Ioan 8:1-59

Ioan 8:1-11 – Femeia prinsă în preacurvie

să-L ispitească și să-L poată învinui. Dacă Iesus ar fi respins Legea lui Moise (Lev.
20:10; Deut. 22:22), credibilitatea Lui ar fi fost distrusă. Dacă respecta Legea mozaică, ar fi fost
puse în discuție compasiunea și iertarea Lui.
Ceea ce ne izbește privirile în versetul de mai sus, este faptul că Domnul Isus, după o noapte de
nesomn, obosit și flămând, vine dis-de-dimineață în Templu, pentru a săvârși lucrarea dată Lui
de Tatăl. El nu S-a mai gândit la nevoile Lui trupești, ci numai la lucrarea Tatălui, pe care trebuia
s-o facă în mijlocul norodului.
Totul era bine aranjat: arătându-I femeia, fariseii urmăreau să-I pună o întrebare la care oricum ar
fi răspuns, El trebuia să piardă. Trebuia să răspundă cu da sau nu, dar și da și nu erau cu
pierdere.
Dacă le-ar fi răspuns că nu e de părere s-o omoare cu pietre, pe loc ar fi avut dreptul și datoria
să-L omoare pe El cu pietre, căci așa poruncea legea cu privire la apărători. Erau de altfel
pregătiți pentru aceasta. Dacă ar fi răspuns că trebuie s-o ucidă, ar fi însemnat că-și reneagă
propria învățătură, a iertării și a iubirii, ceea ce ar fi însemnat pe loc compromiterea și
discreditarea Lui în fața ucenicilor și a celor care îl urmau.
Planul lor însă a fost răsturnat dumnezeiește.
E adevărat că în Legea Veche (Vechiul Legământ) exista pedeapsa cu moartea pentru anumite
păcate, între care era și păcatul preacurviei (Lev. 20:10; Deuteronom 22:22), dar, cu timpul,
dintre toate păcatele care se pedepseau cu moartea, între care se număra și călcarea celor zece
porunci și mândria (Num. 15:30 – 31), a mai rămas doar păcatul preacurviei. Pe acesta îl
urmăreau la semenii lor, cei care se credeau mai „neprihăniți”.
Dacă s-ar fi luat în serios toate călcările de lege, câți ar mai fi rămas în viață din tot poporul lui
Israel?
Fariseii și cărturarii, care se credeau mai „neprihăniți” decât restul poporului, au adus la Domnul
Isus pe această femeie nenorocită prinsă asupra faptului (dar cu bărbatul ce s-o fi ales??), deși nu
El, ca persoană particulară trebuia să fie judecătorul, ci sinedriul (fariseii călcau Legea și în
acesta privință).
Cât de orb și neînduplecat este fanatismul religios al duhului de partidă, nu se poate spune în
cuvinte. Face din adepții lui niște fiare setoase de sânge (și ura este ucidere – 1 Ioan 3:15), care
trec peste victime fără nici o reținere.
Nu este de ajuns că cineva vine cu vorbe din Scriptură, căci și diavolul vine cu așa ceva (Matei
4:5 – 6), ci trebuie să vezi încotro duc aceste vorbe: spre viață, sau spre moarte; spre dragoste,
sau spre ură; spre unitate cu Dumnezeu și copiii Lui, sau spre despărțire.
Fariseii veneau cu Scriptura, pentru ca să omoare; Domnul Isus, cu aceeași Scriptură a venit ca
să dea viață. El n-a osândit pe nimeni la moarte, iar Legământul cel Nou întemeiat de El, este
Legământul Harului, Legământul Vieții.
Domnul Isus, în sfințenia Lui, nu putea fi prietenul păcatului și nici îngăduitorul lui; dar, de
asemenea, în dragostea Lui, nu putea fi prietenul morții și nici al osândei celor păcătoși, ci El a
venit din cer, ca să aducă mântuire tuturor celor ce zac sub robia păcatului și a morții. De aceea,
când a sosit ceasul, El și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru toți păcătoșii, pe care legea
dreptății dumnezeiești îi condamna la moarte.
În lumina gândurilor înșirate mai sus, se desprinde ușor răspunsul la întrebarea fariseilor: „…Tu,
dar, ce zici?”
Câte probleme încurcate s-ar descurca în viața noastră, dacă am întreba mereu pe Domnul Isus:
„Tu, Doamne Isuse, ce zici despre cutare, sau cutare lucru? Să-I fac sau nu? Ce zici despre
cutare, sau cutare vorbă? S-o spun sau nu?” Dacă întrebarea este sinceră, și pusă cu credință, am
primi un răspuns limpede și am fi păziți de mari pagube.
„…Tu, dar, ce zici?”
Răspunzând fariseilor, Domnul Isus zice despre Sine: „Eu am venit pe pământ, ca să dau viață și
nu să ucid.” (Ioan 10:10).
„Eu am venit pe pământ, ca să mântuiesc ce este pierdut și nicidecum să pierd pe cineva.” (Luca
19:10).
„Eu am venit să aprind focul dragostei pe pământ, și să sting focul celui rău.” (Luca 12:49; Ioan
13:34).
„Eu am venit pe pământ să mărturisesc adevărul (Ioan 18:37) și să împlinesc voia lui Dumnezeu.
(Ioan 6:38).
„Da pentru aceasta am venit. Acesta este răspunsul Meu.”
Binecuvântat fii Doamne Isuse, în veci, amin!
e folosit adesea de unii pentru a scuza păcatul, pe motiv că nu ni se poate imputa o faptă rea,
deoarece toți ceilalți au comis și ei o faptă rea. Dar versetul acesta nu scuză păcatul, ci-i
condamnă pe cei care sunt vinovați, chiar dacă nu au fost prinși niciodată.
Ioan 8:12-29 – Isus Lumina lumii
Scena se mută acum la trezoreria templului (vezi versetul 20).O mulțime de oameni continua să-
L urmeze pe Isus. El s-a întors spre ei și a făcut una din marile declarații privitoare la
mesianitatea Lui, spunând: „Eu sunt lumina lumii." În mod natural, lumea se află în
întunericul păcatului, ignoranței și debusolării. Lumina lumii este Isus. Fără El, nu există
izbăvire de bezna păcatului. Fără El nu există nici o călăuzire pe cărarea vieții, nici o putință de a
cunoaște sensul real al vieții și lucrurile veșniciei. Isus a făgăduit că oricine vine după El nu va
umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
A-L urma pe Isus înseamnă a crede în El. Mulți oameni se amăgesc cu concepția greșită că pot
trăi cum a trăit Isus și fără să se nască din nou. A-L urma pe Isus înseamnă a veni la El cu
pocăință din inimă, a Te încrede în El ca Domn și Salvator al tău și apoi a-I consacra întreaga ta
viață. Cei care fac așa dispun de călăuzire în viață, având speranța vie și luminoasă a vieții cu El,
dincolo de mormânt.

Ioan 8:30-47 – Adevărata slobozenie

Ioan 8:48-59 – Isus este înainte de Avraam