Ministerul Educației, Culturii și Crecetării al Republicii Moldova

Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale

REFERAT
La fizică
Tema: Clasificarea stelelor
I-1537

A elaborat eleva: Filimon Olga

Profesoară: Cerbu Anatolie

Chișinău 2018
Clasificare stelară
Soarele este steaua centrală a Sistemului Solar. Deși pentru oameni pare a fi cea mai mare stea care
urcă și coboară de pe bolta cerească, nu este și cea mai mare stea din Univers, ci o stea mijlocie. Ce se vede
pe cer este diametrul aparent, unul dintre multele criterii pentru clasificarea stelelor.

După Scara Secchi

Abatele Angelo Secchi.

Între 1870 și 1880, unul dintre pionierii spectroscopiei stelare, Abatele Angelo Secchi a creat Scara
Secchi spre a ordona spectrul observat. A dezvoltat inițial 4 clase de stele[1][2]:

 Clasa I: stele albe și albastre cu largi linii de hidrogen greu (clasa modernă A)
 Clasa a II-a : stele galbene – linii de emisie în hidrogen mai scăzute dar linii metalice stridente (clasele
moderne G și K)
 Clasa a III-a : stele portocalii spre roșu cu benzi spectrale complexe (clasa modernă M)
 Clasa a IV-a : stele roșii cu importante linii de emisie în Carbon.
In 1878 a adaugat o a cincea clasă:

 Clasa a V-a: linii de emisie (ex: Be, Bf, etc.)

Spre sfârșitul anilor 1890, această clasificare a fost înlocuită cu clasificarea Harvard. Soarele face parte din clasa
a II-a.

După Clasificarea spectrală Harvard

Clasificarea spectrală Harvard, într-o singură dimensiune (temperatura) se bazează pe liniile de Hidrogen
sau Seria Balmer emise de stea, a fost dezvoltată în Observatorul Universității Harvard în 1912 de Annie Jump
Cannon și Eduard C. Pickering[5]. Clasele obișnuite sunt listate, în mod normal, de la cea mai caldă la cea mai
rece (cu masă, rază și luminozitate comparată față de cea a Soarelui) sunt date în urmatorul tabel.
Valorile pentru masă, rază și luminozitate sunt apropiate doar pentru stelele din secvența principală și sunt
mai departate de adevăr pentru gigante. Clasificarea poate fi reținută ușor dupa urmatoarea frază din engleză
"Oh Be A Fine Girl/Guy, Kiss Me" . Diagrama Hertzsprung-Russell redă clasificarea stelelor în funcție de
magnitudine absolută, luminozitate și temperatura suprafeței.
Motivul pentru aranjamentul ciudat al literelor este un motiv istoric. Când oamenii au inceput să observe
pentru prima data spectrul stelar au descoperit că stele aveau linii spectrale de Hidrogen de intensități diferite și
astfel au catalogat stelele dupa puterea liniilor de Hidrogen sau Seria Balmer de la A (cele mai puternice) pâna la
Q (cele mai slabe). Alte linii neutre si ionizate apar sub forma literlor H sau K (Calciu, Sodiu) ori D,etc.
Annie Jump Cannon

Mai târziu s-a descoperit că unele clase se repetau și astfel acele grupe au fost scoase din clasificare.
Mult timp mai târziu s-a descoperit că puterea liniilor de Hidrogen era proporțională cu temperatura la suprafața
stelei. Acest studiu a fost făcut de către fetele de la Observatorul Astronomic Harvard și anume de Annie Jump
Cannon, Henrietta Swan Leavitt și Antonia Maury, studii efectiuate pe baza muncii lui Williamina Fleming. În anii
’20, fizicianul indian Megh Nad Saha a dezvoltat teoria ionizării prin extinderea unor idei bine cunoscute în chimia
fizică aparținând disociației moleculelor spre ionizarea atomilor. Astronomul de la Harvard, Cecilia Payne-
Gaposchkin a demonstrat că secvența spectrală OBAFGKM este depinde de temeratură.[6]
Clasele spectrale sunt divizate de cifrele arabe. De exemplu A0 arată stelele cele mai calde din clasa A,
iar A9 arată cele mai reci stele din aceași clasă. Soarele este clasificat ca fiind din clasa G2.
Stelele din clasa G sunt probabil stelele cele mai bine cunoscute deoarece Soarele, steaua cea mai
apropriată de noi face parte din aceasta clasă. Cele mai notabile linii de emisie sunt H și K linii ale Ca II, cele mai
proeminente întâlnite la grupa G2. Au linii de emisie în Hidrogen mai slabe decât la stelele din grupa F, dar alături
de metale ionizate au și metale neutre.

După Clasificarea spectrală Yerkes

Luneta de la Observatorul din Yerkes.

Clasificarea spectrală Yerkes sau MKK, acronim care provine de la numele autorilor sai, este un sistem de
clasificare a spectrului stelar introdus în 1943 de William Wilson Morgan, Phillip C. Keenan and Edith Kellman toți
de la Observatorul din Yerkes. Clasificarea se bazează pe liniile spectrale proporționale cu gravitatea care se
găsește la suprafața stelei și se bazează pe luminozitate, total diferit de clasificarea Harvard care se bazează pe
temperatura la suprafață.[7]
Mai târziu, în 1953, după câteva revizuiri la lista standard de stele și la criteriile de clasificare această
clasificare a fost redenumită MK (de la inițialele lui William Wilson Morgan și ale lui Phillip C. Keenan) Cum raza
unei stele gigant este mult mai mare decât cea a unei stele pitice, în timp ce masele lor greu se pot compara,
gravitatea și astfel și densitatea gazului precum și presiunea asupra suprafeței unei stele gigant este mult mai
mică decât la o stea pitică. Aceste diferențe se manifestă prin forma efectului luminozității care poate afecta și
lungimea și intenistatea liniilor spectrale care astfel sunt măsurate greșit. Stelele mai dense, cu suprafețe mai mari
vor exercita presiune mai mare pe linile spectrale.

 I supergigante
 Ia-0 (hipergiagnte sau supergigante extrem de luminoase, adaugate ulterior) Exemplu: Eta Carinae
 Ia (supergigante luminoase), Exemplu: Deneb (A2Ia)
 Iab (supergigante luminoase intermediare)
 Ib (supergigante mai puțin luminoase), Exemplu: Betelgeuse (M2Ib)
 II gigante luminoase
 IIa, Exemplu: β Scuti (HD 173764) (G4 IIa)
 IIab Exemplu: HR 8752 (G0Iab:)
 IIb, Exemplu: HR 6902 (G9 IIb)

 III gigante normale

 IIIa, Exemplu: ρ Persei (M4 IIIa)
 IIIab Exemplu: δ Reticuli (M2 IIIab)
 IIIb, Exemplu: Pollux (K2 IIIb)
 IV subgigante
 IVa, Exemplu: ε Reticuli (K1-2 IVa-III)
 IVb, Exemplu: HR 672 A (G0.5 IVb)
 V stelele din secvența principală (pitice)
 Va, Exemplu: AD Leonis (M4Vae)
 Vb, Exemplu: 85 Pegasi A (G5 Vb)
 VI subpitice (utilizate rar)
 VII pitice albe (utilizate rar)

Tabel Clasificarea spectrală Harvard

% din
Culoare Culoare Linii de
Clasă Temperatură Masă Rază Luminozitate Secvența
convențională aparentă Hidrogen
Principală

30,000– 60 15
O albastru albastru 1,400,000 L☉ slabe ~0.00003%
60,000 K M☉ R☉

10,000– alb-albastre 18
B alb-albastre 7 R☉ 20,000 L☉ medii 0.13%
30,000 K spre alb M☉

7,500– 3.1 2.1

A alb alb 80 L☉ puternice 0.6%
10,000 K M☉ R☉

6,000– 1.7 1.3

F alb-gălbui alb 6 L☉ medii 3%
7,500 K M☉ R☉

G (Grupa 5,000– 1.1 1.1

galben galben 1.2 L☉ slabe 7.6%
Soarelui) 6,000 K M☉ R☉

3,500– galben- 0.8 0.9 foarte

K portocaliu 0.4 L☉ 12.1%
5,000 K portocaliu M☉ R☉ slabe

2,000– roșu- 0.3 0.4 foarte

M roșu 0.04 L☉ 76.45%
3,500 K portocaliu M☉ R☉ slabe

Clasificarea după spectrul stelar

În astronomie, clasificarea stelară este o clasificare a stelelor bazată inițial pe temperatura fotosferică și
de caracteristicile spectrale ale acesteia. Temperatura stelară poate fi clasificată folosind Legea lui Wien; dar
aceasta nu este valabilă la stelele distante. Spectroscopia stelelor ne dă posibilitatea de a clasifica stelele dupa
linia de absorbție a stelelor, aceasta fiid posibil de observat doar la o anumită temperatură a straturilor de pe
atmosfera stelară, pentru că doar această temperatură oferă informații despre energia atomică de pe suprafața
stelei. O primă schemă, din secolul 19 clasifică stelele de la A la P, și care este originea spectrului folosit azi.

Clasificarea stelelor după schema Morgan-Keenan

Această clasificare este cel mai des întâlnită. Clasificările importante încep de la cele mai calde la cele
mai reci
 Clasa Temperatura Culoarea Stelei

O 30,000 - 60,000 K Albastră

B 10,000 - 30,000 K Alb- Albăstrui

A 7,500 - 10,000 K Alb

F 6,000 - 7,500 K Alb-Gălbui

G 5,000 - 6,000 K Galben (ca și Soarele)

K 3,500 - 5,000 K Portocaliu

M 2,000 - 3,500 K Roșu

Diagrama Hertzsprung-Russell

Această schemă a fost făcută de Annie J. Cannon în 1900 și de Harvard College Observatory. Diagrama
Hertzsprung-Russell arată clasificarea stelelor după magnitudine absolută, luminozitate, și temperatura de la
suprafață. Literele din spectru au o ordine anume. Astronomii au observat că stelele sunt foarte diferite funcție
de cantitatea de hidrogen de la suprafață în ordine de la ce a mai puternică A până la cea mai slabă Q. Alte linii
cum ar fi cele ionizate sau neutre au fost înlăturate din specrtru pt că s-au dovedit a fi duplicate. Doar, foarte
târziu s-a descoperit că intensitatea liniei de hidrogen este de fapt legată de temperatura de la suprafața stelei.
Această lucrare a fost făcută de studenții de la Harvard College Observatory, Cannon și Antonia Maury, având
la bază calculele Williamina Fleming. aceste clasificări sunt subdiviziuni notate cu numere arabe de
la 0 la 9. A0 este cea mai fierbinte stea din clasa A, iar A9 este cea mai rece. Soarele este în clasa G2.

Tipuri de stele în spectru

Stelele din clasa O sunt foarte fierbinți și foarte strălucitoare, având culoarea albastru
intens.Naos (în Puppis) străluceste de un milion de ori mai tare decât Soarele. Aceste stele au linii predominant
neutre și ionizate de heliu și linii foarte slabe de hidrogen.Aceste stele emit radiații sub formă de ultraviolete.
 Stelele din clasa B sunt și ele foarte luminoase, Rigel (în Orion) este o stea de tip B, supergigantă albastră.
Spectrul acestora au linii de heliu si de hidrogen în cantități moderate. Stelele de tip O si B sunt foarte puternice,
cu o viata scurtă.
Stelele din clasa A sunt stelele comune vizibile cu ochiul liber. Deneb în Cygnus este o altă stea cu o
putere formidabilă, pe când Sirius este tot o stea de clasă A , dar nu atât de puternică. Toate stelele din clasa A
sunt albe. Multe pitice albe sunt clasificate in această categorie. Au linii puternice de hidrogen și metale ionizate.
Stelele din clasa F sunt tot puternice dar spre sfârșitul vieții, ca și Fomalhaut în Piscis Austrinus. Spectrul
lor este caracterizat prin linii slabe de hidrogen și metale ionizate, culoarea este albă cu tentă de galben.
Stelele din clasa G sunt probabil cele mai cunoscute tipuri, chiar și Soarele face parte din această clasă.
Au linii slabe de hidrogen și metale ionizate și au și linii de metale neutre. Supergigantele se află de obicei între O
și B(albastre),și, K și M (roșii).În general aceste stele nu stau în clasa G din cauza proportiilor uriașe pe care le au
și sunt foarte instabile.
Stelele din clasa K sunt stele cu tentă de portocaliu fiind mai reci decât Soarele. Unele stele K sunt stele
gigante sau supergigante ca și Arcturus, pe cand altele ca Alpha Centauri B sunt spre sfârșitul vieții. La aceste
stele predomină liniile de metale neutre și foarte slab hidrogenul.
Clasa M este cea mai comuna clasă daca luăm cifra stelelor care sunt în această clasă. Toate piticele roșii
se află în acestă categorie, și mai mult de 90% din stele sunt pitice roșii, ca și Proxima Centauri. M este de
asemenea clasa unor supergigante ca Antares și Betelgeuse, la fel și Mira, stea variabilă. Spectrul acestor stele
arată linii de metale neutre și în general hidrogenul este absent. Oxidul de titaniu poate fii prezent în aceste stele.
Culoarea lor este roșie dar totuși relativ neadevărată. Depinde de dimensiunile stelei. Dacă un obiect la fel de
fierbinte, de exemplu un bec cu halogen (3000 K)care este un obiect fierbinte cu lumină albă, dacă e pus la câțiva
kilometri distanță apare ca un punct roșu.
Tipuri de stele rare în spectru
Există stele rare care nu se încadrează în nici unul din spectrele de mai sus, iar pentru asta a fost necesară
o numire adițională a stelelor după ordinea descoperirii.

 W: Până la 70,000 K - stele Wolf-Rayet .

 L: 1,500 - 2,000 K - Stele cu o masă insuficientă de hidrogen ca să poată crea fuziune 5 piticele brune) Clasa
L conține și litiu care este rapid distrus în stelele mai fierbinți
 T: 1,000 K - Mai reci; Pitice brune cu metan în spectru.
 C: Stea de carbon.

 R: Reprezintă stelele de carbon din clasa...; ex: S Camelopardalis⁠(en), din constelația Girafa.
 N: Stele de carbon similare celor din clasa M; ex: R Leporis⁠(en), din constelația Iepurele.

 S: Stele similare clasei M, dar oxidul de titaniu este înlocuit cu oxidul de zirconiu
 D: Piticele albe, ex:. Sirius B.
Stelele din clasa W sunt stele superluminoase Wolf- Rayet, fiind totuși diferite deoarece conțin mai mult
heliu decât hidrogen. Sunt stele supergigante pe cale de a se stinge. Clasa W este la rândul ei subdivizată în
clasa WNși WC în funcție de cantitatea de carbon sau nitrogen din atmosfera stelară.
Stelele din clasa L au denumirea după litiul prezent în miezul stelei. Orice cantitate de litiu ar fi distrusă în
fuziune nucleară la stelele obișnuite, dar aceste stele nu arată nici un proces de fuziune. Sunt stele de culoare
roșu închis și strălucire în infraroșii. Gazul lor este atât de rece încât permit metalelor alcaline să apară în
spectru.
Stelele din clasa T sunt stele foarte tinere și cu o densitate mică, de obicei localizate în norii interstelari de
unde s-au și născut. Aceste stele sunt prea mici pentru a se numi stele, de aceea poartă denumirea de sub-
stele asemănătoare piticelor brune. Au culoare neagră, emit lumină foarte puțină sau deloc, dar sunt puternice
în infraroșu. Temperatura de la suprafață este foarte scăzuta iar în spectru apare metanul.
Stelele din clasa R și N sunt stele de carbon (gigante roșii ajunse la sfârșitul vieții) care se pot clasifica în
clasa G până la M.
Stelele din clasa S sunt stelele aflate între clasa M și stele de carbon. Aceste stele conțin oxigen și carbon
în cantități egale și toate sunt blocate în molecule de CO.
Clasele P și Q sunt folosite la obiectele nonstelare. Tipul P sunt nebuloasele iar tipul Q sunt novele.
Lista celor mai apropiate stele
Această listă conține câteva stelele cunoscute și pe cele pitice cenușii aflate la o distanță de până în
5 parseci(16,3 ani-lumină) de Sistemul Solar, listate în funcție de distanță. În afară de sistemul solar, există încă
51 de sisteme stelare în această rază.

Lista
Stelele de mai jos, vizibile cu ochiul liber, au magnitudinea colorată în albastru deschis. Clasele
spectrale ale stelelor și ale piticilor cenușii sunt arătate în culoare clasei sale spectrale (aceste culori sunt
derivate din numele convenționale pentru tipurile de spectrale și nu reprezintă culoarea stelei observate). La
multe pitici cenușii nu este indicată magnitudine vizibilă dar sunt menționate în apropiere de Banda J în infraroșu
a magnitudinii. Unele dintre rezultatele paralaxelor și ale distanțelor sunt măsurători preliminare.[1]

Denumire Epoca J2000.0

Magnit Magnit Distanța[3
Clas Paralaxă ]
udinea udinea [1][2]
Note
a
# Stel
aparen absolu
Ascensi mas(±er
Ani suplime
tă(mV tă(MV lumină(±e ntare
Siste Ste ară e Declin r)
Stea ori mJ ) ori MJ ) rr)
m a# dreaptă ație[1]
[1]

Sistem
−26.74[ are opt
ul Soare G2V[1] 1] 4.85[1] — — 0
planete
Solar

[6]Proxim

a
Proxima Cent
M5.5 14h 29m −62° 4 768.87( 4.2421(1 Centauri
auri(V645 Cen 1 11.09[1] 15.53[1]
Ve 43.0s 0′ 46″ 029)[4][5] 6) b:
tauri)
exoplan
etă

α Centauri A 14h 39m −60° 5 Exoplan

2 G2V[1] 0.01[1] 4.38[1]
Alpha (HD 128620) 36.5s 0′ 02″ eta Alph
Centau a
ri Centauri
1
(Rigil K Bbeste
entaur contesta
us) tă
747.23( 4.3650(6 Exoplan
117)[4][7] 8) eta Alph
α Centauri B 14h 39m −60° 5 a
2 K1V[1] 1.34[1] 5.71[1] Centauri
(HD 128621) 35.1s 0′ 14″
Bceste
candidat
ă, însă
cu
existenț
ă
 Denumire Epoca J2000.0
Magnit Magnit Distanța[3
Clas Paralaxă ]
udinea udinea [1][2]
Note
a
# Stel
aparen absolu
Ascensi mas(±er
Ani suplime
tă(mV tă(MV lumină(±e ntare
Siste Ste ară e Declin r)
Stea ori mJ ) ori MJ ) rr)
m a# dreaptă ație[1]
[1]

nesigură
.

Steaua lui M4.0 17h 57m +04° 4 546.98( 5.9630(1

2 4 9.53[1] 13.22[1]
Barnard (BD+04°3561a) Ve 48.5s 1′ 36″ 1 00)[4][5] 09)

M6.0 10h 56m +07° 0 419.10( 7.7825(3

3 Wolf 359 (CN Leonis) 5 13.44[1] 16.55[1]
V[1] 29.2s 0′ 53″ 210)[4] 90)

Lalande 21185 (BD+36° M2.0 11h 03m +35° 5 393.42( 8.2905(1

4 6 7.47[1] 10.44[1]
2147) V[1] 20.2s 8′ 12″ 070)[4][5] 48)

Sirius Sirius A 7 A1V[1] −1.46[1] 1.42[1]

(α Cani 06h 45m −16° 4 380.02( 8.5828(2
5
s Majo 08.9s 2′ 58″ 128)[4][5] 89)
ris) Sirius B 7 DA2[1] 8.44[1] 11.34[1]

Luyten 726- M5.5

9 12.54[1] 15.40[1]
8 A (BL Ceti) Ve
Luyten 01h 39m −17° 5 373.70( 8.7280(6
6
726-8 01.3s 7′ 01″ 270)[4] 31)
Luyten 726- M6.0
10 12.99[1] 15.85[1]
8 B (UV Ceti) Ve

Ross 154 (V1216 Sagitt M3.5 18h 49m −23° 5 336.90( 9.6813(5
7 11 10.43[1] 13.07[1]
arii) Ve 49.4s 0′ 10″ 178)[4][5] 12)

Ross 248 (HH Androme M5.5 23h 41m +44° 1 316.00( 10.322(3
8 12 12.29[1] 14.79[1]
dae) Ve 54.7s 0′ 30″ 110)[4] 6)

Epsilon Eridani (BD−09° 03h 32m −09° 2 309.99( 10.522(2 se crede

9 13 K2V[1] 3.73[1] 6.19[1]
697) 55.8s 7′ 30″ 079)[4][5] 7) că are
două
 Denumire Epoca J2000.0
Magnit Magnit Distanța[3
Clas Paralaxă ]
udinea udinea [1][2]
Note
a
# Stel
aparen absolu
Ascensi mas(±er
Ani suplime
tă(mV tă(MV lumină(±e ntare
Siste Ste ară e Declin r)
Stea ori mJ ) ori MJ ) rr)
m a# dreaptă ație[1]
[1]

planete[8
]

Lacaille 9352 (CD−36°1 M1.5 23h 05m −35° 5 303.64( 10.742(3

10 14 7.34[1] 9.75[1]
5693) Ve 52.0s 1′ 11″ 087)[4][5] 1)

M4.0V 11h 47m +00° 48 298.72( 10.919(4

11 Ross 128 (FI Virginis) 15 11.13[1] 13.51[1]
n 44.4s ′ 16″ 135)[4][5] 9)

EZ Aquari M5.0V
16 13.33[1] 15.64[1]
iA e

EZ Aquarii
EZ Aquari 22h 38m −15° 18 289.50( 11.266(1
12 (Gliese 866, 16 M? 13.27[1] 15.58[1]
iB 33.4s ′ 07″ 440)[4] 71)
Luyten 789-6)

EZ Aquari
16 M? 14.03[1] 16.34[1]
iC

Procyon F5V-
19 0.38[1] 2.66[1]
A IV[1]
Procyon
07h 39m +05° 13 286.05( 11.402(3
13 (α Canis Minoris
18.1s ′ 30″ 081)[4][5] 2)
)
Procyon
19 DA[1] 10.70[1] 12.98[1]
B

61 Cygni pri
A K5.0V[ 21h 06m +38° 44 ma
21 1] 5.21[1] 7.49[1]
(BD+38°4 53.9s ′ 58″ stea
343) (du
pă
286.04( 11.403(2
14 61 Cygni Soa
056)[4][5] 2)
re)
61 Cygni a
B K7.0V[ 21h 06m +38° 44 căr
21 1] 6.03[1] 8.31[1]
(BD+38°4 55.3s ′ 31″ ei
344) dist
anț
 Denumire Epoca J2000.0
Magnit Magnit Distanța[3
Clas Paralaxă ]
udinea udinea [1][2]
Note
a
# Stel
aparen absolu
Ascensi mas(±er
Ani suplime
tă(mV tă(MV lumină(±e ntare
Siste Ste ară e Declin r)
Stea ori mJ ) ori MJ ) rr)
m a# dreaptă ație[1]
[1]

ă
este
măs
urat
ă[9]

Struve 23
98 A M3.0V 18h 42m +59° 37
23 [1]
8.90[1] 11.16[1]
(HD 1737 46.7s ′ 49″
39)
Struve 2398
283.00( 11.525(6
15 (Gliese 725,
169)[4][5] 9)
BD+59°1915)
Struve 23
98 B M3.5V 18h 42m +59° 37
23 [1]
9.69[1] 11.95[1]
(HD 1737 46.9s ′ 37″
40)

Groombri
dge 34 A M1.5V
25 [1] 8.08[1] 10.32[1]
(GX Andr
omedae)
Groombridge 34 0h 18m +44° 01 280.59( 11.624(3
16
(Gliese 15) 22.9s ′ 23″ 095)[4][5] 9)
Groombri
dge 34 B M3.5V
25 [1]
11.06[1] 13.30[1]
(GQ Andr
omedae)

Epsilon 22h 03m −56° 47

27 K5Ve[1] 4.69[1] 6.89[1]
Indi A 21.7s ′ 10″

Epsilon Indi Epsilon In 12.3 275.84( 11.824(3

17 27 T1.0V
(CPD−57°10015) di Ba J[10] 069)[4][5] 0)
22h 04m −56° 46
10.5s ′ 58″
Epsilon In 13.2
27 T6.0V
di Bb J[10]
 Denumire Epoca J2000.0
Magnit Magnit Distanța[3
Clas Paralaxă ]
udinea udinea [1][2]
Note
a
# Stel
aparen absolu
Ascensi mas(±er
Ani suplime
tă(mV tă(MV lumină(±e ntare
Siste Ste ară e Declin r)
Stea ori mJ ) ori MJ ) rr)
m a# dreaptă ație[1]
[1]

M6.5V 08h 29m +26° 46 275.80( 11.826(1

18 DX Cancri (G 51-15) 30 14.78[1] 16.98[1]
e 49.5s ′ 37″ 300)[4] 29)

G8Vp[1 01h 44m −15° 56 274.39( 11.887(3

19 Tau Ceti (BD−16°295) 31 ]
3.49[1] 5.68[1]
04.1s ′ 15″ 076)[4][5] 3)

M5.5V 03h 35m −44° 30 272.01( 11.991(5 [12][1

20 GJ 1061 (LHS 1565) 32 [1]
13.09[1] 15.26[1]
59.7s ′ 45″ 130)[11] 7) 3]

M4.5V 01h 12m −16° 59 268.84( 12.132(1

21 YZ Ceti (LHS 138) 33 [1] 12.02[1] 14.17[1]
30.6s ′ 56″ 295)[4][5] 33)

Steaua lui M3.5V 07h 27m +05° 13 263.76( 12.366(5

22 34 9.86[1] 11.97[1]
Luyten (BD+05°1668) n 24.5s ′ 33″ 125)[4][5] 9)

Steaua
02h 53m +16° 52 260.63( 12.514(1
23 lui Teegarden(SO025300.5+ 35 M6.5V 15.14[1] 17.22[1] [13]
00.9s ′ 53″ 269)[11] 29)
165258)

SCR 1845 M8.5V 18h 45m −63° 57

36 [1]
17.39 19.41
-6357 A 05.3s ′ 48″
259.45( 12.571(5 [13]
24 SCR 1845-6357
111)[11] 4)
SCR 1845 13.3 18h 45m −63° 57
36 T6[14]
-6357 B J[10] 02.6s ′ 52″

Steaua lui M1.5V 05h 11m −45° 01 255.27( 12.777(4

25 38 [1] 8.84[1] 10.87[1]
Kapteyn (CD−45°1841) 40.6s ′ 06″ 086)[4][5] 3)

Lacaille 8760 (AX Microscopi M0.0V 21h 17m −38° 52 253.43( 12.870(5
26 39 [1] 6.67[1] 8.69[1]
i) 15.3s ′ 03″ 112)[4][5] 7)
 Denumire Epoca J2000.0
Magnit Magnit Distanța[3
Clas Paralaxă ]
udinea udinea [1][2]
Note
a
# Stel
aparen absolu
Ascensi mas(±er
Ani suplime
tă(mV tă(MV lumină(±e ntare
Siste Ste ară e Declin r)
Stea ori mJ ) ori MJ ) rr)
m a# dreaptă ație[1]
[1]

Kruger 60 M3.0V
40 [1]
9.79[1] 11.76[1]
A

Kruger 60 22h 27m +57° 41 248.06( 13.149(7

27
(BD+56°2783) Kruger 60 59.5s ′ 45″ 139)[4][7] 4)
B M4.0V
40 [1]
11.41[1] 13.38[1]
(DO Ceph
ei)

M8.5V 10h 48m −39° 56 247.71( 13.167(8 [15][1

28 DEN 1048-3956 42 [1]
17.39[1] 19.37[1]
14.7s ′ 06″ 155)[11] 2) 6]

–
16.52 07h 22m
29 UGPS 0722-05 43 T9[1] 05° 40′ 246 13.259 [18]
J[17] 27.3s
30″

Ross 614
A M4.5V
44 [1] 11.15[1] 13.09[1]
(LHS 1849
)
Ross 614
06h 29m −02° 48 244.34( 13.349(1
30 (V577 Monocer
23.4s ′ 50″ 201)[4][7] 10)
otis, Gliese 234)
Ross 614
B
44 M5.5V 14.23[1] 16.17[1]
(LHS 1850
)

20.74 15h 41m −22° 50 13.704[1

31 WISE 1541-2250 46 Y0.5 238 [19]
J[19] 51.57s ′ 25″ 9]

>22.8 −56° 58 13.704[1

32 WISE 0350-5658 47 Y1 03h 50m 238 [19]
J[19] ′ 9]

Wolf 1061 (Gliese 628, M3.0V 16h 30m −12° 39 236.01( 13.820(9
33 48 [1]
10.07[1] 11.93[1]
BD−12°4523) 18.1s ′ 45″ 167)[4][5] 8)
 Denumire Epoca J2000.0
Magnit Magnit Distanța[3
Clas Paralaxă ]
udinea udinea [1][2]
Note
a
# Stel
aparen absolu
Ascensi mas(±er
Ani suplime
tă(mV tă(MV lumină(±e ntare
Siste Ste ară e Declin r)
Stea ori mJ ) ori MJ ) rr)
m a# dreaptă ație[1]
[1]

Van Maanen's star (Gliese 00h 49m +05° 23 231.88( 14.066(1

34 49 DZ7[1] 12.38[1] 14.21[1]
35, LHS 7) 09.9s ′ 19″ 179)[4][5] 09)

M3.0V 00h 05m −37° 21 229.20( 14.231(6

35 Gliese 1 (CD−37°15492) 50 [1]
8.55[1] 10.35[1]
24.4s ′ 27″ 107)[4][5] 6)

Wolf 424 M5.5V

51 13.18[1] 14.97[1]
Wolf 424 A e
(FL Virginis, 12h 33m +09° 01 227.90( 14.312(2
36
LHS 333, Gliese 17.2s ′ 15″ 460)[4] 89)
473) Wolf 424
51 M7Ve 13.17[1] 14.96[1]
B

TZ Arietis (Gliese 83.1, M4.5V 02h 00m +13° 03 224.80( 14.509(1

37 53 [1]
12.27[1] 14.03[1]
Luyten 1159-16) 13.2s ′ 08″ 290)[4] 87)

Gliese 687 (LHS 450, M3.0V 17h 36m +68° 20 220.49( 14.793(5
38 54 [1]
9.17[1] 10.89[1]
BD+68°946) 25.9s ′ 21″ 082)[4][5] 5)

M6.5V 10h 48m −11° 20 220.30( 14.805(2

39 LHS 292 (LP 731-58) 55 [1]
15.60[1] 17.32[1]
12.6s ′ 14″ 360)[4] 42)

are
o
M3.0V 17h 28m −46° 53 220.25( 14.809(1
40 Gliese 674 (LHS 449) 56 [1] 9.38[1] 11.09[1] pla
39.9s ′ 43″ 159)[4][5] 07)
net
ă[20]

M5.5V 19h 53m +44° 24

GJ 1245 A 57 [1]
13.46[1] 15.17[1]
54.2s ′ 55″
220.20( 14.812(6
41 GJ 1245
100)[4] 7)
M6.0V 19h 53m +44° 24
GJ 1245 B 57 [1]
14.01[1] 15.72[1]
55.2s ′ 56″
 Denumire Epoca J2000.0
Magnit Magnit Distanța[3
Clas Paralaxă ]
udinea udinea [1][2]
Note
a
# Stel
aparen absolu
Ascensi mas(±er
Ani suplime
tă(mV tă(MV lumină(±e ntare
Siste Ste ară e Declin r)
Stea ori mJ ) ori MJ ) rr)
m a# dreaptă ație[1]
[1]

19h 53m +44° 24

GJ 1245 C 57 M5.5 16.75[1] 18.46[1]
54.2s ′ 55″

11h 45m −64° 50 216.57( 15.060(1

42 Gliese 440 (WD 1142-645) 60 DQ6[1] 11.50[1] 13.18[1]
42.9s ′ 29″ 201)[4][5] 40)

M5.5V 00h 06m −07° 32 213.00( 15.313(2

43 GJ 1002 61 [1]
13.76[1] 15.40[1]
43.8s ′ 22″ 360)[4] 59)

are
patr
M3.5V 22h 53m −14° 15 212.59( 15.342(1 u
44 Gliese 876 (Ross 780) 62 [1]
10.17[1] 11.81[1]
16.7s ′ 49″ 196)[4][5] 41) pla
net
e[21]

M5.5V 10h 44m −61° 12 208.95( 15.610(2

45 LHS 288 (Luyten 143-23) 63 [1] 13.90[1] 15.51[1] [13]
21.2s ′ 36″ 273)[11] 04)

20.09 +55° 34 15.757[1

46 WISE 1405+5534 64 Y0p 14h 05m 207 [19]
J[19] ′ 9]

Gliese M1.0V 11h 05m +43° 31

65 [1]
8.77[1] 10.34[1]
412 A 28.6s ′ 36″

206.02( 15.832(8
47 Gliese 412 Gliese
108)[4][5] 3)
412 B
M5.5V 11h 05m +43° 31
(WX Ursa 65 [1] 14.48[1] 16.05[1]
30.4s ′ 18″
e Majoris
)

Groombridge 1618 (Gli K7.0V 10h 11m +49° 2 205.81( 15.848(5

48 67 [1]
6.59[1] 8.16[1]
ese 380) 22.1s 7′ 15″ 067)[4][5] 2)
 Denumire Epoca J2000.0
Magnit Magnit Distanța[3
Clas Paralaxă ]
udinea udinea [1][2]
Note
a
# Stel
aparen absolu
Ascensi mas(±er
Ani suplime
tă(mV tă(MV lumină(±e ntare
Siste Ste ară e Declin r)
Stea ori mJ ) ori MJ ) rr)
m a# dreaptă ație[1]
[1]

M3.0 10h 19m +19° 5 204.60( 15.942(2

49 AD Leonis 68 9.32[1] 10.87[1]
V[1] 36.4s 2′ 10″ 280)[4] 18)

DENIS J081730.0- -
50 69 T6 08h 17m 203 [19] 16.067[19]
615520 61° 55′

are o
M3.0 21h 33m −49° 0 202.78( 16.085(1
51 Gliese 832 70 8.66[1] 10.20[1] planetă[2
V[1] 34.0s 0′ 32″ 132)[4][5] 05) 2]

M9.0 03h 39m −35° 2 201.40( 16.195(3

52 LP 944-020 71 18.50[1] 20.02[1]
V[1] 35.2s 5′ 41″ 420)[23] 38)

L7.5V 02h 55m −47° 0 201.37( 16.197(3

53 DEN 0255-4700 72 [1] 22.92[1] 24.44[1] [16]
03.7s 0′ 52″ 389)[11] 13)

Ascensiune Declinație
Sistem Stea Star #
Magnitudi Magnitudi dreaptă[1] [1]
Distanță[3]
Clasa nea nea Parallax[1][2] Note
# Stelară aparentă( absolută( mas(±err)
Ani
adiționale
lumină(±err)
mV ori mJ ) MV ori MJ )
Denumire Epoca J2000.0
Harta celor mai apropiate stele
În harta de mai jos sunt arătate toate sistemele stelare de la o depărtare de 14 ani lumină de la Soare, cu
excepția a două pitici cenușii descoperite după anul 2009.