziune. Pacienții pot să prezinte
ocazional sângerări nazale sau bucale, indicând tulburări de coagulare sau somnolență crescută
sau delir sugestive pentru posibila închidere hepatică și renală. Acestea sunt adesea întâlnite în
cazurile de insuficiență multi-organică cauzată de leziunea de reperfuziune.
Evaluare După un episod de ischemie tratată cu revascularizare, pacientul ar trebui să fie supus
unei observații stricte. Toate investigațiile de bază precum numărul complet de celule sanguine
care arată creșterea numărului de leucocite și scăderea numărului de trombocite, teste de funcție
renală care arată creșterea nivelurilor de uree și creatinină și teste de funcție hepatică, în special
după transplantul hepatic sau rezecția hepatică, toate oferă indicii privind diagnosticul leziunii de
reperfuziune. Profilele de coagulare, nivelurile de electroliți și monitorizarea strictă a intrării și
ieșirii de lichide ar trebui efectuate pentru a evalua funcția renală.
După infarctul miocardic, se vor face ECG-uri repetate și ecocardiografie pentru a evalua funcția
miocardică și pentru orice posibile aritmii. Orice agravare observată în investigațiile de bază și
relevante după episodul ischemic justifică de obicei leziunea de reperfuziune.
Tratament / Management Scopul principal al modalităților de tratament este de a scădea
formarea de specii reactive de oxigen (ROS), de a introduce anticorpi monoclonali care vor
împiedica legarea mediatorilor inflamatori de către căptușeala endotelială și de a reduce activarea
neutrofilelor. Precondiționarea ischemică pre sau post, antioxidanții și reperfuzia controlată par a
reduce gradul de leziune la reperfuzie. Precondiționarea implică expunerea organului la perioade
mici de ischemie înainte de insultul ischemic real la organ. În schimb, postcondiționarea implică
reperfuzia parțială sau episodică, limitată a organului ischemic; acest lucru ajută la încetinirea
eliminării adenozinei, permite formarea de opioide și oxid nitric, precum și reglarea producției
de factor tisular. Se fac diverse studii pe animale pentru a evalua eficacitatea acestor modalități
de tratament. Se presupune că hipotermia terapeutică are un rol protector în ischemie datorită
efectului său asupra microARN-urilor. Hipotermia este de asemenea corelată cu up-reglarea
proteinelor stimulatoare ale inhibării apoptozei (iASPP) și scăderea țintelor acestora, ceea ce are
un efect neuroprotectiv. Terapia cu oxigen hiperbaric pare să reducă neutrofilele și adeziunea
endotelială prin prevenirea legării moleculei de adeziune intercelulară-1 (ICAM-1) de CD18
datorită inhibării polarizării CD18. [9] Acest lucru este mediat prin oxidul nitric și necesită
sintaza oxidului nitric. Rolul peptidei în protejarea împotriva leziunilor celulare cauzate de ROS
datorită proprietăților lor precum toxicitatea scăzută, buna solubilitate, imunogenicitatea și
modelul distinct de distribuție tisulară este de asemenea un subiect de studiu.[10] Sunt în curs de
desfășurare studii clinice pentru a evalua efectul protector al acidului hipercapnic în leziunile
ischemie-reperfuzie, implicând în principal retina, dar și sistemul nervos central, plămânii și
miocardul. Concluziile acestor studii au arătat că acidul hipercapnic are un efect atenuant asupra
proceselor inflamatorii, oxidative și apoptotice. [11] Studiile suplimentare privind leziunile
ischemie-reperfuzie retiniană au arătat efecte benefice ale pioglitazonului. [12] Utilizarea
acestuia a fost asociată cu inactivarea celulelor gliale și, în consecință, a procesului de glioză și
fibroză, precum și inhibarea apoptozei. Calea NF-κB este posibil implicată în procesul menționat
anterior. Superdioxid dismutaza, catalaza și glutationul sunt unele dintre moleculele de
scavenging ale radicalilor liberi implicate în detoxifierea speciilor reactive de oxigen. Siguranța
și eficacitatea utilizării anticorpilor monoclonali recombinanți împotriva subunității CD18 a
receptorilor integrinei beta-2 în reducerea adeziunii leucocitelor la căptușeala endotelială sunt
studiate. Studiile pe animale care utilizează diverse metode de modulare a răspunsului citokinic
au arătat efecte benefice prin modularea IL-1 și TNF.[13][14][13] Până în prezent, modalitățile
de tratament nu au arătat rezultate clinice promițătoare datorită restricțiilor cum ar fi multiplele
mecanisme implicate în leziune; mecanisme cum ar fi activarea neutrofilelor nu pot fi complet
estompate datorită rolului lor foarte important în vindecare; multiplele comorbidități cum ar fi
diabetul, hipertensiunea și nivelurile crescute de lipide; și incapacitatea de a administra
tratamentul la momentul optim.[15] Se consideră că trombocitele activate și agregarea acestora
împreună cu P-selectinele joacă un rol în leziunile de reperfuzie; prin urmare, se spune că
utilizarea inhibitorilor de glicoproteină 2b/3a are un rol de protecție împotriva leziunilor de
reperfuzie. Au fost efectuate studii comparative între utilizarea unei combinații de hidrogen și
monoxid de carbon vs. utilizarea doar a gazului de hidrogen pentru a reduce stresul oxidativ și
speciile reactive de oxigen. Aceste studii au concluzionat că terapia cu gaze duale este mai
benefică.[16] Adenozina a arătat efecte protective împotriva leziunilor de reperfuzie prin
reînnoirea rezervelor de ATP, provocând vasodilatație și atenuând efectul advers al ROS prin
inhibiția agregării neutrofilelor și trombocitelor.[17] Diagnostic diferențial Oricând există o
insultă ischemică a unui organ, managementul său implică revascularizarea sau terapia
trombolitică. Dacă, în urma acestui management, apare o deteriorare clinică progresivă, este
indicativă o leziune de reperfuzie. Este imperativ să se diagnosticheze acest lucru cât mai
devreme posibil și să se diferențieze de alte complicații post-ischemice precum aritmiile datorate
unui dezechilibru posibil al electroliților, activarea infecțiilor latente datorate stresului ischemic,
pierderea sângelui care duce la hipovolemie în plus față de ischemie, ceea ce duce la închiderea
renală acută sau leziunea cerebrală indusă de hipoxie care duce la deficite neurologice și posibile
autonome. Prognostic Cel mai important factor prognostic rămâne durata ischemiei, care
determină dacă leziunea celulară este reversibilă sau ireversibilă. În plus, prezența altor
comorbidități, precum și istoricul de insultă ischemică anterioară la același organ, este asociată
cu un prognostic mai prost. Acești factori de risc includ stenoza >80%, hipertensiunea
preexistentă și colateralele slabe. La pacienții cu accident vascular cerebral ischemic și
embolism, endarterectomia poate fi utilizată ca modalitate pentru a restabili fluxul sanguin. După
restabilirea fluxului sanguin, acești oameni sunt în pericol de a dezvolta hiperperfuzie sau leziuni
de reperfuzie. Riscul potențial de a dezvolta acest lucru poate fi estimat prin ultrasunete
transcraniene Doppler (TCD) sau prin estimarea reactivității cerebrovasculare la CO2 prin
administrarea acetazolamidelor. Utilizați TCD atât post, cât și pre-operator pentru a regla fluxul
sanguin cerebral. Complicații Leziunea ischemie-reperfuzie (I/R) este asociată cu numeroase boli
retiniene, precum retinopatia diabetică, glaucomul acut și alte retinopatii vasculare. În cazul
ischemiei coronariene, aceasta poate duce la ruptura septală sau ventriculară sau la aritmii.
Ischemia cerebrală poate fi complicată de dezvoltarea edemului cerebral sau de transformarea
hemoragică a infarctului. Atunci când sunt implicate membrele, aceasta poate agrava leziunile
căptușelii endoteliale, crescând permeabilitatea capilară și ducând la edem. Acest lucru poate
duce în cele din urmă la sindromul compartimentului acut. Ocazional, leziunea de reperfuzie se
pare că activează procesul inflamator sistemic și, în cele din urmă, duce la insuficiență
multiorganică. Prevenție și Educație pentru Pacienți Educația pacienților este vitală pentru
diagnosticul timpuriu al leziunii de reperfuzie, având în vedere că în cazurile de ischemie a
membrelor, simptome precum durerea crescută și scăderea senzației sunt indicative pentru
leziune. Evaluarea de laborator atentă, precum și monitorizarea atentă a funcției renale cu aport
și eliminare de lichide sunt de asemenea cruciale. Coordonarea interdepartamentală și
comunicarea rămân pilonii principali ai unei bune asistențe medicale. Pacienții ar trebui, de
asemenea, să fie bine informați cu privire la conceptul conform căruia revascularizarea după o
episodă ischemică este absolut importantă și că întotdeauna va fi asociată cu o leziune de
reperfuzie care poate agrava leziunea inițială. Detectarea timpurie a ischemiei, cum ar fi în
cazurile de infarct miocardic sau cerebral, rămâne importantă.