Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu„

Catedra de fiziologie

Analizatorul auditiv
ELABORAT DE: BATBU ȚA ANASTASIA
PROFE SOR: L UPUȘOR ANDRIAN
Membrana timpanică și sistemul osicular

În imagine sunt ilustrate membrana timpanică

denumită timpan și cele trei oscioare auditive, care
conduc vibratia sonora de la membrana timpanica
prin urechea medie pana la nivelul cohleei (urechea
interna). Ciocanelul este atașat de suprafata internă a
membranei timpanice prin mânerul acestuia, iar de
nicovalii prin intermcdiul unor ligamente mici, astfel
încât mișcarea ciocanului antrenează și mișcarea
scăriței. Extremitatea opusa a nicovalei se
artieuleaza eu corpul sctiri{ei, iar fețișoara scaritei
se sprijina pe labirintul membranos al cohleei, în
dreptul ferestrei ovale
Conducerea vibrațiilor sonore prin sistemul
osicular. Conducerea osoasă a vibrațiilor sonore.
Capătul mânerului ciocanului este atașat la centru membranei timpatice iar acest punct de
atașare este tracționat constant de mușchiul tensor al timpanului, care menține membrana timp
panică în tensiune . Aceasta permite transmiterea spre oscioare a vibrațiilor sonore din orice
regiune a membranei timpanice, ceea ce nu s-ar putea realiza în cazul în care membrana ar fi
detensionată .
Oscioarele urechii medii sunt susținute de ligamente într-o manieră în care ciocanul și
nicovală acționează asemeni unei pârghii unice cu punctul de sprijin localizat aproximativ la
marginea membranei timpanice.
Datorită articulație cu nicovala, scărița se deplasează spre fereastra ovală și exercită presiune
asupra lichidului cohlear situat de partea opusă acesteia de fiecare dată când membrana timpanică
se deplasează spre interior, de asemenea, scărița efectuează o mișcare de retragere atunci când
ciocanul se deplasează spre exterior
Conducerea vibrațiilor sonore prin sistemul osicular.
Conducerea osoasă a vibrațiilor sonore.
 Cohleea
Cohleea constă dintr-un
canal spiralat semicircular
(format din 2 spire și
jumătate).
Este alcătuit din 3 canale
semicirculare alăturate:
1. Scala vestibulară;
2. Ductul cohlear;
3. Scala timpanică.
 Anatomia funcțională a cohleei
Scala vestibulară și canalul cohlear sunt
separate între ele de membrana
Reissner(membrana vestibulară), scala
timpanului și ductul cohlear sunt separate
între ele de membrana bazilară.
Pe suprafața membranei bazilare se găsește
organul Corti.Ea conține între 20000 și 30000
de fibre bazilare care se proiectează de la
centrul osos al cohleei ( columela) spre petele
extern. Fibrele sunt rigide și au o
extremitate liberă, ele pot vibra .
 Transmiterea undelor sonore prin
cohlee-propagarea undei.
Când piciorul scăriței se deplasează spre interior,
în direcțioa ferestrei ovale, fereastra rotundă
devine proeminentă spre exterior, deoarece
cohleea este delimintată numai de pereți osoși.
Efectul inițial al unei unde sonore care pătrunde
prin fereastra ovalăeste reprezentat de
deplasarea membranei bazilare a cohleei în
direcția ferestrei rotunde.
Tensiunea elastică care se acumulează în fibrele
bazilare pe măsură ce acestea sunt deviate către
fereastra rotundă inițiază o undă la nivelul
fluidului, care se deplasează de-a lungul
membranei bazilare spre helicotremă.
 Organul Corti
Organul Corti este organul receptor care generează impulsuri nervoase ca răspuns la
vibrațiile membranei bazilare. Se observă că organul Corti este localizat pe suprafața
fibrelor bazilare și a membranei bazilare.
Receptori senzoriali propriu-ziși din organ sunt două tipuri diferite de neuroni
specializati denumiți-celule păroase- un singur șir de celule păroase interne, care
conține aproximativ 3500 celule , și 3-4 șiruri de cellule păroase externe care conțin
aproximativ 12000 de cellule.

Ductul cohear conține endolimfă, care este diferit de perilimfă din scala timpanică și
scala vestibulară. Endolimfa are o concentrație crescută de ioni de K și o concentrație
scăzută de Na, această compoziție fiind total opusă cele perilimfei. Între endolimfă ți
perilimfă există în permanență un potențial electric de +80 mV cu valoarea pozitivă la
interiorul ductului cohlear și negativa spre exterior. Acesta este denumit potențial
endocohlear, este generat prin secreția continuă a ionilor pozitivi de K în ductul
cohlear, secreție realizată de stria vasculară.
 Determinarea frecvenței sunetului-principiul
localizării
Metoda principală utilizată de SN pentru a detecta diferite frecvențe sonore este identificarea
zonelor cu stimulare maximă de-a lungul membranei bazilare, acesta este principiul
localizarării. Sunetele cu frecvență joasă produc activitate maximă a membranei bazilare în
apropierea apexului și invers.
Frecvențele joase sunt diferențiate în principal cu ajutorul așa-numitul principiu al rafalelor.
Sunetele cu frecvență joasă între 20 și 1500-2000 de hertzi, pot produce rafale de impulsuri
nervoase sincronizate la aceleași frecvențe, iar aceste rafale sunt transmise prin nervul cohlear
la nucleii cohleari cerebrali.
Determinarea intensității sonore
Intensitatea sunetului este determinată prin cel puțin 3 modalități:
1. Pe măsură ce sunetul devine mai puternic, crește și amplitudinea vibrațiilor
membranei bazilare și a celulelor păroase, astfel încât celulele păroase
stimulează terminațiile nervoase cu o frecvență crescută.
2. Pe măsură ce amplitudinea vibrațiilor crește, acesta determină stimularea un
număr și mai mare de celule păroase , producând sumație spațială a impulsurilor.
3. Celulele păroase externe nu sunt stimulate semnificativ până în momentul în
care vibrația membranei bazilare atinge o intensitate mare. Excitatea acestor
celule este semnalul care informează sistemul nervos asupra intesintății mari a
sunetului.
 Mecanismele centrale ale auzului.
Căile nervoase auditive.
Imaginea ilustrează principalele căi auditive nervoase. Se observă că
fibrele nervoase din ganglionul spiral al lui Corti pătrund în nuclei
cohlear dorsali și ventrali localizați în regiunea superioară a bulbului.
Toate fibrele fac sinapsa la acest nivel , iar axonii neuronilor de ordinul
doi traversează în jumătatea opusă a trunchiului cerebral și fac sinapsa
în nucleul Olivar superior. Câteva fibre de ordinul doi ajung la nucleul
Olivar superior ipsilateral. De la nivelul nucleului olivar superior, fibrele
auditive se alătură lemniscului lateral care are traiect ascendent. Unele
fibre se termină în nucleul lemniscului lateral, însă multe ocolesc acest
nucleu și ajung la coliculul inferior, unde fac sinapsa toate sau aproape
toate fibrele auditive . De aici, fibrele auditive ajung la nucleul geniculat
medial unde fac sinapsa . De la acest nivel, axonii neuronilor ajung pe
calea radiațiilor auditive la cortexul auditiv, situat în girusul superior al
lobului temporal .
Funcția auditivă a cortexului cerebral.
Localizarea principală a cortexului auditiv este în
regiunea supratemporală a girusului temporal superior,
cu extinderea și pe suprafața laterală a lobului
temporal, pe o suprafață întinsă a cortexului insular și
inclusiv în regiunea laterală a opercului parietal.
Cortexul auditiv are 2 subdiviziuni: cortexul auditiv
primar și cortexul auditiv de asociație, acel primar este
stimulat direct de proiecții cu originea în corpul
geniculat medial, în timpul ce ariile auditive de
asociație sunt stimulate secundar de impulsuri
provenite la cortexul auditiv primar, precum și de unele
proiecții din ariile de asociație talamice dispuse
adiacent de corpul geniculat medial.
Funcția auditivă a cortexului cerebral.
Numeroși neuroni ai cortexului auditiv, în special cei din cortexul
auditiv de asociație, nu răspunde numai la frecvențe sonore unice
percepute la nivel auriculară . Se presupune că acești neuroni
asociază diferite frecvențe sonore între ele, sau asociază informația
sonoră cu informații provenite din alte regiuni corticale senzoriale .
Într-adevăr, regiunea parietală a cortexul auditiv de asociație se
suprapune parțial cu aria somatosenzorială 2 fapt care ar putea facilita
asociere a informațiilor auditive cu informațiile somatosenzoriale .
 Determinarea direcției din care provine
sunetul.
Ființa umană determină direcția orizontală din care provine un sunet prin două mecanisme
principale, care au loc la nivelul nucleului olivar superior:
1. Durata întârzierii între pătrunderea undei sonore la nivelul unui canal auditiv și pătrunderea în
canalul aditiv controlateral, funcționează în condiții optime la frecvențe mai mici de 3000 hertzi.
2. Diferența între intensitățile sonore percepute de cele două organe auditive, care funcționează șa
condiții optime la frecvențe mai înalte, deoarece extremitatea cefalică reprezintă o barieră puternică
pentru undele cu frecvență înaltă.
Cele două mecanisme anterior menționate nu pot preciza dacă sunetul este generat de o sursă aflată
în față sau în spatele persoanei, superior sau inferior de aceasta . Această diferențiere este realizată în
principal de pavilioanele auriculare ale celor două urechi . Format pavilioanelor schimbă calitatea
sunetului care pătrunde în conductul auditiv extern în funcție de direcția din care provine acesta .
Acest rezultat se obține prin accentuarea anumitor frecvențe sonore provenite din direcții diferite
Căile descendente de la SNC la centrii
auditivi inferiori
La toate nivelurile SNA au fost identificate căi retrograde descendente, de la
cortex până la cohlee. Calea finală este reprezentată de porțiunea cuprinsă între
nucleul olivar superior și celulele păroase cu rol de receptori din organul Corti.
Aceste fibre retrograde sunt inhibitori. S-a dovedit că stimularea directă a unor
puncte discrete ale nucleului olivar inhibă regiuni specifice ale organului Corti,
reducând sensibilitate acest loc cu 15-20 decibeli.Acest fenomen permite unei
persoane să își orientezi atenția asupra unor sunete cu anumite caracteristici, în
timp ce ignoră sunetele cu proprietăți diferite .
Fenomenul poate fi explicat prin situația în care un individ ascultă un anumit
instrument din cadrul orchestrei în timpul unei simfonii .
 Tulburările auditive. Tipuri de surditate.
Surditatea este clasificată în două tipuri:
1. Cea produsă de lezarea cohleei sau a nervului cohlear, denumită și surditate
nervoasă.
Surditate nervoasă cuprinde leziunile cohleei ale nervului cohlear sau ale circuitelor
sistemului nervos central cu originea la nivelul organului auditiv, se caracterizează
prin pierderea parțială sau totală a capacității de percepere a sunetelor atât la
testare a conducerii aeriene cat și a conducerii osoase. În aceasta audiogramă
surditate este prezentă predominant pentru sunetele cu frecvență înaltă . Acest tip
de surditate ar putea fi determinat de leziuni ale bazei cu cohleei și este prezent în
diferite grade la aproape toate persoanele vârstnice.
Alte tipare de surditate nervoasă apar frecvent după cum urmează :
1. surditate pentru sunetele cu frecvență joasă secundare expunerii excesive și
prelungite la sunete foarte puternice, deoarece sunetele cu frecvență joasă sunt de
obicei mai puternice și afectează mai sever organul Corti
2. surditate pentru toate frecvențele produsă de sensibilitatea la medicamente a
organului lui Corte în particular sensibilitatea la unele antibiotice precum
streptomicină kanamicină și cloramfenicolul
 Tulburările auditive. Tipuri de surditate
2. Cea cauzată de lezarea structurilor fizice ale aparatului auditiv, care conduc sunetul
spre cohlee, cunoscută sub denumirea de surditate de conducere.
Un tip frecvent de surditate este cea produsă de fibroza urechii medii secundară
infecțiilor repetate sau de fibroza care se produce în boală ereditară de numită
osteoscleroză . În fiecare din aceste cazuri cu undele sonore sunt transmise cu
dificultate de sistemul oscicular de la membrana timpanică spre fereastra ovală . În
imagine se ilustrează o audiogramă a unei persoane cu surditate de conducere aeriană
la nivelul urechii medii.
În acest caz conducerea osoasă este normală, Însă conducerea prin sistemul osos
circular este semnificativ redusă pentru toate frecvențele, în special pentru frecvențele
joase . În unele cazuri de surditate de conducere, fețișoara scăriței suferă un proces de
anchiloză cauzat de hipertrofia osoase excesivă la marginile ferestre ovale. În acest caz
se instalează surditatea prin abolirea conducerii osciculare, dar auzul normal poate fi
redobândit aproape în totalitate prin îndepărtarea chirurgicala scăriței și înlocuirea
acesteia cu o proteză de teflon sau de metal care transmite sunetul de la nicovală către
fereastra ovală.
Bibliografie

-Hall, J. E. (2015). Guyton and hall textbook of medical physiology (13th ed.). W B

Saunders.
-imagini: https://makeagif.com/gif/ear-organ-of-corti-full-version-eLpNIe?
https://makeagif.com/gif/how-hearing-works-process-of-hearing-in-human-ear-animation-physiology-anatomy-histology-hjVqNV

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cohlee#/media/Fi%C8%99ier:Balance_Disorder_Illustration_A_es.svg

https://liceunet.ro/manual-biologie-anatomie/analizatorii/analizatorul-acustico-vestibular