Note

August
2013

Ia-le la întâmplare
Ca să fii în lucrare

Totul e coada şi botul, tot-nimic, ghemul cel mare

Orice e fir în labirint. Duce până la copleşirea de...răscruce.
Sistem peste sistem se face ghem
Asistemicitate se poate, luate orice ca toate.

De ce bâjbâie filozofii?
Oare este cunoaşterea mai grea decât facerea, simţirea, trăirea, cele ale
putinţei-puterii şi voinţei?
Nu e totul un bici cu trei capete?
A fi în logos, informaţie, comandă, spirit, desluşire de sens, determinare
din abstract, datul ireal de trecut în real
A fi în chaos, amorf, cocă, materie, concret, ireal, imediat de realizat
A fi în pathos, volens, nevoie-poftă, conversie abstract-concret, ideal din
real şi ireal.

Ştiinţele şi cam toate celelalte cunoaşteri au domenii cam stricte.

Filozofia se are pe sine ca ego, dar le ţine sub aripă şi pe celelalte.
Eroarea oricărei cunoaşteri, a filozofiei mai ales, e că nu cumpăneşte just
ştiut cu neştiut, plus-minus...părţile, nuanţele, intermediile!
Adică logos, nomie cu ilogic, anomie.
Prejudiciind desigur cea...armonie.
De fapt balanţa cu trebuie fixată. Dar avem mereu nevoie de trei talere
pentru a ţine pe sold situaţia! Altfel riscăm un simplu balans.
Mono-, dia-, dar mai ales trialectică. Şi mai mult, pluri-, dar tot cumpănit.
Alte domenii mizează mai mult pe ne-, cvasi-, proxi- (non)cunoaştere.
Alchimia, magia, astrologia, parapsihologia...
Chiar ştiinţele lucrază mult cu probabilul, ipoteticul...
Teoria doboară ca un suflu (sic, vezi mai departe) orice zid al practicii,
dacă nu punem noi suflet-ul! O Ană, şi ne-codană! Adică nu un program,
maşină măiastră, vreo minune!...

Erorile gândirii de fel

Filozofie, ştiinţe, toate gândirile culte ori folclor, ancestral-raţionale
Miza pe real de fel. Unele pe ireal, ideal, imaginar, tot eronat.
Miza pe om, strict-egotist de fel. Altfel pe natură-realitate-materie, ori pe
supranatură, raţiune-spiritualitate. Idem deviant.
Miza pe logic, legic, determinat.

Natura umană transcende natura de rest, regnială, universală.

Dar include natura divină, supra-, sub, para-natura!!!
Salvarea spirituală şi devenirea evolutivă, leagă naturile toate.
Inclusiv cele de om create, adică tehnică fizic-organic-informatică,
artificial şi artistic, dar şi existenţial aferent-convergent noii configurări
real-virtuale care vom fi!!!
Naturile toate omului re-date!
Naturile în frâu fiind: supranatura (divinitate), subnatura (tehno-
artificialita-te), para-natura (artistic-loisir-metagenie)
Spre a lucra-împlini al său com-dat, omul va fuziona dat cu indat.

Omul este nu doar buricul, ci şi...codicilul!

Natură şi artificiu, concret şi abstract.

Cunoaşterea e putere-putinţă dacă se conjugă cu justa voinţă.

Nomie şi anomie prin armonie.
Logos-ordos-sapiens şi chaos-cosmos-potens (ontos şi entos) mediat-e de
pathos-volens

Dincolo
Vom fi pe alee elizee
Calea ferice
Unde lumina cu tina se ţine complice
Apollo şi Dionis într-un just compromis.
Într-un fertil duel cu tot-nimic
samsara întru nirvana, fără catharsis.
Murdari de curaţi!
Angelic taraţi!
Demonic de virtuoşi.
Bios şi Thanatos ca...Ianus bifrons.

Cursa devenirii umane nu sfârşeşte odată ajunşi la finiş.

La dreapta Domnului.
Şi continuă preluînd ştafeta.
Dumnezeirea rămâne arbitrul pasiv-neutru.
Noi devenim şi (co-)arbitru.
Şi activ-reactivi atleţi ai...samsarei întru nirvana.
Samsara ar fi circuitul-terenul, nirvana stadionul.
Dar şi tribuna.

Pudra măscări maschează sau şi mesaj masacrează

Masaj massaii

Să fim oglinzi, nu geamuri.

Să putem păstra chintesenţe, nici esenţe nici substanţe.
Să fim nu portale, ci nouă porţi rabatante, noi titirez-caleidoscop, bleu-
frez.
Întru mov!?
Lupta cea mare e întru comdimensionare.
Între micro (universul în minus-infinit) şi macro-cosm (universul de plus
infinit), dar şi peste-sub mezocosm, regnialul, biotopul.

Devenirea supremă
Comportă următoarea schemă
Un modul, model, nuod (nod-nud) torsiune spaţio-tempomodală.
În care binom-atom, cursor care leagă neuronal de genomial, e situat pe
spin.
Confluind comateria deplin!!!

Avatar doar suntem în virtual

Şi în orice devenire un dumnezeu total!
E matrixul, matricea divină, atotentitaţionalul, o plasă-avatar momind
orice entitaţional?

Entropia şi antropia fac pătratul, perfecţiunea.

Gentropia ridică la cub, îndumnezeieşte.
Noi îl...numim, re-fiinţăm pe dumnezeu.
Şi pe uscat o barcă
Ne poate fi arcă
Dacă încarcă
Colacul nădejdii
Şi ancora credinţei
Undiţa silinţei
Şi plasa ...

Noroiul
Să nu ne fie doar puroiul
Ci şi îngrăşământ cum guano
Cum şi frumosu-i relativ
Ia răul cât mai obiectiv

Arta
Idealul şi perfecţiunea
Ca haină şi epidermă
Toate ne sunt complementaritate
Înşine la fel deocamdată.
Fiind între totul şi nimic, şi care-s una ca niciuna
Avem a ne des-re-în-curca
În lemne(lucruri-materie, concret) şi-n semne(lucrări, abstract)
Precum...curca!
Privind
Adică gândind-simţind-trăind!

Idealul bifat e ca şi ratat.

Orice ideal moare odată realizat.
Ideal e numai să poţi avea un ideal. Desigur nu convenţional, dar nici sărit
de pe cal.
Idealul care ocoleşte dealul, îl ia valul şi ratează malul.

Het Reve, Gerard Kornelis van

Dumnezeu ne visează. Dacă se trezeşte noi dispărem pentru totdeauna

Dumnezeu ne visează, ne vizează, ne avizează, ne avertizează...

Orice face dumnezeirea este superfluu a comenta, e oricum greşit a inter-
preta. El fiind totul şi nimic, chiar şi referirea la el e fără sens.
A discuta în dorul lelii, fie! Nu mai mult!
Importante sunt doar ansamblul, părţile şi noi între-sub-peste!

Dacă dumnezeu ne visează, vai şi amar de plin de coşmaruri!

Dacă dumnezeu ne visează, nici se poate film mai horror-porno!
Dacă Dumnezeu ne visează şi se trezeşte, s-ar simţi deja în nirvana,
regeşte!

Dacă Dumnezeu ne visează, tot renaşterea sa ca om vizează!!!!!!!!!!

Ultra-replică lui Het Reve!

Dumnezeu a murit au ba, dar mai are o şansă!

Renaşterea sa ca Om mântuit!

Chocano, Jose Santos

Un oraş nu preţuieşte mai mult decât o grădină de trandafiri.

Para-adaos
Dar grădina poate fi simulacru de natură, după cum şi oraşul poate fi com-
partimentat tot neideal ca rustic?

Satul este de fel un mini-oraş şi o maxi-grădină

Oraşul ideal e satul global!!!!!!!!

Rustic adică urban la purtător.

Urban adică rustic la comun.
Aceasta e tendinţa. Mai va, acana şi putinţa?

Percepţie şi impresie
Materialitate-cuantic şi spiritualitate-

Terenţiu
Om sunt şi nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin.

Vai ce banal, chiar egoist?!

E firesc să te intereseze ce ţi-e în arie, în fire.
Orice lucru, entitate la fel face volens-nolens.
Adevărul este că omul este interesat de orice-toate-nimic, dar anume!
Aici e cheia!!
Lucrurile îşi sunt suficiente lr şi ariei.
Omul e peste şi sub toate!
Dar anume, cu măsură, fie şi instabilă.

Corect spus, în stilul maximei lui Terenţiu:

Om sunt şi deci totul mi-e şi nu mi-e străin, însumi mediez toate-nimic,
după
cum vreau să devin.
Aceasta e armonia justă între mândria antropiei, nomie şi smerenia
entropiei, anomie care suntem! Adică gentropia!

Cicero
Obişnuinţa e a doua natură.

Obişnuinţa e parte, faţă, interpretare a mecanicismului general, artificial

sau uman, nu mai contează!!!
Obinuinţa e firea concretă şi abstractă laolaltă.
Maxima lui este un truism!!!
Obişnuinţa ar fi un instinct mai conştient!!!
Obişnuinţa e porţiune, segment a-l naturii, aici umane, ca sistemicitate.

Vergilius
Virgil
Dragostea le învinge pe toate
Amor omnia vincit

Armonia converge anomie şi nomie

Dragostea nu poate pe toate a le învinge, ci doar convinge ura şi nepăsarea

să-şi dea...bruderschaft!!!

Kregon
Cregens
Kriekstas
Perfecţiunea nu e ceva închis, nici deschis, desăvârşit sau evolutiv.
Perfecţiunea e a haosului...defecţiunea şi a cosmosului comfaecţiunea!
Ontos penetrează entos real-virtual şi ajunge la produsul total!
Bestia re-vi, fenix cel mov, indimensiei...ostrov!
Bestia care beleştuişte-şi trestia!
Omul nu e trestie gânditoare (Pascal), ci bestie creatoare!
Ce altă chestie, decât să fuzionezi trestie-vegetal-a-real-spaţiu cu bestie-
animal-timp-i-real ca re-obţii uman-divin! Adică real-virtual,
îndumnezeire!

Chestia
Cuplează trestia cu bestia
Entropia cu sine, inclusiv uman-oid
Rezultă gentropie, comgenie!
homo censis
homo comiens
hoemgo

odată perfectat a intrat pe defectuat.

Se poate
Dacă lucrezi la capete
Se poate până la o adică, dacă finişului se dedică.
Ţine ştafeta!?
Stindardul pierdut, nici ştafetă de recuperat ar mai fi?
A preda ştafeta nu e nici a-ţi sfida vedeta! D-apoi sinele!
Adică, holistic, a nu mai faniza alt eu ca model...
Ştafeta ar mai fi de predat, stindardul nici în...indat?!
Eul mereu predă ştafeta sinelui tot nesinelui!
Important e ca sinele să ajungă din urmă-nainte orice alt sine, deci Sinele,
sau ne-sinele!
Eu şi sine, ideal se combine!
Spre a rezolva nesinele.
Mediind continuu orice eu-sine...

Nu sunt ce par a fi
Minulescu

Nu trebuie să fim cineva.

E o limitare în inlimitabil-itate!
Nu trebuie nici a fi nimeni.
E o nelimitare în limitabil-itate.
Nu ordine sau dezordine, fire sau nefire.
Ci a lor nouă-ne complinire!
Existenţa justă comportă torsuire subzistenţial-entropică şi existenţialist-
antropică spre confluire comzistenţială-gentropică-comgenă.
Adică să ne fim deopotrivă autori-regizori-actori-spectatori, plus-minus
semenii şi restul lucrurilor-universului!!!
Tertium non datur

Op-art
Sistem deschis
Arta e ontos sau entos?
În sine e fiinţialitate, lucrare sublimă, ontos, deoarece leagă fiinţa umană
de comgenie.
În fel, ego, este fiinţare, lucru, entos, deoarece ţine legătura cu cele date.
Este expresia complinită a eului divin.
Numai că umanul nu se salvează decât parţial prin artă.
Rămâne a şi-o resuda sinelui!
De unde şi asudarea în lucrarea artistică de comportă nu atât efort-consum
psiho-fizic, cât psiho-raţio-mental!

Adam a pus nume animalelor.

Adam era deci un numărător nominal!
Adică o entitate de jur a vieţii.
Omul este măsura lucrurilor nu ca numitor comun...doar.
Aşa este orice între toate.
Ci ecuaţia dintre numitorul comun, adică un evolutiv şi numărătorul no-
minal, adică un comgen, un rentrovolt, cineva care evoluează, conservă
au-to-nomie activă, la capete spaţio-temporale!
Rentrovoltare sau genire, zbor-devenire în directă nefire-indevenire!
Ne este esenţială devenirea în număr ca nomie, adică persoanlizarea
atotde-finirii de care am fi capabili.
A te des-înfăşura pe infinit prin atotdefinire!
Celelale două căi, devenirea în infinit şi conservarea unei definiri sunt
sim-le, chiar fatale restricţionări, implicit fălire stearpă şi umilire.
Devenirea în infinit poate părea ideală, suverană, dar e făloşie curată,
vană.
Perfecţionismul, desăvârşirea în spirit sau materie, e tot vanitate,
relativitate, chiar umilire faţă de...indefinire!
Nu putem atinge şi depăşi infinitul.
Nu putem rezolva indefinirea prin definire.
Dar putem conexa o continuă definire într-un anume finit obţinând o com-
iinţire, o fiinţă îndumnezeită, real-virtuală, numărătoare nominalizării sale,
o persoană şi personaj şi public, mască-faţă-dos!--------------------------

Damian Luz