ASCULTAREA ŞI AUTODEZVĂLUIREA

Curs 4
 TERMENI-CHEIE

Ascultare;

Înţelegere;

Autodezvăluire;

Managementul impresiei.
 OBIECTIVE
• Prezentarea caracteristicilor şi funcţiilor
ascultării în cadrul comunicării umane.

• Definirea şi caracterizarea autodezvăluirii şi

exemplifica-rea relaţiei dintre autodezvăluire
şi ascultare în variate situaţii de comunicare.
 Ascultarea
Ascultarea este fundamentală în comunicare – un procent de
53% din totalul unei secvenţe de comunicare este ascultare
(16% este vorbire; 17% este citit; 14% este scris)

Există trei tipuri distincte de comportamente receptive care

sunt asemănătoare şi care se referă la, şi implică ascultarea:

1. Non-ascultarea – se referă la o situaţie în care cineva îşi asumă

statutul de receptor fără a asculta de fapt;
2. Ascultarea;
3. Meditaţia (sau gândirea).

Ascultarea are propriile sale gradaţii interne, fiind de fapt un

continuum care variază de la non-ascultare până la nivelul
gândirii (caz în care apare şi reflexivitatea).
Există trei tipuri mari de ascultare :
 
 Pseudoascultarea – este situaţia în care individul
percepe mesajul (semnificaţia, semnele utilizate) dar
nu percepe întregul flux al mesajelor;

 Ascultarea;

 Ascultarea activă – este acel tip de ascultare ce

propune asumarea rolului de receptor care urmăreşte
expres decodificarea integrală a limbajului receptat.
Ea presupune un gen de activism al receptorului şi nu
poate exista în afara ideii de feed-back.
Lipsa ei duce la conflicte între persoane.
Ascultarea activă presupune utilizarea contextului
comunicării dar ea nu se poate practica în
permanenţă.
Ascultarea activă are o serie de calităţi :
 
1. Este vorba de relaţiile de comunicare care se stabilesc
cu persoane importante din punctul de vedere al
individului implicat în comunicare.

2. Este importantă pentru stoparea şi atenuarea

conflictelor sociale (în plan social nouă din zece
conflicte se rezolvă prin comunicare).

1. Poate informa asupra aşteptărilor celorlalţi indivizi în

raport cu o anumită persoană. Tipul de „sine” închis
sau deschis depinde de capacitatea de a asculta activ.
 Funcţiile ascultării în comunicare
Conform perspectivei generale oferită de Teoria
Comunicării ascultarea îndeplineşte mai multe
funcţii în cadrul comunicării :
Controlul înţelegerii;
Încurajarea comunicării – orice receptor trebuie
să beneficieze de un feed-back în comunicare; la
nivelul emiţătorului reacţia receptorului este la
fel de importantă ca şi mesajul transmis;
Asigurarea feed-back-ului corect.
 Tehnicile ascultării active
Tehnicile ascultării active sunt:
 
• Parafrazarea emiţătorului – acesta este oprit când
receptorul are un mesaj suficient de bogat şi încearcă să
spună ceea ce doreşte cu propriile sale cuvinte pentru a
stabili puncte de comunicare reală cu el. Parafrazarea
emiţătorului asigură un grad ridicat de înţelegere în
comunicare.

• Punerea de întrebări – pentru a descoperi subtextul şi a

înţelege exact ce se comunică. Ascultarea activă propune
efortul investigativ al celui care ascultă (al receptorului
mesajului).

• Exprimarea înţelegerii exacte a stării psihice a individului.

 Autodezvăluirea – definiţie şi caracteristici

Prin definiţie, autodezvăluirea în comunicare este

identitatea pe care persoanele o proiectează şi pentru
care încearcă să obţină acordul de la ceilalţi într-o
situaţie.
Transmiţând şi receptând mesaje individul acţionează
asupra altora şi asupra lui însuşi, ieşind în afara
propriei persoane şi comportându-se, faţă de sine, ca
faţă de un obiect.
Prin comunicarea intra-personală şi cea interpersonală şi
prin contactul cu obiectele semnificative ale lumii
sociale, individul îşi dezvoltă o imagine coerentă
despre sine şi despre relaţiile cu alţii, această imagine
fiind, în mare, compatibilă cu percepţia altuia despre
el.
 Metode de autodezvăluire în comunicare
Există mai multe modalităţi pentru autodezvăluire în cadrul
comunicării:
 
 Ascultarea activă – se referă la ascultarea opiniilor altor indivizi.
Managementul impresiei (termen introdus de E. Goffman) indică o
situaţie în care individul prezintă o falsă impresie despre el.

• Conştientizarea propriilor comportamente dat fiind că o mare

parte din comportamente nu pot fi controlate total de participanţii
la interacţiunea socială.

• Analiza comparativă a diferiţilor „sine” (a ceea ce este desemnat

cu termenul de „sine” multiplu).
Pentru aceasta primul pas este asumarea de către individ a acestor
imagini multiple, dat fiind că, la nivelul simţului comun, ceea ce
contează în relaţiile interumane este prima impresie creată – prin
autodezvăluire indivizii îşi prezintă anumite părţi ale „sine”-lui ascuns
şi acest proces are loc cel mai frecvent în cazul unor relaţii didactice
sau la nivelul unui grup şi poate creşte eficienţa comunicării.
 Factori şi funcţii ale autodezvăluirii

În cadrul comunicării, autodezvăluirea este facilitată sau inhibată de

existenţa şi manifestarea unor variaţi factori:

 Relaţiile de tip diadic (între două persoane) prin perspectiva

reciprocităţii;

 Mărimea grupului în care se produce autodezvăluirea (grupurile mici

permit atractivitatea în comunicare);
 Proximitatea (duce la creşterea gradului de intimitate a relaţiei);

 Experienţa;

 Încrederea;

 Personalitatea indivizilor implicaţi într-un astfel de proces

(temperament, sex, vârstă, teama de autodezvăluire).
Sensul fundamental al autodezvăluirii este de a îndeplinii în plan
comunicaţional o serie de funcţii:
 
 De natură terapeutică
de exemplu, autodezvăluirea ne poate ajuta să soluţionăm o problemă personală, să
rezolvăm un conflict, ne eliberează de stres şi tensiuni;

 Eficientizarea comunicării – prin intermediul autodezvăluirii relaţiile

interumane şi comunicarea cresc în profunzime, se pot elimina barierele şi
blocajele fundamentale din comunicare;
 
 Eliminarea complexelor personale – ajută la disponibilizarea energiilor
pentru că „sinele ascuns” consumă o energie foarte mare iar declararea
publică a complexului duce la eliminarea stresului;
 
 Capacitatea de a rezolva problemele personale cu ajutorul altor indivizi;
 
 Mărirea profunzimii relaţiilor – în plan social o relaţie mai profundă
înseamnă o mai mare stabilitate a unei structuri sociale date.
 Rezumat
Au fost prezentate ascultarea şi autodezvăluirea ca tipuri specifice de comunicare nonverbală.

Au fost prezentate principalele caracteristici ale ascultării şi tipurile acesteia:

1. Pseudoascultarea;
2. Ascultarea;
3. Ascultarea activă.

Explicarea autodezvăluirii a plecat de la definirea acesteia (drept „identitatea pe care persoanele o proiectează
şi pentru care încearcă să obţină acordul de la ceilalţi oameni într-o situaţie”) şi s-au prezentat principalele
metode de autodezvăluire în comunicare
1. Ascultarea activă;
2. Conştientizarea propriilor comportamente;
3. Analiza comparativă a „eu”-rilor multiple pe care le posedă o persoană.

Au mai fost schiţaţi şi factorii facilitatori ai autodezvăluirii:

1. Relaţiile de tip diadic prin perspectiva reciprocităţii;
2. Mărimea grupului în care se produce autodezvăluirea;
3. Proximitatea;
4. Experienţa;
5. Încrederea;
6. Personalitatea indivizilor implicaţi într-un astfel de proces.

Au fost prezentate şi funcţiile autodezvăluirii:

1. De natură terapeutică ;
2. Eficientizarea comunicării;
3. Eliminarea complexelor;
4. Capacitatea de a rezolva problemele;
5. Creşterea profunzimii relaţiilor sociale).