Suport Curs Afaceri

UNIVERSITATEA “Vasile Alecsandri” din BACĂU
Facultatea de Ştiinţe Economice

Departamentul Marketing şi Management
Program de studiu:
Managementul şi administrarea afacerilor mici şi mijlocii
Globalizarea afacerilor
-note de curs-
Manager de curs,
Lect.univ.dr. Oana Ancuţa STÂNGACIU
Cuprins
Capitolul I: Sistemul economiei mondiale şi globalizarea................................................................. 3
1.1.Economiile naţionale............................................................................................................... 3
1.2.Organizaţile economice interstatale......................................................................................... 7
1.3.Societăţile transnaţionale (STN).............................................................................................. 8
1.4.Diviziunea mondială a muncii................................................................................................. 9
1.4.1.Aspecte teoretice privind tipologia specializării internaționale..................................... 10
1.4.2.Rolul specializării internaţionale în cadrul economiei mondiale................................... 13
1.5.Relaţiile economice internaţionale.......................................................................................... 13
1.6.Piaţa mondială- rolul în globalizarea afacerilor....................................................................... 14
1.6.1. Definirea conceptului de piaţă mondială....................................................................... 14
1.6.2. Pieţele de mărfuri, capital şi invesţiile străine directe – rolul acestora în procesul de
globalizare............................................................................................................................... 15
Capitolul II: Noţiuni introductive privind globalizarea afacerilor............................................... 18

2.1. Globalizarea- definire, dimensiuni, cauze şi etape................................................................. 18
2.2. Impactul globalizării asupra mediului de afaceri.................................................................... 21
Capitolul III: Factorii internaţionali ai globalizării afacerilor din perspectiva modelelor

teoriilor economice................................................................................................................................ 24
3.1. Fundamentarea teoretică a factorilor internaţionali ai globalizării din perspectiva
principalelor modele aferente teoriilor tradiționale (globalizarea preţurilor)............................... 24
3.2. Fundamentarea teoretică a factorilor internaţionali ai globalizării din perspectiva
modelelor aferente noilor teorii ale comerțului internaţional (dezvoltarea societăţilor
transnaţionale, transferul tehnologic)............................................................................................ 28
3.2.1.Modele din perspectiva economiilor de scară............................................................... 29
3.2.2.Modele din perspectiva cererii....................................................................................... 30
3.2.3.Modele aferente teoriei “noua geografie economică”.................................................... 33
Capitolul IV:Rolul specializării internaţionale în globalizarea afacerilor –Studiu de caz

privind analiza proceselor de convergenţă economică prin intermediul specializării
internaţionale a României.................................................................................................................... 42
4.1. Metodologia şi indicatorii de măsurare a convergenţei proceselor de
specializare.......................................................................................................................... 42
4.1.1. Evaluarea avantajelor comparative............................................................................... 42
4.1.2. Evaluarea dinamicii specializării din perspectiva modificărilor survenite în structura
avantajelor comparative................................................................................................ 47
4.1.3. Sursele de date folosite în analiza proceselor de specializare....................................... 48
4.2. Evoluţia proceselor de specializare intra-industrie................................................................. 49
4.2.1. Specializarea intra-industrie la nivelul Uniunii Europene............................................ 49
4.2.2. Specializarea intra-industrie la nivelul României......................................................... 52
4.3. Impactul specializării intra-industrie asupra convergenţei mediului de afaceri...................... 55
4.3.1. Convergența economică şi a proceselor de specializare intra-industrie....................... 55
4.3.2. Evaluarea stabilității în timp a proceselor de convergenţă şi de specializare intra-
industrie........................................................................................................................ 56
4.3.3. Mobilitatea proceselor de specializare intra-industrie................................................... 58
Bibliografie………………………………………………………..……………………....................... 62
2
Capitolul I
Sistemului economiei mondiale şi globalizarea
__________________________________________________________________________________
Obiective
Capitolul de faţă are drept principal obiectiv înţelegerea şi însuşirea componentelor sistemului
economiei naţionale.
Cuvinte cheie: economii naţionale, societăţi transnaţionale, organizaţiile economice interstatale,

diviziunea mondială a muncii, relaţiile economice internaţionale şi piaţa mondială
__________________________________________________________________________________
Economia mondială reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale – economiile

naţionale, societăţile transnaţionale, organizaţiile economice interstatale şi din elemente derivate, de
conexiune – diviziunea mondială a muncii, relaţiile economice internaţionale şi piaţa mondială.
Determinate de primele, acestea din urmă, la rândul lor, le influenţează dezvoltarea.
1.1 Economiile naţionale
Economia naţională nu reprezintă o trăsătură comună tuturor sistemelor economice şi sociale pe care
le-a cunoscut omenirea; ea a devenit caracteristică pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, când
s-a conturat procesul de formare a naţiunilor şi statelor centralizate.
Un moment esenţial, decisiv, pentru procesul de constituire a economiilor naţionale reprezintă

formarea pieţei interne, naţionale, fenomen determinat de factori economici (dezvoltarea factorilor de
producţie, a diviziunii muncii, a producţiei pentru schimb), cât şi de factori politici (revoluţia
burgheză, formarea statelor centralizate). Economia naţională este o entitate rezultată din dezvoltarea
schimbului reciproc de activităţi între membrii unei comunităţi umane, pe ansamblul teritoriului unui
stat naţional.
Caracteristicile principale ale unei economii naţionale1
Caracteristicile definitorii ale unei economii naţionale, sunt, după G. Kebabdjian (1994), următoarele:
-existenţa unei pieţe interne unificate, ceea ce presupune practicarea, pentru acelaşi produs, cu
caracteristici tehnico-economice similare, a unor preţuri unice (în fapt, apropiate);
-utilizarea unei monede naţionale ca principal instrument de calcul, schimb, plată şi rezervă
pentru agenţii economici care acţionează pe teritoriul naţional, în relaţiile lor reciproce;
-practicarea unor reglementări economice uniforme pe teritoriul său şi a aceloraşi politici
economice;
-practicarea anumitor obstacole (controale) naţionale în relaţiile economice cu alte economii
(pentru fluxurile de mărfuri, servicii, capitaluri) şi inexistenţa acestora în interiorul ţării.
Trebuie să menţionăm faptul că, deşi aceste caracteristici rămân definitorii şi în prezent,
interdependenţele crescânde dintre economiile naţionale conduc la apariţia unor modificări ale
acestora în prezent. Astfel, de pildă, cele mai multe dintre obstacolele practicate în calea fluxurilor
externe sunt în prezent dislocate pentru majoritatea ţărilor lumii, iar anumite politici economice sunt
influenţate din exterior.
1
Dumitrescu S., Bal A. " Economie mondiala ", ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002
3
Caracteristicile cele mai importante avute în vedere atunci când analizăm o economie naţională, din
perspectivă mondo-economică, sunt următoarele:
- potenţialul economic,
- structura sectorială şi pe ramuri,
- nivelul de dezvoltare,
- mecanismul economic,
- politicile economice aplicate,
- deschiderea externă
- interdependenţele cu ceilalţi actori din economia mondială.
Potenţialul economic, structura economică şi nivelul de dezvoltare ale unei ţări2
Potenţialul economical unei ţări este evaluat din două perspective:

- potenţialul natural
- potenţialul valorificat.
Potenţialul natural este dimensionat de resursele fizice, naturale ale respectivei ţări: suprafaţa
teritoriului naţional, populaţia, înzestrarea cu resurse minerale, energetice, terenuri agricole, păduri şi
păşuni, ieşire la mare sau cursuri fluviale majore ş.a.
Potenţialul economic valorificat indică gradul de valorificare, de exploatare eficientă de către acea ţară
a potenţialului său natural, dat. El se evaluează pe diferite căi, fie prin analize structurale secvenţiale,
fie printr-un indicator sintetic, cum este valoarea Produsului Intern Brut.
Produsul Intern Brut (PIB) este definit drept un agregat ce însumează valoarea adăugată brută a
bunurilor şi serviciilor produse într-o ţară de către agenţii economici naţionali şi străini, într-o perioadă
dată de timp, de obicei un an.
Produsul naţional Brut (PNB) măsoară valoarea adăugată brută a mărfurilor şi serviciilor produse de
către agenţii economice naţionali, în ţară sau în străinătate, într-o perioadă de timp dată-un an, de
regulă.
Pentru comparaţiile internaţionale dintre ţări sau grupuri de ţări aceşti indicatori trebuie ajustaţi, pentru
a aduce valoarea lor la niveluri comparabile. Cele mai importante ajustări trebuie efectuate din două
unghiuri de vedere:
- având în vedere modificările anuale ale preţurilor, exprimate prin indicele preţ exprimarea PIB
în preţuri constante;
- având în vedere modificarea cursurilor de schimb în timp, pe de o parte, şi puterea de
cumpărare reală a unei monede în cealaltă, de comparaţie, pe de altă parte.
Evaluarea corectă a potenţialului economic al unei ţări presupune analiza ambelor dimensiuni ale
acestuia, atât a celui natural, cât şi a celui valorificat. Putem întâlni situaţii în care ţări cu un potenţial
natural modest să aibă un potenţial economic valorificat important (Japonia) sau invers, ţări cu
potenţial natural important, dar cu unul valorificat modest (India). Potenţialul economic influenţează
în mod decisiv interacţiunea unei economii cu ceilalţi actori economici din economia mondială. Astfel,
potenţialul valorificat este un indicator al puterii economice a unui stat şi, deci, implicit, al rolului
jucat de acesta pe plan mondial, din punct de vedere politic şi economic.
Analiza sectorială a unei economii este, de asemenea, de importanţă majoră pentru evaluarea modului
de integrare a ei în economia mondială. Această analiză poate fi efectuată din mai multe unghiuri de
vedere. Astfel, în prezent se consideră că într-o economie pot exista trei mari sectoare: primar,
secundar şi terţiar. Structura unei economii mai poate fi analizată din perspectiva structurii fiecărui
sector în parte, această analiză, mai aprofundată, conturând mai nuanţat particularităţile acelei
economii. Astfel, cel mai frecvent se analizeazăstructura pe ramuri industriale, deoarece aceasta indică
2
Bal A. (coordonator) "Economie mondiala ", -suport curs
4
nivelul de dezvoltare al acelei ţări. Ramurile industriale de bază, ca industria extractivă şi cea
metalurgică şi siderurgică indică, de regulă, atunci când sunt predominante în structura industriei,
economie mai puţin dezvoltată. De asemenea, analiza structurală a unei economii ne oferă indicii
privind specializarea sa internaţională şi specificitatea participării sale la diviziunea mondialăa muncii.
Nivelul de dezvoltare economică al unei ţări arată în ce mod se reflectă gradul de valorificare a
resurselor date asupra vieţii locuitorilor acelei ţări. Evaluarea sintetică a nivelului de dezvoltare
economică se face prin calcularea indicatorului PIB pe locuitor. Trebuie însă subliniat faptul că doar
acest indicator, de unul singur, nu este în măsură să dea o imagine corectă asupra nivelului real de
dezvoltare al unei ţări date.
Pentru a avea o apreciere corectă, trebuie făcută o analiză calitativă pe două niveluri, din punct de
vedere economic şi social. Astfel, din punct de vedere economic se poate face o analiză a surselor de
venit naţional (compoziţia PIB pe surse de creare din punct de vedere sectorial), a eficienţei utilizării
resurselor (energointensivitatea pe produs, productivitatea factorilor de producţie ş.a.).
Din punct de vedere social, pentru aprecierea calităţii vieţii populaţiei, se utilizează un indicator creat
de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), numit Indicele Dezvoltării Umane (IDU
sau HDI, în engleză). Conform ONU (după P. Touchard, 1994), dezvoltarea umană este „posibilitatea
pentru indivizi de a duce o viaţă lungă având o sănătate bună, de a accede la cunoaştere şi bunuri,
slujbe şi venituri, astfel încât să beneficieze de un nivel de viaţă decent”. Indicele Dezvoltării Umane
este un indice compozit, care înglobează mai multe evaluări, dintre care mai importante sunt: PIB pe
locuitor, speranţa de viaţă la naştere, gradul de alfabetizare a populaţiei, numărul mediu de ani de
şcolarizare, numărul de calorii consumate zilnic pe locuitor. Valoarea IDU se înscrie între 0 (nevoile
umane fundamentale nu sunt satisfăcute) şi 1. Cu cât nivelul IDU se apropie mai mult de unitate, cu
atât ţara pentru care este calculat are un nivel mai ridicat de dezvoltare. Există unele ţări mai puţin
dezvoltate care, după indicatorul sintetic, PIB-ul pe locuitor, se pot compara cu ţări dezvoltate, dar
dacă analiza este adâncită, se observă fie faptul că ele obţin aceste niveluri ridicate de venit din
activităţi economice unilaterale (turism, extracţia de ţiţei sau de alte resurse naturale), adică pe seama
unor factori naturali, daţi, fie faptul că indicatorii calităţii vieţii sunt modeşti. Nivelul de dezvoltare al
unei ţări ne indică, în plus, ca şi potenţialul economic valorificat, apartenenţa ţării respective la
structurile de putere mondiale, la guvernanţa mondială.
Tipologia economiilor naţionale3
Caracterisicile ţărilor dezvoltate cu economie de piaţă
Ţările dezvoltate cu economie de piaţă domină economia mondială. Ele au ponderea cea mai mare în
Produsul Brut Mondial, în exporturi şi în investiţiile externe de capital. Populaţia lor este mult mai
mică decât cea a ţărilor în dezvoltare. Ţările dezvoltate cooperează pe plan economic, ştiinţific,
cultural, ecologic. Sunt grupate în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică –
O.C.D.E.
Trăsăturile comune ale ţărilor dezvoltate sunt:

• sunt ţări industriale; revoluţia în ştiinţă şi tehnologie de după cel de-al doilea război mondial a
plasat pe primul plan, factorii intensivi ai dezvoltării, determinând un salt important în
productivitate şi calitate.
• în structura economiilor lor naţionale predomină sectorul terţiar, urmat de cel secundar.
Ramurile industriale de vârf se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât cele clasice – siderugia,
textilele, mineritul, etc. Au agricultura industrializată, zootehnia mai puternică decât producţia
vegetală (ritmul de creştere).
• datorită revoluţiei manageriale, economiile acestor ţări realizează cea mai ridicată eficienţă.
3
Danu MC. " Economie mondiala " – suport curs Marketing ID
5
• nivelul de trai cel mai ridicat din lume. În structura cererii individuale de consum se
înregistrează creşterea continuă a ponderii bunurilor de uz îndelungat.
• în structura exporturilor predomină produsele manufacturate, cu înalt grad de prelucrare.
• acest grup de ţări a determinat transnaţionalizarea vieţii economice. Sunt în acelaşi timp, ţări
de origine şi ţări-gazde ale celor mai multe STN.
Caracterizarea ţărilor în dezvoltate cu economie de piaţă
După cel de-al doilea război mondial, prăbuşirea sistemului colonial, determinată de voinţa politică a
popoarelor aflate în situaţia respectivă, transformările care au avut loc în statele dezvoltate, politica
ofensivă promovată de fosta U.R.S.S. în lumea a treia şi captarea a tot mai multe state în zona sa de
influenţă, tendinţele de imperialism sovietic, au avut un puternic impact asupra evoluţiei statelor lumii.
Anii ’80 au reprezentat, însă, anii “trezirii la realitate“ pentru majoritatea statelor lumii a treia. S-au
reluat relaţii tradiţionale cu Nordul avansat tehnologic, pe baze noi, pe principiile economiei de piaţă.
O oarecare tendinţă de apropiere a ţărilor în dezvoltare faţă de cele bogate a devenit evidentă,
instituţionalizată fiind prin semnarea în 1975 a Convenţiei de la Lome (asocierea ţărilor din Africa,
Pacific şi Caraibe la U.E.). Grupul ţărilor în dezvoltare cuprinde în majoritate ţări grupate în
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (U.N.C.T.A.D.) creat în 1964.
Ţările în dezvoltare pot fi grupate, după originea lor, în:

• foste ţări coloniale sau dependente,
• ţări ex-comuniste,
• actuale ţări comuniste (R.P.Chineză, R.P.D.Coreeană, Vietnam, Cuba).
Luând în considerare diferenţele existente intre ţările în dezvoltare din punct de vedere economic,
politic, instituţional, social, etc. s-a recurs la clasificarea lor în următoarele subgrupe:
• ţări cel mai puţin dezvoltate
• ţări cu dezvoltare medie
• ţări nou sau recent industrializate
• ţări producătoare şi exportatoare de petrol
În ceea ce priveşte ţările cel mai puţin dezvoltate, acestea sunt cele mai defavorizate din punct de
vedere al resurselor naturale şi umane. În această subgrupă au intrat iniţial 25 de state, cu o populaţie
de 150 milioane locuitori, din 1985 s-au mai adăugat 15 state, cu un total de 350 milioane locuitori, iar
din 1995 sunt în total 60 de state, având o populaţie de 450 milioane locuitori. P.N.B./loc. în aceste ţări
este mai mic de 1000 $. Caracteristicile acestor ţări sunt:
• agricultura este predominantă dar suprafaţa cultivată reprezintă o mică parte din teritoriul
arabil;
• activitatea industrială se concretizează în domeniile: alimentar, textil, prelucrarea lemnului,
etc.;
• gradul de valorificare a materiilor prime este foarte scăzut;
• ritmul de creştere economică este foarte scăzut;
• instituţiile productive sunt insuficiente;
• tehnica de lucru manuală;
• slabă productivitate a muncii;
• predomină economia închisă, de subzistenţă.
Noile state industrializate - din această categorie fac parte: China, India, Argentina, Brazilia, Mexicul,
Chile, Taiwan, Singapore, Malaesia, Thailanda. Ritmurile de creştere ale P.NB. au fost, în ultima parte
a sec.XX: 8,3% Thailanda, 5,9% Singapore, 5,7% Malaesia. Principalele trăsături care le definesc
sunt:
• dezvoltarea industriei grele, a industriilor de vârf, prelucrarea bogăţiilor naturale,
• grad mare de diversificare a activităţii,
6
• productivitatea muncii şi calitatea produselor comparabile cu cele ale ţărilor dezvoltate,
• exportul de produse prelucrate,
• puternică infuzie de capital străin.
Transformările politice şi sociale din Europa centrală şi estică, începând cu anul 1989, marcat prin
prăbuşirea sistemului comunist şi căderea zidului Berlinului, urmată de reunificarea Germaniei, au
constituit elementele de pornire în ceea ce ulterior avea să fie numit în teorie şi practică “tranziţie”.
Înlăturarea sistemului comunist a favorizat apariţia unor noi state: Slovenia, Croaţia, Macedonia,
Cehia, Slovacia, Bosnia-Herţegovina, Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru). A fost înlocuit sistemul
centralizat-planificat al economiei cu cel caracteristic unei economii de piaţă. Ca urmare, în statele
central şi est europene au fost elaborate şi puse în practică programe de reformă şi obiective strategice
corespunzătoare, în concordanţă cu situaţia economică moştenită de la regimul anterior. În declanşarea
programului de reformă începutul a fost dat de Polonia, după care i-au urmat state ca Cehia, Slovacia,
Bulgaria, toate acestea adoptând aşa-numitele “terapii de şoc”, caracterizate fiind prin măsuri radicale
şi de proporţii în privinţa principalilor parametri economici. State ca România sau Ungaria au ales
alternativa reformei graduale, progresive, corespunzător situaţiilor concrete ale acestor ţări şi
disponibilităţilor de resurse naturale.
1.2. Organizaţile economice interstatale4
Una dintre trăsăturile noi, definitorii, ale economiei mondiale postbelice este proliferarea
organizaţiilor economice internaţionale; într-un timp relativ scurt, numărul lor a crescut neînchipuit de
repede. Mai mult încă, ele joacă un rol din ce în ce mai important. În condiţiile celei de-a treia
revoluţii industriale, diviziunea mondială a muncii cunoaşte o nouă dezvoltare, atât în lărgime, cât şi în
adâncime; apar noi tendinţe de specializare şi de aici, noi complementarităţi ale economiilor naţionale.
Cooperarea, şi nu izolarea, a devenit, astfel, o constantă a dezvoltării statelor lumii, de la cele mai mici
până la cele mai mari, indiferent dacă sunt sărace sau bogate. Vecinătatea statelor independente şi
suverane facilitează efortul de cooperare. Graniţele comune, apropierea, reprezintă un factor
important, dar nu şi suficient; mai este nevoie să existe interese economice şi politice convergente.
Acolo unde aceste premise au fost întrunite, cooperarea a găsit teren prielnic dar, într-o economie
modernă, interdependenţele nu se opresc la nivel subregional, ci se manifestăşi pe plan regional
(continental) şi interregional. Cu cât numărul statelor participante la acţiuni de cooperare creşte, cu cât
amploarea acestor acţiuni devine mai mare, se conturează necesitatea unei concertări într-un cadru
organizatorico-juridic permanent. La început mai ezitant, apoi din ce în ce mai hotărât, se trece la
instituţionalizarea cooperării, indiferent de nivelul la care se desfăşoară. Apar organizaţii economice
interstatale.
Tipuri şi forme ale organizaţiilor economice interstatale

Fapt este că organizaţiile economice interstatale au luat fiinţă ca o ncercare de răspuns la diferitele
probleme cu care statele lumii sunt confruntate. Întâi au apărut problemele şi apoi aceste noi entităţi şi
nu invers. Organizaţile economice subregionale, regionale sau interregionale au fost create ca urmare a
preocupărilor comune ale unui anumit grup de state. Atunci când statele lumii au început să fie
confruntate cu probleme globale, de interes general, a căror rezolvare impunea cooperarea întregii
comunităţi internaţionale (pacea, securitatea, subdezvoltarea, circulaţia monetară, echilibrul ecologic
etc.), au fost înfiinţate organizaţii interstatale cu vocaţie universală. Unele dintre aceste organizaţii
sunt specializate, concentrându-şi eforturile asupra unui domeniu. Un alt tip de organizaţii economice
interstatale este cel integraţionist. După François Perroux, un astfel de tip de integrare „uneşte
elemente pentru a forma un tot”. Totodată, „el măreşte coeziunea unui întreg deja existent”. Două sunt
premisele integrării economice interstatale: un nivel de dezvoltare apropiat al ţărilor candidate şi
voinţa politică a acestora, liber exprimată.
Există grade diferite de integrare interstatală:
4
7
- Zona de liber schimb, caracterizată prin abolirea obstacolelor tarifare şi netarifare (îndeosebi a
restricţiilor cantitative), între statele membre, care îşi păstrează însă libertatea de acţiune în relaţiile cu
terţii (cei din afara zonei).
- Uniunea vamală, faţă de zona de liber schimb, aduce în plus adoptarea unui tarif vamal comun al
statelor membre în relaţiile cu statele nemembre.
- Piaţa comună reprezintă o uniune vamală completă, prin introducerea liberei circulaţii a factorilor de
producţie.
- Uniunea economică constituie, până în prezent, stadiul cel mai avansat de integrare interstatală. Faţă
de caracteristicile Pieţei Comune, ea presupune armonizarea politicilor economice (fiscale, monetare
etc.) şi sociale. Moneda unică este, de asemenea, o ţintă specifică pentru această formă de integrare.
Integrarea interstatală conduce la lărgirea considerabilă a pieţei şi deci la stimularea concurenţei,
obţinerea de economii de scară, stimularea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare etc.
Integrarea interstatală generează un mecanism capabil să permită agenţilor economici performanţe

superioare faţă de cele obţinute anterior înfiinţării organizaţiei. Cu alte cuvinte, o organizaţie
interstatală integraţionistă trebuie să aibă un efect multiplicator. Dar un astfel de rezultat nu poate fi
realizat dacă părţile candidate la integrare se aflăla diferite niveluri de dezvoltare, dacă între ele există
mari decalaje economice. Indiferent de tipul sau de forma organizaţiilor economice interstatale,
esenţiale este ca ele să nu se transforme în grupări închise, care să promoveze discriminarea în relaţiile
economice internaţionale.
1.3. Societăţile transnaţionale (STN)
În economia mondială contemporană, societăţile transnaţionale au devenit principalii agenţi

economici. O STN este o firmă care şi-a extins activitatea economico-financiară dincolo de graniţele
ţării de origine. Ea alcătuieşte un vast ansamblu la scară internaţională, format dintr-o societate
principală– firma mamă şi un număr de filiale, adică de firme dependente faţă societatea principală,
implementate în diferite ţări. STN există în toate sectoarele economice – industrie, agricultură, bănci,
asigurări, publicitate, turism etc. Ele s-au afirmat, în primul rând, în ţările dezvoltate cu economie de
piaţă, multe ajungând să aibă o forţă economică mai mare decât a unui stat-naţiune.
Societăţile trasnaţionale sunt întreprinderi sau grupuri de întreprinderi care-şi desfăşoară activitatea de
producţie, distribuţie şi comercializare, în mai multe ţări, sub jurisdicţia mai multor guverne, în
condiţiile diversităţii de piaţe, regimuri concurenţiale, sisteme financiare, limbă, cultură, concepte,
organizate şi conduse pe baza unei strategii comune, elaborate la scară internaţională, regională,
interregională, mondială.
Tipologia societăţilor transnaţionale5
Din punct de vedere al modului de implantare în exterior şi al strategiilor de dezvoltare, societăţile

transnaţionale pot fi:
• Etnocentrate, în cadrul cărora implantarea se face prin sucursale sau filiale subordonate din
punct de vedere al gestiunii şi strategiilor de dezvoltare, societăţii-mamă şi păstrează
caracteristicile mediului economic al ţării de origine.
• Policentrate, constituite sub forma întreprinderilor propriu-zise, juridic autonome faţă de
societăţile-mamă, activitatea lor fiind mai compatibilă cu interesele de dezvoltare ale ţării
gazdă. Se constituie ca întreprinderi naţionale.
• Geocentrate, care recurg fie la filiale fie la întreprinderi naţionale. Se constituie, organizează şi
gestionează după o strategie concepută la scară mondială. Societatea-mamă se poate reduce la
staff-ul managerial cu identitate naţională difuză, domiciliat într-un paradis fiscal. Se
caracterizează prin autonomie atât faţă de autorităţile din ţara gazdă cât şi din ţara de origine.
5
8
Având în vedere proporţia participării, filialele sau întreprinderile grupului transnaţional pot fi:
• Filiale sau întreprinderi străine, în care capitalul este format prin participarea exclusivă, în
proporţie de 100% a societăţii trasnaţionale;
• Filiale sau întreprinderi comune – joint-venture, care se constituie prin asocierea cu capitalul
naţional în proporţii reglementate de legislaţia ţării gazdă.
În funcţie de modul în care se realizează controlul, se disting:

• Filiale (întreprinderi comune sau străine, asupra cărora controlul se exercită prin fondurile
financiare investite în formarea capitalului social;
• Unităţi, în care controlul are loc pe baza acordului sau contractului de licenţă pentru livrarea
tehnologiilor;
• Unităţi, în care controlul se realizează pe baza contractului de gestiune şi subproducţie sau
subcontractare.
Luând în considerare funcţiile îndeplinite de filiale, acestea pot fi:

• Releu, care reproduc la scară mică profilul de producţie al societăţii-mamă pe piaţa naţională a
altor ţări, producţia fiind destinată pieţei din ţara gazdă. Se realizează integrarea orizontală a
producţiei la scară internaţională, regională sau chiar mondială;
• Atelier, care realizează integrarea verticală a producţiei la scară internaţională, fiecare filială
atelier având ca obiect de activitate o porţiune din circuitul producţiei, distribuţiei sau
circulaţiei unui produs.
Estimarea fenomenului de transnaţionalizare se realizează cu ajutorul unor indicatori cum ar fi:

• numărul societăţilor transnaţionale pe ţări de origine
• numărul implantărilor în străinătate ale unei societăţi sau ale societăţilor transnaţionale dintr-o
ţară sau grup de ţări
• cifra de afaceri a uneia sau mai multor societăţi transnaţionale şi ponderea acesteia în P.N.B. a
ţării de origine sau de destinaţie
• investiţii externe directe, ponderea societăţilor transnaţionale în acest flux
• volumul valoric al exporturilor societăţilor transnaţionale şi ponderea lor în exporturile
mondiale, în exporturile ţărilor de origine sau de destinaţie, etc.
Investiţiile străine directe (ISD) sunt indicatorul cel mai frecvent utilizat pentru dimensionarea
procesului de transnaţionalizare. În afară de acestea, fluxurile internaţionale de capital mai pot fi şi
investiţii internaţionale de portofoliu (pentru achiziţionarea titlurilor de valoare).
1.4. Diviziunea mondială a muncii
Acest fenomen nu are un caracter de sine stătător, independent de dezvoltarea economiilor naţionale, a
agenţilor economici şi nu se află situat undeva deasupra acestora. Despre o diviziune a muncii pe plan
mondial se poate vorbi numai în măsura în care se conturează un anumit potenţial de producţie,
anumite structuri ale economiilor naţionale şi, pe baza lor, specializarea internaţională.
Diviziunea mondială a muncii reprezintă expresia sintetică a tendinţelor de specializare a agenţilor

economici în vederea participării la circuitul economic mondial. Specializarea internaţională, spre
deosebire de cea pe plan intern, are drept scop adaptarea potenţialului propriu, dintr-un domeniu sau
altul, la caracteristicile cererii de pe piaţa mondială. Ea este determinată de diferiţi factori, astfel că
specializarea internaţională în diverse „producţii primare” (cafea, ceai, citrice, minereuri etc.) depinde,
înainte de toate, de existenţa unor condiţii naturale favorabile. Majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare
cunosc o astfel de specializare. Specializarea internaţională în domeniul producţiei manufacturiere
depinde, mai ales, de factori tehnico-economici şi sociali: nivelul aparatului de producţie şi gradul său
de diversificare, calificarea forţei de muncă, disponibilităţile de capital, tradiţiile industriale etc.
9
1.4.1.Aspecte teoretice privind tipologia specializării internaționale6
Prezentarea principalelor aspecte teoretice privind tipologia specializării internaționale a necesitat

clasificarea proceselor de specializare, pe de o parte, după nivelul de tehnologie înglobat în produse,
iar, pe de altă parte, după ramura de activitate din care provin bunurile destinate schimbului. De
asemenea, în clasificarea proceselor de specializare s-a luat în considerare și dacă acestea sunt aferente
unui singur flux de comerţ internaţional sau ambelor fluxuri comerciale.
A. Tipologia specializării aferentă unui singur flux de comerţ internaţional
Conform clasificării UNIDO din anul 20057, specializarea tehnologică aferentă unui singur flux de
comerţ internaţional, export sau import, după nivelul de tehnologie înglobat în bunurile ce fac obiectul
schimburilor internaţionale, presupune împărţirea acesteia în patru categorii:
Specializarea în exportul sau importul de tehnologii înalte presupune schimburi comerciale

dintre regiuni ce au ca obiect de tranzacţionare bunuri ce înglobează în procesul de fabricaţie
tehnologiile înalte.
Specializarea în exportul sau importul de tehnologii mediu-ridicate reprezintă schimburile
comerciale dintre regiuni ce au ca obiect de tranzacţionare bunuri ce înglobează în procesul de
fabricaţie tehnologiile mediu-ridicate.
Specializarea în exportul sau importul de tehnologii mediu-scăzute presupune schimburi
comerciale dintre regiuni ce au ca obiect de tranzacţionare bunuri ce înglobează în procesul de
fabricaţie tehnologiile mediu-scăzute.
Specializarea în exportul sau importul de tehnologii joase reprezintă schimburile comerciale
dintre regiuni ce au ca obiect de tranzacţionare bunuri ce înglobează în procesul de fabricaţie
tehnologiile joase.
Regiunea 1 Regiunea 2
exportă bunuri cu un importă bunuri cu un
nivel de tehnologie: nivel de tehnologie:
- ridicat Specializare în exportarea de - ridicat

tehnologii înalte
- mediu Specializare în exportarea de - mediu

tehnologii medii
- scăzut Specializare în exportarea de - scăzut

tehnologii joase
Figura 1.1. Tipologia specializării aferentă unui singur flux de comerţ internaţional (export)
Sursa: prelucrare proprie după clasificarea UNIDO 2005
Spre exemplu, dacă regiunea 1 exportă spre regiunea 2 bunuri ce înglobează în procesul de fabricație
tehnologiile înalte atunci regiunea 1 va câştiga importante beneficii în urma acestei specializări
6
Stângaciu OA. " Convergenţa comerţului regional intra-industrie în România - o perspectivă empirică asupra modelelor
de specializare " Alma Mater, 2012
7
UNIDO "United Nations Industrial Development Organization, Industrial Development Report 2005. Capability building
for catching-up" Viena, 2005, pag. 155
10
tehnologice [figura 1.1.]. Astfel, regiunea 1 va putea obține o poziție temporară de monopol
determinată de barierele de intrare pe piața acestor produse a concurenților; va genera un proces
cumulativ de specializare datorită economiilor de scară, va obține externalități pozitive la nivel inter-
și intra-industrie cu rol benefic în creșterea economică; salarii ridicate ale angajaților din aceste
activități și creșterea nivelului de trai, va atrage investiții străine datorită atractivității acestor sectoare,
va intra pe piețe cu un potențial ridicat de creștere unde cererea pentru astfel de produse este mare8 etc.
B. Tipologia specializării aferentă ambelor fluxuri de comerţ internaţional
Tipologia proceselor de specializare în funcţie de domeniul de activitate din care provin bunurile ce
fac obiectul schimburilor internaţionale aferente ambelor fluxuri de comerţ (export, import) este
următoarea:
Specializarea inter-sectorială a fost specifică secolelor XVIII și XIX și a presupus schimburi

comerciale dintre regiuni cu bunuri din diferite sectoare economice. Cu alte cuvinte, comerţul inter-
sectorial a apărut atunci când cele două regiuni schimbă între ele produse din sectorul agricol şi cel
industrial9. Regiunile se specializează în fabricarea de produse agricole sau industriale în funcţie de
gradul de înzestrare cu factorii de producţie natura şi capital10. Astfel, s-a observat că regiunile
bogate în factorul de producţie natură vor exporta bunuri ce provin din sectorul agricol, în timp ce
regiunile bogate în factorul capital vor exporta bunuri din sectorul industrial.
Specializarea Inter-sectorială
- Agricultură - Agricultură
Specializarea
- industria 1 - industria 1
Intra-industrie
- industria 2 - industria 2
Specializarea Inter-industrie
Figura 1.2. Tipologia specializării aferentă ambelor fluxuri de comerţ internaţional

Sursa: prelucrare proprie după modelele oferite de teoriile comerțului internațional
Întrucât acest tip de specializare implica ambele fluxuri de comerţ internaţional, regiunea bogată în
factorul de producţie natură va importa bunuri din sectorul industrial, iar regiunea înzestrată cu capital
va importa bunuri din sectorul agricol. Cu alte cuvinte, în urma specializării inter-sectoriale regiunea 1
va exporta în regiunea 2 bunuri ce aparţin sectorului agricol şi va importa din regiunea 2 bunuri ce
aparţin sectorului industrial. Acest tip de specializare se poate manifesta şi în sens invers în funcţie de
înzestrarea cu factori de producţie [figura 1.2.]. Prin urmare, regiunea va avea avantaj comparativ în
comerţul cu bunurile ce utilizează în mod intensiv factorul de producţie preponderent şi va prezinta
dezavantaje în celelalte sectoare economice.
8
Olteanu D., "Specializarea tehnologică a producției și exportului la nivel European, din perspectiva convergenței reale"
Academia Română, Institutul Național de Cercetări economice, Seria Working Paper, no. 6, 2008, pag. 10
9
Ignat I., Pralea S. "Economie mondială" Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006, pag. 37
10
Krugman P., Obstfeld M. "International Economics - Teory and Policy" Pearson Education International, 2003, pag. 68
11
Specializarea inter-industrie reprezintă schimburile comerciale dintre regiuni ce au ca obiect
de tranzacţionare bunuri din diferite ramuri industriale11. Spre exemplu, comerţul inter-industrie
apare atunci când două regiuni schimbă între ele produse din industria electrotehnică şi industria
textilă.
Regiunile se specializează în fabricarea de astfel de produse în funcţie de gradul de înzestrare cu
factorii de producţie muncă şi capital12. Astfel, s-a observat ca regiunile bogate în factorul de
producţie muncă vor exporta bunuri ce provin din industriile ce utilizează în mod intensiv munca, în
timp ce regiunile bogate în factorul capital vor exporta bunuri din industriile ce utilizează în mod
intensiv capitalul. Intrucât acest tip de specializare implica ambele fluxuri de comerţ internaţional,
regiunea bogată în factorul de producţie muncă va importa bunuri din industriile ce utilizează în mod
intensiv capitalul, iar regiunile înzestrate cu capital vor importa bunuri din industriile ce utilizează în
mod intensiv forţa de muncă. Cu alte cuvinte, în urma specializării inter-industrie regiunea 1 va
exporta în regiunea 2 bunuri ce provin din industria 1 şi va importa din regiunea 2 bunuri din
industria 2. Acest tip de specializare se poate manifesta şi în sens invers în funcţie de înzestrarea cu
factori de producţie [figura 1.3.]. Prin urmare, regiunea va avea avantaj comparativ în comerţul cu
bunurile din industria ce utilizează în mod intensiv factorul de producţie preponderent şi va prezenta
dezavantaje în celelalte ramuri industriale.
Specializarea intra-industrie presupune schimburi comerciale dintre regiuni ce au ca obiect de

tranzacţionare bunuri ce provin din aceeaşi ramură industrială13. Ponderea acestei specializări a
cunoscut o creştere accentuată în totalul schimburilor internaţionale, mai ales după cel de-al doilea
război mondial. Comerţul intra-industrie apare atunci când regiunea 1 va exporta în regiunea 2
bunuri din industria 1 şi va importa tot din regiunea 2 bunuri din aceeaşi industrie 1 [figura 1.3].
Acest tip de comerţ este practicat, în general, de regiunile ce au un grad asemănător de dezvoltare
economică, întrucât, spre exemplu, dacă regiunea 1 va exporta către regiunea 2 bunuri din industria
electronică, aceasta va importa din regiunea 2 tot bunuri din industrie electronică, prin urmare atât
regiunea 1 cât şi regiunea 2 trebuie să fie capabile să exporte bunuri din această industrie.
Existenţa acestui tip de comerţ nu poate fi explicată din perspectiva avantajului comparativ, deoarece
în modelele teoriei tradiționale regiunile fac comerţ cu produse diferite. În general, explicaţiile
specializării intra-industrie se regăsesc în modelele oferite de noile teorii ale comerţului
internaţional14.
- Industria 1 Specializarea Inter-industrie cu - Industria 1

tehnologii joase şi medii (tehnologii joase)
(tehnologii joase)
- Industria 2 - Industria 2
Specializarea Intra-industrie
(tehnologii medii) (tehnologii medii)
cu tehnologii medii
- Industria 3 - Industria 3
(tehnologii înalte) Specializarea Inter-industrie cu (tehnologii înalte)

tehnologii medii şi înalte
Figura 1.3. Exemple de specializări tehnologice aferente ambelor fluxuri de comerţ

11
Deardorffs' Glossary of International Economics, http://www-personal.umich.edu/~alandear/glossary/i.html
12
Drăgan G. "Fundamentele comerţului internaţional" Editura ASE, Bucureşti, 2004, pag. 34
13
Carbaugh R. "International Economics", South-Western Cengage Learning, Mason USA, 2008, pag 92
14
Armstrong H., Taylor J. " Regional Economics and Policy" Blacwell Publishing, 2000, pag. 122
12
Clasificarea UNIDO 2005, după nivelul de tehnologie înglobat în bunurile ce fac obiectul
schimburilor internaţionale, se poate aplica şi la specializarea inter-industrie şi intra-industrie.
Regiunile pot practica un comerţ de tip inter- sau intra-industrie cu bunuri ce utilizează în procesul de
fabricaţie tehnologiile înalte, mediu-ridicate, mediu-scăzute sau joase, existând astfel şi o specializare
tehnologică inter-industrie sau intra-industrie [figura 1.3.].
1.4.2. Rolul specializării internaţionale în cadrul economiei mondiale15
Ţărilor dezvoltate din punct de vedere economic, care au un nivel de productivitate egal sau superior
mediei mondiale, specializarea internaţională le permite ca, prin vânzarea unor mărfuri cerute pe piaţa
externă, să-şi valorifice superior potenţialul de producţie din anumite domenii. Alte ţări, îndeosebi cele
în dezvoltare, îşi îndreaptă privirile către piaţa mondială în speranţa obţinerii, prin export, a
mijloacelor valutare necesare finanţării importurilor de produse deficitare pe plan intern.
Din punct de vedere istoric, diviziunea mondială a muncii, apărută ca urmare a trecerii la marea
industrie mecanizată, s-a caracterizat prin mai multe tipuri de specializare internaţională: la început a
fost o specializare intersectorială (industrie-agricultură); a apărut apoi o specializare interramură
(industrie-industrie, agricultură-agricultură), pentru ca în prezent, sub impulsul revoluţiei ştiinţifico-
tehnice, să asistăm la afirmarea unui nou tip de specializare – cel intraramură, pe subramuri economice
(electronică-electronică, chimie-chimie, cereale-cereale, zootehnie-zootehnie etc.).
Modelul actual al diviziunii mondiale a muncii a devenit foarte eterogen. La baza „scării” ţărilor lumii
se află cele slab dezvoltate, a căror specializare internaţională este unilaterală. Urmează apoi ţările în
dezvoltare relativ avansate, unde specializarea internaţională tinde să devină mai largă: alături de
produse primare pot fi întâlnite şi produse manufacturate, iar în unele cazuri, numai produse
manufacturate. În fine, în partea superioară se situează grupul ţărilor dezvoltate, caracterizate prin
specializare internaţională de înaltă eficienţă; ea priveşte domenii de „vârf” ale industriei, dar şi ramuri
de mare productivitate ale agriculturii (cereale, zootehnie) şi ale serviciilor. Există, aşadar, grade
diferite de specializare internaţională. În timp, ţările dezvoltate cu economie de piaţă şi-au schimbat de
mai multe ori specializarea; nu acelaşi lucru se poate spune despre tinerele state independente, care, în
majoritatea lor, au păstrat aceeaşi specializare îngustă, iniţială. În cazul ţărilor dezvoltate, specializarea
internaţionalăeste rezultatul unor decizii cu caracter conştient, dar care nu aparţin în primul rând
statului, ci îndeosebi marilor firme private aflate sub imperiul forţelor pieţei.
1.5. Relaţiile economice internaţionale16
Diviziunea mondială a muncii, specializarea internaţională în producţie, au creat necesitatea stabilirii

unor raporturi economice între statele-naţiune, între agenţii economici. Relaţiile economice
internaţionale reprezintă legăturile dintre economiile naţionale, dintre agenţii economici de pe glob,
legături care se formează în virtutea diviziunii mondiale a muncii.
Aceste relaţii se desfăşoară într-un cadru economico-juridic determinat. Existenţa şi dezvoltarea

relaţiilor economice internaţionale presupun intervenţia activă a statului, intervenţie care se
concretizează în încheierea de acorduri comerciale, de cooperare, în înfiinţarea unor reprezentanţe
oficiale peste graniţă etc. Alături de statul-naţiune, marile firme transnaţionale, organizaţiile
economice interstatale, joacă un rol din ce în ce mai important în promovarea acestor relaţii.
Una dintre trăsăturile noi ale relaţiilor economice internaţionale postbelice, cu largi implicaţii, o
constituie dezvoltarea multilateralismului – ansamblul de raporturi simultane şi coordonate, la scară
subregională, regională sau mondială, între statele independente.
15
16
13
Pe plan economic, necesitatea relaţiilor multilaterale este determinată de accentuarea, în proporţii fără
precedent, a interdependenţelor între economiile naţionale ca urmare a adâncirii tendinţelor de
specializare internaţională, sub influenţa revoluţiei ştiinţifico-tehnice.
Multilateralizarea relaţiilor economice internaţionale decurge, totodată, din necesitatea rezolvării

problemelor globale cu care este confruntată omenirea. Probleme la scară planetară cum sunt cea
valutară, a datoriilor externe, alimentară, a mediului ambiant, dar, mai ales, subdezvoltarea, incumbă
soluţii globale, a căror transpunere în practică presupune angajarea şi conlucrarea tuturor statelor
lumii, coordonarea eforturilor în vederea unei acţiuni eficiente.
Faţă de relaţiile internaţionale bilaterale clasice, multilateralismul oferă, în principiu, noi posibilităţi de
conlucrare reciproc avantajoase, introduce mai multă stabilitate în relaţiile interstatale şi, mai ales,
reduce considerabil riscul confruntărilor.
Existenţa relaţiilor economice internaţionale face posibilă dezvoltarea fluxurilor economice

internaţionale. Prin flux internaţional se înţelege mişcarea unor valori materiale, băneşti sau spirituale,
de la o ţar ăla alta. Fluxurile pot îmbrăca forme diferite: de produse, de servicii (inclusiv cele turistice),
de capitaluri, de forţăde muncă, de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice etc.
Fluxurile economice internaţionale au o tendinţă de diversificare, ceea ce face ca, din punctul de
vedere al conţinutului, să fie eterogene. Fluxul internaţional de produse, de exemplu, poate lua forma
exporturilor de maşini şi utilaje, de materii prime, de produse alimentare etc., fiecare prezentând
particularităţi în ceea ce priveşte evoluţia cererii şi a ofertei, formarea preţurilor ş.a.
Iniţial, în condiţiile formării economiei mondiale, principalul flux internaţional a fost cel de mărfuri
sau comerţul mondial. Mai târziu, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, ca urmare a puternicei dezvoltări
a factorilor de producţie, într-o serie de ţări se produc transformări radicale; au loc apariţia şi
dezvoltarea unui flux nou – investiţiile internaţionale, care devine primordial în raport cu fluxul
internaţional de mărfuri. După cel de-al doilea război mondial, în strânsă legătură cu revoluţia
ştiinţifico-tehnică, cu implicaţiile acesteia asupra structurii economiilor naţionale, se formeazănoi
fluxuri. Apariţia unui flux nou n-a însemnat dispariţia celor anterioare; între fluxurile economice
caracteristice unei anumite perioade există legături. Fluxurile economice internaţionale se află la baza
formării diferitelor segmente ale pieţei mondiale.
1.6. Piaţa mondială- rolul în globalizarea afacerilor
1.6.1. Definirea conceptului de piaţă mondială17
Piaţa mondială se defineşte ca ansamblul raporturilor ce se stabilesc între producătorii din ţări diferite
şi între economiile naţionale, în contextul diviziunii mondiale a muncii şi confruntării cererii cu oferta
pe plan internaţional. În practică, piaţa mondială este cunoscută sub denumirea de piaţă internaţională,
dar aceasta are un conţinut mai restrâns şi cuprinde numai tranzacţiile de afaceri dintre două sau mai
multe ţări, în timp ce piaţa mondială cuprinde tranzacţiile de afaceri dintre toate ţările lumii. Se mai
foloseşte noţiunea de piaţă externă, care cuprinde o sferă mai mică decât piaţa mondială, fiind piaţa
mondială privită din punct de vedere al relaţiilor economice externe ale unei ţări.
Formele pieţei mondiale sunt:

• Comerţul internaţional – ansamblul tranzacţiilor de bunuri şi servicii desfăşurate între agenţii
economici din diferite ţări;
• Piaţa internaţională a capitalurilor – ansamblul operaţiunilor legate de plasarea în, şi din,
străinătate, a capitalurilor sub formă de investiţii directe, de portofoliu, credite, cumpărări de
titluri de valoare – acţiuni, obligaţiuni;
17
14
•Piaţa mondială a muncii – ansamblul raporturilor generate de migraţia forţei de muncă dintr-o
ţară în alta;
• Piaţa tehnologiilor de vârf, a transferurilor de brevete, invenţii, know-how.
Prima dintre forme este principală, a doua este cea mai dinamică, ultima – înregistrează o rapidă
dezvoltare, tinzând să devanseze pieţele de mărfuri şi servicii.
Factorii care influenţează evoluţia pieţei mondiale sunt:

• Economici – dinamica producţiei şi consumului la nivel internaţional, apariţia de produse şi
servicii noi, creşterea nivelului tehnic, calitativ al produselor şi serviciilor, creşterea
productivităţii, industrializarea ţărilor în dezvoltare, dezvoltarea şi modernizarea
infrastructurii, etc.
• Politici – politica tarifară şi netarifară promovată cu state, grupări de state, politica creditelor,
promovată de diferite economii naţionale sau organizaţii financiare internaţionale
• Conjuncturali – evenimente noneconomice, politica societăţilor transnaţionale, crizele
economice internaţionale, războaiele, revoluţiile sociale, catastrofele naturale, etc.
În funcţie de natura obiectului tranzacţiei, piaţa mondială se divide în:

• piaţa mărfurilor,
• piaţa financiar-valutară,
• piaţa serviciilor,
• piaţa muncii.
Toate aceste segmente pot fi: pieţe caracteristice şi pieţe necaracteristice.

Piaţa mondială caracteristică este o piaţă principală, reprezentativă, pe care se formează preţurile
mondiale caracteristice, care constituie puncte de referinţă pentru orientarea tranzacţiilor pe pieţele
secundare, pe care se încheie un volum important de tranzacţii de afaceri.
Din punct de vedere al nivelului de accesibilitate, pieţele pot fi:

• accesibile
• inaccesibile (datorită nivelului preţurilor, distanţelor, interdicţiilor guvernamentale, etc.).
1.6.2. Pieţele de mărfuri, capital şi invesţiile străine directe – rolul acestora în procesul de
globalizare 18
Procesul globalizării a fost accelerat în ultimul timp de dereglementările privind mişcările de capital
de pe piaţa de capital şi de deschiderea marii majorităţi a ţărilor globului spre economia de piaţă,
manifestându-se, înainte de toate, prin diversificarea formelor de internaţionalizare economică.
Cea mai veche formă de internaţionalizare este reprezentată de comerţul mondial, în această privinţă
distingându-se două mari tipuri de comerţ.
1. Primul tip de comerţ se bazează pe complementaritatea economiilor naţionale, specializarea
fiecăreia dintre ele regăsindu-se în soldul comerţului exterior, uneori excedentar, alteori
deficitar, în funcţie demavantajul comparativ pus în evidenţă de diferenţele relative de
productivitate realizate.
2. Al doilea tip de comerţ se bazează pe similaritatea economiilor care au acelaşi nivel de
dezvoltare, intersectarea fluxurilor de export şi import materializându-se în schimbul intra-
sectorial sau intra-productiv (priveşte mai ales mărfurile manufacturate produse într-un regim
de concurenţă monopolistică).
O formă mult mai nouă de internaţionalizare este reprezentată de investiţiile străine directe (ISD), care
vin să răspundă unor exigenţe noi, precum:
18
Drăgan G. "Fundamentele comerţului internaţional ", -suport curs
15
• imposibilitatea de a produce cantităţi suficiente de marfă în ţările deorigine, mai ales în
sectorul primar, din cauza rarităţii resurselor naturale;
• imposibilitatea de a vinde cantităţi suficiente de marfă în ţările de destinaţie din cauza
existenţei unor bariere protecţioniste(în sectorul secundar);
• posibilitatea de a satisface mai bine cererea în ţările de implantare, în special în ţările
dezvoltate, unde filialele de producţie permit o apropiere maximă de pieţele de desfacere;
• posibilitatea de a beneficia de avantaje comparative macroeconomice în ţările de
implantare, în particular în cele aflate în curs de dezvoltare, datorită costurilor salariale mici.
În ţările în curs de dezvoltare, ISD au urmărit nu doar accesul la resursele naturale sau la pieţele
protejate, ci şi beneficiul derivat din unele avantaje comparative macroeconomice. Cea mai recentă
formă de internaţionalizare constă în apariţia aşa-numitelor „reţele de întreprinderi”, deoarece devine
mult mai convenabil a se încheia şi dezvolta raporturi contractuale cu parteneri ce acţionează în ţările
de implantare (de regulă ţările aflate în plină ascensiune industrială) decât a se crea filiale de producţie
controlate de un sistem puternic structurat şi ierarhizat. Acest sistem, numit sistem de partnership, are
numeroase avantaje, permiţând concomitent reducerea aportului de capital şi a numărului de cadre
expatriate, dar şi gestionarea mai uşoară a problemelor apărute în plan local.
În concluzie, procesul internaţionalizării firmelor şi mişcării internaţionale a capitalurilor reprezintă

manifestări dintre cele mai evidente ale globalizarii economiei mondiale, fiind accentuate atât de
deciziile adoptate de către state (măsuri de dereglementare), cât şi de mutaţiile tehnologice care permit
atât difuzarea instantanee a informaţiilor, cât şi reducerea costurilor.
Într-o viziune globală asupra evoluţiei pieţelor şi condiţiilor de cost, unele întreprinderi iau în
considerare numai propriul lor interes, localizând producţia (direct sau indirect) în interiorul a diferite
ţări. Deci, conceptul de “internaţionalizare” a firmelor reprezintă un proces evolutiv în cadrul căruia
sistemele productive naţionale tind să se contopească într-un sistem productiv mondial unic.
16
Teme propuse pentru studiul individual
1. Familiarizaţi-vă cu noţiunile aferente componetelor sistemului economiei naţionale.
2. Familiarizaţi-vă cu site-ul https://www.wto.org/ .
3. Familiarizaţi-vă cu site-ul http://www.oecd.org/ .
4. Extrageţi din baza de date de pe site-ul https://www.wto.org/ , link: Statistics database > Trade
profile, informaţii privind Trade profile aferent unei ţări. În funcţie de valorile indicatorilor prezentaţi
în fişa Trade profile, poziţionaţi economia naţională în sistemul economie mondiale.
17
Capitolul II
Noţiuni introductive privind globalizarea afacerilor
__________________________________________________________________________________
Obiective
Capitolul de faţă are drept principal obiectiv înţelegerea şi însuşirea conceptului de globalizare.
Cuvinte cheie: globalizare, dimensiunile globalizării, GATT, OMC.

__________________________________________________________________________________
2.1 Globalizarea- definire, dimensiuni, cauze şi etape
Definirea conceptului19
Pentru fiecare dintre noi globalizarea reprezintă altceva. Implicaţiile pe care acest fenomen le are
asupra tuturor componentelor vieţii economice şi sociale determină apariţia numeroaselor curente de
opinie în legătură nu doar cu ce reprezintă aceasta, dar şi cu ceea ce implică ea.
În încercările de a defini globalizarea, cel mai la îndemână mod este de a o considera sinonimă cu
schimburile comerciale între naţiuni. Pentru că această perspectivă nu reprezintă realitatea,
globalizarea reprezentând un salt cantitativ şi calitativ al unei întregi ordinii economice internaţionale.
Globalizarea este o nouă eră, în care nu se mai aplică vechile paradigme şi analize, o revoluţie fără
precedent la scară mondială.
Într-un sens neutru, globalizarea este un proces de extindere a tranzacţiilor între oameni dincolo de
graniţele fiecărei ţări şi de adâncire a interdependenţelor între entităţi globale, care pot fi private,
instituţii publice sau guverne. Acest proces este condus de forţe economice (ca liberalizarea
schimburilor comerciale), tehnologice (comunicaţii, informaţii) şi politice (căderea comunismului).
Globalizarea diferă de celelalte forme de intensificare a interdependenţelor între naţiuni, ea implică un

proces calitativ, bazat mai degrabă pe o piaţă globală consolidată a producţiei, distribuţiei,
consumului, decât pe pieţe naţionale autonome. Ea implică, de asemenea, creşterea atât a riscurilor cât
şi a oportunităţilor pentru indivizi şi comunităţi în transformarea tradiţiilor şi modelului de consum,
accentuându-se mobilitatea, simultaneitatea, pluralismul şi creşterea alternativelor de satisfacere a
nevoilor. Globalizarea implică creşterea interdependenţelor şi legăturilor în lumea modernă, ca urmare
a dezvoltării fără precedent a fluxurilor de bunuri şi servicii, a capitalurilor, informaţiilor, precum şi
mobilitatea ridicată a persoanelor. Procesul este condus de cuceririle tehnologice, reducerea costului
tranzacţiilor şi are drept principalii actori societăţile transnaţionale.
Dimensiunile şi cauzele globalizării20
Dimensiunea economică a globalizării are, fără nici un dubiu, o foarte mare importanţă, ea fiind una
dintre cele mai importante cauze şi forţa motrice pentru procesele de globalizare din celelalte domenii.
Nu poate fi însă trecut cu vederea faptul că globalizarea cuprinde cu mult mai mult decât integrarea
sporită a economiei mondiale: de aceea, ea nu poate fi limitată strict la procesele economice, lucru
care se întâmplă însă de multe ori .
Atunci când diferenţiem dimensiunile este important să observăm că acestea nu pot fi delimitate în
mod clar una ce cealaltă. Astfel, problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de
19
Zaharia RM. " Uniunea Europeană în economia mondiala" – suport curs CSE Iaşi
20
D@dalos: Civic, Peace and Democracy Education, www.dadalos.org/
18
dimensiunea “economie” şi nici de dimensiunea “politică”. Această reţea globală nu numai la nivelul
actorilor, ci şi la cel al domeniilor tematice reprezintă una dintre particularităţile globalizării.
Diferitele dimensiuni formează împreună cu “globalizarea” mulţimi de intersecţie diferite. Este
important de văzut ce anume poate fi subordonat conceptului de globalizare, acesta neepuizându-se în
nici un caz în procesele economice, chiar dacă globalizarea economică poate fi un punct de start şi o
forţă motrice semnificativă. La fel de important este şi faptul că trebuie să înţelegem că nu totul face
parte din procesul de globalizare şi că nu totul este determinat în mod decisiv de acesta.
Dimensiunea economică - dimensiunea economică se află de cele mai multe ori pe primul loc
(creşterea enormă a comerţului şi a investiţiilor directe, globalizarea pieţelor financiare, producţie
integrată la nivel trans-naţional, corporaţii trans-naţionale, competiţie la nivel local între state şi
regiuni, sfârşitul economiilor naţionale). De multe ori, acestor procese li se pune în mod greşit eticheta
de „globalizare“, acestea limitându-se în general la nordul Americii, la Europa şi sud-estul Asiei
(Japonia), adică la aşa-numita triadă. .
Dimensiunea "mediu ambiant"- Unele probleme globale, cum ar fi cele de mediu ilustrează în modul
cel mai impresionant fenomenul globalizării, pentru că, în acest caz este vorba în mod cert despre
probleme globale care necesită o abordare globală. Evident că şi în domeniul mediului ambiant există
probleme de ordin regional şi local, chiar dacă acestea au un caracter ce depăşeşte uneori graniţele,
cum ar fi poluarea râurilor.
Dimensiunea socială - Noile reţelele de comunicare la mare distanţă se adăugă la cea a comunităţilor
tradiţionale precum familia sau vecinătatea. Totuşi ele nu pot înlocui aceste sfere tradiţionale de
comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul dimensiunii sociale.
Dimensiunea culturală – în contexul globalizării culturile regionale şi locale nu dispar, din contră:
informarea cu privire la aceste culturi este unul din fenomenele secundare ale globalizării.
Dimensiunea politică - Politica se confruntă cu probleme majore. Globalizarea şi concurenţa la nivel

local limitează spaţiul de acţiune al politicilor naţionale, multe probleme neputând fi rezolvate
corespunzător decât la nivel internaţional, respectiv global. Prin urmare trebuie găsite noi forme şi
arene politice. În acest sens, integrarea europeană este văzută ca un răspuns de succes la provocările
globalizării. Politica la nivel regional şi naţional a avut şi are în continuare de suferit de pe urma
economiei delimitate şi dematerializate practicate din ce în ce mai mult la nivel internaţional, respectiv
global.
Fenomenele complexe nu pot fi explicate decât dacă avem în vedere mai multe cauze. În funcţie de
pespectiva definiriidimensiunilor globalizării apar în prim-plan alte cauze şi forţe motrice. Cele mai
des invocate cauze, ar fi:
- inovaţiile de ordin tehnic – şi mai ales cele din domeniul informaticii şi al comunicaţiilor - au jucat şi
mai joacă încă un rol central. Internetul este, din multe puncte de vedere, emblema globalizării.
Globalizarea pieţelor financiare, transferul unor sume inimaginabile în câteva secunde în jurul
globului nu ar fi posibile fără această tehnologie, nici organizarea producţiei integrate la nivel
transnaţional ş.a.m.d.
- Avântul incredibil pe care l-a cunoscut comerţul, un alt element definitoriu al globalizării economice,
se datorează, nu în ultimul rând, scăderii rapide a cheltuielilor de transport, mărfurile putând fi astfel
transportate mult mai rapid. Acest lucru poate fi observat îndeosebi în sectorul serviciilor: de exemplu
produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise în câteva secunde dintr-un capăt al lumii
în celălalt.
-Sfârşitul Războiului Rece a fost de asemenea deseori indicat ca fiind una din cauzele globalizării.
Dacă în conflictul dintre est şi vest lumea era împărţită în două tabere care întreţineau puţine relaţii
între ele, această delimitare – „Cortina de Fier“ – a căzut în 1989/90. Statele care aparţineau „blocului
estic“ s-au deschis în direcţia pieţii mondiale. Tot mai multe state se încred în democraţie şi economie
de piaţă ca principii de organizare fundamentale.
19
- Un rol deosebit de important – în special la nivel de conştiinţă – l-au jucat problemele globale.
Problemele globale au nevoie însă şi de o internaţionalizare a politicii, stimulând dezvoltarea unei
conştiinţe globale.
- Criticii fenomenului globalizării atrag tot mai mult atenţia asupra faptului că globalizarea nu este un
proces inevitabil, ci mai degrabă o urmare a politicii de de-reglementare a SUA începută la finele celui
de-al Doilea Război Mondial. Fără liberalizarea comerţului mondial în cadrul GATT, respectiv al
OMC, această dezvoltare nu ar fi putut fi posibilă cu adevărat.
Etapele globalizării21
Globalizarea reprezintă un fenomen complex, care descrie, în acelaşi timp, atât fenomenele economice
cât şi consecinţele lor politice, sociale etc. Aspectul economic al globalizării poate fi, în mod concret,
măsurat prin dimensiunea fluxurilor de mărfuri, servicii, capitaluri şi forţă de muncă.
Conform aprecierilor OCDE, globalizarea s-a realizat în trei etape:

1. prima fază, a internaţionalizării, s-a desfăşurat în primele trei decenii postbelice,
caracterizându-se prin intensificarea schimburilor comerciale, ţările lumii păstrându-şi caracterul
naţional;
2. a doua etapă, a transnaţionalizării, specifică perioadei 1970-1990, se caracterizează printr-
un dinamism extraordinar al fluxurilor de investiţii străine şi al implantărilor în străinătate;
3. a treia etapă, a globalizării propriu-zise, care a debutat în anii ’90 şi a marcat apariţia
economiei fără frontiere sau a economiei globale, se caracterizează prin apariţia unor reţele (fluxuri)
mondiale de producţie, informaţii şi schimburi financiare.
În unele lucrări mai recente se propune o altă ierarhizare a fazelor evolutive ale acestui proces, în
cadrul căreia se regăsesc elementele specifice tuturor celor trei arii de cuprindere, economice, politice
şi culturale. Din acest punct de vedere, pot fi descrise următoarele faze semnificative:
- faza germinală (Europa, 1400 – 1750 ): apar primele hărţi ale planetei, ca urmare a noilor
descoperiri geografice, oamenii începând să devină conştienţi că locuiesc pe o planetă (glob) care nu
mai este situată în centrul sistemului solar (revoluţionarea astronomiei de către Copernic), se adoptă
calendarul universal, cu alte cuvinte, încep a se contura hotarele viitoarelor puteri coloniale ;
- faza incipientă (Europa, 1750 - 1875 ): apar statele – naţiune, începe să se dezvolte
diplomaţia formală dintre ele, apar primele convenţii legale internaţionale, precum şi primele idei
despre internaţionalism şi universalism ;
- faza decolării (take off, 1875 – 1925): are loc un proces de conceptualizare a lumii în
termenii existenţei unei singure societăţi internaţionale şi a unei singure umanităţi, proces favorizat de
amplificarea legăturilor comerciale dintre naţiuni independente, dezvoltarea comunicaţiilor, migraţii
de masă (mai ales dinspre Europa spre America);
- faza disputelor privind hegemonia mondială (1925 – 1969): declanşată de primul război
mondial şi reconfirmată prin al doilea război mondial, temperată, într-o anumită măsură, de înfiinţarea
Ligii Naţiunilor şi apoi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a implementat conceptele de crime de
război şi crime împotriva umanităţii şi a atras atenţia, prin intermediul unor organisme specializate,
asupra pericolelor ce decurg din ignorarea unor probleme cu caracter global, precum poluarea,
explozia demografică, epuizarea resurselor naturale, malnutriţia, subdezvoltarea economică;
- faza globalizării propriu-zise (ultimele decenii ale secolului al XX-lea): au loc progrese
uriaşe în explorarea spaţiului economic şi în telecomunicaţii, apar noi forme de integrare regională, pe
fondul adâncirii fără precedent a diviziunii internaţionale a muncii (specializării internaţionale).
Adesea, în literatura de specialitate, regăsim utilizat şi conceptul de mondializare. Deşi, aparent,

termenii sunt similari, ei sunt totuşi utilizaţi în contexte diferite – mondializarea pentru a sublinia
dimensiunea geografică a procesului, globalizarea pentru a sublinia existenţa lumii ca sistem geo-
21
Drăgan G. "Fundamentele comerţului internaţional ", -suport curs
20
economic organizat. Armand Mattelart arăta că : „noţiunea originară de globalizare trimite în primul
rând la o logică managerială a organizării firmelor pe o piaţă având dimensiunile lumii, respectiv pe o
global marketplace. Aceste firme sunt organizate în reţele, iar lozinca lor strategică este integrarea, în
acelaşi timp, a spaţiului (prin reunirea localului cu globalul, de unde neologismul glocalizare), a
concepţiei, producţiei şi comercializării (consumatorul devine un „pro-sumator” sau un „co-
producător”), a sferelor de activitate.”
2.2.Impactul globalizării asupra mediului de afaceri22
În contextul globalizării afacerilor are loc formarea şi dezvoltarea cu precădere a firmelor

multinaţionale. Formarea firmelor multinaţionale se produce prin transformarea firmelor naţionale în
firme multinaţionale, printr-un proces de multinaţionalizare a firmelor. Este cunoscut faptul că,
întreprinderile multinaţionale integrează diviziunea internaţională a muncii în propriul plan de
producţie şi de distribuţie. Se poate vorbi de existenţa diviziunii internaţionale a muncii dacă ţările
produc pentru export şi au piaţa internă satisfăcută în parte de exporturi.
Trecerea de la o strategie naţională la strategia mondială înseamnă în planul producţiei o delocalizare a

acesteia, adică o deplasare a centrelor de producţie al unor ţări către alte ţări. Desigur, această
deplasare este diferită ca sens şi destinaţie în funcţie de natura produselor. Fenomenul globalizării dă
lumii o nouă formă şi deschide noi perspective în arena relaţiilor internaţionale. Acest fenomen, deşi
economic în sine, prezintă implicaţii şi generează efecte în toate domeniile vieţii oamenilor
În prezent toate ţările, indiferent că sunt dezvoltate, în curs de dezvoltare, mai puţin dezvoltate sau în
tranziţie, urmează politici orientate spre piaţa globală, deschizând întreprinderilor lor accesul la
competiţia internaţională. Astfel, în special, în ţările aflate în tranziţie, toate firmele, mari sau mici,
depind de lumea afacerilor internaţionale. Acestea au aceleaşi interese vitale ca şi întreprinderile din
ţările dezvoltate, sau în curs de dezvoltare.
Globalizarea afacerilor a determinat înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în ianuarie 1995

şi intrarea în vigoare a Acordurilor Rundei Uruguay.De asemenea, Centrul de Comerţ Internaţional
UNCTAD/OMC (ITC), împreună cu Secretariatul Commonwealth a publicat două lucrări – Runda
Uruguay – Ghidul întreprinzătorului şi Ghid pentru întreprinderi privind Sistemul Comercial Mondial
- în vederea explicării cadrului juridic al afacerilor internaţionale, subliniind implicaţiile prevederilor
şi regulilor specifice asupra întreprinderilor.
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este responsabilă pentru supravegherea sistemului

comercial multilateral, care a evoluat treptat în ultimii 50 de ani. Centrul de Comerţ Internaţional
acordă sprijin comunităţii de afaceri, adică întreprinderilor, asociaţiilor de afaceri şi agenţiilor cu
activitate de sprijin din ţările aflate în tranziţie şi în curs de dezvoltare.
Globalizarea vieţii de afaceri se realizează sub incidenţa activităţilor marilor corporaţii transnaţionale.
Inovaţiile tehnologice au permis circulaţia tot mai liberă şi mai ieftină a mărfurilor, banilor şi
persoanelor. Astfel, actorii economici sunt nevoiţi pentru a rezista pe piaţă să îşi extindă sfera de
acţiune în afara graniţelor naţionale, recurgând la managementul transnaţional în domeniile inovaţiei,
producţiei şi desfacerii. Aceştia pot să recurgă de asemenea la alianţe strategice: fuzionări de firme,
crearea de societăţi mixte, acorduri de cesionare reciprocă de licenţe, dezvoltarea în comun de noi
produse, desfacerea în comun a produselor etc. în vederea asigurării unei competitivităţi crescute. În
acest sens, oamenii de afaceri trebuie să-şi diversifice sursele de aprovizionare şi pieţele de desfacere.
Efectul globalizării priveşte şi reţelizarea vieţii economice mondiale. Doar reţeaua, ca sistem de
dezvoltare şi comunicare capătă multiple dimensiuni, poate asigura relaţiile complexe dintre nivelul
micro, macro şi mondoeconomic. Astfel, Ph. Kotler considera că „firmele care vor reuşi în afaceri vor
22
Patriche D. (coordonator) "Comerţ şi globalizare ", -suport curs
21
fi cele care vor izbuti să pună la punct cele mai eficiente reţele globale”. Întrepătrunderea economiilor
naţionale se reflectă în creşterea rolului schimburilor comerciale, a investiţiilor şi a capitalurilor străine
în formarea produsului intern brut în cadrul fiecărei ţări participante. De aici rezultă că cea mai mică
defecţiune dintr-o ţară poate conduce la blocarea întregului angrenaj, deoarece aceeaşi agenţi
economici sunt practic prezenţi pe toate pieţele lumii.
Globalizarea este avantajoasă şi foarte avantajoasă pentru ţările cu o competitivitate economică mare:
tehnologii avansate, forţă de muncă performantă, productivitatea muncii mare, costuri de producţie
reduse. În aceste condiţii se poate afirma că principala sursă a competitivităţii este reprezentată de
capital. Procesul globalizării oferă multiple şi rapide avantaje economiilor dezvoltate, ce concentrează
covârşitor capitalul mondial şi unde îşi au sediul central marile companii transnaţionale.
Procesul globalizării, în esenţa sa, conţine toate premisele pentru accentuarea decalajelor economice
existente la sfârşitul secolului XX între statele dezvoltate, state în curs de dezvoltare, inclusiv fostele
state socialiste, deoarece se globalizează numai crearea produselor interne brute, fără globalizarea
repartizării acestora.
Aceste decalaje pot fi atenuate prin:

- transfer de resurse, în special financiare, din ţările dezvoltate către ţările în curs de dezvoltare;
- investiţii directe şi de portofoliu;
- credite pentru susţinerea balanţei de plaţi şi a lucrărilor de infrastructură.
În aceste condiţii ţărilor lumii li se impune manifestarea de flexibilitate şi raţionalitate pentru ca

ecuaţia avantaje-costuri să fie echilibrată. Desele întâlniri ale guvernelor şi reprezentanţilor societăţii
civile din ţările în curs de dezvoltare dovedesc faptul că în urma procesului de globalizare avantajele
au fost distribuite în sfera ţărilor dezvoltate, iar costurile în ţările slabe şi în curs de dezvoltare.
Pentru ca globalizarea să însemne un progres pentru toate statele lumii, se impune ca statele
dezvoltate, ce stabilesc regulile internaţionale să evite înţelegerea reprezentării globalizării pentru
unele şi localizare pentru altele. Globalizarea pieţelor lumii în condiţiile estompării continue a
diferenţelor specifice dintre acestea determină „omogenizarea gusturilor consumatorilor din întreaga
lume” în interiorul unei pieţe, ce dobândeşte caracter global.
Globalizarea pieţelor este direct legată de formarea şi dezvoltarea firmelor multinaţionale şi a firmelor
transnaţionale. În această situaţie deciziile strategice de marketing sunt orientate cu prioritate către
pieţele produsului şi mai puţin către pieţele naţionale. Obiectivele strategice ale unei întreprinderi cu
viziune globală asupra pieţei se referă la satisfacerea cu un produs, foarte puţin definit de la un spaţiu
geografic la altul, a unui număr foarte mare de consumatori internaţionali.
22
1. Familiarizaţi-vă cu noţiunile aferente conceptului de globalizare.
2. Globalizarea afacerilor determină convergenţă sau divergenţă economică?
23
Capitolul III
Factorii internaţionali ai globalizării afacerilor din perspectiva modelelor
teoriilor economice
__________________________________________________________________________________
Obiective
Capitolul de faţă are drept principal obiectiv înţelegerea şi însuşirea factorilor internaţionali ai
globalizării din perspectiva modelelor teorilor economice.
Cuvinte cheie:globalizarea preţurilor, transferul tehnologic, dezvoltarea societăţilor transnaţionale,

modelul avantajelor absolute, modelul avantajelor comparative, modelul Heckscher-Ohlin-
Samuelson, modele de specializare din perspectiva economiilor de scară, modele de specializare din
perspectiva cererii, modele de specializare aferente teoriei “noua geografie economică”
__________________________________________________________________________________
Chiar şi astăzi teoriile economice au perspective diferite asupra cauzelor şi evoluţiei fenomenelor de
specializare, fenomen ce contribuie la globalizarea afacerilor. Există diferite modele de specializare
care au la bază fie teoriile tradiţionale ale comerţului internaţional, fie noile teorii ale comerţului.
Abordarea diferită în fundamentarea teoretică a specializării provine, în principal, de la diversitatea
de ipoteze utilizate în construirea modelelor de specializare23.
3.1.Fundamentarea teoretică a factorilor internaţionali ai globalizării din perspectiva

principalelor modele aferente teoriilor tradiționale (globalizarea preţurilor)24
Teoriile tradiționale ale comerțului internațional oferă explicații destul de clare în privința
specializării economiilor sugerând că acestea se specializează potrivit avantajelor absolute sau
avantajelor comparative provenite din diferențele tehnologice sau din diferențele de înzestrare cu
factori de producție dintre regiuni.
A. Modelul avantajelor absolute
Modelul avantajelor absolute, elaborat de A. Smith25, presupune că regiunea se va specializa în

producerea acelor bunuri pentru care dispune de avantaje obţinute din diferenţele de costuri
înregistrate în producția aceloraşi bunuri, respectiv de practicarea celor mai mici costuri.
Conform acestei teorii, așa cum se poate observa în figura nr. 3.1. ce a fost construită potrivit
principiilor avantajului absolut, în elaborarea modelului s-a plecat de la ipoteza existenței unei
economii cu 2 regiuni, regiunea 1 şi regiunea 2, care în faza iniţială, precomerţ, produce în fiecare
regiune câte două bunuri pentru consumul propriu – produse textile şi din oţel. Se mai presupune că
regiunea 1 are nevoie pentru producerea unui bun textil de 10 muncitori și de 25 de muncitori pentru o
unitate din bunul de oţel, în timp ce regiunea 2 utilizează în fabricarea unui articol textil 25 de
muncitori, iar pentru o piesă din oţel 10 muncitori. Prin urmare, regiunea 1 se va specializa în
producerea de bunuri textile, pe care le va produce cu un cost absolut mai mic, întrucât pentru a
23
U. von Schutz şi M. Stierle „Regional specialization and sectoral concentration: an empirical analysis for the enlarged
EU" Paper presented at the European Regional Science Association 2003 Congress, August 2003, Finlanda, pag. 2
24
25
Smith A. „Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii și cauzelor ei", Editura Academiei Române, Vol I și II, București,
1965
24
fabrica o unitate din bunul respectiv va utiliza doar 10 muncitori, în timp ce regiunea 2, din acelaşi
motiv, va produce bunuri din oţel [figura 3.1.].
Regiunea 1
Produse Necesarul de muncă/unitate de produs fabricată
- Textile - 10 muncitori
- Oţel - 25 muncitori
Avantaj Dezvantaj Dezvantaj Avantaj

absolut absolut absolut absolut
Regiunea 2
Specializarea în fabricarea Specializarea în fabricarea
produselor din oţel produselor textile
Figura 3.1. Modelul avantajului absolut

Sursa: prelucrare proprie după modelele oferite de teoriile tradiționale ale comerțului internațional
B. Modelului avantajelor comparative
Spre deosebire de Smith, Ricardo26 consideră că regiunea se va specializa în producerea acelor bunuri
pentru care dispune de avantaje obținute din diferențele de productivitate a muncii și nu din diferențele
de costuri, respectiv de existenţa diferenţelor de tehnologie dintre cele două regiuni.
Conform figurii nr. 3.2.ce a fost construită potrivit principiilor modelului avantajelor comparative,
ipoteza este aceeași cu cea prezentată anterior, respectiv existența unei economii cu 2 regiuni, regiunea
1 și regiunea 2, care în faza inițială, precomerț, produce în fiecare regiune două bunuri pentru
consumul propriu – produse textile și oțel. Dar de această dată, se presupune că regiunea 1 este mai
eficientă decât regiunea 2 în producerea celor două bunuri, întrucât cu 5 muncitori fabrică un articol
textil și cu 25 de muncitori un bun din oțel, în timp ce regiunea 2 utilizează pentru un produs textil 10
muncitori iar pentru o piesa din oțel 100 de muncitori.
Plecând de la această ipoteză, chiar dacă regiunea 1 are avantaj absolut în producerea ambelor bunuri,
aceasta va fi relativ mai eficientă în producerea bunurilor din oțel, în timp ce regiunea 2 va fi relativ
mai eficientă în fabricarea textilelor.
Pentru a ajunge la această concluzie trebuie să se analizeze costul de oportunitate aferent producerii
bunurilor din oțel și articolelor textile. Regiunea 1, pentru a crește producția bunurilor din oțel cu o
bucată, trebuie să transfere 25 de muncitori din industria textilă, înregistrându-se în aceste condiții o
scădere a producției de articole textile de 5 bucăți. Astfel, costul de oportunitate în regiunea 1 a unui
produs din oţel este de 5 produse textile. În regiunea 2, 100 de muncitori trebuie transferaţi din
industria textilă pentru a crește producția de bunuri din oțel cu o bucată, ceea ce ar înseamna că
26
Ricardo D. „Opere alese. Despre principiile economiei politice și impunerii", Editura Academiei Române, Vol I,
București, 1959
25
producția de articole textile va scădea cu 10 bucăți. Drept urmare, costul de oportunitate în regiunea 2
a unui produs din oţel este de 10 produse textile. În concluzie, regiunea 2 se va specializa în
producerea de bunuri textile, iar regiunea 1 în produse din oțel, întrucât, pentru a fabrica un produs
textil regiunea 1 trebuie să cedeze a cincea parte din producerea unui bun din oțel, în timp ce regiunea
2 trebuie să cedeze doar a zecea parte [figura 3.2.].
Regiunea 1
Raport de schimb Raport de schimb
5:1 1:5
Avantaj
Avantaj
comparativ –
comparativ -
Regiunea 2 oţel
textile
Raport de schimb Raport de schimb
10:1 1:10
Specializarea în fabricarea Specializarea în fabricarea

produselor textile produselor din oţel
(5:1<10:1) (1:5>1:10)
Figura 3.2. Modelul avantajelor comparative

C. Modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson
Modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson27 presupune că regiunea își va specializa activitatea în funcție de

înzestrarea cu factori de producţie, respectiv va produce acele bunuri care utilizează factorul în exces.
Figura nr. 3.3 a fost construită potrivit principiilor modelului Heckscher-Ohlin-Samuelson și prezintă
ipoteza modelului care este aceeași ca la modelele anterioare, o economie cu 2 regiuni, regiunea 1 şi
regiunea 2, care în faza inițială, precomerț, produce în fiecare regiune două bunuri pentru consumul
propriu – produse textile și produse din oțel. Dar, de această dată, se presupune că în regiunea 1 există
din abundență capital, în timp ce în regiunea 2 există în exces forţă de muncă.
Alte ipoteze restrictive impuse de model sunt:

- există doar doi factori de producţie: munca şi capitalul;
- factorii de producţie sunt din punct de vedere calitativ identici în ambele regiuni;
- înzestrarea cu factori în fiecare regiune este fixă;
27
Samuelson P. „International trade and the equalisation of factor prices", The Economic Journal, June 1948 , pag. 163-184
26
- funcţiile de producţie în ambele regiuni sunt identice (această ipoteză scoate din calcul
posibilitatea de a există avantaje comparative ce se pot forma datorită diferenţelor de
tehnologie utilizată);
- producţia este de scară;
- concurenţa perfectă există pe pieţele ambelor produse dar şi pe piaţa factorilor de producţie;
- comerţul este liber fără nici un obstacol;
- producţia de oţel utilizează în mod intensiv capitalul iar cea textilă utilizează în mod intensiv
munca la orice preţ al factorilor de producţie;
- preferinţele consumatorilor sunt identice în ambele regiuni şi nu există diferenţe între venituri.
-
Prin urmare, regiunea 1, în care există abundenţă de capital, se va specializa în producţia şi exportul
de bunuri din oțel, întrucât această producție utilizează capitalul în mod intensiv, iar regiunea 2, în
care există abundenţă de forţă de muncă, se va specializa în producerea şi exportul de bunuri textile,
întrucât pentru fabricarea acestor produse se utilizează în mod intensiv forţa de muncă.
Autarhie
Înzestrarea cu factori de producţie Înzestrarea cu factori de producţie
Capital > Muncă Capital < Muncă
- 25 muncitori Produse
Oțelul – utilizează intensiv capital
Textile – utilizează intensiv muncă
Prețul capitalului < Prețul muncii Prețul capitalului > Prețul muncii
Avantaj comparativ - oțel Avantaj comparativ - textile
Specializarea în fabricarea produselor Specializarea în fabricarea produselor
din oţel textile
Comerț - schimburi internaționale

Crește producția de oțel Crește producția de textile
Scade producția de textile Scade producția de oțel
Oferta de capital < cererea de capital Oferta de capital > cererea de capital
Oferta de muncă > cererea de muncă Oferta de muncă < cererea de muncă
Regiunile 1 și 2
Prețul capitalului = Prețul muncii
Figura 3.3. Modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson

Pentru a ajunge la această concluzie, autorii modelului au plecat de la premisa că în regiunea 1 preţul
muncii este mai mare decât preţul capitalului, întrucât factorul muncă este mai rar, drept urmare
această regiune va fi stimulată să utilizeze în procesul de producție mai puţină muncă şi mai mult
27
capital. În regiunea 2, preţul muncii este mai mic decât preţul capitalului, întrucât factorul capital este
mai rar, drept urmare aceasta va fi stimulată să utilizeze în procesul de producție mai multă muncă şi
mai puțin capital. Dată fiind această situație, în regiunea 1, întrucât capitalul este relativ mai ieftin
decât munca, prețurile la produsele ce utilizează în mod intesiv capitalul (oțelul) vor fi mai mici decât
la produsele ce utilizează în mod intensiv munca (textile), în timp ce în regiunea 2, va fi invers,
întrucât factorul muncă este mai ieftin decât capitalul, iar preţurile la produsele ce utilizează în mod
intesiv munca (textilele) vor fi mai mici decât la produsele ce utilizează în mod intensiv capitalul
(oţelul).
Acestea reprezintă prețurile din perioada de autarhie, creându-se, astfel, premisa schimburilor
comerciale şi a avantajelor ce decurg din acestea. Cu alte cuvinte, într-o economie unde ar exista doar
două regiuni, doi factori de producţie şi două produse, regiunea unde munca este în exces va avea
avantaj comparativ în producerea unor bunuri care utilizează în mod intensiv munca, iar regiunea
unde factorul capital este excesiv va avea avantaj comparativ în producerea bunurilor ce utilizeză în
mod intensiv capitalul. De îndată ce încep schimburile comerciale dintre cele două regiuni, regiunea 1
se va specializa în producţia şi exportul de bunuri din oţel, în timp ce regiunea 2 se va specializa în
producţia şi exportul de bunuri textile [figura 3.3.]. Efectele acestor specializări se răsfrâng asupra
ambele regiuni, întrucât scăderea producţiei de oţel din regiunea 2 va elibera în economie mai mult
capital decât muncă (acest tip de producţie utilizează în mod intensiv capitalul), iar producţia textilă va
creşte doar absorbind de pe piaţă mai multă forţă muncă și nu capital. Deoarece una dintre ipotezele
restrictive ale modelului este înzestrarea fixă cu factori de producţie pentru fiecare regiune,
specializarea regiunii 2 în producţia de articole textile va duce la o creştere pe piaţa muncii a cererii
ceea ce va avea ca rezultat creşterea preţului muncii în această regiune.
Acelaşi fenomen îl vom regăsi şi în regiunea 1, care s-a specializat în producţia de bunuri din oţel.
Rezultatul acestei tendinţe, chiar dacă nu ar exista o migrare a factorilor de producţie, este micşorarea
diferenţei dintre preţurile factorilor de producţie şi, în final, egalizarea acestora ajungându-se, astfel, la
o egalizare absolută a preţurilor factorilor de producție între regiuni respectiv la apariția unui
proces de convergență a prețurilor factorilor de producție.
Toate aceste modele nu mai oferă explicații pertinente despre fenomenul de specializare existent în
economia contemporană, întrucât teoriile tradiționale au analizat comerțul plecând de la ipoteza că
regiunile schimbă între ele bunuri diferite (comerț inter-industrie), iar realitatea indică faptul că în
ultima perioadă ponderea cea mai mare a comerțului dintre regiuni este de tip intra-industrie și nu
inter-industrie.
3.2.Fundamentarea teoretică a factorilor internaţionali ai globalizării din perspectiva

modelelor aferente noilor teorii ale comerțului internaţional (dezvoltarea societăţilor
transnaţionale, transferul tehnologic)28
Noile teorii ale comerțului internațional încearcă să ofere explicații cu privire la specializarea
regională din triplă perspectivă: prima presupune că regiunea practică un comerţ intra-industrie pe
baza unei integrării verticale cu restul lumii, a doua presupune că la baza comerţului regiunii sunt mai
degrabă avantajele competitive și nu comparative, iar a treia are la bază modelele teoriei “noua
geografie economică”29.
Comerţul intra-industrie poate fi explicat fie prin obținerea economiilor de scară la nivelul firmelor,
fie prin prisma consumatorului (dorința consumatorului modern pentru o varietate cât mai mare de
produse pe piață).
28
29
Armstrong H., Taylor J. , op.cit., 2000, pag. 132
28
3.2.1. Modele din perspectiva economiilor de scară
Modelul de specializare bazat pe concurența monopolistă30 are fără îndoială meritul de a se fi apropiat
considerabil de realitate31 de practicile efective din comerțul internațional actual, întrucât explică, prin
intermediul economiilor de scară și al randamentelor crescânde ale factorilor de producție,
mecanismele comerțului internațional.
Conform figurii nr. 3.4., construită potrivit principiilor modelului bazat pe concurența monopolistă,
ipoteza modelului este aceeași ca la modelele anterioare, o economie cu 2 regiuni, regiunea 1 şi
regiunea 2, care în faza inițială, precomerț, produce în fiecare regiune două bunuri pentru consumul
propriu – produse textile și produse din oțel. De asemenea, la fel ca la modelul Heckscher-Ohlin-
Samuelson, se mai presupune că în regiunea 1 există din abundență capital, în timp ce în regiunea 2
există în exces forţă de muncă.
Înzestrarea cu factori de producţie Înzestrarea cu factori de producţie
Capital > Muncă Capital < Muncă
Produse
Oțelul – utilizează intensiv capital
Textilele – utilizează intensiv muncă
Prețul capitalului < Prețul muncii Prețul capitalului > Prețul muncii
Avantaj comparativ - oțel Avantaj comparativ - textile
Concurența
Perfectă – industria produselor Textile
Monopolistă – industria produselor din Oțel
Efectul economiilor de scară
Specializarea în:
Specializarea în:
-fabricarea produselor textile
-fabricarea produsului X din oţel
-fabricarea produsului Y din oțel
Comerț - schimburi internaționale
Comerț inter-industrie
Produse textile
Produsul X din oțel Produsul Y din oțel

Comerț intra-industrie
Figura 3.4. Modelul de specializare bazat pe concurența monopolistă

Spre deosebire de modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson se presupune că în industria producătoare de

bunuri din oțel nu există o concurență perfectă (una dintre ipotezele restrictive ale modelului) din
perspectiva omogetității produselelor ci, mai degrabă, o concurență monopolistă unde firmele produc
bunuri diferite, respectiv bunul X și bunul Y. Autorii explică producerea de bunuri diferite în cele două
30
Krugman P., Obstfeld M. , op.cit., 2003, pag. 132-141
31
Sută N., Sută-Selejan S. "Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane", vol. I şi II, Ed. Economică,
Bucureşti, 2003, pag. 366
29
regiuni, prin intermediul fenomenului economiilor de scară și al randamentelor crescânde ale
factorilor de producție. Conform acestui principiu regiunilor nu se recomandă să producă toate tipurile
de bunuri din oțel, întrucât este mult mai eficient pentru economia regională să fabrice doar un număr
limitat de produse. Plecând de la aceste ipoteze, regiunea 1 se va specializa în fabricarea produsului X
din oțel, în timp ce regiunea 2 se va specializa în fabricarea produselor textile, dar și în producerea
bunului Y din oțel. [figura 3.4.].
Datorită acestei specializări, fluxurile comerciale dintre regiuni vor fi de două tipuri:
- regiunea 1 va exporta bunul X din oțel și va importa produse textile din regiunea 2 – întrucât,
conform modelului HOS, regiunea 1 s-a specializat în fabricarea produselor din oțel, iar
regiunea 2 în producerea articolelor textile. Drept urmare, în acest caz, regiunile practică un
comerț inter-industrie.
- regiunea 1 va exporta bunul X din oțel și va importa bunul Y tot din oțel din regiunea 2 –
întrucât firmele din regiunea 2 produc bunuri din oțel ce diferă de cele existente pe piața
regiunii 1. Pe această piață există consumatori care preferă și bunurile produse în regiunea 2,
astfel că regiunea 1 va exporta și importa bunuri ce provin din aceeași ramură industrială. Prin
urmare, în acest caz, regiunile practică un comerț intra-industrie. Același algoritm se poate
aplica și regiunii 2.
În concluzie, modelul explică următoarele aspecte:

- specializarea inter-industrie reflectă avantajul comparativ. Comerțul inter-industrie
presupune că regiunea 1, caracterizată prin abundența capitalului, va exporta produse din oțel,
obținute prin folosirea intensivă a capitalului, și va importa produse textile, obținute prin
folosirea intensivă a muncii. În acest caz, avantajul comparativ continuă să fie o parte
esențială a comerțului internațional.
- specializarea intra-industrie nu reflectă avantajul comparativ. Chiar dacă regiunile ar avea
același grad de înzestrare cu capital și muncă, firmele din aceste regiuni vor produce bunuri
diferite, iar cererea consumatorilor pentru produsele din afara granițelor regiunii va declanșa
comerțul de tip intra-industrie. Economiile de scară sunt acelea care determină fiecare regiune
să nu producă toate tipurile de bunuri, astfel că economiile de scară reprezintă un factor
determinat al comerțului internațional.
- modelul nu explică toate aspectele legate de specializare, fiind, în aceste condiții, imprevizibil.
În construcția model nu există nimic ce poate să explice de ce regiunea 1 fabrică produsul X
din oțel și nu produsul Y. Tot ceea ce se știe se rezumă la faptul că regiunile vor produce
bunuri diferite. Deoarece alți factori aleatori, precum istoria sau întâmplarea, determină
amănuntele modelului de specializare. Caracterul imprevizibil nu este total, întrucât
specializarea inter-industrie este clar determinată de diferențele ce există între regiuni, în timp
ce doar specializarea intra-industrie are un caracter arbitrat.
- Importanța relativă a specializării inter-industrie și intra-industrie depinde de cât de
asemănătoare sunt regiunile între ele. Dacă regiunea 1 și regiunea 2 sunt asemănătoare în
ceea ce privește gradul de înzestrare cu capital și forță de muncă, atunci ponderea comerțului
inter-industrie în totalul fluxurilor comerciale dintre regiuni va fi mai mică, iar comerțul intra-
industrie, bazat pe economiile de scară, va domina aceste fluxuri. Pe de altă parte, dacă gradul
de înzestrare cu capital și muncă este diferit între regiuni, atunci regiunea 2 se va specializa,
preponderent, în fabricarea produselor textile și într-o foarte mică proporție în producerea
bunurilor din oțel. Drept urmare, ponderea comerțului inter-industrie în totalul fluxurilor
comerciale dintre regiuni va fi foarte mare, iar comerțul intra-industrie, bazat pe economiile de
scară, va avea o pondere mică în aceste fluxuri.
3.2.2. Modele din perspectiva cererii

Modelele de specializare din perspectiva cererii încearcă să explice modul de adaptare a ofertei prin
specializarea producţiei datorată unui excedent al cererii interne ori externe, rezultat al creşterii
veniturilor sau modificării gusturilor şi preferinţelor.
30
Cele mai importante modele sunt cele aferente următoarelor teorii:
Teoria „cererii naţionale reprezentative”, elaborată de S.B. Linder32, presupune că

similitudinile în structura cererii și același nivel de dezvoltare al economiilor regionale sunt factori
favorizanți ai schimburilor de tip intra-industrie. În figura nr. 3.5. se pleacă de la ipoteza existenței
unei economii cu 2 regiuni, regiunea 1 şi regiunea 2, care în faza iniţială, sunt asemănătoare din
perspectiva structurii cererii, producției și nivelului de dezvoltare.
În construirea modelului trebuie avute în vedere și următoarele premise propuse de Linder:

- condiţiile de producţie nu sunt independente de condiţiile cererii (producţia este cu atât mai
eficientă cu cât cererea este mai mare);
- cererea internă reprezentativă este cea care constituie suportul producţiei, „condiţia necesară
dar nu şi suficientă” pentru ca un bun să poată fi exportat;
- piaţa externă nu este decât o prelungire a pieţei regionale, iar schimbul internaţional nu
reprezintă decât o extindere a schimburilor regionale.
Plecând de la aceste premise se ajunge la concluzia că, în schimburile comerciale, cu cât regiunile
sunt mai asemănătoare, respectiv, cu cât sunt mai dezvoltate din punct de vedere economic la un
nivel similar, cu atât „gama produselor pentru export va fi identică sau inclusă în gama produselor
pentru import”33. Prin urmare, schimburile de tip intra-industrie vor apărea între regiunea 1 și
regiunea 2 dacă acestea sunt asemănătoare în ceea ce privește structura producției și nivelul de
dezvoltare economică.O structură asemănătoare a cererii în regiunile 1 și 2 va conduce la o structură
asemănătoare a producției, iar piaţa internă din regiunea 1 se extinde pe piaţa externă din regiunea 2,
și invers, întrucât exporturile din regiunea 1 și regiunea 2 vor crește ca urmare a faptului că piaţa
externă reprezintă o prelungire a pieţei interne.
Structura cer erii

Regiunea 1 R egiunea 2
a se mănă toare
Structura şi spec ializa rea p rod ucţie

asem ănătoar e
Nivel de d ez voltare econom ică

similar
St ructura şi spec ializa rea fluxu rilor c om erci ale

ase mănă toare
Inte nsificarea legătu rilor com e rcial e de tip

intr a-in du strie
Figura 3.5. Modelul „cererii naţionale reprezentative”

Teoria „cererii de diferenţiere”, elaborată de B. Lassudrie-Duchêne34, presupune că datorită

marii diversităţi de gusturi şi preferinţe ale populației, la nivel global se manifestă o cerere variată,
aceasta favorizând specializarea pe orizontală și deci intensificarea schimburilor de tip intra-
industrie. Se pleacă de la aceeași ipoteză, existența unei economii cu 2 regiuni, regiunea 1 şi regiunea
2, care în faza iniţială, sunt asemănătoare dar nu identice în ceea ce privește structura cererii și
producției [figura 3.6.]. Conform principiilor acestui model, schimburile comerciale de tip intra-
32
Linder S.B. „An essay on trade and transformation” , Wely and Sons New York, 1961
33
Drăgan G. , op.cit., 2004, pag . 44
34
Lassudrie-Duchêne B. „La demande de difference et l’echange international”, Economie et Societes, 1971
31
industrie dintre regiuni vizează bunuri asemănătoare, dar totuși aceste produse nu sunt identice,
întrucât acestea se pot diferenția prin calitate, marcă, etc. Prin urmare, schimburile de tip intra-
industrie se vor intensifica între regiunea 1 și regiunea 2 dacă acestea sunt asemănătoare, dar nu
identice, în ceea ce privește structura cererii și producției. Chiar dacă există o structură asemănătoare
a cererii și producției în regiunile 1 și 2, acestea vor oferi pieței interne și externe produse diferite.
Acest aspect reprezintă premisa dezvoltării comerțului intra-industrie între cele două regiuni, întrucât
orice consumator doreşte să poată alege, în funcţie de gusturile sale, dintre mai multe produse
diferențiate calitativ.
Structura cer erii asem ănătoare

Regiunea 1 da r nu identic ă R egiunea 2
Structura şi specializ area producţie

pe orizontală sau ve rtic ală
Regiunea 1 Intensificar ea le gătur ilor c omerc iale de tip R egiunea 2

intra-industr ie
Figura 3.6. Modelul „cererii de diferenţiere”

Teoria ciclului de viaţă al produselor elaborată de R. Vernon35 presupune că datorită

migrației sectoarelor industriale din regiuni dezvoltate spre cel mai puțin dezvolate, monopolul în
producția sau exportul unui produs este posibil doar pentru o perioadă scurtă de timp. Delocalizarea
sectoarelor industriale este explicată prin intermediul ciclului de viață al produselor. Conform figurii
3.7. ce a fost construită pe baza principiilor modelului lui Vernon, la început produsul este intensiv în
tehnologie, întrucât bunul apare în regiunea inovatoare, în faza producţiei de masă va fi intensiv în
capital, întrucât crește foarte mult producția acestui bun, iar în faza de maturitate şi declin va fi
intensiv în forţă de muncă puţin calificată, întrucât bunul se va produce în regiunea imitatoare.
Apariţia
Regiunea inovatoare Regiunea imitatoare
Nu există relaţii comerciale
Cererea pentru produsul Cererea pentru produsul
nou - creşte nou - nu există
Creşterea
Regiunea inovatoare Regiunea imitatoare
Export de produse
Cererea pentru produsul Cererea pentru produsul
nou - constantă nou - creşte
Maturitatea şi declinul
Regiunea inovatoare Export/transfer de tehnologie Regiunea imitatoare
Cererea pentru produs Import de produse Cererea pentru produs -
- scade creşte
Figura 3.7. Modelul după „ciclul de viaţă al produselor”

35
R. Vernon „International investment and international trade in the product life cycle”, Quaterly Journal of Economics,
1966 , pag 190-207
32
Concentrându-și atenția doar asupra cererii sau obținerii economiilor de scară, teoriile accentuează,
într-adevăr, avantajele competitive de care se bucură regiunile, dar industriile ce obțin economii de
scară pot obține avantaje comparative diferite și prin plasarea producției în locații unde forţele ce vor
genera concentrarea sau dispersia geografică sunt mai puternice.
3.2.3. Modele aferente teoriei “noua geografie economică”
Modelele noii geografii economice (new economic geography – NEG) s-au dezvoltat în dorinţa de a
explica comerţul intra-industrie dar şi fenomenul tot mai des întâlnit în economia contemporană, în
care schimburile comerciale mondiale sunt acaparate de relaţiile de comerţ între regiunile mari și
dezvoltate din punct de vedere economic.
A. Modelul de specializare ce utilizează bunurile intermediare
În modelul construit de Krugman și Venables36 un rol important îl au bunurile intermediare, întrucât

aceste bunuri reprezintă legătura dintre sectoare industriale prin matricea input-output. Astfel, unele
sectoare vor fi în amonte, producând bunuri intermediare ce vor fi input-uri, iar altele vor fi în aval,
producând bunuri intermediare ce vor merge, în mare parte, și către consumatorii finali.
În construirea modelului autorii pleacă de la ipoteza Dixit-Stiglitz în care industria are un singur sector
de activitate unde se produc mai multe bunuri, ne fiind necesară, în acest caz, introducerea în cadrul
legăturilor input-output a altor industrii suplimentare. O altă ipoteză a modelului presupune că
producţia se foloseşte pe ea însăşi ca input şi că acelaşi tip de producţie este cerut atât de consumatorii
finali cât şi de producătorii de bunuri de acelaşi tip sub formă de inputuri. Astfel, aceeaşi industrie este
atât în aval, producând bunuri ce au ca destinaţie consumul final, cât şi în amonte, sub formă de
inputuri.
Autorii37 ne propun în cadrul acestui model să luăm în considerare că există o economie cu 2 regiuni,
regiunea 1 și regiunea 2, în care forţa de muncă totală din fiecare regiune este egală cu 1. În cadrul
fiecărei regiuni, Krugman și Venables au presupus că munca este mobilă între cele două sectoare de
activitate existente în economiile regionale: industrie şi agricultură.
Pentru a vedea cum funcţionează acest model, autorii iau în considerare ca inputuri, pe lângă prețul
factorului muncă și tehnologia de fabricaţie a fiecărei firme, și funcția de producție ce o modifică
astfel încât input-ul să devină o combinaţie dintre muncă şi bunuri intermediare. Implicarea
tehnologiei în acest model presupune, în fapt, că o firmă utilizează în producţie toate sortimentele de
produse sub formă de bunuri intermediare şi câştigă astfel o creştere a gamei de produse.
Aceasta determină accesul la o mai mare varietate de produse intermediare cu un indice de preţ mai
mic, drept urmare vor scădea costurile de producţie ale firmelor care utilizează bunuri intermediare. În
plus, cu cât sunt mai multe sortimente de produse disponibile pe plan regional, cu atât costurile sunt
mici şi astfel se economisesc din cheltuielile cu transportul intermediar.
Krugman și Venables consideră output-urile ca o parte din producția fiecărei firme ce pleacă către
consumatori sub formă de consum final, iar o altă parte pleacă către alte firme sub forma de consum
intermediar. Drept urmare,vor exista două tipuri de cerere: o cerere finală, venită din partea
consumatorilor finali, și o cerere intermediară, venită din parte firmelor ce utilizează aceste bunuri sub
formă de input-uri. Întrucât în model firmele sunt în poziţie de echilibru, adică profitul este egal cu 0,
atunci cererea pentru produsele intermediare și prin urmare cheltuielile totale pentru astfel de
produse, este cu atât mai mare cu cât sunt mai multe firmele producătoare în regiunea respectivă.
36
Krugman P., Venebles A. "Globalization and inequality of nation" Quarterly Journal of Economics, nr. 110 (4), 1995,
pag. 857-880
37
Fujita M., Krugman P., Venebles A. "The Spatial Economy - Cities, Regions, and international Trade" The MIT Press
Cambridge, Massachusetts, London, 1999, pag. 244
33
Krugman și Venables consideră că pentru a înţelege forţele locale ce influeţează acest model trebuie
demonstrate efectele creşterii ponderii forţei de muncă ce lucrează în industria din regiunea 1 (λ1)
respectiv din regiunea 2 (λ2) asupra decalajului salarial dintre sectoare.
Etapele în construirea modelui se pot reprezenta schematic astfel:

Ipotezele modelului:
o Ipoteza Dixit-Stiglitz : 2 sectoare economice Agricultură

Industrie o singură ramură
o Inputurile utilizate forța de muncă mobilă între sectoarele economiei
Tehnologia bunurile intermediare intră în funcția de

producție sub forma unui indice de preț
un grad mare de tehnologizare => cresc
numărul de sortimente => scad costurile
o Economii de scară
o Preț = cost profit=0
o Elasticitatea de substituire între sortimente este aceeași pentru firme si consumatorii finali
Din perspectiva inputurilor

o Indicele de preț al bunurilor intermediare funcție CES de sortimente, prețul in altă
regiune și cheltuieli de transport
o Prețul inputurilor funcție Cobb-Douglas de salarii și indicele de preț al bunurilor
intermediare
Din perspectiva vânzărilor

o Cererea totală compusă din cererea finală - gospodării
Cererea intermediară - firme
Ecuații de echilibru pe termen scurt pentru Indicii de preț
Salariul în industrie
Cheltuielile pentru consum
Veniturile realizate în cele două sectoare
Punctele de echilibru
o Simularea creșterii ponderii salariațiilor din industrie efectele asupra diferenței

dintre veniturile realizate în cele două sectoare
o Forțe stabilizatoare – ce lucrează împotriva aglomerării
Scăderea ponderii salariaților din agricultură => creșterea
produsului marginal din agricultură => micșorarea migrației spre
industrie
Creșterea ofertei de forță de muncă în industrie => scăderea

salariilor din industrie
destabilizatoare – ce lucrează pentru aglomerare
legăturile din aval => scăderea indicilor de preț => scăderea
costurilor bunurilor intermediare => creșterea salariilor
legăturile din amonte => creșterea cheltuielilor de consum
=> creșterea cererii și salariilor
Figura 3.8. Modelul bunurilor intermediare

Patru forţe lucrează în model, două cu efecte stabilizatoare şi alte două cu efecte destabilizatoare:
forţe cu efecte stabilizatoare ce lucrează împotriva aglomerării
34
produsul marginal al muncii din agricultură (salariul din agricultură). Dacă funcţia de
producţie din agricultură este strict concavă, o scădere a numărului de salariaţi din agricultură
va duce la creşterea produsului marginal, şi aceasta la reducerea stimulării unei viitoare
migrări a forţei de muncă în industrie.
competiţia care există pe piaţă. O creştere a ponderii forței de muncă ce lucrează în industrie
este asociată cu o abundenţă de ofertă de muncă şi deci o reducere a indicelui de preţ. Aceste
schimbări determină scăderea cererii şi a producţiei pentru fiecare firmă şi reducerea salariilor
din industrie.
forţe cu efecte destabilizatoare ce lucrează pentru concentrare
intensitatea legăturilor din amonte va creşte ca urmarea a reducerii indicelui de preț datorită
creșterii ponderii forței de muncă ce lucrează în industrie, iar reducerea costurilor bunurilor
intermediare tinde să crească instantaneu echilibrul salarial dintre sectoare.
intensitatea legăturilor din aval va crește pe măsură ce creşte ponderea forței de muncă ce
lucrează în industrie, determinând astfel creșterea curbei cererii şi salariului din industrie.
Pentru a se înţelege echilibrul structuri, autorii propun o simulare, iar rezultatele acestor simulări sunt
prezentate în figura 3.9. Pe axe sunt ponderile din fiecare regiune a forţei de muncă din industrie: λ1 şi
λ2. Curba salariului w1=1 reprezintă combinaţiile lui λ1 şi λ2 la care salariul din industrie din regiunea 1
este egal cu unu. În dreapta acestei curbe salariul este mai mic decât unu, iar în stânga mai mare.
Presupunerea că salariaţii din industrie cresc şi scad în funcţie de diferenţele intersectoriale ale
salariilor este reprezentată de săgeţile orizontare din grafice ce arată evoluţia lui λ1. Curba w2=1 ne
oferă informaţii similare pentru regiunea 2 iar săgeţile verticale arată evoluţia corespunzătoare a lui λ2.
Cele trei grafice din figura 3.9. corespund celor trei niveluri de costuri de transport (mari, mici şi
medii), respectiv punctele de echilibru aferente.
costuri mari costuri mici
costuri medii
Figura 3.9. Punctele de echilibru ale modelului în ipoteza modificării costurilor de transport
Sursa: Fujita M., Krugman P., Venebles A. "The Spatial Economy - Cities, Regions, and international
Trade" The MIT Press Cambridge, Massachusetts, London, 1999, pag. 246, 247, 248
În urma construirii acestui model, se demonstrează că legăturile dintre sectoarele industriale pot
conduce la o concentrare industrială, iar poziţionarea geografică a producţiei în interiorul unei
35
regiuni, poate suferi schimbări calitative atunci când parametrii ecuaţiei, în special nivelurile
costurilor de transport, se modifică.
Krugman și Venables au arătat că o abordare din perspectivă geografică a comerţului internaţional

poate fi făcută utilizând aceleaşi metode ce se folosesc la nivel local, dar structura analizei are un
nivel înalt de abstractizare. Astfel, relaţiile comerciale dintre agenţii economici au condus la o
distribuţie neuniformă a industriei şi la apariţia spontană a inegalitaţilor dintre salarii respectiv dintre
nivelurile de trai. Aceasta reprezintă în fapt principala explicaţie a împărţirii regiunilor în bogate şi
sărace oferind o interesantă sugestie asupra dezvoltării neuniforme şi o consecinţă previzibilă a
integrării în creşterea mondială. Însă, aceeaşi idee sugerează faptul că reducerea recentă a diferenţelor
de venituri dintre regiunile avansate şi cele în curs de dezvoltare ar putea fi o consecinţă a continuării
procesului de integrare, întrucât în primul rând au scăzut costurile de transport și a crescut producţia,
ceea ce a condus la reducerea inegalităților dintre regiuni la nivel mondial și prin urmare a propagării
dezvoltării economice.
B. Specializarea regională și propagarea dezvoltării economice
În algoritmul construirii modelului, Krugman și Venables38 se aproprie destul de mult de logica

modelului de specializare cu bunuri intermediare. La fel ca în modelul prezentat anterior, în ipoteză se
presupune că există o economie cu două regiuni, regiunea 1 și regiunea 2, ce au două sectoare de
activitate, agricol şi industrial, iar prezenţa bunurilor intermediare crează legături în aval şi în amonte
în cadrul sectorului industrial. Plus valoarea adusă de model39 este introducerea în ecuații și a
procesului de creştere economică ce se manifestă, în cazul de faţă, ca o forţă ce conduce economia la
schimbare, autorii fiind preocupați de implicaţiile spaţiului în procesul de creştere economică. În
general, variabilele aferente matricei input-output rămân aceleași, existând însă mici modificări față
de modelul anterior. Astfel, se schimbă perspectiva asupra progresului tehnic, acesta va îmbunătăţi în
mod constant factorii de producţie, introducându-se în ecuații sub forma unui indicator ce măsoară
eficienţa (productivitatea) pe o unitate de factor de producţie.
De asemenea este modificată şi formula cererii consumatorilor, întrucât de această dată, cererea
pentru produsele industriale va creşte mai rapid decât potenţialul de aprovizionare a regiunilor
industrializate. O creştere a eficienței factorilor de producție va conduce la o creştere atât a ofertei cât
şi a cererii, iar pentru a obţine anumite efecte de creştere, autorii vor înlocui funcţia Cobb-Douglas a
preferinţelor consumatorilor între produsele industrializate şi cele agricole, cu o formulă în care
produsele industriale îşi cresc ponderea, în totalul cheltuielilor, pe măsură ce venitul creşte (o ecuaţie
liniară a cheltuielilor în care consumatorii ar avea un nivel minim de subzistenţă la bunurile
alimentare).
Ca urmare a acestor modificări se observă că, pe măsură ce creşte eficiența factorilor de producție va
creşte şi venitul din gospodării (fiecare gospodărie are mai multe unităţi de eficienţă de la factorii de
producţie) iar ponderea în venit a cererii de produse industriale va creşte. Aceasta reprezintă, în fapt,
forţa ce determină creşterea economică.
Pentru determinarea punctelor de echilibru ale modelului, autorii încep să simuleze diferite scenarii
plecând de la ipoteza că industria s-ar concentra într-o anumită zonă a regiunii. Determinarea
momentului în care va începe propagarea dezvoltării economice de la centrul industrial în altă
regiune reprezintă găsirea punctelor de sustenabilitate a concentrării.
Principalele etapele în construirea modelului sunt:
38
Krugman P., Venebles A. , op.cit., 1995, pag. 857-880
39
Fujita M., Krugman P., Venebles A, op.cit., 1999, pag. 263-271
36
Ipotezele modelului:
-ipotezele modelului cu bunuri intermediare
o Ipoteza Dixit-Stiglitz : 2 sectoare economice Agricultură

Industrie o singură ramură
o Inputurile utilizate forța de muncă mobilă între sectoarele economiei
Tehnologia bunurile intermediare intră în funcția de

producție sub forma unui indice de preț
un grad mare de tehnologizare => cresc
numărul de sortimente => scad costurile
o Economii de scară
o Preț = cost profit=0
o Elasticitatea de substituire între sortimente este aceeași pentru firme si consumatorii finali
-ipoteze noi
o Introducerea procesului de creștere economică și implicațiile spațiului în acest proces prin

înlocuirea muncii cu un indicator de efeciență a acesteia - productivitatea muncii
o Înlocuirea funcției Coob-Douglas pentru cererea consumatorilor cu o funcție liniară în care
produsele industriale îşi cresc ponderea, în totalul cheltuielilor, pe măsură ce venitul creşte.
Din perspectiva inputurilor

o Indicele de preț al bunurilor intermediare funcție CES de sortimente, prețul in altă
regiune și cheltuieli de transport
o Prețul inputurilor funcție Cobb-Douglas de salarii pe o unitate de eficiență a muncii
și indicele de preț al bunurilor intermediare
Din perspectiva vânzărilor

o Cererea totală compusă din cererea finală - gospodării
Cererea intermediară - firme
Ecuații de echilibru pe termen scurt pentru Indicii de preț
Salariul pe o unitate de eficiență a muncii
Cheltuielile pentru consum
Veniturile realizate în cele două sectoare
Figura 3.10. Modelul de dezvoltare economică și propagarea industrializării

Autorii, în urma fundamentării științifice a modelului, reprezintă grafic [figura 3.11.] punctele de
sustenabilitate în funcție de variabilele T=costul transportului (plasată pe axa OX) şi L = eficiența
factorilor (plasată pe axa OY). Curba SS reprezintă curba de sustenabilitate, respectiv punctele în care
parametrii modelului sunt în echilibru (cu salariul din industrie, nivelul forţei de muncă salariată şi al
cheltuielilor). Cu alte cuvinte, în toate punctele situate sub aceasta curbă concentrarea industriei în
regiunea 1 este sustenabilă.
37
Figura 3.11. Punctele de sustenabilitate ale modelului
Trade" The MIT Press Cambridge, Massachusetts, London, 1999, pag. 267
În viziunea autorilor, forma de parabolă a curbei de sustenabilitate reflectă faptul că este destul de
dificil să susţii aglomerarea la un nivel al costurilor de transport foarte scăzut respectiv ridicat, aşa
cum s-a demonstrat în modelul cu bunuri intermediare.
Importanţa legăturilor din aval şi din amonte reiese din analiza ecuaţia curbei de sustenabilitate ce a
stat la baza reprezentărilor grafice anterioare. Importanța legăturilor din aval este dată de faptul că
firma din regiunea 2 trebuie să plătească cu T mai mult pentru bunurile intermediare utilizate ca
inputuri decât plăteşte firma din regiunea 1. Efectele legăturilor din amonte apar pe măsură ce T va
creşte, întrucât cheltuielile destinate consumului de pe piaţa regiunii 2 se vor îndreaptă către firmele
din regiunea 2 renunțându-se la firmele din regiunea 1.
Punctele de echilibru
o Simulare:
Crește productivitatea muncii
Punct de sustenabilitate a concentrării sector
Concentrare
industrial
industrială
inexistent
Salariul relativ din industrie Salar constant în industrie
Crește salariul =>
=> nu există migrație între
ponderea salariaților din
sectoare
industrie
Legăturile din amonte Salar constant în industrie
Crește salariul =>
=> ponderea chetuielilor cu
ponderea chetuielilor cu
produse industriale
produse industriale crește
constantă
Figura 3.12. Punctele de sustenabilitate a modelul de dezvoltare economică

și propagarea industrializării
De asemenea, din graficul 3.11 se observă că odată cu creşterea eficienței factorilor (L), aglomerarea
industriei din regiunea 1 devine nesustenabilă la un moment dat, întrucât va creşte venitul și ponderea
forței de muncă în industrie (λ1). Venitul va crește datorită creşterii cererii pentru produsele
38
manufacturate comparativ cu bunurile din agricultură, astfel că industria se va dezvolta şi concentra
în regiunea 1.
Concentrarea are două efecte asupra condiţiilor de sustenabilitate, pe de o parte salariul din regiunea 1
va creşte, acesta devenind mai atractiv decât cel din industria din regiunea 2, iar pe de altă parte,
tocmai din cauza că industria din regiunea 1 plăteşte mai mult, ponderea în cheltuielile totale pentru
produsele industriale va creşte în regiunea 1, iar aceasta va întări legăturile din amonte şi aglomerarea
existentă.
Cu alte cuvinte, efectele creşterii cererii pentru produsele manufacturate asupra condiţiilor de
sustenabilitate vor depinde de modul cum se modifică salariul relativ şi puterea legăturilor din
amonte (figura 3.12.).
Revenind la figura 3.11., se observă că pe măsură ce L crește se trece de curba SS respectiv de zona I
din reprezentarea grafică, economiile trecând direct la o convergenţă deplină, λ1=λ2, respectiv ajung în
regiunea III din grafic. Există şi o a doua variantă în care λ1 şi λ2 se modifică continuu, iar în situaţia în
care λ1>λ2>0 se ajunge în zona II delimitată de curba BB şi pe măsură ce λ2 va creşte, se ajunge la
zona de convergenţă deplină, când λ1=λ2>0.
Pentru a vedea cum se dezvoltă economiile ca urmare a creşterii continue a eficienţei tehnice, L, a
factorilor, autorii reprezintă grafic salariul real relativ (salariul real din fiecare regiune comparativ cu
media celor două) pe măsura ce L creşte, în condiţiile în care T ia valoarea 1,3 [figura 3.13].
În faza I, când L este în intervalul I pe axa OX, industria este concentrată în regiunea 1, iar salariul
din industria aferentă regiunii 1 este mai mare decât cel din regiunea 2 (şi în termeni reali şi în produse
agricole). Creşterea lui L duce la creşterea cererii pentru produsele industriale, la creşterea presiunii
aglomerării industriale în regiune şi la o creştere a salariului. În această fază, există o divergenţă a
structurilor economice şi a nivelului de venit între cele două regiuni.
Figura 3.13. Propagarea creșterii economice conform modelului

Trade" The MIT Press Cambridge, Massachusetts, London, 1999, pag. 269
Industrializarea în regiunea 2 are loc în faza II, iar aceasta începe când diferenţele de salarizare dintre
cele 2 regiuni sunt destul de mari ca firme din regiunea 1 să se mute în condiţii profitabile în regiunea
2, chiar dacă pe parcurs legăturile din aval şi amonte vor fi cu alte firme. Creşterea lui L în faza 2
micşorează diferenţele salariale dintre cele două regiuni, iar această micşorare are o rata
descrescătoare. Motivul ar fi, cred autorii, că extinderea industriei în regiunea 2 şi crearea de legături
proprii, va accelera procesul de convergenţă, iar pe parcursul procesului de scădere a ponderii
industriei din regiunea 1, salariul real pe muncitor poate creşte sau descreşte, în funcţie de
oportunităţile salariaţilor de angajare, de modificarea indicelui de preţ prin creşterea disponibilităţii
produselor industriale din import care sunt mai ieftine şi de rata schimbărilor tehnice. În final, pe
39
măsură ce L creşte tot mai mult, se intră în a treia fază, aceasta reprezentând faza de maturitate unde
economiile ajung la convergenţă deplină.
În concluzie, acest model este o versiune uşor modificată a modelului de specializare cu bunuri
intermediare, întrucât în cazul de față se încearcă să se explice fenomenul de industrializare din
economia mondială şi schimbările ce au loc în procesul de dezvoltare economică. Creşterea
economică, consideră Krugman și Venables, nu duce spre o convergenţă constantă a tuturor
regiunilor din economia mondială pentru că există deja un grup de regiuni bogate şi altul de regiuni
sărace, iar dezvoltarea implică la rândul său ca regiunile să facă o tranziţie destul de rapidă de la un
grup la altul. Modelul oferă o imagine asupra ciclului de dezvoltare economică în care regiunile cu
tradiţie în producerea anumitor bunuri cedează locul în favoarea regiunilor ce vin din urmă.
40
1. Familiarizaţi-vă cu modelele aferente teoriilor economice.
2. Care este diferenţa dintre modelul avantajului absolut şi modelul avantajului comparativ.
4. Explicaţi, prin prisma modelelor teoretice, influenţa dezvoltării societăţilor transnaţionale şi

tranferului tehnologic asupra globalizării afacerilor.
41
Capitolul IV.
Rolul specializării internaţionale în globalizarea afacerilor –Studiu de caz
privind analiza proceselor de convergenţă economică prin intermediul
specializării internaţionale a României
__________________________________________________________________________________
Obiective
Capitolul de faţă are drept principal obiectiv înţelegerea şi efectuarea unei analize asupraglobalizării
economice din pespectiva proceselor de convergenţă aferente specializării internaţionale.
Cuvinte cheie: comerţul internaţional, indici de specializare, nomenclatorul combinat.

__________________________________________________________________________________
Evaluarea gradului de convergenţă a economie naţionale prin prisma specializării inetrnaţionale a

necesitat, mai întâi, cuantificarea proceselor de specializare din România în contexul economic
existent în Uniunea Europeană. La nivel național procesele de specializare au fost evaluate din
perspectiva evoluţiei gradului de specializare intra-industrie existente în România. Analiza dinamicii
proceselor de specializare din România în perioada 2000-2010, a presupus, mai întâi, evaluarea
stabilităţii proceselor de specializare din România în raport cu situația existentă în Uniunea Europeană.
La nivel național, dinamica proceselor de specializare a fost analizată din perspectiva mobilității
structurii specializării intra-industrie.
4.1.Metodologia şi indicatorii de măsurare a convergenţei proceselor de specializare40
4.1.1. Evaluarea avantajelor comparative
Indicatorii ce cuantifică gradul de specializare doar pentru export sau import nu oferă o imagine
sintetică a poziției pe care o ocupă regiunea/ţara în economia mondială. Spre exemplu, pentru orice
nivel de specializare aferent exportului, măsurat cu RCA sau RSCA, avantajele comparative reale ale
regiunii/ţări pot fi diferite, întrucât trebuie avută în vedere și dependența acesteia de importuri.
Drept urmare în literatura de specialitate regăsim și indicatori ce iau în considerare ambele fluxuri de
comerț internațional, exportul respectiv importul. Unul dintre cei mai uzitați indicatori este soldul
balanței de comerț exterior. Acest indicator reprezintă starea de echilibru dintre fluxurile de comerț,
fiind un instrument important în măsurarea competitivității externe a economiilor.
Indicatorul se determină prin intermediul următoarei formule:
Sold ij = xij − mij (1)

Unde: xij , mij= exporturile respectiv importurile produsului i din regiunea/ţara j
De remarcat că indicatorul se poate determina atât la nivel de produs cât la nivel de regiune/ţară, și
reprezintă în fapt diferența absolută dintre fluxurile de export și import. Valori pozitive la acest
indicator apar atunci când valoarea exportului este mai mare decât valoarea importului, iar soldul
balanței este negativ când regiunea/ţară importă mai mult decât exportă. Problema ce apare atunci
40
42
când se utilizează acest indicator este imposibilitatea de a oferi o imagine sintetică a echilibrului dintre
exporturile și importurile unei regiuni/ţări, de aceea în comparațiile internaționale este nevoie și de
determinarea diferenței relative dintre cele două fluxuri de comerț.
Indicatorul ce surprinde acest aspect este gradul de acoperire a importurilor prin exporturi și se
determină prin intermediul următoarei formule:
xij
grad ij = (2)
mij
Unde: xij , mij= exporturile respectiv importurile produsului i din regiunea j

i ϵ {1,…, 19} și j ϵ {1,…, 8}
De remarcat că și acest indicator se poate determina atât la nivel de produs cât la nivel de regiune.
Valori mai mari decât 1 apar atunci când valoarea exportului regional este mai mare decât valoarea
importului, iar gradul de acoperire este subunitar când regiunea importă mai mult decât exportă.
Un alt indicator, ce provine din soldul balanței comerciale și rezolvă problemele ce apar în utilizarea
acestuia, este balanța comercială normalizată și se determină prin raportarea balanței comerciale la
totalul fluxurilor comerciale, cuantificând, astfel, gradul de echilibru respectiv dezechilibru dintre
fluxurile comerciale (export și import).
Aceasta se determină prin intermediul următoarei formule:

xij − mij
z ij =
xij + mij (3)
Unde: xij , mij= exporturile respectiv importurile produsului i din regiunea/ţară j
Indicatorul ia valori între -1 și 1, fiind zero atunci când exporturile sunt egale cu importurile și are
valori ce tind către extreme dacă în regiunea/ţară respectivă nu există fluxuri de export sau de import.
Din acest motiv, balanța comercială normalizată oferă o imagine sintetică a gradului de dezechilibru
dintre fluxurile de comerț, întrucât este un instrument valid ce se poate utiliza cu succes în
comparațiile internaționale.
Un al atu al balanței comerciale normalizată ar fi acela că evaluează și raportul dintre specializarea

inter-industrie și cea intra-industrie – cu cât balanța se apropie de valoarea zero cu atât mai mult
exporturile sunt egale cu importurile, existând astfel premisele apariției specializării intra-industrie în
acea regiune/ţară.
Indicele de specializare intra-industrie propus de Grubel şi Lloyd41, reprezintă în fapt diferența până la
1 a valorii absolute a balanței comerciale normalizată.
În general, indicele se exprimă în procente și se calculează pe fiecare produs în parte, astfel:
( xi + mi ) − xi − mi
GLij = (4)
( xi + mi )
Unde: xij , mij= exporturile respectiv importurile produsului i din regiunea/ţară j
41
Grubel H., Lloyd P. "The empirical measurement of intra-industy trade" , The Economic Record, nr. 47, 1971, pag. 494-
517
43
Indicele Grubel şi Lloyd ia valori între 0 şi 100, fiind zero când exporturile sau importurile la un
produs sunt egale cu zero - neexistând o specializare intra-industrie la produsul respectiv în
regiune/ţară - şi valori apropiate de 100 când exporturile sunt egale cu importurile, iar gradul de
specializare intra-industrie la produsul respectiv este mare.
Indicele agregat Grubel şi Lloyd42 cuantifică gradul regional/naţional de specializare intra-industrie şi

se obține prin agregarea la nivel de regiune/ţară a indicelui calculat la nivel de produs. Acesta se
determină prin însumarea produselor dintre indicele Grubel şi Lloyd și ponderea fluxurilor comerciale
pe produse (export+import) în fluxurile comerciale regionale.
În general, și acest indice se exprimă în procente și se calculează la nivel regional, astfel:
GL j = ∑ wijGLij (5)
xij + mij
wij = (6)
Xj +Mj
Xj , Mj = exporturile respectiv importurile totale din regiunea/ţara j
GLij = indicii Grubel şi Lloyd pentru produsul i din regiunea/ţara j
Indicele ia valori între 0 şi 100, fiind zero când exporturile sau importurile din regiune/ţară sunt egale
cu zero - neexistând o specializare intra-industrie în acea regiune/ţara - şi valori apropiate de 100
când exporturile din regiune/ţară sunt egale cu importurile, iar gradul de specializare intra-industrie în
regiune/ţara este mare. Însă, cuantificarea gradului de specializare intra-industrie reprezintă o
problemă de actualitate în literatura de specialitate, întrucât complexitatea acestui fenomen trebuie
surprinsă din toate punctele de vedere. De aceea de-a lungul timpului indicele Grubel şi Lloyd a fost
îmbunătățit, dar și criticat43, întrucât unii autori precum Lafay, consideră că în măsurarea gradul de
specializare intra-industrie trebuie avută în vedere poziția relativă a acelui produs în cadrul fluxurilor
comerciale regionale.
Drept urmare, Lafay44 propune un indice care în construcția lui să rezolve problema ponderării
indicatorilor în funcție de contribuția fiecărui produs în totalul balanței comerciale. Indicele, modificat
ulterior45, cuantifică avantajul comparativ al specializării intra-industrie pentru un produs și se
determină prin multiplicarea diferenței dintre balanța comercială normalizată pentru un produs și
balanța comercială normalizată pe total regiune, cu proporția fluxurilor comerciale (export+import) în
totalul fluxurilor regionale.
Acesta se determină prin intermediul următoarei formule:
 ( x − mij ) X j − M j  ( xi + mi )
LFij =  ij −  (7)
 (x + m ) X + M  X + M
 ij ij j j  j j

42
Grubel H., Lloyd P. "Intra-industry trade: the theory and measurement of the international trade in differentiated
products" London, Macmillan, 1975, pag. 21
43
Iapadre P.L. , op.cit., 2001, pag. 177
44
Lafay G. "The measurement of revealed comparative advantages", M.G. Dagenais, P.A. Muet (editori), International
Trade Modeling, Chapman &Hill, London, 1992
45
Bugamelli M. "International Specialization Patterns of the Euro Area and the Main European Countries" , Discussion
Paper No. 402. Rome: Italian Central Bank, 2001, pag. 19
44
Xj , Mj = exporturile respectiv importurile totale din regiunea/ţara j
Valori pozitive pentru acest indice implică avantajul comparativ pentru un produs, deci existența
specializării intra-industrie în regiune/ţară, iar valorile negative indică dependența de import. O
valoarea mare respectiv mică a acestui indice este asociată unui grad de specializare intra-industrie
ridicat respectiv scăzut, iar la nivel de regiune suma indicilor pe produse trebuie să fie egală cu zero.
4.1.2. Evaluarea dinamicii specializării din perspectiva modificărilor survenite în structura

avantajelor comparative
Prima abordare utilizată în studierea dinamicii proceselor de specializare din perspectiva

convergenței a presupus evaluarea stabilității în timp a avantajelor comparative din procesele de
specializare46. Aceasta presupune construirea unei ecuații de regresie unde variabila independentă
reprezintă avantajele comparative înregistrate la începutul perioadei analizate, iar variabila dependentă
avantajele de la sfârșitul perioadei47.
Ecuația de regresia are următoarea formă:

AVij - final= α + β AVij – inițial + ε (1)
Unde: AVij – inițial , AVij – final = avantajele comparative pentru produsul i din regiunea/ţara j în
momentul inițial și momentul final
α și β = parametrii ecuației de regresie liniară
ε = eroarea reziduală
i ϵ {1,…, 19} și j ϵ {1,…, 8}
Interpretarea rezultatelor analizei de regresie în funcție de parametrul de regresie (β) poate fi făcută
astfel:
- dacă β este egal cu 1 atunci procesele de specializare nu au suferit modificări în perioada
analizată
- dacă β este mai mare decât 1 atunci în acea regiune gradul de specializare a crescut
respectiv a scăzut la acele produse unde se înregistrează deja avantaj respectiv dezavantaj,
existând un proces de divergență a specializării între regiuni sau între secțiuni
- dacă β este între 0 și 1 înseamnă că în medie procesele de specializarea au rămas aceleași,
întrucât s-au înregistrat creşteri la produsele cu indicii mici și scăderi la produsele unde erau
valori mari, existând, în acest caz, o convergență a specializării între regiuni sau între
secțiuni
- dacă β este mai mic ca zero – procesele de specializare s-au inversat
Doar analiza parametrului de regresie nu este suficientă pentru a stabili cu exactitate dacă schimbările
în structura avantajelor/dezavantajelor comparative determină și modificarea gradului de specializare.
În fapt, parametrul de regresie ne spune ce se întâmplă în medie și nu ne oferă informații clare despre
schimbările survenite în dispersia distribuției avantajelor comparative existente în comerţ.
Pentru a obține astfel de indicii trebuie să avem în vedere următoarea ecuație:

VAR( AVij − final ) β2
=
VAR( AVij −initial ) R2
(2)
46
Dalum B., Villumsen G. "Are OECD export specialisation patterns‘sticky’? Relations to the Convergence-Divergence
dabate", DRUID Working Papers, nr. 96 (3), 1996, pag. 15
47
Zaghini A. "Trade advantages and spacialisation dynamics in acceding countries" European Central Bank Workink Paper
Series no. 249, August 2003, pag 16
45
Unde:
VAR(AVij – inițial) și VAR(AVij – final) = dispersia variabilei independente și dependente
R2 = raportul de determinanță (raportul de corelație ridicat la pătrat) al regresie
i ϵ {1,…, 19} și j ϵ {1,…, 8}
Interpretarea rezultatelor obținute poate fi făcută din două perspective, astfel:
- Din perspectiva raportului de corelație (R) aferent ecuației de regresie:
o Dacă valorile sunt mari și tind spre 1 – nu s-au modificat pozițiile relative ale
produselor
o Dacă valorile sunt mici și tind spre 0 – există modificări importante în structura
distribuție avantajelor comparative, astfel că mobilitatea este mare
- Din perspectiva legăturii dintre parametrul de regresie (β) și raportul de corelație (R):
o Dacă sunt egale (β=R) – dispersia distribuției rămâne neschimbată
o Dacă parametrul de regresie este mai mare decât raportul de corelație (β>R) -
dispersia crește ceea ce înseamnă că este posibil ca gradul de specializare să fie mai
mare
o Dacă parametrul de regresie este mai mic decât raportul de corelație (β<R) -
dispersia scade drept urmare este probabil ca gradul de specializare să fie mai mic
„Efectul de regresie” (dat de β) și „efectul de mobilitate” (dat de 1-R) oferă informații privind
modificările, de-a lungul unei perioade, în distribuția avantajului comparativ. Se poate întâmpla ca
parametrul de regresie să sugereze o scădere a gradului de specializare datorită unor modificări
proporționale față de medie, dar efectul pe total să fie în celălalt sens datorită modificărilor apărute în
structura distribuției.
Cea de-a doua și cea mai recentă abordare a studierii dinamicii proceselor de specializare și
convergenței are la bază un instrumentar utilizat cu succes în studiile comparative ce vor să surprindă
procesele de convergenţă ale veniturilor din diferite ţări și a fost transferat în analiza proceselor de
specializare de către Redding48.
Spre deosebire de prima abordare care evalua dinamica specializării din perspectiva evoluției unui
indicator, acest tip de analiză surprinde cu mare acuratețe modificările structurale în timp, întrucât se
analizează întreaga distribuție.
Dacă gradul de specializare respectiv avantajul comparativ al produsului i din regiunea j în momentul t
este notat cu AVijt, atunci, conform abordării lui Redding, procesele de specializare din regiunea j în
momentul t sunt caracterizate printr-o funcție a distribuției cumulativă de forma Fjt(AV).
Corespunzător acestei funcții Fjt(AV) se poate definii o probabilitate notată cu λjt de forma:
λjt ((-∞, AV]) = Fjt(AV) , AV ϵ R (3)
Dinamica proceselor de specializare din regiunea j va corespunde evoluției întregii distribuții AV din
perioada de timp analizată.
Această evoluție este modelată prin intermediul ecuației diferențiale stochastice, de forma:
λjt = Pj* (λj t-1, ut) , tϵZ (4)
Unde: ut , t ϵ Z = abaterea secvențială a distribuției

Pj* = operatorul care introduce probabilitatea sau abaterea acesteia în măsurarea
probabilităților, respectiv urmărește modificarea traseul punctului AV din funcția
Fj(t-1) în funcția Fjt.
48
Redding S. "Specialization dynamics" Journal of International Economics, nr. 58 (1), 2002, pag. 309-315
46
Astfel, Pj* este cel care codifică informațiile cu privire la dinamica internă a distribuției. Dacă se
consideră că abaterile sunt zero, adică procesele de specializare nu se modifică, atunci operatorul Pj*
în timp nu se modifică nici el, drept urmare abaterea ut va fi absorbită de operatorul Pj*. Se va obține
următoarea ecuație diferențială stochastică de ordin 1:
λj(t+m) = Pj* (λj (t+m-1)) = Pj* (Pj* (λj (t+m-2)) ) (5)

.
.
.
= (Pj*)m λjt
Dacă setul de posibile valori ale lui VA este împărțit într-un n număr discret de intervale, iar n ϵ {1,…,
N}, atunci Pj* devine matricea probabilităților de tranziție:
λj(t+1) = Pj* λjt

(6)
Unde λjt este acum un N x 1 vector de probabilitate pentru ca un produs să fie alocat unei anumite
celule din matrice în momentul t.
Cu alte cuvinte, Pj* reprezintă probabilitatea ca un produs care în perioada de bază se afla în celula a,
căreia îi corespunde un anumit interval de specializare, să se mute într-o altă celulă b a matricei, ce
aparține unui alt interval de specializare. Probalitatea se estimează prin cuantificarea numărului de
tranziții în interiorul sau în exteriorul unei celule.
Matricea probabilităților de tranziție oferă informații cu privire la mobilitatea întregii structuri, de

aceea o stabilitate a proceselor de specializare va face ca valorile cele mai mari din matrice să se afle
pe diagonala acesteia, în timp ce o mobilitate mare a structurii specializării va fi evidențiată de
amplasarea valorilor mari în afara diagonalei matricii.
Dacă m→∞ în ecuația 5 atunci se obține distribuția staționară sau ergodică a lui AV. Aceasta reprezintă
distribuția pe termen lung dacă procesele de specializare evoluează în același sens. Gradul de
mobilitate a proceselor de specializare de la nivelul unei regiuni poate fi agregat sub formă de indici
de mobilitate. Aceștia cuantifică formal gradul de mobilitate a întregii distribuții și sunt foarte utili în
analizele comparative la nivel regional.
Primul indice M1 (conform și lui Quah49) se bazează pe funcția trace (tr), a matricei probabilităților de
tranziție. Acest indice surprinde direct amplitudinea relativă a termenilor de pe diagonală față de
termenii din afara diagonalei și se poate determina prin intermediul următoarei formule:
N − tr[ Pj* ] (7)

M1j =
N −1
Unde: N = numărul de intervale
Tr [Pj*] = valoarea funcției trace aferentă matricei probabilităților de tranziție.
Cel de-al doilea indice M2 se bazează pe determinatul (det) matricei probalităților de tranziție și se
poate determina prin intermediul următoarei formule:
M 2 j = 1 − det Pj* ( ) (8)
49
Quah D. "Aggregate and regional disaggregate fluctuations", Centre for Economic Performance Discussion Papers, nr.
275, 1995, pag. 19
47
Unde: det (Pj*) = valoarea determinantului matricei probabilităților de tranziție
Avantajul principal al acestei analize statistice în evaluarea dinamicii proceselor de specializare şi

convergenţă regională ar fi acela că întreaga distribuție a avantajelor comparative este studiată,
făcându-se astfel posibilă explicarea clară a mobilității sau imobilității proceselor de specializare.
4.1.3. Sursele de date folosite în analiza proceselor de specializare
În demersul analizei comerţului internaţional s-a plecat de la baza națională de date oferită de
Institutul Național de Statistică în care fluxurile comerciale de export și import, din perioada 2000-
2010, sunt prezentate pe cele 19 secțiuni din Nomenclatorul Combinat (NC). Datele sunt prezentate
pe secțiuni din NC, întrucât statistica comerţului exterior al României se realizează în conformitate cu
metodologia utilizată pe plan internaţional, iar mărfurile exportate şi importate au fost clasificate,
începând cu anul 1994 după Nomenclatorul Combinat (NC), care stă şi la baza tarifului vamal.
Institutul Național de Statistică este singura sursă oficială pentru astfel de date, întrucât conform
metodologiei utilizate la nivel european până la 1 ianuarie 2007, când România a aderat la Uniunea
Europeană, informaţiile statistice despre comerţul exterior cu bunuri au fost colectate de Autoritatea
Naţională a Vămilor, aceasta fiind instituţia care a colectat şi prelucrat declaraţiile vamale, iar pe baza
lor s-a stabilit nivelul exporturilor şi importurilor, conform sistemului statistic Extrastat.
Începând cu 1 Ianuarie 2007, a devenit operaţional Sistemul Intrastat, astfel încât statisticile de comerţ
internațional cu bunuri sunt obținute prin însumarea datelor din sistemele statistice Intrastat (pentru
comerțul Intra-UE – date culese de INS) și Extrastat (pentru comerțul Extra-UE – date culese de
ANV). Conform metodologiei de înregistrare a comerțului internațional de pe www.insse.ro , pentru
comerţul EXTRA-UE se cuprind schimburile de bunuri între România şi statele nemembre UE, având
ca obiect: importul direct de bunuri pentru consum, bunurile importate scoase din antrepozitele vamale
sau zonele libere pentru a fi puse în consum, exportul de bunuri de origine naţională; exportul de
bunuri importate, declarate pentru consumul intern. Se cuprind, de asemenea: importurile temporare
de bunuri străine pentru prelucrare activă (în interiorul ţării); exporturile de produse compensatoare
rezultate după prelucrarea activă; exporturile temporare de bunuri pentru prelucrare pasivă (prelucrare
în alte ţări); importurile de produse compensatoare rezultate după prelucrarea în afara ţării şi bunurile
importate sau exportate în sistemul de leasing financiar. Nu sunt cuprinse în comerţul internaţional:
bunurile în tranzit, bunurile temporar admise/scoase în/din ţară (cu excepţia celor pentru prelucrare),
bunurile achiziţionate de organizaţii internaţionale pentru utilizări proprii în România, bunurile pentru
şi după reparaţii şi piesele de schimb aferente.
Valoarea bunurilor exportate şi importate se stabileşte pe baza preţurilor efective FOB la exporturi şi a
preţurilor efective CIF la importuri.
Repartizarea pe ţări a schimburilor internaţionale se determină astfel:

- pentru comerţul INTRA-UE, pe baza principiului „ţara de destinaţie” (la exporturi) şi „ţara
de expediţie” (la importuri);
- pentru comerţul EXTRA-UE, pe baza principiului „ţara de destinaţie” (la export) şi „ţara
de origine” (la import, cu excepţia cazului în care ţara de origine este un stat membru UE,
caz în care se ia în considerare ţara de expediţie).
Se consideră „ţara de destinaţie”, ţara în care bunurile vor fi consumate, „ţara de expediţie”, ţara din
care bunurile au fost expediate şi „ţara de origine”, ţara în care a fost produs bunul sau în care bunul a
suferit ultima transformare substanţială.
Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) colectează şi prelucrează declaraţiile vamale de export şi

import pentru majoritatea bunurilor. Pentru energie electrică şi gaze naturale, datele sunt colectate pe
48
formulare statistice, de la societăţile importatoare/exportatoare, de către INS şi se transmit la ANV
pentru prelucrarea şi întregirea datelor obţinute din declaraţiile vamale.
O dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, au fost desfiinţate barierele vamale între statele
membre. S-a ales o cale liberă în ceea ce priveşte circulaţia mărfurilor în spaţiul intercomunitar, cu
tendinţa de a dispărea declaraţiile vamale ca o sursă tradiţională de date pentru a realiza statistici de
comerţ exterior. Institutului Naţional de Statistică i-a revenit sarcina determinării volumului
schimburilor comerciale ale României cu statele membre UE.
Astfel s-a trecut la colectarea de date statistice privind schimburile intercomunitare direct de la
operatorii economici care realizează aceste operaţiuni, prin sistemul INTRASTAT. Potrivit legislaţiei
europene Oficiul de Statistică al Uniunii, Eurostat, este responsabil pentru armonizarea legislaţiei
comunitare în domeniul statisticilor de comerţ cu bunuri şi pentru aplicarea ei corectă. Pe lângă
legislaţia europeană, există o legislaţie naţională în domeniul colectării datelor de comerţ exterior.
În România, pentru sistemul statistic Intrastat, este în vigoare Legea nr. 422/2006 privind organizarea
şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri. Această lege reglementează
cadrul legal pentru organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri
(Intrastat şi Extrastat), în scopul realizării statisticilor de comerţ cu bunuri între România şi celelalte
state membre UE şi între România şi ţările ce nu fac parte din UE.
Intrastat este un sistem de colectare a datelor statistice privind schimburile de bunuri între statele
membre ale Uniunii Europene. Sistemul statistic Intrastat se referă numai la schimburile de bunuri
între statele membre UE, deci comerţul cu servicii este exclus din acest sistem.
Pentru a putea evalua avantajele comparative față de media Uniunii Europene s-a creat o bază de date
la nivelul UE-27 în care fluxurile comerciale de export și import, din perioada 2000-2010, au fost
prezentate tot pe secțiuni din Nomenclatorul Combinat (NC), pentru a exista o compatibilitate între
baza de date regională și cea europeană.
Aceasta bază de date a fost creată în urma interogării matricei EU27 Trade Since 1988 By CN8 de pe
server-ul Traditional external trade database access (ComExt) aflat pe site-ul oficial al Oficiul de
Statistică al Uniunii, Eurostat, (http://epp.eurostat.ec.europa.eu). Valoarea totală a fluxurilor
comerciale de export și import la nivelul UE-27 a fost obținută prin însumarea datelor din sistemele
statistice Intrastat (pentru comerțul Intra-UE – date culese de oficiile de statistică din fiecare țară) și
Extrastat (pentru comerțul Extra-UE – date culese din declarațiile vamale).
50
4.2.Evoluţia proceselor de specializare intra-industrie
4.2.1. Specializarea intra-industrie la nivelul Uniunii Europene
Pentru a exprima în cifre specializare intra-industrie a fiecărei secțiuni din Nomenclatorul Combinat
s-a calculat, la nivelul Uniunii Europene, indicele de specializare Grubel și Lloyd51. Indicele
reprezintă, în fapt, diferența până la 1 a valorii absolute a balanței comerciale normalizată. În general,
indicele se exprimă în procente și ia valori între 0 şi 100, fiind zero când exporturile sau importurile
sunt egale cu zero, neexistând, în acest caz o specializare intra-industrie, sau ia valori apropiate de 100
când exporturile sunt egale cu importurile. Conform figurii 4.1., în Uniunea Europeană există
discrepanțe între secțiunile din NC, în ceea ce privește gradul de specializare intra-industrie, iar
principalele tendințe de specializare intra-industrie înregistrate în UE-27 sunt:
50
Stângaciu OA. " Dinamica comerţului internaţional şi convergenţa economiilor regionale în România " Alma Mater,
2012
51
Grubel H., Lloyd P. , op.cit., 1971, pag. 494-517
49
- un grad mare de specializare intra-industrie (peste 97%) există la comerţul cu produse din
metal, aparate electrice, articole textile (acest fenomen este caracteristic întregii perioade) și
produse din lemn (gradul de specializare a crescut mai ales în ultimii ani).
- un grad mediu de specializare intra-industrie regăsim la comerţul cu produse chimice, produse
alimentare (o specializare medie s-a înregistrat în toată perioada) și aparate optice (gradul
mediu de specializare se datorează scăderilor din ultimii ani).
- un grad scăzut de specializare intra-industrie (sub 90%) s-a înregistrat la comerţul cu
produsele minerale (specializarea scăzută la aceste produse este caracteristică întregii perioade
2000-2010) și grăsimi și uleiuri (gradul mic de specializare se datorează scăderilor din ultimii
ani).
100,0
99,2 99,6 99,7 99,9

97,4 97,6 97,8
95,8
94,1 95,0
94,0
91,0 91,2 91,4 91,6
88,7
80,0
2000
2010
60,0
61,8
Materiale textile
Metale comune
Materiale plastice, cauciuc
Mijloace de transport
Produse minerale
Pastă de lemn,hârtie
Produse chimice
Produse alimentare
Aparate optice
Încălţăminte
Aparate electrice
Articole din piatră
Produse animale
Produse din lemn

Grăsimi,uleiuri
Piei, blănuri
Produse vegetale
Figura 4.1. Indicii de specializare Grubel și Lloyd pe secţiuni din NC aferenți UE-27
în anii 2000 şi 2010;
Sursă: prelucrare proprie pe baza datelor oferite de Eurostat şi INS
Pentru a determina gradul de specializare intra-industrie la nivelul Uniunii Europene s-a calculat
indicele agregat de specializare intra-industrie Grubel și Lloyd52 prin agregarea la nivel UE-27 a
indicelui calculat anterior la nivel de secțiune.
100,0
90,0 93,7 93,2 92,8 93,3 93,3

92,2 91,5 92,4 91,7 91,6
91,3
80,0 76,4
74,0
71,2
69,1 69,2 69,5
67,4 68,3
70,0 67,1 66,5 67,2
60,0 UE-27
România
50,0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Figura 4.2. Indicii de specializare Grubel şi Lloyd agregați pentru România și UE-27
în perioada 2000-2010 (%)
52
Grubel H., Lloyd P. , op.cit., 1975, pag. 21
50
Gradul de specializare intra-industrie din Uniunea Europeană rămâne aproximativ constant în
perioada 2000-2010, la o valoare de peste 90%, în timp ce în România gradul de specializare intra-
industrie crește de la 67,1% în anul 2000 la 76,4% în anul 2010 [figura 4.2.].Pentru a putea oferi o
imagine completă asupra fenomenului de specializare intra-industrie a comerțului internațional este
nevoie și de evaluarea avantajelor sau dezavantajelor comparative pe tipuri de produse. Pentru a
cuantifica avantajul comparativ al specializării intra-industrie pentru un produs s-a calculat indicele de
specializare Lafay53- formula ajustată54.
Acesta se determină prin multiplicarea diferenței dintre balanța comercială normalizată a unui produs
și balanța comercială normalizată pe total UE-27, cu proporția fluxurilor comerciale (export+import)
în totalul fluxurilor europene. Valorile pozitive ale indicelui reprezintă avantaje comparative pentru
acel produs, în timp ce valorile negative indică dezavantaje comparative. Cu cât este mai mare
valoarea acestui indice cu atât este mai mare gradul de specializare intra-industrie.În Uniunea
Europeană, în anul 2010, 13 din cele 17 secțiuni analizate, înregistrau avantaje comparative în
comerțul de tip intra-industrie, iar restul de 4 aveau dezavantaje. Dacă se face o corelaţie, pe secţiuni,
între avantajele/dezavantajele comparative și indicii Grubel și Lloyd, se pot observa principalele
tendințe ale specializării intra-industrie. [figura 4.3.]
1,21
1,07
0,66
0,20 0,25 0,26 0,27

0,03 0,04 0,07 0,10
-0,04 -0,01 0,00 0,00
-0,20
0,0
-2,0 2000
2010
-3,83
-4,0
Metale comune
Materiale textile
Materiale plastice,
Produse minerale
Produse animale
Produse din lemn
Încălţăminte
Aparate optice
Produse alimentare
Aparate electrice
Produse chimice
Grăsimi,uleiuri
Piei, blănuri
Produse vegetale
cauciuc
Figura 4.3. Indicii de specializare Lafay pentru UE-27 pe secţiuni din NC

în anii 2000 şi 2010,
Ierarhizând crescător secţiunile din NC în funcţie de valorile indicilor Lafay, situaţia, la nivel
european, este următoarea:
- avantaje comparative mari se înregistrează la secţiunile:
- produse chimice – avantajele comparative mari sunt însoțite de un grad de specializare mediu
spre scăzut
- mijloace de transport – avantajele mici înregistrate la începutul perioadei au crescut până în
anul 2006, după care se înregistează o scădere, iar gradul de specializare la aceste bunuri are
valori medii
- aparate electrice - avantajele comparative mari sunt însoțite de o specializare ridicată
- dezavantaje comparative mari se înregistrează la secţiunile:
- produse minerale – dezavantajele sunt în creștere la aceste produse, mai ales în ultimii ani, iar
gradul de specializare este scăzut
53
Lafay G. , op.cit., 1992
54
Bugamelli M. , op.cit., 2001, pag. 19
51
- produse vegetale - dezavantajele rămân constante pe întreaga perioadă, iar gradul de
specializare la aceste bunuri are o valoare medie spre scăzută
- avantaje/dezavantaje comparative apropiate de zero se înregistrează la 7 secţiuni:
- produse din lemn– dezavantajele în scădere s-au transformat în avantaje mici, mai ales în
ultimii ani, iar gradul de specializare este ridicat
- articole de încălțăminte - avantajele mici sunt constante în perioada analizată, iar gradul de
specializare la aceste bunuri are o valoare medie
- produse din metal - avantajele mici sunt constante în perioada analizată, iar gradul de
specializare la aceste bunuri este ridicat.
În concluzie, Uniunea Europeană înregistrează avantaje comparative la comerțul de tip intra-
industrie aferent produselor ce utilizează în procesul de fabricație tehnologiile înalte și mediu-
ridicate, iar acest comerț aduce beneficii importante în procesul de creștere economică.
4.2.2. Specializarea intra-industrie la nivelul României
Analiza proceselor de specializare intra-industrie a presupus, în primul rând, calcularea indicelui

Grubel și Lloyd la nivel de secțiune din Nomenclatorul Combinat, determinându-se, astfel, gradul de
specializare intra-industrie pe secţiuni. Pentru a scoate în evidență secțiunile din Nomenclatorul
Combinat, ce prezintă avantaje respectiv dezavantaje comparative în comerțul intra-industrie, s-a
utilizat indicele de specializare Lafay.
Analiza soldului balanţei de comerţ exterior şi a gradului de acoperire a importului prin exporturi
pe secțiuni din Nomenclatorul Combinat
Soldul balanţei de comerţ exterior, determinat ca diferenţa absolută dintre valoarea exporturilor CIF şi
valoarea importurilor FOB, şi gradul de acoperire a importului prin exporturi, determinat ca raport
procentual dintre valoarea exporturilor CIF şi valoarea importurilor FOB, oferă indicii importante cu
privire la existenţa în economie a unei specializări intra-industrie, fiind dovezi concrete ale creşterii
sau descreşterii performanţelor unei economii.
79,2 77,2 78,8
72,5 73,6 72,0 74,1
68,3
60000000 63,4 57,6 58,7
50000000 Gradul
Gradul de acoperire
de acoperire a a
exporturilorcu
importurilor cu importurile
exporturile (%)(%)
40000000
30000000
20000000
Soldul negativ al
balanței comerciale
10000000 CIF-FOB
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Figura 4.4. Evoluţia soldului balanţei comerciale CIF-FOB şi a gradului de acoperire a importurilor
prin exporturi (%) în România
Sursă: prelucrare proprie pe baza datelor oferite de INS
În cazul economiei româneşti, după cum se remarcă în figura 4.4., soldul balanţei comerciale a fost
negativ în toată perioada analizată. Soldul negativ a înregistrat creşteri importante, de la un an la
altul, până în 2008 (drept urmare, gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a înregistrat şi el o
scădere de la 79,2% în 2000 la 58,7% în 2008), iar după declanşarea crizei la nivel mondial valoarea
exporturilor a scăzut, ajungându-se, astfel că în anul 2010 se înregistrează un grad de acoperire
apropiat de valorile anului 2000.
52
200,0
100,0
0,0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Maşini electrice Mijloace de transport Metale
Materii textile Produse minerale Produse chimice
Figura 4.5. Evoluţia gradului de acoperire a importurilor prin exporturi (%)

în România pe principalele secţiuni din NC
La nivel naţional, gradul de acoperire a importurilor prin exporturi calculat pe fiecare secţiune din
Nomenclatorului Combinat (NC) înregistrează discrepanţe mari [figura 4.5]. Secţiunea “Materiile
textile şi articole din acestea” este singura care are un grad de acoperire de peste 100%, în toată
perioada analizată, secţiunea „Mijloacele de transport” are valori pozitive ale soldului balanţei
comerciale doar în ultimii 2 ani, iar secţiunea „Maşini, aparate şi echipamente electrice; aparate de
înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile” înregistrează valori ale gradului de acoperire de sub
100% , respectiv un sold negativ al balanţei comerciale, în toată perioada analizată.
Evoluţia gradului de specializare intra-industrie pe secțiuni din Nomenclatorul Combinat
Pentru a exprima în cifre specializarea intra-industrie a fiecărei secțiuni din Nomenclatorul Combinat
s-a calculat, pentru fiecare regiune, indicele de specializare Grubel și Lloyd55. Acesta reprezintă, în
fapt, diferența până la 1 a valorii absolute a balanței comerciale normalizată. În general, indicele se
exprimă în procente și ia valori între 0 şi 100, fiind zero când exporturile sau importurile sunt egale cu
zero, neexistând, în acest caz o specializare intra-industrie, sau ia valori apropiate de 100 când
exporturile sunt egale cu importurile. În România există discrepanțe între secțiunile din NC în ceea ce
privește gradul de specializare intra-industrie [figura 4.6], iar principalele tendințe de specializare
intra-industrie înregistrate la nivel național sunt:
- un grad ridicat de specializare intra-industrie există la comerţul cu produse textile (acest
fenomen este caracteristic întregii perioade luată în studiu), produse din metal și la mașini și
aparate electrice (gradul de specializare a crescut mai ales în ultimii ani);
- un grad mediu de specializare intra-industrie regăsim la comerţul cu produse minerale (o
specializare medie s-a înregistrat în toată perioada), produse alimentare și optice (gradul
mediu de specializare se datorează creșterilor din ultimii ani);
- un grad scăzut de specializare intra-industrie s-a înregistrat la comerţul cu produse din hârtie
(specializarea scăzută la aceste produse este caracteristică perioadei 2000-2010), produse
chimice și articole din piatră (gradul mic de specializare se datorează scăderilor din ultimii
ani).
55
Grubel H., Lloyd P. , op.cit., 1971, pag. 494-517
53
100,0
97,9
93,2
88,6
80,0 85,9 86,0
73,7 75,3
71,9 73,0
60,0
61,2 61,2
57,0
54,2
49,0 50,2
40,0 47,6
37,5
2000
20,0
2010
0,0
Metale comune
Materiale textile
Produse chimice
Produse din lemn
Produse minerale
Încălţăminte
Produse animale
Aparate optice
Produse alimentare
Aparate electrice
Piei, blănuri
Grăsimi,uleiuri
Produse vegetale
Figura 4.6. Indicii naţionali de specializare Grubel și Lloyd pe secţiuni din NC
în anii 2000 şi 2010 (%);
Evaluarea în profil regional a avantajelor şi dezavantajelor comparative din perspectiva indicelui

de specializare Lafay
Pentru a putea oferi o imagine cuprinzătoare asupra fenomenului de specializare intra-industrie a

comerțului internațional este nevoie și de evaluarea avantajelor sau dezavantajelor comparative pe
tipuri de produse. Pentru a cuantifica avantajul comparativ al specializării intra-industrie pentru un
produs s-a calculat indicele de specializare Lafay56 - formula ajustată57. Acesta se determină prin
multiplicarea diferenței dintre balanța comercială normalizată a unui produs și balanța comercială
normalizată pe total regiune, cu proporția fluxurilor comerciale (export+import) în totalul fluxurilor
regionale. Conform acestei metodologii la nivel de regiune suma indicilor pe secțiuni din NC trebuie
să fie egală cu zero. Valorile pozitive ale indicelui reprezintă avantaje comparative pentru un acel
produs, în timp ce valorile negative indică dezavantaje comparative. Cu cât este mai mare valoarea
acestui indice cu atât este mai mare gradul de specializare intra-industrie.
6,0
4,0
4,0
2,0
1,0 1,0 1,2

0,0 0,6 0,7
-0,2 0,0
-0,6 -0,5 -0,4 -0,4 -0,4
-0,9 -0,7
-2,0
-3,0 -2,7
-4,0
2000
-6,0
2010
-8,0
Metale comune
Materiale textile
Produse chimice
Produse minerale
Aparate electrice
Produse animale
Produse alimentare
Aparate optice
Încălţăminte
Produse din lemn
Grăsimi,uleiuri
Piei, blănuri
Produse vegetale
Figura 4.7. Indicii naţionali de specializare Lafay pe secţiuni din NC în anii

2000 şi 2010
56
Lafay G. , op.cit., 1992
57
Bugamelli M. , op.cit., 2001, pag. 19
54
Conform figurii 4.7., în România, în anul 2010, doar 7, din cele 17 secțiuni analizate, înregistrau
avantaje comparative la comerțul de tip intra-industrie, restul de 10 având dezavantaje. Dacă se face o
corelaţie, pe secţiuni, între avantajele respectiv dezavantajele comparative și indicii Grubel și Lloyd,
se pot observa principalele tendințe ale specializării intra-industrie. Ierarhizând crescător secţiunile
din NC în funcţie de valorile indicilor Lafay, situaţia, la nivel naţional, este următoarea:
- avantaje comparative mari se înregistrează la secţiunile:
- mijloace de transport - creșterile spectaculoase din ultimii ani sunt însoţite şi de un grad de
specializare mediu spre ridicat;
- produse din lemn – avantajele mari înregistrate la începutul perioadei au mai scăzut în ultimii
ani, dar gradul de specializare la aceste bunuri este scăzut;
- produse textile - avantajele mari înregistrate la începutul perioadei au mai scăzut în ultimii ani,
iar gradul de specializare rămâne ridicat;
- încălțăminte - avantajele mari înregistrate la începutul perioadei au mai scăzut în ultimii ani,
iar gradul de specializare la aceste bunuri are o valoare medie.
- dezavantaje comparative mari se înregistrează la secţiunile:
- produse chimice – dezavantajele sunt în creștere la aceste produse, mai ales în ultimii ani, iar
gradul de specializare este scăzut;
- produse minerale - dezavantajele rămân constante pe întreaga perioadă, iar gradul de
specializare la aceste bunuri are o valoare medie;
- materiale plastice - dezavantajele rămân constante pe întreaga perioadă, iar gradul de
specializare la aceste bunuri are o valoare medie.
- avantaje/dezavantaje comparative apropiate de zero se înregistrează la secţiunile:
- produse alimentare – dezavantajele sunt în scădere mai ales în ultimii ani, iar gradul de
specializare la aceste bunuri are o valoare medie;
- aparate optice - dezavantajele sunt în scădere mai ales în ultimii ani, iar gradul de specializare
la aceste bunuri este mediu spre ridicat;
- produse din metale - avantajele mari înregistrate la începutul perioadei au mai scăzut în ultimii
ani, dar gradul de specializare rămâne ridicat.
4.3. Impactul specializării intra-industrie asupra convergenţei mediului de afaceri
În demersul analizei dinamicii proceselor de specializare intra-industrie s-a pornit de la determinarea

legăturii econometrice dintre indicii regionali Grubel şi Lloyd și dinamica acestora. Pentru a evalua
stabilitatea în timp a avantajelor comparative din procesele de specializare intra-industrie s-a construit
o ecuație de regresie și s-a utilizat analiza de tip lanțurile lui Markov.
4.3.1. Convergența economică şi a proceselor de specializare intra-industrie
Importante indicii cu privire la procesul de convergenţă regională58 a specializării intra-industrie sunt

oferite de legătura econometrică dintre indicii regionali Grubel şi Lloyd, calculaţi pe secţiuni din NC,
pentru anul 2000 şi dinamica acestora din anul 2010 comparativ cu 2000.
O astfel de analiză, presupune construirea unei ecuații de regresie, respectiv unei corelograme, unde
variabila independentă reprezintă valorile indicilor regionali Grubel şi Lloyd calculaţi pe secţiuni din
NC pentru anul 2000, iar variabila dependentă dinamica acestor indici din anul 2010 comparativ cu
anul 2000 (anul 2000=100%). Tipul legăturii dintre cei doi indicatori dictează asupra formei pe care o
ia ecuaţia de regresie.
Aşa cum se poate observa în figura 4.8., există o interdependenţă între cei doi indicatori59, legătura de
tip logaritmic fiind puternică (gradul de specializare determină dinamica acestuia într-o proporţie de
52,8%), iar cea liniară este indirectă şi de intensitate medie (gradul de specializare determină dinamica
58
Persson J. "Convergence in per capita income and migration across the Swedish counties 1906-1990", Institute for
International Economic Stockholm University - Series Seminar Papers, nr. 601, 1994, pag. 33
59
Pecican E. S. "Econometria pentru economiști. Teorie și aplicații", Ediția- III, Editura Economică, 2009, pag. 181
55
acestuia într-o proporţie de 36,5%). Cu alte cuvinte, cu cât gradul de specializare intra-industrie a
secţiunii a fost mai mic în anul 2000, cu atât dinamica acestuia în perioada analizată a fost mai mare
(conform ecuaţie de regresie liniară, la un grad de specializare cu 10% mai mic, dinamica acestuia este
cu 0,35% mai mare). Drept urmare, în profil regional, la nivel de secţiuni din NC, există o
convergenţă puternică de tip logaritmic a gradului de specializare intra-industrie.
12,0
10,0
8,0 y = -1,506Ln(x) + 7,290

R2 = 0,528
6,0
y = -0,035x + 3,476
R2 = 0,365
4,0
2,0
0,0
0,0 20,0 40,0 60,0 80,0 100,0
Figura 4. 8. Corelograma dintre indicii regionali Grubel şi Lloyd pe secţiuni din NC aferenţi anului
2000 și dinamica acestora din anul 2010 faţă de 2000; Raportul testării ecuaţiei de regresie din SPSS;
4.3.2. Evaluarea stabilității în timp a proceselor de convergenţă şi de specializare intra-

industrie
Evaluarea stabilităţii în timp a avantajelor comparative din procesele de specializare intra-industrie60

presupune construirea unei ecuații de regresie unde variabila independentă reprezintă valorile indicelui
Lafay de la începutul perioadei analizate (anul 2000), iar variabila dependentă valorile indicelui de la
sfârșitul perioadei (anul 2010).
Ecuația de regresie are următoarea formă:
LF2010= α + β LF2000+ ε
60
Alessandrini M. Enowbi B. M. , op.cit., 2008, pag 9
56
Unde: LF2010 și LF2000 = indicii Lafay aferenți anului 2010 respectiv 2000
α și β = parametrii ecuației de regresie liniară
ε = eroarea reziduală
Interpretarea rezultatelor analizei de regresie în funcție de parametrul de regresie (β) poate fi făcută
astfel:
- dacă β este egal cu 1 atunci procesele de specializare intra-industrie nu au suferit modificări
la nivel regional în perioada analizată;
- dacă β este mai mare decât 1 atunci în acea regiune gradul de specializare intra-industrie a
crescut respectiv a scăzut la acele produse unde exista deja avantaj respectiv dezavantaj,
prin urmare există un proces de divergență regională a specializării;
- dacă β este între 0 și 1 înseamnă că în medie procesele de specializarea intra-industrie a
rămas aceleași, întrucât s-au înregistrat creşteri la produsele cu indici mici și scăderi la
produsele unde existau valori mari, existând în acest caz un proces de convergență
regională a specializării;
- dacă β este mai mic ca zero – procesele de specializare intra-industrie s-au inversat
Doar analiza parametrului de regresie nu este suficientă pentru a stabili cu exactitate dacă schimbările
în structura avantajelor/dezavantajelor comparative determină și modificarea gradului de specializare
intra-industrie. În fapt, parametrul de regresie ne spune ce se întâmplă în medie și nu ne oferă
informații clare despre schimbările survenite în dispersia distribuției avantajelor comparative existente
în comerţul de tip intra-industrie.
Pentru a obține astfel de indicii trebuie avută în vedere următoarea ecuație:
VAR( LF2010 ) β 2
=
VAR( LF2000 ) R 2
Unde:
VAR(LF2010) și VAR(LF2000) = dispersia variabilei independente și dependente
R2 = raportul de determinanță (raportul de corelație ridicat la pătrat) al regresie
Interpretarea rezultatelor obținute poate fi făcută din două perspective, astfel:

- Din perspectiva raportului de corelație (R) aferent ecuație de regresie:
o Dacă valorile sunt mari și tind spre 1 – nu s-au modificat pozițiile relative ale
produselor
o Dacă valorile sunt mici și tind spre 0 – există modificări importante în structura
distribuție astfel că mobilitatea structurii este mare
- Din perspectiva legăturii dintre parametrul de regresie (β) și raportul de corelație (R):
o Dacă sunt egale (β=R) – dispersia distribuției rămâne neschimbată
o Dacă parametrul de regresie este mai mare decât raportul de corelație (β>R) -
dispersia crește ceea ce înseamnă că este posibil ca specializarea intra-industrie să fie
mai mare
o Dacă parametrul de regresie este mai mic decât raportul de corelație (β<R) -
dispersia scade drept urmare este probabil ca specializarea intra-industrie să fie mai
mică
„Efectul de regresie” (dat de β) și „efectul de mobilitate” (dat de 1-R) oferă informații privind
modificările, de-a lungul unei perioade, în distribuția avantajului comparativ aferent comerţului de tip
intra-industrie. Se poate întâmpla ca parametrul de regresie să sugereze o scădere a gradului de
specializare intra-industrie datorită unor modificări proporționale față de medie, dar efectul pe total să
fie în celălalt sens datorită modificărilor apărute în structura distribuției.
57
Utilizând acest instrumentarul econometric pentru indicii Lafay calculaţi la nivel naţional din anii
2000 şi 2010 s-au obținut reprezentările grafice din figura 4.9.
La nivel național procesele de specializare intra-industrie au rămas în medie aceleași în perioada

2000-2010, întrucât parametrul de regresie este între 0 și 1 (β=0,34) [figura 4.9]. De asemenea,
valoarea apropiată de zero a parametrului ecuaţiei de regresie și valoarea medie a raportului de
corelație (R=0,53), indică faptul că au existat totuși schimbări importante în structura distribuției
avantajelor comparative aferente comerţului de tip intra-industrie.
6,0
y = 0,3384x - 0,0363
R2 = 0,2822
4,0
2,0
0,0
-2,0
-4,0
-6,0
-8,0
-6,0
-5,0
-4,0
-3,0
-2,0
-1,0
0,0
1,0
2,0
3,0
4,0
5,0
6,0
Figura 4.9. Corelograma dintre indicii Lafay din România pe secţiuni din NC
din anii 2000 și 2010; Raportul testării ecuaţiei de regresie din SPSS
Datorită faptului că, parametrul ecuaţiei de regresie este mai mic decât raportul de corelație, putem
afirma că în România, chiar dacă, per total, se înregistrează doar o ușoară scădere a specializării
intra-industrie, în structura distribuției avantajelor comparative există, însă, schimbări importante,
întrucât efectul de mobilitate a structurii compensează efectul de regresie. Acest lucru înseamnă că
ne-am specializat intra-industrie în sectoarele în care în faza inițială eram mai puțin specializați și
ne-am despecializat în sectoarele în care inițial eram specializați.
Stabilind o legătură între coeficientul β al ecuațiilor econometrice din analiza stabilității proceselor
de specializare și convergența β a creșterii economice, așa cum a fost definită de Barro și Sala-i-
Martin, se consideră că la un β > 1 gradul de specializare crește, prin urmare procesele de
divergență predomină, iar dacă β < 1 predomină procesele de convergență (Dalum, 1996). Întrucât,
în România procesele de specializare nu au cunoscut modificări importante din perspectiva creșterii
sau scăderii gradului de specializare (β < 1), atunci se poate afirma că în România a existat un
proces de convergență a creșterii economice. Acest trend al creșterii economice este confirmat și de
literatura de specialitate.
4.3.3. Mobilitatea proceselor de specializare intra-industrie
Aşa cum s-a mai prezentat, instrumentarul statistic utilizat anterior (regresia liniară dintre indicii Lafay
aferenţi anilor 2000 şi 2010) este util doar în stabilirea unor coordonate ale schimbărilor din structura
specializării, întrucât principalul dezavantaj al regresie este acela de a oferi informaţii despre
modificările medii ale structurii distribuţiei avantajelor comparative din comerțul de tip intra-industrie.
Drept urmare, cercetarea a fost profundată prin intermediul analizei de tip lanţurile lui Markov care
întregește viziunea asupra mobilităţii structurii specializării intra-industrie pe produse. Punctul de
58
plecare îl reprezintă construirea matricii probabilităţilor de tranziţie61. Aceasta a presupus mai întâi,
împărţirea secţiunilor din NC în 5 categorii (în funcţie de valorile quintilelor– împărţirea seriei în 5
părţi egale- indicilor Lafay calculaţi pe secţiuni), astfel:
- secţiuni cu un grad de specializare scăzut (indici Lafay între minim - Q1)
- secţiuni cu un grad de specializare mediu-scăzut (indici Lafay între Q1 – Q2)
- secţiuni cu un grad de specializare mediu (indici Lafay între Q2– Q3)
- secţiuni cu un grad de specializare mediu-ridicat (indici Lafay între Q3– Q4)
- secţiuni cu un grad de specializare ridicat (indici Lafay între Q4– Q5)
Pentru a surprinde cât mai bine dinamica proceselor de specializare s-a preferat să se construiască, şi
de această dată, două matrici, una care să urmărească evoluţia între anii 2000 şi 2005 şi alta care să
surprindă 10 ani de tranziţie respectiv între 2000 şi 2010. În urma punerii celor trei serii de date
(valorile indicilor Lafay din cele 19 secţiuni din anul 2000, 2005 şi 2010) pe 5 intervale (limita
superioară a fost inclusă în interval), câte 4 secţiuni au fost încadrate în categoriile de specializare
scăzut, mediu-scăzut, mediu-ridicat şi ridicat şi 3 secţiuni în categoria mediu.
În matricea probabilităţilor, de 5 pe 5 rânduri, s-a înregistrat în fiecare căsuţă probabilitatea de

tranziţie a unei secţiuni, ce a fost încadrată într-o categorie de specializare intra-industrie în anul 2000,
spre o altă categorie de specializare în anul 2005 respectiv 2010. Spre exemplu, în tabelul din figura
4.43., valorile de pe primul rând al matricii ne indică faptul că, în România, probabilitatea, ca o
secţiune cu un grad de specializare intra-industrie scăzut în anul 2000 să rămână cu acelaşi grad de
specializare în 2005, este de 75%, în timp ce probabilitatea ca specializarea intra-industrie să crească
ajungând în categoria mediu-scăzut, este de 25%. De asemenea, în tabel este calculată şi valoarea
distribuţiei ergodice (staţionare) respectiv valoarea spre care tinde procesul de specializarea intra-
industrie dacă evoluţia ar rămâne aceeaşi.
România – matricea probabilităţilor de tranziţie

5 ani - între 2000 şi 2005 10 ani - între 2000 şi 2010
I Quintile II Quintile III Quintile IV Quintile V Quintile I Quintile II Quintile III Quintile IV Quintile V Quintile
mediu- mediu- mediu- mediu-
scăzut mediu ridicat scăzut mediu ridicat
scăzut ridicat scăzut ridicat
(4) 0,75 0,25 0,00 0,00 0,00 (4) 0,50 0,50 0,00 0,00 0,00
(4) 0,00 0,75 0,33 0,00 0,00 (4) 0,50 0,00 0,67 0,00 0,00
(3) 0,00 0,00 0,00 0,75 0,00 (3) 0,00 0,00 0,33 0,50 0,00
(4) 0,25 0,00 0,67 0,00 0,25 (4) 0,00 0,50 0,00 0,00 0,50
(4) 0,00 0,00 0,00 0,25 0,75 (4) 0,00 0,00 0,00 0,50 0,50
Ergodic 0,211 0,211 0,158 0,211 0,211 Ergodic 0,211 0,211 0,158 0,211 0,211
1,00 1,00
0,90 0,90
Q III
QV
0,80 0,80
Q II
QI
Q IV
Q II
0,70 0,70
0,60 0,60
Q IV
Q IV
Q III
QV
QV
Q II
QI
QI
0,50 0,50
0,40 0,40
Q III
Q II
Q IV
Q IV
QV
0,30 0,30
QI
0,20 0,20
0,10 0,10
Q IV
Q IV
Q IV
Q IV
Q IV
Q III
Q III
Q III
Q III
QV
QV
QV
Q III
Q III
Q III
QV
QV
QV
Q II
Q II
Q II
Q II
Q II
Q II
QI
QI
QI
QI
QI
QI
0,00 0,00
QI Q II Q III Q IV QV QI Q II Q III Q IV QV
Figura 4.10. Matricea probabilităţilor de tranziţie a proceselor de specializare intra-industrie din

România pentru perioada 2000-2005 şi 2000-2010;
61
Quah D. "Twin Peaks: Growth and convergence in models of distribution dynamics", Centre for Economic Performance
Discussion Papers, nr. 280, 1996, pag. 8
59
La nivel naţional, aşa cum se observă în figura 4.10., în perioada 2000-2005, cele mai mari valori ale
probabilităţilor se situează pe diagonală la specializările intra-industrie sub medie sau ridicate, în timp
ce la specializarea medie şi medie-ridicată valorile mari se regăsesc sub respectiv peste diagonala
matricii. Cu alte cuvinte, procesele de specializare intra-industrie din România au rămas aproximativ
aceleași, atunci când gradul de specializare intra-industrie este sub medie sau ridicat (probabilitatea
de a rămâne cu un grad de specializare scăzut, mediu-scăzut sau ridicat la anumite secţiuni este de
75%) şi au suferit modificări la produsele un grad de specializare intra-industrie mediu şi mediu-
ridicat. De remarcat ar fi şi faptul că, la produsele ce au un grad de specializare intra-industrie mediu
există o probabilitate de 67% ca acestea să îşi crească gradul de specializare intra-industrie, în timp ce
produsele cu un grad de specializare mediu-ridicat tind, cu o probabilitate de 75%, să îşi scadă gradul
de specializare intra-industrie.
Nu aceeaşi situaţie o regăsim în perioada 2000-2010. Comparativ cu anii 2000-2005, cele mai mari
valori nu se mai înregistrează pe diagonala matricii, drept urmare există în economia românească o
mobilitate mare a distribuţiei indicelui Lafay pe secţiuni. Valori de 50% regăsim sub şi deasupra
diagonalei, ceea ce ar însemna că, la nivel naţional, în ultimii 10 ani, s-au câştigat avantaje
comparative la comerțul intra-industrie cu produse unde eram mai puţin specializaţi şi s-au pierdut
din avantaje la produsele unde eram specializaţi.
Pentru a uşura compararea mobilităţii structurii, s-au calculat doi indici de mobilitate (M1 şi M2)62
care cuantifică gradul de mobilitate a întregii distribuţii Lafay pe secţiuni. Indicatorul M1 surprinde
amplitudinea relativă a termenilor de pe diagonală respectiv funcţia trace a matricei, iar indicatorul
M2 se referă la determinatul acesteia.
Conform figurii 4.11., între indicii de mobilitate M1 şi M2 aferenţi perioadei 2000-2005 şi 2000-2010
există mici diferenţe. Astfel, din perspectiva indicelui M1 şi M2, cele mai stabile procese de
specializare intra-industrie s-ar regăsi la termenii de pe diagonala matricii.
5 ani - între 2000 şi 2005 10 ani - între 2000 şi 2010
Regiuni M1 M2 Regiuni M1 M2
România 0,688 0,777 România 0,917 0,938
Figura 4.11. Indicii de mobilitate (M1 şi M2) aferenţi proceselor de specializare intra-industrie
pentru perioada 2000-2005 şi 2000-2010;
62
Zaghini A. , op.cit., 2003, pag. 26
60
1. Familiarizaţi-vă cu metodologia şi indicatorii ce măsoară procesele de specilizare şi

convergenţă.
2. Familiarizaţi-vă cu baza de date TEMPO – serii de timp: şi selectaţi o matrice din domeniul
COMERŢ EXTERIOR.
3. Familiarizaţi-vă cu baza de date EUROSTAT– domeniul INTERNATIONAL TRADE.
4. Extrageţi din baza de date TEMPO – serii de timp: domeniul COMERŢ EXTERIOR matricele:
- EXP101D - Valoarea exportului (FOB) pe tari ale Uniunii Europene si sectiuni conform
Nomenclatorului Combinat (NC).
- EXP102C - Valoarea importului (CIF) pe tari ale Uniunii Europene si sectiuni conform
Nomenclatorului Combinat (NC)
informaţii privind comerţul internţional aferent României.
Calculaţi următorii indicatori:

- Soldul balanței de comerț exterior,
- Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi,
- Indicele de specializare intra-industrie propus de Grubel şi Lloyd
- Indicele Lafay
5. Analizaţi fluxurile de comerţ internaţional ale României şi impactul globalizării asupra

proceselor de specializare şi convergenţă economică.
61
Bibliografie selectivă
1. Balassa B. "Trade liberalisation and Revealed Comparative Advantage" Manchester School of

Economic and Social Studies, nr. 333, 1965
2. Carbaugh R. "International Economics", South-Western Cengage Learning, Mason USA,
2008
3. Dalum B., Laursen K., Villumsen G. "Structural change in OECD export specialisation
patterns: De-specialisation and ‘stickiness’", International Review of Applied Economics, nr.
12 (1), 1998
4. Drăgan G. "Fundamentele comerţului internaţional" Editura ASE, Bucureşti, 2004
5. Dumitrescu S., Bal Ana, Economie mondială, ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti,
2002
6. Fujita M., Krugman P., Venebles A. "The Spatial Economy - Cities, Regions, and
international Trade" The MIT Press Cambridge, Massachusetts, London, 1999
7. Grubel H., Lloyd P. "The empirical measurement of intra-industy trade" , The Economic
Record, nr. 47, 1971, pag. 494-517
8. Grubel H., Lloyd P. "Intra-industry trade: the theory and measurement of the international
trade in differentiated products" London, Macmillan,
9. Ignat I., Pralea S., Economie mondială, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006
10. Iapadre P.L. "Measuring international specialization" International Advances in Economic
Research, Springer Netherlands, Volume 7, Number 2 / May, 2001
11. Krugman P., Obstfeld M. "International Economics - Teory and Policy" Pearson Education
International, 2003
12. Krugman P., Venebles A. "Globalization and inequality of nation" Quarterly Journal of
Economics, nr. 110 (4), 1995
13. Lafay G. "The measurement of revealed comparative advantages", M.G. Dagenais, P.A. Muet
(editori), International Trade Modeling, Chapman &Hill, London, 1992
14. Linder S.B. „An essay on trade and transformation” , Wely and Sons New York, 1961
15. Lassudrie-Duchêne B. „La demande de difference et l’echange international”, Economie et
Societes, 1971
16. Olteanu D., "Specializarea tehnologică a producției și exportului la nivel European, din
perspectiva convergenței reale" Academia Română, Institutul Național de Cercetări
economice, Seria Working Paper, no. 6, 2008
17. Ricardo D. „Opere alese. Despre principiile economiei politice și impunerii", Editura
Academiei Române, Vol I, București, 1959
18. Samuelson P. „International trade and the equalisation of factor prices", The Economic
Journal, June 1948
19. Stângaciu O.A. Convergenţa comerţului regional intra-industrie în România - o perspectivă
empirică asupra modelelor de specializare, Editura Alma Mater a Universităţii „Vasile
Alecsandri” din Bacău, 2012
20. Stângaciu O.A. Dinamica comerţului internaţional şi convergenţa economiilor regionale în
România, Editura Alma Mater a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, 2012
21. Smith A. „Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii și cauzelor ei", Editura Academiei
Române, Vol I și II, București, 1965
22. Sută N., Sută-Selejan S. "Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane", vol. I şi
II, Ed. Economică, Bucureşti, 2003
23. U. von Schutz şi M. Stierle „Regional specialization and sectoral concentration: an empirical
analysis for the enlarged EU" Paper presented at the European Regional Science Association
2003 Congress, August 2003, Finlanda
24. R. Vernon „International investment and international trade in the product life cycle”,
Quaterly Journal of Economics, 1966
25. * * *, www.wto.org
62

Suport Curs Afaceri

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Suport Curs Afaceri

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

UNIVERSITATEA “Vasile Alecsandri” din BACĂU

Facultatea de Ştiinţe Economice

Capitolul II: Noţiuni introductive privind globalizarea afacerilor............................................... 18

Capitolul III: Factorii internaţionali ai globalizării afacerilor din perspectiva modelelor

Capitolul IV:Rolul specializării internaţionale în globalizarea afacerilor –Studiu de caz

Cuvinte cheie: economii naţionale, societăţi transnaţionale, organizaţiile economice interstatale,

Economia mondială reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale – economiile

1.1 Economiile naţionale

Un moment esenţial, decisiv, pentru procesul de constituire a economiilor naţionale reprezintă

Caracteristicile principale ale unei economii naţionale1

Potenţialul economic, structura economică şi nivelul de dezvoltare ale unei ţări2

Potenţialul economical unei ţări este evaluat din două perspective:

Tipologia economiilor naţionale3

Caracterisicile ţărilor dezvoltate cu economie de piaţă

Trăsăturile comune ale ţărilor dezvoltate sunt:

Caracterizarea ţărilor în dezvoltate cu economie de piaţă

Ţările în dezvoltare pot fi grupate, după originea lor, în:

1.2. Organizaţile economice interstatale4

Tipuri şi forme ale organizaţiilor economice interstatale

Există grade diferite de integrare interstatală:

Integrarea interstatală generează un mecanism capabil să permită agenţilor economici performanţe

1.3. Societăţile transnaţionale (STN)

În economia mondială contemporană, societăţile transnaţionale au devenit principalii agenţi

Tipologia societăţilor transnaţionale5

Din punct de vedere al modului de implantare în exterior şi al strategiilor de dezvoltare, societăţile

În funcţie de modul în care se realizează controlul, se disting:

Luând în considerare funcţiile îndeplinite de filiale, acestea pot fi:

Estimarea fenomenului de transnaţionalizare se realizează cu ajutorul unor indicatori cum ar fi:

1.4. Diviziunea mondială a muncii

Diviziunea mondială a muncii reprezintă expresia sintetică a tendinţelor de specializare a agenţilor

Prezentarea principalelor aspecte teoretice privind tipologia specializării internaționale a necesitat

A. Tipologia specializării aferentă unui singur flux de comerţ internaţional

Specializarea în exportul sau importul de tehnologii înalte presupune schimburi comerciale

- ridicat Specializare în exportarea de - ridicat

- mediu Specializare în exportarea de - mediu

- scăzut Specializare în exportarea de - scăzut

B. Tipologia specializării aferentă ambelor fluxuri de comerţ internaţional

Specializarea inter-sectorială a fost specifică secolelor XVIII și XIX și a presupus schimburi

Figura 1.2. Tipologia specializării aferentă ambelor fluxuri de comerţ internaţional

Specializarea intra-industrie presupune schimburi comerciale dintre regiuni ce au ca obiect de

- Industria 1 Specializarea Inter-industrie cu - Industria 1

(tehnologii înalte) Specializarea Inter-industrie cu (tehnologii înalte)

Figura 1.3. Exemple de specializări tehnologice aferente ambelor fluxuri de comerţ

1.4.2. Rolul specializării internaţionale în cadrul economiei mondiale15

1.5. Relaţiile economice internaţionale16

Diviziunea mondială a muncii, specializarea internaţională în producţie, au creat necesitatea stabilirii

Aceste relaţii se desfăşoară într-un cadru economico-juridic determinat. Existenţa şi dezvoltarea

Multilateralizarea relaţiilor economice internaţionale decurge, totodată, din necesitatea rezolvării

Existenţa relaţiilor economice internaţionale face posibilă dezvoltarea fluxurilor economice

1.6. Piaţa mondială- rolul în globalizarea afacerilor

1.6.1. Definirea conceptului de piaţă mondială17

Formele pieţei mondiale sunt:

Factorii care influenţează evoluţia pieţei mondiale sunt:

În funcţie de natura obiectului tranzacţiei, piaţa mondială se divide în:

Toate aceste segmente pot fi: pieţe caracteristice şi pieţe necaracteristice.

Din punct de vedere al nivelului de accesibilitate, pieţele pot fi:

În concluzie, procesul internaţionalizării firmelor şi mişcării internaţionale a capitalurilor reprezintă

1. Familiarizaţi-vă cu noţiunile aferente componetelor sistemului economiei naţionale.

2. Familiarizaţi-vă cu site-ul https://www.wto.org/ .

3. Familiarizaţi-vă cu site-ul http://www.oecd.org/ .

Cuvinte cheie: globalizare, dimensiunile globalizării, GATT, OMC.

2.1 Globalizarea- definire, dimensiuni, cauze şi etape

Globalizarea diferă de celelalte forme de intensificare a interdependenţelor între naţiuni, ea implică un