Clinica Chirurgie Plastică Reconstructivă şi

Microchirurgia Locomotorului

Chirurgia plastica.
Generalitati

Grigore Verega
Profesor, Dr.
 Chirurgie plastica – definitie si principii

Dictionarul medical defineste chirurgia plastica,

drept chirurgia care se ocupa cu repararea, restaurarea,
remodelarea sau reconstructia unei parti vatamate, cu
malformatii sau pierdute ale corpului uman.
Datorita terminologiei ce utilizeaza cuvantul “plastica”, unii
percep acest termen ca fiind o reconstructie/remodelare falsa,
artificiala a unei parti corporale, in timp ce altii isi imagineaza
introducerea unor parti/dispozitive din plastic in interiorul
corpului in vederea functionarii normale a acestuia. Aceste
perceptii sunt false, de fapt cuvantul “plastic” deriva din
grecesul “plastikos “, care inseamna “capabil a fi modelat”.
 Tipuri de chirurgie plastica
 Chirurgia plastica reconstructiva

 Chirurgia plastica estetica

 Chirurgia estetica
versus
Chirurgia reconstructiva
Exista diferente majore intre cele doua categorii
principale de chirurgie plastica.
 Chirurgia estetica versus chirurgia
reconstructiva
In cazul procedurilor reconstructive, pacientul apeleaza la
aceste interventii pentru a imbunatati anumite functii ale
organismului sau pentru a corecta defecte morfologice sau
fizice. Scopul sau este de a corecta defecte sau anormalitati
ale fetei sau corpului cauzate de factori genetici,
daune/vatamari/arsuri, sindroame, tumori, diverse boli sau
procesul de imbatranire.

Aceasta ramura a chirurgiei se ocupa cu reconstructia

tesuturilor faciale si ale corpului, care necesita remodelare sau
prelucrare, cu scopul de a aproxima aspectul normal sau a reda
abilitatile de functionare normala.
 Chirurgia estetica versus chirurgia
reconstructiva
Insa chirurgia plastica-estetica remodeleaza parti
normale ale corpului pentru a modifica aspectul
fizic al pacientului. Acesata se axeaza in principal pe
partea centrala a corpului (de la nivelul bazinului in
sus).

Chirurgia estetica insasi prin denumirea sa este

o chirurgie a frumusetii, “aesthetica” fiind un
cuvant provenit din latina, ce semnifica cea mai inalta
forma de creare si receptare a
frumosului. Scopul chirurgiei estetice este crearea
sau mentinerea unui corp si chip frumos.
 Proprietăţile cutaneului
(generalităţi)

Caracteristicile anatomo-funcţionale a pielii îi oferă acesteia roluri

multiple:
 Protejează ţesuturile subiacente;

 Intervine în mecanismul reglării temperaturii constante a corpului (prin

vazoconstricţie şi transpiraţie);

 Apără organismul pînă la un punct de efectele agresiunilor termice,

mecanice, chimice, micotice sau microbiene;

 Contribuie la excreţia unor substanţe din organism (transpiraţie);

 Contribuie la cunoaşterea lumii.

Se poate spune că pielea reprezintă una din unităţile dialectice care despart
dar şi unesc organismul de mediul înconjurător. (Seleanu M., 1965)
 Proprietăţile cutaneului
(generalităţi)
DISPONIBILITATEA este una din
caracteristicele principale a pielii în aspect
plastic.

 Disponibilitatea în grosime este fundată

pe cicatrizarea spontană a zonei donatoare,
reprezentând baza materială a practicării
grefelor libere de piele despicată. Cutaneul are
o grosime medie – 1 mm
 Proprietăţile cutaneului
(generalităţi)

 Disponibilitatea în suprafaţă cuprinde o

componentă minoră bazată pe elasticitatea
pielii şi o componentă majoră bazată pe
laxitatea pielii, adică pe un exces propriu-zis
de piele. Atât elasticitatea cât şi laxitatea sunt
cu atât mai complet folosite, cu cât se practică
pe o întindere mai mare eliberarea lor.
 Proprietăţile cutaneului
(generalităţi)

 Elasticitatea pielii
reprezintă
disponibilitatea
intrinsecă,
histologică.
 Proprietăţile cutaneului
(generalităţi)

 Laxitatea este o
disponibilitate
extrinsecă,
anatomică, de
rezervă.
 Proprietăţile cutaneului
(generalităţi)

Tensibilitatea
Prin depăşirea disponibilităţii de laxitate
şi elasticitate a pielii se atinge tensibilitatea
pielii.
Tensibilitatea reprezintă o stare
patologică în care se afectează însăşi structura
fibrei elastice supraîntinse şi alte componente
histologice (vase, nervi, etc.) - compromiţând
vitalitatea ţesuturilor.
Plăgile

Grigore Verega
 Plăgile - sunt leziuni care întrerup
integritatea ţesuturilor sub acţiunea
diferitor factori traumatici pe o
anumită suprafaţă a corpului şi pot fi
închise prin suturare directă fără a
atinge tensibilitatea fie prin
epitelizare spontană.
În Egiptul Antic cu 3000 ani înaintea erei noastre ,
oamenii tratau plăgile utilizând în acest scop miere, ulei
şi vin, aplicau suturi pe plăgi.
Secolul XIX înaintea erei noastre,regele Hammurani
avea în armata sa medici chirurgi.
500 ani înaintea erei noastre în India medicii “curăţeau”
plăgile şi le suturau utilizând fire de mătasă sau
substanţe adezive. Deasemenea ei posedau tehnici de
laparatomie, suturare de intestine, osteosinteza
fracturilor, etc. Tot medicii indieni au efectuat primele
operaţii plastice (metoda “indiană”), “Ayur Veda” (cartea
vieţi).
460 – 377 ani înaintea erei noastre Hipocrates fondează ştiinţa
despre tratamentul plăgilor.
Astfel, Hipocrates primul foloseşte noţiunea de regenerare
primară a plăgilor şi noţiunea de regenerare secundară a plăgilor
infectate.
Tot Hipocrates foloseşte dren metalic în scopul drenării
conţinutului din plăgi.

Prin descrierea manifestărilor clinice a flegmonului şi abcesului,

Hipocrates argumentează iniţierea chirurgiei septice. El propune
în scopul tratamentului complicaţiilor septice următorul principiu:
ubi pus, ibi evacua.
Hipocrates suspecta că complicaţiile septice în plăgi sunt urmări
ale plăgilor murdare, de aceea respecta măsurile posibile pe acele
timpuri de antiseptică: cămp de operaţie curat, material pentru
pansament curat, apa folosită în timpul operaţiei la spălat doar
după fierbere.
Celsius (secolul I) efectua ligaturarea vaselor în plăgi

Galen (secolul I) apropia marginile plăgilor prin aplicarea

firelor de sutură şi drena conţinutul cu tub din bronz.

În Roma Antică se cunoştea despre infectarea plăgilor,

regenerarea primară şi regenerarea secundară, despre
necesitatea drenării conţinutului din plagă pentru a
obţine regenerare primară. Dar medicii acelor timpuri
preferau să sterilizeze plăgile infectate prin aplicare pe
plăgi a obiectelor de metal înfierbântate până la
incandescenţă sau ulei fiert.
Odată cu dispariţia Imperiului Roman ştiinţa despre plăgi intră intr-o stagnare
dictată de evoluţiile bisericeşti la acele timpuri. Drept exemplu amintim că
remarcantul anatom Andrei Vessalii (1514 - 1564) a fost maltratat pentru
afirmaţia că barbaţii au tot 12 coaste dar nu 11 cum susţinea religia. Conform
canoanelor religioase din coasta a 12 – a a lui Adam a fost creată Eva.

La acele timpuri cunoştinţe ample în medicina plăgilor posedau medicii lumii

arabe. Cel mai renumit dintre ei era Avicena (930 - 1037). Lucrările lui au fost
traduse în latină şi au servit drept material didactico-ştiinţific în studierea
medicinii până în secolul XVII.

O altă personalitate arabă în medicină – Razi (Abu – Bekr – Muhamed – ben –

Zakaria, 850 – 923aa) a încercat pentru prima oară să dea explicaţii infectiilor
în plăgi. El presupunea că infectarea plăgilor are loc şi prin intermediul
mediului. Astfel, alegând teritoriu pentru a construi spital în or. Bagdad dânsul a
folosit o metodă originală ordonând să fie agăţate bucăţi de carne prin diferite
locuri ale oraşului. Spitalul a fost construit în locul unde carnea agăţată s-a
infectat mai târziu.
Manifestările
clinice a plăgilor
Generale:
 Durere;
 Dereglări funcţionale;
 Tahicardie;
 Febră.
Locale:
 Întreruperea integrităţii
ţesuturilor;
 Hemoragie;
 Dereglarea vascularizării
parţiale sau totale a
segmentului distal de
leziune;
 Dereglări de inervaţie;
 Manifestările clinice a plăgilor

Pentru plăgile
infectate sunt
caracteristice
şi:
 Edem;
 Hiperemie;
 Diformitate;
 Eliminări
purulente
 Clasificarea plăgilor în funcţie de regiunea
traumatizată a corpului

 Craniene (faţa şi suprafaţa piloasă);

 Gâtului;
 Membrelor;
 Toracelui;
 Abdomenului;

Bazinului
 Clasificarea plăgilor în funcţie de
profunzimea rănirii

 Superficiale (la nivelul tegumentului şi pot epiteliza spontan);

 Profunde (mai profund de fascii, cu rănirea organelor ce
asigură nutriţia, inervaţia sau funcţia)
 Clasificarea plăgilor în funcţie de durata
timpului de la traumatism
 Plăgi recente (contaminate dar neinfectate) 24 – 48 ore în
functie de administrarea antibioticului;

 Plăgi infectate după 48 ore până 10 - 15 zile şi corespund

perioadei de rezorbţie a celulelor, ţesuturilor devitalizate şi
hematoamelor. Aceste plăgi conţin mai mult decât 10³ microbi
la 1 gr de ţesut.

 Plăgi granulare mai mult de 15 zile, corespund perioadei de

dezvoltare a ţesutului granular şi nu conţin mai mult de 10³
microbi la 1 gr de ţesut.
 Clasificarea plăgilor în funcţie de factorul cauzant
 Plăgi prin înţepare;
 Plăgi prin tocare (morsocare) - sunt provocate de obiecte grele ascuţite (sabie, topor), şi se
caracterizează prin leziuni profunde a ţesuturilor. Aceste procese deminuază rezistenţa
ţesuturilor şi capacitatea lor de generare.
 Plăgi contuzionate - se caracterizează printr-o cantitate mare de ţesuturi zdrobite,
contuzionate îmbibate cu sânge şi devitalizare. Vasele sangvine deseori se trombează,
generând formarea condiţiilor de dezvoltare a proceselor pururlente şi necrotice.
 Plăgi prin tăiere;
 Plăgi prin muşcătură - contaminează grav cu microbi virulenţi din cavitatea bucală a
animalului. Aceste aspecte duc la dezvoltarea infecţiei acute în plagă.
 Plăgi prin decolare; .
 Plăgi prin avulsie sunt o varietate a plăgilor prin decolare : Tip “scoatere mănuşă -
desmănuşare”; Tip “scoatere ciorap - descălţare”; Tip “scoatere scalp - scalpare”,
“traumatism prin verighetă”.
 Plăgi prin combustie sau degerătură;
 Plăgi provocate de insecte;
 Plăgi prin acţiunea substanţelor chimice;
 Plăgi prin compresiune locală de lungă durată (escare superficiale de decubit).
 Plăgi provocate de infecţii superficiale cutanate.
 Plăgi prin armă de foc.
 Caracteristica plăgilor mai frecvent întâlnite
Plăgile prin înţepare - sunt provocate de obiecte foarte ascuţite. Particularitatea
anatomică a lor este o posibilă leziune valoroasă – dar cu o leziune mică a
tegumentelor de înveliş. În aceste plăgi există pericolul lezării structurilor de
importanţă vitală situate mai profund (vase, nervi, organe, cavităţi). În acelaşi timp
cu producerea rănirii în straturile profunde ale plăgii pătrund germeni microbieni.
 Caracteristica plăgilor mai frecvent întâlnite

 Plăgile prin tăiere - sunt cauzate de obiecte ascuţite şi se caracterizează printr-un

număr redus de distrugeri a ţesutului. Ţesuturile adiacente nu-s lezate. Plaga
permite inspectarea structurilor anatomice lezate şi crează condiţii favorabile
pentru eliminarea secretului plăgii. Plaga tăiată favorizează procesele de
cicatrizare.
 Caracteristica plăgilor mai frecvent întâlnite
 Plăgile prin
tocare
(morsocare) -
sunt provocate de
obiecte grele
ascuţite (sabie,
topor), şi se
caracterizează
prin leziuni
profunde a
ţesuturilor. Aceste
procese
deminuază
rezistenţa
ţesuturilor şi
capacitatea lor de
regenerare.
 Caracteristica plăgilor mai frecvent întâlnite

 Plăgile prin muşcătură - contaminează grav

cu microbi virulenţi din cavitatea bucală a
animalului. Aceste aspecte duc la dezvoltarea
infecţiei acute în plagă. Uneori plaga poate fi
provocată de animale infectate. În situaţii de
aşa gen tratamentul va fi unul specializat.
 Caracteristica plăgilor mai frecvent întâlnite
Plăgi prin decolare
– sub acţiunea factorului traumatic se
distruge relaţia vasculo – nervoasă
prin separarea cutaneului pe suprafeţe
imense de la restul organismului.
Dacă marginile cutanate ale plăgii sunt
separate de la fascie pe o distanţă ce
depăşeşte 4 cm de ambele părţi
vascularizaţiea în ele va fi
compromisă.
 Caracteristica plăgilor mai frecvent întâlnite
Plăgi prin avulsie reprezintă o variantă a plăgilr
prin decolare
 Tip “scoatere mănuşă - desmănuşare”;

 Tip “scoatere ciorap - descălţare”;

 Tip “scoatere scalp - scalpare”.

 “avulsie prin verighetă”

Sunt marcate de ruperea relaţiilor vasculare dintre

tegument şi ţesuturile subiacente. Se complică cu
insuficienţă vasculară venoasă până la necroza
pielii.
Revascularizarea venoasă este obligatorie
 Caracteristica plăgilor mai frecvent întâlnite

Plăgi prin combustie sau degerătură –

se produc sub acţiunea factorului
termic asupra tegumentului atunci
când gradul leziunii termice depăşeşte
tipul – I dar nu este mai mult de III-a.
Epitelizează spontan.
Leziunile termice ale tegumentului mai
profunde de III-a cauzează defectele
cutanate.
 Regenerarea (vindecarea)

Etapele regenerării plăgilor:

 Rezorbţia celulelor distruse, a ţesuturilor devitalizate şi a
hematoamelor;
 Dezvoltarea granulaţiilor şi completarea defectelor apărute în
rezultatul leziunii;
 Formarea şi consolidarea cicatricei din ţesutul granular.
 Tratamentul plăgilor
are drept scop principal optimizarea condiţiilor de
vindecare şi este constituit din :

 Măsuri de optimizare locală a regenerării:

Pansamente aseptice;
Antalgezice;
Asigurarea calmului locului traumatizat (imobilizare)
Debridări chirurgicale;
Debridări chimice;
Stimulare medicamentoasă locală a epitelizării

 Măsuri de optimizare generală a regenerării:

Antibioticoterapie;
Stimulare medicamentoasă generală a regenerării;
Imunoterapie.
 Clasificarea debridărilor chirurgicale primare
(Шапошников)

Cu folosirea antibioticelor În lipsa antibioticelor

Precoce Precoce .
până la 24 ore până la 12 ore
de la rănire de la rănire

Amânată Amânată .
de la 24 ore până la 48 ore de la 12 ore până la 24 ore

Tardivă Tardivă .
după 48 ore de la rănire după 24 ore de la rănire
 Debridarea chirurgicală a plăgilor
include următoarele etape:

 Pregătirea câmpului operator prin spălare, la necesitate berbierire şi

prelucrarea cu antiseptic;
 Anestezia (generală, trunculară sau locală);
 Spalarea abundentă a plăgii cu substanţe destinate acestei proceduri şi
înlăturarea corpilor străini;
 Incizia de lărgire a plăgii pentru a putea vizualiza amploarea leziunilor
(procedeul este efectuat la necesitate);
 Excizia (împrospătarea) planurilor plăgii;
 Hemostaza minuţioasă;
 Suturarea cu restabilirea structurilor anatomice lezate;
 Drenarea.
 Clasificarea tipurilor de suturare a plăgilor
Suturi primare
Care se aplică pentru prima dată pe plagă, imediat după prelucrarea chirurgicală a
plăgii pentru restabilirea integrităţii tegumentului lezat. Ele sunt etapa finală a
debridării chirurgicale.
Suturi primare provizorii
Se aplică pe plagă la finalizarea prelucrării chirurgicale, dar se ligaturează la 4 – 5 zile
mai târziu.
Suturi primare amânate
Se aplică pentru prima dată pe această plagă la 5 – 7 zile de la debridarea chirurgicală.
Suturi secundare precoce
Se aplică la 10 – 13 zile de la debridarea chirurgicală a plăgii

Suturi secundare tardive

Se aplică la 20 – 30 zile de la debridarea chirurgicală
Pariculariticularităţile tratamentului diferitor
tipuri de plăgi
Sunt tratate fără intervenţie chirurgicală:
 Plăgile superficiale (escoreaţii, leziuni cutanate deschise ce nu
afectează stratul bazal al dermului);
 Plăgile punctiforme (înţepate, tăiate);
 Plăgile prin armă de foc cu orificiu mic de intrare şi ieşire fără
interesarea articulaţiilor, oaselor, nervilor, vaselor şi
cavităţilor;
 Plăgile muşcate fără defect tegumentar
Particularităţile tratamentului diferitor tipuri
de plăgi
 Plăgile tăiate – în timpul actului chirurgicale se
omite etapa de excizie deoarece planurile acestor
plăgi sunt drepte şi nu au porţiuni devitalizate de
ţesuturi, iar adapdarea lor nu pune probleme la
suturare.
 Plăgile tocate (morsocate) – pun probleme mari vis
a vis de păstrarea integrităţii organului traumatizat
(plăgi schilodante).
Particularităţile tratamentului diferitor tipuri
de plăgi
 Plăgi prin avulsie
Tip “scoatere mănuşă - desmănuşare”;
Tip “scoatere ciorap”;
Tip “scoatere scalp - scalpare”.
“Traumatism prin verighetă”

Tratamentul lor prezintă dificultăţi din cauza dereglărilor vasculare, ca regulă congestii
venoase. Astfel asemenea traumatisme necesită tratament microchirurgical urgent
care va reface returul venos al ţesuturilor smulse sau la smulgeri totale se va face
replantarea lor. În caz contrar acest tip de traumatism va evolua cu necroza
ţesuturilor smulse punând mari probleme de reconstrucţii plastice iar uneori
devenind nerezolvabile vor finisa cu pierderea părţii traumatizate.

Menţionăm că partea avulsiată a membrului traumatizat va fi transportată odată

cu pacientul în centrul de microchirurgie în conformitate cu protocoalele
sanitare existente.
 Specificul tratamentului diferitor tipuri de
plăgi
Plăgi prin decolare
Tratamentul chirurgical se face în urgenţă de specialişti care posedă tehnici de
chirurgie plastică. Deobicei pentru acoperirea acestor plăgi se foloseşte
tegumentul decolat dar care este degrasat minuţios, perforat, prelucrat cu
antiseptice şi reaplicat pe suprafaţa musculară a membrului traumatizat (metoda
Красовитов).
 În prezent, leziunile prin armă de foc sunt o problemă nu
numai pentru chirurgia în campanie, dar şi cea civilă.
 Ultimul timp, în lume, se observă o creştere evidentă a
leziunilor prin armă de foc şi în rîndul populaţiei civile.
 Ponderea mare de letalitate (63%), complicaţiile septice
ale oaselor (31,1 -40%), amputaţii (5,1 -12%) necesită o
atenţie deosebită a medicilor, avînd în vedere conflictele
militare locale, internaţionale în diferite regiuni, acte de
terorizm etc.
 Problema tratamentului plăgilor prin armă de foc deţine un

loc de frunte în chirurgia de campanie. Realizările medicinii

contemporane şi experienţa clinică a ultimilor decenii, n-au
micşorat actualitatea ei
Este bine cunoscut faptul că Energia cinetică
a proiectilului depinde de masă şi viteza lui

2
E c= mv
2
Perfecţionarea armelor contemporane a mers
pe calea micşorării masei şi măririi vitezei
proiectilului.
Kalashnikov AK - 47
Diametru

7,62mm
 Diametru

5,45 mm

Kalashnikov AK - 74
 M16A1

Diametru

5,56 mm

M16A2

M16A2
Winchester
Magnum
Diametru 9 mm

Makarov
Pentru a înţelege Morfologia şi Patogeneza
plăgilor prin armă de foc , este necesar să
cunoaştem - Balistica Proiectilului.

Schimbările care au loc la trecerea

proiectilului prin ţesuturile umane
La trecerea proectilului prin ţesuturi, o parte
din energia sa cinetică o transmite acestor
ţesuturi cu formarea aşa numitor
Cavităţi Pulsatile: - permanente;
- temporare.
Arhitectonica canalului - este determinată de
formarea mai multor cavităţi pulsatile, structura
cărora se complică pe baza leziunilor ţesuturilor
de aschile osoase şi edemul ulterior al ţesuturilor
(STUDII CONTEMPORANE)
Kalashnikov AK - 47 7,62 mm
Plagă – DE LA DISTANŢĂ MICĂ
Kalashnikov AK - 74 5,45 mm
ARMA M16 5,56 mm
Plagă – DE LA DISTANŢĂ MICĂ
Winchester 17,6 mm
Pistol 9 mm
 Clasificarea plăgilor prin arme de foc
In raport la canalul de rănire În raport la factorul traumatizant
Transfixiante
Oculte (oarbe) Gloanţe
Tangenţiale Schije
În raport de numărul lor la un traumatizat Bile
Singulare
Săgeţi
Multiple
Asociate Explozii (unda de şoc)
Combinate
Alte
În raport la regiunile traumatizate
Capul
Gâtul
Toracele
Abdomenul
Bazinul
Extremităţile
Plagă prin armă
de foc a Gambei

Transfixiantă
(schemă)
Plagă prin armă
de foc a Gambei

Oarbă
(schemă)
X-ray
P.A.F.
Coapsei
 RADIOGRAMELE
PLĂGII PRIN ARMĂ
DE FOC
A FEMURULUI
 Pentru folosirea în practică a metodelor contemporane
de tratament a plăgilor prin armă de foc este absolut
necesar să cunoaştem ZONELE PLĂGII.

 Aceste zone des nu coincid cu zona canalului

propriu-zis.

 Mărimea zonelor depinde de balistica proectilului şi

structura anatomică a ţesuturilor lezate.

 În mecanismul apariţiei zonei de comoţie, rolul

principal este deţinut de formarea cavităţior pulsatile
temporare şi răspîndirea undelor acestora.
Zona I - canalul propriu-zis a plăgii, ce prezintă un
defect de ţesuturi format de glonte sau schijă şi
conţine chiaguri de sânge, exudat, corpi străini
(glonte, schijă, fragmente de amuniţie, etc).

Zona II - necroza primară, care formează peretele

canalului şi prezintă ţesuturi neviabile.

Zona III - comoţie moleculară sau zona de necroză

secundară cu dereglări de microcirculaţie
1.Prezenţa defectelor însemnate de tegumente şi
ţesuturi moi, care apar în urma acţiunii
proiectilului, schijelor, undei de explozie, etc;

2. Formarea focarelor noi de necroză în orele, zilele

apropiate (zona de comoţie moleculară);

3. Zonele de lezare a ţesuturilor la diferite niveluri

a plăgii - au diferite dimensiuni;

4. Contaminarea bacteriană a plăgilor pe toată

suprafaţa lor.
IMPORTANT – Prelucrarea Chirurgicală Primară
a plăgilor prin armă de foc, calitativă cu o
osteosinteză stabilă, care nu poate fi înlocuită cu
tratament medicamentos .

Prelucrarea chirurgicală primară a plăgii prin armă

de foc este o operaţie atipică, efectuată de urgenţă.
Are scopul de a crea condiţii favorabile pentru
profilaxia dezvoltării proceselor infecţioase în rană.
1. INCIZIA PLĂGII – transformarea ei într-un crater
pentru a deschide traiectul canalului şi a avea
acces la toate focarele lezate;
2. EXCIZIA – înlăturarea tuturor ţesuturilor neviabile, ce sunt
substratul de răspîndire a focarelor de necroză secundară pe
perimetrul canalului propriu-zis;
- hemostază minuţioasă cu înlăturarea hematomelor masive
intratisulare şi subfasciale;
- înlăturarea corpilor străini şi fragmentelor osoase libere;
- drenarea adecvată a tuturor buzunarelor canalului plăgii;
3. RECONSTRUCŢIA ŞI RESTABILIREA formaţiunilor
anatomice lezate;
MODEL DE PLAGĂ PRIN ARMĂ DE FOC
INCIZIA PLĂGII
EXCIZIA PLĂGII
(APONEUROZEI)
EXCIZIA PLĂGII
(MUŞCHILOR)
 EXCIZIA PLĂGII
(EXTRAGEREA CORPILOR STRĂINI)
EXCIZIA PLĂGII
(ESCHILECTOMIA)
În conformitate cu Doctrina Chirurgiei de Campanie
suturile primare, după prelucrarea chirurgicală primară
a plăgilor prin armă de foc, NU SE APLICĂ.

Excepţe:
 Plăgile feţei, capului;

 Organelor genitale;

 Plăgile toracelui cu pneumotorace deschis

pentru închiderea cavităţii pleurale.
1. Prelucrare Chirurgicală Primară – radicală;
2. Plaga a fost fără distrugeri imense de ţesuturi;
3. Nu au fost lezate vasele sangvine magistrale şi
nervii;
4. Apropierea marginilor plăgii - liber,fără
tensibilitatea tegumentelor;
5. Starea generală a rănitului;
6. Posibilitatea de a supraveghea pacientul 10- 12 zile
de chirurgul operator.
1. Evacuarea de pe cîmpul de luptă sau de la locul
de accidentare cu acordarea primului ajutor necesar;
2. Imobilizarea precoce cu atele standarte pentru
transportarea rănitului la etapele următoare;
3. Profilaxia şi terapia antişoc. Lupta cu hemoragiile
din plăgi, cu starea anemică şi alte situaţii grave;
4. Seroprofilactica, antibioticoterapia precoce cu scopul
de a preveni dezvoltarea proceselor inflamatorii;
5. Acordarea asistenţei medicale calificate şi specializate
la etapele corespunzătoare;
6. Expertiza medico-militară.
1. PPC – necalificată;
- nu s-a efectuat incizia în volum necesar pentru
revizia calitativă a plăgii;
- neefectuarea exciziei depline a ţesuturilor
lezate.
2. Inciziile longitudinale a fasciei ce aduc la mărirea
zonei de necroză secundară;
3. Excizia tegumentelor pe prea mari suprafeţe
(radicalizm nemotivat);
4. PPC s-a efectuat de chirurgi fără practică de
tratament a plăgilor prin armă de foc;
5. Hemostază insufiecientă, care aduce la
hemoragii secundare, hematomi postoperatorii;
6. Imobilizarea insufientă după operaţie;
7. Suturarea plăgii cu suturi dese;
8. Drenare insuficientă a plăgii;
9. Antibioticoterapia neadecvată.