Povestea lui Harap-Alb,

Ion Creangă

Particularitățile de construcție a unui personaj

Personajele basmelor populare ilustrează idealul de frumusețe, putere și curaj. Ceea ce-l
individualizează pe protagonistul basmului cult ”Povestea lui Harap-Alb”,scrisă de Ion Creangă,
este verosimilitudinea lui – el nu deține puteri supranaturale, poartă căciulă țărănească și se
văicărește ori de câte ori trebuie să treacă una din probele Spânului. Poate de aceea, el rămâne
unul dintre cele mai faimoase personaje de basm din literature română, notorietatea lui provine și
din faptul că impune cititorilor o lectură de identificare.

Patru elemente ale textului narativ semnificative pentru realizarea personajului

Caracterul realist al protagonistului ”Poveștii lui Harap-Alb” reiese cu ușurință din câteva
elemente relevante pentru construcția textului narativ. Astfel, perspectiva narativă aparține unui
povestitor ce dezvoltă o relație de complicitate cu lectorul pe care îl anunță subtil despre natura
umană – cu toate defectele de rigoare – a eroului.

Însușirile realiste ale personajului principal reies, pe de o parte, din caracterizare directă.
Chiar în incipit, naratorul obiectiv face cunoscută naivitatea protagonistului: ”fiul craiului,
boboc în felul său la treburi de aiste” Aproape de structura lui umană este Sfânta Duminică care
îl prezintă milostiv și generos – ”fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta cea
bună, te ajută” – dar și ”slab de înger și mai fricos decât o femeie”. Tot ea este aceea care
justifică necessitate parcurgerii de către protagonist a unui drum de inițiere, anticipînd statutul lui
ulterior: ”…când vei ajunge și tu mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a păr și vei
crede celor asupriți și năcăjiți pentru că știi acum ce-i năcazul.”

Acțiunea contribuie la caracterizarea indirectă a personajului prin fapte, comportament,

relații cu celelalte personaje. Ca în orice basm, superioritatea mezinului se evidențiază chiar de la
început, acesta este singurul care se rușinează la admonestările tatălui, făcându-se ”roș cum îi
gotca„”. În episodul întâlnirii cu Sfânta Duminică, fiul Craiului își probează naivitatea, orgoliul,
superficialitatea, ghidându-se după aparențe. Chiar însușirile pozitive nu sunt conștientizate de
acesta, generozitatea de care dă dovadă când o miluiește pe bătrână fiind o consecință a
prevestirii de către aceasta unui destin împărătesc. Fiind neinițiat, mezinul se rătăcește în
pădurea-labirint și este nevoit să-l ia pe Spân ca slugă, încălcând interdicția tatălui. Lipsit de
experiență, cade în cursa întinsă de Spân, devenindu-i acestuia slugă. Primește, astfel, numele de
Harap-Alb, construcție oximoronică ce evidențiază dublul statut al eroului. Îi sunt confiscate
armele și este supus la trei probe, odată ajuns la curtea Împăratului Verde. Acum Harap-Alb dă
primele semne de maturitate: răbdare, perseverență, curaj în proba aducerii ”sălăților” din
grădina ursului. Prezența de spirit și capacitarea de a rezista tentației sunt evdențiate în cea de-a
doua probă, a aducerii nestematelor, iar generozitatea sinceră față de cele mai neînsemnate
vietăți, capacitatea de a discerne aparența de esență în alegerea celor cinci tovarăși, consecvența
în atingerea scopului urmărit, în proba aducerii fetei Împăratului Roș. De fapt, acest ultim
obstacol certifică maturizarea deplină a protagonistului, rolul lui fiind de coordonare a
îndeplinirii îndatoririlor, personajele himerice și cele animaliere având rol active în probele de la
curtea Împăratului Roș. În fine, desăvârșirea maturizării lui Harap-Alb survine odată cu
parcurgerea ultimelor două experiențe esențiale ale vieții – dragostea și moartea. Simptomatic
pentru firescul evoluției eroului rămâne modul în care este conturată relația de iubire. Astfel,
sentimentul dragostei apare abia după ce fiul de crai a epuizat, fără excepție, toate etapele
inițierii. În plus, relația cu fata ”farmazoană” a Împăratului Roș îl readuce din moarte la viață,
marcând schimbarea fundamentală a statutului social, moral și psihologic al protagonistului.

Statutul social, psihologic, moral al personajului

Prin urmare, cel care la început fusese mezinul naiv și neîncrezător în forțele proprii – nici
nu îndrăznește, înainte de întâlnirea cu Sfânta Duminică, să-și încerce șansa de a ajunge la
Împăratul Verde – acceptă condiția umilă de slugă, pentru ca în final să-și asume rolul de
împărat. Întregul traseu parcurs de erou se află în strânsă legătură cu principalul conflict al
basmului, acela dintre condiția umană a lui Harap-Alb și destinul său de viță nobilă. Astfel,
tensiunea majoră se instituie nu între protagonist și Spân sau Împăratul Roș, ci între statutul
social, psihologic, moral al personajului principal din incipitul basmului și încercările lui de a-și
depăși limitele, pentru că basmul este construit pe schema bildungsromanului.

Relevarea principalei trăsături a personajului prin două scene/episoade representative

Principala trăsătură a protagonistului este, așadar, caracterul lui profund uman, iar acesta
reiese cu ușurință tocmai din acele scene în care eroul se vede confruntat cu evenimente care
depășesc puterea sa omenească de înțelegere. Spre exemplu, după prima întâlnire cu Sfânta
Duminică, când ea se ridică în văzduh ”învăluită într-un hobot alb”, mezinul Craiului este
cuprins de ”înfiorare, rămânând uimit de spaimă și mirare”. Acest contact cu miraculosul, însă,
îi conferă protagonistului încrederea în sine că va izbuti la ceea ce se gândea. Aceeași importanță
o au secvențele narrative care urmează fiecărei porunci a Spânului. Reacțiile neexperimentatului
Harap-Alb sunt comice, dacă le comparăm cu vitejia și curajul de care dau dovadă eroii basmelor
populare, însă, dintr-o perspectivă realistă, temerile protagonistului sunt absolute firești.
Confruntarea cu pericolul generează senzația capătului de drum, dorința de a renunța definitiv la
o existență dezamăgitoare: ”Și de-aș muri mai degrabă, să scap odată de zbucium; decât așa
viață, mai bine moartea de o mie de ori.”
Punctul de vedere argumentat despre modul în care se reflect o idée sau tema basmului cult în
construcția personajului

Așadar, drumul inițierii protagonistului în viață, dincolo de de toate interpretările alegorice

și simbolice, rămâne un exemplu formative pentru orice tânăr indifferent de epocă. Construcția
personajului din ”Povestea lui Harap-Alb”propune un model de evoluție care nu sare peste etape.
Harap-Alb învață ce este mila, curajul, răbdarea, ipocrizia celorlalți, prietenia adevărată înainte
de a-și întemeia o familie și de a fi apt de a o conduce.