"ACTUL TERORIST ȘI TERORISMUL INTERNAȚIONAL "

Edgar DACIN, student anul IV, specialitatea infanterie, Academia Militară a

Forțelor Armate "Alexandru cel Bun", mun. Chișinău, Republica Moldova,
dacinedgar@gmail.com

„Terror is not a new weapon. Throughout history it has been used by those who could
not prevail, either by persuasion or example. But inevitably they fail, either because men are not
afraid to die for a life worth living, or because the terrorists themselves came to realize that free
men cannot be frightened by threats, and that aggression would meet its own response.”
J.F. Kennedy

Abstract: Terrorism represent a major threat to the international peace and security, so
the beginning of 21st century is marked by a large spectrum of asymmetric and nonconventional
activities that are used to create terror that will result in the achieving of their goals (from political
and religious to those cybernetic, economic and of any other type). One of the developing
phenomenon of terrorism is the international terrorism that became a social threat to the national,
regional and worldwide security, being characterized by the continuing evolution of motivation,
methods of action, tactics used, and the aim, also the logistic level, special terrorist training and
the encouragement from the public opinion. Even if the international terrorism has a religious
(ideological) background, it expanded its area, being present all over the world and evolving into
a threat not only for big powers (USA, EU, Russia, China, India), but also for the developing
countries such as Moldova (Republic of Moldova being on the list of ISIS enemies). When the term
of terrorism appeared, the actions where held against governmental, military and diplomatic
structures, but now we can see a reorientation to the civil/religious aims and other state`s
infrastructure.
Terrorism became a global phenomenon that combines primitive violence with technic
progress that are synthesized in asymmetric actions that can’t be predicted.

Key words: terrorism, international terrorism, transnational terrorism, victims, element.

Experiența conflictelor armate moderne a demonstrat tendința tranziției de la o metodă

convențională și clasică de ducere a războiului, spre una asimetrică, non-convențională precum ar
fi terorismul.
Vorbind despre etimologia termenul „terorism” putem constata faptul că acesta prezintă
un derivat de la „teroare” (fiind de origine latină), de aici rezultând și caracterul acțiunilor ce
prevede un act terorist, acest concept fiind utilizat încă din antichitate pentru dobândirea unor
scopuri politice. Ca armă eminamente politică, terorismul a fost folosit în secolul XII şi XIII printr-
un ordin islamic secret în perioada medievală cunoscut sub denumirea populară de “Asasini”1
Începând cu anul 1880, termenul de terorism a început să fie asociat cu violenţa şi teroarea
premeditat antistatală sub impactul acţiunilor teroriştilor ruşi şi monarhişti din anii 1890.
Problemele social politice ale Europei secolului al XVIII - IX-lea şi începutul secolului
al XX-lea au fost determinate în germinarea şi diseminarea terorismului şi anarhismului clasic din
lipsa drepturilor constituţionale, de a reglementa pe cale legală, abuzul de putere.
Scopul politic al actului terorist a fost mai puţin clar şi a reprezentat o mare atracţie pentru
indivizii marginalizaţi sau dereglaţi psihic. Caracteristica anarho-terorismului clasic o constituie
individualismul acţional.
Epoca modernă nu s-a confruntat numai cu asaltul teroriştilor individuali, cu iluminişti
de sorginte divină, ci şi cu mişcări clandestine, adeseori promotoare a unui terorism organizaţional
mascat sub faţada unor scopuri înalte. Tandemul complot - atentat a dat specificitate terorismului
discriminatoriu practicat în epocă. Totuşi ţintele principale ale epocii au fost capetele încoronate
ale Europei.
Nici un atentat terorist nu a avut consecinţe atât de grave ca asasinarea arhiducelui Frantz
Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungar la Sarajevo, capitala provinciei Bosnia -
Herţegovina la 28 iunie 1914.
Atentatul de la Sarajevo a constituit punctul de tranziţie spre noi forme de manifestare a
terorismului şi anume terorismul sponsorizat, terorismul mutual acceptat şi terorismul de stat,
forme definitorii pentru perioada interbelică şi postbelică. Dacă în epoca modernă majoritatea
teroriştilor proveneau din rândul nemulţumiţilor, în perioada interbelică, terorismul va deveni un
mijloc de coerciţie intern şi o formă de agresiune externă.
Cel de al doilea război mondial a debutat după cum se ştie printr-un act terorist.
Căpeteniile celui de-al treilea Reich au căutat o justificare pentru atacarea Poloniei. Atentatele,
actele teroriste comise în perioada celui de al doilea război mondial sunt confundate cu simple acte
de război. Majoritatea au fost îndreptate împotriva conducătorilor militari. Unele au fost executate
de inamic iar altele de apropiaţii sau aliaţii demnitarilor vizaţi.
Valurile de terorism care au lovit Europa, America şi Orientul Mijlociu în anii ‘70, au
surprins total democraţiile occidentale. Până în momentul în care grupările teroriste transnaţionale
şi internaţionale au început să atace în mod organizat şi sistematic ţintele metropolitane, opinia

1
Termenul provine din arabă şi se traduce literar prin “consumator de haşiş” sau “toxicomani”. Această grupare de
toxicomani care adesea acţionau sub influenţa drogurilor, era folosită de către conducătorii ei spirituali pentru a
răspândi teroare în rândul “necredincioşilor” prin violenţă şi crimă.
publică şi responsabilii naţionali considerau că violenţa politică este ceva ce poate exista doar în
republicile bananiere din Africa şi America Latină. Violenţa a fost iniţiată de state şi cetăţeni şi
îndreptată împotriva altor state sau a propriilor cetăţeni. Acţiunile teroriste reprezintă şi ele o formă
de violenţă politică dar este diferită de gherilă, război convenţional, răscoale sau agresiune statală
brutală sau ilegală.
În prezent terorismul nu are o definiție clar structurată și unanim acceptată și poate fi
tratat ca: utilizarea sistematica a terorii în special în scop de constrângere; utilizarea violenței
pentru înfricoșarea populației într-o arie cu scopul de a atinge obiective politice; utilizarea ilegală
a violenței îndreptată în special asupra statului sau publicului, ca un atac sau metodă de
constrângere din motive politice.2
Caracteristicile cele mai importante pentru structura organizatorică a unei grupări
teroriste, pot fi prezentate ca fiind următoarele:
Liderii - cu mici excepţii (câteva grupuri anarhiste), toate organizaţiile teroriste au un
lider, sub o formă sau alta.
Cadrele active - sunt alcătuite din indivizi care duc la îndeplinire efectiv ordinele primite
de la comandanţii ierarhic superiori. Aceştia sunt bărbaţii şi femeile ce întreprind efectiv acţiunile
cu caracter terorist.
Suporterii activi - aceste persoane oferă suportul logistic, necesar pentru a susţine
operaţiunile teroriste, cum ar fi: mâncare, bani, arme, ajutor material etc.
Suporterii pasivi - acele persoane ce simpatizează cauza respectivă, dar care stau deoparte
şi nu iau poziţie, pentru a nu fi implicaţi în nici un fel, în vreo acţiune cu caracter terorist 3
Analizând aria geografică, terorismul poate fi:
a. terorism naţional sau intern, când nu depăşeşte în acţiune şi urmări frontierele statului,
are consecinţe limitate iar autorii sunt autohtoni;
b. terorism internaţional sau transnaţional, când acestuia i se adaugă un element de
extraneitate.
Terorismul internaţional reprezintă utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea unei violenţe,
ce creează o stare generalizată de teamă în scopuri politice, de către un individ sau un grup, atunci
când acţionează în favoarea sau împotriva unei autorităţi guvernamentale, când asemenea acţiuni
urmăresc să influenţeze atitudinea şi comportamentul unui grup social mai cuprinzător decât
victimele imediate şi când prin naţionalitatea sau legăturile externe ale autorilor, localizarea lor,
natura victimelor - instituţionale, umane - sau mecanismul de înfăptuire şi ramificaţiile lui,

2
http://www.merriam-webster.com/dictionary/terrorism
3
Walter Laquer, „Political Terrorism”, London, 1997, p. 39-78.
depăşesc frontierele naţionale ale unui stat.4
Terorismul internaţional constituie o infracţiune sui generis, adică un tip special de
infracţiune, caracterizată printr-un element de extraneitate: pregătirea şi executarea acestei
infracţiuni, subiectele ei pasive sau active, mobilul, mijloacele de înfăptuire ale autorului
interesează mai multe state. Ansamblul de crime şi delicte care constituie terorismul îmbracă, în
anumite circumstanţe, un caracter internaţional, fie pentru că săvârşirea sau efectul lor se
prelungeşte pe teritoriul mai multor state, fie prin faptul că aduc atingere unor bunuri juridice de
înaltă valoare, a căror protecţie constituie o condiţie esenţială pentru menţinerea raporturilor de
bună înţelegere între state şi, în consecinţă, a păcii internaţionale5.
Terorismul internaţional se poate realiza sub două forme principale:
a. terorism internaţional individual, când este vorba de acte de terorism intern (individual
sau în grup), la care se adaugă un element de extraneitate referitor la autori, victime sau locul de
executare a actului şi locul de producere a efectelor sale;
b. terorism internaţional statal, atunci când actele respective sunt îndreptate împotriva
unui stat. Promotorii terorismului de stat nu se limitează numai la folosirea terorii, ca mijloc de
coerciţie ci, prin intermediul propriului aparat, incită la ură şi asasinat.
Noţiunea de „terorism internaţional” este adesea confundată în literatura de specialitate
cu aceea de „terorism transnaţional”. Deosebirea dintre cele două noţiuni constă însă în faptul că
autorii actelor teroriste sunt autonomi faţă de orice stat. De asemenea, în tratarea acestei forme
de terorism, evidenţiem o tendinţă de cooperare, din ce în ce mai atractivă, între organizaţiile şi
grupurile teroriste în comiterea atentatelor. Mai mult, au fost întreprinse măsuri care vizează
coalizarea şi chiar unificarea unor grupări teroriste, aspect rezultat şi din participarea la executarea
unor acţiuni teroriste a unor membrii aparţinând mai multor grupări teroriste.
În termenii articolelor 1 şi 3 în Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului,
elaborată de fosta Ligă a Naţiunilor în 1937, caracterul internaţional al infracţiunii teroriste rezultă
din faptul că actele de violenţă, ca şi asocierea, înţelegerea, instigarea, participarea etc. sunt
săvârşite în vederea comiterii infracţiunii teroriste contra unui stat străin. Şi, în virtutea articolului
10 din aceeaşi Convenţie, chiar dacă infracţiunea este îndreptată împotriva statului pe teritoriul
căruia ea a fost săvârşită, reprimarea poate căpăta un caracter internaţional, dacă autorul s-a
refugiat în altă ţară.
Elementele de care ar trebui să se ţină seama pentru precizarea noţiunii de „terorism

4
Glassboro State College, „International Terrorism in the Contemporany World”, ed. by Marius S. Livingston,
Greenwood Press, 1998.
5
V.V. Pella, „La Cour Penale Internationale et la repression de terrorisme”, Revue de Droit Penale et la Criminologie,
Avril, 1938.
internaţional” s-au scos în evidenţă şi cu prilejul discuţiilor în Comitetul special al Organizaţiei
Naţiunilor Unite privind problema terorismului internaţional - 16 iulie - 10 august 1973. Astfel, s-
au reţinut patru elemente şi anume:
a) caracterul internaţional al actelor în cauză;
b) mobilurile lor;
c) autorii;
d) victimele.
În concepţia specialiştilor români în drept internaţional, terorismul poate fi internaţional
“când urmăreşte să complice sau să determine ruperea relaţiilor paşnice dintre state, să înlăture
anumiţi oameni politici indezirabili unor cercuri străine, sau să influenţeze prin intimidare
politica internă sau externă a unui anumit stat”6.
Analizând Codul penal al RM, conform art. 278 (1) Actul terorist, adică provocarea unei
explozii, a unui incendiu sau săvîrşirea altei fapte care creează pericolul de a cauza moartea ori
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale proprietăţii sau mediului ori alte
urmări grave, dacă această faptă este săvîrşită în scopul de a intimida populația unui stat ori o
parte din ea, de a atrage atenţia societăţii asupra ideilor politice, religioase ori de altă natură ale
făptuitorului sau de a sili un stat, o organizație internațională, o persoană juridică sau fizică să
săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni, precum şi ameninţarea de a săvîrşi
astfel de fapte în aceleaşi scopuri, se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani.7
Ca atare, un act de terorism, pentru a putea fi calificat drept terorism internaţional este
necesar să cuprindă în conţinut elementul de extraneitate: o altă ţară decât aceea în care, sau
împotriva căreia, s-a comis actul trebuie să fie în cauză în mod direct sau indirect. Sub acest aspect
se poate spune că există caracter internaţional şi când un act de terorism are rezultate în altă ţară
sau autorul primeşte sprijin dintr-o ţară străină decât aceea pe teritoriul căreia a săvârşit actul. În
acest cadru juridic, caracterul internaţional al actului de terorism se imprimă în momentul în care
actul îşi are origine, sau îşi produce consecinţele într-o altă ţară sau îşi primeşte sprijin de acolo.
Concluzie
Violenţa, sub toate aspectele ei, criminalitatea sporită şi terorismul, reprezintă fenomene
deosebit de negative şi periculoase care se manifestă şi se propagă cu o deosebită frecvenţă şi
intensitate în lumea contemporană. Apariţia şi amplificarea violenţei sunt rezultatul şi expresia
crizelor profunde care caracterizează societatea contemporană, indiferent de structura ei socială,
dar şi o dovadă a incapacităţii acesteia de a soluţiona problemele complexe cu care se confruntă.

6
În acest sens, Grigore Geamănu, “Dreptul Internaţional Contemporan”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
vol. II, p. 459.
7
http://lex.justice.md/md/331268/
Prin dimensiunile pe care le-a atins, violenţa, sub multipelele sale forme de manifestare, tinde să
se generalizeze determinând în rândul populaţiei un puternic sentiment de nelinişte şi insecuritate.
În numeroase state nivelul violenţei a devenit o problemă deosebit de importantă, de ordin naţional,
cu profunde consecinţe asupra vieţii sociale, economice şi politice. Ea antrenează mari frământări
şi nelinişti, duce la destabilizare economică şi politică, produce schimbări ori răsturnări de
guverne.
Formele clasice de violenţă au fost completate cu altele noi, mai cinice şi mai perverse,
victimele acestora provenind tot mai mult din rândul unor oameni nevinovaţi care nu au nici o
legătură de cauzalitate cu adevăratele scipuri urmărite de autorii lor. Mai mult, violenţa şi
exploatarea consecinţelor acesteia au devenit o armă politică deosebit de eficace. Cultul violenţei,
al banului, al îmbogăţirii prin orice mijloace, impregnează tot mai puternic societatea
contemporană. Formele de violenţă evoluează odată cu mutaţiile din societate. Proliferarea
violenţei este un produs direct al modului de existenţă actual.
O formă de manifestare a violenţei o reprezintă terorismul, adică folosirea deliberată şi
sistematică a unor mijloace de natură să provoace teroarea în vederea atingerii unor scopuri
criminale. Având drept caracteristică intimidarea prin acte de cruzime şi violenţă, iar ca mijloace
de realizare a scopului propus, răpirea, asasinatul, execuţiile sumare sau alte forme de violenţă
oarbe (explozii, incendieri, distrugeri, acte de sabotaj etc.), în mod indiscutabil, putem spune că
terorismul reprezintă cel mai periculos flagel al perioadei contemporane.