Tema: CONTRACTUL DE TRANSPORT

Noțiuni generale cu privire la transport. Reglementarea juridică

Rolul transportului se manifestă prin acordarea unor prestaţii specifice, destinaţia cărora este deplasarea încărcăturilor şi a persoanelor fizice în spaţiu. Activitatea întreprinderilor de transport
nu are ca rezultat producerea bunurilor materiale. Însă întreprinderile de transport (cărăuşii, transportatorii) participă la procesul de producere a bunurilor materiale. Destinaţia, rolul şi
importanţa transportului constă în a asigura efectuarea acestor deplasări de bunuri materiale şi de persoane.
Pentru naşterea obligaţiilor civile în cazul deplasărilor în spaţiu ale bunurilor materiale prin intermediul organizaţiilor de transport sînt caracteristice următoarele aspecte:
 temeiul juridic al obligaţiilor civile sînt raporturile oneroase, bazate pe acțiuni de natură comercială. Transportarea tehnologică în cadrul unei întreprinderi de producţie a bunurilor materiale
(de la un depozit la altul, deplasarea produselor finite la depozit ş.a.) nu are ca efect obligaţia civilă de transport;
 se impune a lua în consideraţie modul de transportare. Deplasarea în spațiu a bunurilor şi persoanelor fizice în sensul raporturilor contractuale civile presupune transportarea „în” sau „pe”
unitatea de transport (în vagon, pe navă, în autobuz etc.);
 transportarea bunurilor şi a persoanelor este efectuată de către cărăuşii (transportatorii) publici, a căror constituire are ca scop prestarea serviciilor de transport în baza contractului de
transport.
O particularitate esenţială a transporturilor este reglementarea specială. În afară de normele CC, raporturile contractuale şi organizaţionale cu privire la diferite tipuri de transporturi sînt
reglementate de acte normative speciale: Legea cu privire la transporturi nr. 1194/1997; Legea aviaţiei civile nr. 1237/1997; Codul transporturilor rutiere; Codul navigaţiei maritime comerciale al
RM, aprobat prin Legea nr. 599/1999; Codul transportului feroviar; Legea privind transportul naval intern al RM nr.176/2013; Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje nr.
854/2006; Regulamentul transporturilor auto de mărfuri nr.9/12 din 1999, aprobat de Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor al RM; convenţii şi tratate internaţionale la care RM a aderat
sau este parte; alte acte normative.

Tipurile de transport
Se disting următoarele tipuri de transport:
 feroviar,
 maritim,
 aerian,
 naval (fluvial),
 auto.
În Legea nr. 1194/1997, mai sînt menţionate:
 transportul urban,
 transportul electric,
 transportul prin conducte.
Clasificarea dată reprezintă şi clasificarea juridică de bază a contractelor de transport.
În transportul auto, HG nr. 854/2006 prevede următoarele tipuri de transporturi:
 transporturi în folos propriu – operaţiuni de transport, fără încasarea unei taxe sau a echivalentului în natură ori în servicii, cu respectarea condiţiilor prevăzute de HG nr.854/2006;
 transporturi în folos public – activitatea de transport efectuată contra plată de către un agent transportator, cu condiţia respectării reglementărilor în vigoare;
 transporturi în regim de taxi – operaţiuni de transport efectuate contra plată în folos public cu autoturisme special amenajate;
 transporturi la comandă – activitate de transport ocazional al pasagerilor în folos public, efectuat de agentul transportator în bază de contract (cerere), încheiat în fiecare caz concret,
pentru un anumit grup de pasageri anterior constituit, nominalizat în lista de control (transporturi naţionale) sau în document de control prevăzut de Acordul Interbus (transporturi internaţionale);
 transportul pe rute regulate – activitate de transportare a pasagerilor în folos public, conform periodicităţii stabilite în orarul de circulaţie, aprobat de organul central de specialitate al
Administraţiei Publice Centrale, pentru care sînt percepute taxe, iar pasagerii sînt îmbarcaţi şi debarcaţi în punctele de oprire prestabilite;
 transporturi transfrontaliere – operaţiuni de transport efectuate în orice localitate a ţării pînă la o localitate din teritoriul unui sat vecin, situată la o distanţă de puţin de 50 km de
frontieră, dacă acordurile bilaterale nu prevăd altfel;
 transporturi turistice – operaţiuni de transport în folos public care asigură deplasarea ocazională în scop turistic a unui grup de pasageri, prin intermediul unei agenţii de turism.
În funcţie de obiectul transportat, se disting:
 transporturi de mărfuri,
 transporturi de călători şi bagaje,
 transportul poştal.
În funcţie de criteriul teritorial acceptabil pentru RM, se disting:
 transportul naţional,
 transportul internaţional.
După numărul de cărăuşi şi tipurile de transport, art.982 CC RM specifică:
 transportul succesiv – transport succesiv este transportul efectuat de mai mulți cărăuşi, care se succed, utilizînd acelaşi mod de transport (vehicul);
 transportul combinat – transportul în care cărăușii se succed, utilizînd diferite moduri de transport (vehicule).
După regimul executării:
 obișnuite;
 rapide (cu un număr limitat de opriri intermediare);
 expres (fără opriri intermediare).
Art.993 CC RM stipulează că, dacă vehiculul pe care este încărcat bunul ce se transportă parcurge o porţiune de drum pe mare, pe cale ferată, pe un fluviu sau canal sau pe calea aerului, iar
bunul nu este descărcat (transbordat), dispoziţiile normelor cu privire la transporturile de bunuri se aplică asupra întregului transport. Acest tip de transport poate fi numit transportarea bunului într-
o unitate de transport (vehicul) fără descărcare (transbordare) pe parcursul transportării.
Conform contractului de transportare a mărfurilor, agentul transportator se obligă în termenul stabilit să primească, iar expeditorul de mărfuri (destinatarul mărfurilor) să prezinte la
transport mărfurile în volumul convenit (pct.7 al HG din 09.12.1999). Conform alin.(3) art. 133 din Codul navigaţiei maritime comerciale, în contractul de organizare a transporturilor, se determină
volumul, termenele şi alte condiţii care privesc prezentarea mijlocului de transport şi a încărcăturii transportate, precum şi alte condiţii care se referă la organizarea procesului de transportare a
încărcăturii. Acest contract nu are ca obiect transportarea încărcăturii, ci obligativitatea încheierii contractului de transport propriu-zis.
 Scopul principal al contractului de organizare a transporturilor – obligaţia părţilor de a prezenta marfa pentru transportare şi recepţionare în acest scop, fapt care impune părţilor obligaţia de a
încheia contractul de transport.

Noțiunea, natura juridică și particularitățile contractului de transport

Transportul mărfurilor între persoane fizice şi juridice expeditoare şi destinatare, al persoanelor şi bagajelor se realizează în bază de contract de transport.
Conform alin.(1) art.980 CC RM, prin contractul de transport o parte (cărăuş, transportator) se obligă faţă de cealaltă parte (pasager sau client) să o transporte împreună cu bagajele ei
sau, respectiv, să transporte încărcătura la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească remuneraţia convenită.
Contractul de transport are următoarele caractere juridice:
 este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece dă naştere unor obligaţii reciproce şi interdependente pentru ambele părţi contractante: cărăuşul se obligă să transporte încărcătura,
călătorul şi bagajul în punctul de destinaţie, iar expeditorul şi călătorul să plătească taxa de transport convenită;
 este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte urmăreşte să obţină un echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate;
 este un contract consensual, deoarece se încheie valabil prin simplul consimţămînt al părţilor. Consensualitatea contractului de transport rezultă din definiţia legală dată acestui contract.
Contractul de transport face parte din categoria contractelor de prestări servicii, avînd ca obiect deplasarea în spaţiu a încărcăturii, călătorilor şi bagajelor. Prestarea serviciilor are un
caracter de fapt. Nu orice deplasare a mărfurilor formează obiectul unui contract de transport. Transportul informaţional, transportul prin conducte nu poate forma obiectul unei activităţi de
transport, în special în cazurile cînd aceste activităţi se realizează prin instalaţii proprii, nefiind necesare unele operaţiuni specifice transportului, cum ar fi preluarea de către cărăuş a mărfii,
conservarea ei şi predarea destinatarului.
Particularităţile contractului de transport:
 reglementarea juridică a contractului de transport se indică nu numai în CC, dar şi în acte normative speciale, dintre care unele de ordin departamental, care conţin norme atît de drept privat, cît
şi public;
 calitatea specială a participanţilor acestui contract, inclusiv numărul acestora;
 obiectul de bază al contractului de transport îl constituie serviciile care au natură nu de drept, ci de fapt şi se manifestă prin deplasarea în spaţiu a încărcăturilor, călătorilor şi bagajelor;
 contractul de transport poate fi atît consensual, cît şi real;
 contractul de transport este strîns legat de alte contracte civile. Această legătură se manifestă prin faptul că contractul de transport are menirea de a asigura executarea contractelor de
vînzare-cumpărare, de antrepriză ş.a.;
 drepturile şi obligaţiile specifice ale participanţilor la contractul de transport;
 răspunderea părţilor în contractul de transport, care se manifestă prin unele particularităţi esenţiale;
 aplicarea regulilor speciale cu privire la termenele, modul şi ordinea de prezentare a reclamaţiilor şi acţiunilor.

Elementele contractului de transport

Subiecții
În calitate de subiecţi ai contractului de transport participă cărăuşul (transportatorul) şi clientul sau pasagerul. În calitate de client sau de pasager poate apărea orice subiect de drept care
dispune de dreptul de proprietate asupra încărcăturii sau a bagajului sau care dispune de împuternicirile respective (expeditorul, comisionarul, mandatarul).
În calitate de cărăuş poate apărea orice persoană fizică sau juridică care îşi asumă obligaţia de a transporta încărcătura, călătorul şi bagajul acestuia. În transportul feroviar, calitatea de
cărăuş o are Calea Ferată a Moldovei, care este întreprindere de stat monopolistă; în transportul maritim, proprietarul navei sau o altă persoană care deţine nava în posesiune şi folosinţă
(armatorul). Transportul aerian poate fi executat numai de o persoană care deţine documentele eliberate de Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile a RM. În transportul auto, în calitate de cărăuş
activează agentul transportator, care, conform pct.4 al Regulamentului transporturilor auto de mărfuri, poate fi orice persoană fizică sau juridică care transportă cu autovehiculele bagaje şi
mărfuri ale agenţilor economici şi ale cetăţenilor, ori execută sau organizează, din proprie iniţiativă sau prin înţelegere cu expeditorul de mărfuri (destinatarul mărfurilor) operaţiuni prevăzute în
contractul de transport şi expediţie.
Faţă de cărăuş, legea stipulează unele cerinţe speciale, și anume:
 cărăuşul trebuie să fie înregistrat într-o formă organizatorico-juridică prevăzută de legislaţia cu privire la antreprenoriat;
 cărăuşul trebuie să dispună de o licenţă corespunzătoare. În unele cazuri, de ex. în transportul aerian, cărăuşul trebuie să dispună şi de alte documente şi autorizaţii. În baza art.17 al
Legii nr.1237/1997, transportul aerian poate fi executat numai de către o persoană fizică sau juridică care posedă un certificat valid de operator aerian, o licenţă pentru genul respectiv de
activitate aeronautică şi o autorizaţie de exploatare a rutei aeriene sau o autorizaţie de zbor.
În calitate de cărăuş, de regulă, activează organizaţiile specializate de transport public – calea ferată, întreprinderile auto ş.a. Transportul departamental, adică autovehiculele şi alte mijloace
de transport, ce aparţin cu titlu de proprietate unor întreprinderi, efectuează operaţii de transport al mărfurilor în cadrul acestor întreprinderi şi în virtutea faptului că conducătorii (şoferii)
acestor mijloace de transport se află în relaţii de muncă cu întreprinderile date, contractul de transport nu se încheie.
Dacă în cadrul transportării unei încărcături sau a călătorilor şi bagajelor participă cîteva întreprinderi de transport, acestea sînt considerate ca parte unică a contractului de transport. În baza
alin.(l) art.983 CC RM, în cazul cînd transportatorul transmite, total sau parţial, executarea obligaţiilor sale, persoana care îl substituie este considerată parte a contractului de transport.
O particularitate a contractului de transport este şi faptul participării la acest contract a unui subiect deosebit, numit destinatar. Art.3 al Codului transportului feroviar stipulează că destinatarul
de mărfuri este persoana fizică sau cridică împuternicită cu recepţionarea mărfurilor, bagajelor şi mesageriilor.
Obiectul
Obiectul contractului de transport este constituit din două părţi componente, care corespund obligaţiilor principale ale părţilor: prestarea serviciilor de fapt de deplasare în spaţiu a încărcăturilor,
călătorilor şi bagajelor şi achitarea plăţii convenite.
Serviciile de deplasare în spaţiu includ nu numai transportarea propriu-zisă a încărcăturii, călătorilor şi bagajelor, ci şi alte operaţiuni de fapt, accesorii transportului (încărcarea şi descărcarea
mărfii, cîntărirea ei, păstrarea ei în cursul transportării etc.).
Forma
Contractul de transport se încheie, de regulă, în formă scrisă, prin întocmirea documentului respectiv de transport. În alin.(l) art.994 CC RM se menţionează că contractul de transport de
mărfuri este constatat printr-o scrisoare de trăsură (conosament sau alt document echivalent).
 În contractul de transport maritim de mărfuri, forma acestuia se manifestă prin documente care au o denumire specială cum ar fi charter, conosament sau prin alte acte (art. 139 al Legii nr.
599/1999).
 În contractul de transport feroviar, documentele de transport sînt numite, conform art.3 al Codului transportului feroviar, în felul următor: scrisoare de trăsură foaie de expediţie, document
(bilet) de călătorie, recipisă de bagaje, recipisă de mesagerii.
  Referitor la transportul auto de călători şi bagaje, biletul este considerat ca document care confirmă plata şi dreptul la călătorie al pasagerului, încheierea contractului de transport între
agentul transportator şi călător, precum şi faptul asigurării obligatorii a pasagerului, iar chitanţa (biletul de bagaje) este considerată drept document care confirmă plata şi primirea bagajelor
pentru transport (p.9 al Regulamentului nr. 854/2006).
Importanţa formei scrise a contractului se manifestă prin faptul că această formă serveşte drept dovadă, pană la proba contrară, a încheierii şi a cuprinsului contractului de transport, precum şi
a preluării încărcăturii de cărăuş (alin.(1) art. 1000 CC RM).
O novaţie foarte importantă: lipsa, pierderea sau deteriorarea scrisorii de trăsură nu afectează valabilitatea contractului de transport (alin.(2) art.994 CC RM).
Scrisoarea de trăsură se întocmeşte de client dacă părţile nu au convenit altfel. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în cel puţin 3 exemplare originale, care se semnează de către client şi
cărăuş. Primul exemplar se păstrează la client, al doilea însoţeşte încărcătura, iar al treilea este trimis cărăuşului.
Dacă bunurile sînt încărcate în mai multe vehicule sau dacă este vorba de încărcături de diferite feluri ori de încărcături repartizate în diferite locuri, atît cărăuşul, cît şi clientul pot cere
întocmirea unui număr de scrisori de trăsură egal cu numărul vehiculelor utilizate sau cu numărul categoriilor de încărcături sau al locurilor de unde se expediază încărcăturile (art.995 CC RM).
La scrisoarea de trăsură trebuie să fie anexate documentele necesare trecerii prin vamă ori altor operaţiuni similare, anterioare momentului livrării la destinaţie (alin.(l) art. 999 CC RM).
Conținutul scrisorii de trăsură. Conform art.6 din Convenţia relativă la contractul de transport internaţional al mărfurilor pe şosele (CMR, an.1956, Geneva), scrisoarea de trăsură trebuie
să cuprindă următoarele menţiuni: data, semnătura clientului, natura, greutatea, măsura şi numărul lucrurilor şi, după caz, felul împachetării, sigiliile, mărcile de comerţ (elementele necesare
identificării mărfurilor transportate); numele şi domiciliul clientului; numele şi domiciliul (sediul) cărăuşului; localitatea de destinaţie; persoana destinatarului; preţul transportului, sumele datorate
cărăușului pentru expediţie, pentru cheltuielile anticipate; timpul în care trebuie еfectuat transportul, orice alte stipulaţii convenite de părţi.
Termenul
Termenul contractului de transport depinde de tipul de transport, viteza de deplasare a mijlocului de transport, de distanţa la care încărcătura sau călătorul şi bagajele urmează a fi deplasate şi
de alte circumstanţe. Un contract de transport de încărcături poate fi încheiat și pe termen lung (art.37 al Codului transportului feroviar).
Termenele de transport şi termenele contractului de transport pot fi stabilite de lege sau de contract. Regula generală constă în faptul că aceste termene sînt stabilite de codurile, legile şi alte
acte normative cu privire la transporturi pentru fiecare tip de transport separat. Termenele de transport diferă în funcţie de viteza cu care se deplasează cărăuşul, de volumul, dimensiunile mărfii
ş.a. Sînt stabilite termene reduse pentru transportarea mărfurilor perisabile.
Dacă termenele de transport nu sînt stabilite de lege sau de contract, transportarea urmează să fie efectuată într-un termen rezonabil.
Pentru aprecierea termenului rezonabil a transportării, pot fi luate în consideraţie următoarele criterii:
 termenele de transportare stabilite pentru tipul de transport respectiv,
 distanţa,
 viteza de deplasare a cărăușului,
 volumul mărfii,
 starea drumurilor ş.a.
La stabilirea termenului, în contractul de transport un rol important îi revine cărăuşului, obligaţia legală a căruia constă în faptul că transportarea trebuie să fie efectuată pe calea cea mai
scurtă şi cea mai rezonabilă. Se impune respectarea acestor criterii în ansamblu. Cărăuşul trebuie să aleagă ruta cea mai favorabilă pentru client din punctul de vedere al lungimii ei şi al eficienţei
transportării. Dacă există cîteva căi de transportare, transportarea trebuie să fie efectuată pe calea cea mai scurtă şi cea mai accesibilă pentru transportul respectiv în cazul dat, ţinîndu-se cont
de starea acestei căi, care trebuie să asigure integritatea mărfii pe tot parcursul transportării. Aceste circumstanţe urmează a fi luate în consideraţie la stabilirea termenului contractului de
transport atît de încărcături, cît și de călători şi bagaje.
Prețul
În contractul de transport, preţul acestuia are o denumire legală specială – taxa de transport, care, în baza art.985 CC RM, se stabileşte prin acordul părţilor, dacă legea nu prevede altfel.
În contractul de transport maritim de mărfuri, taxa de transport se numeşte navlu. Taxa de transport se stabileşte de organele de stat competente în cazul transporturilor regulate. Tarifele în
transportul de mărfuri pe calea ferată sînt reglementate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.
În transportul neregulat, cuantumul taxei de transport se determină prin acordul părţilor, luîndu-se în consideraţie următoarele circumstanţe:
 distanţa,
 viteza mijlocului de transport,
 felul mărfii,
 greutatea,
 capacitatea şi tipul mijlocului de transport,
 parcursul în gol ş.a.
În contractul de transport maritim de mărfuri cu participarea agenţilor economici străini, taxa de transport (navlul) se stabileşte prin acordul părţilor, luîndu-se în consideraţie practica şi uzanţele
internaţionale de transport maritim.

Efectele contractului de transport

Drepturile și obligațiile părților în punctul de expediere (pornire)
Drepturile şi obligaţiile părţilor în contractul de transport pot fi grupate în 3 categorii:
1) drepturile şi obligaţiile părţilor în punctul de expediere,
2) de transportare,
3) de recepţionare.
Drepturile şi obligaţiile părţilor depind de tipul de transport, de complexitatea transportării, de volumul încărcăturii transportate, precum şi de alte circumstanţe.
Clientul (expeditorul) are următoarele drepturi şi obligaţii în punctul de pornire:
 să achite taxa de transport, care, conform alin.(2) art.985 CC RM, se plăteşte pînă la transportarea pasagerului şi bagajului sau a încărcăturii, dacă legea sau contractul nu prevede
altfel. Ca garanţie de executare a acestei obligaţii, cărăuşul are dreptul de retenţie asupra bagajului şi încărcăturii pînă la achitarea taxei de transport. Prin derogare de la prevederea legală cu
privire la achitarea anticipată, obligaţia de a plăti taxa de transport poate fi pusă, în totalitate sau în parte, în sarcina destinatarului printr-o clauză contractuală expresă. Legislaţia naţională admite
posibilitatea transportării gratuite a persoanei sau a bunului, cu excepţia cazului cînd este efectuată în activitatea de întreprinzător de persoana care oferă public serviciu de transport, nu este
guvernată de regulile stipulate în Codul civil şi transportatorul poartă doar o obligaţie de prudenţă şi diligență (alin.(2) art.980 CC RM);
 să întocmească scrisoarea de trăsură, dacă în contract părţile nu au convenit altfel. În baza art.996 CC RM, răspunderea pentru incorectitudinea scrisorii de trăsură o poartă cel care a
întocmit sau a modificat acest document;
  să predea încărcătura sau bagajele în vederea transportării în locul, timpul şi în cantitatea prevăzute de contract. În transportul auto, mărfurile se predau spre transportare, de regulă, la
locul aflării lor; în transportul feroviar, în locul de uz comun sau de uz propriu. Cantitatea încărcăturii trebuie stabilită anticipat de către client şi declarată cărăuşului pentru ca acesta să poată
alege mijlocul de transport cu o capacitate corespunzătoare;
 dacă este necesar, să predea încărcătura în ambalajul corespunzător pentru ca acesta să fie protejat de pierdere, alterare sau deteriorare în timpul transportării sau strămutării;
 la prezentarea mărfurilor în ambalaj şi a celor cu bucata în loturi mici, clientul este obligat să marcheze în prealabil fiecare lot de marfă şi să aplice marcajul serial care indică
particularităţile încărcăturii, metodele de manipulare în procesu1 de încărcare-descărcare, transportare şi păstrare;
 dacă contractul nu prevede altfel, să încarce mărfurile în mijlocul de transport şi să asigure fixarea, consolidarea şi acoperirea lor, folosind instalaţii proprii;
 să încarce mărfurile în timpul stabilit în contract, dar care nu este mai mic decît norma tehnică. Norma tehnică de încărcare este cantitatea optimă de mărfuri care poate fi încărcată în
mijlocul de transport respectiv. În cazul lipsei normei tehnice, clientul este obligat să încarce mărfurile, folosind întreaga capacitate a mijlocului de transport. Nerespectarea obligaţiei de încărcare
pînă la norma tehnică are drept consecinţă taxarea pentru întregul volum al mijlocului de transport, cu excepţia cazului cînd natura mărfii nu permite folosirea întregii capacităţi. Nu se admite nici
depăşirea normei tehnice. Supraîncărcarea atrage obligaţia clientului de a descărca, la cererea cărăuşului, supraîncărcătura;
 în cazul transmiterii spre transportare a mărfurilor perisabile, clientul este obligat să anexeze la scrisoarea de trăsură certificatul de conformitate, de calitate, igienic şi fitosanitar,
certificatul veterinar etc.
Un drept esenţial al clientului constă în posibilitatea de a dispune de încărcătura respectivă (alin.(l) art. 1001 CC RM). El poate, în special, să ceară cărăuşului să nu transporte
încărcătura mai departe, să schimbe locul de livrare sau destinatarul menţionat.
 La transmiterea încărcăturii cărăuşului, clientul este în drept să ceară de la cărăuş verificarea greutăţii brute sau a cantităţii exprimate în alt mod a încărcăturii, precum şi conţinutul
coletelor. Rezultatul verificării se consemnează în scrisoarea de trăsură (alin.(3) art.997 CC RM).
 La predarea mărfii spre transportare, clientul, de comun acord cu cărăuşul este în drept să declare valoarea încărcăturii. În acest caz, clientul este obligat să achite cărăuşului o taxă
suplimentară, stabilită prin acordul părţilor.
Valoarea declarată nu trebuie să depăşească costul real al mărfurilor. În cazul divergenţelor dintre cărăuş şi client, valoarea mărfurilor este determinată prin expertiză, în urma căreia se
întocmeşte un act.
Clientul este obligat să declare valoarea următoarelor mărfuri:
 metale preţioase şi articole din ele, pietre preţioase, obiecte de artă, tablouri, obiecte de anticariat, lucrări de artă, covoare, maşini experimentale, utilaje şi dispozitive, la care preţurile nu
sînt aprobate;
 obiecte de uz casnic (p.29-32 al HG din 09.12.1999).
Cărăuşul are următoarele drepturi şi obligaţii în punctul de pornire:
 cărăuşul, care face publică oferta de transport de persoane şi bunuri, este obligat să încheie un contract de transport, cu excepţia cazurilor în care există un motiv serios de a refuza
(art.981 CC RM);
 să pună la dispoziţia clientului mijlocul de transport corespunzător în stare bună, care poate fi utilizat pentru transportarea încărcăturii respective. Prezentarea unui mijloc de transport
inutilizabil pentru transportarea încărcăturii prevăzute în contract echivalează cu neprezentarea mijlocului de transport;
 să primească încărcătura pentru transportare. Preluarea mărfii pentru transportare se atestă prin semnătura cărăuşului pusă pe scrisoarea de trăsură. Dacă acest document nu
cuprinde rezerve motivate ale cărăuşului, se prezumă pînă la proba contrară, că încărcătura şi ambalajul erau, la preluare, în stare bună, iar numărul, cantitatea şi marcajul coletelor
corespundeau datelor din scrisoarea de trăsură (alin.(2) art. 1000 CC RM);
 la preluarea încărcăturii, cărăuşul este obligat să verifice:
 corespunderea datelor din scrisoarea de trăsură cu numărul, cantitatea şi marcajul coletelor;
 aspectul exterior al încărcăturii şi al ambalajului;
 modul de încărcare şi aranjare a încărcăturii în vehicul.
Rezervele motivate ale cărăuşului stipulate în scrisoarea de trăsură constituie un mod eficient de apărare a cărăuşului împotriva răspunderii pe care şi-o asumă de a asigura integritatea mărfii
supusă transportării. Sub aspectul efectelor pe care le produce, se deosebesc:
a) rezerve unilaterale – exprimă punctul de vedere exclusiv al cărăuşului, putînd fi înlăturate prin proba contrară prezentată de client sau destinatar;
b) rezerve bilaterale – sînt menţiuni făcute în scrisoarea de trăsură de cărăuş, cu acordul clientului. În acest caz, rezervele bilaterale fac dovada deplină referitoare la starea mărfii,
ambalajului şi a bagajului, care nu pot fi înlăturate de părţi.
 La cererea clientului, cărăuşul este obligat să verifice greutatea brută sau cantitatea exprimată în alt mod a încărcăturii, precum şi conţinutul coletelor. Rezultatul verificării se notează
în scrisoarea de trăsură. În acest caz, cărăuşul are dreptul la compensarea cheltuielilor suportate.
 În cazul în care cărăuşul nu dispune de mijloacele corespunzătoare pentru verificarea acestor date, el este obligat să consemneze în scrisoarea de trăsură rezervele sale motivate cu privire
la datele menţionate. Cărăuşul trebuie să motiveze rezervele sale faţă de starea exterioară sau ambalajul încărcăturii.
 Cărăuşul are dreptul de retenţie asupra bagajului şi încărcăturii pînă la achitarea taxei de transport (alin.(3) art.985 CC RM).
Drepturile și obligațiile părților pe parcursul deplasării încărcăturilor, călătorilor și bagajelor
În timpul transportării încărcăturii, clientul fiind în aşteptare, nu are nicio obligaţie. Ca excepţie, clientul poate fi obligat să pună la dispoziţia cărăuşului unul sau mai mulţi însoţitori în cazul
transportării unor mărfuri care necesită îngrijire specială în timpul transportării, de ex., în cazul transportării animalelor vii. Desemnarea unuia sau mai multor însoţitori de către client îl eliberează
pe cărăuş de obligaţia de a asigura paza încărcăturii în timpul transportării.
Clientul, în calitate de persoană împuternicită să dispună de încărcătură, îşi poate exercita dreptul de modificare sau reziliere a contractului atît timp cît cărăuşul nu i-а înmînat destinatarului
cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură.
Pentru a dispune de încărcătură, clientul trebuie să prezinte cărăuşului primul emplar al scrisorii de trăsură, în care se menţionează noile indicaţii date cărăușului (alin.(5) art.1001 CC
RM). În acest caz, clientul este obligat să-i restituie cărăuşului toate cheltuielile suportate în legătură cu executarea indicaţiilor clientului și să-i repare prejudiciul cauzat.
Indicaţiile date de către client sînt obligatorii pentru cărăuş, însă, conform legii, îndeplinirea acestor obligaţii trebuie să fie posibilă în momentul în care acestea ajung la persoana care urmează
să le îndeplinească şi nu trebuie să împiedice activitatea curentă a cărăuşului şi nici să cauzeze pagube altor clienţi sau destinatari. Indicaţiile nu trebuie, de asemenea, să ducă la o fragmentare a
transportării (alin.(5) art.1001 CC RM).
Cărăuşul este totuşi în drept de a refuza îndeplinirea indicaţiilor clientului, dacă nu le poate îndeplini, dacă acestea cauzează daune altor clienţi sau destinatari. În această situaţie, cărăuşul are
obligaţia de a-1 informa de îndată pe client despre imposibilitatea executării indicaţiilor.
În această etapă de executare a contractului, cărăuşul are următoarele obligaţii:
 să transporte încărcătura, călătorul şi bagajele acestuia la locul de destinaţie (alin.(l) art.980 CC RM);
  să transporte încărcătura, pasagerul şi bagajele în termenele stabilite de lege sau de contract, iar în lipsa unor astfel de termene, într-un termen rezonabil. Pentru aprecierea acestui termen,
pot fi luate în consideraţie urmatoarele criterii:
 termenul de transportare obişnuit pentru tipul de transport respectiv,
 distanţa,
 viteza de deplasare a cărăuşului,
 volumul mărfii,
 starea drumurilor ş.a.
În cazul transportării mărfurilor perisabile, termenul de transportare nu trebuie să fie mai mare decît termenul de perisabilitate al acestora. În afară de aceasta, dacă în cazul transportării unor
mărfuri perisabile părţile nu au stabilit prin contract termenul de transportare, acesta se determină ţinînd cont de viteza de transportare;
 transportarea trebuie să fie efectuată pe calea cea mai scurtă şi cea mai rezonabilă;
 cărăuşul este ţinut să transporte pasagerul la destinație în siguranţă (alin (1) art.987 CC RM);
 pe timpul transportării, cărăuşul este obligat să păstreze mărfurile, asimilîndu-se cu un depozitar;
 dacă executarea este posibilă în condiţii diferite de cele stabilite în scrisoarea de trăsură şi cărăuşul nu poate obţine în timp util indicaţii de la client sau destinatar, el este obligat să ia acele
măsuri care ar corespunde în măsura cea mai mare intereselor clientului sau destinatarului (alin.(2) art. 1003 CC RM).
 Cărăuşul are dreptul de retenţie asupra bagajului şi încărcăturii pînă la achitarea taxei de transport (alin.(3) art.985 CC RM).
 Cărăuşul are dreptul la compensarea cheltuielilor prilejuite de cererea şi îndeplinirea indicaţilor clientului, dacă nu este obligat, în baza contractului sau a legii, să suporte aceste cheltuieli
(alin.(l) art. 1005 CC RM).
 În cazul în care cărăuşul a plătit despăgubiri care rezultă din contractul de transport, el are dreptul de a se adresa în ordine de regres faţă de persoanele din culpa cărora au survenit
aceste cheltuieli (art. 1025 CC RM).
Drepturile și obligațiile subiecților contractului de transport în punctul de destinație
La punctul de destinaţie, cărăuşul este obligat să-l înştiinţeze pe destinatar despre sosirea încărcăturii şi s-o predea acestuia. Pînă la predarea încărcăturii, cărăuşul este obligat s-o
păstreze. Transmiterea încărcăturii şi a scrisorii de trăsură se face contra unei recipise de primire. Din acest moment, contractul de transport este considerat executat şi dreptul de dispoziţie
asupra încărcăturii trece la destinatar dacă în scrisoarea de trăsură nu este prevăzut altfel. Potrivit alin.(3) art.1001 CC RM dreptul de dispoziţie se naşte pentru destinatar în momentul
întocmirii scrisorii de trăsură în cazul în care clientul face în scrisoarea de trăsură o menţiune în acest sens.
Dacă destinatarul refuză să preia încărcătura, cărăuşul are dreptul să dispună de ea fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de trăsură (alin.(l) art. 1004 CC RM.
Cărăuşul este în drept de a refuza predarea încărcăturii destinatarului atît timp cît acesta nu plăteşte sumele datorate potrivit contractului. În baza art.1006 CC RM, cărăuşul are dreptul de
retenţie asupra încărcăturii atîta timp cît poate dispune de încărcătură pentru toate costurile care decurg din contract. Aceste costuri includ taxa de transport restantă, precum şi alte cheltuieli
suportate de cărăuş pe parcursul transportării (cele de depozitare etc.).
Dreptul de retenţie constă în dreptul cărăuşului de a refuza, cît timp nu este plătit, eliberarea încărcăturii persoanei împuternicite de a o prelua. Acest drept apare ca o garanţie instituită în
beneficiul cărăuşului, care urmăreşte scopul de a asigura dinamismul transporturilor, precum şi de a evita calea litigiilor, soluţie îndelungată şi neconvenabilă.
O particularitate a contractului de transport este participarea unui subiect deosebit – a destinatarului.
Obligaţiile de bază ale destinatarului sînt următoarele:
 să preia încărcătura sosită pe adresa lui şi să o verifice sub aspect calitativ şi cantitativ;
 să achite taxa de transport şi alte plăţi, dacă o astfel de condiţie este prevăzută de contract;
 să achite taxele de transport restante şi să restituie cărăuşului cheltuielile suportate pe parcursul transportării încărcăturii şi a bagajelor;
 să descarce marfa, dacă această obligaţie este stipulată în contract;
 să elibereze mijlocul de transport de rămăşiţele încărcăturii, de gunoi etc. cu respectarea cerinţelor sanitare şi tehnice.
După ce încărcătura ajunge la locul prevăzut pentru livrare, destinatarul are dreptul să ceară cărăuşului, contra unei recipise de primire, cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură şi
predarea încărcăturii.
Legislaţia în vigoare stipulează dreptul destinatarului de a refuza preluarea mărfii, însă şi în acest caz el are posibilitate de a cere de la cărăuş livrarea ei atît timp cît cărăuşul nu a primit o
indicaţie contrară de la client sau nu a dispus de încărcătură (alin.(2) art. 1004 CC RM).
Destinatarul, de ex., în contractul auto de mărfuri, potrivit pct.94 al Regulamentului nr.9/12 din 09.12.1999, este în drept de a refuza recepţionarea mărfurilor, dar numai în cazul cînd calitatea
încărcăturii în urma alterării sau vătămării, pentru care cărăuşul poartă răspundere, s-a modificat într-atat încît se exclude posibilitatea utilizării integrale sau parţiale a mărfurilor.
Dacă s-a constatat pierderea încărcăturii sau dacă încărcătura nu a ajuns la destinaţie în termenul stabilit de contract sau într-un termen rezonabil, destinatarul poate valorifica în nume propriu
împotriva cărăuşului drepturile ce decurg din contractul de transport (alin.(2) art.1002 CC RM).

Răspunderea părților pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de transport

Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor în contractul de transport, se aplică prevederile generale cu privire la răspunderea civilă, stipulate în Codul civil (art.602-
623 CC RM). Însă în acest contract se aplică şi norme speciale, prevăzute de Codul civil, cît şi acte normative speciale, care stipulează o serie de particularităţi cu privire la răspunderea
părţilor în contractul de transport:
 în contractul de transport se aplică o regulă cu privire la limitarea răspunderii, în primul rînd a cărăuşului, conform căreia cazurile şi cuantumul răspunderii sînt strict determinate de
legislaţia cu privire la transport. În baza alin. (3) art. 1007 CC RM, cărăuşul nu poartă răspundere şi nu-şi poate limita răspunderea decît în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Prejudiciul cauzat în urma neexecutării obligaţiilor contractuale poate avea loc doar în cazurile expres prevăzute de lege. Potrivit alin.(2) art. 1007 CC RM, în afară de penalităţi cărăuşul este
obligat să repare şi prejudiciul cauzat. În acelaşi timp, există posibilitatea de limitare a răspunderii în ce priveşte despăgubirile în condiţiile în care o astfel de prevedere este stipulată în contract
prin acordul părţilor (alin.(l) art. 1007 CC RM);
 în contractul de transport se aplică regula cu privire la răspunderea mixtă sau răspunderea pentru acţiunile terţului. Conform alin.(l) art. 1022 CC RM, dacă un transport care constituie
obiectul unui singur contract este realizat de mai mulţi cărăuşi succesiv, fiecare dintre ei răspunde pentru executarea întregului transport. Dacă un cărăuş este în incapacitate de plată, partea care
îi revine din despăgubiri şi pe care nu a plătit-o se suportă de ceilalţi cărăuşi, proporţional părţii ce le revine din taxa de transport (art. 1026 CC RM). În contractul de transport se aplică şi
regula cu privire la dreptul de regres (art. 1025 CC RM);
 este aplicabilă, ca o regulă generală, şi norma care exclude limitarea răspunderii, şi anume: orice clauză contractuală care în mod direct sau indirect derogă de la dispoziţiile prevederilor
capitolului „Transportul” din CC RM este nulă şi lipsită de efecte. Nulitatea unor asemenea clauze nu are drept consecinţă nulitatea celorlalte clauze din contract.
Este nulă îndeosebi acea convenţie prin care cărăuşul trece pe seama asigurării încărcăturii pretenţiile de despăgubire, precum şi orice convenţie asemănătoare.
 Este nulă şi convenţia în a cărei bază sarcina probei este răsturnată (art. 1029 CC RM). Aceste reguli pot avea excepţii doar în contractul de transport maritim de mărfuri cu participarea
subiecţilor străini, cînd cuantumul sancţiunilor poate fi limitat prin acordul părţilor.
În contractul de transport, se aplică regula cu privire la prezumţia culpei cărăuşului. Această regulă poartă denumirea de sarcina probaţiunii. Potrivit art. 1009 CC RM, sarcina probei faptului
că distrugerea, pierderea, deteriorarea ori depăşirea termenului de livrare se datorează uneia din împrejurările prevăzute de lege revine cărăuşului. Dacă prejudiciul a fost cauzat cu intenţie sau
din culpa gravă a cărăuşului, acesta nu poate invoca dispoziţiile legale care exclud sau limitează răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probaţiunii (art. 1019 CC RM). În contractul de
transport poate fi aplicat şi principiul (prezumţia) nevinovăţiei cărăuşului. Conform alin.(3) art.1008 CC RM, cărăuşul este exonerat de răspundere, dacă distrugerea, pierderea sau
deteriorarea încărcăturii se datorează uneia sau mai multor din următoarele împrejurări:
 utilizarea unor vehicule descoperite, fără prelată, dacă această utilizare a fost convenită expres şi consemnată în scrisoarea de trăsură;
 lipsa sau defectele ambalajului;
 manipularea, încărcarea, aranjarea şi descărcarea au fost efectuate de client, destinatar sau de un terţ care acţionează pentru client ori pentru destinatar;
 pagubele sînt rezultate din caracteristicile naturale ale unor anumite încărcături, din cauza cărora acestea din urmă au fost expuse pieirii totale sau parţiale ori deteriorării, în special, prin
rupere, coroziune, alterare interioară, uscare, vărsare, pierderea normală în greutate sau atacul insectelor ori rozătoarelor;
 transportarea animalelor vii.
Limita răspunderii cărăuşului este strict determinată de lege. Potrivit alin.(1) art. 1007 CC RM, cărăuşul răspunde pentru distrugerea, deteriorarea, pierderea totală sau parţială a
încărcăturii, dacă acestea au avut loc între momentul preluării şi cel al livrării, precum şi pentru depăşirea termenelor de livrare. În baza art.130 al Codului transportului feroviar, calea ferată
repară prejudiciul cauzat în timpul transportului de mărfuri în cazul:
 pierderii sau lipsei mărfurilor – în limita valorii totale sau parţiale a mărfurilor;
 deteriorării (alterării) mărfurilor – în limita sumei cu care s-a diminuat valoarea lor, iar dacă recuperarea mărfurilor deteriorate (alterate) este imposibilă, în mărimea valorii lor;
 pierderii, lipsei sau deteriorării (alterării) mărfurilor predate pentru transport cu valoarea declarată – în mărimea valorii declarate sau a cotei valorii declarate, corespunzătoare părţii
pierdute, lipsă sau deteriorate (alterate).
În cazul pierderii totale sau parţiale a încărcăturii, despăgubirea se va calcula în funcție de valoarea încărcăturii la locul şi în momentul preluării.
Valoarea încărcăturii se determină în baza preţului de bursă, iar în lipsa unui asemenea preţ, în baza preţului de piaţă. În lipsa unor asemenea preţuri, la preţul obișnuit al bunurilor cu aceleaşi
caracteristici.
În afară de plata despăgubirilor prevăzute de lege, pentru încălcarea obligaţiilor contractuale cărăuşul este obligat să restituie şi taxele de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli de
transport: în cazul pierderii totale a încărcăturii – integral, iar în cazul pierderii parţiale, parţial (art. 1014 CC RM).
O particularitate a contractului de transport este faptul răspunderii sporite a cărăușului, clientului şi destinatarului. În baza art. 142 şi 143 din Codul transportului feroviar, în cazul
deteriorării sau pierderii vagoanelor şi conteinerelor care aparţin căii ferate sau clienţilor şi destinatarilor sau altor organizaţii, partea care se face vinovată de pierdere sau deteriorare este
obligată să plătească o amendă în mărimea încincită a valorii vagoanelor şi conteinerelor deteriorate sau pierdute, conform preţurilor acestora la momentul deteriorării sau pierderii.
Potrivit unei reguli speciale, încărcătura poate fi considerată pierdută, dacă nu a fost livrată în decursul a 30 de zile de la expirarea termenului de livrare sau, în cazul în care nu s-a convenit
asupra unui astfel de termen, în decursul a 60 de zile de la preluarea încărcăturii de către cărăuş (alin.(l) art. 1011 CC RM).
Cazurile și limitele răspunderii clientului și destinatarului: în baza art.996 CC RM, clientul care a furnizat date false sau incomplete şi a întocmit sau a modificat scrisoarea de trăsură este
responsabil pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin aceste acţiuni. Clientul răspunde faţă de cărăuş pentru prejudiciul cauzat prin ambalarea necorespunzătoare a încărcăturii, materialului sau
instalaţiilor de transport sau altor încărcături, precum şi pentru toate cheltuielile generate de o astfel de ambalare, dacă deficienţele nu erau evidente şi dacă nu erau cunoscute de cărăuş la
preluare, fără ca acesta să facă rezerve (art.998 CC RM). Conform art.145 al Codului transportului feroviar, după sosirea mărfurilor în staţia de cale ferată de destinație şi înştiinţarea de
către cărăuş a destinatarului privind sosirea mărfurilor pe adresa lui, întreaga răspundere patrimonială faţă de calea ferată pentru transportul în cauză se pune în sarcina destinatarului
mărfurilor.
În contractul de transport maritim de mărfuri, răspunderea părţilor poartă un caracter foarte specific, propriu numai pentru acest tip de transport. Aceste particularităţi se manifestă prin
limitarea cazurilor cînd cărăuşul (proprietarul de navă maritimă) este exonerat de răspundere (art.179 şi 310 ale acestui cod), prin limitarea răspunderii (art.313) etc. O trăsătură specială
în acest contract o constituie răspunderea (consecinţele) în cazul accidentelor maritime extraordinare. În asemenea situaţii, părţile poartă răspundere (suportă consecinţe negative) în funcţie de aşa
noţiuni specifice cum sînt „avaria comună” sau „avaria particulară”. În baza art.281 al Codului navigaţiei maritime comerciale al RM, se consideră avarie comună sacrificiul extraordinar sau cheltuielile
extraordinare făcute intenţionat şi raţional pentru salvarea navei, caricului şi navlului de un pericol comun (prin navlu se înţelege şi plata pentru transportul de pasageri şi de bagaje ale acestora).
Avaria comună se suportă de către navă, caric şi navlu în mod proporţional cu valoarea lor netă.
Institutul avariei comune şi particulare în dreptul maritim tradiţional reflectă interesele economice ale clientului şi cărăuşului potrivit regulei „nimeni nu trebuie să se îmbogăţească”. Verificarea
semnelor avariei comune se efectuează la cererea părţii interesate de către o categorie specială de profesionişti – persoane competente posedînd cunoştinţe speciale şi experienţă în domeniul dreptului
maritim, care poartă denumirea de dispaşori şi care întocmesc un document special numit dispaşă, unde sînt descrise toate pagubele şi cheltuielile suportate.
Conform art.299 al acestui cod, pierderile şi cheltuielile care nu au indicii de avarie comună se consideră avarie particulară. Aceste pierderi şi cheltuieli sînt suportate de partea care le-a suferit
sau de partea care răspunde de cauzarea lor.

Contractul de transport de călători și bagaje

Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de transport al călătorilor
Prin contractul de transport de călători şi bagaje, cărăuşul se obligă să transporte călătorul împreună cu bagajele lui la punctul de destinaţie, iar călătorul se obligă să plătească
remuneraţia cuvenită (art.980 CC RM). Acest contract este privit ca un contract unic, care include atît transportarea călătorilor, cît şi a bagajelor.
Trăsăturile specifice ale contractului de transport al călătorilor se referă la:
a) obiect – constă în acţiunile cărăuşului îndreptate spre transportarea călătorului la punctul de destinaţie, iar dacă acesta predă bagaj, transportarea bagajului la destinaţie şi eliberarea lui
persoanei împuternicite a-1 primi, precum şi acţiunile călătorului în vederea plăţii de transport
b) componenţa subiectivă – în calitate de călători pot activa doar persoanele fizice, ceea ce impune aplicarea faţă de acest contract nu numai a legislaţiei cu privire la transporturi, dar şi a
Legii privind protecţia consumatorilor nr.105/2003.
Încheierea acestui contract cu călătorul este obligatorie pentru cărăuş, dacă acesta deţine o poziţie dominantă pe piaţă. Cărăuşul, în asemenea situaţie, nu poate să impună fără motive
temeinice călătorului condiţii contractuale disproporţionale (alin.(2) art.669 CC RM). Conform art.981 CC RM, persoana care face publică oferta de transport de persoane este obligată să
încheie un contract de transport, cu excepţia cazurilor în care există un motiv concludent de a refuza.
Contractul de transport de călători are următoarele caractere juridice:
 caracterul consensual rezultă din faptul că, pentru încheierea sa valabilă, este necesar şi suficient simplul acord de voinţă al părţilor;
  caracterul sinalagmatic rezultă din faptul că, prin încheierea contractului, acesta dă naştere la obligaţii pentru ambele părţi: pentru cărăuş – obligația de a transporta călătorul la
destinaţie în termen, iar pentru călător – obligaţia de a plăti taxa de transport, a respecta regulile stabilite etc.;
 caracterul oneros rezultă din faptul că fiecare parte urmăreşte o contraprestaţie în schimbul celei la care s-a obligat;
 este un contract de adeziune (art.666 CC RM), deoarece condiţiile sînt determinate în baza actelor normative, în mare măsură, departamentale, obligatorii pentru călători; călătorul nu poate
decît să adere la aceste condiţii.
Fiind un contract consensual, contractul de transport de călători este valabil încheiat din momentul în care părţile au realizat un acord asupra condiţiilor esenţiale. Ordinea de încheiere a acestui
contract este specifică. Propunerea care parvine de la transportator poate fi calificată ca ofertă publică, deoarece conţine toate condiţiile esenţiale ale contractului din care rezultă voinţa
transportatorului de a încheia contracte cu orice solicitant. Acceptarea acestei oferte de către persoana fizică care procură un bilet se face prin săvîrşirea acţiunilor concludente, îndreptate spre
executarea obligaţiilor care îi revin călătorului din ofertă şi care se manifestă prin achitarea plăţii taxei de transport.
În baza art.986 CC RM, contractul de transport de persoane se încheie în formă verbală şi se confirmă (se documentează) prin bilet (titlu de călătorie). Biletul poate fi transmisibil şi
intransmisibil. Posibilitatea transmiterii încetează cel tîrziu la începutul călătoriei. În transportul auto de călători şi bagaje, biletul este considerat documentul care confirmă plata şi drept la
călătorie al pasagerului, încheierea contractului de transport între agentul transportator şi pasager, precum şi faptul asigurării obligatorii a pasagerului, iar chitanţa (bilet) de bagaje este
considerată document care confirmă plata şi preluarea bagajelor pentru transport (pct.9 al Regulamentului nr.854/2006).
Biletul poate fi la vedere sau nominal, care acordă dreptul de a călători într-o singură direcţie sau tur-retur, sau pentru cîteva călătorii, poate fi individual sau pentru un grup de persoane, pe un
termen determinat etc. În transportul maritim, biletul poate fi numai nominal (art. 189 al Legii nr. 599/1999).
Faţă de contractul de transport de călători se aplică regula specială, stipulată la art.980 CC RM cu privire la călătoria gratuită. Această normă se aplică, de regulă, în transportul
public, în care pot călători gratuit unele categorii de persoane: pensionarii, invalizii ş.a. Deciziile cu privire la călătoria gratuită a unor categorii de persoane în transportul public se iau de organele
administraţiei publice locale.
Drepturile și obligațiile părților în contractul de transport de călători
Potrivit art.984 CC RM, cărăuşul este obligat să transporte pasagerul şi bagaje le în termenele stabilite de lege sau de contract, iar în lipsa unor astfel de termene într-un termen rezonabil.
Alte obligaţii ale cărăuşului depind de tipul de transport şi sînt stabilite în actele normative respective.
Conform art. 106 al Codului transportului feroviar, calea ferată este obligată să asigure transportul de călători, bagaje şi mesagerii la timp, siguranţa şi calitatea deservirii călătorilor în
gări şi în trenuri, crearea comodităţilor necesare pentru aceştia, integritatea bagajelor şi mesageriilor transportate. Calea ferată este obligată să asigure circulaţia trenurilor de călători conform
orarului.
O obligaţie foarte importantă a cărăuşului este datoria acestuia de а-i acorda călătorului un loc în mijlocul de transport respectiv conform biletului de călătorie, procurat pentru acest tip de
transport. În cazul imposibilităţii de a acorda călătorului locul conform biletului, cărăuşul este obligat să-i acorde călătorului, cu consimţămîntul acestuia, un alt loc, fie şi de clasă superioară,
fără achitarea diferenţei. Daca călătorului i s-a oferit un loc de clasă inferioară, cărăuşul este obligat să-i restituie călătorului diferenţa de cost al biletului (art.114 al Codului transportului
feroviar).
Potrivit art.988 CC RM, cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul cauzat călătorului, cu excepţia cazurilor cînd acest prejudiciu este rezultatul unei forţe majore, al stării de sănătate a
pasagerului sau al faptei acestuia. Cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta se datorează stării sale de sănătate, a prepuşilor (a angajaţilor săi) sau stării ori
funcţionării vehiculului.
Obligaţia de bază a călătorului este de a plăti taxa de transport. Potrivit alin.(2) art.985 CC RM, taxa de transport se plăteşte pînă la transportarea călătorului, dacă legea sau
contractul nu prevede altfel. De regulă, taxa de transport este achitată de călător în momentul procurării biletului, adică în momentul încheierii contractului.
În unele cazuri, de exemplu în transportul public în comun, achitarea are loc pe parcursul călătoriei, iar în caz de transportare cu taximetrele, taxa poate fi achitată şi după efectuarea
transportării.
Călătorul este obligat să respecte regulile de transportare a călătorilor şi bagajelor, ordinea publică, să păstreze biletul pînă la punctul de destinație şi să-l prezinte la cererea
reprezentanţilor organelor de control.
O particularitate a contractului de transport de călători o constituie drepturile călătorului, care au un special:
 să transporte în mod gratuit un copil de pînă la 5 ani (în contractul de transport auto de călători, pînă la 7 ani Regulamentul nr. 854/2006) cu condiţia că acesta nu ocupă un loc
separat, cu excepţia mijloacelor de transport public în comun. Copiii de la 5 (7) la 10 ani achită o taxă redusă conform tarifului;
 să transporte bagaje şi bagaje de mînă. Sînt considerate bagaje obiectele călatorului transportate separat în secţia de bagaje. Bagaje de mînă sînt considerate obiectele călătorului permise
spre transportare fără plată în salonul mijlocului respectiv de transport;
 să rezilieze contractul în orice moment, dacă nu cauzează întîrzieri, fiind obligat să plătească cărăuşului pagubele cauzate de reziliere. Acest drept poate fi realizat prin posibilitatea de a
returna biletul pînă la plecarea mijlocului de transport. În contractul de transport feroviar, în caz de returnare a biletului, călătorului i se restituie:
 cu cel puţin 15 ore pînă la plecarea trenului – costul integral al biletului de călătorie şi al suplimentului de cuşetă;
 cu mai puţin de 15 ore, dar cu cel puţin 4 ore pînă la plecarea trenului – costul biletului şi 50% din suplimentul de cuşetă;
 cu mai puţin de 4 ore pînă la plecarea trenului – costul biletului;
 să rezilieze contractul fără a plăti despăgubiri, atunci cînd este previzibil că vor avea loc întîrzieri în comparaţie cu timpul și durata convenită (alin.(3 art.992 CC RM);
 în caz de întîrziere la tren cu cel mult 3 ore, iar ca urmare a bolii sau a unui accident – cu cel mult 3 zile din momentul plecării trenului pentru care a fost procurat biletul, să obţină
recunoaşterea valabilităţii acestui bilet pentru un alt tren achitînd suplimentul de cuşetă, sau restituirea de către cărăuş a costului biletului, scăzînd costul suplimentului de cuşetă (art. 112 al
Codului transportului feroviar);
 să transporte contra plată, la tariful stabilit, bagaje în mărimile prevăzute de legislaţia în vigoare;
 să transporte contra plată animale (cîini, pisici), animale mici şi păsări în cuşti;
 să declare valoarea bagajelor predate la transport, achitînd taxa stabilită;
 să obţină în timp util informaţii despre serviciile de transport, condiţiile şi modul de circulaţie.
Călătorul, potrivit art.991 CC RM, răspunde pentru prejudiciul cauzat cărăuşului prin comportamentul său ori prin natura sau starea bagajelor de mînă, cu excepţia cazului în care prejudiciul s-
a născut în pofida comportamentului diligent al călătorului.
Contractul de transport de bagaje
Bagajele sînt bunurile de uz personal şi alte obiecte pe care le ia o persoană cu sine în călătorie. Bagajele se pot clasifica astfel:
 bagaje neînregistrate (de mînă), aflate în paza călătorului – sînt acele care prin volumul lor redus sau priz greutatea mică se transportă gratuit, nu se predau cărăuşului, rămînînd în paza
călătorului. Potrivit pct.70 al Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, bagaje de mînă sînt considerate obiectele cu greutatea de pînă la 30 kg cu gabarite care nu depăşesc
60x40x20 – 100x50x30 cm şi care nu incomodează alţi pasageri. Potrivit alin.(2) art.989 CC RM, cărăuşul nu poartă răspundere pentru pierderea bagajelor de mînă care au rămas sub
supravegherea călătorului, cu excepţia cazului cînd acesta va demonstra vinovăţia cărăuşului;
  bagaje înregistrate, care se transmit cărăuşului şi sînt transportate separat de călător în secţia de bagaje a mijlocului de transport – formează obiectul material al contractului de
transport de bagaje. Aceste bagaje fie depăşesc volumul sau greutatea prevăzute pentru bagajele de mînă, fie, deşi nu depăşesc aceste limite, călătorul nu doreşte să le aibă în paza sa, încheind
astfel contractul de transport de bagaje.
Natura juridică şi autonomia contractului de transport de bagaje, în raport cu cel de transport de călători, au generat controverse în literatura de specialitate. Contractul de transport de bagaje
nu are o existenţă de sine stătătoare, avînd un caracter facultativ transportului de călători. Codul civil, cînd defineşte contractul de transport de călători, nu tratează separat contractul de
transport de bagaje, dar dă o definiţie generală. Obligaţia cărăuşului de a transporta bagajul la destinaţie şi de a-1 elibera persoanei împuternicite să-l primească depinde în exclusivitate de acţiunile
călătorului, săvîrşite după încheierea contractului de transport de călători (după procurarea biletului). Dacă călătorul îşi realizează dreptul de a transmite bagajul spre transportare, apare
obligaţia cărăuşului de a-1 transporta la destinaţie, în caz contrar, această obligaţie a cărăuşului nu apare.
Obligaţia cărăuşului de a transporta bagajul la destinaţie are carter facultativ, fiind cuprinsă în contractul de transport de călători.
O particularitate a contractului de transport de bagaje o constituie forma acestuia, care se manifestă prin faptul procurării, de ex. în transportul auto a unui document special, numit chitanţă
(bilet) de bagaje, care reprezintă un bon de casă emis de maşina de casă şi de control cu memorie fiscală sau document de scrictă evidenţă cu preţ fixat, confecţionat în mod tipografic, care
confirmă plata şi primirea bagajelor pentru transport.
La predarea bagajelor, călătorul este în drept de a declara valoarea lor, achitînd taxa stabilită. Valoarea declarată nu trebuie să depăşească costul real al bagajelor.
În cazul în care valoarea declarată a bagajelor este mare, cărăuşul are dreptul să-i ceară călătorului să prezinte spre examinare conţinutul bagajelor şi, dacă se constată necorespunderea
flagrantă a sumei valorii declarate cu conţinutul bagajelor, să stabilească valoarea lor reală sau să refuze primirea bagajelor cu valoarea care a fost declarată.
Potrivit art.989 CC RM, cărăuşul răspunde pentru pierderea, distrugerea sau deteriorarea bagajelor care i-au fost încredinţare de pasager, cu excepţia cazului cînd va dovedi forţa majoră, viciul
propriu al bunului sau vina pasagerului.
Cărăuşul nu poartă răspundere pentru pierderea documentelor, banilor sau a altor bunuri de mare valoare, cu excepţia cazului cînd i s-a declarat natura sau valoarea bunului şi el a acceptat să îl
transporte. Cărăuşul nu este răspunzător pentru pierderea bagajelor de mînă, care au rămas sub supravegherea pasagerului, cu excepţia cazului cînd acesta va demonstra vinovăţia cărăuşului.
Cărăuşul poartă răspundere patrimonială pentru pierderea, lipsa sau deteriorarea (alterarea) bagajelor din momentul primirii pentru transport şi pînă la eliberarea lor destinatarului, dacă nu va
face dovada că integritatea bagajelor nu a fost asigurată din cauza unor circumstanţe pe care cărăuşul nu le-a putut preveni şi înlătura.
Volumul răspunderii cărăuşului este determinat de legislaţia în vigoare. În baza art.146 al Codului transportului feroviar, prejudiciul cauzat în timpul transportării bagajelor se repară de calea
ferată astfel:
 în cazul pierderii sau lipsei bagajelor – în mărimea valorii totale ori parţiale a bagajelor;
 în cazul deteriorării (alterării) bagajelor – în mărimea sumei corespunzătoare deprecierii valorilor, iar dacă recuperarea bagajelor deteriorate (alterate) este imposibilă, în mărimea valorii
acestora;
 în cazul pierderii bagajelor predate pentru transport cu valoarea declarată – în mărimea valorii declarate.
Odată cu repararea prejudiciului cauzat prin pierderea, lipsa sau deteriorarea (alterarea) bagajelor, calea ferată restituie expeditorului taxa de transport şi alte plăţi aferente, încasate pentru
transportul bagajelor pierdute, lipsă sau deteriorate (alterate).
Potrivit art.991 CC RM călătorul poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate cărăuşului prin natura sau starea bagajelor de mînă.
Un caz de răspundere sporită a călătorului poate avea loc, de ex., în contractul de transport feroviar de călători şi bagaje. În baza art.151 al Codului transportului feroviar, în cazul descoperirii
în bagajele predate pentru transport a obiectelor a căror transportare în calitate de bagaje este interzisă, călătorul plăteşte amendă în mărimea înzecită a costului transportului de bagaje, dacă, în
conformitate cu legislaţia în vigoare, aceasta nu implică răspundere administrativă sau penală.

Condițiile și modul de prezentare a reclamațiilor și acțiunilor în contractul de transport

În contractul de transport, reclamaţiile şi acţiunile pot fi prezentate numai cu respectarea regulilor speciale expres prevăzute de actele normative. Regula generală constă în faptul că, conform
alin.(l) art.1020 CC RM, în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale, părţile sînt obligate să înainteze în prealabil o reclamaţie. Prima condiţie obligatorie pînă la prezentarea acţiunii este
soluţionarea litigiilor care s-au iscat pe parcursul executării obligaţiilor contractuale pe cale amiabilă, prin prezentarea reclamaţiilor.
Reclamaţia constituie o cale procedurală obligatorie de soluţionare prealabilă a litigiilor rezultate din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale. Ea apare ca o
modalitate de rezolvare operativă a unor pretenţii, evitînd instanţa de judecată, şi se soluţionează de partea căreia i-а fost înaintată reclamaţia, fără a fi necesară prezenţa părţii opuse, sau în
prezenţa ei. Dacă reclamantul se adresează în judecată cu acţiune, fără a prezenta mai întîi reclamaţia, judecătorul nu va permite cererea, iar dacă cererea a fost admisă, ea va fi scoasă de pe
rol.
Potrivit art.50 al Codului transporturilor auto, cesiunea către alte persoane fizice şi juridice a dreptului de înaintare a pretenţiilor şi de intentare a acţiunilor nu se admite, cu excepţia cazurilor
cînd expeditorul de mărfuri cedează acest drept destinatarului mărfurilor sau destinatarul mărfurilor – expeditorului de mărfuri, sau expeditorul de mărfuri (destinatarul mărfurilor) – organizaţiei
ierarhic superioare ori organizaţiei de transport şi expediţie.
Reclamaţia se prezintă părţii contractuale în formă scrisă, cu anexarea documentelor corespunzătoare (scrisoare de trăsură, act comercial sau alt document care atestă pierderea, deteriorarea
încărcăturii, întîrzierea transportării ei sau alte încălcări ale contractului de transport). În cazul deteriorării sau pierderii mărfii, la reclamaţie se anexează un document care atestă costul mărfii
expediate. La această etapă, părţile contractului sînt obligate să-şi acorde reciproc toate înlesnirile (probele, posibilităţile) corespunzătoare pentru constatările şi verificările necesare (alin.(l)
art.1020 CC RM).
Reclamaţia se prezintă la sediul părţii contractuale căreia i se înaintează pretenţii. Unele reguli speciale le conţin actele normative cu privire la transporturi. În baza art. 157 al Codului
transportului feroviar, reclamaţiile referitoare la transportul de mărfuri sau de mesagerii se înaintează căii ferate de destinaţie.
Reclamaţiile referitoare la transportul mărfurilor în trafic mixt direct se înaintează:
 căii ferate de destinaţie, dacă punctul terminus al transportului de mărfuri este o staţie de cale ferată;
 organizaţiei de transport de alt tip, care deserveşte punctul terminus al transportului de mărfuri sau în a cărei subordine se află acest punct.
Reclamaţiile expeditorilor de mărfuri sau ale destinatarilor mărfurilor cu privire la amenzi şi penalităţi se înaintează căii ferate de plecare sau căii ferate de destinaţie.
Reclamaţiile referitoare la deteriorarea, din culpa căii ferate, a materialului rulant şi a conteinerelor ce aparţin expeditorilor de mărfuri, destinatarilor mărfurilor, altor organizaţii ori închiriate
de acestea sînt examinate de calea ferată la locul aflării posesorului sau locatarului materialului rulant şi al conteinerelor.
Reclamaţiile ce ţin de transportul de călători şi bagaje pot fi înaintate căii ferate de plecare sau de destinaţie, la alegerea reclamantului.
Termenele de prezentare a reclamaţiilor: art. 1020 CC RM prevede termenul de 7 sau 21 de zile de prezentare a reclamaţiilor în funcţie de temeiul acestora. Potrivit art. 159 al Codului
transportului feroviar, reclamaţiile referitoare împotriva căii ferate pot fi înaintate în termen de 6 luni, iar reclamaţiile la amenzi şi penalităţi, în termen de 45 de zile.
Calea ferată în baza art. 160 al Codului transportului feroviar, este obligată să examineze reclamaţia ce i s-a înaintat şi să înştiinţeze în scris reclamantul despre rezultate în termen de 30 de
zile de la data primirii ei. Conform art.387 al Codului navigaţiei maritime comerciale, termenele de examinare, în funcţie de temeiul de prezentare a reclamaţiei, este de 3 sau 6 luni.
 Dacă reclamaţia nu a fost soluţionată în termenul stabilit sau a fost soluţionată parţial ori respinsă, reclamantul este în drept să se adreseze cu o acţiune în instanţa judecătorească. Acest drept
poate fi realizat doar în termenul de prescripţie prevăzut de lege. Potrivit art. 1021 CC RM, termenul de prescripţie în raporturile de transport este de un an. În cazul intenţiei sau al culpei grave,
termenul de prescripţie este de 3 ani.
Curgerea termenului de prescripție începe:
 în caz de pierdere parţială, de deteriorare a încărcăturii sau de încălcare a termenului de transportare – din ziua predării încărcăturii către destinatar;
 în cazul distrugerii sau pierderii totale – în a 30-a zi de la expirarea termenului de transportare, iar dacă acest termen nu este stabilit de părţi sau de lege, în cea de-a 60-a zi din ziua
preluării încărcăturii de către cărăuş;
 în toate celelalte cazuri – în ziua expirării termenului de 3 luni de la data încheierii contractului de transport (alin.(2) art. 1021 CC RM).

Tema: CONTRACTUL DE MANDAT

Definiția și caracterele juridice ale contractului de mandat
Printre contractele ce dau naştere raporturilor juridice de a reprezentare cel mai răspîndit este contractul de mandat.
Potrivit art. 1030 CC RM, prin contractul de mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea
mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului.
Esenţa reprezentării în baza contractului de mandat rezidă în posibilitatea mandantului de a fi subiect al raporturilor juridice civile prin intermediul unui terţ mandatar, împuternicit să reprezinte în
astfel de raporturi interesele mandantului la încheierea de acte juridice. Contractul de mandat se prezintă ca o formă clasică a reprezentării, deoarece, în baza acestui contract, reprezentatul
(mandant) transmite împuternicirile sale în ceea ce priveşte încheierea de acte juridice reprezentantului (mandatar), efectele actelor juridice astfel încheiate răsfrîngîndu-se asupra reprezentatului
(mandant).
Caracterele juridice ale contractului de mandat:
 este un contract sinalagmatic,
 consensual,
 de regulă unilateral,
 cu titlu gratuit,
 poate fi şi oneros, dar numai în cazurile prevăzute fle lege sau de contract (alin.(l) art.1033 CC RM).
Trăsăturile specifice ale contractului de mandat:
 contractul de mandat este, de regulă, un contract intuitu personae, făcînd parte din contractele care se încheie în considerarea calităţilor mandatarului. Analizînd calităţile profesionale ale
mandatarului şi împuternicindu-1 de a-1 reprezenta la încheierea unui contract, mandantul previne eventualele probleme care ar putea apărea în cazul cînd сontractul ar fi fost încheiat de către
mandantul însuşi. În raporturile cu terţii, mandatarul acţionează în numele mandantului. Respectiv, toate drepturile şi obligațiile care rezultă din actele juridice încheiate în baza contractului de mandat
apar, se modifică sau se sting în numele mandantului. Prin aceasta, contractul de mandat se deosebeşte de unele contracte de prestări servicii, cum sînt contractul de comision şi contractul de expediţie.
În baza contractului de mandat, mandatarul se obligă să acţioneze nu numai în numele mandantului, dar şi pe contul acestuia. Tot ceea ce se obţine sau poate fi obţinut din executarea de acte juridice
încheiate în baza contractului de mandat devine proprietatea mandantului. În vederea protecţiei drepturilor mandantului, Codul civil prevede reglementarea în baza căreia bunurile dobîndite de către
mandatar, în numele său, dar pe contul mandantului, în cadrul executării obligaţiilor contractuale sau care i-au fost transmise de mandant pentru executarea mandatului sînt considerate, în raport cu
creditorii mandatarului, bunuri ale mandantului (art. 1045 CC RM);
 fiind o formă clasică a reprezentării, contractului de mandat îi sînt aplicabile şi normele ce reglementează reprezentarea şi procura (art.242-258 CC RM). Funcţia contractului de mandat
se reduce în general la reglementarea raportului apărut între mandant şi mandatar (partea internă a reprezentării). Scopul contractului de mandat presupune reprezentarea mandantului în raporturile
cu terţii. Raportul de reprezentare apărut în baza contractului de mandat interesează şi relaţiile cu terţii (partea exterioară a reprezentării). Împuternicirile mandatarului în relaţiile cu terţii în
vederea executării contractului de mandat se fixează, de regulă, în procură;
 potrivit prevederilor art. 1031 CC, acceptarea mandatului este expresă sau tacită. Acceptarea este tacită, dacă rezultă din actele sau chiar din tăcerea mandatarului.

Elementele contractului de mandat

Părţile contractului de mandat sînt mandantul şi mandatarul. Pentru determinarea capacităţii juridice a mandantului prezintă interes doar natura juridică a actelor încheiate de către mandatar cu
terţele persoane; și anume a actelor de administrare, de conservare sau de dispoziţie. Mandatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, deoarece în actele juridice pe care acesta le încheie în
numele şi pe contul mandantului, trebuie să manifeste un consimţămînt valabil exprimat. Conform prevederilor alin. (2) art. 199 CC RM, consimţămîntul este valabil, dacă provine de la o persoană cu
discernămînt, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat. Lipsa consimţămîntului sau viciile de voinţă sînt apreciate nu numai în persoana mandantului, dar şi în persoana
mandatarului.
Codul civil presupune posibilitatea desemnării mai multor mandatari pentru incheierea unui act juridic (art. 1037 CC RM). Mandantul poate desemna printr-un contract mai mulţi mandatari sau poate
încheia contracte separate cu mai mulţi mandatari pentru a fi reprezentat la încheierea aceluiaşi act juridic. Condiţia valabilităţii contractului de mandat încheiat în formula juridică respectivă este ca
acţiunile întreprinse de către toţi mandatarii în vederea executării mandatului să fie acceptate, deoarece, potrivit alin.(l) art. 1037 CC RM, mandatul produce efecte numai în cazul în care este
acceptat de toţi mandatarii. Potrivit alin.(2) art. 1037 CC RM, mandatarii urmează să încheie împreuna toate actele vizate în mandat, dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din
mandat. Pentru executarea obligaţiilor asumate, ei răspund solidar.
Legea permite mandatarului reprezentarea mai multor persoane (mandanţi) pentru încheierea aceluiaşi act. Alin.(l) art. 1038 CC RM, prevede că mandatarul care acceptă să reprezinte, pentru
încheierea aceluiaşi act, persoane ale căror interese sînt sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze fiecare mandant, cu excepţia cazului cînd uzanţele sau cunoaşterea de către mandanţi a
dublei reprezentări îl exonerează de această obligaţie pe mandatar. Realizarea conformă a dublei reprezentări implică respectarea unor condiţii obligatorii în cazul cînd interesele mandanţilor sînt sau
ar putea fi în conflict, și anume:
 condiţia informării obligatorii a fiecărui mandant despre dubla reprezentare;
 condiţia imparţialităţii mandatarului faţă de fiecare mandant (alin.(2) art. 1038 CC RM).
Limitele în ceea ce priveşte capacitatea juridică a mandatarului la încheierea actelor juridice în numele mandantului: alin.(l) art.1039 CC RM prevede că mandatarul nu poate încheia acte juridice
în numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia cazului cînd este autorizat expres sau cînd mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează împotriva lui.
Obiectul actului juridic trebuie să fie: licit, să se afle în circuitul civil şi să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa (alin.(2) art.206 CC RM).
Mandatul are ca obiect reprezentarea mandantului la încheierea de acte juridice de către mandatar, adică săvîrşirea de către mandatar a acţiunilor juridice în numele şi pe contul mandantului,
îndreptate spre apariţia, modificarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile (de ex., mandantul îl împuternicește pe mandatar să încheie un contract de locațiune, de schimb, etc.).
În procesul executării contractului de mandat, mandatarul deseori realizează şi acte materiale, cum ar fi:
 preluarea bunului care urmează a fi vîndut de către mandatar în numele şi pe contul mandantului,
  verificarea bunului care urmează a fi cumpărat de către mandatar în numele şi pe contul mandantului etc.
Actele materiale săvîrşite de către mandatar în scopul executării contractului de mandat, avînd un caracter accesoriu, nu reprezintă obiectul propriu-zis al contractului de mandat şi nu schimbă
esenţa acestuia, însă contribuie la realizarea cauzei contractului. Nu pot constitui obiect al contractului de mandat actele juridice ce comportă caracter strict personal, adică actele care, potrivit legii
sau naturii lor, nu pot fi încheiate prin mandatar, și anume: testamentul, căsătoria, exercitarea drepturilor părinteşti ş.a.
Complexitatea obiectului contractului de mandat determină felurile mandatului.
În funcţie de întinderea împuternicirilor conferite mandatarului, mandatul poate fi:
 general,
 special.
Forma contractului de mandat: acesta se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante, avînd caracter consensual.
Potrivit art. 1031 CC RM, acceptarea mandatului poate fi:
 expresă (rezultă din actele),
 tacită (rezultă chiar din tăcerea mandatarului). În cazul mandatului tacit, dovada acestuia se poate face prin martori sau prezumţii. Prin esenţa sa mandatul este reprezentativ, de aceea este
raţional a recurge la forma scrisă a mandatului în vederea oferirii terţilor posibilităţii de verificări a limitelor împuternicirilor oferite de către mandant mandatarului.
Potrivit alin.(l) art. 1032 CC RM, mandatul poate fi:
 general,
 special.
Mandatul se exteriorizează printr-un înscris constatator cunoscut cu denumirea de procură. Cu aceeaşi semnificaţie de reprezentare în literatura de specialitate deseori se folosesc şi termenii
delegaţie, împuternicire, mandat. Procura este documentul care în virtutea naturii sale juridice are o dublă semnificaţie:
1) procura atestă operaţiunea juridică numită negotium prin care o persoană împuterniceşte altă persoană să încheie unul sau mai multe acte juridice în numele şi pe contul ei. Într-o atare
accepţiune procura este un act juridic unilateral, care urmează a fi acceptat de către mandatar prin executarea împuternicirii;
2) procura semnifică mijlocul juridic numit instrumentum, servind drept mijloc de probaţiune a formei scrise a contractului de mandat şi condiţie de executare a acestuia, deoarece în lipsa procurii nu
pot fi săvîrşite de către mandatar unele acţiuni juridice, aceasta, la rîndul său, concretizînd volumul împuternicirilor mandatarului (drepturile şi obligaţiile lui).
Preţ ca element al contractului de mandat: numai în cazurile cînd este vorba de mandatul oneros, deoarece mandatul se prezintă ca un contract cu titlu gratuit. Mandantul este obligat să plătească
mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract (alin.(l) art. 1033 CC RM). Codul civil a stabilit regula conform căreia mandatul profesional este prezumat cu titlu
oneros (alin.(2) art. 1033 CC RM). Cuantumul retribuţiei mandatarului este determinat prin acordul părţilor şi variază în funcţie de complexitatea împuternicirilor mandatarului, de gradul de
calificare al acestuia etc., în acelaşi timp, prin alin.(3) art.1033 CC RM se stabileşte că în cazul mandatului oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului retribuţia stabilită prin
contract, în baza legii, prin uzanţe sau în funcţie de valoarea serviciilor acordate.

Drepturile și obligațiile părților

Fiind, după caz, unilateral sau sinalagmatic, contractul de mandat comportă drepturi şi obligaţii ale părţilor determinate în funcţie de caracterul gratuit sau oneros al acestuia.
Ţinînd cont de faptul că mandatarul încheie acte juridice în numele şi pe contul mandantului, obligaţia principală a mandatarului este de a executa mandatul în conformitate cu indicaţiile mandantului
(alin.(l) art. 1040 CC RM).
Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului, dacă, în funcţie de circumstanţele executării mandatului, poate presupune că mandantul, avînd cunoştinţă de situaţia certă, ar fi
aprobat o asemenea abatere. Mandatarul beneficiază de acest drept în mod condiţionat. Pînă la abaterea de la indicaţiile mandantului, mandatarul este obligat să-l notifice despre noile circumstanţe şi să
aștepte decizia lui. Excepţia o formează cazurile cînd amînarea prezintă un pericol pentru executare (alin.(2) art.1040 CC RM).
Dacă executarea de către mandatar a indicaţiilor date de mandant duce, în mod vizibil, la dezavantajarea mandantului, mandatarul trebuie să execute indicaţiile doar după ce a comunicat mandantului
dezavantajele posibile, iar acesta insistă asupra indicaţiilor (alin.(3) art.1040 CC RM).
În cazurile raporturilor juridice de mandat, operează norma dispozitivă generală ce prevede executarea personală a mandatului de către mandatar, deoarece contractul de mandat este încheiat intuitu
personae. Alin.(l) art 1036 CC RM prevede obligaţia mandatarului de a executa personal mandatul, dacă nu i se permite prin contract transmiterea mandatului către un terţ. Se permite atragerea de
ajutoare pentru a-1 asista pe mandatar în exercitarea mandatului. Mandatarul este în drept să transmită executarea mandatului către un terţ numai cu acordul prealabil al mandantului, adică dacă acest
drept este stipulat în clauzele contractuale.
Cu toate că mandatul este un contract intuitu personae, legea permite în mod condiţionat posibilitatea transmiterii executării mandatului către un terţ chiar şi în cazul cînd contractul nu prevede
această posibilitate. Conform prevederilor alin.(2) art. 1036 CC RM, în cazul în care o cer interesele mandantului, mandatarul trebuie să transmită împuternicirile către un terţ dacă, din cauza
unor circumstanţe imprevizibile, nu poate executa mandatul şi nu are posibilitatea să-l informeze despre aceasta pe mandant în timp util. Transmiterea executării mandatului către un terţ este supusă
unor reguli specifice la capitolul răspunderii mandatarului, deoarece anume răspunderea mandatarului pentru acţiunile persoanei terţe interesează în acest context.
Legea obligă mandatarul, la cererea mandantului, să pună la dispoziţia mandantului toată informaţia cu privire la executarea contractului şi să dea explicaţiile necesare în această privinţă. La
executarea mandatului, mandatarul este obligat să-l informeze despre aceasta pe mandant şi să prezinte darea de seamă în forma convenită de către părţi asupra tuturor acţiunilor de reprezentare
întreprinse (alin.(l) art. 1041 CC RM).
Drept excepţie de la prevederile alin.(l) art. 1041 CC RM se prezintă posibilitatea pe care o au părţile contractului de mandat de a exclude prin acordul lor total sau a limita volumul de obligaţii
în ceea ce priveşte prezentarea informaţiilor şi a dării de seamă despre executarea mandatului. Alin.(2) art. 1041 CC RM prevede că convenţia în al cărei temei obligaţiile mandatarului de a
prezenta informaţii despre acţiunile întreprinse de către acesta în vederea executării mandatului şi darea de seamă despre executarea propriu-zisă a contractului se face în scris.
Mandatarul, fiind în esenţă un reprezentant al mandantului, se obligă să încheie acte juridice, acţionînd în numele şi pe contul acestuia. Prin efectul legii, mandatarul nu obţine niciun drept asupra
bunurilor dobîndite în urma executării obligaţiilor sale contractuale. Mandatarul este obligat să remită necondiţionat mandantului tot ce a primit de la acesta în vederea executării mandatului şi nu a
utilizat în acest scop procura al cărei termen de acţiune nu a expirat. Art. 1043 CC RM prevede că mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea mandatului
şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ceea ce a dobîndit în executarea obligațiilor sale contractuale.
În cazul mandatului oneros, mandatarul este îndreptăţit să reţină ceea ce îi datorează mandantul atît din sumele pe care trebuie să le remită acestuia, cît şi din sumele încredinţate pentru
executarea mandatului. Alin.(4) art. 1033 CC RM prevede că mandatarul are dreptul să reţină din sumele pe care trebuie să le remită mandantului ceea ce mandantul îi datorează pentru
executarea mandatului. El are dreptul să reţină din sumele încredinţate pentru executarea mandatului ceea ce i se cuvine.
Obligaţii speciale ale mandatarului în ceea ce priveşte confidenţialitatea informaţiei deţinute de el: alin.(l) art. 1042 CC RM prevede că mandatarul este obligat să nu divulge informaţia care i-а
devenit cunoscută în cadrul activităţii sale, dacă mandantul are un interes justificat în păstrarea secretului asupra ei şi dacă nu există, în baza dispoziţiilor legale, o obligaţie de dezvăluire sau
dezvăluirea nu este permisă de mandant. Obligaţia de păstrare a confidenţialităţii subzistă şi după încetarea mandatului (alin.(2) art. 1042 CC RM). Mandatarul nu are dreptul să folosească în
avantajul său atît informaţia pe care o obţine, cît şi bunurile pe care le primeşte ori pe care este obligat să le administreze în exercitarea mandatului, dacă nu are consimţămîntul mandantului sau dacă
dreptul de folosinţă nu rezultă din lege sau din mandat (alin.(l) art. 1044 IC RM). Odată fiind încălcată această obligaţie, pe lîngă compensaţiile la care este ținut pentru prejudiciul cauzat,
mandatarul, în cazul folosirii informaţiei sau bunurilor fără autorizaţie, trebuie să plătească mandantului pentru folosirea informației o sumă echivalentă cu îmbogăţirea sa datorită folosirii ei, iar în
cazul cînd a folosit un bun, o chirie corespunzătoare. Dacă foloseşte pentru sine banii pe care rebuie să-i remită mandantului ori să-i utilizeze în favoarea acestuia, mandatarul va datora dobînzi din
momentul cheltuirii banilor (alin.(2) art. 1044 CC RM).
Obligaţia principală a mandantului în cazul contractului de mandat oneros rezidă în remunerarea mandatarului. Alin.(l) art. 1033 CC RM prevede că mandantul este obligat să plătească
mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract. Prin acordul părţilor retribuţia mandatarului poate îmbrăca şi forma unor beneficii patrimoniale în persoana acestuia.
Indiferent de caracterul oneros sau gratuit al contractului de mandat, mandantul este obligat să compenseze cheltuielile efectuate de mandatar pe parcursul executării mandatului, pe care acesta, în
funcţie de împrejurări, consideră oportun de a le efectua. În alin.(l) art.1046 CC RM se menţionează că cheltuielile pe care mandatarul le efectuează pentru executarea obligaţiilor contractuale şi
pe care, în funcţie de împrejurări, acesta le consideră necesare trebuie compensate de către mandant. Mandantul nu este îndreptăţit să refuze restituirea acestor cheltuieli, chiar dacă actul juridic
în vederea căruia a fost eliberat mandatul nu a fost încheiat. La cererea mandatarului, mandantul este obligat să plătească acestuia un avans pentru cheltuielile necesare executării mandatului
(alin.(3) art. 1046 CC RM).

Tema: CONTRACTUL DE COMISION

Definiția și caracterele juridice ale contractului de comision
Potrivit alin.(l) art.1061 CC RM, prin contractul de comision, o parte (comisionar) se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe contul celeilalte părţi (comitent), iar aceasta să
plătească o remuneraţie (comision). Contractul de comision, ca operaţie de sine stătătoare, se caracterizează prin faptul că comisionarul (intermediarul) are două categorii de obligaţii:
 obligaţii care izvorăsc din relaţiile cu terţii;
 obligaţii faţă de comitent.
În raporturile dintre comisionar şi comitent se aplică regula mandatului. Deşi de afacerea încheiată de comisionar profită comitentul, totuşi el, neavînd raporturi contractuale cu terţii, nu poate fi
obligat să execute îndatoririle asumate de comisionar.
Contractul de consignaţie (acordul consignaţional) se încheie între subiectul activităţii comerciale care primeşte mărfurile la consignaţie (comisionarul) şi persoana fizică sau juridică care le
predă la consignaţie (comitentul), potrivit căruia comisionarul se obligă să efectueze din însărcinarea comitentului una sau mai multe tranzacţii comerciale în numele său, în scopul vînzării lor cu
amănuntul pentru o anumită recompensă (comision) (pct.l Regulile comerţului de consignaţie).
Contractul de comision este un contract consensual, deoarece se încheie prin simplu acord de voinţă; sinalagmatic, dînd naştere la obligaţii reciproce pentru părţile contractante; cu titlu oneros,
deoarece ambii contractanţi urmăresc scopul obţinerii unui contra-echivalent în schimbul prestaţiei la care se obligă.
Contractul de comision se aseamănă în multe privinţe cu contractul de mandat și se referă la categoria contractelor de prestare a serviciilor de intermediere. Una din asemănările acestor două
contracte rezidă în obiectul lor comun – acordarea de către mandatar sau comisionar a serviciilor ce se raportează la încheierea de acte juridice nu pe contul său, ci pe contul persoanei care
împuterniceşte – comitent sau mandant, după caz. Sînt asemănătoare efectele acestor contracte, adică drepturile şi obligaţiile comisionarului în contractul de comision cu cele ale mandatarului în
contractul de mandat. Alin.(3) art. 1061 CC RM menţionează că între comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţii ca între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite de normele
speciale privind contractul de comision.
Deosebirile dintre aceste contracte sînt condiţionate preponderent de faptul că reprezentarea, cu toate că nu este de esenţa mandatului, totuşi determină natura juridică a acestuia, pe cînd
comisionul nu condiţionează în nici un caz reprezentarea, fapt ce de altfel condiţionează drepturi şi obligaţii deosebite ale comisionarului raportate la cele ale mandatarului în raporturile cu terţii.
Comisionarul încheie acte juridice, activînd în acest sens fără drept de reprezentare, adică în nume propriu, dar pe contul comitentului, fapt ce-l poziţionează drept parte contractantă în raporturile cu
terţii. Din aceste considerente, comisionarul participă ca subiect de sine stătător la raporturile civile sau comerciale, iar necesitatea procurii în vederea încheierii de acte juridice este pur şi simplu
inutilă. La rîndul său, mandatarul, în raporturile cu terţii, apare în calitate de reprezentant al mandantului, încheind acte juridice în numele şi pe contul mandantului.
Odată încheind acte juridice în nume propriu, dar pe contul comitentului, comisionarul acţionează ca un mandatar fără drept de reprezentare, efectele actelor juridice astfel încheiate răsfrîngîndu-se
nemijlocit asupra lui, şi nu asupra comitentului. Potrivit prevederilor alin.(2) art.1061 CC RM, actul juridic încheiat de comisionar cu un terţ dă naştere unor drepturi şi obligaţii numai pentru
comisionar, chiar şi în cazul în care comitentul este numit sau a participat la executarea actului juridic. Comitentul nu poate înainta pretenții terţilor cu care a încheiat acte juridice comisionarul, precum
şi nici terţii nu au acest drept faţă de comitent. Dacă prin încheierea contractului de mandat se urmăreşte atît scopul de reprezentare la încheierea de acte juridice, cît şi executarea nemijlocită a
acestor acte, atunci la contractul de comision părţile recurg exclusiv în vederea executării actelor juridice pe care le încheie comisionarul cu terţii în nume propriu, dar pe contul comitentului.
O particularitate a contractului de comision, care nu se raportează la principiile teoriei generale a obligaţiilor este faptul că, potrivit regulii generale, comisionarul nu este responsabil în faţa
comitentului pentru neexecutarea actelor juridice de către terțele persoane cu care a contractat. Conform alin.(2) art. 1067 CC RM, comisionarul nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor de
către terţ, cu excepţia cazului cînd a garantat în faţa comitentului executarea obligaţiilor de către terț. Această particularitate a comisionului este îndreptăţită, deoarece comisionarul încheie acte
juridice cu terţii în nume propriu, dar pe contul comitentului, riscul neexecutării obligaţiilor de către terţi fiind suportat de către comitent.
În majoritatea cazurilor, comisionarul înfăptuieşte anume activitate de întreprinzător. Drept excepţie se prezintă actele juridice sporadice încheiate între persoanele fizice cu privire la vînzarea-
cumpărarea bunurilor pentru consum, care au fost în utilizare sau faţă de care şi-au pierdut interesul de consumator.
Contractul de comision este, în esenţă, un contract cu titlu oneros, pe cînd natura contractului de mandat îl determină drept contract cu titlu gratuit, devenind cu titlu oneros doar în cazurile
prevăzute de lege sau de contract.

Elementele contractului de comision

Părţile contractului de comision sînt comitentul şi comisionarul. În calitate de parte contractantă pot apărea atît persoanele fizice, cît şi persoanele juridice. Comitent în contractul de comision poate
fi orice persoană care solicită servicii în ceea ce priveşte încheierea de acte juridice pe contul său, însă nu în numele său. Comitentul trebuie să dispună de capacitatea juridică necesară pentru a
încheia el însuşi actele juridice pe care, în baza contractului de comision, urmează să le încheie comisionarul cu terţele persoane. În baza contractului de comision, parte în raporturile cu terţii apare nu
comitentul, ci comisionarul, însă aceste acte se încheie pe contul comitentului. Comisionarul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, deoarece actele juridice pe care acesta le încheie cu terţii se
încheie în nume propriu, comisionarul prezentîndu-se drept subiect al raporturilor juridice precedate de actele juridice încheiate în baza contractului de comision.
Actele juridice încheiate de către comisionar în vederea desfăşurării activităţi de întreprinzător implică prevederile respective în statutul acestuia sau autorizațiile necesare, eliberate în această
privinţă de către organele competente ale statului, cum ar fi licenţele sau patentele de întreprinzător. Contractul de consignaţie este o varietate a contractului de comision și, potrivit pct.l, cap.I al
Regulilor comerţului de consignaţie, se încheie între subiecţii activităţii comerciale care primeşte mărfurile la consignaţie şi persoana fizică sau juridică care le predă la consignaţie. În calitate de
comisionar poate apărea persoana fizică sau juridică ce practică activitate de întreprinzător.
Condiţiile generale impuse de către legislator obiectului actului juridic sînt:
 să fie licit,
 să se afle în circuitul civil,
 să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa (alin.(2) art.206 CC RM).
În ceea ce priveşte obiectul contractului de comision, se impun anumite precizări.
Forma contractului de comision este reglementată de normele generale privind forma actului juridic. Contractul de comision se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante.
 Varietatea contractului de comision – contractul de consignaţie, potrivit pct.1, cap.I al Regulilor comerţului de consignaţie, se întocmeşte în două exemplare, dintre care primul se înmînează
comitentului, iar al doilea rămîne la comisionar. Contractul de consignaţie se încheie în scris.
Legislaţia în vigoare nu obligă părţile contractante la stipularea obligatorie a termenului în contractul de comision. Determinarea termenului contractului este o prerogativă a părţilor şi variază în
funcţie de termenul necesar comisionarului în vederea încheierii şi executării actului juridic încheiat cu terţa persoană. Totuşi clauzele cu privire la termene îşi ocupă locul bine meritat printre
clauzele contractuale, deoarece permit organizarea eficientă a procesului de executare a obligaţiilor contractuale asumate de către comisionar în baza contractului de comision.
Preţul contractului de comision (comisionul) este remuneraţia pe care se obligă s-o plătească comisionarului comitentul în schimbul serviciilor de intermediere oferite de către comisionarul, servicii
ce presupun încheierea de acte juridice cu terţele persoane pe contul comitentului.
Comisionul se stabileşte prin acordul părţilor sub forma unei sume fixe sau a unei cote procentuale din valoarea actului juridic încheiat de către comisionar. Potrivit prevederilor alin.(l) art. 1063
CC RM, comitentul este obligat să acorde comisionarului remuneraţia stabilită de contract sau de uzanţe.

Drepturile și obligațiile părților

Contractul de comision este un contract sinalagmatic, fapt ce presupune că părţile contractante se obligă reciproc, astfel încît obligația fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte
(alin.(l) art.704 CC RM).
Ca şi în contractul de mandat, în baza contractului de comision apar două categorii de raporturi juridice:
1) raporturile juridice dintre comitent şi comisionar (raporturi ce caracterizează partea interioară a comisionului, stabilite direct între părţile contractului de comision);
2) raporturile apărute între comisionar şi terţ în urma încheierii între aceştia a actului juridic în baza contractului de comision (raporturi care, în virtutea faptului că sînt încheiate pe contul
comitentului, caracterizează indirect partea exterioară a contractului de comision).
Faptul că comisionarul se obligă să încheie acte juridice pe contul comitentului determină asemănarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractului de comision cu drepturile şi obligaţiile
mandantului şi mandatarului, izvorîte din contractul de mandat. Potrivit alin.(3) art. 1061 CC RM între comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţii ca între mandant şi mandatar, cu
deosebirile stabilite de cap. XV CC. Deosebirea principială a contractului de comision faţă de contractul de mandat ce constă în încheierea de către comisionar a actelor juridice în nume propriu
determină existenţa drepturilor şi obligațiilor specifice părţilor contractului de comision, deosebite de cele caracteristice irţilor la contractul de mandat.
În baza contractului de comision, comisionarul se obligă să execute mandatul încredinţat de către comitent în sensul încheierii actelor juridice prevăzute de contract (alin.(l) art. 1061 CC RM).
Respectiva obligaţie a comisionarului nu se reduce la încheierea de acte juridice, acesta fiind obligat să întreprindă toate măsurile necesare atît pentru încheierea actului juridic cu terţii, cît şi pentru
realizarea acestui act (de ex., comisionarul-vînzător este obligat să găsească potenţialul cumpărător, să încheie cu acesta contractul de vînzare-cumpărare, iar în vederea executării acestuia, să
remită marfa şi să încaseze preţul).
Obligaţia comisionarului de a încheia actul juridic asupra căruia s-a convenit prin contractul de comision este însoţită de obligaţiile respectării indicaţiilor comitentului şi executării în condiţii cît mai
avantajoase pentru comitent a acestui act. Potrivit prevederilor alin.(l) art. 1062 CC RM, comisionarul trebuie să respecte indicaţiile primite de la comitent şi să execute obligaţiile pe care şi le-a
asumat în condiţii cît mai favorabile pentru acesta. Îndeplinirea obligaţiei de respectare a indicaţiilor primite de la comitent trebuie apreciată în funcţie de caracterul indicaţiilor, care pot fi imperative,
indicative sau facultative.
Potrivit alin.(l) art. 1064 CC RM, comisionarul este în drept să se abată de la indicaţiile comitentului dacă o cer interesele comitentului sau dacă nu are posibilitatea de a cere aprobarea
prealabilă a comitentului sau nu a primit răspunsul în timp util.
Efectele în privinţa actelor încheiate atît cu abatere nesancţionată de la indicaţiile comitentului, cît şi cu abatere sancţionată: potrivit alin. (2) art. 1064 CC RM, în cazul în care a vîndut
bunurile la un preţ mai mic decît cel indicat de comitent, comisionarul trebuie să acopere diferenţa, dacă nu demonstrează că nu a putut vinde bunul la preţul indicat şi că prin vinderea la un preţ mai
mic a evitat un prejudiciu mai mare.
Codul civil stabileşte un remediu juridic pentru comitent şi în cazul cînd comisionarul, prin abatere de la indicaţiile comitentului, cumpără un bun la un preț mai mare decît acel care a fost stabilit în
contractul de comision.
Potrivit alin.(3) art. 1064 CC RM, în cazul în care comisionarul cumpără un bun la un preţ mai mare decît cel indicat, comitentul trebuie să declare că renunţă la actul juridic încheiat de
comisionar imediat ce este înştiinţat despre încheierea actului juridic. În caz contrar, se consideră că a acceptat condiţiile cumpărării. Odată fiind informat de către comisionar despre cumpărarea
bunului la un preţ mai mare decît cel stabilit prin contractul de comision, comitentul are dreptul să renunţe la acest act juridic. Declaraţia despre renunţarea comitentului la actul juridic încheiat de
comisionar trebuie făcută de către acesta imediat din momentul de cînd a fost pus în cunoştinţă de cauză. Tăcerea comitentului după înştiinţare valorează cu acceptarea condiţiilor actului juridic astfe
încheiat, iar declararea intempestivă a renunţării îl face pe comitent să decadă dir dreptul de a renunţa la acest act.
Comisionarul este în drept să încheie acte juridice în condiţii mai avantajoase decît cele stabilite în contractul de comision, fiind în acest caz obligat să împartă beneficiile între el şi comitent în mod
egal. Potrivit prevederilor alin.(2) art.1062 CC RM, în cazul în care comisionarul încheie acte juridice în condiţii mai avantajoase decît cele stipulate de comitent, beneficiile se împart egal între el şi
comitent, dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Comisionarul este obligat să asigure bunurile primite de la comitent sau pentru comitent numai în cazurile în care faptul acesta este stipulat în contract sau rezultă din uzanţe (art. 1068 CC).
În baza alin.(l) art. 1067 CC RM, comisionarul trebuie să execute toate obligaţiile şi să exercite toate drepturile care rezultă din actul juridic încheiat în numele său, dar pe contul comitentului.
Această regulă se prezintă ca principiu de rază al activităţii comisionarului exercitate de către acesta în vederea executării contractului de comision.
După încetarea contractului, comisionarul este obligat să predea comitentului ceea ce a primit în baza executării actului juridic încheiat cu terţa persoană, prezentînd o dare de seamă. Potrivit art.
1069 CC RM, după executarea obligaţiilor sau după rezilierea contractului, comisionarul predă tot ceea ce a primit în baza contractului şi prezintă o dare de seamă. În cazul în care există obiecţii în
legătură cu darea de seamă, comitentul este obligat să-l informeze pe comisionar în termen de 15 zile de la primirea dării de seamă, dacă contractul nu prevede un alt termen.
Comisionarul poate rezilia contractul de comision numai în cazul prevăzut de contract, în cazul inexistenţei posibilităţii de a executa obligaţia asumată sau în cazul în care comitentul nu execută
obligaţiile contractuale (art. 1073 CC RM).
Potrivit prevederilor alin.(2) art. 1074 CC RM, comisionarul are dreptul să predea bunurile comitentului în depozit pe contul acestuia ori să le vîndă la un preţ cît mai convenabil pentru comitent.
Obţinerea de beneficii în formă de remuneraţie este interesul comercial al сomisionarului în scopul realizării căruia acesta încheie acte juridice cu terţele persoane în nume propriu, dar pe contul
comitentului. Contraprestaţia la care se obligă comitentul în schimbul prestaţiei comisionarului este remuneraţia comisionarului. Potrivit alin.(l) art. 1063 CC RM, comitentul este obligat să acorde
comisionarului remuneraţia stabilită de contract sau de uzanţe. Comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar şi în cazul în care executarea actului juridic încheiat de el nu a avut loc, dar faptul
acesta se datorează vinovăţiei comitentului sau se află în legătură cu personalitatea lui.
Conform prevederilor art.1070 CC RM, comitentul recepţionează tot ceea ce a executat comisionarul în baza contractului de comision, examinează bunurile, îl informează imediat pe comisionar despre
vicii şi îl eliberează de toate obligaţiile pe care şi le-a asumat faţă de terţ în executarea contractului de comision. Neexecutarea obligaţiei de examinare şi informare în privinţa viciilor bunurilor primite
de la comisionar îl face pe comitent să decadă din dreptul de a invoca pe viitor existenţa acestor vicii.
Comitentul este obligat să compenseze toate cheltuielile utile suportate de comisionar în executarea contractului de comision (alin.(l) art.1071 CC RM). În cazul cînd părţile nu ajung la un
compromis în această privinţă, aprecierea utilităţii cheltuielilor efectuate de către comisionar în procesul executării contractului de comision revine instanţei judiciare. Cu toate că legea îl obligă pe
comitent la compensarea tuturor cheltuielilor utile suportate de către comisionar în executarea contractului de comision, comisionarul nu poate pretinde compensarea cheltuielilor de păstrare a bunurilor
comitentului, dacă legea sau contractul nu prevăd altfel. Conform alin.(2) art. 1071 CC RM, cheltuielile de păstrare a bunurilor comitentului, inclusiv a celor primite de la terţi, sînt suportate de
comisionar, dacă în lege sau în contract nu este prevăzut altfel. Comitentul, spre deosebire de comisionar, se bucură de dreptul necondiţionat la rezilierea contractului de comision. Conform alin.(l) art.
1072 CC RM, comitentul are dreptul să rezilieze contractul în orice moment. Rezilierea anticipată a contractului din iniţiativa comitentului are un impact negativ în ceea ce priveşte obţinerea de către
comisionar a beneficiului scontat la momentul încheierii contractului de comision, presupunînd anumite efecte. În cazul rezilierii contractului, comitentul este obligat să plătească comisionarului pentru
actele juridice încheiate remuneraţia stipulată şi să repare prejudiciul cauzat prin rezilierea contractului (alin.(2) art. 1072 CC RM).
Întrucît actul juridic se încheie de către comisionar cu terţa persoană în nume propriu, dar pe contul comitentului, acesta avînd drept de proprietate asupra bunului predat comisionarului sau primit de
el pentru comitent (art. 1065 CC RM).