In atentia studentilor din anul I PIPP / disciplina Fundamentele Psihologiei

18.11.2o22
Buna ziua tuturor !

Conf. univ. dr. NOVAC CORNELIU va prezint TEMA 7

Mecanismele psihice de engramare, stocare și reactualizare a informaţiilor în
activitatea de cunoaștere și de învățare prin memorare

CONȚINUT TEMATIC :

7.1. Interacţiunea mecanismelor si funcţiilor psihice în structura intelectului

Marea majoritate a cercetătorilor din domeniul psihologiei sunt de acord cu ideea că din
emergenţa fenomenelor psihice menţionate ( vezi TEMELE 4, 5 și 6 ) rezultă alte fenomene
psihice, deosebit de complexe, precum particularităţile psihologice ale conştiinţei, natura şi
elementele ei componente, structura şi funcţiile eului, etc., fenomene ce se presupun şi se
intercondiţionează reciproc în angrenajul complex al relaţionării individ-mediu natural şi social.
Intelectul desemnează un sistem de relații, activități și procese psihice superioare
(inteligență, gândire, memorie, imaginație, limbaj), sistem ce se constituie și funcționează plenar
la nivel uman, depășind experiența senzorială, dar bazându-se pe ea, uzând de proprietăți
specifice ale creierului uman și realizându-se (construindu-se) numai prin mo delare culturală și
integrare socioculturală.
Intelectul integrează totalitatea mecanismelor , proceselor şi funcţiilor psihice
sistematizate mai jos :
1. Mecanismele psihice informaţional-operaţionale de prelucrare primară a informaţilor
: senzaţiile, percepţiile şi reprezentările mentale. Aceste mecanisme prelucrează informaţii
privind variaţiile diferitelor caracteristici ale stimulilor mediului înconjurător, cu condiţia ca
aceste variaţii să aibă o semificaţie pentru organism. În virtutea principiului interacţiunii
proceselor psihice în sistemul personalităţii, aceste mecanisme pun în relaţie diferitele informaţii
senzoriale recepţionate cu cele stocate în planul memoriei.
2. Mecanismele psihice de prelucrare raţională-logică a informaţiei: gândirea, memoria
şi imaginaţia. Aceste mecanisme psihice, realizează o coordonare de tip superior a

1
comportamentelor, deoarece prelucrează informaţiilor prin intermediul unor operaţii logico-
raţionale.
Între acestea gândirea deţine un loc central furnizând informaţii categoriale şi
determinative, prin prelucrări de generalizare şi abstractizare, interacţionînd cu toate celelalte
procese psihice.
Memoria psihică umană conștientă este forma superioară de păstrare a reflectării, a
experienței individuale de viață, prin învățare conștientă și engramare mnezică, neurobiochimică.
În urma evoluției filo- și antropogenetice, creierul devine organul și țesutul nervos specializat de
receptare, păstrare, reactualizare și prelucrare a informației.

Imaginaţia este procesul psihic de producere a unor noi imagini, idei şi proiecte, a unei noi
reflectări şi modelări informaţionale a existenţei, reale sau posibile, pe baza activităţii mentale
autonome, relativ detaşate de contactul direct cu realitatea imediată în cadrul căreia se
prelucrează prin operaţii specif ice, imaginile şi ideile acumulate anterior.
Imaginaţia este un proces psihic cu un intens activism mental, în care se produce o
reorganizare a datelor experienţei în cadrul unui constructivism psihic care antrenează amplu
întregul sistem, urmele senzoriale ale percepţiei, memoria, gândirea, emotivitatea, verbalizarea,
aptitudinile creatoare ş.a
Din punct de vedere operator se vorbeşte de o combinatorică a imaginaţiei, ca şi a
gândirii, ceea ce determina disponibilitatea procesului imaginativ pentru activitatea creativa.
Cretivitatea este considerată problema de vârf a educaţiei fiindcă ofera solutii viabile
problematicii managementului activităţii inovative şi inventive.
Observații privind interacţiunea mecanismelor si funcţiilor psihice în structura
intelectului
- de reținut raportul cu cunoașterea senzoriala (intuitivă ↔ raționament inductiv);
- intelectul are la bază factori biologici și socio-culturali specifici.
- actele senzorio-motorii au caracter nemediat, presupun relația „față în față”, spre
deosebire de mecanismele psihice de prelucrare raţională-logică a informaţiei: gândirea,
memoria şi imaginaţia, care se referă la entități neobservabile.
Caracteristicile proceselor intelectuale :
- caracter mediat; mediatori: limbaj, alte semne și simboluri, informații memorate,
actualizate selectiv, modele culturale etc.

2
 - caracter generic, categorial; actele intelectuale nu operează cu obiecte și fapte
individuale, ci cu clase, categorii ce se situează la nivele diferite de abstractizare și
generalizare;
- intelectul operează nu numai asupra realului, ci și asupra posibilului ;
- procesele intelectuale asigură caracterul reversibil și anticipativ al timpului psihic;
- se desfășoară într-un plan mental supraordonat câmpului senzorial și relativ și autonom
față de acesta.

 Aprofundări:
Intelectul si procesele cognitive superioare
Modelul tridimensional al intelectului
Structura operaţională complexa a gândirii, poate fi inteleasa analizand modelul
conceput de J. P. Guilford ( vezi si Figura .de mai jos ). Prin modelul tridimensional al
intelectului, psihologul american J. P. Guilford oferă o prezentare sistemică a psihologiei
gândirii și factorilor acesteia. Sunt, ca și în cazul oricăruia din procesele psihice, trei categorii de
factori, componenți și anume : câte 5 operații (evaluare, gândire convergentă, gândire
divergentă, memorie, cogniție) ; 4 conținuturi (comportamental, semantic, simbolic, figural) ; 6
produse (unități, clase, relații, sisteme, implicații) . Combinarea acestora, considerate simultan,
conduce la identificarea a 120 (5x4x6) de capacități ce pot fi descrise în termenii unor operații,
conținuturi si produse specifice. Se construiește un paralelipiped în care pe o dimensiune sunt
date operațiile, pe alta conținuturile și pe cea de a treia, produsele(v. Figura de mai jos ).
În ansamblu, rezultatele lui Guilford sunt impresionante pentru că duc la un model
multifactorial de clasificare a componentelor intelectului uman, după cele trei criterii arătate,
considerate simultan.

3
 Modelul tridimensional al intelectului (după J. P. Guilford)

Din înmulțirea 5x4x6 rezultă 120 cubulețe sau căsuțe. Guilford consemnează: „fiecare
celulă a acestui model desemnează o anume capacitate care poate să fie descrisă în termenii
operației, conținutului și produsului și pentru fiecare celulă în punctul ei de intersecție cu altele
este un mod unic de îmbinare a unei operații cu un conținut și cu un produs. Testul pentru
determinarea uneia sau alteia dintre capacitățile intelectuale trebuie să ne dea aceleași trei
caracteristici“. Modelul sistemului intelectual elaborat de Guilford a îndeplinit și îndeplinește
rolul unei veritabile matrici de descoperire, asemenea tabelului elementelor periodice al lui
Mendeleev. În momentul conceperii modelului se identificaseră circa 60 componente, iar după
ultimele comunicări, numărul căsuțelor, identificate prin testări speciale, se apropie de 100.
Referindu-se la desfășurarea globală a principalului proces intelectual, care este gândirea,
Guilford îi identifica patru caracteristici de ansamblu ale funcționării sale, și anume:
1) flexibilitatea (restructurarea sau schimbarea promptă a direcției);
2) fluiditatea sau cursivitatea ;
3) originalitatea, ca manifestare a unui stil cognitiv orientat spre nou si degajat de ceea ce este
uzual și banal;
4) elaborarea, susținută consecvent de efort intelectual voluntar, necesar pentru finalizarea
lucrului intelectual.

7.2. Structura memoriei si optimizarea functiilor acesteia în

activitatea de invatare

7.2.1. Definitii
Memoria este procesul psihic de stocare, păstrare ăi reactualizare a informației și
reflectării psihice în ansamblu. Dacă procesele senzoriale și gândirea asigură realizarea

4
modelelor informaționale de reflectare, iar limbajul este procesul de transmitere a acestei
reflectări de la un om la altul, memoria are o funcție diferită: aceea de reținere în timp, păstrare și
reactualizare a informației.Memoria mai este definită ca proces psihic de reflectare a experienței
trecute sau ca reflectare a realității prin fixarea, păstrarea și reactualizarea experienței anterioare.

Memoria psihică umană conștientă este forma superioară de păstrare a reflectării, a

experienței individuale de viață, prin învățare conștientă și engramare mnezică, neurobiochimică.
În urma evoluției filo- și antropogenetice, creierul devine organul și țesutul nervos specializat de
receptare, păstrare, reactualizare și prelucrare a informației.

7.2.2. Procesele și formele memoriei

Deși în modelul intelectului memoria este numai o operație printre altele, în realitate ea
este o activitate mentală comlexa că și gândirea, care implică operații, acțiuni și procese-
activități variate.
În cadrul memoriei se disting trei procese sau operații/acțiuni mentale principale:
1. Memorarea / intiparirea /engramarea/ este procesul inițial al memoriei care constă
în fixarea (întipărirea, înregistrarea, achiziția, însușirea, învățarea) materialului de
memorat, informației sau reflectarii psihice în genere. Memorarea este un proces activ
și selectiv care are mai multe forme
După gradul de implicare al voinței deosebim:

- memoria involuntară;
- memoria voluntară.
După gradul de participare al gândirii și înțelegerii deosebim:
- memoria mecanică;
- memoria logică.
· După conținutul de reflectare sau tipul de informație memorat deosebim:
- memoria verbală;
- memoria semantică;
- memoria afectivă;
- memoria vizuală;
- memoria auditivă;
- memoria senzorio-motrica.
Memoria involuntară sau neintenționată este formă primară a memorării care se produce
spontan, fără un scop de memorare dinainte stabilit, fără un effort și procedee speciale. Are un
rol important în viață omului, întrucât pe baza ei se fixează experiență de viață și experiență de
activitate profesională, componentă a competenței profesionale. Eficientă ei depinde de gradul de
implicare în acivitate, de activismul motivațional și afectiv
Memoria voluntară sau intenționată este formă conștientă de memorare care presupune
scopul de a memora, efort orientat și procedee speciale.

5
 Stabilirea scopului de a memora, intentionarea efortului mnezic se realizaeza printr-un
instructaj verbal din partea altei persoane (profesor s.a.) sau prin autocomanda verbală. În
condiții similare, introducerea scopului sau intenției memorării sporește de 5-6 ori randamentul
(raportul dintre efort și rezultat) față de memorarea involuntară, fără intenție formulată.
Productivitatea memoriei voluntare crește și mai mult dacă pe lângă scopul general de a memora,
se precizează și sarcina specială privind durata păstrării în memorie.
În acest caz acționează o lege a memoriei care spune că învățarea pentru o anumită dată
condiționează uitarea după trecerea acelei date. Într-un experiment, unor elevi li să cerut să
învețe pentru a două zi, dar au fost verificați după zece zile; ei au uitată în întregime materialul
învățat. Alții care au avut că sarcina să memoreze pentru toată viață au reținut 55% din
material. Depunerea unui efort voluntar pentru atingerea scopului este implicată în reproducerea
cu cuvinte proprii, care e mai productivă decât memorarea pe de rost.
Deosebirea între memorarea mecanică și logică constă în absența sau prezența înțelegerii
materialului de memorat.
Memorarea mecanică se bazează pe repetarea mateialului informațional și constă în
reținerea cu precădere a formei verbale, pe baza asociațiilor de contiguitate. Are importantă în
reținerea unor date istorice, geografie, statistice, numere de telefon, formule chimice, nume
latinești, cuvinte străine etc. Nu este recomandabilă pentru învățarea conținuturilor cu sens, care
necesită participarea operațiilor gândirii.
Memorarea logică se bazează pe înțelegerea materialului memorat, pe aplicarea
operațiilor gândirii și a rezolvării de probleme și constă în reținerea cu precădere a conținutului
de idei. Presupune descifrarea sensurilor, a ideilor principale, sistematizarea logică, prinderea
legăturilor cu înțeles. Este formă principala de memorare recomandată în învățarea școlară.
În învățarea școlară superioritatea memorării logice față de cea mecanică rezidă în
preoductivitatea ei (de 20 de ori mai mare) în ceea ce privește volumul, rapiditatea, precizia și
durata păstrării ulterioare în memorie.
Ebbinghaus a arătat că pentru memorarea a 12 silabe fără sens sunt necesare 16 repetiții,
iar pentru 36 de silabe, 54 de repetiții. În același timp, memorarea a 480 de silabe cuprinse în 6
strofe dintr-o poezie necesită numai 8 repetiții. Ceea ce se învață mecanic se memorează mult
mai greu și se uită mult mai repede. Este diferența dintre memorarea semantică, a ideilor, a
esențialului și memorarea verbală, formală (a formei) a textului sau textuală.
Procedeele de memorizare sunt variate și constau în: memorarea prin repetare, metodă
întregului și a părților, analiză și sinteză logică, susținerea prin mijloace intuitive, efectuarea în
activitate, învățarea creativă.
În ceea ce privește repetarea menționăm legea lui Jost după care se obține o memorare
mai bună, prin repetiții mai puține, distribuite în timp mai lung, față de o memorare mai slabă,
prin repetiții numeroase, comasate în timp scurt. Ebbinghaus a arătat că eșalonarea în 3 zile a
aceluiași număr de repetiții da rezultate mai bune decât comasarea lor într-o singură zi.
Metoda întregului și părților în memorare se aplică în funcție de volumul și
complexitatea materialului de învățat. Metodă întregului este mai eficientă în memorarea unor

6
materiale simple, de întindere redusă. Constă în citirea integrală și reproducerea integrală. În
cazul materialelor mai complexe și mai extinse e mai productivă metodă părților (fragmentarea
materialului și fixarea pe părți) sau metodă combinată (citirea globală, fragmentarea pe părți,
fixarea separată, recitirea globală și fixarea întregului). Metodă combinată asigura o bună
memorare prin legătură dintre părți.
Activitatea mintală pe text, relații, desene, schițe, mijloace intuitive, activiate practică
(montări și demontari de mecanisme), exersarea, rezolvări de probleme aplicative sporesc mult
eficientă memorării.
În funcție de cantitatea de material reținut și numărul de repetiții efectuate în timp,
procesul memorării poate fi reprezentat printr-o curbă, numită curbă învățării, care are o creștere
bruscă în etapă inițială și o aplatizare și stabilizare ulterioară. În primele repetări se reține cea
mai mare parte din informația de memorat.
2. Stocarea în memorie este procesul succesiv memorării care constă în reținerea
informației memorate pe perioade mai scurte sau mai lungi, memoria de scurtă durata (8-10
minute) și memoria de lungă durata (zile, sapltamani, luni, ani, toată viață).

După memorare, în procesul păstrării (stocării, conservării) au loc două feluri de

schimburi:
-unele care duc la întărirea și mai bună păstrare a materialului memorat, prin
reorganizarea să și icluderea în sisteme de legături, ceea ce arată că reținerea în timp este un
proces activ de întărire;
-altele care determina pierderea materialelor învățate, dezagregarea, destrămarea și
dispariția lor din minte datorate fenomenului invers memoriei și păstrării numit uitare.
În legătură cu păstrarea în memorie și uitarea se pun mai multe probleme privind:
- cauzele păstrării și uitării;
- formele păstrării și uitării;
- conținuturile păstrării și uitării;
- durata păstrării în memorie și ritmul uitării.
În ceea ce privește cauzele uitării s-a arătat că materialele cu sens și memorarea logică
au un efect de păstrare mai bun decât materialele fără sens și memorarea mecanică. Reținerea
textuală a informației scade cu timpul , în timp ce păstrarea ideilor crește. După 6 luni, ideile
principale sunt reținute în procent de 60% , unitățile logice în proporție de 30% în timp ce formă
textuală în procent de 21,5%. Cauzele uitării sunt variate: oboseală, surmenaj, interferență
negativă (între cunoștințele învățate și cele noi), învățare neraționala cu mai puține repetiții decât
este necesar (subînvatarea) sau mai multe (supraînvatarea).
Formele uitării sunt: uitarea totală sau păstrarea totală a informației în formă în care a
fost învățată, uitarea-păstrarea parțială, lapsusul sau uitarea momentană.
În ceea ce privește conținuturile păstrate sau uitate, acestea diferă în funcție de valoarea
lor adaptativă. În raport cu memoria, uitarea este, sub unele aspecte, un fenomen negativ, sub
altele, pozitiv. Uitarea unor informații care nu mai au valoare adaptativă, a cunoștințelor
neesențiale sau tranzitorii face posibilă mai bună învățare a noilor informații, debarasarea

7
intelectului de un balast infromational neproductiv. În schimb pierderea unor informații esențiale
de care depinde adaptarea la cerințele vieții și rezolvarea sarcinilor de activitate este un fenomen
negativ, care trebuie combătut. Uitarea poate fi prevenită prin respectarea legilor memoriei și
regulilor învățării corecte și eficiente.
Durata păstrării și ritmul uitării arată că uitarea nu este un proces liniar, se desfășoară
după o curbă de formă inversă celei a învățării. Imediat după memorare se produce o pierdere
masivă de informație, apoi din ce în ce mai puțîn, păstrarea devenind constatnta și uitarea
nesemnificativă. Ebbinghaus a pus în evidență curbă uitării silabelor fără sens.
3.Reactualizarea este procesul memoriei care constă în recunoașterea sau reproducerea
informațiilor stocate. Recunoașterea este actualizarea informației care are loc în prezența
materialului memorat. Reproducerea este o reactualizare în absența materialului memorat.
Recunoașterea este mai la indemana elevului deoarece se bazează pe procese perceptive care
facilitează evocarea. Reproducerea este mai dificilă pentru ca presupune formularea verbală
proprie și procese de gândire. Reactualizarea, că și celelalte procese de memorie, este un
fenomen activ care implică reorganizări ale materialului, selecția lui, reformularea proprie sau
reproduceri eronate vagi, imprecise

7.3. Optimizarea memoriei în învățare

Învățarea este o activitate umană în care memoria are un rol de baza
Învățarea eficientă este asigurată de respectarea unor reguli, principii și legi ale memoriei
care vizează urmatori factori:
- particularitățile materialului de memorat;

- caracteristicile situației de învățare;

- trăsăturile psihofiziologice ale subiectului;

- metodele de învățare, căile de interacțiune dintre subiectul care învață și materialul de

memorat.

Prezentam in continuare o seri de aspecte metodice ale optimizarii operatiilor memoriei

in activitatea de invatare:
1. Etapele activității de învățare, în corelație cu memorizarea . Învățarea este un proces
fazic cu ritmuri, viteze și volume inegale de asimilare de la o etapă la altă. În acest sens se
disting patru faze:

- O etapă inițială de acomodare sau familiarizare cu conținutul învățării în care viteză și

volumul cunoștințelor asimilate în unitate de timp sunt scăzute: necesită un efort voluntar
susținut de concentrare și gândire, pentru depășirea fazei.
- Etapă asimilării rapide și în cantitate mare a cunoștințelor. Este efectul de ,,explozie și
emergența semantică” a primei etape, această faza trebuie folosită din plin.

8
- Etapă relativei stagnari sau chiar regres. Este efectul de ,,saturație cognitivă” cu scăderea
interesului și apariția plictiselii succesive etapei precedente de intensă acumulare; necesită
intensificarea efortului voluntar, varietatea modelelor, mijloacelor și surselor pentru reactivarea
interesului.
- Etapă învățării intensive, în prejma verificării sau examenelor finale, care încheie ciclurile
învățării, caracterizată prin viteză și volum de memorare mari, dar cu uitare rapidă; trebuie
evitată invatrea în asalt.
2. Păstrarea în memorie și uitarea. Uitarea este intensă imediat după memorare (în prima
zi și a două zi se pierde 75% din materialul învățat). Cu cât învățarea este mai intensivă
(comasată în timp) cu atât uitarea este mai masivă. Învățarea treptată, extensivă, distribuită în
perioade mai mari de timp este mai eficientă decât memorarea masivă prin comasarea unui
volum mare de cunoștințe în unități mici de timp. Uitarea poate fi prevenită dacă se pereta în a
treia zi ce s-a învățat în prima zi, în a șasea zi și a zecea zi de la începutul studiului.
3. ,,Repetitio est mater studiorum”, dar numai o dozare optimă a repetării are efecte
pozitive. Repetițiile suplimentare nu trebuie să depseasca 50% din numărul inițial de repetiții
necesare învățării. Intervalele optime ale repetițiilor sunt de 5’ – 20’ în prima zi și de 1-2 zile
după memorare.
4. Pentru eficientă memorării și învățării trebuie să se țînă cont de curbă atenției și
oboselii pe timpul unei zile. În cadrul unei zile, învățarea este mai eficientă dimineață între orele
9-11 și după-masă între orele 17-21. Între cele două momente de vârf există o diferența de
eficientă în favoarea etapei de dimineață, dar cu importante diferențe individuale.
5. Cea mai importantă condiție a învățării eficiente este intensificarea interacțiunii dintre
subiect și materialul învățat. Cu cât activismul intelectual și profunzimea înțelegerii sunt mai
maei, cu atât învățarea este mai productivă.
- Memorarea logică, conștientă, bazată pe înțelegere are, după cum s-a arătat, o eficientă
de 20 de ori mai mare decât memorarea mecanică.
- Volumul păstrării textuale a informației scade cu timpul, în timp ce păstrarea ideilor
principale ale conținutului esențial crește.
- După intervale mai mari de timp, principiile, legile, schemele și aplicațiile legilor sunt
reținute, reamintite și reproduse mult mai bine decât datele factuale, simbolurile, formulele.
6. Randamentul memorării și învățării este direct proporțional cu gradul de
sistematizare al materialului învățat.
,,Faptele fără legătură au viață scurtă în memoria omenească”. ,,Organizarea unor fapte cu
ajutorul principiilor și noțiunilor din care pot fi deduse este singură cale cunoscută ce poate
micșora ritmul rapid al uitarii la om” (Bruner).
Învățarea eficientă este dependentă de organizarea structural-sistemică a cunoștințelor,
înțelegerea arhitecturii unei discipline, descoperirea regulilor de organizare rațională a
informației, clasificarea iererhica a conceptelor în piramidă noțiunilor, legăturile intră- și iter-
disciplinare.
7. Fixarea scopului de a memora sporește randamentul de 5-6 ori.

9
8. Învățarea pentru o anumită dată condiționează uitarea după această dată (Ebert și Meumann).
Învățarea esențială trebuie fixată că scop de păstrare pe durate mari și pentru toată viață.
9. Respectarea datelor de testare a învățării stabilite la începutul activității crește
randamentul reproducerii, nerespectarea lor (scurtarea sau lungirea duratelor) influențează
negativ memorarea.
10. În condițiile supraîncărcării învățării curbă uitării este asemănătoare cu cea
corespunzătoare memorării mecanice.
11. Dacă volumul materialului de învățat crește în progresie aritmetică, timpul de
memorare, numărul repetițiilor crește în progresie geometrică.
12. Textele monotone, uniforme sau omogene (numai litere, numai cifre, numai scheme
sau figuri) sunt mai greu de reținut decât cele prezentate în forme variate, cu schițe, scheme,
figuri, tabele, diagrame, sublinieri, casetari, colorari etc. Un element străîn sau heterogen într-o
serie omogenă este mai ușor de memorat.
13. Repetarea înainte de culcare a materialului memorat (mai dificil de reținut) are efect
favorabil asupra fixării lui. În cursul somnului creierul prelucrează și sistematizează cantități
mari de informație la nivel subconștient asigurând trecerea informațiilor din memoria biofizică
de scurtă durata (M.S.D.) bazată pe circuite neuroelectrice reverberante, în memoria de lungă
durata (M.L.D.), biochimică.
14. Materialele agreabile care creează o stare afectivă pozitivă se rețin mai ușor decât
materialele dezagreabile, care se asociază cu stări afective neplăcute. Din această decurge
necesitata interesului, pasiunii și motivației în memorare și învățare.
15. Materialele intuitiv-concrete sunt reținute mai ușor la vârste mai mici, 5-10 ani, dar
după 15 ani memoria semantică, verbal-semnificativă devine mai productivă.
16. În memorarea unui material eficacitatea depinde de poziția în serie: începutul și
sfârșitul se rețîn mai bine decât mijlocul. La mijloc acționează interferență proactivă și cea
retroactivă .
17. Utilizarea contrastelor cromatice în organizarea conținuturilor de memorat sporește
eficientă memorării cu 40-50%.
18. Stabilirea ordinii și succesiunii în care trebuie memorat un material ușurează
învățarea lui în proporție de 70% față de 28% din total.
19. Activitățile întrerupte involuntar se rețîn de două ori mai bine decât cele desfășurate
până la capăt. În primele persistă o anumită tensiune care în celelalte este descărcată (Efectul
Zeigarnik).
20. Recunoașterea materialelor învățate este de 2-3 ori mai mare decât reproducerea lor.
21. Cunoașterea rezultatelor și eroilor în invatatre mobilizează și orientează în reglarea
mai bună a sarcinii de învățare.
22. Folosirea mai multor canale de receptare a informațiilor sporește eficientă învățării și
memorării.În urmă unei invatari reținem:

-10% din ceea ce citim;

-20% din ceea ce auzim;

10
 -30% din ceea ce vedem;
-50% din ceea ce vedem și auzim în același timp;
-80% din ceea ce spunem;
-90% din ceea ce spunem și facem în același timp.

23. Adaptarea stilului învățării la particularitățile neuropsihice ale celui ce învață sporește
eficientă învățării. Unii oameni învață mai bine ascultând (tipul auditiv) alții citind cu voce tare
unii învață mai ușor conversand (tipul comunicativ) iar alții făcând ceva, acționând, elaborand
conspecte, planuri, machete, proiecte (tipul acțional) unii au dezvoltată memoria vizuală și rețîn
mai bine imaginile, schițele, schemele, graficele, diagramele (tipul vizual), alții au o mai bună
memorie simbolică rețînând mai bine cifrele, simbolurile (tipul abstract); tipul verbal-logic reține
mai bine ideile, legile, principiile, explicațiile; tipul reproductiv este diferit de cel productiv
divergent,cu p.d.v. proprii.
Sintetizând regulile de baza ale învățării Pavel Mureșan arată: ”omul reține mult mai bine
și mai îndelung ceea ce spune și face în același timp, începutul și sfârșitul unei activități sau al
unui material învățat (text, lecție, manual), lucrurile, aspectele sau cunoștințele agreabile spre
deosebire de cele dezagreabile, activitățile întrerupte în punctele cheie sau cele nefinalizate față
de cele finalizate, lucrurile pentru efectuarea cărora este apreciat pozitiv, lăudat față de cele
pentru care este dezaprobat sau ignorat” (2, p.181).

18. 11. 2o22

Conținutul activității de seminar - planificat pentru Tema 7

7.1. Interacţiunea mecanismelor si funcţiilor psihice în structura
intelectului
7.2. Structura memoriei si optimizarea functiilor acesteia în sistemul
psihic uman și în activitatea de invatare

PLAN TEMATIC :

7.1. Interacţiunea mecanismelor si funcţiilor psihice în structura intelectului

7.2. Structura memoriei si optimizarea functiilor acesteia în activitatea de invatare
7.2.1. Definitii
7.2.2. Procesele și formele memoriei
A - procese sau operații/acțiuni mentale principale :
1. intiparirea /engramarea
2. stocarea în memorie

11
 3. reactualizarea prin reproducere sau recunoastere

B - formele memoriei
După gradul de implicare al voinței deosebim:
- memoria involuntară;
- memoria voluntară.

După gradul de participare al gândirii și înțelegerii deosebim:

- memoria mecanică;
- memoria logică.
· După conținutul de reflectare sau tipul de informație memorat deosebim:
- memoria verbală;
- memoria semantică;
- memoria afectivă;
- memoria vizuală;
- memoria auditivă;
- memoria senzorio-motrica.

7.3. Optimizarea memoriei in invatare

Activități de învățare pentru fixarea și consolidarea celor prezentate:

1. Identificaţi şi definiţi principalele concepte şi sintagme cheie din
Tema propusă.

2. Aprofundați terminologia si definițiile referitoare la

problematica Intelectului si a proce selor cognitive superioare”
3. Probleme de analizat şi discutat / argumentat: Analizati
modalitățile de optimizare a memoriei in invățare

BIBLIOGRAFIE

1. Novac, C.,( 2012), Psihologie educaţională pentru pregătirea

profesorilor, Ed. Univ. Craiova.
2. Novac, C., (2021). Fundamentele Psihologiei, Note de curs .
http://www. Google class-room. 2021 / 2022.
3. Novac C., Mogonea R., (2014 ), Elemente de psihologie a educaţiei,
Craiova: Ed. Sitech,
12
 4. Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Creţu, T. (red.) (1987). Psihologie
şcolară. Bucureşti: TUB.

Sarcini didactice și de reflecţie :

1. Parcurgeți Suportul de curs și răspundeţi la întrebările următoare:

- Care este locul si rolul memoriei in sistemul psihic uman?
- În ce constă continutul informational al memoriei?
- In ce consta specificul operational al memoriei ?
- Care sunt funcţiile memoriei in cadrul intelectului uman ?
- Care sunt procesele memoriei ?

- În ce constau formele memoriei ?

- Care este spercificul psihologic al uitării ?
- Ce înțelegeți prin expresia ,,Repetitio est mater studiorum”?
- Care sunt etapele activității de învățare, în corelație cu memorizarea ?
- Prezentaţi optimizarea memoriei în învatare.

2.Analizaţi comparativ procesele de gândire și de memorare după

următorii indicatori:
- 1 ) conţinutul prelucrării informaţionale;

- 2 ) modalităţi de prelucrare psihică a informaţiilor;

- 3 ) valoarea cognitivă şi rezultatul final al prelucrării informaţionale ;

- 4 ) rolul gândirii în cadru cunoașterii, adaptării și învățării;
- 5 ) rolul memoriei în cadrul cunoașterii, adaptării și învățării.

Important :
Rezolvările sarcinilor didactice le îndosariați in Portofoliul Didactic
in format fizic .
(! ) Termen :: 25.11.2o22
Succes în activitatea de rezolvare a sarcinilor didactice
conf. univ. dr. Corneliu Novac

13
14