Professional Documents
Culture Documents
Viitorul Adunarii-Admin
Viitorul Adunarii-Admin
Viitorul Adunării
Pe această stâncă
voi zidi Adunarea Mea
şi porţile Locuinţei morţilor
nu o vor învinge.
Matei 16,18
Momentul naşterii Adunării
Hristos construieşte:
Însă mulţi dintre cei care au
auzit cuvântul au crezut; şi
numărul bărbaţilor a ajuns
Aceia deci care au primit cam la zece mii.
cuvântul lui au fost botezaţi. Şi în (4,4)
ziua aceea s-au adăugat cam trei
mii de suflete.
(2, 41)
Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite celor şapte adunări: la Efes, şi la Smirna,
şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia şi la Laodiceea.
(Apocalipsa 1,11)
Efes
Biserica, în zilele primilor părinţi ai bisericii (-
166)
Smirna
Biserica persecutată
(167–313 / Aurelian – Constantin)
Pergam
Biserica recunoscută (313 –
606 / Constantin – Iustinian)
Ştiu unde locuieşti: unde este tronul lui Satan.
(2,13).
Tiatira
Sardes
Biserica protestantă
(1517- / Luther - )
Laodiceea
Şi i s-a dat
să se îmbrace în in subţire, strălucitor şi curat
pentru că inul subţire sunt faptele drepte ale sfinţilor.
Apocalipsa 19,7-8
În Împărăţia de 1000 de ani
Şi cine însetează
să vină;
şi cine vrea să ia
apa vieţii fără plată.
Apoc. 22,17