9.

ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE REDUCTORULUI

Elementele principale ale unui reductor sunt următoarele: corpul şi capacul reductorului,
roţile dinţate, lagărele reductorului, capacele rulmenţilor, capacul de vizitare, dopul de
aerisire, inelele de ridicare, arborii, ştifturile de montaj, inelele de distanţare, dopul de golire,
indicatorul de nivel, elementele de etanşare ş.a.

9.1 Construcţia roţilor dinţate

Roţile dinţate folosite în construcţia reductoarelor sunt de o mare varietate, forma lor
constructivă depinzând de mărimea roţii, de material şi de tehnologia folosită la executarea
lor.
Pinioanele, roţi dinţate cu diametre mici (da < 1,8d, d - diametrul arborelui) se execută
corp comun cu arborele, sau da < d + 6h, figura 9. 1.
Roţile dinţate cu diametrul da > 1,8d se execută separat şi se asamblează pe arbore prin
pene paralele sau disc, caneluri, presare, stifturi transversale. Părţile componente ale unei roţi
dinţate sunt: coroana dinţată (1), obada (2), spiţe sau disc (3) şi butuc (4) (v. fig. 9. 3).
La roţile dinţate cu diametre mici (da ≤ 150 mm) lipseşte discul, astfel încât obada şi
butucul formează o singură piesă (fig. 9.2). Acestea se execută prin strunjire din bare de oţel
laminate sau prin forjare în matriţă, iar cele din fontă, prin turnare. Grosimea minimă a obezii
se ia δ0 ≥ 2 m, la roţile din oţel şi δ0 ≥ 2,5 m, la roţile din fontă (unde m este modulul).

Fig. 9.1

Roţile dinţate având diametre până la 500 mm, se execută prin forjare sau matriţare (d a <
300 mm) iar restul prin turnare sau sudare. În figurile 9. 3 şi 9. 4 sunt reprezentate roţi dinţate
forjate cu disc.
Dimensiunile roţilor cilindrice forjate se iau pe baza următoarelor recomandări:
- grosimea obezii cu coroana dinţată δ = 0,1aw (aw – distanţa dintre axe a
angrenajului);
- diametrul butucului, db = 1,6d ( d - diametrul arborelui);
- grosimea discului, c = (0,25 … 0,3) b;
D  db
- diametrul găurilor, d 0  0 ;
2,5...3
d  D0
- diametrul de dispunere al găurilor, D1  b ;
2
- teşituri, raze de racordare se admit constructiv.

197
Fig. 9.2

Fig. 9. 3

198
 Dimensiunile roţilor dinţate conice forţate sau turnate se adoptă:
δ ≈ 0,2Re; δb = (0,3 … 0,4)da; δn = (1 … 1,5)m sau ( δn > 6 mm); c = 0,17Re.
Celelalte dimensiuni constructive se adoptă la fel ca la roţile cilindrice.

Fig. 9. 4

Roţile dinţate turnate se execută cu disc, de preferinţă înclinat, fiind o soluţie mai bună
din punct de vedere tehnologic (fig. 9. 5).
Roţile cu disc se utilizează atât la lăţimi reduse cât şi la viteze periferice mari, peste 10
m/s, deoarece au pierderi prin barbotare şi ventilare mai reduse decât roţile cu spiţe. Şi în
acest caz, discul se execută cu găuri pentru micşorarea greutăţii roţii. Dimensiunile roţilor
dinţate cu disc realizate prin turnare sunt date în tabelul 9.1.
Roţile dinţate turnate cu spiţe sunt reprezentate în figura 9.6. Numărul de spiţe Zs se alege
în funcţie de diametrul roţii, după cum urmează:
pentru D = 400 … 600 mm, Zs = 4 spiţe;
pentru D = 700 …1500 mm, Zs = 6 spiţe;
pentru D = 1600 … 3000 mm, Zs = 8 spiţe.
Secţiunea maximă a spirei se calculează la încovoiere, considerând că forţa periferică
solicită o treime din numărul de spiţe.
Înălţimea maximă a spiţei trebuie să satisfacă relaţia:

199
 2
bZ
H m  
3
m  15 

Tabelul 9.1
Elementele roţii Simbol Roţi turnate Roţi sudate
Grosimea obezii sau δ0 Roţi cu spiţe: δ0 = 3m Grosimea obezii rezultă
grosimea obezii cu δ Roţi conice : δ0 = 2m în funcţie de da.
coroana dinţată δ0+h Roţi cu disc: δ=0,07a+m  2i 
da Roţi conice δ= 0,2Re da    0,14 a
 i 1 
Grosimea discului sau c Roţi cu disc c*
spiţei c′ c′ = c + 0,04a
H Roţi cu spiţe: c1=0,2H
H1 Roţi conice: c=0,4 Re / 10 c = 0,4 d / 10
H - rezultă din calculul de
rezistenţă la încovoiere
H1 = 0,8H
Grosimea şi poziţia s s = 0,8c
nervurilor s1 s1 = 0,1 6H
K1 K1 = 0,8c
Poziţia şi dimensiunile b′ ′
Roţi cu disc b =δ+(5…10)
găurilor e d  2  d b
D1 D1  a da  db
2 D1 
d2 d a  2  d b 2
r d2 
4 d  db
R d2  a
r = 0,02a; r1=0,075a 5
Roţi cu spiţe
e=0,2d; R-constructiv
Diametrul şi lungimea db Roţi din oţel:db = 1,6d
butucului eb Roţi din fontă: db = 1,8d
lb =(1,2 … 1,5)d şi întotdeauna db = 1,6d
în funcţie de pană

Dimensiunea c se adoptă din tabelul următor

a ≥ 315 355 400 450 500 630 710 800 900
c 10 12 14 15 16 20 22 25 28

Secţiunea spiţelor are diferite forme, în funcţie de încărcare: forma eliptică, la încărcări
reduse, forma de cruce şi T, la încărcări mijlocii şi forma de dublu T şi cheson, la încărcări
mari. Pentru a reduce greutatea roţilor, spiţele se subţiază spre obodă
La roţile dinţate sudate, butucul se execută din oţel rotund, iar obada din oţel lat. Aceasta
din urmă se îndoaie după diametrul roţii, iar capetele se sudează cap la cap. Legătura dintre
butuc şi obadă se face cu un disc sau cu două discuri (fig. 9.7) şi câteodată şi cu spiţe.
Danturarea se execută după sudare şi după o detensionare la cald.
Din motive de economie a oţelurilor aliate se utilizează adesea roţi dinţate având coroana
dinţată în formă de bandaj, montată prin strângere pe corpul roţii (care poate fi executat în
construcţie sudată sau turnată), figura 9. 8.

200
Fig. 9. 5

201
Fig. 9. 6

202
Fig. 9. 7

203
 Fig. 9. 8

Utilizarea roţilor cu bandaj permite realizarea roţilor dinţate cu dantură în V fără maşini şi
scule speciale de danturat dinţi în V. În acest caz se montează pe obadă două bandaje dinţate,
dinţii executându-se cu înclinări egale şi de sensuri contrare (fig. 9. 9)

204
 Fig. 9. 9

Montajul bandajului pe obadă se execută cu un ajustaj presat la cald H7/n6 sau cel puţin
presat H 7/s6. Ajustajul trebuie să asigure o strângere în limitele:
Smin = ( 0,001… 0,0012)Dβ
Smax = ( 0,0011 … 0,0012) Dβ
Pentru siguranţă se introduc 4 … 12 ştifturi filetate, iar pentru uşurinţa montajului,
bandajul şi obada vor fi prevăzute cu un prag (umăr).
Dimensiunile constructive ale roţilor cu bandaj turnate din fontă sunt următoarele:
- lăţimea bandajului: b = 0,4a;
- diametrul alezajului: d ≈ 0,32a;
la alezajul în trepte ( b > 480 mm) d′ = d + 20 mm.;
- diametrul interior al bandajului:
 2i 
D    0,12  a sau ,
 i 1 
D  0,91  0,96d f
Dβ ≈ 0,95 Re la roţi conice;
- grosimea bandajului
δb = 4 m ( pentru z1 +z2 < 200);
la roţi conice δb se ia constructiv;
- grosimea obezii: δ0 = 0,06a;
- diametrul butucului: db = 1,6d ;
- grosimea spiţei: c = 0,5 d ;
- lăţimea spiţei: H = 0,8d; H1 =0,8H; e= 0,2d;
- şuruburile de asigurare a bandajului: ds = 0,05d; ls = 3ds;
- înălţimea umărului: t = 0,06a.
Câteodată este avantajos din punct de vedere constructiv să se construiască roţi dinţate a
căror coroană este montată cu şuruburi păsuite pe obada roţii (fig. 9. 10).
Soluţia constructivă din figura 9. 10 se calculează cu relaţiile stabilite la şuruburi montate
fără jos şi solicitate transversal.
La pinioanele conice (fig. 9. 11) trebuie să fie satisfăcută condiţia c ≥ m, în caz contrar
pinionul se execută corp comun cu arborele.
Roţile melcate cu diametrul mai mic de 200 mm se execută integral din material
antifricţiune (fig. 9. 12), iar cele cu diametrul mai mare de 200 mm se execută în general din
două bucăţi (fig. 9. 13, 14 şi 15), coroana executându-se din bronz, iar corpul roţii (butucul)
din fontă cenuşie Fc 200, Fc 250 şi mai rar din oţel.

205
Fig. 9. 10

Fig. 9. 11

Fig. 9. 12

206
Fig. 9. 13

Fig. 9. 14

207
 Fig. 9. 15

În construcţia de serie, coroana din bronz se toarnă în forma în care este introdus
discul din fontă (fig. 9. 15). Pentru fixarea coroanei din bronz pe discul din fontă se pot utiliza
şi soluţiile indicate în figura 9. 16 a, b, c.

Fig. 9. 16

208
 Dimensiunile constructive ale roţilor melcate se pot alege după următoarele
recomandări:
dc = 1,6d; l = 1,2d;
b ≤ 0,75da 1, pentru z1 ≤ 3;
b ≤ 0,67da 1, pentru z1 = 4;
D = da 2 +2mx, pentru z1 =1;
D = da 2 +1,5mx, pentru z1 = 2 … 3;
D = da 2 + mx, pentru z1 = 4;
δ ≥ 2mx ; δ1 = (1… 1,2)δ;
ds = mx + 2 sau ds = (0,3 ... 0,4)δ ≥ M10;
ls = 2,5ds; n= 3 … 8 ( numărul de şuruburi).
În cazul fixării coroanei cu ajutorul unor şuruburi cu piuliţă (fig. 9. 14) se folosesc
datele din tabelul 9.2.

Tabelul 9.2
D1 ds n
< 100 M5 6
105… 150 M6 6
155 …240 M8 8
245 …380 M10 8
385… 600 M12 12
> 610 M16 16

Melcul se execută, cel mai frecvent, monobloc cu arborele. La executarea spirelor

arborelui melcat trebuie să se asigure loc pentru ieşirea sculei (fig. 9. 17 a şi b). În cazul unor
diametre mici pentru ieşirea sculei din zona activă a spirelor, lungimea pe care se execută
spirele se măreşte cu a = (2 … 3)mx (fig. 9.17,c).

Fig. 9. 17

209
 9.2 Fixarea roţilor dinţate pe arbori

Pentru transmiterea momentului de torsiune, roţile dinţate se fixează pe arbori prin: pene
paralele, pene disc, caneluri, inele tronconice, şaibe elastice sau prin presare.
În producţia de unicate şi serie mică se utilizează asamblarea cu pene paralele, iar în cazul
unei producţii de serie mare sau de masă asamblarea prin caneluri sau pene disc.
Pentru asamblări cu pene paralele a roţilor dinţate cu dinţi drepţi, se recomandă alegerea
unui ajustaj cu strângere mică şi anume: H7/m6, H7/n6, sau H7/p6. Pentru asamblarea roţilor
dinţate cu dinţi înclinaţi, conice şi melcate la care apar forţe axiale se recomandă să se aleagă
ajustaje cu strângere mai mare, ca de exemplu: H7/p6, H7/r6 sau H7/s6.
Dacă roata dinţată se deplasează axial pe arbore, atunci se va alege cu ajustaj H7/g6, iar
dacă se roteşte pe arbore ajustajul este H7/f7.
Pentru asamblările prin caneluri cu profil dreptunghiular se recomandă următoarele
ajustaje:
- asamblarea mobilă cu centrare pe diametrul interior, H7/g6;
- asamblarea mobilă cu centrare pe flancuri, H10/f9;
- asamblarea fixă cu centrare pe diametrul exterior, H7/n6.
Pentru asamblările prin caneluri cu profil în evolventă se recomandă următoarele ajustaje:
- pentru asamblare mobilă cu centrare pe flancuri: cu joc H9/f7, alunecător cu precizie
medie H9/h9; alunecător precis H7/h7;
- pentru asamblare fixă cu centrare pe diametrul exterior H7/n6;
- pentru asamblare fixă cu centrare pe flancuri H11/d9.
Pentru fixarea axială a roţilor dinţate cilindrice pe arbori fără număr soluţiile de fixare
sunt: forţele de frecare din ajustaje cu strângere elastică, ştifturi filetate, plăcuţe de fixare,
inele elastice, ştifturi conice.
Pentru fixarea roţilor dinţate cu inele tronconice se recomandă următoarele ajustaje:
- pentru arbori cu diametrul până la 38 mm: ajustaj inel - arbore E7/h6 şi pentru ajustaj
alezaj - inel H7/f7;
- pentru arbori cu diametrul peste 38 mm: ajustaj inel - arbore E8/h8 şi pentru ajustaj
alezaj - inel H8/e8.

9.3 Elemente constructive ale carcasei

Carcasele reductoarelor, prin forma lor constructivă, stabilesc poziţia relativă a arborilor -
definită prin distanţa dintre axe la angrenaje - şi asigură ungerea angrenajelor prin baia de ulei
existentă în carcasa inferioară. Dimensiunile constructive necesare proiectării reductoarelor cu
roţi dinţate cilindrice şi conice sunt date în anexe şi tabelul 9.3.
Corpul şi capacul reductorului se execută prin turnare din fontă cenuşie Fc 200, Fc 250,
oţel turnat şi aliaje din aluminiu. În cazul construcţiilor individuale sau de serie mică se
utilizează construcţii sudate.
Reductoarele cu axele arborilor în plan orizontal se execută din corp (carcasa inferioară) şi
capac (carcasa superioară fig. 9. 18). La reductoarele cu axele în plan vertical carcasa este
formată din mai multe bucăţi, numărul planelor de separaţie fiind, de obicei, egal cu numărul
arborilor (vezi anexe).
Suprafaţa de separaţie între carcase trebuie prelucrată îngrijit, pentru a asigura
etanşeitatea, nerecomandându-se utilizarea garniturilor de etanşare, datorită cărora s-ar
modifica alezajul rulmenţilor.
Pentru îmbunătăţirea etanşării se execută pe suprafaţa de separaţie un canal de colectare a
uleiului. Totuşi executarea acestor canale fiind scumpă, ele se vor evita pe cât posibil (fig. 9.
19).

210
 Asamblarea carcaselor se face cu ajutorul şuruburilor montate cu joc, pentru care
carcasele sunt prevătute la exterior cu flanşe. În dreptul alezajelor pentru rulmenţi se execută
bosaje cu grosime mai mare necesare pentru rigidizarea zonei şi pentru executarea găurilor
filetate de fixare a capacelor.
Se recomandă: δ=0,025aII + 3 mm > 8 mm; δ1 = 0,02aII + 3 mm > 8 mm; h = (1,5 …
1,75)δ ; h1 = (1,5 … 1,75 )δ1; h2 – se alege în funcţie de lungimea STAS a şurubului şi de
posibilităţile de montare; d = 9 … 15 mm; t = (2… 2,35)δ; ∆ > 1,2δ; e = 30 … 40 mm.
Pentru a menţine aceeaşi poziţie relativă a carcaselor, atât la prelucrarea alezajelor pentru
rulmenţi, cât şi la montare, se folosesc ştifturi de centrare, cilindrice sau conice (de obicei
două bucăţi), dispuse asimetric faţă de axa longitudinală a reductorului.
Carcasa inferioară este prevăzută cu o placă de bază, cu tălpi sau picioruşe sprijin - în care
se execută găuri de trecere pentru şuruburi, în vederea fixării reductorului pe fundaţie – cu
orificiu pentru golirea uleiului din baie, cu orificiu pentru montarea sistemului de control al
nivelului uleiului şi, în cazul dimensiunilor mari, cu urechi speciale de prindere, obţinute prin
turnare, necesare pentru ridicarea şi transportul carcasei. Pentru asigurarea scurgerii complete
a uleiului din baia reductorului, inclusiv a impurităţilor de pe fundul băii, suprafaţa interioară
a fundului carcasei se execută cu o mică înclinaţie spre orificiul de golire. Înălţimea carcasei
inferioare se adoptă conform STAS 2741.
Tabelul 9.3
Cota Denumirea Mărimea
a Distanţa de la roata dinţată la peretele a = 10 ... 15 mm; pentru reductoare
reductorului mari se ia mai mare
b şi b1 Lăţimea butucului roţilor dinţate Se determină cu relaţia stabilită la roţi
dinţate
B şi B1 Lăţimea lagărelor Se alege funcţie de diametrul arborelui
din catalogul de rulmenţi
c Distanţa între roţi dinţate c = 10 ... 15 mm
Δ Distanţa minimă între roţile dinţate şi Δ ≥ 1,2δ
peretele interior al carcasei reductorului
l‫׳‬ Distanţa între lagărele arborelui cu l '  2,5...3d
consolă
l Lungimea arborelui între punctele de Rezultă din figurile schemelor de
reazem poziţionare a arborilor (v. cap. 4)
l1 Distanţa de la elementele de antrenare ale B l
arborelui la punctul de reazem l1   l3  l 4  5
2 2
l2 Distanţa de la rulment la marginea l2 = 5 ... 10 mm în cazul ungerii
interioară a carcasei reductorului lagărelor cu ulei din baia reductorului.
Pentru alte sisteme de ungere se va
alege în funcţie de construcţia
sistemului ales (în medie 10 .. 15 mm)
l3 Lăţimea capacului lagărelor Se alege funcţie de construcţia
capacului şi sistemul de etanşare
l4 Distanţa de la elementul rotitor la capacul l4 = 15 ... 20 mm
lagărului din carcasă
l5 Lungimea părţii din arbore pe care se L5 = (1,2 ... 1,5)d, unde d este
montează elementul de acţionare diametrul arborelui
l6 Distanţa de la cuplaj la capacul lagărului Se alege funcţie de tipul cuplajului şi
de posibilităţile de montaj
l7 Distanţa între roţile dinţate şi arbori l7 ≥ 20 mm

211
Fig. 9. 18

212
 Fig. 9.18

Fig. 9. 19

Suprafeţele de sprijin între piuliţe şi suporturi trebuiesc prelucrate perpendicular pe axa

şurubului. Distanţa dintre şuruburi se recomandă să fie l ≥ 4 d.

213
 Lăţimea flanşelor carcaselor şi dimensiunile suprafeţelor de aşezare a plăcii de bază se
aleg astfel încât să fie posibilă aşezarea piuliţelor şi strângerea lor cu ajutorul cheii. În figura
9. 20 sunt prezentate două variante ale tălpii corpului cu bosaje (a) şi fără bosaje (b).

Fig. 9. 20

Carcasa superioară este prevăzută cu fereastră de vizitare, prin care se poate observa
starea suprafeţelor funcţionale ale dinţilor roţilor dinţate, cu un orificiu pentru dopul de
aerisire, cu urechi de ridicare obţinute din turnare, sau cu găuri pentru inele de ridicare (fig. 9.
18).
Pentru mărirea rigidităţii şi pentru reducerea zgomotului şi a vibraţiilor, corpul şi capacul
(carcasa superioară) se prevăd cu nervuri interioare sau exterioare. În dreptul locaşurilor de
rulmenţi se prevăd nervuri speciale; se recomandă că suprafeţele exterioare frontale ale
acestor nervuri să se găsească în acelaşi plan. Uneori pentru montarea rulmenţilor, se prevăd
pahare (bucşe), folosirea acestora fiind justificată la reductoarele cu plan de separaţie, când
rulmenţii au serii diferite, pentru a se prelucra cele două alezaje printr-o singură trecere, cu
aceeaşi sculă sau la reductoarele cu axele în plan vertical, când nu există plan de separaţie şi
diametrul pinionului, executat corp comun cu arborele, este mai mare decât diametrul exterior
al rulmentului. Bucşa se mai utilizează pentru montarea rulmenţilor pinioanelor conice în
consolă prin deplasarea acesteia axial reglându-se jocul din angrenajul conic (vezi Anexe).
În cazul reductoarelor coaxiale sau melcato - cilindrice, în una din carcase trebuie
prevăzută posibilitatea realizării lagărului intermediar (vezi Anexe).
În cazul utilizării carcaselor de construcţie sudată, grosimea pereţilor se ia cu 30 ... 40 %
mai redusă decât la construcţiile turnate. Pentru asigurarea unei rigidităţi suficiente, se
realizează o nervurare corespunzătoare.
În figura 9. 21 se fac unele recomandări constructive privind carcasele realizate în
construcţie sudată.
Adâncimea băii de ulei se va executa destul de mare, astfel ca uleiul să nu antreneze
murdăria, ci aceasta să se aşeze la fundul băii, adâncimea băii va fi cel puţin 20 … 30 mm.
Orificiul de golire al uleiului trebuie să aibă diametrul dg ≥ (1,5…2)δ şi cel puţin 20 mm.
Dopul se etanşează cu garnitură din cupru. Fundul băii se execută înclinat spre orificiul de
golire.
Dopul de golire (STAS 5304 şi 5606) asigură golirea băii de ulei, montându-se pentru
aceasta, în partea de jos a băii (fig. 9. 22). La cutiile de viteze şi la reductoarele la care
angrenajele lucrează cu uzuri însemnate, dopul de golire este prevăzut cu un magnet care
colectează pilitura.
În anexa 8 este prezentată forma şi dimensiunile dopului filetat STAS 5304 iar în anexa 9
forma şi dimensiunile dopului filetat STAS 5606.

214
 În ultimii ani se constată o amplificare a procesului de modernizare a fabricaţiei de
reductoare. Ca urmare, pe lângă aspectele prezentate apar şi alte orientări cum ar fi:
- accentuarea tipizării la nivelul reperelor componente şi modularizarea transmisiilor
complexe;
- îmbunătăţirea aspectului estetic în primul rând a formei carcasei în paralel cu asigurarea
funcţionalităţii şi formei tehnologice.

Fig. 9. 21

215
 Fig. 9.22
9.4 Capacele de rulmenţi

Rulmenţii se fixează axial prin intermediul unor capace, executate prin turnare sau
strunjite din bare de oţel laminat. Aceste capace sunt prevăzute cu porţiuni pentru centrarea
în alejazul carcasei şi pot fi înfundate pentru arborii intermediari sau cu gaură de trecere de
intrare şi ieşire.
În figura 9. 23 sunt prezentate construcţii de capace pentru rulmenţi.
Se fac următoarele recomandări pentru dimensiuni:
δ1 = 1,2δc ; δ2 = ( 0,9 … 1,0)δc;
δ3 = H + 0,8δc; Dc = D + (4…4,4)d ; c = (1,2 … 1,5)b; x – rezultă constructiv.
unde: D este diametrul exterior al rulmentului; Ds – diametrul exterior al simeringului; H –
înălţimea capacului şurubului; h – grosimea simeringului. Recomandări constructive pentru
celelalte dimensiuni sunt prezentate în tabelul 9. 4.

Tabelul 9. 4
D 40…62 65 …75 80…95 100…145 150…220
d M6 M8 M10 M12
dg 7 9 11 13
Număr şuruburi 4 6
δc 5 6 7 8
b 5 8
r 1,6 2
r1 0,5 1

216
 Fig. 9. 23

În figura 9. 24 sunt prezentate două forme constructive de capace oarbe.

217
 Fig. 9. 24
Dimensiunile constructive ale capacelor din figura 9. 24 sunt:

a. capac pătruns fără şuruburi ( fig. 9. 24 a), etanşare cu inel de pâslă:

D0 = D + 8 mm; e = 8 mm; s – depinde de tipul etanşării.

b. capac orb fără şuruburi ( fig. 9. 24 b):

D s e2 D0
90 … 170 15 8 D + e2
170 … 250 18 10

Asigurarea etanşeităţii la intersecţia arborilor de intrare şi ieşire cu capacele se asigură în

cele mai frecvente cazuri cu manşete de rotaţie şi inel de pâslă care se aleg în funcţie de
diametrul arborelui în secţiunea de montaj.

9.5 Accesorii de aerisire

Buşoanele de aerisire sau răsuflătoarele (fig. 9. 25) montate pe capacul de vizitare sau pe
corpul carcasei superioare, asigură egalizarea presiunii din reductor cu presiunea atmosferică,
dând posibilitatea evacuării gazelor care se produc în urma arderii uleiului. Lipsa lor ar duce
la aruncarea uleiului prin etanşări şi prin locurile de asamblare a carcaselor. Buşoanele de
aerisire sunt prevăzute, de regulă, cu o sită de filtare, care împiedică intrarea impurităţilor şi
prafului în interiorul carcasei. Gaura în care se înşurubează buşonul de aerisire poate fi
folosită şi pentru turnarea uleiului în reductor.

Fig. 9. 25

218
 În anexa 10 sunt prezentate cele două dopuri de aerisire şi dimensiunile acestora.

9.6 Indicatoare de nivel de ulei

Nivelul uleiului din reductor trebuie să se afle între două limite, maximă şi minimă,
stabilite de proiectant şi marcate pe un indicator fixat în reductor.
Scăderea nivelului de ulei sub limita minimă duce la uzura prematură a angrenajelor şi la
scoaterea din uz a reductorului înainte de termen. Dacă nivelul de ulei este peste limita
maximă atunci în reductor apar pierderi mari prin frecare şi în final o încălzire peste limitele
admise. În acest caz uleiul îşi pierde calităţile de ungere şi angrenajul se poate gripa.
Nivelul uleiului din baie se poate măsura cu ajutorul unor tije indicatoare de nivel (fig. 9.
26), cu ajutorul unor vizoare din sticlă sau material plastic (fig. 9. 27) sau pe principiul
vaselor comunicante (fig. 9. 28). Măsura nivelului de ulei se face, de regulă, în timpul când
reductorul nu funcţionează, pentru ca stropii de ulei să nu ducă la indicarea unui nivel diferit
de cel real. Există şi accesorii de măsurare prin care nivelul uleiului poate fi indicat şi în
timpul funcţionării reductorului (fig. 9. 27 şi fig. 9. 28).

Fig. 9. 26

Fig. 9. 27

219
 Fig. 9. 28
O formă constructivă şi de execuţie pentru indicatorul de nivel din figura 9. 26 este
prezentată în figura 9. 29.
Forma constructivă a indicatorului de ulei de tip vizor din figura 9. 26 a, este prezentată
separat în figura 9. 30. Se recomandă următoarele dimensiuni:

d D D1 l
32 60 49 12
50 80 69 16

Forma constructivă a indicatorului de ulei din figura 9. 27 b, este prezentată în figura 9.

31. Elementele componente ale vizorului sunt: 1 - garnitură; 2 - ecran; 3 - vizor; 4 - inel; 5 -
şurub M6x15.
Se recomandă următoarele dimensiuni:

Mărimea D D1 l h
vizorului
20 55 40 10 6
32 70 62 12 8
50 90 72 14 12

Elementul transparent al vizorului se execută din polimetacrilat de metil (STAS

7507) sau din alt material plastic transparent rezistent la acţiunea uleiului.

220
 Fig. 9. 29

9.7 Inele şi umeri de ridicare

Pentru o manipulare uşoară (mecanizată) a reductoarelor se introduc în carcasă inele de

ridicare sau se prevăd umeri, prin care reductorul poate fi ridicat şi transportat.
Mai frecvent sunt utilizate inelele de ridicare - şurub (fig. 9. 32) STAS 3186 care se
fixează uşor şi sigur în carcasa reductorului. În STAS 3186 se indică şi inele de ridicare tip
piuliţă (fig. 9. 33) care însă ridică probleme dificile de prelucrare şi fixare în carcasa
reductorului şi din acest motiv nu se recomandă.

221
Fig. 9. 30 Fig. 9. 31

Fig. 9. 32

Fig. 9. 33

222
 Dimensiunile inelelor de ridicare şi locaşurile acestora sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 9. 5 (extras din STAS 3186)

d M8 M10 M12 M16 M20 M24 M30
d1 20 24 28 34 40 48 56
d2 20 24 28 34 40 48 56
d3 32,6 40 40 59 72 86 104
1 15 17 20 24 27 31 39
e  IT 15
2
h 20 25 30 36 45 53 64
e 6 7,5 9 11 13 16 19
b 6,3 8 9,5 12,5 16 19 24
c 1,8 2,2 2,5 3 3,5 4,5 5
t 22 24,5 28 32,5 36,5 41,5 51
D 13 15 18 22 28 32 41
TPd 0,35 0,42 0,49 0,595 0,7 0,84 0,98
Sarcina maximă de 1,6 2,5 4 6,3 10 16 25
ridicare, KN
Sarcină de 3,15 5 8 12,5 20 31,5 50
încercare, KN

Inelele de ridicare se execută prin forjare în matriţă din următoarele materiale: OLC 25,
OLC 35 (STAS 880) sau 25 Mo Cr - Ni 11, 33MoCr11, 41MoCr11, 34MoCrNi15 (STAS
791).
Umerii de ridicare (prindere) au acelaşi rol ca şi inelele de ridicare. Au marele avantaj că
se execută prin turnare împreună cu carcasa reductorului, deci nu necesită prelucrări
mecanice ulterioare (suplimentare). În figurile 9. 34 şi 9. 35 sunt prezentate două variante de
umeri de ridicare: tip inelar (fig. 9. 34) şi tip cârlig (fig. 9. 35). Dimensiunile pentru aceste
tipuri sunt indicate în tabelele 9.6 şi 9.7 în funcţie de materialul în care se toarnă carcasa şi
sarcina de ridicat.

Fig. 9. 34

223
 Fig. 9. 35

Tabelul 9. 6. Fontă (b≤ 2 s) şi oţel turnat (b≤1,2 s), figura 9. 34

Sarcina admisă Dimensiuni în mm.
pe umăr, KN
oţel fontă D D1 d e b e1 R R 1, r
20 10 80 120 50 55 15 50 20 35 10
30 15 100 150 70 65 15 55 25 40 10
50 25 120 180 80 80 20 70 30 50 15
100 45 140 210 90 95 25 85 35 60 15
150 65 170 250 110 110 30 100 40 70 20
200 90 200 300 130 135 35 125 50 85 20
300 140 250 370 150 170 50 155 60 110 25
500 220 300 440 170 205 65 190 70 135 75

Tabelul 9.7 Fontă (b≤ 2 s) şi oţel (b≤1,4 s), figura 9. 35

Sarcina admisă Diensiuni în mm
pe umăr,KN
oţel fontă h b e b1 R1 r r1 r2 r3 h1
5 4 80 25 40 20 30 12 8 3 5 5
10 6 100 30 50 25 40 15 10 5 5 5
20 10 120 40 60 30 50 18 12 5 8 8
30 15 140 50 70 40 60 20 15 8 10 8
50 25 160 60 80 50 80 22 18 10 15 10
100 45 190 80 90 60 100 25 20 15 20 10
150 65 220 100 110 80 120 30 25 15 25 15
200 90 250 120 130 100 150 35 31 20 30 15
300 140 300 160 160 140 180 45 36 25 35 20
500 220 380 200 190 180 220 50 45 30 40 45

224
 9. 8 Construcţia reductoarelor cu roţi dinţate conice

La reductoarele cu roţi dinţate conice carcasele au formă oarecum deosebită de cele

cilindrice ca urmare a dispunerii axelor de rotaţie a arborilor care sunt concurente şi a faptului
că pinionul conic se montează în consolă, pe când roata conică conjugată este montată între
rulmenţi. Este necesar ca în această situaţie montarea arborelui pinion conic să se facă într-o
casetă (fig. 9. 36) cu ajutorul căreia să se poată regla, la montaj jocul dintre flancurile dinţilor
pinionului şi ai roţii conjugate. De asemenea caseta poate regla prestrângerea corectă a
rulmenţilor radiali - axiali.
Se fac următoarele recomandări referitor la dimensiunile casetei (tabelul 9.8 şi 9.9):

Tabelul 9.8
D … 52 52 … 80 80 … 120 120 …170
δc 4…5 6…8 8 … 10 10 … 12,5

δ1≈ δc; δ2 ≈ 1,2 δc; c ≈ d ; h = (1 … 1,2)d,

Dc =Da + (4,0 … 4,4)d; R – raza de racordare a inelului rulmentului.

Tabelul 9.9
D 40 … 62 65 … 75 80 … 95 100 …145 150 … 220
d M6 M8 M8 M10 M12
dg 7 9 9 11 13
ns 4 4 6 6 6

Fig. 9. 36

225
 9.9 Construcţia reductoarelor cu melc-roată melcată

Reductoarele melcate se fabrică în principal în două variante constructive şi anume:

- cu melcul sub roata melcată (melcul montat în carcasa inferioră) – reductoare cu
portanţă sporită sub aspect termic;
- cu melcul deasupra roţii melcate (melcul montat în carcasa superioră).
Planul de separaţie al celor două carcase se alege în aşa fel încât să fie posibilă montarea
roţii melcate pe arborele de ieşire al reductorului. În majoritatea cazurilor separarea carcaselor
se face prin planul orizontal care trece prin axa de rotaţie a roţii melcate. La reductoarele
melcate se recomandă nervurarea carcaselor pentru asigurarea unei limite termice de
încărcare superioare. Nervurile trebuie orientate pe direcţia de circulaţie a aerului, astfel:
- dacă reductorul are ventilator, carcasa în care se montează melcul va avea nervuri
orizontale, iar cealaltă nervuri verticale;
- dacă reductorul nu este prevăzut cu ventilator, carcasele vor fi prevăzute cu nervuri
verticale.
În construcţia reductoarelor melcate se va ţine seama de toate recomandările făcute în
capitolul respectiv. În figurile 9. 37 şi 9. 38 sunt prezentate schematic carcasele reductorului
cu melcul jos şi cu melcul sus.
Recomandări constructive pentru schema din figura 9. 37 şi 9. 38.

a  3 L  3 5  510 mm
  2 4 10  4 M t l  6 mm
 1  0,9 1
 0  1,25 
d   3 2.10 3 M tl  12 mm
K ≈ ( 2, 5… 2,7)d
g ≈ (1,5 … 2)d ≈ (2 … 3)δ
h0 ≈ (0,5 … 3)δ
Mtl [ N.mm]

226
 Fig. 9. 37

227
 9.10 Alegerea sistemului de ungere

Ungerea are drept scop micşorarea frecărilor, reducerea pierderilor de energie,

uniformizarea încălzirii şi evacuarea căldurii degajate în timpul funcţionării, atenuarea
zgomotului şi vibraţiilor, protecţia anticorozivă a pieselor în contact cu lubrifiantul.
Asigurarea unei ungeri corespunzătoare se realizează prin:
- alegerea adecvată a lubrifiantului;
- asigurarea sistemului de introducere şi evacuare a acestuia;
- reglarea şi controlul ungerii.
Alegerea sistemului de ungere se face în funcţie de condiţiile de funcţionare a
angrenajelor (sarcină, viteza de alunecare relativă, regimul termic, modul de dispunere a
angrenajelor). Printr-o alegerea corespunzătoare a sistemului de ungere, se realizează, în mod
continuu şi uniform, acelaşi debit de lubrifiant, o siguranţă mare în exploatare, se elimină un
consum neraţional de lubrifiant şi se evită impurificarea lubrifiantului folosit. Se cere însă ca
sistemul de ungere să aibă o construcţie simplă, economică şi să permită o întreţinere uşoară.
Sistemele de ungere cu ulei cele mai folosite sunt: prin barbotare şi cu circulaţia forţată a
lubrifiantului.
Ungerea prin barbotare se foloseşte la angrenajele care funcţionează în carcase închise şi
au viteze periferice până la 12 … 15 m/s.
La ungerea prin barbotare cîte o roată din fiecare angrenaj este parţial scufundată în ulei.
Uleiul este antrenat de dinţii roţii, fiind parţial transportat în zona de contact şi parţial azvârlit
pe pereţii carcasei, de unde se scurge pe suprafeţele, în mişcarea relativă, ce trebuiesc unse.
De fapt în interiorul reductorului se creează o ceaţă de lubrifiant ce asigură atât ungerea
angrenajelor cât şi a rulmenţilor.
La reductoarele verticale, pentru ungerea treptelor care nu ajung în ulei se folosesc roţi
suplimentare de ungere, care angrenează cu una din roţile angrenajului ce trebuie uns. Roata
de ungere, cu lăţimea ( 0,2 … 0,5) din lăţimea roţii cu care angrenează, se poate executa dintr-
un material nemetalic (textolit) şi se roteşte liber pe axul pe care este montată (vezi anexa
8a).
Pentru asigurarea ungerii angrenajelor reductoarelor verticale şi a celor melcate (când
melcul este montat sub roată, şi v < 5 m/s), se folosesc unele soluţii constructive cum ar fi
montarea unor roţi cu palete pe unul din arborii reductorului sau a unor discuri cu palete pe
una din roţile dinţate, prin intermediul cărora uleiul este aruncat pe roţile angrenajului care
trebuie uns (vezi anexa 9. 8c). Ungerea angrenajelor se poate realiza şi prin utilizarea băilor
individuale (pentru fiecare angrenaj) de ulei, caz întâlnit uneori la reductoarele cilindro -
melcate.
La sistemul de ungere prin barbotare, adâncimea de scufundare a roţilor în baia de ulei
este legată atât de pierderile prin frecare (proporţionale cu viteza, adâncimea de scufundare,
lăţimea şi vâscozitatea uleiului), cât şi de realizarea unei ungeri corespunzătoare. În acest
sens, se recomandă ca adâncimea minimă de scufundare să fie 0,75 din înălţimea dintelui, dar
nu mai puţin de 10 mm. pentru roata dinţată a treptei rapide, iar adâncimea maximă să fie de
1/3 din diametrul roţii dinţate a treptei lente; adâncimea medie de scufundare se recomandă să
fie de (4 … 5) m, m fiind modulul roţii dinţate la angrenajele cilindrice şi (0,5 … 1)b, b fiind
lăţimea roţii, la angrenajele conice.
Adâncimea băii, în cazul ungerii prin barbotare, se alege astfel încât roţile în mişcare să nu
antreneze impurităţile care se depun pe fundul băii, impurităţi ce ar produce o uzură abrazivă
pronunţată a danturii şi rulmenţilor. Adâncimea minimă, măsurată de la diametrul de cap al
roţii mari, se recomandă să fie de 30 … 40 mm.
Nivelul băii de ulei se alege conform figurii 9. 39 şi 9. 40.

228
 Fig. 9. 38

229
 Fig. 9.39

Fig. 9.40

În relaţiile următoare Hmin corespunde situaţiei în care roţile dinţate sunt scufundate cel
mai adânc în baia de ulei (ceea ce corespunde nivelului maxim al băii de ulei), iar Hmax
corespunde situaţiei contrare.
- roată dinţată cilindrică (fig. 9. 39a):

230
 df
H max  o,95
2
k  2 da
H min 
k 2
- roată dinţată conică (fig. 9. 39b):
R b
H max  e sin  f
cos  f
k  2 da
H min 
k 2
- melc (fig. 8.39c)
df
H max  o,95
2
k  2 d ae
H min 
k 2
În relaţiile de mai sus coeficientul k este funcţie de viteza periferică (pe cercul de rostogolire/
median) a roţii scufundate în ulei:
k = 3, pentru vw ≤ 2 m/s;
k = 6, pentru vw > 2 m/s.
Cantitatea de ulei, necesară unei ungeri corespunzătoare a angrenajelor se poate determina
considerând 0,5 … 0,75 litri pentru fiecare Kw de putere transmisă, perioada de schimbare a
uleiului, în cazul unei bune etanşări, fiind cuprinsă între 2500 şi 3000 ore de funcţionare.
Ungerea cu circulaţie forţată a lubrifiantului se foloseşte în cazul unor viteze periferice
mari a roţilor dinţate. În acest sens ungerea se realizează prin pulverizarea uleiului direct pe
dinţii roţilor, în zona de angrenare, la v < 20 m/s (fig. 9. 41) sau într-o zonă plasată înainte de
angrenare, pentru evitarea şocului hidraulic, la v ≥ 20 m/s în cazul angrenajelor cu dinţi drepţi
şi v > 50 m/s – la angrenajele cu dinţi înclinaţi (fig. 9. 42). Ungerea sub presiune se
recomandă şi în cazul în care nu se poate asigura reductorului o baie de ulei, ca de exemplu la
reductoarele cu arbori verticali.
Circulaţia uleiului este asigurată de o instalaţie compusă din: rezervor de ulei, sorb cu
filtru, răcitor, pompă de ulei, conducte de refulare şi de colectare a uleiului (fig. 9. 43).
Ungerea rulmenţilor reductoarelor se face cu ulei (prin ceaţă de ulei, baie de ulei comună
cu a reductorului sau individuală – şi sub presiune) sau cu unsoare consistentă.
Ungerea cu ceaţă de ulei se foloseşte atunci când viteza periferică a roţilor cufundate în
ulei este mai mare de 4 m/s; stropii de ulei pătrund în rulment direct sau prin intermediul unor
inele colectoare sau şanţuri prevăzute în carcase.
Ungerea în baia de ulei se foloseşte la rulmenţii montaţi la nivelul uleiului din baie,
impunându-se ca nivelul uleiului să nu depăşească jumătatea corpului de rostogolire inferior.
În cazul unor turaţii şi/sau sarcini mari şi foarte mari, se prevede ungerea rulmenţilor sub
presiune, de la sistemul de ungere a angrenajelor reductorului.
La viteze periferice mici ale roţilor dinţate ce intră în baia de ulei (v < 4 m/s) sau în cazul
în care ceaţa de ulei nu asigură o ungere corespunzătoare a tuturor rulmenţilor, aceştia se ung
cu unsoare consistentă. Pentru a se avita pătrunderea uleiului în spaţiul rulmentului, precum şi
pentru scurgerea unsorii consistente din rulment în baia reductorului, rulmenţii se etanşează
spre interiorul carcasei.
Ungerea cu unsoare consistentă nu dă rezultate în cazul în care lagărele funcţionează la
temperaturi ridicate.

231
 Fig. 9. 41

Fig. 9. 42

232
 Fig. 9. 43

233