Universitatea Valahia din TARGOVISTE

Facultatea de Stiinte Economice

Specializare - Management
DISCIPLINA : Politologie

Tema 1

Student,
Brebenel Bogdan-Gabriel

TÂRGOVIȘTE
2021
 Statul de drept.

După cum am observat apariția statului a fost determinată de anumite cauze

sociale economice. Aceleași care au determinat și apariția dreptului.
Fenomenul politico-statal în evoluția sa a avut în mare măsură un rol
negativ. Aristotel afirma că monarhia poate ușor degenera în tiranie, aristocrația în
oligarhie și democrația în demagogie. Apar formele despotice de guvernământ, așa
cum afirma J.J. Rouseau ,,despotul – este acela care se situează mai presus și decât
legea.”, acela căruia ”cele 5 simțuri ale sale îi spun neîncetat că el este totul, iar
ceilalți nimic.”
Apariția acestor regimuri politice tiranice, despotice, care încălcau grav
drepturile și libertățile oamenilor, au determinat societatea civilă și oamenii politici
în direcția elaborării unor principii și norme care să prevină și elimene asemenea
evoluții negative în viața soscială.1
Așa a apărut și conceptul de stat de drept, care în opinia lui Gh. Avornic
poate fi înțeles ca un concept politico-juridic ce definește o formă a regimului
democratic de guvernămînt din perspectiva raporturilor din stat și drept, dintre
putere și lege prin asigurarea domniei legii și a drepturilor, a libertăților
fundamentale ale omului în exercitarea puterii. 2
Principalele trăsături ale statului de drept sunt:
1. Constituie o replică socială față de abuzul de putere și o soluție pentru
împiedicare acestuia;
2. Pluralism politic, libertatea competiției politice, a dreptului la opoziție;
3. Presupune democratismul puterii manifestat prin: suveranitatea poporului
care își exercită suveranitatea prin sistemul electoral bazat pe votul
universal, egal, direct și secret.
4. Guvernarea în numele majorității prin respectarea drepturilor minorității,
egalitatea tuturor cetățenilor fără nici o deosebire de rasă.

1
Dumitru Mazilu, Teoria generală a dreptului, București 1999, pag. 98-99.
2
Gh. Avornic, Teoria generală a dreptului, Chișinău 2004, pag. 119.
 5. Libertatea presei, a tuturor mass-media, a dreptului de asociere, a existenței
societății civile - ca una din modalitățile importante de a împiedica abuzul
de putere.
Sub unghiul evoluției istorice statul de drept ca un rezultat istoric al reacției
umanității la presiunea formelor despotice de guvernământ, își are germenii săi în
Germania, care demarează din sec. XIX. Din lucrările lui Im. Kant (1724-1804),
desprindem ideea statului de drept, ca element primordial. Kant afirmă, că statul
nu este altceva decât o multitudine de oameni trăind în conformitate ce legile, cu
dreptul...
Concepția lui Kant este îndreptată împotriva absolutismului, punînd accentul pe
libertatea ca om, egalitatea ca subiect și independența ca cetățean.
În doctrina Germană s-au conturat 4 modele de stat de drept:
1. Modelul liberal – corespunde organizării politice a fazei societății moderne,
caracterizată prin libera competiție, având la bază separarea sferei private de
putere politică, adică de stat. Modelul de rechtsstaat liberal reclamă ca legile
să aibă un caracter general, abstract și rațional și se situează mai degrabă
printre modelele formale, deoarece a pus accentul pe procedura de adoptare
a legilor, fapt care exprimă de altfel cerința de democrație. În cadrul acestui
model parlamentul constituie punctul culminant al sferei politice.
2. Modelul material – a fost promovat de școala timpurie germană aflată în
faza ei timpurie de evoluție, în prima jumătate a sec. XIX și care se încheie
în momentul unificării Germaniei. Se crează cerința ca statul să fie un stat de
drept, căruia să-i fie permis să-și realizeze scopurile în limitele dreptului și
prin drept, suveranitatea fiindu-i restrânsă prin lege. Se pune accentul dintre
stat și popor. Dreptul este situat deasupra statului și conceput ca ordine
interdependentă extrapozitivă. În cadrul acestui model, conținutului statului
de drept i se atribuie un conținut material.
3. Modelul formal- apare după adoptarea celui de al treilea Reich și adoptarea
Constituției germane din 1871, odată cu trecerea la faza târzie a școlii
Constituționaliste Germane, când se produce crearea dreptului pozitiv în
cadrul statului de drept. Statul nu mai este identificat cu poporul, ci este
definit ca persoană juridică. Se consideră că puterea de stat nu trebuie
limitate de nici un principiu etic și că dreptul este format din norme
elaborate conform Constituției, din ansamblul normelor emise de stat.
 Astfel, dreptul nu mai este situat deasupra statului, ultimul își restrânge
propria activitate prin norme juridice pe care el însuși le creează.
4. Modelul democratic – are la bază principiul legitimității, căruia i se
conformează dreptul modern, care are la bază consimțământul exprimat al
cetățenilor. Acest principiu al legitimității și modelul democratic de stat de
drept pun accentul pe următoarele elemente ale moșterii revoluțiilor
facenceze și americană: a) ideea de Constituție, ca gen de contract social
consacrat în dreptul pozitiv; b) principiul suveranității poporului înțeles ca
cerință a caracterului democratic a procesului de formare al legii, ca expresie
a voinței generale, la a cărei formare cetățenii sînt îndreptățiți să participe; c)
ideea drepturilor omului. Urmarea acestor revoluții în cadrul modelului de
stat de drept democratic constă în transpunerea în viață a principiului
suveranității poporului prin societatea civilă independentă și pluralistă care
influențează și care exercită controlul asupra procesului legislativ
Doctrina franceză a statului de drept.
Concenptul ,,stat de drept” își pune amprenta în Franța în anul 1911 în
manualele de drept contituțional ale lui Leon Duguit și A. Esmein, și care este
casiderată a fi marcată de tendința filosoficăși politică germană pentru a putea fi
transpusă în Franța.
Statul de drept, ca concept începe să fie folosit în deabea în anaii 1920-1921,
după apariția lucrarii lui Rene Carre de Malberg, ,,La contribution a theorie
generale de l”etat”, care construiește propria teorie a statului drept, bazată pe o
tradiție politică și instuțională bogată, moștenită de la revoluție.
În Franța, construcția unei ordini juridici ierahizate a fost produsul luptei
contra absolutismului monarhic, vizând să limiteze puterea regală, supunând-o
unor norme superioare.
În vârful acestor norme apare mai întâi ,, Declarația drepturilor omului și
cetățeanului” din 27 august 1789, poziția secundă o ocupă Costituția care vine să
asigure aceste drepturi, asigurarea separației puterilor în stat.
Sub constituție este așezată legea, adoptată de corpul legislativ, respctiv
legea este inferioară constituție și toate normele legale trebuie să fie adoptate în
conformitate cu cele constituționale.
La baza piramidei stau normele elaborate de executiv care asigură
promulgarea și executarea legilor.
Teoria Kelsiană a statului de drept
Autorul acestei teorii consideră că concepția formală a statului de drept se
bazează pe principiul ierarhiei normelor. Ea presupune că dreptul statal se prezintă
ca un edificiu format din niveluri suprapuse de norme juridice și subordonate
altora, în vârful acestor piramide se află Constituția. Hans Kelsen asimilează în
teoria sa statul de drept cu ordinea ”juridică”. Ordinea juridică fiind un edificiu cu
mai multe etaje suprapuse, formate din norme subordonate ierarhic. Dreptul și
statul fiind o forță de constrângere, unul prin prisma altuia.

Concepția anglo-saxonă a statului de drept, ,,Rule of law”

Această concepție postulează existența unui drept independent față de stat, și
face din această atonomie conceptuală un factor de garanție față de puterile
publice, ,,statul de drept” asigură el însuși granție supunând supremației legii un
drept considerat ca însăți dreptul statului.,,Rule of law” este principiul legalității
conceput în egală măsură atât ca limitare a puterilor publice, așa cum este stabilit
prin lege, atât și ca egalitate a cetățenilor în fața legii.
Acest principiu stă la baza tipului de drept ,, common law”. Orice persoană
poate fi trasă la răspundere numai dacă a încălcat legea, vinovăția trebuie să-i fie
staiblită printr-o anumită procedură.
O trăsătură specifică a sistemului ,,common low” constă în capacitatea
formal recunoscută, pe care o are judecătorul, de a fi izvor de drept prin hotărârile
sale. Judecătorul în acest sistem de drept este considerat ca un legiuitor și care se
impun ca lege cutumiară. Dar în cazul când există conflict între judecător și
legislație, se oferă prioritate parlamentului în cazul Angliei, sau constituției, în
SUA.

Principiile statului de drept.

Principiile statului de drept sunt acele începuturi, idei fundamentale ca stau
la temelia statului de drept. La momentul actual nu exist vreun stat de pe glob care
să nu fie guvernat de către drept, într-o măsură mai mare sau mai mică.
Chiar dacă noțiunea și concepțiile statului de drept diferă de la stat la stat, totuși
există unele principii fundamentale, care au o formă intactă.
1. Principiul separației puterilor în stat – statul, ca instituție politică, este un
sistem de organisme, integrate într-un mecanism, prin care își exercită
 funcțiile sale.3 Epoca moderă a fost preocupată de lupta împotriva
absolutismului feudal, caracterizat prin abuzuri de putere din partea celor
care o dețineau. În această ordine de idei J. Lock, este cel care dă naștere
teoriei Separației puterilor în stat. Teorie care mai târziu este dezvotată de
către Montesquie în Franța. Care reflectă premisa, că în stat trebuie să existe
3 puteri independente: legislativă, executivă și judecătorească.
2. Principiul supremației legii – considerat ca un principiu de bază a statului
de drept. Respectarea acestui principiu condiționează însăți existența
statului de drept. Toți subiecții participanți la raporturile juridice –
persoanele fizice, juridice, inclusiv statul sunt obligați să respecte dreptul ca
pe un imperativ. Unii autori susțin ca acest principiu include aspecte ale
Legalității, definită ca conformitatea nomei sau a actului juridic cu normele
superioare care stabilesc condiții de procedură privind edictarea nomelor
juridice. Eficacitatții – definită ca fiind conformitatea normelor cu
comportamentul destinatarilor normelor sau a autorităților împuternicite cu
aplicarea lor. Legitimitatea – definită ca fiind conformitatea normelor
juridice cu norme, valori și principii extrajudiciare.
3. Principiul echității sociale și egalității în drepturi – statul de drept trebuie
să se bazeze pe respectarea drepturilor și libertăților a individului în
societatea, aceasta fiind o precondiție primordială. În centrul construcției
statului de drept trebuie să stea drepturile omului și diponibilitatea acestuia
ascunse în forma de oraganizare a statului, adică cea politică sau socială
despre care am vorbit anterior.
4. Principiul democratismului – un element importatnt al statului de drept este
democrația, constituit în art. 3 din Constituția RM, este un concept sau
fenomen care aparține statului de drept, ce sintetizează într-un tot întreg
valorile morale politice și juridice ale societății, la o anumită etapă de
dezvoltare a ei. Democrația statului se exprimă prin:
- Exercitarea suveranității de către popor;
- Pariticiparea poporului la rezolvarea treburilor publice;
- Delimitarea prerogativelor autorităților publice;
- Descentralizarea guvernării statului și pluralismul sociopolitic;
- Respectarea hotărârilor adoptatea cu majoritatea de voturi;
- Garantarea drepturilor și libertăților garantate de om.
3
Gh. Avornic, Teoria generală a dreptului, Chișinăua 2004, pag. 129.
 5. Crearea societății civile – încă Aristotel ca fondator a științelor politice, în
lucrarea sa politica spunea, statul este o uniune de oameni ca o societate
civilă. Dar mult timp în doctrină nu era făcută diferențierea
între ,,siocietate” și ,,stat”. Un deosebit aport în această privință îl aduce
filosoful german Hegel, care spune că între stat și popor există societatea,
cu următoarele component: familia, dreptul, corporațiile, religia, cultura,
învățământul etc.

2. Statul si economia.
Legătura dintre stat și economie a preocupat mereu gândirea juridică. La
diferite etape istorice această relație este privită diferit, de exemplu, economia
statului sclavagist avea la baza munca unor cetățeni depravați și absolut dependenți
de stăpânii lor – sclavii; economia statului feudal se baza pe munca unor cetățeni
iobagi, cărora le erau îngrădite drepturile.
Studiind acest raport dintre stat și economie trebuie să identificăm legitățile
comune, tendințele evoluționiste și să răspundem la întrebarea ce se află pe primul
loc statul sau economia?
Susținătorii marxismului (Karl Marx, Engels, Lenin) acordau întâietate
economiei, materializând toate interesele și sferele de dezvotare a unui stat,
inclusiv și politicul. În general trebuie să combatem acestă teză, fiindcă economia
nu trebuie să absoluteze organismele unui stat în soluționarea problemelor sale.
Dar nu putem nega faptul deja argumentat în istorie, că dezvoltarea economică,
determină tendințele de dezvoltare politică, ideologică, spirituală a societății.
Profesorii ruși susțin ideea că odată cu apariția muncii sclavilor apare și
statul sclavagist; apația muncii țăranilor iobagi, condiționează formarea statului
feudal; apariția muncii plătite, dă naștere statului capitalist.
La nivelul practic, în studierea interacțiunii dintre stat și economie exită un
și de lucrări, dar ne vom referi numai la unele premise:
- Coraportul dintre economie și stat trebuie privit ca un proces complex ce nu
se limitează doar la sfera politică dar cuprinde toate laturile vieții sociale;
- Pentru perceperea mai concretă a raportului dintre stat și economie, trebuie
de studiat evoluția acestei la un stat anume și la o etapă istorică concretă.
Acțiunea statului asupra statului este limitată de două categorii de factori:
1. Factori de ordin subiectiv – aici evidențiem interesele individuale, de grup, de
stat, sau chiar ale întregii societăți. Acestea pot fi progresiste, care au ca scop
dezvoltarea și perfecționarea continuă. Altele fiind interesele conservatore, care
stagnează dezvoltarea unei țări.
2. Factorii de ordin obiectiv – limitează acțiunea statului asupra economiei:
condiții de ordin social, politic, dar mai ales economic; gradul de dezvoltare a
societății, statului, dreptului, a dreptului, limitele progresului tehnico-științific,
obiceiuri și tradiții existente etc.
3. Suveranitatea și autonomia
Raporturile dintre suveranitate și autonomie este una dintre temele fregvent
abordate de către analiști politici și juiriști, fiind legată de definirea statului, în
special statului națiune. Importanța escestor dezbateri, ne impune ca precondiție
conoașterea termenului de ,,națiune”.
Cel mai tranșant răspuns din punct de vedere moral, practic și teoretic îl
oferă Ernest Renan cu un secol în umră, în 1882. ,, Națiunea înseamnă suflet, este
un principiu spiritual, desfășurat pe două coordonate care se împletesc. Pe de o
parte, având fiecare în parte calitatea de legatar universal, membrii unei națiuni
sunt legați prin ceea ce au moștenit în comun..., o inestimabilă comoară de
amintiri. Pe de altă parte, există consimțământul mutual, dorința de a trăi împreună,
voința de a păstra acestă moștenire indivizată.”4
Valențe noi în constituirea statului națiune apare după prăbușirea
comunismului și inițierea proceselor de integrare europeană și euro-atlantică.
Abandonarea statului socialist și a metodelor nedemocratice de conducere
cum a fost în U.R.S.S., Iugoslavia, Cehoslovacia a condus la formarea unor state
noi suverane, bazate pe sistemul economiei de paiță, pe democrația reprezentativă.
Această ruptură a imperiului sovietic, precum și revoluțiile care au avut loc
în europa de est, a avut menirea de a asuma răspundere de suveranitate în statele
afectate de totalitarism.
Principiul autonomismului este un principiu de izolare a unor grupări etnice
dintr-un stat, ca de exemplu Iugoslavice, Cecenia, Cosovo etc. care mai devreme
sau mai târziu generează tensiuni etnice scăpate de sub control. Fiindcă drepturile
minorităților trebuie tratate în cadrul drepturilor omului, care trebuiesc garantate
individual și nicidecum colectiv.
Autonomia se poate manifesta pe diferite forme negative:
4
Roman Starașciuc, Teoria generală a statului, Chișinău 2004, pag. 154.
1. Etnticism – tendința unor grupări liberale de a subordona aspectele etice și
estetice celor etnice. Pledează pentru puritate biologică, genetică și culturală,
care poate duce la unei noi organizații statale într-un stat.
2. Separatismul – este o tendință de a se separa de majoritate, de a se desprinde de
un grup social preonstituit. La fel, apelează la principiul autodeterminării ca
națiune și ca formaține statală. Scopurile fiind diferite:
- Interesele geopolitice ale altor state sau a unui stat ( Transnistria);
- Existența unor tradiții culturale diferite, sistem diferite de valori, religie
diferită și tendințe de separare preexistente. (Cecenia);
3. Extremismul – este definit ca atitudine, doctrină a unor curente politice, care,
pe baza unor teorii, idei sau opinii extreme, exagerate, unilaterale, urmăresc
măsuri violente și radicale, să-ți impună programul lor. Această modalitate de
izolare nu are scopul de a crea formațiuni statale, dar de a forma o formațiune
politcă care mai apoi să preea guvernarea într-un stat, și a întrerupe relațiile
internaționale. (Afganistanul).