COMUNICAREA INTRA ŞI

INTERPERSONALĂ
Curs 6
 TERMENI-CHEIE
• Influenţă;
• Diadă si Triadă;
• Comunicare directă;
• Comunicare mediată;
• Lider de opinie;
•  Comunicare de masă
 OBIECTIVE
• Aprofundarea noţiunii de interacţiune şi
prezentarea relaţiilor dintre interacţiune şi
influenţă.
• Prezentarea şi exemplificarea tipologiei
relaţiilor de influenţă comunicaţională.
• Caracterizarea şi ilustrarea tipurilor de
comunicare: comunicarea directă,
comunicarea mediată, comunicarea de masă. 
 Tipologia relaţiilor de influenţă
comunicaţională
Există trei mari tipuri de interacţiuni din punctul de
vedere al relaţiilor de comunicare:
 
Interacţiunea tip faţă-în-faţă;

Interacţiunea mediată;

Cvasi-interacţiunea mediată.
 
Elementele fundamentale ale diferenţierii între aceste tipuri de interacţiuni sunt cadrul spaţio-
temporal (situaţional) şi relaţiile din interiorul grupului:
 
Interacţiunea faţă-în-faţă presupune împărtăşirea unui sistem de referinţe spaţio-temporal
comun celor ce participă la ea, acesta fiind numit „contextul de co-prezenţă”. Acest context
are caracter dialogic, în sensul că interlocutorii utilizează, de obicei, o multitudine de
referinţe simbolice pentru a transmite mesaje şi pentru a le interpreta pe cele transmise de
alţii.
Interacţiunea mediată implică unii interlocutori aflaţi în con-texte distincte din punct de vedere
spaţialo-temporal şi prezenţa unui mijloc tehnic care se interpune în comunicarea dintre ei
(telefon, scrisoare etc.). Într-o astfel de situaţie în raport cu interacţi-unea faţă-în-faţă, cei doi
participanţi la comunicare vor oferi un plus de informaţii contextuale în mesajele lor, caz în
care are loc o restrângere a unor referinţe simbolice – de exemplu, nu apar unele referinţe
asociate co-prezenţei fizice cum este cazul gesturilor sau intonaţiilor în vorbire – dar sunt
prezente altele (n.n. referinţe sim-bolice) – de exemplu, sensul. Deci, interacţiunea mediată
are un caracter mai deschis decât cea faţă-în-faţă.
Cvasi-interacţiunea mediată – este numită şi interacţiunea parasocială. Aceasta este
interacţiunea cea mai extinsă în spaţiu şi timp, implicând o disponibilitate extinsă a
informaţiei şi a conţinu-tului simbolic. Cvasi-interacţiunea mediată este o relaţie structurată
în care unii indivizi sunt angajaţi, în primul rând, în producerea formelor simbolice pentru
care nu sunt prezenţi fizic, în timp ce alţi indivizi sunt implicaţi, în primul rând, în primirea
simbolurilor produse de cei cărora nu le pot răspunde. 
 Comunicarea directă: caracteristici şi funcţii
Comunicarea directă reprezintă o comunicare relaţională dintre două persoane
Ea îmbracă două forme principale:
 
 Comunicarea verbală (sau lingvistică) – este comunicarea care se bazează pe
utilizarea şi explorarea în grade diferite a func-ţiilor limbajului:
(a) Funcţia cognitivă;
(b) Funcţia comunicativă;
(c) Funcţia persuasivă;
(d) Funcţia expresivă.

 Comunicarea nonverbală – adică totalitatea semnelor directe emise prin diferite

modalităţi (gestică, mimică, poziţionare) cu ajutorul cărora se transmit mesajele şi
influenţele de la o persoană la alta.
 
La baza comunicării directe se află procesele de percepţie şi autodezvăluire care fac
posibilă „ascultarea” şi „autodezvăluirea”.
Este tipul de comunicare specific grupului mic în forma sa funda-mentală – diada –
caracterizată prin egalitatea sau inegalitatea de roluri şi status-uri între doi indivizi
care comunică.
„Diada” reprezintă cuplul interpersonal şi cel mai mic grup posibil.

În orice diadă pot exista trei tipuri de relaţii comunicaţionale:

  Atracţie (duce la soliditate, stabilitate şi consens comuni-caţional);
 Respingere (duce la conflict, schimbare şi opoziţie);
 Identificare (are aceleaşi efecte ca şi relaţiile de atracţie).

După A. P. Bocher (Duck, 2000, 21) comunicarea directă are cinci funcţii:
1. Generarea unei impresii favorabile interlocutorului;
2. Organizarea unei relaţii – a crea o structură de putere şi control;
3. Constituirea şi validarea unui mod comun de a privi lumea;
4. Exprimarea sentimentelor şi gândurilor;
5. Protejarea punctelor vulnerabile ale interlocutorilor.
În cazul comunicării directe din cadrul „diadei” comunicarea nonverbală oferă
sugestii despre atitudinea faţă de sine şi faţă de alţii şi despre atitudinile
referitoare la gradul de realizare al interacţiunii în sine.
Limbajul utilizat în comunicarea directă din „diadă” poate indica:
1. Preferinţele;
2. Intimitatea;
3. Statusul vorbitorilor.
 Comunicarea mediată: tipologie, caracteristicile
liderilor de opinie
Comunicarea mediată presupune existenţa unui
sistem care amplifică sau modifică
comunicarea.
Comunicarea mediată este diferită de
comunicarea mediatizată, aceasta din urmă
referindu-se la mijloacele tehnice (mass media)
Apariţia celui de al treilea element într-o relaţie
comunica-ţională, adică constituirea unei triade,
duce la realizarea unei reţele de comunicare mult
mai instabile decât a celei din cazul diadei; pe
termen lung tendinţa triadei comun-caţionale
este de a se sub-împărţi în diade.
Depăşirea numărului de trei al membrilor grupului
duce la complicarea reţelelor de comunicare.
Apar astfel „reţele sociale de comunicare”
structurate diferit, cu o distribuţie clară de roluri
şi de statusuri comunicaţionale în interior, caz în
care este deosebit de important rolul liderului în
cadrul comunicării din interiorul grupului.
Caracteristicile liderului de opinie ca element fundamental al comunicări mediate au
fost incluse într -un model clasic al comunicării: Modelul cursului în două trepte al
comunicării.

P. Lazarsfeld şi B. Berelson în lucrarea The People’s Choice au definit liderul de opinie

la nivel microgrupal şi au realizat o tipologie a caracteristicilor acestuia.

Liderii de opinie:
o Sunt persoane care, în cursul contactelor personale cotidiene, influenţează regulat
opiniile şi deciziile celorlalţi într-una sau mai multe probleme;
o Sunt foarte interesaţi şi foarte activi în ceea ce priveşte problemele grupului;
o  Deţin o cantitate superioară de informaţii în diferite domenii.

Din punct de vedere comunicaţional, arată Lazarsfeld şi Berelson, liderii de opinie

îndeplinesc o serie de funcţii:
 
 Funcţia de transmitere – ei transmit informaţii, fiind un element al fluxului de
comunicare;
 Funcţia de întărire – liderul influenţează şi persuadează restul grupului, îi convinge
să acţioneze într-un anumit fel.
Diferenţierea între variaţi lideri de opinie se face prin
intermediul fenomenului de concentrare a leadership-ului.

Termenul de concentrare a leadershipului se referă la o serie

de elemente care deosebesc un lider faţă de alţii actori
similari ca statut social:
(a) Personificarea anumitor valori (cine eşti);
(b) Competenţă (ceea ce ştii);
(c) Poziţia socială strategică (cine te cunoaşte şi pe cine cunoşti).

Poziţia socială strategică a liderului are o importanţă

deosebită în microgrupuri, în acest sens fiind importante:
(a) Poziţia centrală a liderului în reţeaua raporturilor interper-
sonale;
 
(b) Atitudinea liderului, de persoană activă social – este un agent al
zvonurilor.
 Comunicarea de masă – formă
specifică a comunicării mediate
Comunicarea de masă este o comunicare de tip
specific:
 Indirectă – impersonală;
 Multiplă – se adresează simultan sau succesiv
unui mare număr de oameni din variate
categorii şi din diferite spaţii geografice;
 Socializată – se desfăşoară între elemente
care au caracter social, sunt indivizi umani.
În comunicarea de masă este mai dificilă realizarea efectivă a comunicării, pentru că ea implică mai multe
elemente şi un proces complex de elaborare şi difuzare a mesajelor, o artă şi o ştiinţă a comunicării.

Comunicatorii devin persoane specializate care trebuie să ştie „ce” şi „cum” să transmită.
 
Comunicarea de masă are o serie de funcţii în plan social:

 Funcţia de informare care în caz extrem se poate converti în „disfuncţia de narcotizare” (R. Merton, P.
Lazarsfeld);

 Funcţia de interpretare a realităţii – mass media construieşte realitatea, oferă unele informaţii selectate şi
transmise, stabilite prin intermediul unor priorităţi;
 
 Funcţia instructiv-culturalizatoare – care înseamnă în fapt:
 
(a) Furnizarea explicită de cunoştinţe cultural-ştiinţifice;
 
(b) Promovarea persuasivă de valori, norme, modele de comportament care ţin de paradigme culturale
societale;
 
 Funcţia de liant social;

 Funcţia de divertisment.
 Rezumat
Am plecat de la conceptul de interacţiune care, în plan comunicaţional, este manifestă sub forma influenţelor
interindividuale. Au fost prezentate şi caracterizate principalele tipuri de interac ţiune din punctul de vedere al
relaţiilor de comunicare pe care le generează:
–  Interacţiunea tip „faţă-în-faţă”;
–  Interacţiunea mediată;
–  Cvasi-interacţiunea mediată.

În continuare analiza s -a centrat asupra comunicării directe ca o formă de comunicare relaţională dintre două persoane şi
a fost reluată prezentarea principalelor forme ale acestui tip de comunicare:
o  Comunicarea verbală sau lingvistică;
o  Comunicarea nonverbală.
Din perspectiva Teoriei Comunicării, în timp ce comunica-rea mediată presupune existenţa unui sistem care amplifică sau
modifică comunicarea, comunicarea mediatizată se referă la mijloacele tehnice de comunicare (mass media).
Pentru a accentua această diferenţă s-a extins analiza problematicii liderului de opinie şi au fost enumerate caracteristicile
acestuia în plan comunicaţional:
– Este o persoană care, în cursul contactelor personale coti-diene, influenţează regulat opiniile şi deciziile celorlalţi într-una sau mai
multe probleme.
–  Este foarte interesat şi activ în ceea ce priveşte problemele grupului.
– Deţine o cantitate superioară de informaţii în diferite domenii.
 
Spre deosebire de această formă, în comunicarea de masă avem de-a face cu o comunicare de tip specific, care are drept
trăsături principale: caracterul indirect, multiplu, socializarea şi care îndeplineşte o serie de funcţii în plan social:
 De informare;
 De interpretare a realităţii;
 Instructiv-culturalizatoare;
 De liant social;
 De divertisment