USMF„Nicolae Testemițanuˮ

Citologia.
Membrana celulară. Sistemul de barieră, recepție și
transport al celulei. Joncțiunile interclulare.

Catedra Histologie, Citologie și Embriologie

Pelin Elina,
Conferențiar universitar
Robert Hooke (1665)
 Antoniu van Leeuwenhoek
A descris pentru prima data (mărirea microscopului >270 ori):
• Spermatozoizii
• Celulele sângelui
• Bacteriile
• Protozoarele...
 Robert Brown (1773 - 1858)
• Descrierea detaliată a nucleului celular
Jan Evangelista Purkyne (1787-1869)
a descoperit „protoplasma”
 Teoria celulară
• În anul 1839, Matthias Jacob Schleiden (1804-1881) și Theodor
Schwann (1810-1882) au pus bazele teoriei celulare, care a fost
ulterior completată de Rudolf Virchow (1821-1902).
 Postulatele teoriei celulare sunt:
1. Celula reprezintă cea mai mică unitate a materiei vii.

2. Celulele la diferite organisme au o structură asemănătoare.

3. Înmulțirea celulelor are loc prin diviziunea celulelor precedente.

4. Din celule este format organismul în întregime.

Descoperirea microscopului electronic
• Primul microscop electronic a fost construit în 1931 de către inginerii
germani Ernst Ruska și Max Knoll (în biologie se folosește din 1950)
 Aparatul Golgi
Microscopul optic (1898) Microscopul electronic
 Celula este compusă din:
1. membrană celulară (citolema)
2. citoplasmă
3. nucleu
 Membrana celulară

La microscopul optic: La microscopul electronic:

• Mai mult intuită • Formațiune trilamelară:
2 benzi electronodense cu o grosime
de 2,5 nm fiecare (la periferie)
1 clară de circa 3 nm
Membrana celulară este constituită din:
Glicocalix- suprafața externă a celulei, alcătuită din componentele
glucidice
Plasmalema - strat mijlociu, componența de bază lipo-proteică a
membranei celulare
 Citoschelet membranar - pe faţa citoplasmatică a plasmalemei
 Glicocalix (gliconemă)
Un strat de oligozaharide (galactoză, manoză, fructoză, glucoză)
orientat spre suprafața externă a plasmalemei
Capetele libere – acid sialic
Unele molecule strict ca receptori specifici (ex. homoni)
Grosime: de la 7,5 până la 200 nm
Poate fi atașat de proteine (glicoproteine) sau lipide (glicolipide)
Glicocalixul în celulele endoteliale
 Glicocalixul est implicat în:
• transportul ionilor;
• protecția membranei celulare împotriva agresiunii fizico- chimice;
• aderența intercelulară;
• atașarea celulelor la componentele matricei extracelulare;
• atașarea antigenelor și enzimelor de suprafața celulară;
• identitatea și individualitatea celulelor (de ex. grupele sangvine).
 Plasmalema
Bistrat lipidic (în special fosfolipide) (40%) intercalat cu
proteine (60%)
 Membrane biologice elementare:
1. Plasmalema (intră în componenta membranei celulare)
2. Endomembrane (membranele organitelor membranare)
3. Biomembranele speciale (teaca mielinica a fibrelor nevoase
mielinice, discurile din celulele cu bastonaș din retina ochiului)
 Lipidele plasmalemei sunt:
Fosfolipide (70%) (sursă de mesageri intracelulari și
extracelulari)
Colesterol (25%) (oferă rigiditate membranei)
Glicolipide (5%) (recunoașterea si semnalizarea
intercelulară)
Lipidele plasmalemei:
 Fosfolipide:
sunt formate din doi acizi graşi legaţi la un capăt de o grupare fosfat
(prin intermediul unei molecule de glicerol)
 această structură le conferă polaritate, cele două capete ale
moleculei având proprietăţi diferite în apă:
capătul cu gruparea fosfat este hidrofil (1) 1
capătul acizilor graşi este hidrofob (2)
2
Fosfolipide:
 Modelul mozaico-fluid de structura a membranei
celulare
(propus de Singer şi Nicolson (1972).
• Membrana celulară соnține un strat bilipidic penetrat total sau parţial
de proteine
• Membrana celulară este fluidă, are consistența uleiului vegetal
• Lipidele și proteinele membranei sunt în permanentă mișcare:
proteinele se deplasează de-a lungul lipidelor schimbându-și locul și
formează mozaicuri.
• Deplasarea lor nu este independentă și haotică, dar controlată și
dirijată de citoschelet.
 Fluiditatea membranelor este asigurată în mare măsură de
mobilitatea fosfolipidelor care poate fi de mai multe tipuri:
mişcarea în interiorul moleculei de fosfolipidă;
mişcarea întregii molecule de fosfolipidă;
mişcarea de difuziune laterală, transversală,
Mişcarea de rotaţie în jurul axei longitudinale a moleculei;
salturi extrem de rare de pe un strat pe altul (flip-flop)
 Proteinele
(clasificarea conform localizării)
Proteine integrale (transmembranare): străbat ambele straturi
lipidice
Proteine semiintegrale sau periferice amplasate
numai în stratul extern sau intern al lipidelor
pe versantul extern (extrinseci) sau intern (intrinseci) al lipidelor
 Proteinele:
(clasificarea conform rolului funcțional)
Proteine structurale
Proteine transportori
Proteine enzime
Proteine receptori
 Elementele citoscheletului
Rețea fibrilară fixată de versantul intern al plasmalemei
Proteine fibrilare actina, spectrina, ankirina
Funcțiile citoscheletului membranar:
• Susține arhitectonica periferiei celulare;
• Menține forma celulei;
• Conferă membranei elasticitate și rezistență;
• Direcționează substanțele endocitate;
• Participă la adezivitatea intercelulară;
• Formează pseudopode.
 Funcțiile membranei celulare:
Barieră biologică
Protecție
Recepție
Transport
 Funcția de protecție
Lanțurile glucidice ale glicocalixului formează un înveliș în jurul celulei și
o protejează împotriva:
Acțiunii proteazelor
Agresiunilor mecanice
Agresiunilor chimice
 Funcția de recepție
Asigurată de citoreceptori - glicoproteine (proteine speciale cuplate cu
oligozaharidele).
Citoreceptorii recunosc:
reciproc celulele;
structurile poprii de cele străine (self, non self);
structurile proprii alterate (maligne, senile);
semnalele venite din exteriorul celului;
componentele extracelulare (fibronectina, laminina...).
 Citoreceptorii
Pentru substanțe endogene: Pentru substanțe exogene:
(produși de organism) (venite din exterior)

Neuromediatori Viruși
Hormoni Bacterii
Anticorpi Toxine microbiene
Complement Droguri
Antigene proprii (self) Antigene non self
 Transport
(pentru micromolecule)

pasiv activ
Fără consum de energie Cu consum de energie
Difuziune simplă Pompe ionice
Difuziune mediată (proteine Cotransportul
transmembranare - ionofori):
Canale (permanent deschise sau
funcționează numai la comandă)
Cărăuși
Osmoza
 Difuziune simplă
(după gradientul de cncentrație)
• Moleculele liposolubile
• Oxigenul
• Bioxidul de carbon
• Hormonii steroizi
• Alcool
• Acizi grași
Difuziune simplă
 Difuziunea mediată:
• Utilizează proteinele transmembranare (canal și cărăuși)
• Fără deformare a membranei celulare
• Fără consum de energie
• Pasajul ionilor
• Din mediul mai concentrat spre cel mai mic concentrat
 Difuziune mediată
(utilizează o proteină transmembranară)
1.Proteine canal (ioni de Na2+ sau K+): ele nu își
modifică forma sa pentru a asigura pasagul
 Difuziune mediată
(utilizează o proteină transmembranară)
2. Proteine-cărăuși (transportul glucozei în celulă)
Își modifică forma pentru a deplasa moleculele dintr-o parte în alta a
membranei
Mai puțin rapid
Transport pasiv
 Osmoza
Trecerea apei prin membrană poate fi realizată atât prin difuziune
simplă, cât și facilitată de proteine specializate - AQUAPORINE
Moleculele de apă vor traversa membrana de la soluția hipotonică
(cea mai diluată) spre soluția hipertonică (cea mai concentrată) până
când soluțiile vor fi izotonice (de aceiași concentrație)
Acvaporine
 Eritrocitele în soluție:
hipertonică izotonică hipotonică
 Osmoza în intestinul subțire
• În intestinul subțire al omului se vehiculează 9-10 litri de fluid (24 ore)
care este reabsorbit prin osmoză (99%) de celulele ce captusesc
intestinul.
• Dacă procesul de reabsorbție nu se produce, ca în cazul diareei acute,
se elimină cantități mai mari de apă și se instalează deshidratarea.
 Transport activ
(pompe)
necesită energie (ATP) pentru a impune structura de transport să
funcționeze împotriva gradientului de concentrație
se utilizează în principal pentru transportul macromoleculelor (de
exemplu, glucoză, aminoacizi, ...) sau electroliți (de exemplu sodiu,
potasiu, etc.)
 Pompa Na + / K + / ATPase:
Pentru funcționarea normală a celulei e necesar de a menține o
anumită corelație a ionilor de К+ și Na2+ în citoplasmă și în mediul
extracelular.
Datorită producției de ATP, pompa va fi capabilă să elimine simultan
ionii de Na2+ pentru a integra ionii K + în interiorul celulei.
Transport activ
(cotransport)
 Transportul în masă
(prin vezicule, pentru macromolecule)
Spre interiorul celulei (endocitoza):
Fagocitoza
Pinocitoza
Endocitoza mediată de receptori
Spre exteriorul celulei (exocitoza)
Transcitoza
 Transportul macromoleculelor
(proces energodependent)

Endocitoza (procesul de captare și pătrundere în celulă a diferitor

substanțe din mediul înconjurător):
Fagocitoza (înglobarea substanțelor în stare solidă)
Pinocitoza (înglobarea substanțelor în stare lichidă)
Endocitoza mediată de receptori
 Fagocitoza
• Este caracteristică tuturor celulelor
• Ca funcție de bază apare doar la unele celule, numite fagocite și
constituie un sistem de apărare împotriva structurilor străine.
• Fagocitele din diferite organe ce au originea din monocite au fost
numite macrofage.
• Granulocitele neutrofile din sânge sunt numite microfage.
 Etapele fagocitozei:
Fixarea substanțelor străine prin recunoașterea receptorilor
membranari la fagocit
Înglobarea particulelor cu ajutorul prelungirilor
Formarea fagosomului
Fuzionarea fagozomului cu lizozomii primari și
formarea fagolizozomului
Digerarea particulelor cu ajutorul enzimelor
lizozomale
Evacuarea din celulă a produselor nedigerate prin exocitoză.
Fagocitoza
Pinocitoza
 Endocitoza indusă de receptori
Celulele captează selectiv proteine și mici particule din mediul
extracelular
 Exocitoza
Fenomen invers endocitozei
 Transcitoza
O endocitoză este urmată de exocitoză
Are loc la nivelul celulelor endoteliale unde se observă numeroase
vezicule de pinocitoză
 Adezivitatea
Caracteristică tuturor celulelor din organismul uman
Se manifestă prin relații:
celulă-celulă sau
celulă-matrice extracelulară (MEC)
Este asigurată de molecule de adezivitate
 Molecule de adezivitate
• 4 clase de substanțe:
1. INTEGRINE (asigură fixarea celulelor de matricea extracelulară)
2. CADERINE
3. IMUNOGLOBULINE interfixarea reciprocă a celulelor
4. SELECTINE
Molecule de adezivitate
 Specializările citolemei în partea
apicală (1), laterală (2) și bazală (3)
 Specializările membranei celulare apicale:
Microvilozitățile:
• Sunt expansiuni citoplasmatice de lungime variabilă (0,5 à 1µm) cu un
diametru de 0,1µm.
• Include un ax format din microfilamente de actină și numeroase
proteine asociate citoscheletului.
• Ocupă toată suprafața liberă a polului apical a celulelor epiteliale
specializate și mărește considerabil suprafața de contact.
 Microvilozitățile:
Platoul striat din enterocite Bordura de absorbție din celulele
tubilor contorți din rinichi
• Microvilozități de aceiași • Microvilozități de diferite
dimensiune și dispuse regular dimensiuni și dispuse iregular
 Stereocilii
• Corespunde microvilozităților lungi și imobili
• Deseori se unesc unul cu altul și formează tufe
• Se localizează în celulele canalului epididimar și deferent
 Cilii
• Expansiuni citoplasmatice mobile
• La bază-corpusculul bazal, de la care pornește axonema
• Se întâlnesc în celulele căilor respiratorii, trompe uterine...
 Specializarea membranei laterale:
Joncțiunile intercelulare
Joncțiuni simple:
între celule identice care se recunosc reciproc
Prin intermediul proteinelor-receptori
Specifice fiecărui țesut
Citolemele a două celule vecine se apropie la o distanță de 20-30 nm
Interacțiunea se realizează doar la nivel de glicocalix
Prin spațiile intercelulare ușor circulă lichidul intercelular
 Joncțiuni simple
• Liniare
• Digitiforme
• Denticulare
 Joncțiuni speciale
Joncțiuni strânse (impermeabile):
Zonula de ocludență
Mecanice:
Desmozom (cu participarea filamentelor intermediare, celulă-celulă)
Hemidesmozom (celulă-MEC)
Zonula de aderență (cu participarea filamentelor de actină)
Comunicante:
Nexus
Sinapsa chimică
Joncțiuni intercelulare speciale
 Zonula de ocludență
(Joncțiune strânsă)
Regiuni specializate ale membranei care înconjoară celula la polul său
apical.
Membranele celulare stabilesc un contact strâns care obturează
complet spațiul intercelular și împiedică trecerea substanțelor.
Este caracteristică celulelor epiteliale polarizate cum sânt
enterocitele (la polul apical), celulele endoteliale, celulele hepatice
din vecinătatea canaliculului biliar pe care-l mărginesc.
Această regiune este impermeabilă pentru macromolecule, ioni.
Zonula de ocludență
Zonula de ocludență
 Patologii asociate zonulei de ocludență:
• Toxinele bacteriene, secretate de către vibrionii cholerei,
dezorganizează claudinele, astfel o cantitate mare de lichid din
celulele intestinului subțire prin spațiile intercelulare este eliminat
prin diaree (în 24 ore – până la 10 litri).
• Gastroenteritele sezoniere în special cele provocate de rotavirus
decurg după același model.
 Zonula adherens
(centuri de adezivitate)
Se localizează în epiteliile simple prismatice și cubice
Apar în vecinătatea polului apical sub joncțiunile strânse
Asigură o adezivitate puternică între celule, înconjurând complet
polul apical al celulei
Au un rol esențial în menținerea rigidității epiteliului (formei și
structurii)
Zonula adherens
 Desmozom (macula adherens)
(joncțiune mecanică)
Spațiul intercelular atinge 20-50 nm
Din partea citoplasmei se dispune câte o placă densă, formată din
desmoplachine ancorate de citoschelet
Intre două celule se dispune un disc intercelular, formată din
desmogleine
Se localiează în epitelii, cardiomiocite
 Desmozom
(microfotoelectronograma și schema)

1. spațiu intercelular
2. placă densă cu
desmoplachine
3. elementele citoscheletului
4. disc intercelular din
desmogleine
Desmozom
 Pemfigus
Grup de boli autoimune caracterizate:
clinic prin vezicule şi bule ce apar pe piele şi mucoase
histologic prin apariţia de bule intraepidermice
imunologic prin autoanticorpi orientaţi împotriva desmogleinelor,
prezenţi în epiderm.
 Hemidesmozomii
(semidesmozmii)
reprezintă o variantă a desmozomilor, fiind răspândiţi în locurile de
fixare a celulelor epiteliale de membrana bazală.
 Hemidesmozomi
• Atașează polul basal al celulei epiteliale la membrana basală
• Structural este asemănător desmosomului.
Complexe joncționale
 Nexus
(joncțiunea gap)
• Cele mai răspândite (în număr mare în numeroase țesuturi)
• Fiecare membrană celulară conține proteine transmembranare care
se asociează în conexoni
• Fiecare conexon al unei membrane se conectează cu un conexon al
membranei adiacente
 Nexus
(joncțiunea gap)
• Un conexon este format din 6 molecule proteice identice conexine,
formând un inel (hexagon) ce formează un canal prin intermediul
căruia celulele comunică
• Asigură trecerea ionilor, a moleculelor mici de la o celulă la alta în
ambele sensuri
• Apar și dispar foarte repede (câteva secunde)
• Multe în celulele în curs de diferențiere, cardiomiocite, miocite
netede.
Nexus
Sinapsa chimică
 Specializarea membranei celulare
basale:
• Invaginații basale
• Hemidesmozomi
 Invaginații basale:
• Plici ale membranei celulare basale care împarte citoplasma basală în
compartimente unde sunt dispuse numeroase mitocondrii alungite
care furnizează energia necesară pentru transportul activ.
 Structuri postcelulare

Sincițiu Simplast
 Simplast
(fibra musculară striată)