You are on page 1of 1

Fişă de lucru – PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

I. Analizaţi cele 2 hărţi de mai jos şi precizaţi pe baza lor: statele care au făcut parte din Antanta şi cele care au făcut
parte din Puterile Centrale.

A. B.
II. Citiţi cu atenţie textul de mai jos
,,Domnule preşedinte al Consiliului, autoritǎţile administrative şi militare germane au constatat acte de ostilitate
comise pe teritoriul german de cǎtre aviatori militari francezi. Multe din acestea s-au manifestat prin violarea neutralitǎţii
Belgiei şi a teritoriului acestei ţǎri. Unul din avioane a încercat sǎ distrugǎ construcţiile din apropiere de Wessel, alte avioane au
fost zǎrite deasupra regiunii Eifel, un alt avion a aruncat bombe asupra cǎii ferate din apropiere de Karlsruhe şi Nürnberg. Am
fost însǎrcinat şi am onoarea sǎ fac cunoscut excelenţei voastre cǎ, în prezenţa acestor agresiuni, Imperiul German se considerǎ
în strare de rǎzboi cu Franţa, din cauza acestei ultime puteri...” (Declaraţia de război a Germaniei adresată
Franţei)
Răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Din ce tabere militare fǎceau parte cele douǎ state?
2. Transcrieţi motivele pentru care Germania a declarat rǎzboi Franţei.
3. Numiţi, cu ajutorul textului, teritoriile germane atacate de cǎtre avioanele franceze.
III. Răspundeţi la următoarele întrebări:

1. În ce an a intrat România în rǎzboi?


2.Ce s-a întâmplat la Verdun în anul 1916?
3. Ce înseamnǎ neutralitate?
4. Care este anul intrǎrii SUA în rǎzboi alǎturi de Antantǎ?
5.De ce Rusia a ieşit din rǎzboi în anul 1917?
6.Care au fost principalele bǎtǎlii din anul 1917 de pe frontul de est?
7.Care este data la care s-a încheiat Primul Rǎzboi Mondial?
8.Precizaţi o consecinţă în plan social şi una în plan economic a Primului Război Mondial.
9. Având în vedere urmările Primului Război Mondial, consideraţi că războiul este mai mult o maşină de ucis inutilă sau un
aveniment care are şi o influenţă benefică ?

III. Citiţi cu atenţie textul de mai jos şi răspundeţi la cerinţe:


„De luni de zile luptam cu îndârjire pentru apărarea colţului de ţară care mai rămăsese liber. Rândurile noastre se răreau,
mulţi căzând seceraţi de proiectilele duşmane şi de boli. Uitasem ce înseamnă un adăpost cald şi o masă omenească, iar despre
cei dragi, rămaşi sub ocupaţia duşmanului, de mult nu mai ştiam nimic. Strânsesem în inimile noastre atâta obidă, încât aveam
senzaţia că stau gata să plesnească. Zile de grea restrişte trecuseră peste noi şi altele şi mai cumplite ne aşteptau. Niciodată nu
ne-a trecut însă prin minte că am fi putut fi definitiv învinşi. Niciodată nu am putut crede, achiar atunci când artileria duşmană
ne pisa tranşeele, palmă cu palmă, îmbibând cu carnea şi sângele nostru ţărâna în care ni se odihneau strămoşii. Credeam în
victorie. O aşteptam cu îndârjire. Ne pregăteam pentru ea. Eram doar la noi acasă, ne luptam pentru casa noastră, a
străbunilor şi urmaşilor.” ( Scrisoare a unui ofiţer român, iarna anilor 1916 / 1917 )
1. Descrieţi situaţia din Moldova.
2. Precizaţi numele alianţei din care a făcut parte România în timpul Primului Război Mondial.
3. Precizaţi numele celor mai importante bătălii din anul 1917.
4. Precizaţi consecinţele participării României la Primul Război Mondial.

You might also like